Lupta mea. Dansând în întuneric
4/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Proaspăt absolvent de liceu, Karl Ove se mută într-un sat de pescari din nordul îndepărtat al Norvegiei pentru a lucra ca profesor. Nu se dovedește însă interesat de slujba în sine – sau de orice altă slujbă. Singurul lui scop este să economisească bani și să înceapă să scrie. Totul merge bine, dar, pe măsură ce nopțile devin mai lungi, viața lui ia o întorsătură mai întunecată. Consumul de alcool îi provoacă episoade de amnezie completă, tentativele repetate de a-și pierde virginitatea se sfârșesc umilitor și, spre marea lui nefericire, ajunge să se îndrăgostească de una dintre elevele sale de treisprezece ani. Iar în tot acest timp, umbra tatălui planează tot mai amenințător asupra sa...
Dansând în întuneric este cea de-a patra carte a senzaționalei serii Lupta mea, care a fost numită de revista Guardian „poate cea mai semnificativă creație literară a vremurilor noastre”.
„... extrem de sincer, Knausgård... vrea să ne introducă în cotidianul vieții, care este uneori vizionar, alteori banal, alteori profund semnificativ, dar, prin forța lucrurilor, absolut obișnuit, pentru că ni se întâmplă pe tot parcursul vieții și tuturor...”
The New Yorker
„O reușită rară. Nici un scriitor din generația sa nu egalează combinația lui Karl Ove Knausgård de talent, stil, spirit de observație și originalitate...”
Dagens Næringsliv
Related to Lupta mea. Dansând în întuneric
Related ebooks
Lupta mea. Dansând în întuneric Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMai Sunt Si Zile Cu Ploaie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRespiratie in doi Rating: 4 out of 5 stars4/5Lupta mea. Cartea a doua: Un bărbat îndragostit Rating: 5 out of 5 stars5/5O sută cincizeci de mii la peluze Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMicii eroi - Abraham Lincoln Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsLupta mea. Cartea a treia: Insula copilăriei Rating: 2 out of 5 stars2/5Toamna Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCartea Mironei Rating: 5 out of 5 stars5/5Sfarsit Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMoștenirea familiei Kurt Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIarna Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDash, Lily si cartea provocarilor Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPriviri spre alte zări mai calde: Scenariul unei posibile aventuri din anii ’70. Rating: 5 out of 5 stars5/5Refugiul timpului Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFrankenstein sau noul Prometeu Rating: 4 out of 5 stars4/5Iubita comandantului Rating: 5 out of 5 stars5/5Jane Eyre Rating: 4 out of 5 stars4/5Zece basarabeni pentru cultura română (interviuri cu tinerii dintre milenii) Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTrandafirii pierduti Rating: 5 out of 5 stars5/5Biblioteca din Paris Rating: 5 out of 5 stars5/5Portrete vorbite si scrise Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsNelly Rapp și monștrii Frankenstein Rating: 3 out of 5 stars3/5Semnatura indiana Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO zi. Ultima Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSoare in miez de noapte Rating: 4 out of 5 stars4/5In Umbra Noptii De Topaz Rating: 5 out of 5 stars5/5Cercul Polar Rating: 5 out of 5 stars5/5Heaven Rating: 2 out of 5 stars2/5Greier de topaz Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Literary Fiction For You
O viata maruntă Rating: 4 out of 5 stars4/5Dublul Rating: 4 out of 5 stars4/5Portretul lui Dorian Gray Rating: 5 out of 5 stars5/5Maestrul și Margareta Rating: 5 out of 5 stars5/5Istoria secreta Rating: 5 out of 5 stars5/5Tiserupisme Rating: 3 out of 5 stars3/5Paturi oculte Rating: 5 out of 5 stars5/5Fosta Fostei Mele Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSticletele. Reeditare Rating: 5 out of 5 stars5/5Anii Rating: 5 out of 5 stars5/5Eneida Rating: 4 out of 5 stars4/5Se numea Sarah Rating: 5 out of 5 stars5/5Varsta Inocentei Rating: 4 out of 5 stars4/5Tiganiada Rating: 4 out of 5 stars4/5Camera cu fluturi Rating: 5 out of 5 stars5/5Pygmalion Rating: 4 out of 5 stars4/5Iubire amara Rating: 3 out of 5 stars3/5Sah-Mat Rating: 2 out of 5 stars2/5Mănăstirea din Parma Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAmerica Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsLupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrin ochii ei Rating: 5 out of 5 stars5/5Portret al artistului la tinerețe Rating: 5 out of 5 stars5/5Un an De Odihna Si Relaxare Rating: 4 out of 5 stars4/5Pactul Rating: 5 out of 5 stars5/5Prințul Negru Rating: 5 out of 5 stars5/5Elizabeth a disparut Rating: 4 out of 5 stars4/5Dragostea Unei Femei Cumsecade Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRestul e tăcere Rating: 4 out of 5 stars4/5Barbatul: O Specie Pe Cale De Disparitie Rating: 4 out of 5 stars4/5
Reviews for Lupta mea. Dansând în întuneric
1 rating0 reviews