Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Doar $9.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Zaurel face aventură

Zaurel face aventură

Citiți previzualizarea

Zaurel face aventură

Lungime:
70 pagini
1 oră
Lansat:
Oct 5, 2017
ISBN:
9781386815006
Format:
Carte

Descriere

Aceasta este o carte pe care Lewis Carrol n-ar fi scris-o nici picat cu ceară. Dar cineva trebuia totuși s-o facă.

Motanul Zaurel se crede dragon pentru că are un scăpărici și mai dă cu foc din când în când.

După ce dispare Confuzeea, zeița Raznastanului, se simte obligat să facă nițică aventură și pornește, împreună cu fetița Maia și pisicul Bubu, în căutarea acesteia. 

Cei trei întâlnesc în drumul lor tot felul de personaje razna, precum calul Tortocal, melcul Melchior și copacul-cowboy, se plimbă cu pârțomobilul și se luptă cu un iubitor de pătrățele.

Zaurel a fost atât de mulțumit de aventura lui, încât m-a obligat s-o scriu și s-o arăt tuturor. La început nu am vrut, dar m-a amenințat cu scăpăriciul și după aceea, ca să vezi, mi-a venit mintea la cap. Probabil din cauza asta a ieșit până la urmă o carte cu multe mustăți și toane.

Lansat:
Oct 5, 2017
ISBN:
9781386815006
Format:
Carte

Despre autor

Cristina Frîncu își amintește că la cinci ani a scris lăbărțat un roman de cinci pagini, cu niște teroriști care atacau aprozarul, și că pe la douăzeci și doi de ani a absolvit fără să vrea Academia de Studii Economice din București. A debutat în revista Echinox, apoi a publicat în Revista de Povestiri și în revista canadiană online The Danforth Review. Pe platforma Hyperliteratura.ro a publicat cronici de carte, iar în anul 2014 a fost unul din câștigătorii concursului de debut literar „Incubatorul de Condeie”, secțiunea Proză scurtă. În 2015 a câștigat concursul de debut „Adenium START”, secțiunea proză, cu romanul „Vrum-vrum”. 


Previzualizare carte

Zaurel face aventură - Cristina Frîncu

Capitolul 1

Maia întâlnește ceva Neașteptat și Ciudat

Sirena făcu Uuuuuuua uuuuuuuuuua! și trezi tot Standardistanul.

Lumea începu să mormăie și să bombăne, să se împiedice și să se întindă, tânjind după o cană fierbinte de cafea sau cacao. Dar era luni și casele lor inteligente nu serveau decât ceai de hibiscus, iar ceaiul de hibiscus este cel mai rău. La cât de roșu e, ar trebui să aibă gust de căpșuni coapte, dar n-are. E un păcălici.

Fetița oftă, își puse salopeta cenușie și se duse la bucătărie. Acolo deja o aștepta, trimis de la Alimentara Centrală printr-un sistem complicat de țevi și respectând întocmai Regulamentul Zilnic, un castron pătrat de cereale abia mânjite cu un iaurt apos, fără niciun gust.

-Nu te mai suport! informă Maia micul-dejun, care stătea ca o fleașcă în castron. Ești prost și ai gust de carton mestecat! Nu te mai uita ca un bleg la mine!

Imediat se stârni o bătaie. Maia înfipse lingura în castron și trosni cu sete cerealele moleșite până când o auzi pe mama ei strigând din cealaltă cameră să termine cu prostiile și să pună mâna să mănânce. Dacă nu pun dinții să mănânc, tot degeaba, se gândi fetița.

Apoi, Maia nu făcu niște lucruri pe care i-ar fi plăcut să le facă, dacă n-ar fi fost luni și dacă n-ar fi fost cine era.

Nu își împleti două codițe, pentru că în Regulament scria că poartă părul scurt, ca băieții, doar că și mai dezordonat.

Nu mângâie pisica tărcată și nu o pupă pe năsuc, pentru că tot în același Regulament scria că nu are niciun animal de companie, deși Maia era sigură că ar fi fost un om grozav pentru mâța ei.

Nu luă umbrela, pentru că în Regulamentul Meteo scria că lunea nu ploua niciodată. Era doar înnorat.

Nu trase de partea din spate a chiloților frățiorului ei până îl făcu să chirăie, pentru că în Certificatul de Existență scria negru pe alb că e singură la părinți.

Conform Regulamentului, Maia ar fi trebuit să mănânce, dar s-a revoltat și n-a mâncat. Acesta a fost primul lucru neautorizat de care se făcea vinovată în ziua respectivă. Nu știu sigur dacă a fost o întâmplare sau dacă fetița pur și simplu voia să se răzbune cumva pentru toate lucrurile pe care nu avea voie să le facă. Important e că așa începe povestea. Cu o contravenție.

Primele lucruri pe care le-a văzut când a ieșit din casă au fost șenilele. Erau un fel de benzi mobile pe care trebuia să le folosești ca să ajungi în diverse locuri. Nimeni nu era încurajat să meargă pe propriile picioare, iar de plimbări leneșe cu prietenii nici nu se punea problema. Luai șenila și când te duceai la magazin, la serviciu sau la vecinul de lângă tine.

-Nici pe tine nu te mai suport! se strâmbă Maia la șenila care ducea spre Școală. Tocmai atunci îl văzu pe proful de mate, domnul Țâfnă. Era un bătrân morocănos căruia nu-i plăcea decât să facă matematica de neînțeles și să dea teste elevilor în fiecare zi.

-Hei! Tu ce stai acolo? strigă domnul Țâfnă la Maia. Treci pe șenilă imediat, că întârzii la test!

Vezi? Ți-am zis eu.

Maiei nu-i mai rămase altceva de făcut decât să ia șenila și să se pregătească psihic pentru nesuferitul de test, iar asta însemna să se gândească la chestii de genul „Aș vrea ca matematica să rămână fără numere, Poate, dacă mă concentrez tare, pot să conving matematica să explodeze sau „De ce trebuie să studiem atât o știință care nu știe altceva decât să facă probleme?!

Fetița știa prea bine că unele lucruri nu pot fi schimbate, orice-ai face. Cum ar fi vârsta, de exemplu. Avea 9 ani și gata, putea să stea în cap până amețea, niciodată n-ar mai fi fost iar de 6 ani, chiar dacă matematic vorbind, 9 întors este 6 toată ziua. Alte lucruri, însă, s-ar fi putut schimba. De asta era sigură. Așa că, printre gândurile vechi se strecură la un moment dat unul nou. Unul din gândurile rare, pe care oamenii nu prea le mai aveau. Era un gând scurt și la obiect. De fapt, era compus dintr-un singur cuvânt. Sari!

Maia se sperie puțin de semnul de exclamare. Arăta ca o sabie sau ca un cuțit. Gândul se repetă de mai multe ori, Sari! Sari! Sari!, înțepându-i mintea până când fetița nu mai suportă și sări de pe șenilă. Din fericire, nu o văzu nimeni. Domnul Țâfnă era deja destul de departe și toți ceilalți oameni se uitau doar în față, amorțiți. Maia începu să alerge și să sară peste șenile. Căzu de câteva ori și se ridică de fiecare dată. Nu știa unde se duce sau ce o să facă în continuare, nu știa de fapt nici să alerge, pentru că stanii nu alergau niciodată. Când se grăbeau, luau șenilele rapide. Așa că fetița alerga cum putea. Până la urmă reuși să iasă de pe stradă și să ajungă în zona mai liniștită din spatele caselor identice.

Dacă m-a văzut cineva și a anunțat Milistanii, sigur o să-mi ajungă iar fața pe Panoul Rușinii, se gândi Maia. Așa li se spunea polițiștilor din Standardistan, Milistani, din motive evidente. Cât despre Panoul Rușinii, nu era decât o metodă

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Zaurel face aventură

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor