Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Doar $9.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Articole de pe piata politica

Articole de pe piata politica

Citiți previzualizarea

Articole de pe piata politica

Lungime:
235 pagini
2 ore
Lansat:
Feb 5, 2012
ISBN:
9786069296349
Format:
Carte

Descriere

Un luptator pentru binele public, cum îi sta bine unui jurnalist independent si scriitor serios si dedicat meseriei sale, George Colpit prezinta societatea contemporana în toata complexitatea ei.
   
Abordand teme care ne preocupa pe noi toti, legate de viata curenta si de influenta politicienilor asupra activitatii noastre cotidiene, aceasta culegere de articole ne stimuleaza sa gandim si sa luam, cel putin mental, atitudine în fata coruptiei, a necinstei, a masluirilor, a manipularilor de toate felurile.

Lansat:
Feb 5, 2012
ISBN:
9786069296349
Format:
Carte

Despre autor


Previzualizare carte

Articole de pe piata politica - George Colpit

„facturi"…

CEREREA ŞI OFERTA

Se ştie că în economia socialistă a existat o piaţă închisă, planificată pentru puţine nevoi şi multe iluzii populare puse în acord obligatoriu cu decizia politică de retribuţie limitată şi repartizare pe măsură a produselor de consum. Calitatea sau diversitatea nu erau decât mofturi străine regimului, musai superior celui capitalist unde cererea electoratului liber este hotărâtoare pentru oferta partidelor angajate să guverneze.

După Revoluţia defectată în ’89, piaţa se deschide cererii haotice cu invazie de subproduse turceşti îndeo sebi, în timp ce grupul FSN, autoimpus provizoriu la conducere, luptă sângeros şi murdar să confecţioneze cârma „despotismului luminat"… cu marxism leninism, căutând, sub felurite pretexte derutante, cea mai durabilă ofertă politică de Salvare Naţională la Kremlin sau în sistemul chinez, comunisto-capitalist, controlat. Treabă ce s-ar putea numi un ciudat marketing ideologic, dacă adăugăm cercetarea sistemelor suedez, francez ori sud-american ca motiv de tărăgănare a opţiunii politice în aşteptarea întorsăturilor prielnice de la Moscova prin puciul din iunie 1991. Ratat spre fericirea noastră, dar nu isprăvit; fiindcă pe căi neoficiale s-a ţinut legătura cu vechii precupeţi ai sovietelor pentru a livra marfa politică prin contrabandă, în ambalaj occidental pe cât posibil.

Frontul Salvării Naţionale s-a vrut din faşă partid socialist unic, spoit cu faţă umană. Nu ca cel „întinat" de Ceauşescu. Se anunţase chiar din concepţie singurul reformator al PCR sub semnătura celor şase activişti liberi?! pe Manifestul difuzat la Europa Liberă şi alte posturi occidentale. Pentru că mă regăseam printre cei care vedeau dureros existenţa mai multor stafii staliniste şi kaghebiste în conducerea FSN, generatoare de terorism şi lovituri criminale date abia născutei alternative politice, am sărit cu toate mijloacele personale de apolitic pentru a sprijini Opoziţia pusă în pericol de ostracizare, să capete demnitatea şi greutatea ei specifică pe talerele unei democraţii echilbrate, autentice.

Articolele destinate largului consum, deci şi cele scrise, vin să reflecte târguielile ceţoase şi brutale purtate pentru procurarea cu acte contrafăcute, în bună măsură, a puterii politice. O anumită parte a presei în frunte cu România liberă, neaservită minciunilor debitate la vârf, cere cu insistenţă adevărul despre teroriştii şi morţii Revoluţiei, oferindu-i-se, în schimb, dispreţ, calomnii oribile şi ameninţări de moarte prin ziarul Adevărul et Co… de la Cosma! Astfel, şi o anumită parte a cititorilor salvaţi din pâcla groasă a dezinformării va cere articole cu opinii contrare ofertei denaturate de clanul Iliescu pe piaţa politică. Numind clanul Iliescu, trebuie să-l asociezi cu locotenenţii săi extremişti, de la gealaţi agresivi cu multă vechime în meseria de bişniţari delincvenţi până la triste figuri donquijotiste ce amintesc de aventurierii combatanţi sandino-comunişti ai FSN-ului dezastruos din Nicaragua. La mijloc fiind ascunse cadrele rejectate din vechiul sistem abia căzut în tranziţia înfrânată brutal şi „întinată" cu sânge, pentru hotărâri politice dintre cele mai dubioase. Unii încă îi spun confuzie inerentă, naivă, eu îi zic premeditată, semănată cu buna-ştiinţă a ex-comuniştilor imorali, disperaţi să acapareze ilicit, prin interpuşi loiali sau şantajabili, cât mai multe beneficii din oferta noii Puteri ţinută în corzi favorabile lor.

Timpul îmi trece prin sita minţii evenimentele tulburate cu voia căpeteniilor urcate în pulovere conspirative pe caii înşelaţi ai diversiunii obligând urgent cinstita Revoluţie din 1989 la sărăcie materială şi bogată vărsare de sânge nevinovat. Revoltător este că, după invenţia terorismului criminal în sprijinul unei democraţii originale, tartorii vinovaţi s-au legitimat ad-hoc drept eroi cu privilegii materiale şi drepturi politice pentru a îngropa morţii cu adevărul în adâncă minciună. Şi continuă să trăiască hidos, ameninţători, cu grave malformaţii de conştiinţă în spatele unei armate reprobabile de falşi eroi creaţi, în mare parte, după chipul şi asemănarea lor.

Azi mă întorc mai limpede în judecată la vârsta de acum 17 ani când am fost condamnat la şomaj pentru că m-am aliat cu golanii din Piaţa Universităţii „să fierbem în suc propriu" până la chemarea minerilor sângeroşi cu lovituri extinse politic la locul de muncă. Sucul propriu însemna durerea teribilă că democraţia ce se vrea de tip occidental era sabotată sistematic în aşteptarea evenimentului pucist anunţat la Kremlin ca salvator pentru neocomunişti… Atunci, armata zăngănea sub comanda tovarăşului ministru Nicolae Militaru, agent reactivat al K.G.B., arme contrarevoluţionare, justificând cu înscenatele lupte antiteroriste.

Diversiunea prin terorişti avea model în contrarevoluţia din 1968 de la Praga, unde sovieticii regizaseră prezenţa unor soldaţi NATO pe străzile capitalei cehoslovace, recrutaţi dintre studenţii creduli în propunerea de figuranţi într-un mare film artistic, pentru a-şi motiva intervenţia militară de restauraţie a comunismului promoscovit. Seamănă cu teatrul de luptă antiteroristă de la Bucureşti, unde Sergiu Nicolaescu, din dreapta tatălui scenarist Iliescu, şi-a descoperit vocaţia de mare general, pe lângă cea de prim regizor naţionalist-comunist, conform cu lauda proprie într-o apariţie publică a momentului glorios; după care va fi numit „comandantul comisiei pentru cercetarea şi îngroparea ororilor descoperite în legătură cu Revoluţia. Chiar tovarăşul Iliescu declarase că a întârziat la televiziune ca mântuitor cu experienţă („ultimul de pe listă…) pentru a revedea câteva teorii despre revoluţie; învăţate, desigur, în studenţia stalinistă, dacă nu i-au fost recomandate la cald, cumva, prin ambasada sovietică. Tovarăşul Brucan, însărcinat extraordinar, plenipotenţiar şi prerevoluţionar la Moscova să creeze FSN-ul anticeauşist, amână dintr-o părere, probabil planificată, democraţia reală cu cel puţin 20 de ani, după ce ajunge uşier politic să împiedice accesul disidenţilor anticomunişti la Putere.

Piaţa lupta cu armele civismului mobilizator împotriva conducerii feseniste aflate în tragere de timp scandalos privind opţiunea politică. Iliescu a răspuns câineşte, cu reflexele luptei de clasă condiţionate în URSS. În mod sigur, o reacţie minimă de înţelegere democratică a manifestanţilor, acceptând măcar Punctul 8 al Proclamaţiei revoluţionarilor timişoreni, cel care se voia despot luminat şi, apoi, preşedinte ales în Duminica Orbului ar fi dat lumii civilizate un semnal optimist că România se poate îndrepta pe drumul Europei prospere, fără întoarcere la democraţia populară, socialistă, originală sau alte sinonime asociate trecutului de tristă amintire bolşevică. Dar nu, are convingeri fixe, învăluite cu fraze şi manipulări perfide, greu de urnit, măcar cu o idee, spre Vest. În consecinţă, cheamă minerii să facă dezastru şi, culmea cinismului, le mulţumeşte pentru „florile" plantate în piaţă, vrea să spună ororile de care se va îngrozi toată planeta civilizată câtă barbarie a putut să vadă în caracterul românilor, marca Iliescu. Asta, când România putea să aibă deja un maiestuos blazon politic de ţară – Monarhia, cu respect indiscutabil în lume.

În următorul interval de timp s-au încurajat acaparările „strategice din economie pe numele unor lachei recomandaţi de umbrele conducătoare ale partidului dictatorial, presupus mort împreună cu securitatea sa, cum spuneam ceva mai devreme. Treabă secretă însemnând, chipurile, depozitarea în siguranţă a bunurilor comuniste, pentru a fi recuperate după trecerea perdelelor de fum criminal trase împotriva lui Ceauşescu, având efecte colaterale în mii de victime ucise şi mutilate, pe lângă milioanele sărăcite înadins până la starea de revoltă. Căpuşele garante vor suge şi conţinutul întreprinderilor productive, mereu completat din contribuţia obligatorie a poporului declarat stupid. Cea mai mare bancă şi mai plină de lichidităţi în valută, Bancorex, va fi jefuită oficial de cele aproape trei miliarde de dolari economisite, ale duşmanului lichidat, fără ca principalii răufăcători, ascunşi printre politicienii de primă „mână lungă, să poată fi descoperiţi. După stoarcerea jocurilor piramidale, gen CARITAS, răpitorii cu putere politică de sorginte ateistă au să inventeze în numele lui Dumnezeu altă sursă de venituri financiare, Banca Internaţională a Religiilor.

Toate aranjamentele devastatoare şi consecinţele lor nefaste sunt dirijate spre un singur nume condamnabil: Capitalismul nenorocit, sălbatic! Insinuându-se cinic pe înţelesul cetăţenilor simpli că „asta v-a trebuit, prin înlăturarea comunismului, asta trăiţi! Mai bine, haideţi să mergem ca înainte, tovarăşi!… Cine a zis că Iliescu era soluţia salvatoare la Revoluţie, în acest punct nodal îşi găsea o explicaţie categorică. Pentru „postul cel mare, al preşedintelui, cretinii au dezlegare la tot soiul de „oase, ciolane şi hălci pe care creştinii le vor plăti prin abstinenţă prelungită de la multe bunuri cotidiene. Nicio autoritate statală nu crâcneşte că cererea şi oferta din piaţa liberă trebuie să fie patronate de aceleaşi legi care comandă regimul capitalist; multe nescrise, dar întronate şi exigente în accepţia generală a societăţii de consum. Nu invers, ca în democraţia originală, condusă de neocomuniştii care urmăresc să continue mascaţi cu altfel de politică atotstăpânitoare şi diriguitoare în legea lor, pentru a compromite brutal economia de piaţă. Vor institui chiar un organism de control al concurenţei vizavi de o instituţie confuză a patronatului, resimţit numai după majorările de salarii sau pensii când preţurile produselor şi serviciilor de strictă necesitate cresc aproape în aceeaşi măsură, vrând să incite consumatorii la revoltă împotriva capitalismului păgubos. Un indiciu că acest organism există în sens dirijat cel puţin cu incompetenţă sunt preţurile crescute când în lume scad, mai ales de sărbători, în contrast cu ieftinirile speciale din piaţa occidentală. Urmate de o explicaţie „ştiinţifică, insultătoare contra realităţii: Adică România, cu o populaţie de asistaţi sociali crescândă, la 11 milioane, are mai mulţi bani pentru consum decât oferta monopolistă a firmelor ce raportează beneficii anuale uriaşe; vezi supermarketurile, domeniile petrolului şi gazelor, bancar, telefonie mobilă, electricitate, apă-canal ş.a., toate nestingherite prin contracte oculte, dezastruoase, criminale în unele cazuri, care întrec de multe ori măsura bunului-simţ în afaceri, că altfel, vezi Doamne, ameninţă cu despăgubiri de nesuportat pentru amărâtul român şi cu mutarea investiţiilor într-un alt Congo favorabil câştigurilor necontrolate… Oh, sfinte Dracula, să revenim de unde am plecat, către originile care au încurajat economia bananieră.

Apelând la mijloacele sângeroase de „curăţire" a Pieţei contestatare, noul cârmaci sugerează că nici terorismul Revoluţiei nu era străin de gândirea sa în detrimentul ţării eşuate stupid şi dramatic pentru destulă vreme, pare-se, pe un ţărm imaginar din Africa populată cu numeroşi pigmei şi câteva familii de corsari. Unde politicul a dat înapoi cu peste 20 de ani progresul socio-economic, pentru a confirma termenul recuperării propus de către stalinistul Brucan, deviat în profet al democraţiei de orientare iliesciană; termen evaluat, sigur, ca muncă de lămurire pentru întoarcerea poporului cu scârbă şi lehamite până la revoltă de oferta capitalistă, spre ofranda comparativă din vechiul regim. În această direcţie, tovarăşii vor face totul…

Nimic nu mai miră, astăzi, dacă luminăţia sa despo-tică, Iliescu, ajunge să-l facă prostănac public pe nesupusul concurent la conducerea partidului de nostalgie fesenistă, fostul preşedinte al OSCE, respectat ambasador în SUA şi, mai încoace, ministrul său la Externe; care, în cele din urmă, tânăr şef al PSD fiind, e prostit de-a binelea prin influenţa trează a bătrânului vulpoi bolşevic, departe să fie „produs expirat. Din contră, va fi multă vreme consultant politic şi model etalon pentru cel puţin o generaţie de târâtoare ipocrite cu aspiraţie la putere. Prin 1990 primul-ministru Roman declara în Die Welt că a învăţat de la maestrul prezident ştiinţa să fii politician credibil minţind serios printre zâmbete. Deci, „ex-piratul a făcut şcoală! Apoi, a făcut prima dragoste cu sânge pe terenul tinerei democraţii virgine, şi asta nu se uită! Numai bun să devină tătucul capitalismului întinat…

Ca urmare a „plantării florilor de mină, ucigaşe, prin „Horthy-cultură inovată, studenţii, tineretul din Piaţă şi cel solidar, pregătit intelectual, profesional, copleşiţi cu enormă dezamăgire, părăsesc masiv spaţiul mioritic predestinat să aibă păstori subjugaţi de spiritele malefice care fac legea invocându-l pe Dumnezeu. Poate că trecerea timpului va drege rănile grave pricinuite ţării de şefii săi conjuncturali şi cameleonici, însă văzându-i cum se zbat propagandistic să-ţi amintească mereu de onoarea şi funcţiile politice meritate oricând în numele sângelui vărsat la Revoluţie, abia că-ţi răscoleşte memoria faptelor nemernice obligându-te să-i bagi în puşcărie schingiuitoare pe viaţă, pentru binele istoriei reale.

Tânjisem demult să am nume de poet dar n-am reuşit decât încurajări amicale prin diverse cenacluri şi numai una oficială adresată de Nina Cassian în România literară la începutul cenzurii necruţătoare. Cu această „dotă" şi cu năzuinţa de schimbare câştigată la unicul SRL româno-american, voi încerca în paginile patronate de România liberă, ziarul celor trei faimoşi disidenţi anticeauşişti – Petre Mihai Băcanu, Mihai Creangă şi regretatul Anton Uncu – să-mi exprim public înverşunarea pornită pe noii dictatori ai măcelului şi confuziei naţionale gândite deliberat încă din toiul revoluţiei decembriste.

Aşadar, cu proba scrisului încercat în poezie sau proză de sertar şi orientat acum cu fermitate „revoluţionară împotriva cârmacilor legitimaţi prin vărsare de sânge, care manipulau ţara spre alte orizonturi nefaste, voi fi legitimat şi eu ziarist, membru al AZR. Adică asociaţia concentrând „o anumită parte a presei, evident anticomuniste, pe care Iliescu a turnat-o la Securitatea sa recuperată, ca duşman de clasă. Multă furie voi arunca peste oportuniştii de formaţie intelectuală, valoroasă pe alocuri, daţi, însă, cu Puterea pentru funcţii, bani şi privilegii contra democraţiei reale, aflată în chinurile facerii prelungite cu forcepsul sau prin cezariană riscantă. De ce, pentru că oportunitatea morală de a forţa pozitiv cumpăna politică a naţiei tale nu este o afacere de câştig imediat şi, pe deasupra, mai presupune sacrificii personale? Ori aveau mari datorii, escamotate adesea drept patriotice, prin legături subterane, faţă de tovarăşii creditori penetraţi în dauna Revoluţiei? Oricum, cei care au ţinut să roadă cu perseverenţă canină osul politicăriei neocomuniste vor fi simţit că timpul judecător i-a condamnat la devalorizare umană.

În fine, cu instalarea Convenţiei Democrate la guvernare mi-am umflat prea repede entuziasmul până m-a spart sula care avea de-a face serios cu prefectura şi marea corupţie înfiptă între pereţii palatelor de comandă politică precum cuiul lui Pepelea. Vorba unui personaj din Securitate, responsabil cu munca de cadre: „De unde să iei, bădie, altă Mărie cu altă pălărie, când socialismul ne-a comunizat şi omogenizat conştiinţele cu tăvălugul forţei şi al propagandei mincinoase? Toţi suntem o apă şi-un pământ! Treabă pentru care Iliescu a fost expert de prim rang, ştiind bine pe ce să pedaleze în impunerea ideilor lui originale. Apărătorii săi vinovaţi, vor spune că era şi el, SĂRACUL, acolo, un conducător mai mult onorific al „revoluţionarilor însetaţi de sânge şi averi ca pradă de luptă. Nu, fenomenul, pe lângă inspiraţiile căutate în rostul gherilelor din lumea a treia, ne aminteşte aproape fidel de cumplitele şi perfidele mijloace antidemocratice prin care a fost impusă puterea comunistă în alegerile din 1946, pentru care trebuia să existe un creier organzatoric al FSN-ului hain, pe nume triumfător, Iliescu.

Tocmai din acest motiv credeam orbeşte în Raţiu şi în Câmpeanu veniţi din exterior nealteraţi de morala proletariatului, dar s-au dovedit mai puternici Remeşii sau Mureşanii, tovarăşi cu apucături şcolite în hoţia totalitară. Văicăreala penibilă cu ruşinea de a fi român a preşedintelui Constantinescu, declarat „învins de securitate, în ultima instanţă, va pune capac multor aşteptări în schimbarea dorită. Compromiterea şi dispariţia CDR pe urmele FSN-ului murdar avea să ducă, inerent, la încetarea existenţei mele de combatant în oastea publiciştilor cotidieni. N-am avut ocazia să-mi zic sufleteşte că „maurul şi-a făcut datoria! Motiv pentru care voi cârmi chemarea literar-gazetarească spre subconştientul personal unde aveam concepute cateva cărţi aşteptând viaţă electronică. Semnate cu pseudonim original, departe de numele consacrat în articole.

Mai întâi voi transcrie tentativa epistolară de introducere în presa declarată liberă în formă şi subordonată în conţinut, cu explicaţii după unele articole.

BARBA

Disciplină şi iar disciplină, tovarăşi! Dorim o comportare demnă în raporturile cu

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Articole de pe piata politica

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor