Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Gratuit pentru 30 zile, apoi $9.99/lună. Anulați oricând.

Judecata de pe urma...

Judecata de pe urma...

Citiți previzualizarea

Judecata de pe urma...

Lungime:
254 pagini
3 ore
Lansat:
Feb 5, 2012
ISBN:
9786069296301
Format:
Carte

Descriere

Judecata de pe urma te conduce la rasturnarea dictaturilor bolsevice din Europa estica prin utilizarea unui fantastic instrument de lupta psihotehnica, in plan politico-militar, neimaginat pana acum, insa pasnic, discret si eficient ca proba de adevar incontestabil pe care, posibil, numai Dumnezeu ne-o serveste la... „Judecata de apoi“ a omenirii.


Dar pana acolo mai ramane de vazut ce resorturi enigmatice l-au condus pe narator sa realizeze aceasta plauzibila povestire provocata mai intai pe suportul cugetarii lui Malraux dupa care „Secolul XXI va fi religios ori nu va fi deloc!“


Cine nu-si inchipuie sau nu-si imagineaza, macar, cum a fost posibila moartea a trei dictatori sovietici intr-un timp relativ scurt pentru a se naste un Gorbaciov gropar al imperiului bolsevic, est-european, trebuie sa citeasca aceasta carte.

Lansat:
Feb 5, 2012
ISBN:
9786069296301
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Judecata de pe urma...

Cărți conex

Previzualizare carte

Judecata de pe urma... - George Colpit

Dumnezeu!

JUDECATA DE PE URMĂ…

...te conduce la răsturnarea dictaturilor bolşevice din Europa estică prin utilizarea unui fantastic instrument de luptă psihotehnică, în plan

politico-militar, neimaginat până acum, însă paşnic, discret şi eficient ca proba de adevăr incontestabil pe care, posibil, numai Dumnezeu ne-o serveşte la… „Judecata de apoi" a omenirii.

Dar până acolo mai este de judecat ce resorturi enigmatice l-au condus pe narator să realizeze această plauzibilă povestire provocată mai întâi

pe suportul cugetării lui Malraux după care „Secolul XXI

va fi religios ori nu va fi deloc!"

CAPITOLUL I

ÎNDRUMAREA

Hello, cinstiţi robi ai suveranei Curiozitatea! Dacă doriţi să facem cunoştinţă mai directă sau mai comodă puneţi-vă în siguranţă coborând şi evitând această prezentare ca pe un curent alternativ care produce forţă utilă dar şi pericole neaşteptate cu trimiteri false la defecţiunea generatorului.

Mă numesc Jimmy Boncan din Salem, Oregon, nord-american de origine scoţiană, alias Geostoic, moştenitor şi consultant al cutumelor celtice de la origini preoşeneşti până la practici scoţiene, renăscut fără eresuri din cenuşa faimoaselor vrăjitoare ce au stăpânit cândva oraşul meu. Ca cercetător al zeroului de referinţă dialectică şi al întunericului luminofag sunt adept al cosmosofiei, de unde percep că suprauniversul inteligent ne dotează la naştere cu o diversitate de conexiuni îndrumătoare, multe refractabile, dar prea nebuloase pentru raţiunea devenirii umane în flotantul mediu terestru.

În geneză, conştiinţa stelară a trebuit să-i dea femeii o natură mult mai atractivă decât bărbatului pentru creşterea şi adaptarea fiinţei gânditoare cu memoria şarpelui angelic. De aici vine şi părerea că nu întâmplător savantul a făcut calcule oferite de mărul ispitei din grădina Edenului când a descoperit gravitaţia ca o cădere în iadul pământesc, evocând pogorârea enigmelor cu tehnică nevăzută dinspre cerul psihic în concepţia, îndrumarea şi salvarea muritorului material încă din pântecele matern.

După această observaţie, părăsind convenţiile de suprafaţă, voi aminti că individul uman a deviat ca membru sexual în sine, cu toată fiinţa, precum un falus cinstit de zei în antichitate. Îi vezi mereu capul neprotejat de prezervativul textil cum se scoală căutând cu limbă, simţuri şi gesturi să penetreze la lumina ochilor senzitivi găurile negre din mediul înconjurător – proiecţii legate în subconştientul nostalgic de spaţiul intrauterin unde a fost creat şi evacuat, aprinzându-i fosforul mental pentru contacte de orice tip. Astfel iau naştere idei excitante, creatoare, actul reproducerii de la cap la coadă, operaţiuni sociale de înmulţire, împărţire, adunare şi scădere din viaţă... Moartea omului fiind totalul găurilor încercate, orgasmul extrem cu transfer pe altă lume, limita primatului experimentat, dezbrăcarea de haina efemeră împrumutată la naştere sufletului ceresc. O primenire binecuvântată în spiritul Black hole. Scuză-mă, supus al Ruşinii, dacă am păcătuit vrând să-ţi opun gândului tău virgin o frumoasă prostie în pielea goală, bună de petreceri cu cântec. Doresc numai să afli că şi capul băgat în nisip face copii... ale imaginaţiei.

La 50 de ani, jurnalistul din mine a intrat în rezonanţă spirituală cu o persoană din Carpaţi datorită erorii de suprapunere a frecvenţelor specifice transmise prin dispeceratul galactic. Iată-mă, în consecinţă, confesorul unui român din Lumea Veche, corespondentul prezenţei mele transferate aici în Lumea Nouă. Deşi eu sunt un fost neprihănit creştin iar el un fost ateu păcătos, ulterior zdruncinat de corecţii dumnezeieşti, ne-am întâlnit, trup şi suflet, contopiţi într-un alter ego, la intersecţia întâmplărilor excepţionale din această istorisire demnă de circulat.

A, un amănunt cât vreţi de important: purtătorul intelectului bine aşezat „cu picioarele pe pământ, optimizat în adaptare, convergent în judecată, este analizat de comunitate ca cerebral, uneori supradotat, arareori genial dacă sfidează logica normală; iar cel „cu capul în nori, cu obiective divergente, împrăştiat, inadaptabil, poate din cauza cotei accidentale în exces de raţiune serafică, e socotit anormal, stupid, nebulos ori nebun, adică dezechilibrat faţă de trăirea colectivă, străin de ce se-ntâmplă în jurul său, aerian, picat din lună, de pe altă lume… Ceea ce confirmă că semnalele exterioare de control transmise releului logic ţin în suspensie temporară destinul individului dacă acesta refuză orientarea în actualitate, detaşându-se de semeni prin răspunsuri bizare, incoerente, ofense adresate raţiunii atemporale.

Aşadar, defecţiunea unora este că s-au trezit în eroare, fiind programaţi pentru altă realitate. Ca şi „deplasaţii" timpurilor trecute, cu născociri preţuite abia peste veacuri. Volubilul, exuberantul, fericitul care a prins rădăcini în viaţa pământeană îşi exteriorizează lejer gândurile şi manifestările vrând să confirme tatălui universal că s-a familiarizat cu noul destin. Introvertitul are ombilicul gândurilor încă legat de mama sa extraterestră, de aceea nu e în apele lui şi emite judecăţi ciudate, totdeauna valabile, însă, dacă sunt cercetate deasupra timpului prezent. El este croitorul reflexiei pe care o măsoară de zece ori pentru a debita o singură dată cu teama că n-a măsurat bine. Nu intră în calcul numeroasele rebuturi de lume cu ochi, date dracului să-l hrănească.

Comunic această constatare, de bun-simţ, în fond, atât pentru cititorii deştepţi cât şi pentru cei proşti, cu egală consideraţie, ca să previn exagerările critice, deraierile hiper-vanitoase de la calea de mijloc a înţelegerii. Mai ales pentru cei înţelepţi care au observat, fără orgoliu, că unde-i minte multă e şi prostie pe măsură. E o recunoaştere din care derivă creaţia în limite umane, modestia de lux a conştientului pentru defectele sale, confuzia combatantului prins în lupta contrariilor şi aroganţa speculantului cu dileme. Devine clar că ziua faptelor sublime, obosită, e învelită de noapte, iar aurul strălucitor trebuie asociat cu mina întunecată şi sterilul, în virtutea echilibrului legic. Fiindcă lumea noastră s-a născut dintr-o prostie ajunsă la nivelul ştiinţific de nebuloasă, iar din absurditate savantă va să dispară. Chiar Dumnezeu are gândire calitativă de vreme bună şi vreme proastă, reper important pentru orientarea sufletului omenesc. Pe urmă, niciun păstor cu cap nu crede în oaia isteaţă care abate turma din drumul prestabilit ca normă.

Spirala infinitului reciclează periodic natura şi ceea ce pare o întâmplare nenorocită nu este decât un roditor salt calitativ cu structură spirituală sau materială de neasemuit. Gândeşte-te, lectorul meu rezistent, cum o parte din cimitirele de fier vechi, ruginit, inutil, ajunge prin operaţia de recuperare selectivă să capete înfăţişarea oţelului neoxidabil care se va regăsi în instalaţii şi utilaje de viaţă lungă, mult mai complexe şi mai durabile decât forma existenţei anterioare. Lucrul acesta e inevitabil fiindcă Dumnezeu se îmbunătăţeşte pe sine, prin om, ca un tehnolog sau doctor, cu permanentă desăvârşire. Na, că am dat-o pe filozofie popească.

Tipul care nu se limitează la cele pământeşti, având extensia gândirii în haos, judecă mai greu lucrurile învecinate, ca un calculator performant ce întârzie obositor cu procesarea unor informaţii necunoscute memoriei sale până să dea răspunsul aşteptat. Când fenomenul se repetă, hotărâm că obiectul de calcul nu e corespunzător destinaţiei, adică nu e în limita programării, practic nu e bun şi îl propunem pentru depanare sau casare. Prin comparaţie deducem că doar un mic procentaj norocos din mulţimea nebunilor pământeni a fost salvat ca descoperitor al noutăţilor incredibile până la dovada efectului revoluţionar, valoros, util, palpabil.

O să vedem, treptat, pe parcursul cărţii, cum doar nebunia politică va face să dispară o descoperire cu perspective grandioase pentru civilizaţie, folosită temporar ca pe o cârpă miraculoasă de şters mizeria bolşevică. Întocmai ca giganţii petrolului care au îngropat cu bani fără număr apariţia motorului hidrolitic, ecologic, în ciuda imensului pericol de asfixiere fatală a biosferei. E vremea să precizez că asemenea tipi vor căuta înadins găuri negre în spaţiul apropiat, măcar că dracul invizibil face onanie cu forma lor de sex masculin. Şi ce-o să iasă, Dumnezeu ştie...

De intervin, uneori, în lectură, condamnarea ideală sau aprobarea total necontrolată înseamnă că recepţia şi redarea ideilor se distorsionează de către o forţă care ne depăşeşte. Benefică ori malefică. Cert este că numai din tembelism platinat putem dispreţui roca tăinuitoare de aur veritabil. În consecinţă, eu îi înţeleg pe cei ce au propus dubla remitere a premiului Nobel, pentru pace şi literatură, autorului columbofil care „a scris" în alb imaculat un roman-fluviu cu mesaje adresate imaginaţiei obscure. Îi pătrund pe mimii filozofiei geniale ca şi pe iraţionalii vrând să mediteze verosimil. Doar atât cât să fie detaşaţi paşnic, efemer, în lumea lor din alte sfere cu atracţii enigmatice până la Judecata de apoi a Perfecţiunii. Ce poate fi paradoxal în această concesie naturală?

Din platoul geografic al Terrei servim ştiinţific, deseori, noţiuni despre Groapa Marianelor şi Everest cu sugestia că avem trebuinţă vitală de apă ca de aer să evoluăm cu scadenţă pe contrastul dramatic dintre spaţiul sideral, rarefiat, şi cel abisal, comprimat cu tehnică neştiută până la lichefierea gazelor excesive de oxigen şi hidrogen în procente favorabile vieţii. Aici suntem la mijloc, pe terenul salturilor de la peşte la pasăre trecând actualmente prin maimuţăreală superioară. Chiar şi fără cercetare, instinctiv ne revendicăm originea materială din oceanul planetar cu nouă niveluri de infern şi întuneric, iar în oceanul eteric ne căutăm natura spirituală, regăsind prin spaţiul contemplării aspiraţia de zbor spre lumină şi puritate până într-al nouălea cer.

Un prost pursânge m-a învăţat că adevărul e ceva convenabil şi simplu, de înţeles la mintea cocoşului, de aceea mă voi prosti scormonind ca găina realităţi elementare prin curtea casei terestre, în ciuda pintenaţilor cucurigându-se pe diverse înălţimi sociale că doar ei au fecundat cu întrebări substanţa filozofică a existenţei de când a fost ouat pământul, departe de a rezulta un răspuns categoric. Dacă v-am bulversat gândirea, serviţi, vă rog, echilibru din platoul naturii.

Pardon de abatere. Acum vom tot alerga cu puţin hazard în spatele timpului să descoperim o ascunzătoare anume pentru viitorul omenirii care a existat până la un termen atractiv, aproape de zero pe axa evoluţiei dialectice… Poate limita manipulării cu tehnică a misterelor cereşti, poate limita expansiunii abuzive cu speculaţii filozofice şi religioase… Până atunci împărtăşesc din mersul experienţei personale, în stilul cel mai franc şi acceptabil cu putinţă, venind în întâmpinarea curioşilor mei cu nespusă iubire şi un superb ghiveci de gânduri înflorite într-o cultură specială având compoziţia cibernetică „da sau nu" echilibrată, cred.

M-am rugat să-mi dea Domnul mintea românului de pe urmă, convins că cei din urmă vor fi cei dintâi. Mergând mai departe, pe calea proverbială, i-am luat românului vorba din gură, limba şi trăirea primară a corespondentului meu din lumea cealaltă, de dincolo de ocean, pentru ca Eu să fiu el în întregime, cu chemare să înmulţim „caprele" de rasă utilă împuţinând vecinii ageri şi neobosiţi în treaba invidiei criminale.

Parcurgând cele trei capitole din aval, mai întâi vom face cunoştinţă cu doimea din autor în evoluţia sa constrânsă de predestinare să transcrie această carte. Apoi un specialist reînviat ne va oferi viziunea tehnică asupra morţii sale, solicitată şi la export. În cele din urmă, vom împărtăşi din tehnica dezgropării timpului mort folosită în victoria paşnică, misterioasă pentru întreaga lume, asupra comunismului de tip sovietic.

Închei începutul, dator să îndrum atenţia spre unele personaje reale care au fost introduse în conţinut ca nişte ţigarete de lux într-un pachet ordinar cu menţiunea că „fumatul" acestora poate dăuna prin intoxicare!

MOARTEA ÎN FELUL LUMII

Sunt o problemă de speriat în pântecele mamei, o codană de ţară, încă neajunsă la majorat, chipeşă, ambiţioasă în hărnicie, cu puţină carte bine învăţată şi ceva educaţie citadină. Croitoreasă pentru sărăcime, cu Singer original, maşină de lux. Poartă în sânge, în minte, un război moral cu presentimentul morţii la naştere mai teribil decât cel militar la care tata este concentrat. Însă Dumnezeu i se arată în vis cu amânarea trecerii în nefiinţă la 20 de ani. Prin acest tunel matern, destul de întortocheat privind starea de spirit, ies eu la lumina vieţii ca orice copil normal, nevătămat. Din chinuri, însă, vine creaţia. Copila-mamă, după durerile facerii învăluite cu visul de moarte, se dă la jurăminte pe toţi dracii gheenei să nu mai ţină altă sarcină cât va trăi. Până la împlinirea celor 20 de ani se consacră statornic pregătirii pentru veşnicie în toate ocaziile posibile cu ritual ortodox, făcând exces de zel în această credinţă, singura pe care a moştenit-o, a conceput-o şi a trăit-o intens, fără crâcnire, din fragedă pruncie.

Atunci, chiar la zi aniversară, aşteaptă cu demnitate trecerea din viaţă în modesta gospodărie de ţară cu miresme romanice unde Vica, Tia, Lina, Păuna, Tora, Mia, Lucia, Stela se află în apropiere ca june muieri sau fecioare cu mult amor latin de viaţă laică, alături de noţiuni slavone, ca iubire şi dragoste, consacrate lui Dumnezeu în biserică – tocmai oportune pentru „credinţa" viitoare în diabolicul Stalin. În treacăt spus, până aici amorezii şi amorezele se amorezau, erau amorezaţi, făceau amor, apoi au abandonat moştenirea verbală a sentimentelor intime după acuzaţii de cosmopolitism, decadenţă burgheză, sectarism şi catolicism antibolşevic. Femeile veniră să-şi ia barem adio de la vecina sau ruda lor, Veta, dacă nu vor putea înturna prin rugă sau farmece solia morţii. Preotul Vulpaşcu, însoţit de ispite, trecuse pe aici în mai multe rânduri cu tămâierea să alunge, dracului, duhurile rele din casă, din ogradă şi din capul tinerei femei atrăgătoare. Citirile din Sfânta Evanghelie ortodoxă şi semnele crucii făcute din belşug completau simţământul de iertare a neştiutelor păcate copilăreşti. Să nu faci ca popa, să faci cum zice, vine sloganul enoriaşilor fără alternativă, inclusiv al mamei.

Atunci, chiar în ziua morţii visate, se întâmplă ca familia neoprotestantă a unui meşter constructor din Capitală, chemat de industria militaro-germană, să fie în căutare de locuinţă cu chirie pe acest meleag. Calcă şi modesta gospodărie provincială a „condamnatei, oferindu-i Scriptura cu chipul cel mai lămuritor, cu rostul ei fundamental pe acest pământ. Fără ezitări, mama îşi întoarce credinţa în cultul creştin după evanghelie, oficializat cumva dar mult prea hulit şi batjocorit de ortodocşi ca, de altfel, orice alt crez din afara tradiţiei colective naţionalizate, oriental-creştine. Este binecuvântată şi încredinţată de viitorii chiriaşi în numele Domnului Isus că de-acum „a murit cu felul de a fi ca lumea păcătoasă şi a înviat cu respect pentru Adevărul Suprem. Pe urmă „aventista, „pocăita, „oaia rătăcită, unică în satul eminamente ortodox, sunt insistente porecle popeşti, sinonime cu păgâna, stricata. Dar convertita va trece cu exigenţele credinţei la penticostali. Între timp, călcând jurământul păcătos, mai dă naştere la încă şapte copii, toţi în viaţă, sănătoşi, acum de peste 40 de ani. Adesea vor fi depăşite boli, necazuri sau piedici de netrecut în relaţiile casnice prin rugăciuni stăruitoare. Atacată de un cancer ireversibil, spre pilda lucrării dumnezeieşti, mama continuă după 28 de ani să reziste fără nicio complicaţie. Un cancer tratat exclusiv prin credinţă. Marii specialişti îi dăduseră termen de mirtiologie, supravieţuire, de cinci ani dacă urmează tratamentul şi operaţia lor costisitoare, refuzate din lipsuri, apoi medicii s-au convins că chiar e o minune la mijloc, un fenomen supranatural. „Domnule doctor, eu am un mare Doctor în Cer şi urmez tratamentul său!..., răspunde pacienta la întrebările cu imensă mirare ale ultimului supravieţuitor dintre cei cinci profesori consultanţi.

Grija diavolului de a-i distruge credinţa prin soţul comunist cu rădăcini legionare şi răutăţi ortodoxe, prin instituţii ateiste, prin lume câinoasă, nu a doborât-o, nici nu a clintit-o din drumul descoperit. Numeroase bariere ferecate s-au deschis dinaintea sa, dar, cu regret insuportabil, s-a năruit voinţa copiilor descumpăniţi de brutalele controverse părinteşti, afurisiţi de lume, persecutaţi profesional, umiliţi politic într-atât cât să evite calea pocăinţei. „Facă-se voia Domnului!, a zis mama, în cele din urmă, apăsată de supărare cruntă pentru încercări numeroase şi tot atâtea eşecuri în această perspectivă. Nici măcar primul născut, stigmatizat prin antagonismul părinţilor „Lenin-pocăitu’ , promiţător din leagăn în multe dimensiuni, nu i se alătură, nu promovează şcoala şi învăţătura biblică.

FUGA ÎN PĂCAT

Timpul care mă petrece după convertirea mamei la severitate creştină adesea mă aruncă vulnerabil în turbioanele societăţii frivole. Rar mă bucur cu gândul la Dumnezeu şi sufăr cumplit când intru voluntar în hora drăciilor. Eu, primul născut, băiatul cel mare!… Căruia Vechiul şi Noul Testament i-au fost citite, răscitite, pomenite din scoarţă-n scoarţă încă de la mersul în picioare cu puţină înţelegere până la saturaţie, la refuz.

Mai târziu, copil fugit în lumea largă, citesc de voie călăuze ateiste, biblii hazlii pentru credincioşi şi necredincioşi, filozofii materialist-dialectice, multe mizerii deconcertante. După ce am ascultat oameni, învăţând, am intrat în dialog, apoi m-am ascultat vorbind cu sufletul din mine şi din afara mea – Dumnezeul omniprezent. Astfel am văzut în depărtare, dincolo de Biblie, cum belşugul este un măgar prea plecat greutăţii aurului din samarul său pe care o tot duce prin oaza luxuriantă, iar sărăcia este cămila slobodă să caute în deşert o povară pentru supravieţuire. Aleg fata morgana, iluziile, sunt rob la ingratitudini să câştig hrana spiritului, cad în rătăcire, mă înconjur cu haos, cu întrebări imposibile. Încă visez nehotărât, sărmanul de mine, să fiu bogat căutând nemurire prin fapte şi credinţă deosebite. Mă umplu de milă naivă şi ajung victimă când perfidia semenilor mi se înfăţişează suferindă. Melancolia vine mereu îndrăgostită de viaţa mea, ca o logodnică înşelătoare. Întâmplările dureroase îmi sunt surorile contradicţiilor proprii. Vremea nemernică devine ruda eului rătăcit de mine spre depersonalizare. Cred că am făcut casă bună cu Diavolul, că am iubit răul pentru a le fi bine apropiaţilor. Mi se instalează presimţirea chinuitoare, ca şi mamei în tinereţe, că la 60 de ani voi da neapărat viaţa în primire, chiar în anul fatidic 2000. Intru inevitabil cu performanţele nefericirii în deceniul cinci al existenţei. Începe o oarecare limpezire a raporturilor dintre mine şi eternitate pe fondul viciilor care mă opresc să cer iertare Mântuitorului prea îngăduitor cu fugarii din calea sa. Voi trăi în continuare senzaţia unui deţinut în lanţurile Satanei, din sufletul căruia ispitele ciugulesc asemenea corbilor înfipţi pe cadavru. Totuşi, nu mi se pare deloc simplu şi cinstit să rostesc rugăciune de împăcare. Nu cred că am forţa necesară… Isuse, ştiu că nu sunt neştiutorul salvat pur şi simplu la cererea „Iartă-mă!". Mă lupt, însă, din răsputeri să te apăr, Doamne, de mine, păcătosul! Cum ar fi posibil să scap atât de uşor dacă nu voi îndura torturile conştiinţei?

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Judecata de pe urma...

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor