Pregatire pentru BAC: Geografie
De Rene Tinescu
5/5
()
Informații despre cartea electronică
Cartea prezinta materia la geografie sub forma de sinteze, teste pregatitoare dupa fiecare capitol, teste dupa modelele de la BAC, rezolvarea acestor teste cu explicatii simple si logice.
Rene Tinescu
Rene Tinescu s‐a născut în 1972. Urmează studii universitare la Iași și Bucureșt. Publică povestiri SF și fantasy pe mai multe site-uri de profil.Volume (ebook): Anticariatul domnului Clauss, Islandisia, Planeta ascunsă, Pregătire pentru BAC -Geografie, Ghid 10 pași cum se scrie un proiect educațional, Prima mea carte despre Dunăre, Plantele de lângă noi și doctorul din ele, O călătorie în Țara lui Moș CrăciunRene Tinescu was born in 1972. He studied at Iasi and Bucharest. He publishes SF and fantasy stories on several profile sites. Volumes (ebook): Mr. Clauss's Antiquitation, Iceland, The Hidden Planet, Preparing for BAC -Geography, Guide 10 steps how to write an educational project
Citiți mai multe din Rene Tinescu
Prima mea carte despre Dunăre Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriGhid 10 pași cum se scrie un proiect educațional Evaluare: 4 din 5 stele4/5O călătorie în Țara lui Moș Crăciun Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPlaneta ascunsă Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări
Legat de Pregatire pentru BAC
Cărți electronice asociate
Limba engleza: Admiterea in clasa a 5-a cu Engleza Intensiv Evaluare: 4 din 5 stele4/5Testul IELTS pentru începători Evaluare: 5 din 5 stele5/5175 De Jocuri Pentru Prescolari Si Scolarii Mici Evaluare: 4 din 5 stele4/5Geografie. Bacalaureat 2012 – Europa-România-Uniunea Europeană: probleme fundamentale Evaluare: 5 din 5 stele5/5Istoria Europei In Pilule Evaluare: 5 din 5 stele5/5Teste de inteligență, probleme de logică, puzzle și amuzamente matematice: Volumul 2 Evaluare: 3 din 5 stele3/5Plumb Evaluare: 5 din 5 stele5/5Amintiri din copilărie Evaluare: 3 din 5 stele3/569 de motive stupide ca sa te apuci de citit Evaluare: 4 din 5 stele4/5Dicționarul personajelor din teatrul lui I.L. Caragiale Evaluare: 4 din 5 stele4/5Limba Română. Admiterea la drept. 1200 de întrebări și răspunsuri Evaluare: 4 din 5 stele4/5Literatura română. Modele de analize și eseuri pentru bacalaureat Evaluare: 4 din 5 stele4/51 000 de întrebări. - Teste de cultură generală - vol. 6 Evaluare: 5 din 5 stele5/5Super Student Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sa Intelegem Educatia Waldorf Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriManagementul mărcii în 4 pași: Cum să gestionezi marketingul brandului tău pentru a obține rezultate excelente Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriRetetele Bunicii Invatate de la Mama: Bucate Dulci si Obiceiuri de Odinioara: Carte de Bucate Traditionale Romanesti Autentice, #2 Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriGhid Marketing pe Internet Evaluare: 4 din 5 stele4/5Gândirea economică românească despre industrializare Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriEnciclopedia înțelepciunii. 107 învățăminte din proverbele lumii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Managementul strategic al activitatii de retail in Romania Evaluare: 5 din 5 stele5/5Învățați Limba Engleză - Rapid / Ușor / Eficient: 2000 de Termeni de Vocabular Esențiali Evaluare: 2 din 5 stele2/5Captivează-ți elevii în online mai ceva ca în clasă! Evaluare: 4 din 5 stele4/5Aventurile lui Tom Sawyer Evaluare: 5 din 5 stele5/5Prima mea carte de activitati Montessori - Istoria lumii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Rusia imperială. O istorie culturală a secolului al XIX-lea Evaluare: 4 din 5 stele4/5Educația regală. Cum și-au crescut regii britanici copiii din 1066 până în prezent Evaluare: 5 din 5 stele5/5Istoria Lumii In Pilule Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Recenzii pentru Pregatire pentru BAC
5 evaluări0 recenzii
Previzualizare carte
Pregatire pentru BAC - Rene Tinescu
1.Cadrul natural
Așezarea României pe Glob
Așezarea României în Europa
Așezarea geografică
Vecinii României
Relieful
Clima
Apele
Vegetația, fauna, solurile
a.Așezarea României pe Glob este importantă pentru că ne ajută să înțelegem o serie de fenomene geografice, cum ar fi clima, de exemplu. Astfel, pentru că România se află acolo (la 45 lat N și 25 long E), face ca clima să fie temperat continentală. Dacă ar fi fost așezată în N Europei, clima ar fi fost subpolară, iar dacă ar fi fost situată în S continentului am fi vorbit despre o climă mediteraneană.
Sursa: http://www.scrigroup.com
În concluzie, România este situată la intersecția paralelei de 45 lat N cu meridianul de 25 long E
b.Așezarea României în Europa. Ei bine, în continent România se află în partea CSE (central-sud-estică), la cca 2000 km față de extremitățile N, V și E; doar 1.000 km despart țara noastră de extremitatea sudică. Această așezare are consecințe climatice: România are o climă temperat continentală de tranziție.
Sursa: http://www.scrigroup.com
Așezarea geografică se referă la elementele geografice care definensc România. Acestea sunt:
Carpații – pentru că 2/3 din lanțul carpatic se află aici
Dunărea – prin cei 1.075 km pe care-i străbate pe teritoriul nostru
Marea Neagră – prin litoralul de 234 km
Așadar, din punct de vedere geografic, România este o țară carpatică, dunăreană și pontică. O să întâlniți și expresia carpato-danubiano-pontică. Este același lucru.
Vecinii României
N – Ucraina
S – Bulgaria
E – Rep. Moldova și Ucraina
SE – Marea Neagră
SV – Serbia
V – Ungaria
Suprafața României este de 238.391 kmp
Relieful României
Aici ne interesează câteva elemente pe care, dacă le înțelegem acum, ne vor ajuta mult la celelate lecții legate de relief. În primul rând modul de formare (geneza reliefului), geologia (rocile care alcătuiesc formele de relief), formele și tipurile de relief. Dacă aceste noțiuni vor fi însușite acum, restul va fi o joacă!
Geneza reliefului
Relieful s-a format, în principal, prin două moduri: prin încrețirea scoarței (orogeneză) – rezultând munții și prin sedimentare (depunere de sedimente) – în cazul podișurilor și a câmpiilor. Există și excepții, o să le vedem puțin mai încolo.
Asta trebuie să reținem noi: dacă discutăm despre Carpați și Subcarpați este clar că s-au format prin încrețirea scoarței terestre, iar dacă vorbim despre câmpii, podișuri, acestea au luat naștere pe locul unor foste mări sau lacuri, prin depunere de sedimente.
Exemplificări:
Carpații s-au format prin încrețirea scoarței în orogeneza alpină. O să vedem că pe latura vestică a Orientalilor sunt munți vulcanici, deci acestă regiune s-a format și prin erupții vulcanice!
Subcarpații s-au format odată cu Carpații prin încrețirea scoarței.
Podișul Dobrogei este cea mai veche unitate de relief. Atenție, s-a format în 2 orogeneze: caledoniană și hercinică, mult înaintea Carpaților. A fost erodat atât de mult încât azi are aspect și altitudini de podiș (200-300 m).
Podișul Transilvaniei (Depresiunea Colinară a Transilvaniei) s-a format prin scufundare și sedimentare. Cam 5000 de m a coborât această regiune la un moment dat apoi a fost umplută cu sedimente (gresii, marne și argile).
Podișul Moldovei – are un fundament foarte vechi; s-a format prin sedimentare.
Podișul Getic, Dealurile de Vest, Câmpia Română și Câmpia de Vest – de asemenea s-au format prin sedimentare
Podișul Mehedinți, un podiș foarte mic ca suprafață este foarte complex: s-a format prin încrețirea scoarței dar are formă și altitudini de podiș (400-500 m).
Delta Dunării este cea mai nouă formă de relief, cca 10.000 de ani. S-a format pe locul unui fos golf al Mării Negre prin acțiunea a 3 factori:
-Dunărea cu aluviunile sale
-Mareea mică din Marea Neagră
-Curenții marini
Bun, acum că știm cum s-au format unitățile de relief hai să vedem din ce fel de roci sunt ele alcătuite. Este simplu pentru că este logic: cu cât forma de relief este mai înaltă ea va cuprinde roci dure și pe măsură ce ne apropiem de formele joase, respectiv de câmpii, acestea devin fine.
Carpații Orientali sunt formați din 3 șiruri de roci
-În V roci vulcanice
-În C șisturi cristaline
-În E și S fliș (roci sedimentare cutate)
Carpații Meridionali sunt alcătuiți preponderent din roci dure: șisturi cristaline. Doar la extremități apar calcare și conglomerate
Carpații Occidentali sunt alcătuiți dintr-o varietate mare de roci („mozaic petrografic"), în special Apusenii.
Subcarpații, dealurile și podișurile sunt alcătuite din gresii, marne și argile
Câmpiile sunt formate din nisipuri, pietrișuri și loess.
Și aici apar câteva excepții de la regula noastră:
Podișul Dobrogei, pe lângă rocile amintite la dealuri și podișuri, mai au și șisturi verzi, granit, bazalt, calcar, că doar au fost munți la un moment dat, mai ții minte?
Podișul Mehedinți, podișul acela micuț din SV, spuneam că are o structură complexă: șisturi și calcare. Îți vând un pont: unde auzi de calcare să te gândești la peșteri. Ai să vezi tu de ce...
Și încă o excepție mai interesantă, pe care na-i cum s-o uitți pentru că este deosebită: ramura nordică a Dealurilor de V (Dealurile Silvaniei) cuprinde câțiva „munți înecați sau „munți scufundați
. Imaginează-ți că dealurile alea de acolo (Dealul Preluca de exemplu) au fost cândva munți! Da, au fost dar s-au scufundat însă structura lor tot complexă este pentru că sunt alcătuite din șisturi cristaline (ca orice munte care se respectă).
Am fixat geneza și geologia. Mergem mai departe: forme și tipuri de relief.
Cu formele de relief este simplu: munți, dealuri, podișuri, câmpii. Când vorbim despre tipuri de relief ne gândim la peșteri, chei, dune, conuri vulcanice, cratere ș.a. Să le luăm pe rând:
-Relieful carstic apare în rocile calcaroase. Cuprinde chei și peșteri. Apusenii sunt cei mai înzestrați din acest punct de vedere. Dar nici Munții Banatului sau Podișul Mehedinți nu stau rău la acest capitol.
-Relieful glaciar s-a format sub acțiunea gheții. Apare la peste 2000 de m și cuprinde circuri și văi glaciare. Meridionalii sunt cei mai dotați, dar și în Mț.Rodnei și în Mț. Călimani din Orientali întâlnim acest tip de relief.
-Relieful vulcanic ține de erupțiile vulcanice. Am spus deja că este specific în V Orientalilor. Ce mai adaug aici: cuprinde conuri și cratere. Este o plăcere să privește aceste conuri în Mț. Oașului, Mț. Gutâilului, Mț. Țibleșului.
-Relieful litoral, evident este situat pe litoral. Acesta cuprinde delta, lagune, faleze sau plaje.
Bun, acestea fiind zise și învățate să trecem la unitățile de relief foarte pe scurt.
Grupa de Nord
Geologie: cele 3 șiruri de roci (o dată le mai scriu aici! Ar trebui să le știi): roci vulcanice în V, șisturi cristaline în C și fliș în E
Modul de formare: prin încrețirea scoarței în orogeneza alpină
Altitudinea maximă (voi folosi prescurtarea hmax pe viitor): 2.303 m Rodnei
Tipuri de relief. Atenție aici vom face corelații: dacă avem roci vulcanice automat vom avea și relief vulcanic (cu conuri și cratere), iar dacă altitudinea este peste 2000 m vom întâlni relief glaciar. Ai înțeles? Chestiile acestea se vor repeta de multe ori, așa că tot le vei știi până la urmă.
3 diviziuni: Munții Rodnei, Munții Maramureșului, Obcinele Bucovinei
Orientarea culmilor: NV-SE
Relieful este fragmentat, adică are depresiuni
Grupa Centrală
Mod de formare – orogeneza alpină
Geologia – cele 3 șiruri de roci (spune-le tu singur)
Hmax – 2.100 m Munții Călimani
Tipuri de relief – cred că intuiești deja: glaciar (știm din ce cauză) și vulcanic din cauza rocilor. Ok? Se adaugă relieful carstic cu Cheile Bicazului.
3 diviziuni: Munții Ceahlău, Munții Călimani și Munții Harghita
Orientarea culmilor: NV-SE
Relieful este fragmentat, adică are depresiuni
Grupa Sudică (sau a Curburii)
Mod de formare – orogeneza alpină
Geologia – atenție în această grupă apare doar flișul
Hmax – 1.957 m Munții Ciucaș
Tipuri de relief – carstic
3 diviziuni: Munții Ciucaș, Munții Buzăului, Munții Vrancei
Orientarea culmilor: aici Carpații se curbează, de unde și denumirea, iar culmile au o orintareNE-SV
Relieful este fragmentat, adică are depresiuni (una mare: Depresiunea Brașovului)
Trecem la Meridionali
Grupa Bucegi
Mod de formare – orogeneza alpină
Geologia – grupa aceasta fiind la extremitatea E a Meridionalilor va avea calcare și conglomerate, dar și șisturi cristaline ca restul Meridionalilor
Hmax – 2.505 m Munții Bucegi, Vf. Omu
Tipuri de relief – carstic
3 diviziuni: Munții Bucegi, Munții Leaota, Munții Piatra Craiului
Relieful este masiv; alt aspect important al reliefului este platoul Bucegilor, partea superioară a acestora care este netedă cu niște forme ciudate: Babele și Sfinxul
Grupa Făgărașului
Mod de formare – orogeneza alpină
Geologia – șisturi cristaline
Hmax – 2.545 m Munții Făgăraș, Vf. Moldoveanu
Tipuri de relief – glaciar
3 diviziuni: Munții Făgăraș, Munții Cozia, Munții Iezerului
Relieful este masiv; este cea mai înaltă și mai masivă grupă din țară
Grupa Parângului
Mod de formare – orogeneza alpină
Geologia – șisturi cristaline
Hmax – 2.519 m Munții Parângului
Tipuri de relief – glaciar
3 diviziuni: Munții Parâng, Munții Șureanu, Munții Lotrului
Relieful este masiv
Grupa Retezat-Godeanu
Mod de formare – orogeneza alpină
Geologia – șisturi cristaline și calcare (căci este la extremitate, da?)
Hmax – 2.509 m Munții Retezat
Tipuri de relief – glaciar și carstic
3 diviziuni: Munții Retezat, Munții Godeanu, Munții Țarcu
Relieful este masiv
Am făcut și Meridionalii! Urmează Carpații Occidentali cu:
Grupa Banatului
Mod de formare – orogeneza alpină
Geologia – șisturi cristaline și calcare
Hmax – 1.446 m Munții Semenicului
Tipuri de relief – carstic, cu peștera Comarnic
3 diviziuni: Munții Semenicului, Munții Aninei, Munții Locvei
Relieful este fragmentat
Munții Poiana Ruscă
Mod de formare – orogeneza alpină
Geologia – șisturi cristaline
Hmax – 1.447 m Vf. Padeșu
Grupa este masivă fiind formată doar din Munții Poiana Ruscă
Munții Apuseni
Mod de formare – orogeneza alpină
Geologia – „mozaic petrografic", adică o varietate foarte mare de roci
Hmax – 1.849 m Munții Bihorului
Tipuri de relief – carstic (cheile Turzii, peșterile Vadului, Crișului, Vântului, Scărișoare, Urșilor)
3 diviziuni: Munții Bihorului, Munții Metaliferi, Munții Muntele Mare
Relieful este foarte fragmentat; specifice sunt aici depresiunile golf de pe latura vestică
Gata cu Carpații! Mergem repede la Subcarpați
Subcarpații Moldovei
Mod de formare – prin încrețirea scoarței, odată cu Carpații
Geologia – gresii, marne și argile
Hmax – 911 m Culmea Pleșului
Relieful este format din dealuri și depresiuni
O caracteristică o reprezintă faptul că această grupă a Subcarpaților este alcătuită dintr-un singur șir de dealuri și depresiuni
Subcarpații de Curbură
Mod de formare – prin încrețirea scoarței, odată cu Carpații
Geologia – gresii, marne și argile
Hmax – 996 m Măgura Odobești
Relieful este format din dealuri și depresiuni
O caracteristică o reprezintă faptul că această grupă a Subcarpaților este alcătuită din două șiruri de dealuri și depresiuni
Subcarpații Getici
Mod de formare – prin încrețirea scoarței, odată cu Carpații
Geologia – gresii, marne și argile
Hmax – 1218 m Dealul Chiciora
Relieful este format din dealuri și depresiuni
O caracteristică o reprezintă faptul că această grupă a Subcarpaților este alcătuită din depresiuni mici, la E de Olt și depresiuni mari, la V de Olt
Depresiunea Colinară a Transilvaniei
Mod de formare – prin scufundarea acestei regiuni și umplerea treptată cu sedimente
Geologia – gresii, marne și argile
H medii de 400-500 m
Relieful este format din dealuri și este înclinat pe direcția E-V (chestia asta cu înclinarea se observă ușor dacă privim orice hartă pe care sunt redate râuri; în cazul de față se observă foarte clar că Mureșul, Târnavele și Someșul curg spre V )
Specifice sunt aici domurile (în partea C și S)
Podișul Dobrogei
Mod de formare – prin încrețirea scoarței în orogenezele caledoniană și hercinică
Geologia – șisturi verzi, granit, calcare, dar și gresii, marne și argile
Hmax – 467 m Munții Măcinului
Relieful este format din