Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Adevăruri nespuse despre Nicolae Ceaușescu

Adevăruri nespuse despre Nicolae Ceaușescu

Citiți previzualizarea

Adevăruri nespuse despre Nicolae Ceaușescu

evaluări:
5/5 (3 evaluări)
Lungime:
221 pages
3 hours
Lansat:
Jun 22, 2017
ISBN:
9781370736850
Format:
Carte

Descriere

Cartea va ajuta la reliefarea unei opinii ştiinţifice, corecte din punct de vedere analitic, echilibrate, obiective, legate de istoria recentă a României, în principal, şi de personalitatea lui Nicolae Ceauşescu, precum şi de perioada în care a condus destinele României. Documentele istorice, faptele, tot ce a rămas din acele vremuri, tot ce s-a clădit, s-a construit, s-a proiectat, planificat, zidit, descoperit şi aplicat în vremea lui, cu amprentele sale stau mărturie.
Este evident că foştii securişti au luat locul activiştilor de partid, ideologilor şi conduc ei lumea. Conduc şi România? Problema este în fond alta: din ce securitate au făcut parte foştii securişti care azi au un rol atât de mare în viaţa politică şi economică a României? Au făcut parte din securitatea naţionalistă sau din cea trădătoare?
Cartea ne dă un răspuns la această întrebare.

Lansat:
Jun 22, 2017
ISBN:
9781370736850
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Adevăruri nespuse despre Nicolae Ceaușescu

Cărți conex

Previzualizare carte

Adevăruri nespuse despre Nicolae Ceaușescu - Dumitru Burlan

Burlan

PREFAŢĂ

    Dumitru Burlan a fost colonel de securitate. A lucrat în vestita Direcţie a V-a, despre care nu prea ştim noi cu ce se ocupă, iar eu unul am aflat abia mult după 1990, când l-am cunoscut pe autorul cărţii de faţă. Domnia sa a ţinut să ne cunoaştem, să ne strângem mâna şi să punem la un loc câteva vorbe, gânduri şi eventual fapte. Am fost de acord printre altele, să-i scriu şi aceste rânduri, cuvinte de sinceră preţuire îndeosebi a calităţii umane.

    Nu ştiu dacă înainte de 1989 dl. colonel Burlan şi-a imaginat că-şi va scrie vreodată amintirile, mai ales amintirile despre anii petrecuţi la Direcţia a V-a. Înclin să cred că nu. Faptul în sine ar conta la numărătoare drept una din consecinţele pozitive ale celor petrecute în decembrie 1989. Aş zice una dintre puţinele consecinţe pozitive. Iată, în ciuda nenumăratelor privilegii pe care ştiam cu toţii că le au securiştii, pe acesta totuşi nu l-au avut: posibilitatea de a-şi publica gândurile, amintirile etc. Cenzura era la fel de imperativă, de stupidă şi pentru securişti.

    Dar cartea domnului Burlan ne dezvăluie un aspect surprinzător: privilegiile securiştilor nu erau atât de multe câte ştiam noi că sunt!... Să-l credem oare, din nou, pe colonelul Burlan? Eu înclin să-l cred, mai ales atunci când vorbeşte în numele persoanei sale. Altminteri, dacă dorim să discutăm acest fenomen, această realitate, această instituţie bine cunoscută care se numeşte Securitatea română, comunistă, nu avem nicio şansă să purtăm o discuţie serioasă dacă ne menţinem la nivelul de maximă generalizare, punându-i în aceeaşi căciulă pe toţi securiştii şi întreaga perioadă de existenţă a acestei instituţii. Aş zice chiar că una dintre diversiunile cele mai periculoase practicate după 1990 este aceea de a judeca la un loc toţi securiştii sau pe toţi comuniştii (mai exact spun toţi membrii P.C.R.) de la 23 august 1944 până la decembrie 1989. În 22 decembrie 1989, la televizor, Brucan şi Iliescu au încercat o diversiune şi mai ticăloasă, lansând ideea „ultimilor 25 de ani care au întinat idealurile socialiste". Chipurile, ce a fost până în 1964 poate şi merită să continue, acum, după 22 decembrie 1989! Lumea l-a huiduit, teza a fost abandonată, nu s-a mai spus o vorbă în acest sens, dar faptele, cele care au urmat propriu-zis, au însemnat în multe privinţe, esenţiale, o revenire la anii 1946- 1964, ani de comunism cominternist şi anti-românesc, sub lozinca nouă, a globarizării, a modializării... Cine nu face nicio deosebire între securitatea din anii 50 şi securitatea din anii 70, între securişti ca dl. Burlan (şi alţii) şi securişti ca Nicolshi (şi alţii) se condamnă singuri la eludarea adevărului.

    Cu ani în urmă am scris în Totuşi iubirea un articol intitulat : Care securitate?- articol în care vorbeam despre această greşeală, susţinând că securitatea, ca oricare grupare de oameni, a fost departe de a fi omogenă, din orice punct de vedere ai vrea s-o preţăluieşti; inclusiv din perspectivă morală sau penală, adică din perspectiva vinovăţiei: cât e de vinovată, cât a fost de criminală securitatea?

    Mereu securitatea a fost privită ca o instituţie căreia nu i se putea găsi nicio justificare, nicio legitimare ( Fireşte a fost altfel privită numai de unii, ce-i drept, nu puţini şi nici oameni de mâna a doua!) În articolul amintit eu identificam însă mai multe securităţi, adică nu-i puneam la un loc pe toţi tovarăţii securişti, ci îi grupam pe căprării destul de diferite între ele: mai întâi o securitatea naţionalistă din care cred că a făcut parte şi dl. Burlan. O alta a fost securitatea bişniţară, iar a treia a fost securitatea trădătoare, care a defectat trecând la adversari: unii lucrând pentru K.G.B., alţii pentru C.I.A., pentru Mossa ş.a.m.d. Dintre securiştii bişniţari şi securiştii trădători, cei mai mulţi au fost cu sufletul în două luntre: şi bişniţari şi trădători. Cred că dintre aceştia s-au ales marii beneficiari şi actori ai evenimentelor din decembrie 1989 şi tot ce a urmat.

    Aripa naţionalistă a securităţii a fost aripa păguboasă: nu au fost pe listă nici în decembrie 1989, când s-au împărţit rolurile de revoluţionari, şi nici după, pe listele după care s-au dat acele credite fără dobândă şi acele neruşinate facilităţi întru privatizare prin care s-au lansat o bună parte din miliardarii de azi, dovediţi ca foşti ofiţeri de securitate. E timpul să prezicem despre care securitate este vorba!

    Câteva cuvinte în plus deci despre securitatea naţionalistă, patriotică; adică securiştii care au crezut în ceea ce li se spunea şi ni se spunea despre omul nou, despre societatea socialistă multilateral dezvoltată şi despre rolul ei benefic în această societate. De existenţa unei astfel de componente a securităţii mi-am dat seama în mai multe rânduri; bunăoară când am lansat, la Cluj Napoca, lucrarea lui Dumitru Mătiaş, despre ceagăi, în 1985, sau în 1971, când am fost anchetat pentru piesa Recviem pentru Jan Palak, iar unul dintre anchetatori, deşi evreu (s-a prezentat sub numele de Wagner), l-am simţit că gândeşte normal, româneşte, solidar cu mine! ( Mi-ar plăcea să aflu că aceste rânduri vor ajunge să fie citite şi de dl. Col. Wagner, pe care l-aş revedea cu plăcere... După mintea mea, el face parte din această securitate cinstită, naţionalistă).

    Această securitatea naţionalistă este ea cea mai interesată să nu se eternizeze confuzia care îi bagă în aceeaşi categorie pe toţi securiştii? Cei ce se ştiu că au făcut parte cu bună credinţă şi cu (cele mai) bune intenţii din securitate au datoria morală de a se delimita de cei care au întinat securitatea (!), care au făcut din securitatea un paravan al hoţiei, al sperjurului, al trădării de Ţară, al crimei chiar.

    Vrem- nu vrem, securiştii trăiesc mai departe printre noi. Unii zic că securiştii sunt astăzi, pe plan politic, mult mai puternici decât erau pe vremea când se subordonau forţei conducătoare din România numită Partidul Comunist Român. P.C.R. a dispărut. I-a luat locul securitatea? N-ar trebui să ne mire prea tare! În lume sunt multe ţări care au sau au avut în frunte foşti (dar în meseria asta nu există foşti) lucrători în serviciile secrete. Sovieticul Putin este unul, americanul George Bush a fost şi el ofiţer în securitatea americană. Netanayahu şi Mubarak de asemenea! Şi încă mulţi alţii. Este evident că foştii securişti au luat locul activiştilor de partid, ideologilor şi conduc ei lumea. Conduc şi România? Problema este în fond alta: din ce securitate au făcut parte foştii securişti care azi au un rol atât de mare în viaţa politică şi economică a României? Au făcut parte din securitatea naţionalistă sau din cea trădătoare? That is the question...

    Cartea d-lui Dumitru Burlan ne dă un răspuns la această întrebare. Nu a toate cuprinzător. Dar domnia sa şi colegii, tovarăşii şi prietenii din aparatul securităţii ai d-lui Burlan vor citi această carte, iar mulţi vor simţi nevoia să reacţioneze la spiritul în care este scrisă această carte. Mi-ar plăcea să cred şi să aflu că pentru colegii d-lui Burlan aceasta va fi prilejul de a se coordona şi organiza (dacă cumva nu au făcut-o), de a se constitui ca entitate cu o identitate distinctă de restul Securităţii, pentru a contracara şi curma implicarea malefică în viaţa şi istoria noastră a securităţii trădătoare, aripa oportunistă şi criminală, din care ştiu bine că dl. Col. Burlan nu a făcut parte; nici dânsul, nici mulţi dintre colegii săi. Nu cred că poate fi altul gândul cel bun pe care, încheind lectura acestei cinstite cărţi, ar putea să li-l dea bunul Dumnezeu în mare milostivenia Sa, iertându-i astfel de păcatele cu care numai ei ştiu, fiecare cât şi-au încărcat sufletul. Iertându-i cu această condiţie: să facă ce numai ei ştiu să facă pentru a scăpa Ţara şi neamul românesc da tagma jecmănitorilor şi trădătorilor ajunsă la putere în decembrie 1989 prin neatenţia d-lui col. Dumitru Burlan şi a tovarăşilor săi.

ION COJA

DESPRE CARTE

Este o maximă latină foarte puţin utilizată şi întâlnită şi care s-ar traduce prin îşi au cărţile soarta lor (mai bine spus, încăpute pe mâna cititorului cărţile îşi au soarta lor).

Această maximă o cunosc din liceu, dar nu mi-a fost dat să o folosesc până în prezent, când sunt pus în faţa cititorului să-i prezint lucrurile cunoscute şi trăite aşa cum au fost, să-l fac pe cititor să citească fiecare cuvânt. Probabil că acum aproape două milenii fiecare carte era de fapt o aventură. Se edita poate într-un singur exemplar, pe papirus sau pe piele şi foarte greu se putea multiplica. În ziua de azi o carte se poate face într-o oră, dar este foarte important ce scrii în ea, eroii cărţii trebuie să fie cât de cât cunoscuţi de cititor. În această carte nu o să găsiţi filosofie, nu am să scriu lucruri ca să pun pe cititor în a sta în cumpănă să creadă sau să nu creadă ce citeşte şi, în acelaşi timp, să-l fac să nu lase cartea din mână, măcar un capitol.

Vreau ca, ulterior, cititorul să participe şi el la îmbunătăţirea cărţii, dar nu cu lucruri auzite de la unul sau altul, cu acele fapte trăite de el, legate de ce am scris şi voi scrie. Soarta a făcut ca după 8 ani petrecuţi într-o direcţie a D.S.S. cu cei mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri, am avut şansa dumnezeiască să ajung în apropierea celui mai îndrăgit fiu al poporului, Nicolae Ceauşescu, unde timp de 22 ani am acumulat foarte multe informaţii, am fost atent la mod de comportare faţă de familia prezidenţială, faţă de comandanţi şi colegi. Nu a existat un alt ofiţer care să lucreze în apropierea familiei prezidenţiale mai mult ca subsemnatul, în afară de generalul Marin Neagoe, care a avut o altă trecere şi un alt destin după cum o să vedeţi în cuprinsul cărţilor pe care le voi publica.

În orice caz, cărţile care vor fi scrise în viitor vor ajuta la reliefarea unei opinii ştiinţifice, corecte din punct de vedere analitic, echilibrate, obiective, legate de istoria recentă a României, în principal, şi de personalitatea lui Nicolae Ceauşescu, precum şi de perioada în care a condus destinele României. Documentele istorice, faptele, tot ce a rămas din acele vremuri, tot ce s-a clădit, s-a construit, s-a proiectat, planificat, zidit, descoperit şi aplicat în vremea lui, cu amprentele sale stau mărturie. De asemenea, opiniile şi părerile referitoare la instituţia în care mi-am desfăşurat activitatea adică Securitatea, sunt definitive. Voi scoate în evidenţă munca acestor oameni, faptul că aceşti ofiţeri nu au făcut altceva decât să execute ordinele primite de şefii noştri, de la conducerea superioară de partid si de stat şi nimic nu s-a făcut pe capul nostru fără a avea suportul partidului, în special după 1965, cînd Securitatea a fost subordonată partidului, cum de altfel şi S.R.I. este subordonat şi controlat de Parlament.

Cele cunoscute de mine şi trăite vor fi relatate fără duşmănie sau ură. Singurul lucru urmărit de mine este acela de a spune lucrurilor pe nume, pentru a se cunoaşte cu adevărat activitatea lui Nicolae Ceauşescu şi a celor din jurul lui. Construcţiile iniţiate de el, în vremea lui, vor dăinui peste generaţii, lucrurile rele se vor uita, dar acele construcţii care se văd de pe luna vor rămâne în mintea oamenilor unor generaţii întregi şi, de aceea, am zis că acest oltean ambiţios va rămâne pe locul pe care îl merită, în rândul strămoşilor noştri de seamă.

Carţile pe care le-am scris în anul 2003, respectiv prima ediţie din 2015, nu au avut tirajul necesar pentru ca toţi cititorii să intre în posesia lor şi să ia cunoştinţă despre informaţiile relatate. În luna mai 2015, m-am dus la Piaţa Universităţii la cei care vând cărţi şi i-am întrebat despre cartea mea, dacă mai există. Aceştia mi-au răspuns că nu au decât un exemplar şi mi-au cerut 80 de lei pe ea. În urma acestui fapt am hotărât redactarea unei noi lucrări şi îmbunătăţirea stilului de redactare a unor cărţi document de istorie recentă cu noi detalii şi informaţii pentru a veni în sprijinul cititorilor şi a adevărului din timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Ediţia aceasta definitivă este realizată după epuizarea rapidă a precedentei ediţii, în ciuda unor stîngăcii de exprimare şi greşeli de redactare, şi multitudinea de feed back-uri care au ajuns la editură şi la autor despre necesitatea cunoaşterii istoriei aşa cum a fost fără ură şi părtinire.

Probabil că după legea 217 /2015 prin care istoria adevărată a ROMÂNIEI este pusă sub cenzură, este şi mai multă nevoie de clarificare şi cunoaştere a istoriei adevărate.

Ca simplu cercetător în Academia DacoRomână, voi continua să scot la iveală, în spirit românesc, fapte din istoria adevărată şi nu cea cenzurată, ciuntită prin omisiuni şi politizată cât cuprinde de prin manualele scrise la comandă după care sunt obligaţi să înveţe urmaşii noştri despre faptele bune şi rele ale fiilor neamului nostru.

Autorul

1.  DESPRE PERIOADA DE DINAINTE DE 1989

DIALOGURI ÎNTRE AUTOR SI EDITOR

-   Domnule locotenent-colonel Dumitru Burlan, se afirmă că aţi fost sosia preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Am convingerea că nici colegii domniei voastre de serviciu nu cunoşteau acest lucru şi, conform nevoii de compartimentare a muncii, nici nu puteau şi nici nu trebuiau să ştie. Nu se cunosc prea multe lucruri adevărate despre realităţile vieţii, faptele şi greşelile, despre personalitatea fostului preşedinte, aşa cum a fost, datorită propagandei occidentale care a demonizat pe Ceauşescu şi România, şi continuă să demonizeze, nici ale sosiei sale, adică a dumneavoastră, chiar şi după prima carte şi a doua carte ediţia I-a care s-au epuizat într-un termen surprinzător...Cititorii aşteaptă noi mărturii. Altfel judecăm cu toţii greşit şi continuăm să greşim din necunoaştere...

-  Este adevărat, pot spune şi susţine acest adevăr. Iniţierea şi organizarea acestei misiuni, adică aceea de a-l înlocui pe Preşedinte, aparţin în totalitate generalului Nicolae Pleşiţă. Profesorul Gheorghe Crişan, într-o scrisoare trimisă după apariţia primei cărţi afirmă că acest cuvânt şi episod din viaţa mea a fost tratat şi exploatat intr-un mod prea comercial de editură, iar eu lam tratat doar într-un mic paragraf. Aşa este, nu am făcut mare caz din aceste lucru. Desigur, era un procedeu clasic în vremurile trecute să existe o astfel de dublură asigurată de o persoană (sau mai multe) - care nu se cunoşteau între ele, pentru a asigura în anumite situaţii şi momente critice, viaţa şi securitatea şefului statului. Nici mie nu îmi vine să cred!

Din câte îmi amintesc, generalul Pleşiţă mi-a confiat faptul ulterior, eu ştiam atunci doar că se fac nişte exerciţii experimentale, mă rog un fel de aplicaţii specifice unităţii de securitate şi gardă. Nu ştiam sau, mai bine spus, nu trebuia să ştiu mai multe în momentele acelea în care, ca tânăr ofiţer executam ordinul primit.

După o vreme, după ce se ieşise din situaţia informativ-operativă complicată despre care cunoştea generalul Pleşiţă, acesta mi-a relatat între patru ochi, la insistenţele mele, câteva aspecte, printre altele, pentru cultura mea generală de securitate şi gardă.

Au trecut multe decenii de atunci. Ţin minte că mi-a mărturisit amical că la vremea aceea, i-a prezentat fostului Preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu, situaţia informativ-operativă din străinătate şi măsurile pe care preconiza să le ia în legătură cu aceasta. I-a propus ca într-o perioadă de aproximativ 10 zile să nu facă nici o vizită în ţară şi nici în străinătate, iar în deplasarea de la domiciliu la sediul C.C. al P.C.R. şi invers, pe locul dumnealui în maşină să stea un ofiţer din escortă. În acest sens i-a fost prezentat dosarul meu. La început, a refuzat. După multe ezitări şi cu multe întrebări suplimentare şi cu şi mai multe răspunsuri la acestea, în final, a fost de acord. Ca fost ofiţer de comandă la subunităţi luptătoare şi dvs. la Regimentul 30 Gardă Mihai Viteazul şi apoi de contrainformaţii militare, înţelegeţi mai bine că dacă nu îmi povestea generalul Nicolae Pleşiţă nici eu nu aş fi ştiut mai multe. Trebuie să vă spun că eu nu puteam folosi cuvântul sosie, să public acea carte, să fiu de acord cu titlul acela, dacă nu ar fi fost adevărat şi dacă nu aş fi avut acordul iniţiatorului.

Generalul Pleşiţa trăia, putea oricând să declare public despre mine şi susţinerile mele în scris că toate cele relatate de mine ar fi minciuni.

Mai mult decît atâta, în multe vizite făcute la dumnealui acasă - acum a trecut de o vreme în eternitate, să-i fie ţărîna uşoară, că m-a învăţat meserie de securitate şi gardă, - mi-a spus că a fost întrebat de mai mulţi ofiţeri superiori dacă cele scrise de mine sunt adevărate. Dumnealui a confirmat categoric acest

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Adevăruri nespuse despre Nicolae Ceaușescu

5.0
3 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor