Migrenele
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Dr. Carolyn Bernstein, neurolog care a suferit de migrene în tinerețe, împreună cu Elaine McArdle, jurnalistă și avocată, și ea confruntându-se cu aceeași problemă, prezintă o analiză clară și cuprinzătoare a acestei boli neurologice complexe care afectează sistemul nervos central. Durerea de cap severă este doar unul dintre simptomele ei, alături de greață, vărsături, modificări ale vederii sau sensibilitate exagerată la lumină sau sunete.
Autoarele îi ajută pe cititori să identifice factorii declanșatori ai unui atac (stresul, somnul insuficient, ciclul menstrual etc.), îndrumându-i apoi să aplice un plan personalizat pentru prevenire, evitare sau vindecare.
Sunt prezentate cercetările legate de noua clasă de medicamente denumite triptani, care pot întrerupe reacția neurochimică a unui atac, oprind evoluția migrenei, precum și informații despre medicația preventivă (beta-blocantele și antidepresivele) sau despre unele metode alternative, cum ar fi biofeedback și acupunctură.
Cu creativitate, rigoare științifică și compasiune, autoarele oferă o gamă de tactici și tratamente care să-i ajute pe cei care suferă de migrene să-și controleze și să-și calmeze durerile.
"Programul propus de dr. Bernstein a ajutat sute de pacienți să-și țină migrenele sub control, iar cartea ei vă poate ajuta și pe voi.“ - Dr. Mehmet C. Oz, coautor al cărților You: Staying Young și You: On a Diet
„În sfârșit! Migrenele oferă cu adevărat speranță, ajutor și compasiune tuturor celor care se confruntă cu această suferință.“ - Dr. Pauline W. Chen, autoarea cărții Final Exam: A Surgeon's Reflections on Mortality
„Cartea de față este o sursă de informare completă și actuală, fiind absolut necesară celor care suferă de migrene și persoanelor din jurul lor. Este aprofundată, ușor de înțeles și bine structurată. Un ghid fundamental în materie de migrene.“ - Dr. Nieca Goldberg, M.D., autoarea cărții Dr. Nieca Goldberg's Complete Guide to Women's Health
Related to Migrenele
Related ebooks
Argumente optimiste pentru stări pesimiste Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSi nu uita sa fii fericit Abecedar de psihologie pozitiva Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsBoli provocate de stres. Sfaturi pentru persoanele care se consumă prea mult Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMarlene, radiografia unei drame: Jurnal al supraviețuirii mele ca insoțitor al unei victime de cancer uterin Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSapte Decenii de Medicina: Amintirile unui Medic Geriatru Rating: 5 out of 5 stars5/5Prevenirea cancerului. 10 reguli obligatorii pentru sănătate și viață lungă Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsE grav?: Ghidul informațiilor online credibile despre sănătatea ta Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSa nu faci rau Rating: 5 out of 5 stars5/5Să vorbim despre moarte. Despre boală, medicină și ce contează cu adevărat la sfârșitul vieții Rating: 4 out of 5 stars4/5Sub presiune: Cum luptăm cu stresul și anxietatea fetelor Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAlimente care ucid creierul. Cerealele, zahărul și alți carbohidrați Rating: 5 out of 5 stars5/5E doar in capul tau Rating: 5 out of 5 stars5/5SĂNĂTATEA MENTALĂ ȘI DISTURBAREA PSICOLOGICĂ: ce sunt și cum funcționează Rating: 5 out of 5 stars5/5PSICOLOGIE, DEPRESIUNE ȘI DISTURBARE UMORALĂ: înțelegerea mecanismelor de bază Rating: 5 out of 5 stars5/5Cancerul Mamar nu e Roz Rating: 5 out of 5 stars5/5Jurnal de mindfulness. Exerciții care vă ajută să găsiți pacea și calmul oriunde v-ați afla Rating: 4 out of 5 stars4/5Eugenia: Trecut, Prezent, Viitor Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsGândesc, deci mă simt mai bine! Rating: 5 out of 5 stars5/5Calm în furtună: Calea spre reziliență zi de zi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsInteligenta perceptiva. Cum să ne eliberăm de iluzii din trecut, de percepții greșite și de autoamăgire (Perceptual Intelligence) Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsBărbații de pe canapeaua mea. Povești adevărate despre sex, dragoste și terapie Rating: 5 out of 5 stars5/550 De Idei Pe Care Trebuie Să Le Cunoști. Psihologie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTerapia stresului O abordare comportamentala rational-emotiva Rating: 5 out of 5 stars5/5Liniste, Te Rog! Rating: 5 out of 5 stars5/5Strategii naturiste împotriva cancerului Rating: 5 out of 5 stars5/5Coronavirus: Lovitura secolului Rating: 3 out of 5 stars3/5Cum lucrez cu pacientii borderline Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsLongevitatea. Cine trăiește mai mult și de ce? Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Wellness For You
Enzima miracol Cum sa ajungi sanatos la 100 de ani Rating: 5 out of 5 stars5/5DETOXIFICAREA MINTII. Gandeste mai clar, relationeaza mai profund, fii mai fericit Rating: 4 out of 5 stars4/5KetoFast: combină puterea postului intermitent cu dieta ketogenică Rating: 4 out of 5 stars4/5Taci si inghite Rating: 4 out of 5 stars4/5Totul e vibrație!: Iubirea de sine, cheia unei vieți bune Rating: 5 out of 5 stars5/5Atacul PSI intre stiinta si magie Rating: 5 out of 5 stars5/5Secretele Antice ale unui Maestru Vindecător Rating: 5 out of 5 stars5/5Cele 7 Peceti Rating: 5 out of 5 stars5/5O mantra pe zi Rating: 4 out of 5 stars4/5Antibiotice din plante. Alternative naturale pentru combaterea bacteriilor rezistente la medicamente Rating: 5 out of 5 stars5/5Enzima intineririi Rating: 4 out of 5 stars4/5Arta terapiei PSI: din practica terapeutica Rating: 5 out of 5 stars5/5Creierul sănătos: Un ghid pentru toate vârstele de a deveni mai calm, mai fericit, mai isteț Rating: 5 out of 5 stars5/5Cum să crești un copil fericit. Strategii pozitive de educație parentală Rating: 4 out of 5 stars4/5Cum să-ți formezi o imagine corporală pozitivă Rating: 5 out of 5 stars5/5Trucuri Naturale de Frumusete si Sanatate: Terapii Holistice, #1 Rating: 4 out of 5 stars4/5Alimentatia Pentru Prevenirea si Combaterea Cancerului - Dietele si Meniurile Unui Supravietuitor Rating: 5 out of 5 stars5/5Sfarsitul diabetului Prevenirea si vindecarea diabetului prin planul "Mananca pentru a trai" Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsȘtiinta Nutrițională a Ceaiurilor Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSarmul discret al intestinului: Povestea celui mai subestimat organ al corpului Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsConferinte. Karma si dreptul divin Rating: 4 out of 5 stars4/5Mica enciclopedie ikigai Rating: 4 out of 5 stars4/5Am învins cancerul: Un ghid cuprinzător pentru vindecare pe cale naturală Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSuperintestinul: Un plan de patru săptămâni pentru reprogramarea microbiomului, refacerea sănătății și pierderea în greutate Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTotul e vindecare!: Depășirea emoțiilor, dobândirea echilibrului și a libertății interioare Rating: 3 out of 5 stars3/5Cum ne antrenăm autocontrolul: Învață să-ți folosești puterea voinței Rating: 4 out of 5 stars4/5Puterile ascunse ale ficatului Rating: 5 out of 5 stars5/5Știința Nutrițională A Spirulinei Rating: 5 out of 5 stars5/5
Reviews for Migrenele
0 ratings0 reviews