Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Supravietuițorii. Cartea a III-a - Căderea întunericului

Supravietuițorii. Cartea a III-a - Căderea întunericului

Citiți previzualizarea

Supravietuițorii. Cartea a III-a - Căderea întunericului

Lungime:
287 pages
7 hours
Lansat:
Mar 30, 2017
ISBN:
9786067960136
Format:
Carte

Descriere

Un nou bestseller internațional semnat de creatorii seriei „Pisicile războinice” Lumea nu va mai fi niciodată la fel după Marele Mârâit - așa s-ar numi un cutremur devastator văzut prin ochii unui cățel. Pământul s-a despicat pe de-a întregul și au dispărut toate labele-lungi – așa s-ar numi seminția omenească prin ochii aceluiași cățel. Hrana a devenit aproape imposibil de găsit, apa este otrăvită, iar dușmanii mișună la tot pasul. În această situație, câinii se văd nevoiți să deprindă toate aptitudinile unor supraviețuitori. A venit vremea lor să domine lumea. Norocel, un Câine Singuratic obișnuit să trăiască pe cont propriu în jungla orașului, se integrează acum în Haita Câinilor Legați. Când un atac puternic îi pune în pericol nu numai pe Câinii Legați, ci și pe inamicii lor, Câinii Sălbatici, Norocel își dă seama că singura lor șansă de supraviețuire este să se unească. Tocmai această decizie îi va provoca probleme, iar în cele din urmă va fi alungat din haită. Norocel încearcă să se bucure de libertatea regăsită, însă pădurea și orașul devastat ascund o mulțime de capcane pentru un Câine Singuratic. Pentru prima dată după Marele Mârâit, își dorește cu disperare să trăiască în compania altor câini. Dar s-ar putea să fie prea târziu pentru el. „O carte plină de întâmplări palpitante și minunate.“ - Kirkus Reviews „Tinerii cititori vor găsi o mulțime de lucruri fascinante în această carte de aventuri, de la intriga palpitantă până la caracterizările fiecărui cățel în parte. O lectură ideală pentru fanii «Pisicilor războinice».” – Booklist „Să vezi lumea prin ochii unui cățel îți poate schimba viziunea asupra vieții. Acțiunea și pericolul îi vor ține pe cititori în suspans, iar finalul pe muchie de cuțit îi va determina să deschidă nerăbdători următoarea carte din serie.” - Jennifer Rummel, VOYA Din aceeași serie: Supraviețuitorii, Cartea I: Orașul pustiu Supraviețuitorii, Cartea a II-a: Dușmanul ascuns

Lansat:
Mar 30, 2017
ISBN:
9786067960136
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Supravietuițorii. Cartea a III-a - Căderea întunericului

Cărți conex

Previzualizare carte

Supravietuițorii. Cartea a III-a - Căderea întunericului - Erin Hunter

turtit

PROLOG

Aerul fu străbătut de o lumină pătrunzătoare, iar în depărtare se auzi vuietul unui tunet. Ploaia cădea din înaltul cerului, formând pârâiașe învolburate de-a lungul pietrei-limpezi. Cu un scheunat, Ham-Ham își ascunse fața sub burta Cățelei-Mamă. Sora lui mai mică, Scârț, se cocoloși lângă el, tremurând.

― Liniște, puișori; nu aveți de ce să vă temeți, încercă să-i calmeze Cățeaua-Mamă, lingându-le urechiușele.

Ham-Ham își ridică botul, simțindu-se puțin mai liniștit auzind vocea mamei. Pentru o clipă, fu orbit de un alt trăsnet. Apoi, totul se cufundă, din nou, în întuneric. Blana din jurul gâtului începuse să-l mănânce, în vreme ce restul puilor scânceau încercând să își găsească poziții cât mai confortabile.

Cățeaua-Mamă îi adună pe toți cuprinzându-i sub laba ei protectoare și spălându-i cu limba.

― Știu că zgomotele astea sunt înspăimântătoare, însă este doar o furtună. Câinii-Cer și Fulger se hârjonesc. Pentru ei, este doar o distracție.

Un alt fulger străbătu cerul, urmat de încă o bubuitură. Deasupra se auzea șuieratul rafalelor de vânt. Nu părea să fie doar o joacă.

― Dar nu o să se rănească unii pe ceilalți? întrebă Ham-Ham, amintindu-și cum Cățeaua-Mamă îi învăța mereu să se joace fără violență.

― Nu, nu își vor face niciun rău. Doar se distrează, răspunse ea, împungând cu botul fiecare pui în parte. Câinii-Cer sunt frați, așa ca voi, iar Fulger este prietenul lor. Prietenii și frații sunt nedespărțiți, la bine și la greu.

― Dar… par să fie atât de furioși, scânci Hau.

― Ești sigură că doar se joacă? întrebă și Forfecel.

― Da, sunt sigură, răspunse Cățeaua-Mamă pe un ton definitiv. Acum, dragi puișori, a sosit vremea să vă odihniți. În curând, vor adormi și Câinii-Cer.

Era ceva în vocea ei care îl făcu pe Ham-Ham să o privească adânc în ochi, în vreme ce frățiorii lui se cocoloșeau unul într-altul, aproape de bătăile liniștitoare ale inimii mamei.

Cățeaua îi evită privirea; întoarse capul, privind prin piatra-limpede către locul în care se aflase Cățeaua-Lună, înainte de a dispărea pe cerul întunecat și umed. Oare pe fața ei se citea îndoiala, sau de vină era numai imaginația lui Ham-Ham?

Auzind fornăielile și sforăielile frățiorilor săi, Ham-Ham simți cum o pâclă îi cuprinde mintea. Ar fi vrut să o întrebe pe Cățeaua-Mamă mai multe despre Câinii-Cer, dar fu răpus de oboseală. Își puse botul pe labe și simți cum i se închid ochii.

Când Ham-Ham se trezi, furtuna se transformase într-o ploaie monotonă. Încă nu răsărise soarele, iar frățiorii lui dormeau claie peste grămadă, încălzindu-se unii pe alții. Tresărind speriat, Ham-Ham își dădu seama că locul în care se aflase mai devreme Cățeaua-Mamă era pustiu. Amușină aerul încercând să îi depisteze mirosul, înainte de a o observa în apropiere – o siluetă pitită în umbră.

Cățeaua urmărea cum stropii de ploaie se scurg pe piatra-limpede, ridicându-și din când în când fața către cer, de parcă ar fi stat de pază. În clipa în care Ham-Ham se apropie, ea dădu scurt din coadă, după care se întoarse să îl întâmpine. De data asta era sigur că citise în privirea ei o umbră de îngrijorare.

Ham-Ham se repezi către ea, dar se opri la numai câțiva pași:

― Mamă, nu e vorba numai de o hârjoneală, nu-i așa? Mai e ceva. Ceva rău.

Cățeaua-Mamă își lăsă botul în pământ:

― Observi prea multe lucruri, Ham-Ham. Prea multe pentru un pui.

Pentru câteva clipe, amândoi își îndreptară capetele către piatra-limpede, însă afară era o beznă de nepătruns.

― Am mai văzut furtuni. Nu ar trebui să fie ceva diferit, însă, cumva, aerul pare… mai dens. Urletele Câinilor-Cer sunt mai adânci. Poate doar se joacă, sau poate…

Ham-Ham își urmări mama cu atenție, în vreme ce aceasta continuă:

― …poate că sunt supărați.

Ham-Ham simți un frison pe șira spinării:

― Supărați – pe ce?

Căzu o vreme pe gânduri, apoi urmă:

― Supărați – pe cine?

Cățeaua-Mamă oftă:

― Nu știu. Este posibil să-i fi supărat vreun câine, iar acum vor să ne reamintească tuturor cât sunt de puternici.

Ham-Ham făcu ochii mari:

― Ce ar fi putut face un câine ca să-i supere într-un asemenea hal pe Câinii-Cer? Apoi, Fulger este prietenul câinilor. Niciodată nu s-ar întoarce împotriva noastră, nu-i așa?

― Ai dreptate. Fulger și Câinii-Cer se află acolo ca să ne protejeze. Poate că e vorba despre altceva. Nimeni nu are instincte mai ascuțite decât ale Câinilor-Spirit. Poate au simțit o primejdie și acum urlă ca să ne avertizeze.

― Primejdie? Parcă spuneai că totul e în regulă! exclamă Ham-Ham, dând neliniștit din coadă. De ce ne-ai spus că nu avem de ce ne teme?

― Nu fac altceva decât să ghicesc ce se petrece. Nu are niciun rost să te îngrijorezi atunci când, cel mai probabil, este vorba numai despre vânt și ploaie.

Cățeaua-Mamă se întinse și linse fața puiului.

Ham-Ham se smuci și se uită fix în ochii ei:

― Dar dacă avem de ce să ne temem, nu ar fi mai bine să știm despre ce e vorba? Cum altfel ne-am putea proteja?

Cățeaua-Mamă era însă de neclintit:

― Frica nu este niciodată de folos unui câine. Orice s-ar întâmpla, Câinii-Cer ne vor proteja.

Din bezna aflată dincolo de piatra-limpede, aerul începu din nou să se agite, vântul se stârni cu mai multă putere, iar ploaia începu să curgă în valuri. Ham-Ham scânci și își ascunse căpșorul între labele din față ale mamei. Întotdeauna îl admirase pe Fulger, câinele viteaz și loial, care făcuse din Câinii-Cer propria Haită. Acum, Ham-Ham se simțea nesigur. Oare Câinele-Spirit era supărat – sau speriat – el însuși?

― Nu te mai agita, Ham-Ham. Câinii-Cer doar se hârjonesc, sunt sigură. Nu are ce să se întâmple din pricina asta…

Cuvintele ei păreau acum goale de conținut, însă Ham-Ham nu avea de gând să își arate îndoiala. Era mai bine să creadă că se aflau în siguranță și că, în curând, Câinii-Cer vor dormi liniștiți.

― Fac mare tărăboi atunci când se hârjonesc.

Cățeaua-Mamă îi atinse fața cu botul:

― Bineînțeles că fac. Vorbim aici despre vitejii Câini-Cer! Doar nu te-ai aștepta să se joace în liniște, nu-i așa?

Îl împinse ușor pe Ham-Ham către frățiorii lui, călcă pământul în cerc, cu grijă, pentru a îndeplini ritualul de culcare, și se întinse lângă pui. Ham-Ham mai aruncă o privire afară, acolo unde ploaia cădea cu stropi mari. Se așeză lângă Scârț, care pufni scurt, însă nu se trezi.

Vântul urla, lovindu-se de piatra-limpede. Ham-Ham își zbârli blana de pe ceafă și închise ochii. Tremura, amintindu-și de cealaltă teamă a Cățelei-Mamă – aceea că, de fapt, Câinii-Cer urlă ca să-i avertizeze.

Ce putea fi atât de grav încât să-i alarmeze pe teribilii Câini-Cer?

CAPITOLUL UNU

Norocel rămase stană de piatră. Picioarele însă îi tremurau.

Peste câini se lăsă tăcerea...

Fața lui Alfa – lată și turtită, de lup – era de nepătruns. Se cocoță pe stânca lui, care străjuia acum ambele Haite. Pe iarbă, lângă el, se afla Dulce, frumoasa și agila cățea, care se uita la Norocel. Acesta abia dacă o băga în seamă.

Limba micuțului Scheau, un câine cu nasul cârn, îi atârna printre fălcile încleștate.

― Vedeți? Am avut dreptate! Câinele Străzii spiona pentru Câinii Legați. S-a întâlnit cu ăla… cel care arată ca el!

Scheau se întoarse către Bella, care îl săgetă cu privirea, până când acesta bătu în retragere.

― I-am văzut…

Cuvintele micuțului câine se risipiră în aer.

Norocel se lupta să își țină coada ridicată. Nu trebuia sub niciun chip să lase garda jos. Acest lucru l-ar fi făcut să pară slab – ceea ce ar fi fost sfârșitul său în ochii acestei fioroase Haite Sălbatice.

Cu toții așteptau o explicație, dar ce le-ar fi putut spune? Îi spionase, exact așa cum spusese Scheau. Nu-și imaginase însă niciodată că Bella ar fi putut folosi informațiile pe care i le oferise ca să atace tabăra Haitei Sălbatice.

Norocel studie cu atenție fețele câinilor din cercul în care se afla.

„Oare ce știu cu adevărat? Dacă mă arăt loial Câinilor Legați, ceilalți mă vor sfâșia. Dar cum aș putea să le întorc spatele Câinilor Legați? Bella este sora mea mai mică…"

Trecuse prin atâtea în compania Câinilor Legați… însă cei din Haita Sălbatică îl acceptaseră ca pe unul de-al lor. Împărtășise cu ei Marele Mârâit, acolo unde Câinii Spirit alergaseră înaintea propriilor ochi. Simțise forța legăturii dintre ei, chiar și atunci când nesocotise stricta ierarhie impusă de Alfa.

Apoi mai era Dulce… Își îndreptă capul în direcția acesteia și îi întâlni privirea. În ochii ei se puteau citi durerea și confuzia – dar și speranța.

Dulce își ridică botul, spunând:

― Norocel a luptat cu vitejie ca să apere puii de pericolul vulpilor. Orice ar fi făcut înainte… el nu este un Câine Legat. Acum face parte din Haita noastră.

Spunând acestea, Dulce își mută privirea într-o parte. Urechile ei catifelate începură să tremure dintr-odată. În ciuda celor rostite, în vocea ei se simțea o anumită nesiguranță.

„E ca și cum și-ar dori să creadă ce spune, gândi Norocel. „Vrea să creadă că sunt cel pe care și-l imaginează ea…

Norocel hămăi recunoscător, cu toate că nu era sigur care îi era de fapt locul.

Aruncă apoi o privire către sora lui mai mică. Bella se uita la el, cu capul ușor înclinat.

„Ea știe că e adevărat. O parte din mine a ajuns să fie loială Haitei Sălbatice."

Pentru o clipă, se lăsă copleșit de vinovăție. Apoi își reaminti că Bella îl determinase, de fapt, să se alăture Haitei Sălbatice! Și tot ea adusese vulpile la ei acasă! Trebuie să fi fost nebună să se încreadă în creaturile acelea viclene. Au trădat-o de cum le-a permis accesul în tabără, atacând-o pe Luna și amenințând-o că îi mănâncă puii. Își amintea cum câinii din ambele Haite și-au întrerupt lupta ca să sară în apărarea puilor, atunci când vulpile i-au atacat – mai întâi Daisy și Mulci, iar apoi, ceilalți. Au acționat uniți, alungând nenorocitele acelea de vulpi. Au luptat ca o singură Haită, puternică…

Norocel observă că Luna și Trosc stăteau la câțiva pași în spatele celorlalți, cu puii care supraviețuiseră – Zvârcolici și Botic – așezați între ei. Sufletul lui Norocel se umplu de amărăciune când își aminti de teroarea și de agitația acelor zile, de lătraturile asurzitoare și de cățeii care nu supraviețuiseră: neajutoratul Puf și bietul Mulci.

Alfa mârâi înfundat:

― Poate că Norocel a slujit Haita noastră pentru o vreme, dar asta nu îi scuză trădarea. Ce ai de spus în apărarea ta, Câine de Oraș?

Ca să câștige puțin timp, Norocel își linse laba strivită de o vulpe. Rar se întâmplase ca mintea lui ageră să-i joace feste, dar de data asta nu găsi nimic de spus pentru a se apăra.

„Era mult mai ușor pe vremea când eram un Câine Singuratic. Un Câine Singuratic nu răspunde în fața nimănui. Dar dacă, pur și simplu, nu îmi este menit să fiu un Câine Singuratic?"

Norocel înghiți în sec:

― Este adevărat că am ajutat ambele Haite, începu el.

Săgeată, supla cățea de vânătoare cu blana alb-cafenie, scoase un mârâit slab. Nemulțumirea acesteia se răspândi imediat în sânul fraților ei urecheați, Tic și Primăvară. Aceștia fuseseră tovarășii lui de Haită, dar acum îl săgetau cu priviri otrăvite care făceau să i se zburlească blana de pe ceafă. Norocel se luptă cu sine să nu se întoarcă și să dispară în pădure. Dacă ar fi făcut asta, nu s-ar mai fi putut întoarce niciodată – dar absolut niciodată. Trebuia să se țină tare.

― Am avut șansa să vă cunosc pe toți, spuse el. Și m-am gândit… dar dacă adevărata mea menire era să unesc Haita Sălbatică? Cățeaua-Pământ a mârâit; Cățeaua-Râu a dezvăluit calea apei proaspete; Cățeaua-Pădure m-a protejat pe drumul către această tabără. La fiecare colț de drum am dat de prieteni… de Dulce în Casa Închisă, de surioara mea Bella… până și Câinii-Cer și Cățeaua-Lună par să mă fi călăuzit către această destinație.

Săgeată încă mârâia, însă ceilalți rămăseseră tăcuți. Norocel își dădu seama că le captase atenția.

― Ați văzut cum Haitele s-au unit în lupta cu vulpile? continuă el. Fiecare a avut un rol de jucat – nu numai câinii mari, precum Fiorosul și Martha, dar și luptători mai mici, ca Trosc și Daisy. Câini veniți din medii atât de diferite, deopotrivă Sălbatici și Legați…

Norocel făcu o pauză, scrutând adunarea.

― Nici măcar nu vă cunoșteați unii pe ceilalți, și totuși ați luptat, fără teamă, pentru un singur țel. Poate că a fost voia Câinilor-Spirit să vin aici – pentru ca Haitele să se unească?

Alfa își dezveli dinții cu un mârâit, însă Trosc, cățeaua de vânătoare cu blana alb-cenușie din Haita Sălbatică, avea o față gânditoare. La numai câțiva pași de aceasta, Luna și Fiorosul rămăseseră nemișcați, lângă puii lor. Se uitară unul la celălalt, după care Luna făcu un pas în față.

― Fără ajutorul Câinilor Legați ne-am fi pierdut toți cei trei pui, nu numai pe micuțul Puf.

Alfa o privi pentru o clipă, apoi se întoarse către Norocel. Ochii galbeni ai câinelui-lup îl străpunseră adânc.

― Asta nu schimbă cu nimic faptul că ne-a înșelat, hotărî el. Norocel a adus pericolul și moartea în sânul taberei noastre.

Alfa își aținti privirea fioroasă către Câinii Legați, apoi urmă:

― În timpul bătăliei cu vulpile, haita mea a trebuit să salveze de nenumărate ori această adunătură de neputincioși. Sper că nimeni nu așteaptă de la noi să apărăm niște câini maturi, care sunt la fel de vulnerabili ca niște cățelandri.

Auzind această insultă, Daisy se zbârli, în vreme ce Mickey râcâia cu laba din față iarba de lângă mănușa de labe-lungi.

Bella fu însă cea care făcu un pas înainte.

Norocel simți cum i se strânge inima în piept. Dacă sora lui mai mică l-ar fi provocat pe Alfa, nu ar fi făcut decât să înrăutățească situația. Acesta l-ar fi putut distruge pe Norocel și ar fi alungat Câinii Legați numai ca să îi dea acesteia o lecție. Însă Bella își coborî capul, adresându-i-se lui Alfa respectuos, fără să ridice privirea:

― Îmi pare rău că am adus vulpile în tabăra voastră. A fost ceva necugetat și prostesc din partea mea.

Bella își lăsă coada pe labele din spate.

― M-am amăgit crezând că vulpile se vor comporta în chip onorabil. A fost însă o greșeală pe care nu o voi mai repeta niciodată. Pe cuvânt că nu am vrut decât să împărtășim câte ceva din experiența celor de aici. Nu am intenționat să facem nicun rău Haitei voastre.

Auzind acestea, Alfa mârâi, ciulindu-și urechile și dezvelindu-și colții.

Norocel privi uluit cum Bella se trânti la pământ, supusă. Scheunând, se rostogoli și rămase cu burta în sus:

― Alfa, în numele Haitei mele, îți fac o promisiune solemnă. Dacă ne lași să rămânem, Câinii Legați te vor sluji cu devotament. Îți vom asculta ordinele și vom lupta alături de tine, făcând din Haita ta o forță și mai de temut. Suntem niște vânători mai buni decât în aparență și suntem nerăbdători să ducem la îndeplinire sarcinile Haitei. Tot ce pretindem este să avem acces la apă și la mâncare – și să-l cruțați pe Norocel. Nu știa de planurile noastre, vă jur. Și a făcut tot ce i-a stat în puteri să apere puii atunci când s-a pornit atacul vulpilor. Cățeaua-Mamă a confirmat acest lucru.

Bella aruncă o scurtă privire Lunei, după care își lăsă botul în pământ.

Luna scheună aprobator. Păzindu-și cei doi pui rămași în viață, Fiorosul îi lingea pe creștet, în vreme ce aceștia se sprijineau pe labele lui din față.

Norocel simți cum inima îi sare din piept și cum supărarea care îl copleșise mai înainte îi dispare cu repeziciune. Știa ce preț avusese capitularea Bellei în fața lui Alfa, sub privirile câinilor din ambele Haite. Era convins că ultimul lucru pe care Bella și l-ar fi dorit era să îl slujească pe crudul lup-câine. Se umilise ca să își protejeze Haita și să salveze pielea lui Norocel.

„Nu m-a abandonat."

Își aminti de vremea când era doar un pui și i se spunea Scârț: era isteață, autoritară, curioasă și loială – dintotdeauna fusese loială.

Alfa își scutură blana flocoasă, cenușie, și își scărpină una dintre urechile lui mari și ascuțite cu o labă zdrențuroasă. Își scruta propria Haită, măsurând reacția câinilor la discursul supus al Bellei. Coama lui Săgeată rămăsese zbârlită, însă Tic și Primăvară păreau mai relaxați, în vreme ce limba lui Trosc atârna, închipuind o grimasă comică. Scheau se îndepărtase, dar Luna și Fiorosul stăteau proțăpiți pe cele patru labe și se uitau la conducătorul lor.

Norocel își ținu respirația, așteptând verdictul lui Alfa.

― Am decis să vă dau permisiunea de a vă alătura nouă, rosti într-un târziu lupul-câine. Însă va trebui să vă mulțumiți cu poziții ierarhice inferioare. Veți fi antrenați pentru misiuni de patrulare și veți îndeplini cele mai obositoare sarcini. Dacă vă credeți capabili să vă alăturați prestigiosului grup de vânători, va trebui să vă câștigați acest drept prin muncă asiduă și luptă, susținute cu onoare. Acestea sunt regulile Haitei mele.

Martha, Bruno și Daisy se întoarseră instinctiv către Norocel, obișnuiți fiind să urmeze sfatul acestuia. Norocel își trecu limba peste bot: ce alternative aveau? Fără permisiunea lui Alfa, nu ar fi avut acces nici la mâncare și nici la apa potabilă, care se găsea numai pe teritoriul Haitei Sălbatice.

Înainte ca Norocel să poată spune ceva, Alfa grăi din nou:

― Câini Legați prostănaci – cum vă mai uitați la el… Nu știți că el este cel mai de jos câine din ierarhia noii voastre Haite? Câinele Omega?

Alfa se uită fălos la Câinii Legați, provocându-i să-i răspundă, însă niciunul nu îndrăzni să o facă. Norocel îl surprinse pe Scheau rânjind, cu fața plină de cute și își coborî capul, oprindu-și la timp un mârâit. Își amintea prea bine de umilințele la care fusese supus Scheau pe vremea când el era ultimul câine din ierarhia Haitei.

Alfa însă nu terminase ce avea de spus:

― Iar noului Omega i se va oferi o trainică amintire a trădării sale: o cicatrice pe coaste, pentru ca nimeni să nu uite ce a făcut.

Norocel lătră scurt. Se gândi la Mulci, acuzat că mâncase, deși nu-i venise rândul… fusese de fapt un complot pus la cale de Norocel și de Scheau, ca să îl retrogradeze în poziția Omega. Alfa se repezise la Mulci, zgâriindu-l și înfigându-și colții în el. Dulce îl sprijinise, mușcând cu sălbăticie rănile pe care Mulci le avea deja.

― Vai, Alfa! schelălăi Martha, imensa Cățea Legată, cu labe ca de gâscă. Fii îndurător!

Aflată lângă ea, micuța Daisy i se alătură:

― Te rog! Norocel va face tot ce îi vei porunci. Promit. Nu trebuie să faci asta!

Norocel scânci încetișor în semn de mulțumire, în vreme ce Tic și Primăvară se alăturară corului de proteste.

― Suntem de aceeași părere. Faptul că va deveni Omega este o pedeapsă suficientă.

Fiorosul își clătină capul neîncrezător. Cu toate că amuțise, Dulce însăși părea nesigură.

Alfa trebui să urle ca să se facă auzit, iar urletul lui de lup domoli brusc schelălăielile și hămăielile.

― Haita va avea nevoie de niște reguli mai stricte dacă își va dori să supraviețuiască după includerea noilor câini! Acesta va fi prețul trădării și înșelăciunilor lui Norocel.

Lui Norocel îi era greu să-și imagineze care ar putea fi noile reguli.

Haita lui Alfa era deja extrem de organizată, cu reguli privind vânătoarea și mâncarea clar stipulate. Poziția în ierarhie a unui câine determina inclusiv locul în care acesta avea voie să se culce!

Norocel își riscase viața în lupta cu vulpile, dar cu toate acestea, liderul Haitei Sălbatice era hotărât să îl rănească și să îl umilească. Laba începea să i se zbată, iar capul i se îngreuna numai la gândul acelei cumplite încăierări.

Câinii mârâiau, lătrau și se certau unii cu alții – având cu toții păreri diferite despre soarta care-l aștepta pe Norocel.

― Stați! țipă Mickey, câinele ciobănesc.

Acesta se așezase pe mănușa de labe-lungi, cu urechile lipite de cap, dar cu botul ridicat.

― Dacă ne certăm între noi nu facem decât să pierdem timpul. Ar trebui să ne folosim energiile pentru a supraviețui în lumea aceasta ciudată, nu pentru a ne certa cu privire la ierarhia Haitei.

Mickey își călcă absent mănușa cu laba, de parcă ar fi vrut să se asigure că încă o mai are, apoi urmă:

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Supravietuițorii. Cartea a III-a - Căderea întunericului

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor