Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Arena 13

Arena 13

Citiți previzualizarea

Arena 13

evaluări:
3.5/5 (9 evaluări)
Lungime:
295 pagini
3 ore
Editor:
Lansat:
12 ian. 2018
ISBN:
9786067932560
Format:
Carte

Descriere

Leif, un tanar care se inscrie la scoala de lupte din Gindeen, are o singura ambitie: sa devina cel mai bun luptator in Arena 13. Aici, spectatorii fac pariuri despre care luptator va infige primul sabia in trupul adversarului. Iar in meciurile de revansa, fac pariuri despre care adversar isi va pierde viata. Dar tinutul Midgard este terorizat de Hob, o creatura malefica ce provoaca din cand in cand la o lupta pe viata si pe moarte un combant din Arena 13.



Iar aceasta este exact ce isi doreste si Leif, care stie prea bine crimele lui Hob si arde de dorinta sa le razbune. In primul volum al trilogiei Arena 13, Leif se va infrunta cu monstrul care i-a distrus familia...



Chiar daca acest lucru l-ar putea costa viata.

Editor:
Lansat:
12 ian. 2018
ISBN:
9786067932560
Format:
Carte

Despre autor

Joseph DELANEY is the author of the internationally best-selling The Last Apprentice series, which is now a major motion picture, Seventh Son. He is a former English teacher who lives in the heart of boggart territory in Lancashire, England. His village has a boggart called the Hall Knocker, which was laid to rest under the step of a house near the church.


Legat de Arena 13

Cărți conex

Previzualizare carte

Arena 13 - Joseph Delaney

renăscuți.

Regulile luptei

Reguli principale

1. Obiectivul celor care luptă în Arena 13 este să taie în carne vie și să verse sânge. Ținta sunt combatanții umani.

2. Niciun combatant uman nu are voie să poarte armură sau îmbrăcăminte de protecție de niciun fel. Vestele din piele și pantalonii scurți sunt obligatorii. Carnea trebuie expusă tăișului pumnalelor.

3. În Arena 13, competiția se încheie în momentul în care unul dintre combatanți taie în carnea adversarului și îi varsă sângele. Acest lucru se poate întâmpla pe durata înfruntării sau poate fi o tăietură ritualică la finalul luptei. Dacă tăietura se întâmplă în timpul ostilităților, lupta va fi întreruptă imediat, pentru a se evita uciderea sau rănirea gravă a adversarului.

4. În cazul morții adversarului, câștigătorului nu i se va imputa nicio vină. Acesta nu va fi adus în fața justiției. Orice tentativă de a-l pedepsi sau de a-l răni pe câștigător în afara arenei se sancționează prin condamnare la moarte.

5. Dreptul de a face tăietura ritualică se câștigă prin înlăturarea din luptă a lacului sau a lacilor adversarului.

6. Adversarul învins are obligația de a accepta această tăietură ritualică pe braț. Substanța numită kransin se folosește pentru a amplifica durerea provocată de tăietură.

7. În cazul în care învinsul dă dovadă de lașitate și se opune tăieturii, acestuia i se va interzice accesul în arenă timp de trei luni. Curajul este obligatoriu.

8. Simulacrele, cunoscute și sub denumirea de laci, sunt folosite atât în scop ofensiv, cât și defensiv de către combatanții umani.

9. Combatanții min luptă în spatele unui lac, iar combatanții mag, în spatele a trei laci.

10. În primele cinci minute, combatanții trebuie să lupte în spatele lacilor lor. Apoi, la auzul gongului, trebuie să își schimbe poziția și să lupte în fața lacilor, unde sunt mai expuși la sabia adversarului.

11. Un lac este eliminat în momentul în care i se înfige sabia în fanta specială de la gât, moment în care mulțimea strigă endoff, o wurde a înfrângerii; lacul se prăbușește la pământ și devine inert.

12. Combatanții Arenei 13 pot lupta și după Reguli speciale.

Reguli speciale

1. Regulile luptelor de revanșă

Obiectivul unei lupte de revanșă este uciderea adversarului.

Se aplică toate Regulile principale, cu următoarele modificări:

• În cazul vărsării de sânge în timpul înfruntării, ostilitățile nu vor fi întrerupte; lupta va continua.

• După eliminarea lacului ori a lacilor unui adversar, acesta este ucis. Acest lucru se poate înfăptui prin tăierea gâtului sau a capului, după dorința învingătorului. Lovitura fatală va fi aplicată fie de învingătorul uman, fie de lacul acestuia.

• Învingătorul are posibilitatea de a-și cruța adversarul dacă acesta va fi de acord să își ceară iertare sau să plătească o penalizare.

2. Regulile competiției de discipoli

Obiectivul acestui tip de competiție este să promoveze discipoli din primul an, punându-i să se lupte între ei în Arena 13. Pentru protecția discipolilor și pentru a atenua caracterul strict al competițiilor din Arena 13, sunt permise două abateri de la Regulile principale:

• Întreaga luptă se va purta în spatele lacilor.

• Pumnalele nu vor fi înmuiate în substanța denumită kransin pentru efectuarea tăieturilor ritualice.

3. Provocarea lui Hob

• Când Hob vizitează Arena 13 pentru a adresa o provocare, un combatant min este obligat să lupte în numele Roții.

• Toți combatanții min trebuie să fie prezenți în camera verde, unde unul dintre ei va fi ales prin tragere la sorți.

• Se aplică Regulile luptelor de revanșă, cu o singură excepție: învinsul nu va fi cruțat.

• Lupta se va desfășura până la moarte. În cazul în care combatantul uman este învins, viu sau mort, el poate fi revendicat de Hob. Combatanții, publicul și oficialii nu au dreptul să intervină.

Reguli secundare

1. Nu este permis accesul cu pumnale în camera verde sau în vestiar.

2. Combatanților Arenei 13 li se interzice lupta cu pumnale în afara arenei. La înscriere, se va depune un jurământ în acest sens. Orice încălcare a jurământului se pedepsește cu excluderea pe viață din Arena 13.

3. Scuipatul în arenă este interzis.

4. Înjurăturile și insultele în arenă sunt interzise.

5. Jignirea adversarului pe durata luptei este interzisă.

6. În cazul oricărei dispute, decizia Înaltului Magistrat este definitivă și irevocabilă. Nu se poate face apel.

PROLOG

În citadela cu treisprezece turnuri sălășluiește Hob. Este însetat de sânge.

Îi vom da sânge până ce se va îneca în el.

Amabramdata: Cartea Profețiilor Genthai

Hob așteaptă femeia la adăpostul întunericului, pe malul celălalt al râului, sub copacii care îl feresc de razele lunii. Adulmecă aerul de două ori, cercetându-l atent, până ce mirosul intens al sângelui ei îi ajunge la nări. Îi simte gustul pe limbă.

Shola e singură. Soțul și copilul ei au rămas acasă, la ferma din vârful dealului. Fiul ei doarme, iar soțul său, Lasar, nu o poate ajuta cu nimic în acest moment.

Chemarea este puternică, mai puternică decât oricând. Shola trebuie să răspundă poruncii lui Hob. Părăsită de ultima fărâmă de voință, Shola aleargă pe coasta dealului până la râu. Știe unde trebuie să meargă. Își descalță pantofii, își ridică rochia până la genunchi și pășește în apă, îndreptându-se către pâlcul de copaci cufundați în beznă. Aproape că își pierde echilibrul pe pietrele alunecoase. Apa e răcoroasă și îi mângâie picioarele precum o eșarfă de mătase, însă fruntea îi arde și are gura uscată.

Înlăuntrul ei se duce o luptă. O parte din ea și-ar fi dorit să rămână acasă, alături de familie, dar își alungă repede acest gând din minte. Dacă nu se va supune chemării, atunci Hob va urca la ferma din vârful dealului și îi va ucide fiul.

Hob a amenințat-o deja.

Soțul ei nu îl va putea apăra pe copilul lor.

E mai înțelept să i se supună lui Hob.

În acea seară, la asfințitul soarelui, Lasar a luat cutia din piele ponosită din pod, a traversat împleticindu-se pavajul din piatră și a așezat-o pe masa din bucătărie. A scos din ea două săbii, cu plăselele cizelate în forma unui cap de lup.

Acelea erau săbiile Trigladius, pe care, odinioară, le mânuise chiar el în Arena 13 din orașul Gindeen.

― Nu te duce la el, a spus Lasar, copleșit de furie. Merg eu în locul tău. În seara asta voi tăia monstrul în bucăți.

― Nu! s-a împotrivit Shola. Gândește-te la fiul nostru. Dacă nu fac ceea ce îmi cere, Hob îl va ucide. M-a avertizat în nenumărate rânduri. Știi prea bine că, indiferent dacă ai izbuti să îl omori în această seară, mâine altul îi va lua locul. Nu te poți lupta cu toți. Tu știi asta mai bine ca oricine. Te rog! Te implor! Lasă-mă pe mine să merg la el.

În cele din urmă, spre ușurarea Sholei, Lasar a cedat și a așezat săbiile la loc în cutie, fără a-și putea stăpâni lacrimile.

Acum, în lumina lunii, Shola deslușește silueta lui Hob profilându-se pe fundalul cerului. Ochii lui sticlesc în întuneric mai puternic decât stelele. Este uriaș, mai mare decât i-a fost dat să îl vadă vreodată.

Stă în fața lui, tremurând din tot corpul. Inima îi bate nebunește în piept, iar răsuflarea îi zvâcnește în gât, asemenea unui suflet gata să își ia zborul. Se clatină, dar nu se prăbușește. Hob s-a apropiat de ea și a prins-o de umeri.

O să-i ia doar puțin sânge, încearcă ea să-și adune curajul, inima își va domoli bătăile pentru scurt timp și i se vor înmuia picioarele. Va simți o oarecare durere, dar o va îndura. Va fi la fel ca dățile trecute, totul se va termina rapid, iar ea va fi liberă să se întoarcă la familia ei.

Însă de data asta e altfel. Este momentul de care s-a temut întotdeauna – este ultima oară când o cheamă la el. A auzit și ea zvonurile, era conștientă că totul se va sfârși la un moment dat. Va veni noaptea când Hob nu o va mai lăsa să se întoarcă.

Își înfige dinții în gâtul ei, adânc, mult prea adânc. Durerea e mai intensă ca oricând. Îi soarbe sângele cu înghițituri lacome.

Acesta este începutul morții ei.

Privirea i se încețoșează, amintiri cu soțul și fiul său îi invadează mintea și o năpădește un val de tristețe și dor. Se chinuiește să le alunge. Amintirile nu fac decât să provoace durere.

Pe măsură ce întunericul se adâncește, simte ceva și mai cumplit. Parcă ar pătrunde o mână în ea, care strânge, răsucește, se desprinde; trece dincolo de inimă și de carne și îi smulge spiritul ca pe un dinte.

Are senzația că ceva îi soarbe adâncul sufletului.

Unii îl numesc Bătrânul Hob. Alții rostesc în șoaptă Pouke, ca să îi sperie pe copii. Alții îi spun Gob ori Gobble1. Femeile îl numesc Fang2.

Oricare i-ar fi numele, este un monstru.

O asemenea creatură merită să fie tăiată în bucăți și aruncată în toate colțurile pământului.

Dar oamenii sunt slabi și fricoși și îl lasă pe Hob să împărățească peste aceste ținuturi.

Acesta este Midgar, pământul celor căzuți și învinși.

Acesta este Tărâmul Oamenilor.


¹ A înfuleca (n. trad.).

² Colț (n. trad.).

Lupta cu ciomege

Ciomegele ori pietrele îmi pot sfărâma oasele,

Dar wurdele sunt mult mai letale.

Culegere de balade și povestiri

I-am privit pe cei doi luptători cu ciomege cum își dau târcoale, măsurându-se reciproc din priviri.

Băiatul blond era înalt și ager în mișcări, un campion local care se întrecea cu toți doritorii. Îl văzusem deja cum învinsese cu ușurință patru adversari, dar al cincilea îi dădea bătăi de cap. În ciuda faptului că era bondoc și vânjos, avea reacții surprinzător de rapide.

Luptătorii erau ceva mai în vârstă – să fi avut în jur de șaptesprezece sau optsprezece ani – și mult mai voinici decât mine. Oare aș fi în stare să îl înving pe campion? Sunt suficient de bun? Astea erau întrebările care mă frământau.

Schimbaseră deja mai multe lovituri, dar niciuna nu își atinsese ținta. Cel care primea o lovitură la față sau la cap era automat declarat învins.

Luptau pe un teren viran de la periferia orașului, în mijlocul unui cerc de spectatori înfierbântați, care își agitau pumnii în aer și țipau, strângând în degete biletele de pariuri pe care le cumpăraseră de la agentul care urmărea înfruntarea de la distanță. Majoritatea spectatorilor erau tineri – adolescenți ca și mine –, însă vedeai și câțiva oameni de vârstă mijlocie, care dădeau dovadă de același entuziasm, gesticulau și își încurajau luptătorul favorit.

Era riscant să pariezi împotriva campionului, căci existau șanse mari să îți pierzi banii. Totuși, dacă aveai noroc și câștigai, primeai de patru ori suma pariată. Eu, personal, nu mi-aș fi asumat acest risc. În ciuda iscusinței adversarului său, campionul părea sortit să câștige.

Chiar de-aș fi dorit să pariez, n-aș fi putut, fiindcă nu aveam niciun ban în buzunar. Pribegeam pe drumuri de două săptămâni și abia sosisem în orașul Gindeen. Nu mâncasem nimic de o zi întreagă și eram sfârșit de foame. Acesta era motivul pentru care mă aflam acolo. Speram să pot participa la lupte. Agentul aranjase luptele în așa fel încât să poată câștiga bani din pariuri, dar îl plătea numai pe luptătorul victorios.

Deodată, băiatul scund și vânjos a renunțat la orice prudență și și-a atacat adversarul cu sălbăticie, împingându-l. Preț de câteva clipe, a părut că agresivitatea și viteza lui vor avea câștig de cauză. Însă blondul a făcut un pas în față și l-a izbit cu ciomagul direct în gură.

În momentul în care lemnul lăcuit s-a izbit de carne și dinți s-a auzit un pocnet scurt, urmat de un plescăit.

Învinsul s-a clătinat pe picioare, scuipând bucăți de dinți, în vreme ce sângele îi șiroia din gură și i se prelingea pe cămașă.

Gata. S-a terminat. Era rândul meu acum. Cel puțin, așa speram.

M-am așezat la coada de spectatori, care așteptau să își ridice câștigurile. În sfârșit, am ajuns în față și m-am uitat la agent. Purta o eșarfă albastră, pusă în diagonală peste piept, ca însemn al meseriei sale – agent de pariuri. Maxilarul puternic și ochii apropiați îi dădeau un aspect dur; pe lângă asta, nasul îi fusese spart de atâtea ori, încât era aproape turtit pe față.

― Unde ți-e biletul de pariuri? a întrebat el. Hai odată, că n-am toată ziua la dispoziție.

Când mi-a vorbit, i-am observat dinții lipsă ori sparți. Am presupus că fusese și el cândva luptător cu ciomegele.

― N-am venit ca să pariez, am zis. Vreau să lupt.

― Ești din Sud? a întrebat el, rânjind.

Am încuviințat din cap.

― Ești nou sosit la Gindeen?

Am încuviințat din nou.

― Ai mai luptat cu ciomege?

― De multe ori, am răspuns, privindu-l drept în ochi, încercând să nu clipesc. De obicei, câștig.

― Zău așa? a râs el. Cum te cheamă, băiete?

― Leif.

― Ai ceva tupeu, Leif, trebuie să recunosc. Așa că o să-ți dau o șansă. Intră în luptă acum. Mulțimea e înnebunită să vadă sânge proaspăt.

Ocazia sperată se ivise mai ușor decât m-aș fi așteptat.

M-a condus în mijlocul peticului de iarbă noroioasă și și-a pus palma cărnoasă pe capul meu. Apoi i-a făcut semn băiatului blond, al cărui adversar anterior se făcuse nevăzut, și i-a cerut să se așeze în dreapta lui.

― Rob a câștigat din nou, a strigat el. Va reuși cineva să îl bată? Poate că acum este momentul… Acesta este Leif, nou-venit în oraș. A mai luptat în Sud. A luptat și a câștigat. Poate că un băiat de la țară va reuși să vă dea o lecție vouă, orășenilor. Așa că veniți și pariați!

Câteva secunde, lumea a rămas împietrită. Peste două sute de perechi de ochi mă măsurau din cap până-n picioare. Câțiva rânjeau, alții mă priveau plini de dispreț.

Am profitat de acest moment pentru a-mi cântări din ochi adversarul. Cămașa albă îi strălucea în razele soarelui de după-amiază, iar pantalonii negri și ghetele din piele erau de bună calitate. În contrast cu el, cămașa mea verde în carouri era teribil de murdară după drum, pantalonii aveau o gaură în dreptul genunchiului stâng. Oamenii se uitau atent la pantofii mei, ale căror tălpi dezlipite îmi lăsau degetele să se aerisească. De asemenea, aveam pielea mai neagră decât a oricăruia dintre cei prezenți. Unii dintre spectatori au clătinat nemulțumiți din cap și au plecat.

Dacă nimeni nu era dispus să parieze, lupta ar fi fost anulată. Trebuia neapărat să lupt și trebuia neapărat să înving.

Spre ușurarea mea, câteva persoane s-au așezat la coadă și au început să parieze.

Acum trebuia să rezolv următoarea problemă.

― Nu am ciomag cu care să lupt. E posibil să îmi împrumute cineva unul? l-am întrebat pe agent, suficient de tare cât să audă și mulțimea.

Îmi lăsasem ciomegele de luptă acasă, la prietenul meu Peter. Nu venisem la Gindeen ca să devin luptător cu ciomege. Credeam că acele zile sunt de domeniul trecutului.

Agentul și-a dat ochii peste cap și a tras o înjurătură în barbă, iar unii dintre cei așezați la coadă și-au pierdut interesul și au renunțat să mai parieze. În acel moment, cineva mi-a pus un ciomag în mâna dreaptă și o clipă mai târziu am dat piept cu campionul, în vreme ce lumea a format un cerc în jurul nostru. Mi-am dat seama numaidecât că mă aflu într-o nouă încurcătură. Era după-amiază târziu, iar soarele era destul de jos pe cer și îmi bătea direct în ochi.

Adversarul meu s-a ghemuit, a intrat în poziție de luptă și a pornit spre mine, o siluetă neagră cu soarele pe fundal. Am mijit ochii, așteptându-l să mă atace, iar el s-a năpustit către mine. Era rapid în mișcări. Abia am reușit să evit lovitura. M-am răsucit spre stânga și am început să dau roată în jurul lui, în timp ce el mă urmărea cu privirea.

Publicul a început să îi scandeze numele: „Rob! Rob! Rob!"

Oamenii își doreau să câștige. Eu eram un nimeni.

Am continuat să mă învârt în jurul lui până când nu am mai fost orbit de soare și atunci l-am privit în ochii lui albaștri. Nu mai stătea ghemuit, așa că am remarcat încă o dată cât este de înalt. Avea brațele mult mai lungi decât mine. Trebuia să găsesc, cumva, o soluție să îl fac să lase garda jos și să vină mai aproape de mine.

A mai atacat o dată. M-am ferit și ciomagul mi-a trecut razant pe lângă umărul drept. Era cât pe-aici să mă nimerească. Pantofii mai mult mă jenau. Cu fiecare pas pe care îl făceam, tălpile lor dezlipite lipăiau pe iarba umedă și alunecoasă.

Concentrează-te, Leif, mi-am zis în sinea mea.

La următorul atac nu am mai fost la fel de rapid. M-a izbit cu forță peste mâna dreaptă și am scăpat ciomagul.

Mulțimea a izbucnit în urale.

Una dintre regulile bătăii cu ciomege este să nu dai drumul armei din mână, orice s-ar întâmpla. Dacă faci asta, meciul e ca și terminat. Adversarul tău se poate apropia fără teama unui contraatac. Lovitura nimerise un nerv și îmi amorțise brațul, care atârna moale pe lângă corp.

Intrasem în luptă destul de încrezător – victoriile de acasă îmi dădeau speranțe –, dar începeam să pricep că îmi calculasem greșit șansele. În definitiv, orașul era mult mai populat decât zona rurală din care veneam. Cu cât erau mai mulți luptători, cu atât standardele erau mai înalte.

Rob râdea. A venit spre mine cu ciomagul ridicat. Mă întrebam dacă va alege să mă lovească peste gură, situație în care mi-aș fi pierdut dinții.

Publicul a început din nou să scandeze din ce în ce mai tare:

― Fugi, iepurașule! Fugi, iepurașule! Fugi! Fugi! Fugi!

Râdeau și strigau. Voiau să renunț și să dau bir cu fugiții.

Fuga ar fi fost soluția cea mai înțeleaptă. Ce rost avea să mă lase cineva fără dinți?

Nu am apucat să aflu dacă Rob intenționa să mă lovească în frunte sau în gură. M-am aruncat la pământ pe sub ciomag, m-am rostogolit spre picioarele lui și, cu mâna stângă, mi-am înșfăcat ciomagul. Până să apuce el să se întoarcă, eu eram deja în picioare.

Pe urmă, mi-am scos pantofii inutili – mai întâi pe dreptul, apoi pe stângul. Aveam senzația că timpul a încetinit. I-am auzit cum cad amândoi la pământ. Mi-am depărtat degetele, înfigându-le zdravăn în iarbă. Era mult mai bine așa. Am strâns bine ciomagul în mână. Brațul drept era în continuare amorțit, dar nu mai conta. Deși prefer mâna dreaptă, sunt aproape la fel de bun și cu stânga. Pot lupta cu oricare dintre ele.

Am atacat.

Rob e rapid, dar și eu sunt. Extrem de rapid, chiar. Poate că nu eram la fel de iute în picioarele goale pe cât aș fi fost într-o pereche bună de ghete, dar era suficient. L-am lovit peste încheietura dreaptă, apoi mai sus pe umărul stâng, nu îndeajuns pentru a-l face să scape ciomagul, dar am reușit să îl enervez, exact cum îmi doream.

Și eu aveam motivele mele de supărare. Mă rănise și aveam foarte puțini susținători în public. Erau doar vreo patru care pariaseră pe mine. Însă un luptător care permite furiei să îi întunece judecata e ca și învins. De câte ori luptam, încercam să îmi păstrez calmul. Vedeam cât de nervos este adversarul meu. Probabil i se întâmpla rareori să fie lovit. Poate că se simțea rușinat în fața propriilor suporteri și căuta să se răzbune. Indiferent care ar fi fost motivul, era important că reușisem să îl fac să devină imprudent. S-a năpustit asupra mea, agitându-și ciomagul, de parcă ar fi vrut să îmi zboare capul de pe umeri.

M-a ratat de trei ori, pentru că mă mișcam fără încetare, retrăgându-mă ușor. Dar, după a treia încercare, am să-i sparg garda.

Pentru o clipă, a fost atât de descoperit, încât am decis să îmi încerc norocul.

L-aș fi putut lovi peste gură, așa cum făcuse el cu adversarii de dinainte. Unii luptători sunt foarte brutali și le face plăcere să își rănească adversarii în cel mai crud mod posibil. Însă mie îmi plăcea bătaia cu bețe și preferam să câștig meciul mai degrabă prin talent și agilitate decât prin forță.

Așa că l-am lovit pe Rob foarte încet. L-am atins rapid peste frunte, fără să îl zgârii măcar.

A fost suficient.

Rob părea uluit. Mulțimea amuțise.

Câștigasem. Era tot ce conta.

Agentul era extrem de mulțumit când mi-a dat banii.

― Ești foarte bun. Extrem de rapid. Vino și mâine la aceeași oră, mi-a zis el. O să-ți găsesc un adversar mai puternic.

― Poate că voi veni, am răspuns eu, din politețe.

Nici prin gând nu-mi trecea să fac asta. Lupta cu ciomege nu intra în planurile mele.

În sfârșit, mi-am putut cumpăra de mâncare. Cu banii rămași mi-am dus pantofii la reparat.

În noaptea aceea am dormit într-un hambar de la marginea orașului. M-am trezit dis-de-dimineață și m-am spălat la o pompă de pe stradă, ca să apar cât mai prezentabil la întâlnirea cu Tyron, unul dintre cei mai importanți oameni din Gindeen.

Aveam biletul albastru câștigător, care îmi dădea dreptul să fiu antrenat de cel mai bun. Iar acesta era Tyron.

Voiam să mă pregătească să lupt în Arena 13.

Tyron inventatorul

Pe cei cărora zeii le doresc distrugerea îi osândesc la nebunie.

Pe cei cărora zeii le doresc reușita îi binecuvântează cu noroc.

Amabramsum: Cartea Înțelepciunii Genthai

― Stai jos! a spus Tyron,

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Arena 13

3.4
9 evaluări / 1 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor

  • (5/5)
    Interesantă lectură! Suspans, acțiune pe îndelete. Recomand! Aștept următorul volum.