Găsiți următorul dvs. carte preferat

Deveniți un membru astăzi și citiți gratuit pentru 30 zile
Retetele Bunicii Invatate de la Mama: Bucate Dulci si Sarate si Metode Stramosesti: Carte de Bucate Traditionale Romanesti Autentice, #4

Retetele Bunicii Invatate de la Mama: Bucate Dulci si Sarate si Metode Stramosesti: Carte de Bucate Traditionale Romanesti Autentice, #4

Citiți previzualizarea

Retetele Bunicii Invatate de la Mama: Bucate Dulci si Sarate si Metode Stramosesti: Carte de Bucate Traditionale Romanesti Autentice, #4

Lungime:
474 pages
4 hours
Lansat:
Jun 19, 2018
ISBN:
9781386515173
Format:
Carte

Descriere

Iti iubesti sau ti-ai iubit bunica?  Ai vrea sa gatesti ce si cum gatea ea?  Aceste pagini sunt culme de retete traditionale romanesti transmise din generatie in generatie, dar si de istorie si amintire de neuitat. De asemenea, Retetele Bunicii Invatate de la Mama contine o puzderie de metode utile, practice si simple pe care le foloseau cu mare succes buneii nostri. Pentru ca este o carte cu mare impact emotional si o valoare istorica deosebita, ar reprezenta o optima idee de cadou pentru orice roman, femeie sau barbat. Aceasta colectie imensa de retete stravechi – mai mult de 400 –  este publicata in trei volume separate, plus acesta care le cuprinde pe toate.

  • Volumul I – Bucate Sarate 
  • Volumul II – Bucate Dulci
  • Volumul III – Gateste Porcul de Ignat 
  • Volumul IV – Toate Trei Volumele in Unul
  • Volumul V - Cele mai Populare Retete ale Bunicii

Orice roman, de la mic la mare, indiferent unde ar trai si ce limba ar vorbi acum, ar trebui sa aiba aceasta carte sau celelalte volume in biblioteca.   

Te rog sa notezi ca aceasta carte nu contine fotografii.

Lansat:
Jun 19, 2018
ISBN:
9781386515173
Format:
Carte

Despre autor

Cristina G. s-a născut în Moldova, în satul Gherăești, județul Neamț pe vremea lui Ceaușescu. Penultimul născut – al zecelea – a muncit de mic copil la câmp cot la cot cu adulții ca să ajute țara să-și plătească datoriile. Din 2000 până în 2010 a locuit în Italia. În 2014 s-a mutat în Anglia unde visul ce nu a îndrăznit niciodată să viseze a devenit realitate. Cristina G. este scriitoare, poet și blogger cu experiență și scrie în română, engleză și italiană. Dacă vrei să o sprijini și să o ajuți să publice cărți în folosul tuturor, lasă recenzii la cărți Goodreads, pe blog-uri și pe unde mai apuci.


Legat de Retetele Bunicii Invatate de la Mama

Cărți conex

Previzualizare carte

Retetele Bunicii Invatate de la Mama - Cristina G.

Author

bucatevegane.blogspot.com

reteteindraznete.blogspot.ro

retetestravechi.blogspot.ro

retetesub30deminute.blogspot.ro

aperitivesimple.blogspot.com

Am muncit extraordinar de mult la această carte pentru că vreau din inimă să-ți ofer ceva cu adevărat autentic românesc. Majoritatea cărților de bucate nu sunt scrise de cei ce prepară rețetele, însă eu gătesc de la vârsta de 6 ani.

Pasiunea mea pentru bucătărie și tradițiile românești a început în ziua-n care am venit pe lume la sfârșitul anului 1975.

Multe dintre rețetele din aceste pagini sunt gătite de mine și-n ziua de azi.

***

Tot ce vei citi în această carte a fost preparat de mine cel puțin odată.

***

Aceste rețete, multe demodate, altele demult uitate poate, nu sunt pentru începători, dar pentru sentimentaliști și tradiționaliști.

Pentru cei cu inima română indiferent de unde locuiesc și ce limbă vorbesc acum.

Pentru cei ce-și adorau bunicii și ar da orice să mai mănânce măcar o dată mâncărurile lor simple făcute cu drag.

***

Colecția aceasta de rețete nu cuprinde numai mâncăruri care se mai fac încă în ziua de azi, ci și rețete străvechi transmise din generație în generație.

Unele sunt încă în uz frecvent în diferite zone ale României – în special în Moldova – sau numai în unele familii tradiționaliste cum este a mea.

***

Scriind această carte mi-am dat seama că bunicii și străbunicii noștri aveau un regim lipsit de gluten. Asta pentru că mămăliga era regina tuturor meselor. Pastele erau foarte rare, iar pâinea era o delicatesă.

Alte Cărți Scrise de Cristina G.

Toate cărțile de Cristina G. sunt publicate în ambele formate: electronic și de hârtie – paperback, și se pot găsi pe mai multe platforme online (librării virtuale), însă pot fi comandate și fizic în librăria ta favorită. Vorbește cu vânzătorul sau vânzătoarea.

În română

14 Nuanțe de Roșu – Amintiri din Copilărie: Vremuri Apuse

14 Nuanțe de Roșu – Amintiri din Copilărie: Toate-s Vechi

14 Nuanțe de Roșu – Amintiri din Copilărie: Memoriile Complete: Epoca de Aur

14 Nuanțe de Roșu – Amintiri din Copilărie: Mizerabilii cu Visuri Imposibile – Extras

Trucuri de Frumusețe și Sănătate

Îmi Curg Mucii Deci Exist

Fată Bătrână și Fericită – Mai Bine Singură Decât Singură în Doi

Pot și Vreau să Slăbesc Mâncând

Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul I – Sărate

Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul II – Dulci

Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul III – Prepară Porcul de Ignat

Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul IV

Cele mai Populare Rețete ale Bunicii Învățate de la Mama – Volumul V

41 de Rețete Dulci și Sărate de Sărbători

41 de Rețete Practice și Simple de Borșuri

41 de Rețete Dulci și Sărate de Post

41 de Rețete Fără Gluten

41 de Rețete de Chiftele, Omlete, și Aperitive Reci

41 de Rețete de Clătite, Checuri, Prăjituri și Dulciuri Varie

25 de Rețete Rapide din Cartofi – Bucate Vegane Fără Gluten pentru Începători

25 de Rețete Rapide din Orez – Bucate Fără Gluten Pentru Începători

În engleză

Half my Age plus Seven – A Sinful Confession

Half my Age plus Seven – Too Good to be True

iLive

God is Weary

Oranges at Christmas in a Communist Country - 2nd Edition

Ten Years in Italy, Three Weeks a Human

Humans Cursed by Geography in the Pursuit of Happiness

Racism Without Racists – The Truth about Immigration

childless: How to Cope with Endometriosis & Vulvodynia

Author for Life or for a Living?

It's Never Game Over – An Informal Self-Help publication

SOS – Single or Scotch? - Coming Soon

Prolog

Am venit pe lumea asta într-un sat din Moldova când comuniștii erau la putere. 

Iubiții mei părinți s-au născut în 1935 și aveau 11 ani în timpul celui de-al doilea război mondial. Poate tu ai bunici născuți în acea perioadă.

Am fost 10 copii la părinți. Să gătești pentru o așa familie numeroasă în fiecare zi, nu este ușor. Mai ales pe vremuri grele. Dar mama era expertă.

Sinceră să fiu, n-am învățat nicio rețetă direct de la bunicile mele. Asta pentru că amândouă au trecut la cele veșnice când aveam mai puțin de 5 ani.

Însă mama mi-a transmis toate rețetele ce a învățat de la mama ei, mama tatălui meu și respectiv mamele lor, adică străbunicele mele.

Gătesc de mică, dar nu neapărat pentru că mama m-a-nvățat. Era prea ocupată cu altele și nici nu era necesar pentru că „am furat meseria" de la ea.

Mică fiind mă așezam în colțul patului din bucătăria de vară și o priveam cu admirație pe mama care gătea cu o ușurință greu de descris.

Am văzut-o de multe ori plângând în pumni pentru că nu avea un ingredient și nu știa cu ce să-l înlocuiască pentru că.. nu era nimic asemănător.

Dar mâncărurile ei erau magnifice. Borșul cu fasole, cel cu carne de porc afumată, chișca (urca), chiftelele, mâncarea de fasole, sarmalele cu crupe, alivanca, mălaiul, plăcintele cu brânză, cozonacii, colacii împletiți...

Avea o pasiune pentru gătit. Nimeni nu gătea ca ea. Absolut nimeni. Poți întreba în sat dacă vrei... Păcat că au rămas puțini cei care pot da mărturie.

Mama are 83 de ani și nu mai gătește acum.

Acum gătim noi pentru ea, pentru ei, părinții noștri ce au crescut 10 copii în perioada cea mai restrictivă a comunismului. Perioada în care țăranii, exploatați la maxim, erau sclavi pe pământurile lor.

Scriu o carte despre asta: Epoca de Aur – Amintiri din Copilăria Comunistă. Mulți dintre cititorii mei o vor primi gratis.

Înscrie-te la scrisoare pe blog-ul rețeteindraznete.blogspot ca să fii anunțat când apare.

***

Cartea aceasta înseamnă enorm pentru mine și am muncit zi și noapte la ea.

Mi-am răscolit memoria și m-am consultat îndelung cu mama prin Skype. Mai mult de 14  zile am scris și corectat ceea ce mi-am amintit. M-am emoționat și am plâns de dor.

Foarte puține dintre aceste rețete au fost publicate pe blog-urile mele în formatul lor autentic. De obicei modific și adaptez toate rețetele ce știu la timpurile din ziua de azi.

***

Este o carte de bucate cu o valoare inestimabilă căci puține sunt în lume acele cărți care rămân fidele trecutului.

Dacă consideri că merită să vorbești despre ea cu alții, te rog să nu eziți și să o faci imediat. Împarte pe rețelele de socializare, comentează, trimite prin email, fă-o cadou la prieteni, colegi, familie, necunoscuți.

Mama va fi așa de bucuroasă...

Iar dacă ți-a plăcut, de ce să nu lași o recenzie pe Goodreads?

––––––––

„Câte Bordeie Atâtea Obiceie"

O Scurtă Istorie a Vremurile Buneilor Noștri Iubiți

Aceste rețete demult uitate poate, sunt pentru sentimentaliști și tradiționaliști.

Pentru cei cu inima română indiferent de unde locuiesc și ce limbă vorbesc acum.

Pentru cei care se emoționează când aud numele bunicilor lor. Și pentru cei care mor de poftă când văd imagini cu tochitură și mămăligă, borș cu fasole, cornulețe cu untură, cozonac cu nucă și rahat, etc.

Da, bunicile găteau la sobă (plită) și la cuptorul cu lemne, dar asta nu înseamnă că aceste rețete nu pot fă gătite la aragaz sau cuptorul electric. Eu locuiesc la oraș acum, nu am cuptor pe lemne, dar le fac oricum.

Cum știi și vei citi mai departe, cel mai mult ei găteau în ceaune de tuci și oale de lut. Ca și mai înainte, poți folosi orice fel de ceaun, oală, cratiță, tigaie ai. Dar neapărat să fie cu fundul gros.

Pe vremea buneilor nu exista internet și cărțile de bucate nu erau în mare vogă printre țăranii care munceau din noapte-n noapte.

Femeile învățau să gătească de la mame, sau de la mame soacre... obligate.

În același sat, multe femei nu știau de anumite rețete. Dar când se întâlneau pe câmp sau la biserică, se sfătuiau și-și schimbau rețetele între ele.

În general, rețetele erau transmise din generație în generație și să făceau prin rotație.

În zona mea, a Moldovei adică, ortodocșii și catolicii aveau (au) rețete diferite. Catolicii nu fac colivă decât dacă sunt obligați de mame soacre după ce se căsătoresc. 

Ortodocșii țin un post extrem de sever în comparație cu catolicii. Catolicii renunță doar la produse din carne și ouă pe timpul postului, ortodocșii renunță la absolut tot ce-i făcut din și cu lapte, ouă, carne, pește. Ei mănâncă numai fiert și fără ulei.

Catolicii – cei care mențin tradițiile, nu toți – nu mănâncă carne în nicio vineri din an. Această zi este rezervată peștelui în general, borșului cu fasole, salatei de fasole, și fasolei mestecată. În familia mea încă se mențin aceste obiceiuri. Mi-au trebuit ani să mă obișnuiesc cu idea borșului de fasole făcut lunea.

Sâmbăta era ziua cea mai plină (mai ales) pentru femeile de la țară din satul meu. În această zi se făcea curățenie generală în casă, pe lângă casă, până și locuințele animalelor erau făcute lux.

Dimineața, pe la 6, începea cu punerea la înmuiat a lenjeriei (și hainelor în general) în sodă caustică. Uneori acest lucru lua loc vinerea seara, mai ales dacă gospodinele nu aveau fete ca surorile mele: harnice și săritoare foc.

Mama merge la câmp, ana dintre surori spăla, una căra apă de la fântână, alta făcea curățenie în casă, bătând de praf toate codițele făcute de mama, un frate mătura curtea, altul se ocupa de poieți și cotețe. Și tot așa.

Sâmbăta se făcea de mâncare pentru duminică. Duminica era ziua Domnului și dacă Ceaușescu nu ne obliga, nu mergeam la câmp.

După ce se spălau și se puneau la uscat rufele pe sârme afară,  venea mama acasă. Ea aprinde cuptorul cu lemne după ce prepara mălaiul, colacii, plăcintele cu brânză și nelipsitele sarmale.

Apoi făceam toți baie, pe rând, în cada de inox imensă. Tata căra apă de la fântână și golea căzile după fiecare dintre noi, în timp ce focul încălzea zeci de ceaune de apă.

Cina de sâmbăta seara era rezervată celor mai elaborate mâncăruri din carne.

Toate rețetele următoare sunt 100% cum le făcea bunica și le-am învățat de la mama care are vârsta buneilor tăi poate.

Vezi ce norocoasă am fost?

Scriind această carte mi-am dat seama că bunicii noștri aveau o dietă 80% fără gluten. Adică rețetele lor de zi cu zi erau fără gluten. Asta pentru că mămăliga era regina tuturor meselor. Pastele erau foarte rare, iar pâinea era o delicatesă.

Pe vremea bunicilor noastre, în jurul anilor 60 – 80, fiecare gospodină avea în casă un set de ustensile absolut necesar în viața de zi cu zi (în afară de cuțit și tigaie):

un ceaun de mămăligă (cel puțin)

un făcăleț pentru mămăligă

lopățică de lemn pentru tăiat mămăliga – ori se tăia cu ața. Noi preferăm lopățica, este mult mai practică.

un mojar de lemn

un fund de lemn

cel puțin o lingură de lemn pentru a amesteca mâncarea în tigaie (ceaun)

o lingură de lemn specială pentru dulcețuri. Adică o lingură care se folosea doar la dulciuri.

un sucitor pentru pâine

o sită pentru cernut făina de porumb (mălai)

o sită pentru cernut făina de grâu. Acestea nu sunt la fel, făina de grâu este mult mai fină (pulbere) și are nevoie de o sită super fină.

Noi aveam două cuțite uriașe de tăiat porcul, dar astea le foloseam doar de câteva ori pe an. Le împrumutam la vecini. Tata era des invitat (de vecini, rude și prieteni) la tăiatul porcul și avea ustensilele lui preferate. Acestea erau ascunse în pod, departe de ochii și mânuțele noastre de copii curioși.

— Știi la ce folosea lopățica de mămăligă în special?

La făcut semnul crucii în mămăligă la final, exact înainte de a o turna pe mișoară (micioară) – prosop de bucătărie.

Era un semn de mulțumire înspre Dumnezeu. Obligatoriu.

Dacă uitam vreodată să facem semnul ăsta în mămăligă, tata o punea înapoi în ceaun și o făcea el. Încă îmi amintesc. Ne pufnea plânsul de rușine c-am uitat.

Lingurile de lemn erau folosite pentru a mânca, dar nu erau foarte practice ca să zic sincer. Lemnul absoarbe toate gusturile. De aia nu ar trebui să se spele în mașina de spălat vase. Se îmbibă cu detergenți. Dacă nu știai, acum știi. Noi preferam lingurile din inox.

Nu foloseam furculițe când eram mici, părinților le era frică că ne rănim cu ele. Mâncam cu mâinile, întinzând cu mămăligă în farfurie, sau tigaie – după caz.

Te vei îngrozi să afli că încă mai mănânc cu mâinile anumite mâncăruri, în special tochitură și pește cu ceapă. Crezi sau nu, mâncarea are alt gust. În plus, este modul meu de mă întoarce în timp și de a mă simți aproape de familia mea.

Pe timpuri, cănile erau din lut ars, apoi însă, moda și-a băgat coada și inoxul, plus tabla emailată au devenit populare. 

Carafele de apă și vin erau din lut ars (maroniu deschis), pictate manual cu flori.

Oalele în care se conserva și se făcea laptele prins erau din lut ars (ca mai sus, maroniu deschis). Mai târziu foloseam borcane din sticlă.

Nu aveam farfurii din ceramică (sau porțelan), dar străchini din lut ars. Când m-am născut eu (1975), erau o raritate deja. Mama avea casa plină cu farfurii și recipiente din tablă emailată: oale, cratițe. Eu iubeam străchinile grozav și mergeam la praznice ca să le văd în uz. Da, s-au menținut până-n 1985 circa. La mine-n zonă, cel puțin.

Oalele negre din lut pentru sarmale sunt încă în vogă în familia mea. Nu vom renunța niciodată la ele.

Tigăile erau din tuci sau aluminiu, iar cel mai des folosit recipient era ceaunul pentru mămăligă. Cum am zis mai înainte, noi aveam de toate mărimile.

Te rog să iei aminte că bunicii și străbunicii noștri erau foarte ocupați cu munca pământului, iar cum am spus la început, nu aveau cărți de bucate. Unitățile de măsură erau: paharul de 150 de ml, cana de 200 ml, și lingura care nu știu cât are. Mama are câteva măsuri ale ei: „pune apă de un deget, drojdie cât o nucă." Greu să explic în cuvinte ce este exact această unitatea de măsură. Încă se mai folosesc pe la mine prin zonă. Poate și pe la tine.

Adevărul este că majoritatea rețetelor se făceau „la ochi," adică ingredientele nu era măsurate sau cântărite, ci adăugate cu aproximație.

Eu... gătesc așa când nu public rețetele pe blog-uri.

Buneii aveau multe păsări în afară de găini și pui: rațe, gâște, curci, pichiri (bibilică), găini americane, etc. În plus unii creșteau iepuri, pe lângă porci, oi, capre, vaci, etc. Cei mai mulți dintre ei, dacă nu toți, erau fermieri, nu?

Ouăle de gâscă, rață, curcă, nu sunt ușor de digerat. Adică au un gust diferit de cele de găină, sunt mai grase și greoaie. Nu pot fi mâncate fierte moi de exemplu. Mama le folosea la piftele cel mai mult. În omlete punea numai câte unul la 5-8 ouă de găină.

Curios este că în ziua de azi, nici nu ne permitem să cumpărăm așa ceva. Le considerăm mult prea valoroase. Dar noi eram sătui de ele.

Păcat că iarna, majoritatea păsărilor se oprea din ouat, unele complet și iremediabil. Era mult pre frig. Săracele de ele. Mă mir că nu mureau toate degerate. Le tăiam când nu mai făceau ouă. Nu-și mai aveau rostul.

Viață de animal. Când nu mai dai roade, jos cu tine. Trist dar asta-i legea naturii.

Rețetele de borșuri și sarmale aveau aproape toate aceeași bază. Se făceau cu prăjeală din ceapă, morcovi și ardei iar crupea era un ingredient nelipsit din orice bucătărie.

Pe vremea războiului (1939 – 1945), și mulți ani după, mămăliga (jeandra mai mult) era regina meselor pentru că pâinea era un moft.

Cultivarea cerealelor se făcea, dar câmpurile erau deseori rase la sol de bombe căzute din avioane sau proiectate din tunuri. După război, pământului i-au trebuit ani mulți ca să-și revină și să dea roade.

Pe lângă mămăligă, la sărbători și zile mare, se făcea mălai și alivancă. Deși aceste două mâncăruri semănau între ele – nu numai la formă (aspect), dar și la metoda de preparare –  mălaiul era în loc de mămăligă, iar alivanca era un dulce.

Mălaiul era nelipsit la nunți, botezuri și funerare.

Când pământul a început să rodească, bunicile au început să facă turte pe plită cel puțin o dată pe săptămână, ori mai des. Mai apoi au început să se facă gogoși, colaci la cuptor și apoi cozonaci.

Când se făcea un aluat ce trebuia să dospească: turte, pâine, cozonaci, mălai. Bunica și mama făceau neapărat maia. Adică încercau drojdia să vadă dacă crește. Acest lucru se făcea pentru că drojdia proaspătă este destul de sensibilă și dacă nu este conservată adecvat, își pierde capacitățile de creștere. Cum știi, pe atunci nu aveam frigidere și drojdia se găsea rar în sat. Când se vindea, vestea mergea din gură-n gură și toate femeile din sat cumpărau câte un pachet care avea în jur de 300 de g (cred, nu sunt 100%). Această drojdie era îndesată bine în borcane de sticlă, se adăuga deasupra 1 lingură de untură puțin înmuiată – dar nu fierbinte – ca să acopere bine drojdia, se închidea ermetic și se conserva în beci chiar și luni întregi.

Din nefericire, când luai din borcan – săptămânal de obicei – deși acopereai la loc cu untură, câteodată drojdia nu mai creștea. De aceea maia era primul pas pe care-l făceai când te apucai de frământat. Cred că am făcut maia de 1000 de ori. De mai multe ori de fapt.

Acum nu o mai fac pentru că drojdia se găsește la tot pasul și o cumpăr proaspătă. Nu mi s-a întâmplat să nu crească. Dar, dacă vrei să fii sigură 100% că crește, mai ales când faci cozonaci, atunci fă maia că nu ai nimic de pierdut.

Dacă nu știi cum se face, găsești pașii în carte.

Mămăliga (pâinea, turtele, etc.) era „mămăligă (ce logică, nu?), iar restul (carne, ouă, lapte, brânză, etc.) se numea „udătură.

Mă refer la întrebarea asta:

—Cu ce mănânci borșul?

—Cu pâine.

Poate tu ai răspuns „cu lingura (sau cu gura)." Dar acestea sunt răspunsuri greșite.

Glumesc, evident.

Borșurile erau servite cu ceapă zdrobită cu pumnul și sărată cu sare de salină groasă. Sau cu ardei iuți proaspeți sau sub oțet. Depindea de anotimp.

Usturoiul era rege al bucătării. Mujdeiul era făcut aproape zilnic. Se servea cu carne, păstăi, cartofi fierți, etc.

Ceapa era absolut necesară și cea galbenă era cea mai faimoasă. Bunica iubea ceapa roșie dar aceasta era delicată și nu se conserva bine pe iarnă.

Din ceapă verde,  cozile de ceapă,  se făcea salată. Cea mai bună salată din acest univers pentru mine.

Cele mai des folosite condimente (aproape în exclusivitate) erau cimbrul, pătrunjelul, mărarul, leușteanul, piperul negru, foile de dafin și boiaua de ardei – iute sau/și dulce. Probabil depinde de zonă. Eu sunt moldoveancă.

Sarea era grunjoasă de la salinele noastre.

Cimbrul era nelipsit din borșuri și sarmale. Se punea o creangă în fiecare borș. Nu, nu praf, și nu tăiat precum pătrunjelul, dar creanga cu totul. Proaspăt sau uscat.

Parcă acum mă văd lingând planta după ce se termina borșul. Și acum fac la fel. Iubesc cimbrul la nebunie. Nu fac borș sau sarmale fără. Nu pot. Dacă nu am, nu fac nimic. Am avut o perioadă neagră când nu-l găseam în Italia. Mi-au trimis o cutie din țară și-am renăscut.

Toamna, plantele de cimbru se tăiau din țarc (grădină), se legau cu ață și se puneau la uscat în cămară. Aveam pereții plini de cimbru. Și acum la fel.

Pătrunjelul se punea în fiecare borș, proaspăt și tăiat mărunt, numai la final. De aia am o plantă de pătrunjel verde într-un ghiveci. Nu mă pot lipsi de acest obicei.

Leușteanul se punea cel mai mult în borșul cu cartofi.

Sarmalele erau făcute în oale de lut și coapte la cuptorul cu lemne, sau în ceaune de tuci pe plita de-afară.

Borșurile erau făcute în ceaune sau oale de tuci cumpărate de la rromi. Astăzi putem reduce timpul de fierbere a unui borș la mai puțin de jumătate folosind oale sub presiune.

Cartofii era des folosiți în borșuri. Erau doar două soiuri pe atunci: roșii și albi. Cei albi fierb mai repede și se sfărâmă dacă-s puși la fiert în același timp cu cei roșii. Dar fac zeama mai groasă și eu folosesc întotdeauna amândouă soiurile la borșuri. Mama folosea numai roșii la borș și prăjiți, cei albi îi folosea la piureuri.

Carnea de porc era nelipsită, pe lângă carnea de păsări diferite crescute în majoritatea gospodăriilor.

Când se tăia porcul, de obicei de Crăciun pentru că atunci nu erau muște și temperatura era rece, fiecare parte a porcului se porționa practic pentru a fi conservată pe tot timpului anului.

Porcii nu se tăiau dacă temperaturile nu erau geroase pentru că exista riscul ca să strice tot și nu se putea concepe așa ceva. Să crești un porc de 100-200 de kg nu e o joacă de copii. Nu este acum și nu era nici atunci. Mai ales dacă aveai o familie numeroasă și Ceaușescu ți-a luat pământul forțat.

Orice bucată din porc se întrebuința la ceva.

Cum nu aveam frigidere, carnea de porc era gătită în ziua în care porcul (sau cea de după) venea jertfit și pusă la borcane sub untură. Ținea tot anul... sau până se termina. Acea carne, tochitură, se folosea cel mai des în omlete (scroburi) și cartofi prăjiți.

Mămăliga era regina meselor pentru că pâinea era un moft, cum am zis. Dar și turtele pe plită erau făcute cel puțin o dată pe săptămână, ori mai des.

Brânza de oi era conservată în putini de lemn (mai apoi în borcane de sticlă uriașe), după ce era frământată cu multă sare. Putinele se îngropau în pământ ca să stea la răcoare, însă pe timpul războiului era și singurul loc unde se putea ascundea mâncarea de soldați.

Brânza de oi era un aliment fundamental în traista celor care mergeau la câmp. Se servea cu roșii, ceapă și mămăligă rece. Cu mămăligă caldă se făceau boțuri. N-am fost niciodată prietenă cu ea. Nu suport mirosul deloc.

Toamna era obligatoriu să faci zeci, dacă nu sute de borcane de zarzavat. Cred c-am ales tone de pătrunjel la viața mea. Ce muncă migăloasă, dar cel puțin eram cu mama... noi singurele deseori.

Tot toamna se puneau murături. Noi aveam 2 butoaie de lemn de 1 tonă cred. Unul era pentru varză, iar altul pentru castraveți și pătlăgele.

În plus aveam unul din plastic albastru de vreo 200 de litri pentru pepeni.

Conservam ardeii grași tăiați felii în oțet pe care-i foloseam în special la salatele grecești și cele de boeuf, dar și la cartofi prăjiți, mâncare de fasole, etc.

Acum găsești ardei și castraveți proaspeți la Crăciun. Ce bucurie!

Toate mâncărurile era acompaniate de murături varie. În afară de borșuri și sarmale. Borșurile erau acompaniate de ceapă verde sau crudă cu sare de salină groasă, dar și de ardei iuți proaspeți sau sub oțet. Depindea de anotimp.

În dulciuri singurele mirodenii folosite erau: zahărul vanilat și esențele de rom și vanilie. Zahărul putea fi rafinat sau nu, cel nerafinat era brun și avea un miros de melasă. Încă mi-l amintesc. Zahărul alb este inodor.

Uleiul era foarte rar încă înainte de perioada cartelei comuniste. Îmi amintesc că tata aducea niște ulei din oraș în sticle fără etichetă – un ulei cu un gust foarte intens. Probabil era de rapiță nerafinat. Nouă nu ne plăcea mult, mai ales pentru că nu se putea folosi la făcut gogoși. Gogoșii reprezentând cel mai popular dulce făcut pe atunci și, pentru mine (și mulți alții), cel mai bun din istoria lumii. Fără exagerare.

În loc de ulei se folosea untură. La orice, inclusiv prăjituri și dulciuri. Am mințit, la borș nu foloseam niciodată untură, și nici la salate, iar la piftele ¾ era ulei, restul untură. Vinerea găteam doar cu ulei.

Iarna, fiecare plită avea un ibric de ceai de tei fierbând la orice oră pe ea. Tata era dependent de ceai de tei. Și-acum îi simt mirosul îmbătător.

Din oraș, tata ne aducea cutii de carton (de circa 50 de cm una) pline cu marmeladă și magiun. Parcă acum mă văd tăind felii de pâine neagră pe care le puneam pe plită pentru 2 minute pe ambele părți. Apoi întindeam un strat de unt – care se topea imediat – și un strat de marmeladă de un deget pe fiecare felie pe pâine neagră crocantă. 

În mână țineam fie o cană de ceai de tei fierbinte, fie o cană de iaurt sau lapte cald.

Ador toast-urile cu unt și dulceață. Ori de câte ori îmi fac unul, mă emoționez și mi se face un dor nebun de casă. Plâng... plâng și mănânc amintindu-mi de copilăria mea comunistă și de părinții mei exploatați la maxim. Cum fac și acum.

Mierea de albine trata orice boală și aveam mereu un borcan de 800 g într-un dulap.

Mulți cred cu bunicii noștri erau săraci și mâncau doar fasole. Nimic mai fals. Întreabă-ți bunicile de la țară.

Nu cumva creșteau multe păsări și animale?

Nu făceau omlete cu carne în fiecare zi?

Nu tăiau porci la Crăciun și Paște?

Nu aveau brânză de vaci, iaurt și lapte în fiecare oală?

Bine, poate nu toți au avut din belșug sau în surplus. Poate ingredientele de bază erau cartofii și fasolea dar sigur mâncau mai bine decât mâncăm noi în ziua de azi. Însă și munceau din noapte-n noapte la câmp.

Nu?

Eu am lucrat pământul cot la cot cu ei și știu. Așa cum știu și ce găteau și ce simțeau.

***

Cum am zis, am muncit extraordinar de mult la această carte.

Mi-am răscolit memoria și m-am consultat cu mama îndelung. Mai mult de 5 zile am scris și corectat ceea ce mi-am amintit. M-am emoționat și am plâns de dor.

Puține dintre aceste rețete au fost publicate pe blog-urile mele în formatul lor autentic. De obicei modific și adaptez toate rețetele ce știu la timpurile din ziua de azi.

Dacă simți că merită să vorbești despre această carte cu alții, te rog să o faci.

Sunt un scriitor în mare nevoie de suport.  Împarte, comentează, trimite prin email.

Dacă ți-a plăcut, de ce să nu lași o recenzie pe Goodreads?

Regionalisme, Arhaisme și Jargoane

Precizez că multe denumiri, cuvinte și expresii țin exclusiv de zonă.

Un nume în Moldova poate însemna cu totul altceva în Banat (sau orice altă zonă a României). De exemplu: cotoroage în Moldova înseamnă picioare, în Banat înseamnă piftie (răcituri, cocioane).

Chiar în același sat denumirea unei mâncări, produs, ingredient, etc. ar putea fi diferit. Cum și rețetele sau metodele ar putea fi diferite.

Dar știi asta.

Te rog să nu te simți înșelat și ofensat dacă folosesc cuvinte de care nu ai auzit sau la tine-n zonă înseamnă altceva.

Toate cuvintele locale vor fi explicate în momentul folosirii.

Alivancă: similar cu mălaiul însă este dulce și conține brânză. Mai mult ca o pască. 

Barabule: cartofi

Boț cu brânză: bulz ciobănesc. Boțul sau bulzul este o bucată de mămăligă caldă strânsă (modelată) într-o mână, umplută cu brânză (când este fierbinte), sau numai trecută prin brânză de oi frământată. Ori amândouă.   Bunicii mâncau boțuri cu brânză zilnic aproape.

Chiarjă: prună. Chierje: prune

Chiept (de curcan): piept

Cotoroage (de

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Retetele Bunicii Invatate de la Mama

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor