Priviri spre alte zări mai calde: Scenariul unei posibile aventuri din anii ’70.

Dedicăm această carte fiicei noastre, Teodora,

ca să cunoască viața și visele tinerilor ce aveau vârsta ei

în România anilor ’70...

Cuvânt înainte

Oferim această lectură antrenantă tinerilor din ziua de astăzi, pentru ca ei să cunoască cum au trăit și au iubit părinții lor în Romania anilor ’70, atunci când noi, părinții, eram cei tineri...

Parcurgând manuscrisul cărții, fiica noastră s-a exprimat: „așa-i că ați inventat voi toate astea?" Am constatat că fiicei noastre nu îi venea să creadă că tinerețea noastră a fost nu doar romantică, dar și aventuroasă, pentru că trebuia să navigăm între chemările vârstei și aberațiile comunismului!

În acest roman de dragoste și social urmărim evoluția unei perechi de studenți, el, la conservator, ea la filologie... Regimul communist prevăzuse ca navele lor să nu cunoască alt orizont decât granițele țării. Dar fructul oprit, Occidentul, prin micile lui simboluri, jeans, muzica pop, sprayurile de la shop, lucra asupra tinerilor ca un miraj. Dar și Occidentul anilor '70, epoca hippy, experimenta. Se ridicaseră taboo-uri, dragostea a devenit o distracție fără reguli, tineretul își cerea o voce în istorie... Eroii romanului au avut norocul să ajungă, separat, în acel Occident. S-au căutat, traversând două continente, s-au regăsit...

Iată o odisee care a pornit de la un singur vers de Cincinat, rostit la malul mării de la Costinești, Privești spre alte țări mai calde..., în epoca în care visul despre alte zări era interzis.

Nu putem știi dacă romanul face apologia Vestului în detrimentul Estului, sau invers, până nu îl citim. Eroii acestui posibil scenariu sunt fictivi, dar faptele, preluate din mai multe surse, au fost reale și, dintr-o ambiție a autorilor, majoritatea dialogurilor din carte au fost rostite cu adevărat...

Concepută ca un divertisment antrenant, cartea a fost scrisă din datoria de a nu lăsa să se șteargă din memorie o epocă, pentru folosul celor ce au trăit-o, dar mai ales pentru instruirea tinerilor de astăzi. Ne „unge la suflet exclamația fiicei noastre, după ce s-a lămurit: „cartea asta ar trebui că să o ofere copiilor toți părinții!...

Mulțumim prietenilor pentru discuții stimulatoare, dar mai ales bunului prieten și coleg, Aurelian Șinca, pentru talentul său editorial, mulțumită căruia povestirea a căpătat aspectul său final.

1.  La mare. Mirajul Occidentului.

Încă nu răsărise soarele , dar locul unde se pregătea el să apară din fâșia întunecoasă a mării se putea prevedea după culoarea mai strălucitoare a orizontului de deasupra acelui punct.  Întreg cerul părea trandafiriu, străpuns de fâșiile orizontale ale unor norișori care apăreau colorați într-un roșu mai intens, sângeriu. Un grup de tineri zgribuliți, de vârsta studenției, aliniați pe plaja umedă și ciuruită de gropițele pașilor, priveau respectuoși dar nerăbdători spre acel petec de cer, degajând aerul unor oameni care executau un ritual autoimpus. Era ritualul salutului soarelui de dimineață, acea tradiție pe care o practicau toți pelerinii plajelor Mării Negre, unde soarele răsare din mare...

Toate privirile se îndreptau acum spre liniuța luminoasă care, în mai puțin de două minute, a devenit un disc roșiatic, timid și palid, asemănător unei luni pline, tangentă la linia orizontului. De acolo, ca un far, arunca direct înspre eroii noștri un fascicul luminos, peste suprafața tremurândă a mării liniștite de la acea oră. Peste câteva minute, luna se transformă în discul familiar și strălucitor al soarelui, pe care nu îl mai puteai privi direct, și care le lumina din plin fețele. Corpurile lor aruncau deja umbre lungi pe plajă. În spatele lor, construcțiile mai înalte ale campingului și ale falezei stațiunii Eforie Sud s-au bucurat de un răsărit al soarelui cu câteva minute mai devreme și se încălzeau deja sub razele strălucitoare. Pentru eroii noștri, începea o nouă zi de vacanță. O nouă zi de libertate!

„GAȘCA S-A FORMAT din timpul liceului. Erau toți în aceeași clasă de năzdrăvani a liceului bistrițean. În epoca aceea, năzdrăvănia lor însemna interesul pentru muzica pop occidentală, muzică care se putea înregistra de obicei numai de la Radio Europa Liberă, și dorința de a purta jeans, care de obicei se puteau procura numai de la norocoșii care primeau pachete de la rudele din străinătate. Băieți și fete, iată-i echipați cu aceste simboluri de „teenager ale epocii Ceaușiste. O aventură de la acest capitol merită, însă, să fie povestită...

Un coleg le înregistra și distribuia, cu nonșalanță, benzi de magnetofon după topurile vestice. Intrepidul chiar i-a scris, pe tema aceasta, o scrisoare tocmai lui Virgil Ierunca, de la Europa Liberă, fapt care a atras, evident, atenția Securității. Să corespondezi cu stații de radio anti-comuniste, subversive, era o crimă, la fel cum era, de exemplu, cea de a spune bancuri politice, țintite la adresa conducătorilor iubiți. Deoarece, la întrebările care au urmat, gașca s-a solidarizat în a nu divulga numele autorului scrisorii, Securitatea a făcut presiuni asupra directorului școlii ca să-i pedepsească pe acești elevi răzvrătiți cu anularea dreptului lor de a se prezenta la Examenul de Bacalaureat, care bătea la ușă. Atunci s-au agitat părinții, mai ales ai băieților, pentru că anularea Bacalaureatului pentru băieți ar fi însemnat că aceștia vor fi luați la armată, or, în felul acesta, acești copii „buni" s-ar fi întors la studii descalificați, compromițând-și viitorul... În sfârșit, afacerea s-a tranșat și tinerii au fost iertați de această ieșire copilărească. Povestea le-a crescut însă încrederea în ei înșiși și a mărit coeziunea grupului. Într-adevăr, să ai de-a face și să scapi de poliția politică era o performanță!

Nu despre „astea ar trebui să fie povestirea noastră... Dar, istorioara pe care au trăit-o eroii noștri, la vârsta încă a inconștienței, a fost adevărată, or, noi ne-am propus în cartea aceasta să spunem numai adevărul. În general, puțini au avut de-a face cu Securitatea Statului. Nu au avut de-a face în mod fățiș!.. Dar, o țară întreagă avea reflexul de a privi peste umăr pentru a vedea dacă nu te mai asculta cineva, ceea ce însemna că „Secu era bine prezentă în subconștientul fiecăruia! Teama este unealta bine-cunoscută la care orice regim poate recurge pentru a-și asigura liniștea socială și, din acest punct de vedere, comuniștii nici nu erau măcar originali. Teama de a-ți pierde slujba sau privilegiile poziției sociale, teama de a-ți pierde libertatea, teama de vecini sau de conaționali erau poate practicate de veacuri. În Romania nu îți puteai pierde serviciul pentru că slujbele erau, în general asigurate pe viață și deci teama de a-ți pierde slujba era un sentiment necunoscut. De aceea, golul a fost înlocuit, în modul cel mai ne-subtil, de teama de a fi ascultat și „turnat. Era modul specific în care orânduirile socialiste, din Romania, și de pe toate meridianele, din Cuba și până în Coreea, se asigurau ca fiecare cetățean să stea cuminte în banca sa. Și-au strâns mulți români ura în piept, dar aproape toți și-au făcut socoteala că tot mai bine este dacă ieși la miting și strigi „Ura!...

În vara Bacalaureatului tinerii au plecat, cu binecuvântarea părinților, pentru prima oară „în gașcă, la mare... În anul în care îi descoperisem pe cei mai puțin somnoroși dintre ei salutând soarele la malul marii, vacanța „în gașcă ajunsese deja la a treia ediție.

Este locul potrivit să arătăm că relațiile dintre băieții și fetele acestui grup erau la fel de inocente. Nici nu era de mirare, căci subiectul relațiilor dintre sexe fusese tratat ca un tabu atât în scoală cât și în familie. Când colegul lor a adus la școală o carte sustrasă din biblioteca părinților, „Cartea tăticului, vinovatul a fost dus în fata directorului și apoi citat, spre rușinare, în circulara citită în toate clasele de liceu. Și apoi, toți știau că dacă greșeai, cu „Decretul nu te puteai juca, deoarece acesta obliga fata să păstreze copilul, ceea ce însemna aproape automat căsătoria. Lăsând la o parte jena unei astfel de situații sau regretul de a nu mai putea zburda un pic înaintea jugului matrimonial, căsătoria înainte de terminarea studiilor putea aduce și alte complicații atunci când soții ar fi fost repartizați la slujbă în cine știe ce colțuri diferite ale țării. Ochii care nu se văd, se uită...

Chiar și atunci când, la 20-21 de ani, un băiat punea ochii pe o fată și devenea „umbra ei, o făcea, efectiv, ca să o protejeze, să și-o rezerve... Romantismul dragostei însemna o curtare îndelungată, iar aspectele fizice, de cele mai multe ori, populau doar visele nopții. Totuși, asta nu înseamnă că nu exista un spectru întreg de intermediari între „inițiații în materie  și „cuminții care nu știau nici măcar cum se scrie cuvântul „sex.

Vacanța la mare era locul unde inhibițiile puteau să scadă, atât în vorbe cât și în fapte, și tocmai de aceea Marea Neagră îi atrăgea pe tineri, an de an, ca un magnet, ca să nu spunem ca o adicție. În discuții, veselia provenea din bancurile cu și fără perdea care se spuneau.

- Ați auzit cântecul „Ți-aș da marea, ți-aș da sarea, ți-aș da farul de la Tuzla..."?

- Să-mi fie rușine dacă mă gândesc la ce te-ai gândit și tu! ...

La dans și pe alei se contabilizau atingerile și fiecare își ținea scorul. Nivelul testosteronului la băieți era foarte ridicat dar palmaresul de cuceriri al fiecăruia era extrem de greu de reconstituit cu adevărat, pentru că fiecare simțea nevoia să se prezinte celorlalți ca un expert. În realitate, fiecare băiat dorea cu disperare să își poată spune că a făcut tranziția între „domnișor și „domn, traducând aici o vorbă de duh, care circula în ungurește în zona țării de unde veneau ei. De aceea, ei umblau pe plajă în căutare de prietene de ocazie mai ales printre fetele străine, cu precădere printre blondele suedeze. Se știa că suedezele sunt mai deschise la capitolul dragoste, pentru că în țara lor se considera sănătos să te culci cu băieții de la o vârstă timpurie. Din păcate, în ziua când unii din băieții povestirii noastre urmăreau metamorfozarea lunii pline în soare, cei mai mulți dintre ei erau încă „domnișori".

În privința fetelor, gama era tot atât de extinsă. La vârsta aceea, unele fete din grup aproape că se mai jucau cu păpuși, în timp ce altele erau căsătorite de tinere și căsătoriile lor păreau să fie trainice, deși în această materie înțelepciunea orală spune că șansele de reușită sunt aceleași ca și cele de la jocurile de noroc. Fetele de la mijlocul spectrului, în schimb, își doreau nespus să aibă doar un prieten de la care să pornească, apoi, inițiativa primului sărut.

– Și acum, haideți la culcare! – spuse o fată dezghețată, cu păr castaniu, bogat, prins într-o coadă de cal pe spate. Trupul ei, bronzat ciocolatiu, era plinuț, dar la brâu el se subția delicat, ca la o albină. Cu pași hotărâți, ea avansă înaintea celorlalți spre o zona a plajei pe al cărei nisip fin fiecare și-a întins un cearceaf și s-a pus pe dormit. Recuperau, în felul acesta, noaptea „albă, petrecută la dans. Într-adevăr, în seara anterioară fuseseră la discotecă unde nu s-au oprit din dans până către orele dimineții. Așa că, atunci când i-am văzut salutând soarele, ei tocmai se reîntorseseră de la discotecă, se schimbaseră în costumele de plajă și erau gata să înceapă ziua, dormind pe plajă. Să schimbi noaptea în zi și ziua în noapte era unul din „excesele de libertate ale vacanței...

Păpușa, căci așa se numea fata cu mijloc de albină, era sufletul grupului. Fiind o studentă care tocmai terminase anul întâi la limbi, se bucura să își exerseze engleza și franceza făcând pe translatoarea grupului. Erau mulți străini pe plajă, în special germani, francezi și italieni, iar ceea ce îi frapa pe tinerii noștri la acești străini era faptul că bărbații nu purtau pe plaje obișnuitul slip, ci niște pantalonași viu colorați, care veneau până la genunchi, și cărora ai noști le spuneau bermude. Mai mult decât atât, străinii aceștia se arătau în fiecare zi cu altă pereche de bermude.

- Păpușo, nu ne ajuți să ne procurăm bermude de la „străini"?

Fiecare vacanță la mare ajungea să graviteze în jurul unei alte teme. Iată că, anul acesta, tema a fost procurarea bermudelor. Păpușa s-a dus direct la un neamț și i-a spus că prietenii ei ar vrea tare mult să poarte bermude. Nu are el câteva perechi pe care ar fi dispus să le vândă băieților? A doua zi, neamțul a venit pe plajă cu câteva perechi în mână și, după mai multe negocieri, iată că patru sau cinci băieți din grup se puteau făli cu noua modă. Nici că puteau fi mai fericiți!

Ziua următoare a continuat pe aceeași temă, dar de data aceasta și fetele au vrut să cumpere sandale sau haine de plajă, care arătau așa de bine pe doamnele străine! Zis și făcut! Păpușa și-a cumpărat pentru ea o pereche de saboți albi, cu talpa masivă de lemn, iar pentru alte fete, o pereche de sandale roz, o bluză vaporoasă – și tot așa, până ce toată lumea a ajuns să fie fericită... Atmosfera era veselă, pretutindeni era muzică, preocupările fiecăruia din timpul anului dispăruseră iar vacanța calmă dădea impresia că nu se va termina niciodată.

Peste zi mâncau doar o plăcintă, pentru că își economiseau banii ca să poată lua câte un grătar seara la restaurant, la care adăugau o sticlă de vin sau un cocktail Alexander, de la bar.

Erau multe baruri cu dans în stațiune, unele dintre ele rezervate însă pentru străini, iar acolo se intra numai pe valută. Dar și acolo „gașca" noastră a reușit să intre de mai multe ori fără bilet. Problema nu a fost intrarea, ci costumația lor est-europeană, care nu era la fel de fistichie și sexy ca și cea a clienților de drept, și astfel plana asupra lor pericolul ca, la raziile miliției, să fie descoperiți. După o seară în care au trebuit să se adăpostească în timpul unei astfel de razii în toalete, au hotărât să-și ajusteze ținuta. Fetele și-au scurtat acasă rochiile cu foarfeca, ca să arate la fel de seducătoare cu ale străinelor, pentru că venise moda minijupelor evazate. Păpușa purta una din bumbac cu model tartan, simplă dar drăguță, cu o fundiță roz, de mătase, pe piept, foarte de efect. La fel ca majoritatea fetelor din grup, nu avea decât vreo două rochițe, dar asta nu o descuraja, pentru că și le spăla pe rând, pentru următoarea noapte albă...

- În seara asta nu mergem la dans. Astăzi facem noi „Bermuda Party"! – au hotărât toți, după ce le-au revenit forțele. Înspre căderea serii, au ales o zonă pustie a plajei, și-au adus de mâncat și băut, iar băieții au încropit fără prea mare dificultate un foc de tabără. Radu și-a adus chitara și s-a încins o petrecere veselă, cu bermude, dans și cânt.

Fiecare avea câte ceva de povestit celorlalți. Le plăcea să citească, mai ales în amurg, când soarele se apropia de orizont dar mai era încă lumină. În jurul focului, evocau pe scriitorii care le plăceau sau nu le plăceau. Fetelor le plăcea să analizeze stările sufletești ale personajelor feminine din cărți, iar băieților le plăcea să discute și un pic de știință.

- Eu cred că aș putea-o apăra pe Madame Bovary – spuse Păpușa, referindu-se la faimoasa adulterină. Pe o femeie trebuie sa o cultivi cu afecțiune, nu numai să o păstrezi. Are și ea nevoile sale, indiferent de epocă.

- Am citit că regii, care erau obsedați cu succesiunea, știau că trebuie să o iei pe regină cu lugu-lugu, că altfel nu rămâne însărcinată. Poate de acolo vine „a face curte".

- Nu, curtea este înainte de a te căsători.

- Vai ce liberi sunt, prin contrast, eroii din Love Story! Eu am citit și cartea, în „Secolul XX", – spuse o fată, și am plâns de nenorocirea lor.

- Și eu am citit cartea, tot în „Secolul XX", și am plâns și la carte și la film! – spuse alta.

- Toți am plâns la film, ce mai! – spuse un băiat.

Dar buna-dispoziție puse din nou stăpânire pe ei.

„Pe la Salva-Vișeu-u/ Bine mere ghezășu-u/ ..." era cântecul lor preferat. Pentru ei, fiind bistrițeni, el reprezenta