Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Oamenii generației mele
Oamenii generației mele
Oamenii generației mele
Cărți electronice474 pagini2 ore

Oamenii generației mele

Evaluare: 0 din 5 stele

()

Informații despre cartea electronică

"Oamenii generaţiei mele" este alcătuită din autobiografii. Practic, fiecare dintre martorii chemaţi să depună mărturie despre generaţia noastră a trebuit să se auto-evalueze: ce merită şi ce nu merită să reţin din povestea mea de viaţă, ce este ilustrativ dincolo de destinul meu strict individual, ce este semnificativ pentru generaţia mea? Astfel, demersul depăşeşte caracterul moralist-scolastic al modelului clasic şi ne vorbeşte, printr-o polifonie de voci individuale, despre vise realizate şi valori împărtăşite – adică exact ceea ce creează coeziunea unei generaţii, testamentul său pentru viitor.
Cartea este, şi totodată nu este parte a genului biografic. Prin această regândire în termeni de o modernitate neconvenţională a conceptului biografic, autorul se afirmă ca unui dintre pionierii literaturii ce va veni. Într-adevăr, în epoca Internetului şi a comunicării instantanee literatura trebuie să se reinventeze, pentru a continua să fie semnificativă. Şi se reinventează, jucând atuul concreteţii: discursul este asumat de o anume generaţie, dintr-o anume zonă, evocând polifonic parcursuri autobiografice în mare parte similare, din care se alcătuieşte o poveste de viaţă care, prin complexitate şi profunzime, transcende individualul, năzuind către valorile general-umane.

LimbăRomână
Data lansării31 oct. 2018
ISBN9786069016220
Oamenii generației mele
Citiți previzualizarea

Citiți mai multe de la Vasile Dragomir

Legat de Oamenii generației mele

Cărți conex

Recenzii pentru Oamenii generației mele

Evaluare: 0 din 5 stele
0 evaluări

0 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

    Previzualizare carte

    Oamenii generației mele - Vasile Dragomir

    MULȚUMIRI

    La realizarea acestei carti, aduc multumirile mele, din toata inima, familiei mele, pentru ca m-a suportat in toata aceasta perioada, fiilor mei, Bogdan si Dragos pentru suportul material acordat aparitiei acestei carti si nu in ultimul rand prietenului meu Ing. Adrian Pantea, (pentru acelasi suport material) contaran din Valea Lunga, Gorgota, sau cu alte vorbe spus, unul dintre Oamenii Generatiei Mele de pe Valea Cu Directori omul care acum este Director General la BAT Bascov si actionar la Mecanpetrol Gaesti si care, trebuie spus, a ajutat multe cazuri sociale de copii bolnavi din Valea Lunga.

    De asemenea, aduc multumiri, directorului Caminului Cultural din Valea Lunga, Iustin Craciun, pentru ajutorul oferit la pregatirea unor biografii in format word, pentru a fi publicate pe site-ul personal si nu in ultimul rand, domnului Primar Emil Negru si Consiliului Local, Valea Lunga, pentru preocuparea constanta de promovare a fiiilor satului care au adus un aport de imagine la prestigiul comunei.

    Aduc totodata multumiri Prof. Tudor Pacuraru, Critic Literar, care este acum la a treia carte a mea, pentru care realizeaza prefata, iar cu aceasta ocazie, ne bucuram ca Oamenii Generatiei Mele sa gazduiasca si biografia domniei sale.

    Nu doresc sa inchei fara sa aduc calde multumiri, fiului meu Bogdan, pentru munca laborioasa de corectare a textului si de aranjarea fotografiilor in pagina. Pana la urma cu efortul meu si cu efortul celor mentionati aici, Oamenii Generatiei Mele va reusi sa vada lumina tiparului, la Editura Multimedia SRL Drobeta Tr. Severin. Multumiri, de asemenea, Ing. Nicolae Sfetcu, creatorul editurii, pentru rabdarea de care a dat dovada pe tot parcursul realizarii cartii.

    Ing. Vasile Dragomir, Catina, Prahova - Septembrie 2018

    PREFAȚĂ

    Adesea mi s-a întâmplat să constat că, la o cercetare mai atentă, multe locuri comune ale istoriei sunt, de fapt, inexacte – ca să mă exprim elegant. Spre exemplu, majoritatea enciclopediilor şi manualelor şcolare încearcă să ne convingă că „Spiritul European" – ceea ce ne diferenţiază de alte culturi – ar fi creaţia Atenei secolului IV î.Hr.. Într-adevăr, datorăm multe veacului lui Pericle şi Fidias, Platon şi Temistocle – dar nu şi „Spiritul European! Întreaga cultură europeană este clădită pe individualism – ceea ce o diferenţiază dramatic de alte culturi trecute sau prezente. Iar în „Secolul de Aur, Atena era o societate colectivistă, care nu prea tolera individualităţile puternice: Platon a fost constrâns să se sinucidă, iar Temistocle, amiralul care i-a învins pe perşi la Artemisium şi Salamis, a murit în exil – la perşi!

    Ideea de individualitate a apărut ceva mai târziu în conştiinţa europeană: în perioada elenistică, ca un ecou al destinului eroic al lui Alexandru Macedon. Educat de Lysimah şi Aristot, Alexandru a înţeles încă din adolescenţă cât de important este să îţi confecţionezi o imagine: pozând ca o reîncarnare a miticului Ahile, tânărul rege macedonean şi-a constituit o faimă de temut încă dinainte de a da vreo bătălie, ceea ce l-a ajutat atât în plan militar, cât şi în plan politic. Ulterior, cucerind un imperiu care se întindea de la muntele Olimp şi până în Himalaya, Alexandru a avut grijă să cultive permanent această imagine-de-sine, care-i făcea pe cei învinşi să-l considere zeu. Drept urmare, pentru a da substanţă mitului său, macedoneanul este primul conducător militar care a ordonat să fie redactat un Jurnal de operaţiuni. Tot pentru a-şi întregi imaginea, Alexandru a încurajat pe colaboratorii săi civili şi militari (amiralul Nearchos, inginerul Aristobulos) să-şi scrie memoriile. A apărut astfel, undeva pe la sfârşitul secolului III î. Hr., o pleiadă de povestiri şi anecdote având în centru personajul lui Alexandru Macedon, ale carei ecouri le regăsim şi după două mii de ani, sub forma „Alexăndriei" – carte populară foarte răspândită în întregul sud-est european, inclusiv în Principatele Române, până în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

    Succesul fulgerător al scrierilor şi povestirilor asociate personajului real Alexandru Macedon se explică printr-un mecanism al gândirii mitice, pus în evidenţă de Mircea Eliade. După moartea timpurie a marelui cuceritor, imperiul său a fost împărţit între camarazii de arme, care i-au continuat opera, propagând cultura, filosofia şi arta Greciei până departe, la frontierele Indiei. În contextul acestei prime globalizări, este de înţeles că, locuind într-un oraş întemeiat de Alexandru, numit dealtfel Alexandria (erau cu sutele la acea vreme!), învăţând la şcoală despre Alexandru şi admirându-i statuile din Forum, milioane de oameni au ajuns să considere povestea marelui macedonean ca mitul fondator al societăţii în care trăiau. În societăţile tradiţionale, un mit fondator are o funcţionalitate complexă. Pe de o parte explică originile comunităţii, acţionează ca un liant al conştiinţei sociale; pe de altă parte, acţionează integrator – ca unealtă de socializare a tinerei generaţii. Ca urmare, mitul lui Alexandru s-a încărcat, de-a lungul secolelor care au urmat, cu valenţe sociale şi morale – ceea ce a schimbat profund modul în care milioane de contemporani percepeau societatea şi rolul lor în lume. Pe măsură ce imitaţia unui individ – Alexandru – a devenit exerciţiu şcolar, s-a schimbat mentalitatea noilor generaţii, iar societatea colectivistă a epocii clasice a lăsat loc individualismului, care până astăzi constituie trăsătura distinctivă a civilizaţiei europene.

    Urmare acestor mutaţii culturale, şi rolul „Alexăndriei" s-a schimbat mult. Legendele şi anecdotele sunt prea imprecise pentru a servi drept manual şcolar. Treptat, locul lor a fost luat de surse mai autorizate: sinteze didactice după textele celor care au scris despre viaţa lui Alexandru – altfel spus, biografii săi: Ptolemeu, Nearchos şi Aristobulos. Şi, pe nesimţite, mitul a devenit biografie. Era un gen cu totul nou în literatura europeană: să scrii despre un individ, iar nu despre o aventură colectivă, precum Războiul Troian?! Deloc întâmplător, primul maestru al noului gen literar a fost un filosof şi moralist grec din primele decenii ale erei noastre: Plutarh. Opera sa, „Vieţi paralele" (Βίοι Παράλληλοι) reuneşte 50 de biografii, textul îngemănând informaţia istorică şi dimensiunea morală. În noua eră, biografia nu se mai limita la Alexandru, ci cuprindea o serie întreagă de destine exemplare, de la Cezar la Demostene şi de la Cicero la Augustus. Cititorului de azi, opera lui Plutarh i s-ar putea părea mostră a unui gen literar dispărut. Este, de fapt, un gen literar veşnic viu, care evoluează permanent: mai toate romanele şi filmele secolului nostru îşi au rădăcinile în opera lui Plutarh şi nu nu sunt altceva decât biografii, mai mult sau mai puţin romanţate, ale unor personaje care, adesea, nici măcar nu sunt fictive! Genul va rămâne viu, bine-mersi, atâta timp cât individul va rămâne axul de referinţă al culturii europene.

    Vasile Dragomir, inginer şi om de cultură, ne suprinde iarăşi, prin acest nou volum al său, adaugând dimensiuni nebănuite multimilenarei istorii a genului biografic. În aparenţă, autorul urmează modelul clasic: câteva zeci de biografii, fiecare însoţită de câte un scurt comentariu – după modelul acelui σύγκρισις folosit de Plutarh. Dar cam aici se opresc similitudinile!

    În primul rând, volumul nu este alcătuit din biografii, ci dintr-o singură mare biografie, lucrată în multiple faţete. În esenţă, este un demers simetric şi invers celui întreprins de Plutarh: de la discursul dedicat unei individualităţi, înapoi la discursul despre destinul unei comunităţi! Multe secole, genul biografic a fost rezervat personalităţilor „exemplare: regi şi sfinţi, generali şi artişti. Media electronică a schimbat însă totul, dând glas „oamenilor de rând, celor care, în fond, creează istoria: profesori şi ingineri, preoţi şi antreprenori. Deplin integrat acestei evoluţii care tocmai schimbă fundamental coordonatele culturii europene, Vasile Dragomir a tras o linie şi a făcut suma, ajungând la concluzia că parcursul său de viaţă poate fi redat, mai presus de limitările inerente experienţei individuale, prin destinul unei generaţii căreia îi aparţin atât autorul, cât şi noi, personajele sale, „oameni de rând" pe care i-a cunoscut. Astfel se constituie, din fragmente de destin aparent banale, o imagine complexă: amprenta umană a unui anume timp şi loc. Deşi lucrat faţetat, portretul de generaţie se îmbină cu surprinzătoare claritate, într-o imagine de o nebănuită profunzime. Se înfiripă astfel, sub ochii cititorului, un personaj colectiv, cu zeci de feţe, care-i vorbeşte pe limba sa, prin zeci de guri: Generaţia noastră.

    Dacă modelul antic era alcătuit din biografii, opera lui Vasile Dragomir este alcătuită din autobiografii. Practic, fiecare dintre martorii chemaţi să depună mărturie despre generaţia noastră a trebuit să se auto-evalueze: ce merită şi ce nu merită să reţin din povestea mea de viaţă, ce este ilustrativ dincolo de destinul meu strict individual, ce este semnificativ pentru generaţia mea? Astfel, demersul depăşeşte caracterul moralist-scolastic al modelului clasic şi ne vorbeşte, printr-o polifonie de voci individuale, despre vise realizate şi valori împărtăşite – adică exact ceea ce creează coeziunea unei generaţii, testamentul său pentru viitor.

    În perspectivă clasică, biografiile sunt înscrise în planul abstract al geometriei euclidiene: vieţi paralele. Această carte este însă altfel: autobiografiile sunt focalizate asupra unui anumit timp şi loc. Astfel, discursul autobiografic se referă la o generaţie bine definită în timp: cea a Învingătorilor, care într-un sfert de veac a ridicat România de la stadiul de Stat aproape eşuat la statutul de membru UE şi NATO, care peste câteva săptămâni îşi va asuma Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. La fel, întreaga lucrare se concentrează asupra unui spaţiu bine definit, concret: nordul judeţelor Prahova şi Dambovita, zonă cu o bogată isorie, leagăn a nenumărate personalităţi care au marcat istoria, dar şi prezentul României. Este o abordare neobişnuită, dar care continuă preocuparea consecventă a autorului pentru aceste meleaguri binecuvântate, pentru noi atât de încărcate de amintiri. Este un mesaj cu destinatar precis: posteritatea. Generaţiile viitoare vor avea posibilitatea ca, raportându-se la acest text, să-şi înţeleagă mai bine identitatea, ca o devenire în al cărei şir secular generaţia '950 marchează un punct de referinţă, sub multiple aspecte.

    Oamenii generaţiei mele este, şi totodată nu este parte a genului biografic. Prin această regândire în termeni de o modernitate neconvenţională a conceptului biografic, Vasile Dragomir se afirmă ca unui dintre pionierii literaturii ce va veni. Într-adevăr, în epoca Internetului şi a comunicării instantanee literatura trebuie să se reinventeze, pentru a continua să fie semnificativă. Şi se reinventează, jucând atuul concreteţii: discursul este asumat de o anume generaţie, dintr-o anume zonă, evocând polifonic parcursuri autobiografice în mare parte similare, din care se alcătuieşte o poveste de viaţă care, prin complexitate şi profunzime, transcende individualul, năzuind către valorile general-umane.

    Dacă am reuşit au ba – tu ne judeci, cititorule!

    Prof. Tudor Păcuraru, Bucuresti - Septembrie, 2018

    CUVÂNT INAINTE

    De ce Oamenii Generatiei Mele? este intrebarea fireasca pe care o poate rosti oricine vede acest titlu sau intra in posesia acestei carti.

    Ca si la ultima carte Viata de Petrolist site-ul: www.vasiledragomir.ro, mi-a fost de un real folos, in sensul ca aproape toate postarile mele de la categoria Oamenii Generatiei Mele au devenit capitole ale acestei carti.

    In viata mea activa de salariat, am interactionat cu multe personalitati din industrie, invatamant, arta si cultura, sport, administratie locala, armata, politie, justitie, etc. cunoscand multi oameni de certa valoare, marii anonimi ai acestei parti de tara, care ar trebui cunoscuti (asa am considerat eu) si de catre generatiile viitoare, cand, despre generatia noastra se va vorbi cu titulatura de fosti traitori pe aceste meleaguri.

    Asadar, am alcatuit o lista de persoane, care credeam eu ca se incadreaza la categoria Oameni care au ceva de spus, apoi am inceput sa-i caut (la telefon sau pe e-mail).

    Daca la inceput ac easta lista cuprindea numai persoane cu studii superioare (oameni care intr-un moment al vietii lor aveau pozitii importante in societatea locala, pe unde activam si eu) pe parcurs am extins criteriile si la oameni fara studii superioare, specialisti recunoscuti in colectivele in care isi desfasurau activitatea.

    Dar, surpriza de aici incepe, am intalnit o mare reticenta a oamenilor selectati de mine, de a se prezenta, de a vorbi despre sine, dar mai ales de a pune pe hartie o biografie din care cititorul sa inteleaga ca are de-a face cu o personalitate cu care el, poate, ca a fost contemporan.

    In aproape 6 luni, am strans cca. 33 de biografii scrise de personalitatile care au acceptat sa se prezinte viitorilor cititori, dintr-un total de cca. 100 de propuneri trimise pe e-mail.

    In cartea Moreni 2002 Clipe In Istorie am creat (impreuna cu Prof. Ion Stoica, co-autor al acelei carti) un capitol intitulat Oameni ai cetatii care cuprindea 9 biografii de morenari, de mare valoare pentru perioada anilor 1960-2000, dar alcatuita de dl. Gheorghe Ilinca (morenar get-beget), bun cunoscator al fenomenului cultural in Moreni.

    Am considerat ca o asemenea creatie literara poarta cu sine o doza ridicata de subiectivism si de aceea, am decis ca in aceasta carte, fiecare personaj sa-si prezinte autobiografia, impanata cu cca. 10 fotografii din care sa se vada parintii – originea si ce mai crede el ca este important sa prezinte posteritatii.

    Daca autorii biografiilor, considera ca au lucruri deosebite de prezentat, textul poate ajunge la 10-12 pagini, astfel ar rezulta o carte scrisa de noi, pentru noi, in care rolul autorului cartii se rezuma la faptul ca il prezinta pe autorul autobiografiei pe o pagina (conditiile in care l-a cunoscut), dar raspunderea textului revenind exclusiv celui ce se prezinta in aceasta carte.

    Am reluat tema acestei carti la Intalnirea cu Fiii satului de la Caminul Cultural din Valea Lunga, Cricov" (eveniment ajuns la a –V-a editie, propunere ce s-a bucurat de succes si astfel au inceput sa ajunga la mine materiale autobiografice de la fosti colegi si prieteni care provin din Valea Lunga, care au muncit si au razbit in viata, au ocupat functii de mare raspundere in statul roman din acea perioada, iar acum pensionari fiind isi exprima disponibilitatea de a ajuta comuna sa se dezvolte.

    Am avut o colaborare foarte buna cu fostii colegi de la Foraj Moreni care acum ne privesc dintr-o stea, este vorba de Inginerii: Habeanu Florin, Lupu Dorel, Sendroiu Mihai, sau am avut un respect deosebit pentru cei ce ne-au fost invatatori in de-ale forajului cum ar fi Inginerii: Ciobanu Gheorghe, Ilinca Nicolae, Gutu Grigore, Nicolae Ion, Mihai Iorgandopol, Ion Preda, Ariton Ionescu sau Maistrii: Nicolae Badescu (unchiul meu), Ion Modolea, Stelian Pascu, Vasile Gutanu si multi altii carora le cer scuze ca nu i-am amintit aici. In biografiile acestora se gaseau multe fapte de viata care meritau sa fie cunoscute cititorilor, insa acum nu fac decat sa-i amintesc ca fiind Monstrii sacri ai petrolului din zona Moreni.

    Va invit sa va aplecati asupra aceastei carti si va asigur ca o sa descoperiti niste interlocutori agreabili care se prezinta cititorului cu multa dezinvoltura.

    Ing. Vasile Dragomir, Catina, Prahova – Septembrie, 2018

    1. Inginer Vasile Dragomir, Autor, Cronicar al timpului său

    Transalpina, Pasul Urdele – August 2018

    Radacini

    Pe data de 23 Decembrie 1951, m-am nascut într-o familie de romani, de religie creştin-ortodoxa, în comuna Valea Lunga, Raionul Campina, Regiunea Ploiesti, iar casa părinteasca era situata la hotarul dintre satele Gorgota şi Ogrea.

    Tatal, Marius Dragomir (1913-1985) era „preceptor" în cadrul primăriei Gorgota, iar mama, Maria Dragomir (1922-1997) era casnică. Am fost primul dintre cei 3 copii ai acestei familii, ceilalţi fiind 2 fete: Viorica (n 1953) şi Melania (n1957).

    Referitor la „rădăcini, cred ca merita precizat ca dinspre tata, ma „trag dintr-o familie de preoţi, bunica mea, Maria Popescu a fost sora cu preotul Policarp Popescu, unul dintre urmaşii celui care a ctitorit biserica veche din Valea Lunga Cricov.

    Tatal meu mi-a povestit ca unul dintre stra-stra-strabunicii săi a fost „parcălab de plasa" (pe numele lui Radu Parcalabu). De altfel, ca argument în aceasta privinţa stau mormintele străbunicilor şi bunicilor mei care sunt situate în faţa bisericii vechi din Valea Lunga Cricov (biserica este astazi o ruina, dar în credinţa creştin – ortodoxa bisericile nu se dărama, ele mor singure).

    In anul 2014, Prof. Benone Popescu din Valea Lunga, unul dintre verii mei de gradul 2, a publicat o carte intitulata „Scurta Monografie A Comunei Valea Lunga, Jud. Dambovita, Primii Mosneni si Descendentii lor din Ceata Parcalabestilor- Genealogia Popestilor, in care prezinta arborele genealogic al familiei Popescu din Satul Mosia Mica, al carui „vlastar sunt si eu („ramura tusata" cu galben, apartine familiei noastre, bunicii Maria Popescu si Nicolae Dragomir, parintilor mei Marius si Maria Dragomir, familiei Vasile si Emilia Dragomir si familiilor copiilor nostri Dragos Dragomir si Bogdan Dragomir).

    Copilaria

    Cea mai veche fotografie din copilaria mea, dateaza din anul 1958, cand pe terasa casei batranesti din Valea Lunga am fost imortalizati de fotograful familiei, Lica Popescu (un var de-al matusilor mele).

    Pentru aducere aminte, randul de jos de la stanga la dreapta: Dinu Ivanciu, Viorica Dragomir, Zamfirescu Gabriel. Randul de sus, de la stanga la dreapta: Rodica Voiculescu, Vasile Dragomir, Bunica - Maria Dragomir, Mariana Ivanciu si Mihai Voiculescu (verii mei).

    Insa, in arhiva familiei exista o fotografie si mai veche, din anul 1893, a strabunicului meu, pe numele lui Nicolae Dinu Dragomir. Fotografia provine de la fratele tatalui meu, Zaharia Dragomir, fost colonel in armata regala a Romaniei (epurat dupa 23 August 1944 ca multi alti ofiteri superiori).

    Aceasta fotografie, a fost reprodusa in 30 Decembrie 1969 dupa originalul din Mai 1893, pe care strabunicul meu scria „Pentru aducere aminte voi pastra ca suvenir aceasta fotografie de cand eram sergent in Compania I, Giandarmi Pedestrii Bucuresti, 1893 Mai, Nicolae. D. Dragomir.

    Strabunicul meu Nicolae Dinu Dragomir a avut doi fii: Nicolae Dragomir si Vasile Dragomir, ambii vecini in Ogrea „Langa apa Vaii cu Anini" ambii recunoscuti ca foarte buni mesteri dogari.

    Bunicul meu, Nicolae Dragomir (1868-1928) s-a casatorit cu Maria (Mita) Popescu (1880-1965) si au avut noua copii: Iulian, Zaharia, Maria, Irina, Marius, Margareta, Minerva, Viorica, Victoria (Vica).

    Primii 7 ani şi mai apoi încă 8 ani ai şcolii generale i-am petrecut în comuna Valea Lungă, Gorgota unde m-am bucurat de toate libertăţile oferite de o copilărie în general fără griji şi privaţiuni.

    Dupa aproape 52 de ani, fosta mea profesoara de istorie, Emilia Bucur, de la Scoala Generala 1-8, Valea Lunga - Gorgota, mi-a oferit doua fotografii din anul scolar 1965-1966 pe care le reproduc aici cu placere.

    După şcoala generală, avand în vedere că după mine urmau 2 fete, părinţii au gandit că e bine ca eu să învăţ o meserie (se profila o puternică industrializare a ţării), fetele să se ducă la liceu, iar băiatul, dacă e deştept se ridică a fost argumentul decisiv, şi uite aşa am ajuns la şcoala Profesională de Laboranţi de Petrol din cadrul Grupului Industrial de Petrol Campina (atunci din punct de vedere administrativ eram arondaţi Raionului Campina, Regiunea Ploieşti).

    Intrucat prin natura meseriei sale, la tatal meu veneau foarte multi locuitori ai comunei sa le intocmeasca diverse cereri pentru a solutiona „pricini " dintre cele mai diferite, in copilaria mea, una din primele experiente

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1