Discover millions of ebooks, audiobooks, and so much more with a free trial

Only $11.99/month after trial. Cancel anytime.

Împlinirile Sfidează Timpul
Împlinirile Sfidează Timpul
Împlinirile Sfidează Timpul
Ebook85 pages34 minutes

Împlinirile Sfidează Timpul

Rating: 5 out of 5 stars

5/5

()

Read preview

About this ebook

Mă înclin în faţa celor care, de-a lungul anilor, au sădit concordia, demnitatea umană și binele aproapelui; în faţa celor care şi-au deschis larg porţile inimilor pentru cei ,,slabi” lipsiți de casă şi familie; în faţa celor care au ajuns zilnic în sufletul celor năpăstuiți ca o lumină a candelei speranței şi le-au dăruit pentru toată viaţa un izvor de câștiguri.
M-am bucurat, știind că acolo s-a trudit împotriva pericolului superficialității şi a banalizării faptelor; știind că s-au pus umărul şi sufletul ca să fie împins şi umplut ,,carul şcolii“; știind că vorbele au fost trăiri şi au ctitorit; știind că faptele au înnobilat făptuitorii.
Am fost și eu fericit să-mi amintesc că, venind vremea ,,Urcușului Şcolii”, familia mea era și ea ,,Acolo” unde colegii mei au dăruit neașteptând răsplată, au avut curaj în fața încercărilor, fiind statornici în gând şi faptă.
Vă propun un interviu cu domnul profesor, ex-director Petru Suliță despre educație și empatie, perseverență și rezultate, perfecționare și înnobilare.

LanguageRomână
Release dateDec 31, 2017
ISBN9781370561339
Împlinirile Sfidează Timpul
Author

Silviu Suliță

Silviu Suliță has a solid educational background (Bachelor’s Degree, Engineer in the field of Mechanics, specialization: Machine-Building Technology 1989-1995 *** Diploma of Professional Conversion in Technological Education 1999-2001 *** Master Degree in Informatics 2001-2003 *** Diploma of Professional Conversion in Information and Communication Technology 2014-2016), a great experience in education (teaching different subjects on different levels), a huge creativity potential (author of many books, inventor with few patents, programmer of software applications, creator of multiple videos, author of many articles, independent researcher in nonconventional fields) and a fruitful interpersonal collaboration (social activist, moderator of different clubs, contributor on several projects, consultant on many fields, personal tutor and trainer).The author (a nonconformist, an opponent of obsolete approaches, demanding with himself and those around him) propose synthetic solutions on problems that cannot be solved by ignorant, duplicitous or obedient persons that refuse to believe that a fundament change at inner at outer levels is possible.In his books the knight of the pen pries the past, takes the pulse of the present and forecasts the future through a holistic approach of the systems and phenomena that are specific of different domains/ realms/ worlds.Unknown, mysterious, secret, hidden and occult pieces of information are brought to light and posted in a structured manner in the front of the readers.The books are exciting, written in a pragmatic manner and useful in everyday life like a beacon in the darkness of the night.These pieces of art invite readers to start the true journey of their lives in the quest of their spiritual essence.

Read more from Silviu Suliță

Related to Împlinirile Sfidează Timpul

Related ebooks

Teaching Methods & Materials For You

View More

Reviews for Împlinirile Sfidează Timpul

Rating: 5 out of 5 stars
5/5

1 rating0 reviews

What did you think?

Tap to rate

Review must be at least 10 words

    Book preview

    Împlinirile Sfidează Timpul - Silviu Suliță

    Cuprins

    Cuprins

    Introducere

    Capitolul 1 - Educația specială

    Capitolul 2 - Spații de școlarizare și dotări

    Capitolul 3 - Personal didactic și elevi

    Capitolul 4 - Instruire practică și rezultate

    Capitolul 5 - Perfecționare și reformă

    Concluzii

    Introducere

    Mă înclin în faţa celor care, de-a lungul anilor, au sădit concordia, demnitatea umană și binele aproapelui; în faţa celor care şi-au deschis larg porţile inimilor pentru cei ,,slabi" lipsiți de casă şi familie; în faţa celor care au ajuns zilnic în sufletul celor năpăstuiți ca o lumină a candelei speranței şi le-au dăruit pentru toată viaţa un izvor de câștiguri.

    M-am bucurat, știind că acolo s-a trudit împotriva pericolului superficialității şi a banalizării faptelor; știind că s-au pus umărul şi sufletul ca să fie împins şi umplut ,,carul şcolii"; știind că vorbele au fost trăiri şi au ctitorit; știind că faptele au înnobilat făptuitorii.

    Am fost și eu fericit să-mi amintesc că, venind vremea ,,Urcușului Şcolii, familia mea era și ea ,,Acolo unde colegii mei au dăruit neașteptând răsplată, au avut curaj în fața încercărilor, fiind statornici în gând şi faptă.

    Vă propun un interviu cu domnul profesor, ex-director Petru Suliță despre educație și empatie, perseverență și rezultate, perfecționare și înnobilare.

    Notă explicativă:

    S.S.=Silviu Suliță

    P.S.=Petru Suliță

    Capitolul 1 - Educația specială

    „Gradul de civilizație al unui popor se măsoară prin grija pentru cei slabi."

    (F.D. Roosvelt)

    S.S.:-În anul 1976, într-un cartier mărginaș pe atunci, s-a înființat o instituţie de interes local şi naţional, care onorează și acum tradiția valoroasă a şcolii sucevene. Răsfoind documentele şcolii am descoperit evenimente, etape, oameni şi am remarcat, în primul rând, profesionalismul, dăruirea, vrednicia, cinstea şi onoarea lor. Și cum timpul le acoperă pe toate, m-am gândit să le consemnez într-un interviu ca să nu se aștearnă praful uitării. Da, în semn de prețuire pentru truditorii cu mintea şi cu sufletul, cu zestrea răbdării şi cu puterea sacrificiului de la Centrul Şcolar Suceava. Pentru că ați fost directorul acestei unității școlare, profesor, formator și mentor m-am gândit să mă ajutați în acest demers dificil în a scoate la iveală fapte, evenimente, realizări și persoane care merită să rămână în memoria noastră.

    P.S.:-Vă mulțumesc pentru gândurile dumneavoastră! Vă mărturisesc că pornesc cu emoție acest demers deoarece sunt multe amintiri care mă conectează cu oameni deosebiți și evenimente importante.

    S.S.:-Cândva, educația era o prioritate națională. De ce se discuta atât de mult despre educația specială?

    P.S.:-Organizația Mondială a Sănătăţii considera că în lume existau (în 1998) un număr de 500000000  deficienți mintali şi fizici. Cifra reprezenta 10% din populația globului. Se considera, de asemenea, că 25% din populația activă a lumii, devine handicapată.

    Datele amintite au determinat guvernele şi organizațiile internaţionale să analizeze cu toată atenția fenomenul şi să promoveze programe (acţiuni) care să conducă la ameliorarea situației.

    Astfel de educația specială au început să se ocupe Organizația Națiunilor Unite pentru Educaţie, Știință şi Cultură (U.N.E.S.C.O.), Organizația Mondială a Sănătăţii (W.H.O.), Organizația Internațională a Muncii (I.L.O.), Organizația pentru Securitate, I.N.I.C.E.F. etc.

    În 1969, la Dublin, reprezentanții celor 69 de

    Enjoying the preview?
    Page 1 of 1