Picaj
De Ioana Miron
()
Informații despre cartea electronică
"Volumul Picaj al Ioanei Miron e de fapt un poem amplu scris parcă sub imperiul aceleiași stări, una a dezordinii interioare, a hausului existențial. Poezia încearcă să pună ordine într-o lume dezmembrată și schizoidă. Spațiile psihice sunt în acord cu toate acele lucruri dezlocuite de sens. Cea care a decis să depășească un oarecare prag existențial are nevoie de o propulsare spre altceva cu adevărat autentic și plin de conținut. De aici, un război interior, o tentație a punctului zero, un picaj. Cartea nu descrie traiectoria descendentă a unui spirit din ce în ce mai lucid. Nu e vorba aici de o probușire, după cum ar putea sugera titlul. Confruntarea cu limita (suportabilității?) stimulează înfiriparea unei dimensiuni material-spirituală. Materialitatea dură, abrazivă, tăioasă poate fi înțeleasă în două feluri: ca nevoie de echilibru, de fixitate și, mai plauzibil, ca o îngreunare a spiritului dornic de libertate. Dincolo de toate acestea, timpul cunoaște reprezentări clar delimitate:„ încet încet ne facem loc aici/ o să ne aciuăm mai bine/ cine ne spune cu adevărat cine suntem cine o să ne descopere/ de ce să taci ține-mă bine minte/ împreună am scotocit prin dărmături/ și cu toate astea n-ai dat impresia de nesiguranță/ să-mi povestești ce și când/ cum și de ce se întâmplă să mai şi uităm/ în lipsa concentrării aerul devine îngust/ & străzile cu tot restul/ bitimul cald împăienjenit privirile întinse/ un loc sigur în care te infiltrezi”."
(Șerban Axinte)
"Poezia Ioanei Miron face chiar lucrurile pe care teoriile literare au încercat mereu fără succes să le explice. Alege diferite scenarii existenţiale şi decupează secvenţele relevante pentru circulaţia unei energii speciale. Face acest lucru chiar şi atunci când reformulează mizele tăcerii: "am învăţat să mimăm tăcerea/ despre noi şi despre alţii am învăţat/ să fim o singură gură din care iese orice imbold orice/ stridenţă". Arta Ioanei Miron ţine mai ales de injectarea cu forţă a unor expresii al căror sunet pare străin de ceea ce ştim deja că este poezie şi totul se întâmplă conturând circuite controlate poetic.
Dintre variantele de titlu pe care Ioana Miron mi le-a arătat, "Blocaje tactile" era sintagma care mie mi se părea că sugerează linia investigaţiei poetice din acest volum: "schimbări comune gesturi banale/ facem corp comun cu obiectele/ am stat pe iarbă important e să fim în locuri cunoscute şi/ sigur te-aş convinge/ să ne întâlnim la întâmplare să înlocuim/ aerul cu suflările tale tactile/". S-ar putea să mă fi înşelat, însă picajul este numai cadrul acestui demers în care se încăpăţânează Ioana Miron, în ciuda tuturor celor care ţin să rezume poezia la fluctuaţiile ipocriziei militante."
(Răzvan Țupa)
Legat de Picaj
Cărți electronice asociate
Inima ca un pumn de boxeur Evaluare: 4 din 5 stele4/5Bătrânețea ucenicului alchimist Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAzi cant jazz Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSînge albastru Evaluare: 5 din 5 stele5/5Non Stress Evaluare: 2 din 5 stele2/5O sută cincizeci de mii la peluze Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSpitalul manechinelor Evaluare: 4 din 5 stele4/5Fețe jupuite Evaluare: 5 din 5 stele5/5Trecerea in alt ocean Evaluare: 4 din 5 stele4/5Obiectele din oglinda sint mai aproape decit par Evaluare: 4 din 5 stele4/5Drumul furnicilor Evaluare: 5 din 5 stele5/5Recviem pentru nuca verde Evaluare: 3 din 5 stele3/5Ieudul fără ieșire Evaluare: 5 din 5 stele5/5păpădia electrică Evaluare: 5 din 5 stele5/5Save Point Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriNebunii Orbi Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO sută de kilometri mai la nord Evaluare: 3 din 5 stele3/5te aștept ca pe un glonte Evaluare: 3 din 5 stele3/5Blogstory Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriExilul Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCioburi de stele Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDactilografa de noapte Evaluare: 4 din 5 stele4/5Portrete vorbite si scrise Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriEnșpe mii de dimineți Evaluare: 4 din 5 stele4/5Riduri Evaluare: 4 din 5 stele4/5zoom. gaura de vierme Evaluare: 5 din 5 stele5/5Poem pentru cei ce nu-s de fata Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDincolo de frontiere: Opere Evaluare: 5 din 5 stele5/5mandala Evaluare: 3 din 5 stele3/5
Recenzii pentru Picaj
0 evaluări0 recenzii
Previzualizare carte
Picaj - Ioana Miron
Bisturiul pe creier
Volumul Picaj al Ioanei Miron e, de fapt, un poem amplu scris parcă sub imperiul aceleiași stări, una a dezordinii interioare, a haosului existențial. Poezia încearcă să pună ordine într-o lume dezmembrată și schizoidă. Spațiile psihice sunt în acord cu toate acele lucruri dezlocuite de sens. Cea care a decis să depășească un oarecare prag existențial are nevoie de o propulsare spre altceva cu adevărat autentic și plin de conținut. De aici, un război interior, o tentație a punctului zero, un picaj. Cartea nu descrie traiectoria descendentă a unui spirit din ce în ce mai lucid. Nu e vorba aici de o probușire, după cum ar putea sugera titlul. Confruntarea cu limita (suportabilității?) stimulează înfiriparea unei dimensiuni material-spirituale. Materialitatea dură, abrazivă, tăioasă poate fi înțeleasă în două feluri: ca nevoie de echilibru, de fixitate și, mai plauzibil, ca o îngreunare a spiritului dornic de libertate. Dincolo de toate acestea, timpul cunoaște reprezentări clar delimitate: „încet încet ne facem loc aici/ o să ne aciuăm mai bine/ cine ne spune cu adevărat cine suntem cine o să ne descopere/ de ce să taci ține-mă bine minte/ împreună am scotocit prin dărmături/ și cu toate astea n-ai dat impresia de nesiguranță/ să-mi povestești ce și când/ cum și de ce se întâmplă să mai și uităm/ în lipsa concentrării aerul devine îngust/ & străzile cu tot restul/ bitumul cald împăienjenit privirile întinse/ un loc sigur în care te infiltrezi".
După cum cred că rezultă din pasajul citat mai sus, Ioana Miron reușește să confere poeziei sale un timbru specific. Nu e puțin lucru pentru cineva care, iată, debutează acum. Autoarea se lasă cu totul în voia delirului său liric. Când spun delir, nu mă gândesc la ceva necontrolat, ci la