Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Caietul 22. 1934. Americanismul și fordismul

Caietul 22. 1934. Americanismul și fordismul

Citiți previzualizarea

Caietul 22. 1934. Americanismul și fordismul

Lungime:
208 pages
3 hours
Lansat:
Jun 30, 2017
ISBN:
9786067422689
Format:
Carte

Descriere

Antonio Gramsci este, după Niccolò Machiavelli, al doilea mare gânditor politic italian publicat și tradus în Italia și în străinătate. Gramscianismul reprezintă un fenomen cultural recunoscut la nivel mondial, ce se regăsește în țări ca Marea Britanie, SUA, India sau America Latină.



Silvio Suppa: „Astăzi, pentru a putea să ne apropiem corect de Gramsci și de gândirea sa, este nevoie să ne delimităm de multe dintre interpretările doctrinare ce au fost exprimate de-a lungul anilor și să-i recitim scrierile ca pe niște documente sau, mai bine spus, ca pe un sistem de documente care adună mii de pagini și care, din diferite motive, nu au încetat să vorbească și să facă să se vorbească despre ele. Scrierile sale nu au nici o legătură cu acea Europă care a rezultat ca urmare a acordurilor de la Yalta. Dintre notele din închisoare ale lui Gramsci, Americanismul și fordismul, în afara oricărui echivoc ideologic, este un studiu care conservă în primul rând capacitatea sa de cunoaștere și de comparație între caracteristicile productive ale vechii Europe și capitalismul de tip american, o formă a capitalismului care a constituit o noutate absolută pentru secolul XX. În lexicul gramscian, «fordismul» indică o puternică simbolistică industrială. Acest argument alimentează motive de reflecție independente de istoria conflictelor internaționale.”

Lansat:
Jun 30, 2017
ISBN:
9786067422689
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Caietul 22. 1934. Americanismul și fordismul

Cărți conex

Previzualizare carte

Caietul 22. 1934. Americanismul și fordismul - Antonio Gramsci

lizibile.

Studiu introductiv

Silvio Suppa

A propune publicului cititor de carte, specialiștilor și tinerelor generații de studenți din România un autor precum Antonio Gramsci este o activitate foarte delicată, în condițiile în care trebuie să se țină cont de elementele particulare ale gândirii acestuia fără să fie subestimate tradițiile culturale diferite ale popoarelor, istoriile și identitatea acestora. Acest patrimoniu, specific fiecărui popor, a influențat, de fapt, în diferite moduri parcursul Europei și trecerea de la secolul XX la secolul XXI, iar contextul internațional actual este caracterizat printr-o dublă criză, economică și politică, ce afectează profund inclusiv raporturile dintre Europa și Africa de Nord. Este foarte dificil să ne imaginăm cu o oarecare aproximație cum va fi viitorul apropiat. Atenția noastră, dedicată prezentării și analizelor analogiilor și „rupturilor" dintre trecut și prezent, se va realiza pe parcursul acestui studiu introductiv cu precădere prin intermediul unor instrumente ce își propun evaluarea sistemului democratic și a transformărilor sale recente, în condițiile în care acesta reprezintă singura experiență istorică ce a permis atât statelor, cât și forțelor umane mai dezvoltate căutarea unor sisteme ale păcii, pentru a dialoga și a discuta în interiorul statelor și la nivelul relațiilor internaționale, în perspectiva lărgirii granițelor cunoașterii, a comunicării ideale între națiuni și a formelor culturale fecunde.

În logica lărgirii progresive a schimbului economic și de idei, dar și pentru a defini mai bine motivațiile unei lecturi în România a temei propuse de noi, americanismul și fordismul, trebuie să spunem că există încă multe motive pentru a ne întoarce la paginile scrise de Antonio Gramsci, autorul italian al secolului XX cel mai cunoscut și cel mai tradus în lume. Scrierile sale s-au adresat multor culturi diferite, atât în secolul XX, cât și în secolul XXI, în condițiile în care, chiar dacă autorul a întreprins o intensă activitate politică atât la Torino (în calitate de tânăr intelectual și om politic angajat), cât și la Roma (în calitate de membru ales al Parlamentului), a rămas separat de viața publică în urma încarcerării sale de către regimul fascist, fiind condamnat la o perioadă de recluziune de 20 de ani, patru luni și cinci zile, din care a efectuat aproximativ 11 ani (1926-1937), adică, mai exact, până la momentul morții sale.

Ca urmare a unor evenimente destul de greu de deslușit ce au avut în vedere istoria personală a tânărului sard, am ajuns în posesia Caietelor pe care Gramsci însuși le-a scris în celula sa de condamnat politic, pe care specialiștii le-au denumit Caietele din închisoare. Această formulă fericită de atribuire a unui titlu centralizează un mare număr de pagini ce au fost scrise de mână, constituind cea mai densă și mai articulată formă a reflecțiilor pe care autorul le-a realizat pe parcursul întregii sale experiențe culturale, reprezentând un patrimoniu de gândire foarte important, ce a fost generat pe parcursul unei lungi perioade de singurătate, din cauza anilor petrecuți în spatele gratiilor. Remarcăm încă de la primele rânduri elementele foarte precise, cu o pronunțată originalitate în raport cu orice altă creație a unui gânditor politic cu o recunoaștere istorică relevantă. În plus, materialele scrise de Gramsci în Caietele din închisoare sunt foarte diferite în comparație cu articolele tăioase pe care le-a publicat în perioada când a fost în libertate.

Scrierile sale pot fi grupate în patru faze:

– prima e reprezentată de anii tinereții sale precoce, care începe cu anul 1913;

– a doua este specifică dezvoltării proiectului politic al revoluției socialiste din Italia, ce a fost concepută aproape utopic, în plină criză, la cumpăna anilor Marelui Război;

– a treia perioadă a libertății lui Gramsci este distinctă de primele două și are ca zone de interes construirea noului partid al stângii italiene și conflictul cu fascismul, desfășurându-se în perioada dezvoltării acestuia, până la stadiul transformării într-o dictatură organizată;

– ultima perioadă a activității lui Gramsci se încheie odată cu arestarea sa și deschide o altă etapă, caracterizată prin ruptura ireversibilă de viața dedicată gândirii și reflecțiilor sale și care se prelungește pe parcursul a mai mult de un deceniu petrecut în spatele gratiilor.

Pentru a ne apropia de înțelegerea corectă a Caietelor gramsciene, trebuie să specificăm faptul că întregul sistem de note pe care acestea le conțin nu poate fi comparat cu o operă de tip „organic" sau cu un volum împărțit în capitole, ce parcurge un raționament unitar, cu diferite faze de dezvoltare, caracteristic unui astfel de demers științific. Scrierile din perioada carcerală se acumulează în timp, iar temele sau subiectele sunt reluate succesiv și cunosc modificări, clarificări, corecturi sau chiar tăieturi, dar care, în mod interesant, sunt perfect lizibile.

Se înțelege foarte clar că Gramsci, așternându-și pe hârtie gândurile, nu a avut intenția de a divaga de la niște argumente și teme pe care și le trasase în cadrul studiilor sale. O ediție postumă ale scrierilor lui va vedea totuși lumina tiparului la puțini ani de la încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, prin intermediul unei scheme parțiale, generatoare de interpretări discutabile, pe care, de altfel, le vom prezenta pe parcursul studiului. Dacă dorim să vorbim despre capitolele unui volum imaginar, trebuie să știm că opera gramsciană din închisoare este alcătuită dintr-o serie de argumente deschise, care nu au mai ajuns niciodată la o formulă concluzivă din punct de vedere conceptual. Este destul de dificil să le citim tocmai din cauza modului în care au fost concepute, întrucât au fost scrise în funcție de momentul în care au fost gândite, sub o formă lacunară și parțială, de dimensiuni diferite. Însă, chiar dacă opera este caracterizată de această succesiune de „corpuri sau „bucăți, ea dispune de o finalitate constantă, dedicată fie înțelegerii motivelor care au condus la înfrângerea forțelor de stânga în Europa și în Italia (incluzând aici și forțele cu caracter democrat și sindicaliste), fie descifrării elementelor ce au stat la baza transformării materiale a lumii (inclusiv America), ce au impus o extraordinară actualizare teoretică asupra diferențelor care au apărut imediat după încheierea războiului și după criza din 1929.

Dintre multele motive pentru care am ales prezentarea Caietului 22 publicului interesat din România, intitulat Americanismul și fordismul, am decis să ne oprim la prezentarea a două dintre acestea care merită atenție din punctul nostru de vedere. Primul constă în faptul că Gramsci aparține unei epoci îndepărtate față de momentul actual, care poate fi considerată, fără să greșim, una dintre cele mai sângeroase perioade ale secolului XX și care include Primul Război Mondial. Aceasta continuă cu apariția și consolidarea dictaturilor în Italia (fascismul italian) și ulterior în Germania (național-socialismul), cuprinzând în același timp Rusia, unde Revoluția din Octombrie începuse deja să își schimbe caracterele originare imediat după anul 1924, momentul morții lui Lenin.

Gramsci, care avea un organism fragil (suferea de morbul lui Pott, la care s-au adăugat mai multe boli contractate în perioada carcerală), își încheie existența petrecându-și ultimele clipe internat într-o clinică din Roma. Perioada fecundă a vieții sale o acoperă pe cea a desfășurării uneia dintre cele mai importante crize cu care s-a confruntat umanitatea, care începe cu anul 1914 și care are ca etape intermediare criza mondială ce începe în 1929, apariția regimurilor totalitare, pentru a se închide în mod tragic cu sfârșitul celei de-a doua mari conflagrații mondiale. Intervalul de timp dintre 1939 și 1945 s-a caracterizat printr-o perioadă de majoră distrugere materială, pe care autorul nostru nu a avut posibilitatea să o trăiască și, ca urmare, nu a fost influențat de drastica împărțire a lumii și de apariția exuberantă a ideologiilor, care vor conduce, de altfel, la izbucnirea celui de-al doilea mare conflict militar, ce va avea un impact major la nivel mondial. După război, în Occidentul european, democrația s-a stabilizat și s-a consolidat, în timp ce partea răsăriteană a continentului a cunoscut experiența regimurilor democrațiilor populare. La asfințitul secolului XX, în anul 1989, echilibrele statuate prin acordurile de pace de la Yalta s-au prăbușit aproape dintr-odată, dar, desigur, nu în mod neașteptat, ci printr-un consimțământ universal, care a fost foarte bine rezumat prin imaginea căderii Zidului Berlinului, ce a intervenit aproape simbolic la 200 de ani de la izbucnirea Revoluției Franceze. Nu este exagerat să afirmăm că epocalul eveniment berlinez a reprezentat, pe de o parte, dispariția unei granițe nenaturale pentru poporul german, iar pe de altă parte a însemnat prăbușirea regimului politic din Germania democrată și încheierea unui arc peste timp dificil al istoriei mondiale. La puțini ani după aceea, când regimurile comuniste s-au prăbușit fără violențe sau vărsări de sânge (mai puțin în cazul românilor și al dispariției regimului Ceaușescu), în 1991, steagul URSS a fost dat jos de pe Kremlin, eveniment care s-a datorat dispariției unui model de stat care a influențat viața unei părți importante a umanității pentru opt decenii ale secolului XX. S-a deschis astfel un scenariu mondial, care poate nu a fost încă suficient de bine analizat, fiind greu de citit cu lentilele trecutului, ce a cerut încă de la început existența unor noi culturi ale politicii, fără să aibă un regret pentru timpurile trecute și fără aventuri în viitor. Nu este surprinzător că tocmai apariția tezei „sfârșitului istoriei"¹, născută, de altfel, în afara Europei, a încercat să introducă imaginea improbabilă a unei realități internaționale care este lipsită de conflicte politice și care a pierdut din vedere aspectul fundamental al antagonismului social, care s-a dovedit imediat a fi deosebit de activ nu doar în interiorul statelor de tradiție occidentală, ci chiar – iar acest lucru este un factor agravant – la nivelul raporturilor internaționale, intercontinentale și chiar religioase, pentru a nu vorbi aici despre problemele cu care se confruntă în zilele noastre spațiul Orientului Mijlociu. În ciuda noilor abordări ale raporturilor dintre state, ce au fost urmate de prăbușirea bipolarismului și împărțirea lumii în zone de influență în Italia și în alte țări, mergând până în America de Sud, paginile gramsciene au asumat o valoare pentru reluarea analizelor proceselor politicile și ale evoluției lor critice, fondate pe „gramatica" proprie a reîntoarcerii crizelor, ce nu sunt niciodată identice, dar sunt întotdeauna greu de explicat prin intermediul tipologiei neoliberalismului, pe care mulți l-au salutat ca fiind cea mai importantă formulă de explicare a istoriei în secolele XX-XXI. În acest cadru general, Gramsci, chiar dacă a fost studiat timp de mai multe decenii în diferite scheme interpretative, a impus o atenție diferită față de trecut. Astfel, s-a născut formula Gramsci renaissance, cum au numit-o mai mulți specialiști italieni. S-a vorbit și se mai vorbește încă despre o „renaștere a autorului tocmai datorită prăbușirii celor două „blocuri geopolitice, în condițiile dezvoltării unei nevoi tot mai intense de a înțelege natura conflictului politic la cumpăna dintre cele două milenii, conflict ce pare a fi dificil de înțeles, cu toate că este vizibil și se simte în profunzimea sistemelor internaționale și productive de la nivel mondial și deci în cadrul Uniunii Europene.

Reîntoarcerea lui Gramsci a devenit foarte curând o altă imagine a unei nevoi teoretice, ce are ca finalitate explicarea prezentului sau a „lumii mari și teribile, cum el însuși scria, pentru reactivarea acelui tip de analiză cât mai tăioasă în fața unor procese din ce în ce mai puțin apropiate de rațiunea comună sau de „pregătirea unor anumite tipuri de elite conducătoare, ce nu au capacitatea de a înțelege natura contradictorie a noului mileniu. Recitirea lui Gramsci înseamnă și menținerea unei legături strânse între politică și cultură, care este o veche tradiție specific italiană între politică și teorie. Chiar și în conjunctura actuală, considerăm că, fără suportul categoriilor de gândire potrivite pentru evenimentele ce se află în desfășurare, nu vom fi în situația de a da răspunsuri la întrebările pe care le-au pus noile și precarele echilibre mondiale. Fără acest efort, răspunsurile ar putea să fie primite doar în mod tardiv sau eronat. De aceea, este necesar să privim dincolo de evenimentele cotidiene și de conflictele de interese, pentru a ne putea însuși conceptul cel mai dinamic ce se regăsește în scrierile lui Gramsci. Mă refer la conceptul de criză, care este central în cadrul oricărei schimbări la nivelul istoriei, fiind dramatic și de neașteptat, chiar dacă apare la început ca fiind limitat și cu efect momentan.

Când vorbim despre criză, ne referim la schimbare. Aceasta nu intervine în sens natural și spontan, ci prin intermediul contrastului sau al conflictului dintre grupuri și forțe sociale angajate în cadrul unor alianțe ce sunt de multe ori puțin vizibile sau în lupte ascunse și mai puțin înțelese. În afara criteriului interpretativ al crizei, nu este ușor să înțelegem trecutul sau prezentul în mișcare, ce sunt la autorul nostru strâns legate într-o concepție intelectuală asupra politicii care nu poate fi niciodată redusă la o simplă „practică" sau, mai rău, la mecanica dintre cauză și efect.

A doua rațiune pentru propunerea textului Americanismul și fordismul este legată de anumite elemente definitorii ale biografiei intelectuale a lui Gramsci. S-a născut în anul 1891 în Sardinia, o insulă din Italia Meridională care, la acel moment, era deosebit de săracă. Ulterior, s-a transferat la Torino, pentru a-și continua studiile universitare. Pe parcursul perioadei trăite aici, și-a experimentat instrumentele intelectuale într-o realitate socială deosebit de avansată față de restul țării. Ca urmare, a devenit încă de tânăr liderul secțiunii locale a Partidului Socialist. În această calitate, Gramsci s-a angajat să lupte împotriva războiului, care la începutul secolului XX a fost, în Italia, cel mai important eveniment istoric, inedit prin vastitatea și forța sa distructivă și care s-a dovedit a fi o experiență îngrozitoare pentru burghezia bogată și pentru naționalismul ce se afla în plin avânt.

Atât pe parcursul, cât și imediat după încheierea conflictului militar, autorul nostru și-a continuat intensa activitate de jurnalist militant și de organizator al partidului. Totodată, la încheierea celui de-al doilea deceniu al secolului XX, ca urmare a crizei provocate de război, el a simțit gustul amar al înfrângerii, din cauza imposibilității reproducerii în Italia a revoluției bolșevice din Rusia (1917), care s-a realizat în contextul dezmembrării imperiului țarist. Din această cauză, ce marchează un prim punct de cotitură majoră în viața lui Gramsci, a derivat necesitatea fondării unui nou partid politic, care să participe în alegeri pentru a conduce lupta politică din interiorul parlamentului. După o perioadă în care a cunoscut experiențe diferite, fie la Moscova, fie la Viena, ajungem la momentul crucial din anul 1926, când fascismul, care deja își întărise poziția pe parcursul întregului teritoriu italian, a pus capăt libertății lui Gramsci și a altor opozanți ai regimului dictatorial, inclusiv de factură liberal-democratică, aruncându-i în închisoare. Era o formulă alternativă pentru cea care implica lichidarea cu violență a opozanților pe străzile orașelor sau ale micilor centre urbane și rurale. În iunie 1924 a fost asasinat Matteotti, unul dintre cei mai importanți lideri socialiști, după ce a fost răpit de persoane înarmate, angajate de poliția fascistă, pentru că a avut curajul să susțină un discurs în apărarea democrației în cadrul Camerei Deputaților. Mai târziu, a venit rândul lui Piero Gobetti, tânărul liberal torinez ce dialogase cu Gramsci prin intermediul revistelor de critică politică și de cultură. Gobetti a fost asasinat de gărzile fasciste. În această atmosferă de represiune violentă, în noiembrie 1926, Gramsci a fost arestat de poliția lui Mussolini, fiind încarcerat imediat în baza acuzației de a fi fondat și condus Partidul Comunist. Și-a petrecut anii din închisoare redactând scrisori, lecturând diverse lucrări, scriindu-și note, analizând fenomenele culturale și politice din Italia și Europa, ocupându-se de un vast câmp de teme intelectuale.

Aspectele pe care le-am prezentat sintetic până aici vor evolua pe parcursul mai multor ani de istorie europeană și aparțin unei faze aproape originare a socialismului, care era angajat în lupta pentru tutelarea drepturilor celor care muncesc și a democrației, chiar dacă în cadrul limitelor impuse de modelul

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Caietul 22. 1934. Americanismul și fordismul

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor