Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Gratuit pentru 30 zile, apoi $9.99/lună. Anulați oricând.

Lume veche, lume nouă: Anecdote și fragmente comentate și câteva schițe

Lume veche, lume nouă: Anecdote și fragmente comentate și câteva schițe

Citiți previzualizarea

Lume veche, lume nouă: Anecdote și fragmente comentate și câteva schițe

Lungime:
288 pagini
2 ore
Lansat:
Jul 20, 2017
ISBN:
9781370787982
Format:
Carte

Descriere

Această carte cuprinde comentarii la nişte anecdote şi la nişte fragmente pe care le-am găsit în nişte cărţi vechi; la acestea am adăugat câteva schiţe sau ficţiuni umoristice pe care le-am scris în decursul timpului...
Mă gândesc cu admiraţie la oamenii care au scris aceste cărţi şi le transmit, acolo unde sunt, cele mai alese sentimente... Şi m-am gândit că au mai existat oameni deosebiţi, cândva...
Am selectat din aceste cărţi mai multe anecdote pe care mi-am permis să le comentez precum şi nişte fragmente care mi s-au părut a fi foarte interesante...

Lansat:
Jul 20, 2017
ISBN:
9781370787982
Format:
Carte


Legat de Lume veche, lume nouă

Citiți mai multe de la Constantin M. N. Borcia

Cărți conex

Previzualizare carte

Lume veche, lume nouă - Constantin M. N. Borcia

Lume veche, lume nouă

Anecdote și fragmente comentate și câteva schițe

Old World, New World - Anecdotes and fragments commented and some sketches

Constantin M. N. Borcia

Publicat de Constantin M.N. Borcia

Copyright 2016 Constantin M.N. Borcia

Ediția Smashwords

"Viaţa nu e o şcoală de maniere elegante. În viaţă, fiecare se exprimă aşa cum ştie."

JAROSLAV HAŠEK

"Când se va sfârşi umorul, se va sfârşi civilizaţia..."

ERMA BOMBEK

Coperta: pentru realizarea copertei s-a folosit o fotografie care aparţine unui bun prieten şi reprezintă... un ilustru cunoscut, care, fiind atât de cunoscut, nu mai este cazul să-i mai precizez numele aici... Va fi cu siguranţă recunoscut de toată lumea... Totuşi pentru cei care nu l-au recunoscut încă, pot să precizez că este nimeni altul decât marele pictor abstract (de negru), BĂCILĂ ELIAN, cunoscut de o lume întreagă... Chiar şi marii matematicieni au fost zăpăciţi când au privit aceste picturi abstracte, nefiind capabili să le înţeleagă...

Traducerea în limba engleză: translate google.com

Sugestii şi completări: Niculina A. Borcea

Consilier editorial: Nicolae Sfetcu

Contact: E-mail: cborcia@yahoo.com, robiacon@gmail.com

Bucureşti, România

Este bine să se ia în consideraţie următoarele aspecte:

Orice asemănare între personajele sau instituţiile care apar în aceste schiţe şi cele din realitate, este întâmplătoare ! Poate fi o coincidenţă uluitoare !

Aceste schiţe pot fi considerate ca fiind pamflete şi ar trebui tratate ca atare.

Reproducerea integrală sau parţială a textului prin orice mijloace, fără acordul scris al autorului sau fără citare este ceva incredibil, imposibil şi inimaginabil...

Celor care se vor simţi lezaţi într-un fel anume, le urez să fie sănătoşi, norocoşi şi veseli, nu am ce să le fac, aşa sunt ei: excesiv de serioşi...

Dedic această carte colegilor mei: Rădulescu Carmen, Radu Ciucă, Blendea Viorel, Petrea Carmen, Cristina Andreiu şi Băcilă Elian. Este un modest semn de prietenie din partea mea, de apreciere şi de consideraţie...

*

Mulţumesc mamei mele Niculina A. Borcea, precum şi celor care m-au onorat cu prietenia lor de-a lungul vieţii...

Mulţumiri deosebite domnului Nicolae Sfetcu pentru colaborarea excelentă avută...

Mulţumesc doamnei Delia Petrescu şi colectivului de la editura SHELF/SMART-PUBLISHING pentru amabilitatea şi profesionalismul cu care m-au onorat de-a lungul timpului.

Mulţumesc colectivului de la editura şi tipografia Printech; această editură/tipografie a acceptat să publice cele 17 cărţi pe care le-am scris cu disperare...

Cuvânt înainte

Această carte cuprinde comentarii la nişte anecdote şi la nişte fragmente pe care le-am găsit în nişte cărţi vechi; la acestea am adăugat câteva schiţe sau ficţiuni umoristice pe care le-am scris în decursul timpului...

Referitor la anecdote şi la fragmente sunt necesare unele lămuriri.

Tot căutând prin anticariate am găsit câteva cărţi mai vechi...

Voi prezenta numai câteva dintre acestea:

1. 365 anecdote şi glume, adunate, prelucrate şi arangiate de Titu Vespasianu Gheaja, apărută la Gherla, Tipografia Aurora, P.A. Todoranu, în anul 1889.

2. La ureche... - culegere de anecdote de N. Kiriţescu şi N. Vlădoianu, apărută în anul 1929, editura ziarului Universul.

3. „Calde şi reci – pagini umoristice, versuri şi proză" de Costache Modestu, apărută în anul 1912, Tipografia «Jockey- Club», Ion Văcărescu & comp., Bucureşti.

4. „Realitatea ilustrată - Înveseliţi-vă de Paşti !", o broşură apărută în anul 1937

5.De-ale lui Păcală – snoave populare, Biblioteca pentru toţi, Bucureşti, 1964, ediţie îngrijită de V.Adăscăliţei şi P. Ursache.

6.Cinel-cinel – ghicitori, Biblioteca pentru toţi, Bucureşti, 1964, ediţie îngrijită de C. Mohanu.

Nu pot să îmi exprim îndeajuns uimirea citind aceste cărţi vechi pe care am avut şansa şi onoarea să le găsesc şi să le citesc... Mă gândesc cu admiraţie la oamenii care au scris aceste cărţi şi le transmit, acolo unde sunt, cele mai alese sentimente... Şi m-am gândit că au mai existat oameni deosebiţi, cândva...

Am selectat din aceste cărţi mai multe anecdote pe care mi-am permis să le comentez precum şi nişte fragmente care mi s-au părut a fi foarte interesante...

Referitor la schiţe, să fie foarte clar: toate personajele, situaţiile, instituţiile sau firmele, care apar în aceste încercări literare sunt imaginare... Sunt pur şi simplu... ficţiuni !

Să fiţi sănătoşi !

Cu bine,

Constantin M.N. Borcia

PARTEA I. UMORUL DE ALTĂ DATĂ – ANECDOTE ŞI FRAGMENTE COMENTATE

— Apropo – zice Mitică – de câţi ani eşti ?

De... atâţia.

Tocmai ca măgarul mitropolitului ! "

ION LUCA CARAGIALE – „Mitică"

TITU VESPASIANU GHEAJA - 365 ANECDOTE ŞI GLUME

(Adunate, prelucrate şi arangiate de TITU VESPASIANU GHEAJA, spiritualu gr. or. la insitutulu corectoriu. reg. etc. in Gherl'a)

Se rîdi se mori, si ér' se rîdi !

Poteti rîde in fie-care dî de preste anu odată, de ve-ti vré !

Proprietatea si Editur'a a Cancelariei Negrutiu

GHERL'A.

Tipografi'a Auror'a p.A. Todoranu, 1889.

I. Despre regi şi alte persoane renumite

1. Perplexitate (pag. 1)

Frederic Wilhelm I avea o mare pasiune să aducă în stare de perplexitate pe aceia care se aflau în jurul său spre a vedea cum se vor reculege. Odată la o masă splendidă, şezându-se de-a dreapta şi la stânga regelui câte un ministru, regele ţine un toast şi îi trage ministrului de la stânga sa o palmă, zicându-i, dă-o mai departe ! Ministrul ascultă... Şi aşa fiecare dintre meseni căpăta de la vecinul său câte o palmă pe lângă cuvintele: dă-o mai departe !. Ministrul aflat la dreapta regelui se afla într-un moment foarte critic. Deodată însă se reculege; el lasă cu intenţie să-i cadă cuţitul jos şi sărind un servitor să-l ridice, îi trage acestuia palma, zicându-i: Dă-o mai departe !

Comentariul:

Anecdota se sfârşeşte aici... Ceea ce mă preocupă este: i-a dat servitorul o palmă regelui, sau nu ? Ce a făcut servitorul ? După părerea mea, servitorul putea fie să-i dea o palmă regelui, fie putea să-şi dea lui însuşi o palmă, fie putea să-i dea o palmă ministrului... Dacă i-ar fi dat o palmă regelui, acesta fie s-ar fi enervat, fie l-ar fi făcut ministru pe servitor; dacă acesta, servitorul adică, şi-ar fi dat lui însuşi o palmă, atunci l-ar fi enervat pe rege care s-ar fi aşteptat să primească o palmă de la servitor; dacă i-ar fi dat o palmă ministrului, atunci regele s-ar fi bucurat nespus de mult... Aşadar, cred că servitorul a dat câte o palmă regelui şi ministrului şi în final şi-a dat lui însuşi o palmă... Ceea ce mi se pare foarte corect !...

2. Una pentru alta (pag. 1, 2)

Un locotenent din garnizoana din Potsdam ieşise pe furiş afară pe redută. Regele îl vede şi îl strigă pe nume. Ofiţerul, ca şi când nu ar cunoaşte că este regele, îi zice:

Taci, eu sunt, dar mişel să fie cine va spune mai departe ! Nu mult după aceea la o paradă, regele îl cheamă pe acel locotenent înaintea sa şi îi şopteşte:

Tu eşti căpitanu' , dar mişel să fie cine o spune mai departe !

Comentariul:

Se spune că locotenentul i-ar fi răspuns regelui:

Nu voi spune mai departe că sunt căpitan, spre a nu fi socotit mişel... Voi spune că sunt maior !

3. Calul regelui (pag. 2)

Regele Henric al IV-lea avea un cal foarte frumos, pe care îl iubea aşa de tare, încât odată zise în glumă, că pe acela îl va spânzura care îi va aduce ştirea despre moartea calului. Nu mult după aceea - ca toţi caii - a murit şi calul cel iubit; dar nimeni nu cuteza să-i spună regelui că a murit. În cele din urmă un nobil a luat asupra sa această sarcină şi mergând la rege, începe a se lamenta astfel:

Vai, prea graţioase Doamne ! Calu' , calu' cel frumos, calu' Majestăţii Tale, of, of, calu' cel preţios ! O, Doamne, calu' cel mândru...

Regele, pierzându-şi răbdarea, îl întrerupse, zicând:

Ce este ? A murit calu' desigur !

Vai Maiestate ! Vei fi spânzurat ! răspunse nobilul...

Comentariul:

Întrebarea fundamentală care se pune, fără îndoială, este: a fost spânzurat regele ?

Ei bine, răspunsul este că regele nu a fost spânzurat, întrucât, după cum relatează unele documente demne de încredere, calul a înviat şi apoi a trăit o sută de ani !

4. Cum se spune adevărul... (pag. 2, 3)

Regele Ludovic al XVI-lea a jucat odată şah cu un demnitar de la curtea sa. La o mutare de şah nu se puteau înţelege cine avea dreptate să joace şi cine nu... Ceilalţi demnitari ai curţii priveau la joc şi tăceau. Atunci interveni contele Grammont.

Decide, iubite conte, cine are dreptate dintre noi ? îl întrebă regele.

Majestatea Voastră nu aveţi dreptate ! răspunse Grammont.

Dar cum poţi afirma dumneata aceasta, aşa în grabă, pentru că nici nu te-ai uitat la joc !?

Crezi Majestate că domnii aceştia, aici privitori, ar tăcea când ai avea Majestatea Ta numai o umbră de dreptate ? , răspunse Grammont.

Comentariul:

Este o anecdotă mai subtilă... Dacă regele ar fi avut dreptate, toţi cei prezenţi, ar fi făcut un tărăboi de nedescris, neavând însă dreptate, au tăcuţi toţi ca peştii fierţi în oală... Din documente vechi, reiese că regele s-a supărat şi a decis să nu mai joace şah niciodată şi chiar a interzis acest joc ! A fost o zi tristă pentru toţi şahiştii...

5. Gluma turcului (pag. 3)

Sultanul turcesc Baiazid vorbind într-o zi cu un paşă, zise către acesta:

Când îţi voi comanda să te arunci în mare, ai datoria, ca îndată să împlineşti porunca mea.

La cuvintele acestea, paşa se întoarse iute şi vrea să iasă din casă.

Stai pe loc ! Unde vrei să mergi ? îl întrebă sultanul.

Mă duc Majestate să învăţ să înot ! răspunse paşa.

Sultanului i-a plăcut foarte mult acest răspuns şi râzând, îl asigură pe paşă că numai glumit despre săritul în apă.

Comentariul:

După aceasta, se zice că însuşi Baiazid a luat lecţii de înot şi a devenit un foarte bun înotător... Se mai zice că înota aşa de bine încât nici măcar un crocodil nu îl putea ajunge din urmă... Din păcate, la sfârşitul domniei, începuse să înoate în ape tulburi şi a avut multe de pătimit...

6. Jurământ împlinit (pag. 4)

Alexandru cel Mare se decise să nimicească cu totul cetatea Lamsacus, care îi făcuse o opoziţie straşnică. În cetatea aceasta locuia unul dintre foştii educatori ai lui Alexandru. Acest fost educator alergă la Alexandru şi a cerut graţierea pentru acea cetate. Alexandru a jurat că va face tocmai contrariul ceea ce fusese rugat... Atunci înţeleptul i-a spus:

Aşadar te rog să nimiceşti din fundament cetatea Lampsacus !

Alexandru atunci, strâmbând din nas, a poruncit ca cetatea să fie mântuită...

Comentariul:

Iată aşadar ce înseamnă să fi deştept... Dar, din alt document reiese că după un timp Alexandru şi-a adus aminte că educatorul îi lăsase corijenţi pe mulţi colegi şi atât s-a mâniat încât s-a întors în cetate şi după ce l-a mustrat pe educator, l-a întrebat:

Cum de ţi-ai permis măi dascăle să îi laşi corijenţi pe colegii mei ?

Dascălul şi-a cerut iertare cu umilinţă şi a promis că nu va mai lăsa pe nimeni, niciodată corijent...

7. Împăratul Josef şi îndrăcitul (pag. 4, 5)

Un soldat, în boala sa avea ideea fixă că el a făcut legătura cu diavolul şi că este cuprins de acesta. Împăratul Josef aflând despre aceasta, a chemat pe acel soldat nefericit şi i-a zis cu asprime:

Tu eşti omul acela care a făcut legătura cu diavolul ?

Eu sunt majestate ! răspunde soldatul.

În scris ai făcut legătura ?

Ba nu, am făcut legătura verbal !

Trebuie să şti, îi spuse împăratul, că după ordinele mele, toate contractele verbale sunt fără nici o valoare !

De aceste cuvinte împărăteşti a fost pătruns nenorocitul soldat, aşa încât îndată i-a ieşit din cap ideea nebună că era în legătură cu diavolul şi a rămas deplin sănătos...

Comentariul:

Iată o metodă de tratament a bolilor psihice remarcabilă. A fost folosită şi de celebrul preşedinte Coadădepurcel... Auzind preşedintele că un cetăţean îşi închipuia că este Napoleon, nici mai mult nici mai puţin, i-a spus acestuia clar şi răspicat că nu admite aşa ceva, deoarece el, (preşedintele Coadădepurcel adică) este de fapt Napoleon ! Şi imediat după asta, cetăţeanul s-a însănătoşit !

8. Frederic al II-lea şi linguşitorul (pag. 5)

Un poet mic de statură însă renumit, salută într-o zi pe regele Frederic cu aceste cuvinte:

Semizeule, o mare Frederic !

Regele, mânios pentru această linguşire îi răspunse:

Întreg nebunule, micuţule, sunt zeu întreg, nu pe jumătate, adică semizeu !

Comentariul:

Aşadar micuţul poet i-a spus regelui că este semizeu, adică o jumătate de zeu, nu zeu întreg... Este într-adevăr jignitor... Auzi dumneata, numai o jumătate de zeu ?

Într-adevăr, când linguşeşti pe cineva, trebuie să-l linguşeşti aşa cum trebuie, nu cu jumătăţi de măsură... Aşadar, talentatul poet trebuia să-i spună regelui că este zeu întreg, nu că este un simplu semizeu... Cred deci că asta l-a enervat pe inegalabilul rege Frederic al II-lea... Oricine ar fi fost rege, cred că s-ar fi enervat...

9. Ordinul şi războiul (pag. 5)

Împăratul Frederic cel Bătrân a acordat unui ofiţer brav un ordin. Ofiţerul se jena a primi distincţia, zicând că numai pe câmpul de luptă, în război o poate primi. Atunci îi zise împăratul:

Primeşte te rog, că pentru că dacă nu primeşti nu pot să încep războiul !

Comentariul:

Este de la sine înţeles că, după ce regele a făcut această precizare, ofiţerul a acceptat decoraţia, după care a început războiul... Se povesteşte că după ce s-a terminat războiul, ofiţerul a pierdut decoraţia la un joc de cărţi, iar acesta ar fi zis:

...de pomană am primit-o, de pomană am dat-o...

..................

15. Regele Frederic şi condamnaţii (pag. 9, 10)

Regele Frederic a vizitat odată un institut de corecţie, ca să se convingă el însuşi despre starea delicvenţilor. Aici întreabă pe un delicvent, pentru ce fel de crimă este judecat ? Acesta îi răspunde că el este total nevinovat şi judecat pe nedrept.

Regele întreabă pe al doilea, pe al treilea şi pe

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Lume veche, lume nouă

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor