Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Regulile creierului

Regulile creierului

Citiți previzualizarea

Regulile creierului

evaluări:
5/5 (8 evaluări)
Lungime:
348 pagini
5 ore
Lansat:
3 iul. 2017
ISBN:
9786067890952
Format:
Carte

Descriere

12 principii pentru a supraviețui și a fi eficient la serviciu, acasă și la școală
Cei mai mulți dintre noi nu au habar de ceea ce se întâmplă cu adevărat în capul lor. Totuși, oamenii de știință care studiază creierul au descoperit detalii pe care orice lider din domeniul afacerilor, părinte și învățător ar trebui să le știe – cum ar fi faptul că trebuie să facem mișcare dacă vrem să avem un creier care să funcționeze la parametri maximi.
Cum învățăm? Ce efecte au somnul și stresul asupra creierului? De ce nu se recomandă să facem mai multe lucruri deodată? De ce e atât de ușor să uităm și de ce e atât de important să repetăm cunoștințele noi? Este adevărat că bărbații și femeile au creiere diferite?
În fiecare capitol al cărții, autorul prezintă câte o regulă a creierului – ce știu sigur oamenii de știință despre felul cum funcționează creierul uman – și oferă apoi idei care ne pot transforma viața de zi cu zi. Astfel, cititorii vor descoperi că:
* fiecare creier este condiționat diferit
* activitatea fizică îmbunătățește cogniția
* nu încetăm niciodată să învățăm și să explorăm
* unele amintiri sunt efemere
* între somn și capacitatea de a învăța există o legătură puternică
* stresul schimbă modul în care învățăm
În final, vei înțelege cum funcționează creierul uman și cum poate fi exploatat la maximum. 
„Autorul reușește să prezinte funcționarea creierului pe înțelesul tuturor, explicând care este rolul acestuia la locul de muncă sau în sălile de clasă… într-un stil care dă viață cuvintelor.“ - USA Today
Regulile creierului este una dintre cele mai informative, antrenante și utile cărți ale vremurilor noastre.“ - Garr Reynolds, autor al cărții Presentation Zen​

Lansat:
3 iul. 2017
ISBN:
9786067890952
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Regulile creierului

Cărți conex

Previzualizare carte

Regulile creierului - John Medina

Introducere

Încercați să înmulțiți 8 388 628 cu 2 în minte. Puteți în doar câteva secunde? Există un tânăr care poate să înmulțească acest număr de 24 de ori în doar câteva secunde. Și de fiecare dată oferă răspunsul corect. Există un băiat care vă poate spune ora exactă în orice moment al zilei, chiar dacă doarme. Există o fetiță care poate stabili cu acuratețe dimensiunile exacte ale unui obiect care se află la o distanță de 6 m. Există o fetiță care, la vârsta de 6 ani, a realizat picturi atât de reale și de complexe, încât unele persoane care au considerat că desenul ei ce reprezenta un cal în galop era mai bun decât unul similar semnat de Da Vinci. Cu toate acestea, niciunul dintre acești copii n-are un IQ mai mare de 70.

Creierul este un lucru uimitor.

Poate că, în cazul dumneavoastră, creierul nu este chiar atât de special, dar cu siguranță e la fel de extraordinar. Fiind cel mai sofisticat sistem de transfer de informații de pe Pământ, creierul este perfect capabil să extragă un înțeles până și din micile puncte negre din această carte. Pentru a reuși această minune, creierul transmite semnale electrice prin intermediul a sute de kilometri de sinapse alcătuite din celule cerebrale atât de mici, încât în punctul de la finalul acestei propoziții ar putea încăpea câteva mii. Puteți realiza toate acestea într-un timp mai scurt decât vă ia să clipiți. Dar la fel de uimitor este că, deși avem o legătură atât de strânsă cu creierul, cei mai mulți dintre noi habar n-au cum funcționează el cu adevărat.

Cele 12 reguli ale creierului

Scopul meu este să vă prezint 12 lucruri pe care le știm despre modul în care funcționează creierul. Eu le numesc regulile creierului. Pentru fiecare regulă, vă voi indica dovezi științifice, vă voi prezenta cercetătorii care s-au ocupat de problemă și apoi vă voi oferi sugestii despre modul în care puteți să aplicați regula respectivă în viața cotidiană, mai ales la serviciu și la școală. Creierul este complex, așa că voi extrage doar fragmente de informații pentru fiecare subiect, nu neapărat complete, ci, sper eu, accesibile. Vă prezint o mostră din ideile pe care le veți afla.

• Nu suntem deprinși să stăm opt ore pe zi la un birou. Din perspectivă evolutivă, creierul nostru s-a dezvoltat deoarece am alergat sau am mers câte 20 km pe zi. Creierul duce încă dorul acestei activități. Din acest motiv, exercițiile fizice stimulează puterea creierului (Regula creierului nr. 2) la populațiile sedentare asemănătoare cu noi. Persoanele care fac sport au rezultate mai bune față de sedentari la capitole cum ar fi memoria, gândirea, atenția și soluționarea problemelor.

• Dacă ați asistat vreodată la o prezentare obișnuită în PowerPoint, ați observat fără îndoială că oamenii nu sunt atenți la lucrurile plictisitoare (Regula creierului nr. 6). Aveți la dispoziție doar câteva secunde ca să atrageți atenția unui individ și doar 10 minute ca s-o păstrați. După 9 minute și 59 de secunde, trebuie să prezentați o chestie emoționantă și relevantă pentru a-i redobândi atenția și a reporni ceasul. De asemenea, creierul are nevoie de câte o pauză. De aceea, în această carte voi recurge la povestiri pentru a-mi ilustra multe dintre idei.

• Vă simțiți vreodată obosit în jurul orei 3 p.m.? Aceasta se întâmplă deoarece creierul chiar vrea să tragă un pui de somn. Ați fi mai productiv dacă ați face acest lucru. Există un studiu care a demonstrat că un somn de 26 minute a îmbunătățit performanța piloților de la NASA cu 34%. Somnul de noapte vă afectează agilitatea mentală de a doua zi. Dacă dormiți bine, gândiți bine (Regula creierului nr. 3).

• Vom întâlni un bărbat care-și amintește tot ce citește după ce a văzut cuvintele o singură dată. Evident, cei mai mulți dintre noi mai mult uită decât își amintesc și tocmai de aceea trebuie să repetăm pentru a nu uita (Regula creierului nr. 7). După ce veți afla regulile creierului referitoare la memorie, veți înțelege de ce doresc să discreditez conceptul de teme pentru acasă.

• Vom afla de ce vârsta teribilă de 2 ani seamănă a revoltă, dar este de fapt dorința nestăvilită a copilului de a explora. Poate că bebelușii nu cunosc cine știe ce despre lume, dar știu foarte multe despre modul de a găsi informații despre ea. Suntem exploratori înnăscuți și curajoși (Regula creierului nr. 12). Este o caracteristică ce nu dispare niciodată, indiferent de mediile artificiale pe care ni le-am construit.

Factorul proastă dispoziție

Eu sunt un tip de treabă, dar un cercetător țâfnos. Ca un studiu să apară în această carte, trebuie să treacă filtrul pe care unii dintre clienții mei îl denumesc FPDM, Factorul de Proastă Dispoziție Medina. Aceasta înseamnă că studiile pe care le folosesc pentru a-mi ilustra ideile trebuie să fie mai întâi publicate într-o revistă cu recenzori și apoi reproduse cu succes. Multe studii au fost reproduse de zeci de ori. (Nu veți găsi referințele complete în această carte, dar ele vă stau la dispoziție pe www.brainrules.net/references.)

Fără rețete

Sunt multe lucruri pe care nu le știm despre creier. Eu sunt expert în biologie moleculară specializat în afecțiuni psihiatrice. Sunt consultant privat de foarte mult timp și am lucrat la numeroase proiecte de cercetare dincolo de pereții laboratorului. De multe ori în cariera mea am văzut ce distanță este între o genă (instrucțiunile ADN ale unei persoane) și comportament (modul în care cineva se comportă). Este foarte greu de spus cu certitudine dacă un anumit comportament este cauzat de o anumită genă sau dacă modificarea comportamentului X va produce rezultatul Y. Uneori găsesc articole și cărți care fac afirmații năucitoare pe baza unor „descoperiri recente" din neuroștiință despre educație și afaceri. Îmi vine în minte efectul Mozart: ideea aceea larg răspândită că audiția de muzică clasică îmbunătățește performanțele elevilor la matematică. Sau ideea că persoanele analitice își folosesc mai mult partea stângă a creierului, în vreme ce persoanele creative își utilizează partea dreaptă, fiecare parte trebuind să fie manevrată în consecință. Uneori intru în panică și mă întreb dacă autorii n-au parcurs cumva o bibliografie care mi-a scăpat. Pot afirma că vorbesc vreo câteva dialecte ale neuroștiințelor și totuși nu am aflat nimic ce mi-ar putea sugera cele mai bune practici pentru educație și afaceri. De fapt, dacă am înțelege vreodată pe deplin cum știe creierul uman în ce mod să ridice un pahar cu apă, aceasta ar fi o mare realizare. Nu e nevoie să intru în panică. Cercetările neurologice nu ne pot spune nici acum fără echivoc în ce mod putem deveni profesori, părinți, lideri în afaceri sau elevi mai buni. Pe lângă ideile pe care le veți descoperi citind această carte, fiecare capitol se încheie cu sugestii despre unele modalități eficiente de aplicare a studiilor de cercetare în viața de zi cu zi. Dar acestea nu sunt rețete, ci doar ipoteze. Dacă le veți încerca, vă veți realiza propriul proiect pentru a verifica dacă funcționează în cazul dumneavoastră.

Înapoi în junglă

Cunoștințele pe care le avem acum despre creier se datorează biologilor, care analizează țesuturile neurologice, psihologilor experimentali, ce studiază comportamentul, neurocercetătorilor din domeniul cognitiv, aplecați asupra legăturii dintre țesuturi și comportament, și biologilor evoluționiști. Deși cunoaștem foarte puține lucruri despre funcționarea creierului, istoria evoluției noastre ne spune următoarele: creierul pare să fie proiectat ca (1) să rezolve probleme (2) legate de supraviețuire (3) într-un mediu extern nesigur și (4) s-o facă aflându-se în mișcare aproape continuă. Eu o numesc cutia de performanțe a creierului.

Fiecare subiect din această carte — exerciții fizice, somn, stres, conexiuni cerebrale, atenție, memorie, integrare senzorială, vedere, muzică, gen și explorare — are legătură cu această cutie de performanțe. Cândva eram foarte dinamici și făceam foarte multă mișcare. Instabilitatea mediului a condus la modul extrem de flexibil în care se activează creierul, ceea ce ne permite să rezolvăm probleme prin explorare. Pentru a supraviețui în jungla în care trăim, trebuie să învățăm din propriile greșeli. Aceasta înseamnă că am acordat atenție anumitor lucruri în detrimentul altora, adică ne-am creat amintiri într-un anumit mod. Deși le-am tot înghesuit în săli de clasă și birouri decenii la rând, creierele noastre au fost de fapt create pentru a supraviețui în junglă și în savană. Și noi nu am depășit această fază.

Întrucât nu înțelegem pe deplin cum funcționează creierul, facem tot soiul de lucruri prostești. Încercăm să vorbim la telefon și să conducem în același timp, deși creierului îi este literalmente imposibil să îndeplinească mai multe sarcini simultan când vine vorba de atenție. Am creat medii de lucru extrem de stresante, deși un creier stresat este mult mai puțin productiv decât unul nestresat. Sistemele noastre de educație sunt create astfel încât învățarea efectivă să se producă acasă. Luate laolaltă, ce arată de fapt studiile din această carte? Cam aceasta: dacă ați dori să creați un mediu educativ care să fie total opusul a ceea ce se pricepe creierul să facă cel mai bine, ați crea cel mai probabil ceva asemănător cu o sală de clasă. Dacă ați dori să creați un mediu de afaceri care să fie total opusul a ceea ce creierul se pricepe cel mai bine să facă, ați crea cel mai probabil ceva asemănător unei nișe. Și dacă ați dori să schimbați ceva, s-ar putea să fie nevoie să le distrugeți pe amândouă și să reluați totul de la zero.

Puteți da vina pe faptul că cercetătorii din domeniul neuroștiințelor inițiază rareori un dialog cu profesori și cu profesioniști din domeniul afacerilor, cu factori de decizie din educație și cu contabili, cu superintendenți și președinți de companii. Dacă pe măsuța dumneavoastră de cafea nu se află constant revista Journal of Neuroscience, sunteți rupt de realitatea neurologică.

Cartea aceasta își propune tocmai să vă conecteze la această realitate.

Supraviețuirea. De ce este creierul atât de uimitor

Regula creierului nr. 1. Și creierul uman a evoluat.

Pe când avea 4 ani, fiul meu Noah a luat un băț din curte și mi l-a arătat: „Frumos băț ai găsit, tinere, i-am spus. „Nu e un băț. E o sabie! Mâinile sus! Mi-am ridicat mâinile în aer. Ne-am distrat amândoi. Când m-am întors în casă, mi-am dat seama că fiul meu tocmai manifestase acea capacitate specială de gândire a unui om, una care s-a dezvoltat de-a lungul câtorva milioane de ani. Și el a făcut asta în mai puțin de două secunde. Grea treabă pentru un puști de 4 ani. Și alte animale au abilități cognitive solide, dar modul de gândire al oamenilor este puțin diferit din punct de vedere calitativ. Cum și de ce au evoluat creierele noastre astfel?

O strategie de supraviețuire

Totul se reduce la sex. Corpurile noastre au profitat de orice adaptare genetică ce ne-a ajutat să supraviețuim suficient de mult cât să ne transferăm materialul genetic generației următoare. Nu există o regulă mai importantă în biologie decât evoluția prin selecție naturală, iar creierul este un țesut biologic. Astfel încât și el respectă regula selecției naturale.

Există două modalități prin care putem combate duritatea unui mediu ostil: să devenim mai puternici sau să devenim mai deștepți. Noi ne-am dezvoltat în cea de-a doua direcție. Pare aproape improbabil că o specie atât de fragilă din punct de vedere fizic a putut să pună stăpânire pe planetă nu adăugând masă musculară pe schelet, ci neuroni în creier. Dar tocmai asta s-a întâmplat și cercetătorii depun toate eforturile pentru a încerca să descifreze cum a fost posibil. Aș dori să analizez patru concepte principale care nu doar creează fundalul pentru toate Regulile creierului, ci și explică de ce și cum am ajuns să cucerim lumea.

Putem crea lucruri

Oamenii posedă o caracteristică ce îi diferențiază în mod clar de gorile: capacitatea de a folosi gândirea simbolică. Atunci când vedem o formă geometrică cu cinci laturi, nu ne este greu s-o identificăm drept un pentagon. Putem la fel de bine să înțelegem și forma cartierului general al armatei americane. Sau o furgonetă Chrysler. Creierul nostru poate înțelege un obiect simbolic ca fiind real în sine și ca reprezentând în mod simultan și altceva. Este tocmai ceea ce a făcut fiul meu atunci când și-a botezat bățul sabie. Cercetătoarea Judy DeLoache denumește această capacitate Teoria reprezentării duale. Formulată în mod oficial, ea descrie capacitatea noastră de a atribui caracteristici și înțelesuri lucrurilor pe care nu le posedă în realitate. În cuvinte mai simple, asta înseamnă că putem inventa lucruri care nu există. Suntem oameni deoarece avem fantezie.

Suntem atât de buni la reprezentarea duală, încât combinăm simboluri pentru a deriva straturi de înțelesuri. Aceasta ne oferă capacitatea de a avea un limbaj și de a-l codifica în scris. Ne oferă capacitatea de a gândi matematic. Ne oferă capacitatea de a crea artă. Combinațiile de cercuri și pătrate devin geometrie și deopotrivă picturi cubiste. Combinațiile de puncte și linii curbe devin muzică și poezie. Există o conexiune intelectuală indestructibilă între gândirea simbolică și capacitatea de a crea cultură. Și nicio altă ființă n-are capacitatea de a face acest lucru.

Caracteristica umană atât de importantă a gândirii simbolice a ajutat specia noastră nu doar să supraviețuiască, ci și să înflorească. N-a mai fost cazul ca strămoșii noștri să cadă în aceeași groapă de nisip mișcător dacă le-au putut vorbi altora despre ea; și mai bine încă a fost atunci când au marcat-o cu semne de avertizare. Cu ajutorul cuvintelor, al limbajului, am putut extrage extrem de multe cunoștințe despre situația noastră de viață fără a fi nevoiți să învățăm întotdeauna lecția dându-ne cu capul de pragul de sus. Este logic deci că, odată ce specia noastră și-a creat capacitatea de gândire simbolică, nu a mai renunțat la ea. Așadar, ce anume din mediul nostru a oferit un avantaj pentru supraviețuirea celor care puteau gândi în mod simbolic?

Ne-am adaptat la variație

Cam tot ceea ce cunoaștem despre evoluția intelectuală a speciei noastre se bazează pe dovezile creării de instrumente. Nu este neapărat indicatorul cel mai precis, dar este cel mai bun pe care-l avem. Pentru primele câteva milioane de ani, dovezile nu sunt foarte impresionante: de cele mai multe ori pur și simplu foloseam pietre pentru a le arunca în diverse lucruri. În încercarea de a salva ceva din demnitatea noastră de oameni, cercetătorii au denumit aceste pietre „topoare de mână. După un milion de ani, foloseam încă „topoarele de mână, dar am început să le lovim de alte pietre, făcându-le mai ascuțite. Atunci am obținut deci pietre ascuțite. Nu era mare lucru, dar a fost suficient pentru a începe să ne desprindem de dependența noastră de pântecele est-african și, de fapt, de orice altă nișă ecologică. Apoi lucrurile au luat o turnură interesantă. Am creat focul și am început să ne gătim mâncarea. În final, am migrat din Africa în valuri succesive, iar strămoșii noștri direcți Homo sapiens au făcut această mișcare în urmă cu abia 100 000 de ani. Apoi, acum 40 000 de ani, s-a întâmplat ceva aproape incredibil. Strămoșii noștri s-au apucat brusc de pictat și de sculptat, creând frumoase obiecte de artă și bijuterii. Această schimbare a fost abruptă și profundă. După 37 000 de ani, am construit deja piramide. Cinci mii de ani mai târziu, am creat combustibilul pentru rachete.

Mulți oameni de știință consideră că saltul nostru evolutiv poate fi explicat prin dobândirea capacității de reprezentare duală. Și mulți alții consideră că această capacitate de reprezentare duală, împreună cu schimbările fizice pe care le-a produs, poate fi explicată printr-o schimbare radicală a climei.

Cea mai mare parte a epocii preistorice umane s-a produs în climate de tip junglă: umede, pline de aburi, cu mare nevoie de aer condiționat. Era de așteptat. Apoi clima s-a modificat. Bucățile de gheață prelevate din Groenlanda arată că pământul a trecut de la o caniculă greu de suportat la un ger imposibil. În urmă cu 100 000 de ani, ne-am fi putut naște într-un mediu aproape arctic, pentru ca, după doar câteva decenii, să renunțăm la pieile de animale pentru a ne bucura de razele aurii ale soarelui în savană. S-a presupus că această instabilitate a avut un efect semnificativ asupra oricărei ființe obligate s-o suporte. Cele mai multe creaturi nu au rezistat. Regulile de supraviețuire erau în continuă schimbare, astfel că o nouă categorie de creaturi a început să umple golul creat pe măsură ce tot mai multe alte ființe au dispărut.

Schimbarea a fost suficient de dramatică pentru a ne scutura din copacii unde stăteam liniștiți, dar nu a fost suficient de violentă pentru a ne ucide atunci când am căzut din arbori. Și totuși, aterizarea aceasta a reprezentat doar începutul greului. Când am fost nevoiți să trăim în iarbă, și nu în copaci, am aflat brusc noțiunea de „plan. Am descoperit repede că șanțurile noastre erau deja ocupate. Băștinașii acaparaseră sursele de hrană și cei mai mulți erau mai puternici și mai rapizi decât noi. Este năucitor dacă ne gândim că ne-am început aventura evolutivă pe un plan orizontal necunoscut, având cuvintele „mănâncă-mă, sunt prada ta vopsite pe fundurile noastre evolutive.

După cum vă imaginați, șansele supraviețuirii noastre erau mici. Aveți dreptate. Se consideră că populația fondatoare a strămoșilor noștri direcți nu cuprindea mai mult de 2 000 de indivizi; unii cercetători consideră că era de fapt alcătuită din câteva sute. Și atunci, oare cum de ne-am transformat dintr-o populație minoritară fragilă și vulnerabilă într-o masă uimitoare de șapte miliarde de oameni puternici și în creștere?

Există o singură explicație, consideră Richard Potts, directorul Programului privind originile umanității de la Smithsonian’s National Museum of Natural History. Am renunțat la stabilitate. A început să nu ne mai pese de traiul constant într-un anumit habitat, deoarece constanța nu era o opțiune. Ne-am adaptat la variație. Cei incapabili să rezolve rapid problemele apărute sau să învețe din greșeli nu supraviețuiau suficient cât să-și transmită mai departe genele. Efectul clar al acestei evoluții a fost că, în loc să devenim mai puternici, am devenit mai deștepți. A fost o strategie genială. Am început să cucerim și alte locuri din Africa. Apoi am cucerit lumea întreagă.

Teoria lui Potts indică o serie de lucruri destul de simple despre învățarea umană. Ea sugerează interacțiunile a două trăsături importante ale creierului: baza de date unde se poate depozita un fond de cunoștințe și capacitatea de a improviza pe marginea acesteia. Una ne permite să ne dăm seama atunci când am făcut o greșeală. Cealaltă ne oferă posibilitatea să învățăm din asta. Ambele ne conferă capacitatea de a dobândi informații noi în condiții în continuă și rapidă schimbare. Și ambele sunt relevante pentru modul în care ne organizăm educația și afacerile. Vom descoperi mai multe despre această bază de date în capitolul dedicat memoriei.

Creiere din ce în ce mai mari

Adaptarea la variație ne-a oferit contextul gândirii simbolice, dar nu prea explică acea capacitate unică de a inventa calcule și de a scie romane de dragoste. În fond, toate animalele creează o bază de date cu cunoștințe și multe dintre ele chiar produc instrumente pe care le folosesc în mod creativ. Și totuși, nu e ca și cum cimpanzeii ar compune simfonii proaste și noi, altele mai bune. Cimpanzeii nu le pot compune deloc, în vreme ce noi putem compune unele care îi determină pe oameni să-și cheltuiască economiile de o viață pentru abonamente la New York Philharmonic. Cu siguranță a existat altceva în istoria evoluției noastre care a dat naștere gândirii umane atât de speciale.

Una dintre mutațiile genetice întâmplătoare care ne-au conferit avantajul adaptării a fost mersul biped. Deoarece copacii nu mai erau de actualitate, am fost nevoiți să parcurgem distanțe tot mai mari între sursele de hrană. Mersul pe două picioare în loc de patru ne-a eliberat mâinile și astfel am folosit mai puține calorii. Era eficient din punctul de vedere al energiei. Corpurile noastre ancestrale utilizau surplusul de energie pentru a crește nu masa musculară, ci masa cerebrală.

Aceasta a condus la capodopera evoluției, care separă oamenii de toate celelalte creaturi. Este o regiune specializată din lobul frontal, imediat în spatele frunții, denumită cortex prefrontal. Ce anume face acest cortex? Am înțeles pentru prima dată cum funcționează mulțumită unui bărbat pe nume Phineas Gage, care a suferit cel mai cunoscut accident de muncă din istoria neuroștiinței.

Gage era un maistru foarte apreciat în cadrul unei echipe de construcții de căi ferate. Era amuzant, deștept, muncitor și responsabil, genul de tip pe care și l-ar dori fiecare tată drept ginere. La 13 septembrie 1848, a așezat o încărcătură explozivă în scobitura unei stânci folosind un ciocan și o tijă de 90 cm cu diametrul de aproximativ 1 cm. Explozia a înfipt tija în capul lui Gage. Ea a pătruns exact pe sub ochi și i-a distrus cea mai mare parte din cortexul prefrontal. În mod miraculos, Gage a supraviețuit. Dar a devenit impulsiv, lipsit de diplomație și necioplit. Și-a părăsit familia și și-a trăit restul vieții trecând de la un serviciu la altul. Prietenii spuneau că nu mai era Gage pe care îl știuseră ei.

Atunci când se produc accidente într-o anumită regiune a creierului, știm că orice anormalitate comportamentală notabilă trebuie să fie legată în vreun fel de funcția regiunii respective. În această carte voi descrie câteva astfel de cazuri. Cazul lui Gage a fost prima dovadă reală că cortexul prefrontal guvernează talente cognitive umane aparte, denumite „funcții de execuție": rezolvarea problemelor, menținerea atenției și inhibarea impulsurilor emoționale. Pe scurt, această regiune controlează multe dintre comportamentele care ne diferențiază de animale (și de adolescenți).

Trei creiere într-unul

Totuși, cortexul prefrontal este doar cel mai recent accesoriu adăugat creierului. Trei creiere sunt înghesuite în cap; le-a luat câteva milioane de ani pentru a-și dezvolta anumite părți. Structura neuronală cea mai veche este trunchiul cerebral sau „creierul reptilian". Această etichetă aproape jignitoare arată că trunchiul cerebral funcționează în același mod la oameni și la monstrul Gila. El controlează cele mai multe dintre sarcinile de menținere a organismului: respirația, bătăile inimii, somnul, trezirea. La fel de vioi ca orașul Las Vegas, neuronii din trunchiul cerebral sunt mereu activi, ținând creierul în priză indiferent dacă dormiți sau sunteți treaz.

Deasupra trunchiului cerebral se află „creierul de mamifer". Apare la oameni în același mod ca și la multe mamifere, cum ar fi pisicile domestice, de unde

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Regulile creierului

4.9
8 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor