Încărcare
Găsiți următoarea book favorită
Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zileÎncepeți perioada gratuită de 30 zileInformații despre carte
Alegerea potrivită în dragoste. Forța inconștientului
Până la Bruno Humbeeck
Acțiuni carte
Începeți să citițiEvaluări:
Evaluare: 4.5 din 5 stele4.5/5 (2 stele)
Lungime: 361 pagini5 ore
- Editor:
- Publishdrive
- Lansat:
- Oct 13, 2017
- ISBN:
- 9786064001634
- Format:
- Carte
Descriere
Ce ne determină să alegem un anumit bărbat, o anumită femeie? Există oare o alegere potrivită sau totul e hazard? Si oare cum eroii unor romane atât de îndrăgite, precum Amantul doamnei Chatterley sau Mânăstirea din Parma, au ajuns să-şi ţeasă poveştile de dragoste?
Să ne imaginăm relaţia noastră de iubire ca pe o casă. Şi, construind-o, avem libertatea de a începe de oriunde dorim: de la fundaţia săpată adânc în pământ, de la acoperiş sau de la parterul confortabil, trecând apoi la alte etaje, mai mult sau mai puţin atrăgătoare iniţial. În arhitectura unui cuplu, aceste planuri au o semnificaţie proprie şi spun câte ceva despre cei care le clădesc. Chestionarele şi testele pe care le veţi găsi în acest volum vă vor ajuta să vă evaluaţi compatibilitatea cu celălalt într-o relaţie incipientă şi să vă cunoaşteţi mai bine "casa" propriului cuplu, pentru a vă putea bucura împreună de ea cât mai deplin. E o carte pentru oameni singuri, ce încă îşi caută perechea, dar şi pentru cuplurile deschise spre autoexplorare.
Informații despre carte
Alegerea potrivită în dragoste. Forța inconștientului
Până la Bruno Humbeeck
Evaluări:
Evaluare: 4.5 din 5 stele4.5/5 (2 stele)
Lungime: 361 pagini5 ore
Descriere
Ce ne determină să alegem un anumit bărbat, o anumită femeie? Există oare o alegere potrivită sau totul e hazard? Si oare cum eroii unor romane atât de îndrăgite, precum Amantul doamnei Chatterley sau Mânăstirea din Parma, au ajuns să-şi ţeasă poveştile de dragoste?
Să ne imaginăm relaţia noastră de iubire ca pe o casă. Şi, construind-o, avem libertatea de a începe de oriunde dorim: de la fundaţia săpată adânc în pământ, de la acoperiş sau de la parterul confortabil, trecând apoi la alte etaje, mai mult sau mai puţin atrăgătoare iniţial. În arhitectura unui cuplu, aceste planuri au o semnificaţie proprie şi spun câte ceva despre cei care le clădesc. Chestionarele şi testele pe care le veţi găsi în acest volum vă vor ajuta să vă evaluaţi compatibilitatea cu celălalt într-o relaţie incipientă şi să vă cunoaşteţi mai bine "casa" propriului cuplu, pentru a vă putea bucura împreună de ea cât mai deplin. E o carte pentru oameni singuri, ce încă îşi caută perechea, dar şi pentru cuplurile deschise spre autoexplorare.
- Editor:
- Publishdrive
- Lansat:
- Oct 13, 2017
- ISBN:
- 9786064001634
- Format:
- Carte
Despre autor
Legat de Alegerea potrivită în dragoste. Forța inconștientului
Mostră carte
Alegerea potrivită în dragoste. Forța inconștientului - Bruno Humbeeck
Cuvânt-înainte
Alegerea potrivită în dragoste îl preocupă și pe el, o preocupă și pe ea... Este o alegere care implică două ființe umane de genuri diferite sau de același gen. El sau ea, el și ea, el și el, ea și ea? Nici gând să tranșăm această problemă, să privilegiem un gen în detrimentul celuilalt, să acordăm întâietate mai degrabă unui tip de relație heterosexuală decât formei homosexuale care îi poate fi dată. Iată de ce, în locul genului pe care l-am dat pronumelui, fiecare îl va pune pe cel care i se potrivește. „El poate deveni oricând „ea
, „ea se poate substitui întotdeauna lui „el
și fiecare va înțelege că o alegere care îl leagă de ea sau care îl unește cu el poate, la fel de bine, să se refere la două femei sau la doi bărbați. Într-un cuvânt, rămâne ca cititorul să facă rectificarea după gustul său, de vreme ce, în această privință, cu siguranță că nu există nicio posibilitate de eroare.
Introducere
A alege înseamnă a renunța. Fără nicio îndoială. Dar cum să renunțăm, într-o lume care pretinde că putem avea tot ce ne dorim? Pe ce criterii să ne bazăm pentru a fi siguri că am făcut alegerea potrivită când este vorba despre atracție, seducție sau sentiment amoros? În ce măsură mai putem avea o oarecare certitudine într-un domeniu precum cel al iubirii, în care, în zilele noastre, totul pare să fie deopotrivă confuz, instabil și incert? Ce facem când un instinct, o emoție și un sentiment se împletesc cu imaginarul? Cum ieșim din încurcătură când trebuie ca pasiunea să asculte și de glasul rațiunii sau ca alegerea rațională să devină pasionantă? Mai este oare posibil un angajament întemeiat pe o convingere, când totul ne îmboldește să ne gândim că ceea ce trăim este poate la fel de volatil precum o stare pasională? Putem să ne imaginăm că vom păstra flacăra pasiunii pe termen lung când bănuim că ceea ce simțim poate fi doar un foc de paie?
Problema alegerii în iubire pare să aibă o importanță capitală, cu atât mai mult cu cât, într-o societate ca a noastră, abecedarul fericirii este prezentat fie ca rezultatul unei vieți reușite cu cineva pe care l-am ales, cu care, până la capăt — sau măcar cât mai mult timp posibil —, suntem în măsură să ne înțelegem suficient de bine pentru a deveni, și unul, și celălalt, noi înșine într-un cuplu durabil, fie, dimpotrivă, ca efect al unei vieți suficient de pasionante încât să permită celui care o trăiește să se realizeze pe deplin prin experiențele — de preferință exaltante și multiple — care îl pun în scenă. Prin urmare, pentru a fi fericit în dragoste, trebuie ori să îi faci față pe viață, ori să multiplici aventurile stârnite de dorință.
Dar oricare ar fi opțiunea avută în vedere, fiecare trebuie să își pună întrebări, pe întreg parcursul său, asupra pertinenței, consistenței și oportunității propriilor sale alegeri amoroase. Cei care aleg pe viață riscă uneori să aibă un sentiment de iubire care lâncezește, devenind, cu timpul, searbăd sau dispărând prin eternizare. Dimpotrivă, cei care aleg din dorință, ghidați de poftele de moment, trecând, de exemplu, de la o iubire de o seară la o aventură de o noapte, se expun, înmulțind numărul de povești care nu îi angajează cu adevărat, riscului de a se confrunta poate cândva cu regretul că nu și-au făcut timp pentru a construi ceva solid, din cauză că s-au refugiat în evanescent, au evadat în virtual ori s-au mulțumit cu ceea ce era lipsit de consistență.
Dar oare putem să alegem pe viață din dorință? Cum am putea să conciliem forța unei pasiuni care tinde să zdruncine fundamentul pe care ne sprijinim identitatea cu siguranța pe care ne-o dă un sentiment afectiv întemeiat pe un atașament durabil, de la care așteptăm să ne modeleze viziunea pe care o avem despre noi înșine și lumea în care evoluăm? Cum să armonizăm atracția, seducția, imaginația și sentimentul în cadrul unei alegeri care să ne permită să ne urmăm înclinațiile, dar și să ne angajăm într-un viitor care să nu fie prea incert? Sau, cu alte cuvinte, cum să ne încredem în instinctele, pulsiunile și dorințele noastre, rămânând, în același timp, suficient de lucizi când este vorba despre a trăi și a exprima un sentiment care poate colora o bună parte din existența noastră?
Pe scurt, ce facem cu „loviturile de trăsnet"? Cum să le identificăm pe cele care prevestesc punctul de pornire al unei iubiri? Cum să le distingem de cele care nu anunță decât o furtună vremelnică, trecătoare ca o ploaie de vară? Cum să renunțăm când iubirea devine devoratoare? Trebuie să ținem sub control ceea ce pare să ne copleșească întru totul? Sau, dimpotrivă, să ne lăsăm duși de val? Frica de a trece pe lângă marea iubire, teama de a ne angaja prea mult în ceea ce poate că nu este, până la urmă, decât o explozie de nebunie trecătoare, anxietatea dată de o stare emoțională care dezechilibrează, angoasa vidului în fața prăpastiei care se deschide în calea celor care au impresia că iubesc prea mult... Frică, teamă, anxietate, angoasă. Iubirea nu este întotdeauna trăită de cei implicați ca o problemă, dar, de fiecare dată, este percepută de aceștia ca o ecuație cu mai multe necunoscute: sinele, altcineva decât sinele și relația care îi leagă pe unul de celălalt într-o istorie, scurtă sau lungă, care urmează să fie mereu scrisă și rescrisă, pentru că va fi totdeauna, după cum știm, banal de unică și deosebit de universală.
*
Pentru a încerca să răspundem la întrebările fundamentale referitoare la rolul iubirii în existența noastră, vă propunem, în această carte, să examinăm arhitectura alegerilor amoroase. Transformându-ne în arhitecți ai alegerilor afective, edificiul pe care îl vom descoperi va căpăta, pentru fiecare parcurs afectiv, forma metaforică a unei case ciudate, luminoase, dar și cu cotloane sumbre, împrăștiate ici și colo, în care va trebui ca argumentele lucide ale rațiunii și resorturile inconștiente ale pasiunii să coabiteze. De fapt, examinarea fundamentelor atracțiilor, seducțiilor, emoțiilor amoroase și elanurilor noastre înflăcărate presupune nu doar să verificăm ce impun intențiile noastre conștiente înclinațiilor, ci și să cercetăm ceea ce le dictează pulsiunile noastre inconștiente.
De aceea, vizitând fiecare cameră din casa noastră virtuală, ne vom strădui să cercetăm ce zace în adâncul pivniței, în dulapuri, după perdele, sub acoperiș și în toate acele locuri obscure care scapă vigilenței obișnuite a celor care nu catadicsesc să se uite la ce se poate ascunde în spatele arhitecturii propriilor alegeri raționale. Acționând astfel, vom descoperi ascunse în bârlog cele patru căi fundamentale prin care inconștientul este în măsură să își manifeste influența ocultă: inconștientul biologic, psihologic, social și imaginar.
În acest fel, examinând argumentele conștiente și motivele inconștiente care stau la baza alegerilor noastre, vom înțelege mai clar ceea ce le determină și, pentru a încerca să reținem din ele ce este mai bun și să facem față la ce este mai rău, vom putea, cu certitudine, să ținem mai bine sub control puterea de a acționa pe care ne-o îngăduie. Exact acesta este rostul numeroaselor chestionare autoreflexive și al instrumentelor de evaluare care jalonează această lucrare. De fapt, diversele instrumente de „susținere a conjugalității¹" pe care acestea ni le oferă pot fi folosite și pentru a rememora evoluția poveștilor noastre de iubire, punându-ne întrebări despre motivele alegerii conștiente și inconștiente pe care ele se întemeiază.
Procedând astfel, vom ajunge — parafrazându-l pe Sartre — să ne facem o idee despre ce facem din ceea ce iubirea a făcut din noi... Astfel, vom fi mai în măsură să alegem deliberat de fiecare dată când, aflați sub asediul iubirii, ea ne va fi jucat, insidios sau impetuos, o festă, fie ea sub forma unei atracții irezistibile, a unei seducții inexorabile sau a unui sentiment necontrolabil.
A încheia cu altcineva un fel de „pact hedonist" (Onfray, 2013a), prin care și unul, și celălalt ar dispune de o conștiință lucidă și clară asupra a ceea ce se angajează să facă pentru a asigura o satisfacție durabilă în doi — și măcar pentru a evita toate ocaziile de suferință sau regrete —, aceasta este, cu siguranță, miza unei transparențe complete a arhitecturii alegerilor amoroase ale fiecăruia. Evident, este o utopie, care, de altfel, rezonează foarte bine cu cea a unei civilizații în care securitatea și riscul trebuie să poată fi evaluate permanent. Este clar că o astfel de utopie nu poate deveni reală — de altfel, nu acesta este rostul celor mai multe utopii. Ele sunt utile, bineînțeles, dar doar pentru a ghida visurile și a fixa linia unui orizont infinit care, precum un miraj, defilează sistematic prin fața ochilor celui care vrea să se apropie de el. Este indiscutabil că utopia unei lumi în care alegerile amoroase ar putea fi făcute fără risc de eroare nu s-ar putea concretiza, pentru că, în iubire — așa și este, din fericire! —, pierderile și profiturile nu vor putea niciodată să facă obiectul unui calcul care să permită fiecăruia să se apere de neprevăzut. Noroc că hazardul va avea întotdeauna un cuvânt de spus în acest joc. Pe de altă parte, este la fel de evident că, diminuând acea parte lăsată la voia întâmplării, jucătorul își sporește șansele de câștig... pe viață... sau din dorință.
A diminua rolul hazardului, a îngădui celui care ezită să se angajeze să își sporească șansele de a-și construi o traiectorie afectivă conform aspirațiilor sale, iată ce vom încerca să facem prin această carte, permițând fiecăruia să dispună de o percepere clară a ceea ce îl ghidează, cu condiția să se bizuie pe arhitectura alegerilor sale amoroase.
¹ Instrumentele furnizate sunt preluate, în cea mai mare parte, dintr-o baterie de teste și chestionare folosite în cadrul examenului autoreflexiv al situației de cuplu (vezi Humbeeck și Pihart, 2014).
Partea I
A alege din dorință, a alege pe viață
Arhitectura poveștilor noastre de iubire
Capitolul 1
Arhitectura unei alegeri în dragoste
ÎNCERCARE DE DEFINIRE
O ARHITECTURĂ
Chiar dacă nu se pricepea absolut deloc la construcția clădirilor, Hegel considera totuși arhitectura ca fiind „prima dintre arte". După părerea lui, aptitudinea de a concepe o locuință, mai degrabă cu gândul sau prin desen decât cu mistria, impune spiritului uman confruntarea directă cu lumea materială și asimilarea exigențelor acesteia. Prin arhitectură, imaginația se lovește, inevitabil, de exigențele realului, abstracția fiind supusă, în mod firesc, probei realității.
Conceperea unei arhitecturi presupune deci anticiparea îmbinării formelor unui edificiu prin imaginarea lor, intuind ceea ce trebuie să devină și participând la realizarea a ceea ce se presupune că vor deveni. Din această perspectivă, arhitectura este, într-un fel, o artă vizionară, cunoașterea sa aprofundată permițând anticiparea formei pe care o va avea o casă cu mult înainte de construirea ei, dar și a modului în care va rezista intemperiilor, cutremurelor și chiar spaimelor pricinuite de trecerea timpului. Bineînțeles, când este adaptată la construcția complexă pe care o reprezintă acum viața amoroasă, prea des lăsată la voia întâmplării, ideea de control asupra viitorului pe care o presupune capacitatea de a înțelege arhitectura ei ne dă mari speranțe.
Dacă ne-am putea construi existențele, îndeosebi parcursurile noastre amoroase, ca pe niște case, participând la ridicarea lor conform planurilor care au permis construcția, am avea, desigur, o mai mare siguranță decât dacă am construi pe fugă, zidind la întâmplare, lucrând de mântuială sau cimentând orbește. Odată ce este aplicată în problema alegerilor noastre amoroase, noțiunea de arhitectură ne dă curaj, lăsându-ne să înțelegem că nimic nu ne obligă, într-un domeniu esențial al vieții noastre, să ne încredințăm destinul doar legilor hazardului. Descoperind planurile arhitecturale ale alegerilor sale amoroase, fiecare se va simți, în acest fel, mult mai în măsură să înțeleagă modul în care acestea sunt, pentru el, individual și social, deopotrivă induse biologic, construite cultural și apoi organizate cognitiv și emoțional. În fapt, această examinare mai atentă a planurilor va permite celui care trebuie să facă o alegere, prin anticiparea mai precisă a consecințelor acesteia, să își asigure, măcar parțial, controlul asupra ei. Identificând criteriile pe care își întemeiază selecția, cel care face alegerea amoroasă va avea, fără îndoială, un sentiment mai puternic că acționează în cunoștință de cauză, când se pune problema să se arunce într-o aventură — fără a-i acorda o importanță exagerată — sau să se angajeze într-o poveste — fără să simtă totuși că lasă lucrurile la voia întâmplării.
„E clar, n-a fost o idee bună să mă încurc cu tipul ăsta, „Mai bine aș fi fugit cât mă țineau picioarele în ziua în care am cunoscut-o pe fata asta
, „Oare de ce l-am ales pe el, tocmai pe el, când altul mi s-ar fi potrivit mult mai bine?, „Cum de m-am împotmolit în iubirea asta, când cealaltă putea să-mi lumineze viața?
... Regrete care apar când întrebările sunt puse prea târziu... Remușcări care încep să își înfigă dinții în noi când ne apucăm să analizăm temeiul vechilor noastre alegeri. Fără îndoială, toate aceste răni provocate de un trecut pe care nu l-am ținut sub control ar fi putut fi evitate (sau măcar limitate) printr-o mai bună cunoaștere a acelei părți din noi înșine pe care, într-o relație amoroasă, i-o încredințăm altuia. De aceea, pentru cel care se angajează într-o relație de iubire, este deosebit de utilă descoperirea arhitecturii care face ca o persoană să fie susceptibilă de a deveni, pe viață sau din dorință, pe timp scurt sau pentru totdeauna, alesul/aleasa inimii.
În plus, explicitarea arhitecturii propriilor alegeri amoroase prezintă avantaje și pentru cel care este ales. Având posibilitatea de a cunoaște mai bine criteriile care l-au determinat pe partenerul său să îl selecționeze, fericitul ales dispune, de fapt, de o mai mare libertate de adaptare, în deplină cunoștință de cauză, la așteptările acestuia, străduindu-se să corespundă efectiv, cât mai mult timp posibil, acelui standard. Și va putea, de ce nu, dacă stăpânește perfect mizele, să încerce, din când în când, să uimească — în cel mai bun caz –, dar, evident, fără a-și asuma prea des riscul de a dezamăgi — în cel mai rău caz. Cunoașterea lucidă a motivelor care l-au determinat pe celălalt să ne aleagă, pentru o aventură de o zi sau cu o promisiune pe viață, ne permite, deci, într-o oarecare măsură, să avem la dispoziție „caietul de sarcini" pe care cel care ne-a ales l-a atașat, de cele mai multe ori implicit, deciziei de a se angaja, împreună cu noi, într-o poveste mai mult sau mai puțin durabilă, bazată pe o iubire mai mult sau mai puțin trainică.
Arhitectura unei alegeri permite, în acest fel, atât celui care alege, cât și celui care este ales, să înțeleagă fundamentele șubrede pe care se întemeiază pasiunea pe care o simte sau cea pe care o suscită, să își facă o idee mai clară despre elementele mai solide pe care se sprijină dorința de intimitate care se manifestă la el sau la partenerul său când este vorba despre împărtășirea unui ansamblu de episoade de viață mai larg și să definească mai conștient criteriile edificatoare pe care s-au bizuit, unul sau celălalt, pentru a avea în vedere eventualitatea unui angajament serios într-o istorie comună durabilă.
Cu siguranță, a priori, o arhitectură este întotdeauna doar o planificare a unei construcții, o proiecție într-un viitor menit să se împlinească. Un arhitect nehotărât, care și-ar pierde timpul desenând planuri irealiste, fără să facă niciodată alegeri care să le concretizeze, ar vorbi doar ca să se afle în treabă, ar fi doar un creator de imaginar, un visător. Cei mai mulți dintre ei vor deveni romancieri sau poeți, ceilalți riscând să rămână închistați toată viața lor într-o existență de veleitari.
O ALEGERE
A face o alegere presupune înfăptuirea unui act de voință, lăsându-te ghidat de o preferință, o evaluare sau o dorință. Pentru punerea în practică a acestei deliberări, nu este obligatoriu ca acela care alege să fie complet liber și nici măcar ca această alegere să fie făcută în funcție de criterii raționale, dar presupune, cât de cât, ideea că „ceva" din acea opțiune depinde de noi. Posibilitatea de a alege implică, măcar parțial, o parte de libertate suficientă pentru ca înclinația să se concretizeze. Alegerea impune celui care o face să își asume un rol de actor și, tocmai de aceea, adeseori, ea poate deveni angoasantă.
Totuși, prin chiar natura ei, alegerea nu este niciodată nelimitată, impunând o selecție dintr-un ansamblu determinat și restrângând fundamental, în acest fel, sentimentul de a fi cu adevărat liber. Ea face din noi obiectul unor tendințe și înclinații care ne determină să acționăm, cu sentimentul că nu controlăm ceea ce facem. Toate aceste forțe, uneori obscure, ne dau impresia că ne incită să alegem, fără ca, în realitate, „să avem mai multe variante". Deci și această idee, că nu alegem printr-o acțiune cu adevărat liberă, poate face ca alegerea să fie deosebit de angoasantă. Astfel, într-un mod oarecum contradictoriu, ideea de a alege induce angoasa, deoarece presupune că persoana respectivă o face după voința sa și, în același timp, subînțelege totuși că alegerea este determinată de un ansamblu de elemente asupra cărora, în definitiv, individul nu deține controlul decât în mică măsură.
Pornind de la această contradicție fundamentală, nu trebuie să ne mirăm că teoriile care explică această componentă anxiogenă a alegerii s-au axat pe direcții uneori opuse. De exemplu, pentru Kierkegaard, care, în materie de indecizie amoroasă, știa despre ce este vorba², angoasa individului se naște direct din libertatea și necesitatea pe care le presupune, pentru ca acesta să facă față la ceea ce el numește „posibilitatea posibilității". Limitarea alegerii ar diminua, după părerea lui, anxietatea care îi este asociată. După câțiva ani, psihologa socială Sheena Iyengar va încerca să explice cum se manifestă acest proces pe plan psihosocial. Astfel, ea sugerează că oamenii expuși la mai puține alegeri sunt mai mulțumiți, demonstrând, în principal, că, într-o societate de hiperconsum³, multiplicarea ezitărilor elective epuizează creierul ființei umane.
Prin urmare, dacă aveți tendința de a gândi precum Kierkegaard sau Iyengar, veți avea impresia că, atunci când avem o paletă largă de opțiuni, ba chiar nelimitată, libertatea de a alege explică povara angoasei care apasă pe umerii noștri de fiecare dată când trebuie să alegem. Dacă aveți talentul lui Camus, atunci veți vorbi, așa cum a făcut-o el în Caligula, despre „înspăimântătoarea libertate", care ne obligă să ne asumăm deciziile referitoare la cuplu sau familie, fără a putea, așa cum făceam în trecut, să aruncăm responsabilitatea pe seama anturajului familial sau social.
Astfel de modele teoretice prezintă avantajul de a te face să te consideri o persoană liberă, autor al propriilor alegeri, actor al propriei vieți. Fără îndoială, din acest punct de vedere, ele conțin un mesaj valorizant, iar dacă alegerile sunt fericite, profitul va fi dublu. Totuși, limitând sau tăgăduind importanța determinismului, astfel de perspective vă vor ataca pe la spate, iar întreaga responsabilitate a deciziei (dacă, până la urmă, alegerea s-a dovedit a fi dezastruoasă) va apăsa pe umerii voștri firavi. În acest caz, este mai bine să considerați că nu totul depindea exclusiv de voi și de pretinsa raționalitate pe care v-ați întemeiat discernământul.
Dacă aveți sentimentul că în iubire există întotdeauna mai multe variante, că ea se naște, după cum susține Descartes, dintr-un „liber decret al sufletului⁴, veți avea, în plus, convingerea că, odată descotorosit de o pasiune stânjenitoare, iubirea rezonabilă rezultă dintr-un act voluntar al sufletului, pe deplin conștient de calitățile care îi sunt pe plac. O iubesc pe această persoană pentru că eu consider că are „merite
care o fac demnă de a fi iubită. Dintr-o astfel de perspectivă, judecata precedă și determină interesul și admirația față de ființa dragă.
Dacă însă vreți să complicați lucrurile, amestecând altfel cărțile lui Descartes⁵, cealaltă opțiune ar fi să gândiți fie ca Freud, în cazul în care o luați pe calea psihologiei, fie ca Spinoza, dacă vreți să filosofați. Și unul, și celălalt susțin, de fapt, că responsabilitatea alegerilor nu aparține exclusiv celui care le face. Freud, devenit specialist autoproclamat al celor „cu creierul obosit", vedea nevrozați peste tot. Astfel, dacă era întrebat despre raportul dintre alegere și angoasă, răspunsul său era total opus celor ale lui Descartes și Kierkegaard. După părerea lui, în realitate, angoasa provine mai mult din faptul că inconștientul nu ne lasă posibilitatea de a considera în mod lucid motivele de nemărturisit care ne guvernează alegerile. Astfel, pentru Freud, precum și pentru toți cei care l-au urmat, angoasa este generată de lipsa libertății și de constrângerile invizibile care ne îngreunează alegerile conștiente. Pe scurt, după spusele lui, am alege conștient pe baza unor criterii esențialmente inconștiente și, din această perspectivă, libertatea de alegere s-ar reduce, de regulă, la o imensă iluzie. Evident, în caz de eroare, este deci mai ușor să ne dezvinovățim, evocând, în ordine sau de-a valma, un inconștient manipulator, o mamă castratoare sau un Supraeu fățarnic.
În realitate, postulând ideea că, ori de câte ori facem o alegere, am fi jucăria unei forțe obscure, Freud nu făcea nimic altceva decât să traducă în plan psihologic ceea ce, cu mult timp înaintea lui, Spinoza anticipase deja în plan filosofic. Comparând omul cu o piatră, Spinoza afirma că, în definitiv, acesta nu este mai liber decât ea: căzând, ea nu exprimă în niciun fel oportunitatea de a fi făcut alegerea de a cădea. Evident, printr-o astfel de comparație, Spinoza reducea fundamental partea de liber-arbitru a ființei umane. Într-un cuvânt, pentru el, libertatea de alegere, pe care toți oamenii se laudă că o au, ar rezulta, în realitate, doar din ideea că ființele umane, deși conștiente de dorințele lor, ignoră profund cauzele care le determină.
În concluzie, din perspectiva susținută de Spinoza, preferințele noastre amoroase nu ar fi nicidecum libere, dimpotrivă, ele ar rezulta dintr-o înlănțuire cauzală riguros determinată, ale cărei efecte le vedem, dar ale cărei mecanisme obscure le ignorăm. Astfel încât, după cum afirmă el, iubim și dorim „fără să știm din ce cauză".
Altfel spus, conform părerii lui Spinoza, opuse celei a lui Descartes, tocmai pentru că îl iubesc pe cel pe care l-am „ales, îl consider demn de a fi iubit și îi descopăr meritele. Deci cuvintele „îl iubesc pentru că mi se pare că merită să fie iubit
nu se mai potrivesc, ar fi mai nimerit să spun „îl iubesc, așa că merită să fie iubit".
Evident, gândind în acest fel, alegerea amoroasă este o problemă care îl vizează mai puțin direct pe cel care trebuie să aleagă și, în caz de eșec, cu siguranță că acesta își asumă mai puțin responsabilitatea ei. Asimilând iubirea cu o bucurie însoțită de ideea unei cauze exterioare a cărei sursă rămâne total necunoscută, Spinoza consideră că iruperea sentimentului amoros nu poate nicidecum să fie produsul unei decizii conștiente, întemeiată pe o perfectă cunoaștere a cauzelor care o determină. Această postură este, cu certitudine, cea care explică atât de bine de ce filosoful nostru nu a trăit, după cum menționează biografii săi, decât o iubire de tinerețe moartă din fașă, marcată de indecizie și o prea lungă tergiversare în a-și declara pasiunea, ajungând astfel să fie devansat de un pretendent cu un „conatus mai bine manifestat. De altfel, expediat înapoi la studiile sale dragi, gânditorul nostru a acceptat evenimentul cu înțelepciune, considerând că „fără îndoială, este mai bine că s-a întâmplat așa
, pentru a putea continua să mediteze liniștit la iubire și la alegerile vag conștiente pe care aceasta le presupune.
O ființă umană ar putea adopta ideile lui Descartes, care sugerează că fiecare ar trebui ca, înainte de a trăi iubirea, să o „gândească", stabilind un fel de check-list, în care să treacă în revistă ce vrea sau ce nu vrea sau, dimpotrivă, să recunoască autoritatea lui Spinoza — considerând că oamenii nu se cred liberi decât pentru că ignoră cauzele care îi fac să acționeze — și să respingă tot ce ar putea semăna cu o listă de criterii prestabilite, încrezându-se doar în regulile dictate de inconștient⁶.
Și atunci, ce este alegerea? Un mod de manifestare a liberului nostru arbitru sau, dimpotrivă, un mod de a înțelege ansamblul contrângerilor care ne alienează? Între libertatea totală și determinismul radical, noțiunea de „alegere" se adaptează adesea, împrumutând acele căi de reflecție multiple, care, toate, au în comun problematizarea voinței omului și a tot ceea ce, pe parcursul unei existențe, este, direct sau indirect, în măsură să o influențeze.
Tocmai din acest punct de vedere, intenția noastră de a suprapune ideea de alegere pe cea de arhitectură ne permite să înțelegem că este posibil ca fiecare dintre noi să descoperim determinismele care apasă asupra schimbărilor din viața noastră și, în același timp, să dezvăluim motivațiile conștiente pe care le putem totuși invoca pentru a explica alegerile făcute, justificând, prin raportare la acestea, poziția noastră de actori. Această postură hibridă va fi, evident, deosebit de oportună când va fi aplicată în problema alegerilor amoroase, căci în iubire nu alegi totul, dar nici nu ești condamnat să te supui pasiv, considerând că atracția, seducția sau sentimentul amoros sunt tot atâtea fatalități. Ideea de arhitectură a unei alegeri presupune, prin urmare, că îndrăgostitul, amantul sau iubitul, înțelegând ceea ce îl determină să iubească, poate fi capabil să scrie el însuși, liber și mult mai bine, scenariile propriilor povești de iubire, definind, în totală cunoștință de cauză, rolul de actor pe care să îl joace în ele... într-un fel, cam ca o marionetă care ar trage singură sforile care îi dirijează mișcările.
Dar pentru ca arhitectura unei alegeri afective să se deseneze în acest fel, trebuie, bineînțeles, să fie asociată cu iubirea, de aceea, în mod obligatoriu, este necesar ca alegerea amoroasă să se constituie ca începutul unei povești, pentru că, referitor la subiectul nostru, după cum vom vedea, nu există iubire adevărată fără povești de iubire.
O IUBIRE
Un amestec de intimitate, pasiune și angajament, iubirea se manifestă la om prin povești. Bune de povestit sau de tăinuit (oricum ar fi ele), sunt cele care, mai presus decât orice altceva, ne permit să vorbim despre iubire. În cazul nostru, ca Homo sapiens sapiens ce suntem, cel care știe că știe știe și că iubește, iar faptul că este conștient că iubește se manifestă mai ales prin aptitudinea sa de a face din iubire un obiect narativ. Acesta este motivul pentru care iubirea este de neconceput fără limbaj, un limbaj care, evident, este mai mult decât o tehnică de comunicare, este, literalmente, o condiție a gândirii. Nu putem gândi ceea ce nu putem exprima. Realmente, nu putem concepe iubirea, de exemplu, fără posibilitatea de a numi persoana iubită, a o evoca, a-i vorbi. Din această cauză, limbajul, fie el verbal sau nonverbal, este consubstanțial cu iubirea umană.
Această situație ne face să respingem orice formă de dualism simplist, care ar pune față în față pasiunile
Ați ajuns la finalul acestei mostre. Înregistrați-vă pentru a citi mai mult!
Pagina 1 din 1
Recenzii
Recenzii
Ce cred oamenii despre Alegerea potrivită în dragoste. Forța inconștientului
4.5Evaluare: 4.5 din 5 stele
2 evaluări / 0 recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: din 5 stele