Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Doar $9.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Introducere in psihologia jungiana

Introducere in psihologia jungiana

Citiți previzualizarea

Introducere in psihologia jungiana

Lungime:
325 pagini
8 ore
Editor:
Lansat:
Feb 21, 2018
ISBN:
9786064003492
Format:
Carte

Descriere

Dupa publicarea Tipurilor psihologice, in 1921, a urmat o perioada in care vocea lui Jung s-a facut mai putin auzita. In tot acest timp, atentia sa se indrepta spre interior, spre lucrul cu psihicul sau. Rodul acestei introversiuni a fost celebra Carte Rosie, in care Jung descrie drumul ce l-a dus la cunoasterea propriei „ecuatii personale". Si pe baza acestei „ecuatii", in seminarul sustinut in 1925, ale carui note sunt transpuse in aceste pagini, el prezinta conceptele fundamentale ale psihologiei analitice. Fara a se suprapune peste explicatiile din stratul secund al Liber Novus, aceasta expunere poate fi considerata o a treia parte a analizei produselor imaginatiei active intreprinse de Jung in perioada anterioara. De asemenea, completeaza opera sa teoretica, in maniera vivace a prelegerilor si a discutiilor ce le insotesc. O mica bijuterie a gandirii jungiene, seminarul din 1925 prezinta devenirea profesionala a lui Jung, despartirea lui de Freud si trece in revista concepte precum subiectiv/obiectiv, anima, animus, functie transcendenta, functii psihice, facand apel la vise, mituri, viziuni, opere artistice. Seminarul evolueaza de la o intalnire la alta pe baza intrebarilor puse de membri, ei insisi psihoterapeuti sau medici, oameni de litere, analizanti si fosti analizanti ai lui Jung – reusind, astfel, sa capteze interesul unui public cat mai variat.

Editor:
Lansat:
Feb 21, 2018
ISBN:
9786064003492
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Introducere in psihologia jungiana

Cărți conex

Previzualizare carte

Introducere in psihologia jungiana - C. G. Jung

Prefață la ediția din 2012 a Seriilor Philemon

Dintr-o perspectivă istorică, aceste seminarii au fost în multe privințe cele mai importante pe care Jung le-a predat vreodată, deoarece reprezintă singura sursă directă și de încredere în care Jung vorbește despre evoluția ideilor sale și despre experimentarea sa de sine, care a dus la nașterea Cărții Roșii, Liber Novus. Cu toate acestea, seminariile nu au primit atenția deosebită pe care o merită. În 1989 au fost publicate în cadrul Seriilor Bollingen, într-o ediție editată de William McGuire (1917–2009).¹ Ediția a fost realizată cu un profesionalism excelent.² Publicarea Liber Novus oferă posibilitatea unei noi prezentări a seminariilor, deoarece discuțiile lui Jung din acestea apar acum într-o nouă lumină. Odată cu această ediție revizuită din cadrul Seriilor Philemon a fost adăugată o nouă introducere, împreună cu referințe către subiecte despre care Jung vorbește în Liber Novus, precum și alte adnotări, cu noi informații. Toate acestea au fost identificate până în 2012. Greșelile prezente în ediția din 1989 au fost omise, fără a mai fi menționate. Cercetări ulterioare au indicat faptul că pasajele din cartea lui Joan Corrie ABC of Jung’s Psychology, identificate ca fiind din acest seminar și reproduse în addenda cărții, erau de fapt, din seminarul lui Jung din Swanage, Anglia, prezentat în același an, și astfel au fost omise din prezentul material. McGuire a presupus că seminariile au avut loc în fiecare luni, între martie și iulie, fără nicio pauză, și astfel a adăugat date fiecărei prelegeri. Însă însemnările dnei Cary Baynes, recuperate de curând, sugerează faptul că seminariile aveau loc de două ori pe săptămână, astfel că datele adăugate anterior au fost șterse.

Sonu Shamdasani


¹ Vezi John Beebe, „Obituary, William McGuire", Journal of Analytical Psychology 55 (2010): pp. 157–158.

² În 1988 am participat la realizarea acestui volum făcând muncă de cercetare, ceea ce a fost, la acel moment, o experiență valoroasă.

Introducere

SONU SHAMDASANI

24 martie 1925, Zürich. Cary Baynes a notat:

Ieri a început noua serie, adică primul dintre seminarii. Acestea, asemenea războaielor din vechime prezentate în manualele școlare, își au cauzele lor, atât directe, cât și îndepărtate, din care primele sunt prezentate magistral în scrisoarea adresată de Jung grupului. Se spune că, atunci când dna Corrie a primit scrisoarea menționată mai sus, a simțit ca și cum tatăl ei ar fi murit.³ A fost o stare generală de plâns, jale și furie în rândul celor fideli, însă reprezenta și o sărbătorire a spiritului. Cum avusesem doar două ore de analiză de la începutul lunii decembrie, participarea la seminarii mi s-a părut a fi o oportunitate de neratat.

Ne întâlnim în fiecare luni și joi, de la 16:30 la 18, în camerele de pe Gemeinde Strasse.⁴ Ieri au fost prezente următoarele persoane: dr. Shaw, dr. Kay (28 de ani, sosind din Australia, văzut de mine pentru prima dată; menționez că era foarte frumos), dra Sergeant, Kristine Mann, dr. Ward, dr. Gordon, Beckwith⁵ (arăta ca și cum fusese înțepat de o albină, convins că seminariile însemnau pierderea orei lui cu Jung, ceea ce nu era adevărat, însă anima l-a menținut pe această poziție cât de mult s-a putut), Murray⁶ (32 de ani, ultima dată sosind din Cambridge, Anglia, dar uneori și din SUA — a venit cu 60 de întrebări și înțelesese Tipurile⁷ — se bâlbâie pe gustul Reginei⁸, într-un mod mult mai atrăgător decât mine — de profesie chimist, deține un teren sălbatic în Vermont, unde speră să îl atragă pe Jung pentru o conferință; când i s-a amintit de California, a spus că această zonă nu este potrivită pentru că este în transformare și că, după ce a fost ales locul conferinței, s-a hotărât ca acolo să se contruiască în două săptămâni un bloc de apartamente; Vermont, pe de altă parte, va fi la fel încă 80 de ani de aici înainte — aceasta mie mi s-a părut o părere conservatoare. Cred că ar fi putut să spună 800 de ani), Aldrich, dna Dunham (Chicago), eu, dra Hincks și dra Corrie. În această ordine ne-am așezat, părând înțelepți.

Jung a spus că va începe cu o expunere istorică despre psihologia analitică, după care putem pune orice întrebări, așa cum am făcut și la Cornwall, iar el le va selecta pe cele potrivite pentru discuție.⁹ I-am reamintit că fuseserăm de acord cu privire la o temă generală (transferul) și l-am întrebat dacă alege să discute tema acum. A spus că nu. Preferă să vorbim despre ce ne interesează pe noi, așa cum am face și într-o analiză individuală. Dr. Shaw a spus că dorește să afle ceva mai mult despre principiul enantiodromiei — mai mult decât a fost prezentat în capitolul despre Schiller.¹⁰ Jung i-a zis să înceapă sau ceva asemănător, dar să formuleze printr-o întrebare. Dl Aldrich a spus că ar dori să îl audă pe Jung elaborând mai mult despre filosofia sa de viață și că cei care doresc să practice analiza pot să își păstreze întrebările pentru orele private cu Jung. Am protestat față de aceasta și am spus că unii dintre noi nu au ore cu Jung și aș fi foarte dezamăgită dacă seminarul nu oferă șanse tuturor. Față de acestea Jung a spus că Aldrich își arată coarnele în fața auditoriului preponderent feminin, moment în care s-au auzit aplauze puternice. Din tonul impunător al lui Aldrich, ai fi putut presupune că a avut de suferit cumplit din cauza oamenilor care urmau să practice analiză. Jung a spus că, în ceea ce privește discutarea filosofiei lui de viață, este o arie mult prea largă și că Aldrich ar trebui să o separe în întrebări. Apoi dra Corrie nu a fost de acord cu analiza istorică, spunând că ar prefera să rămână cu ceva de la el. M-am bucurat că a spus asta, deoarece și eu mă gândeam că Jung avea de gând să recapituleze introducerea pe care ne-a făcut-o la Cornwall și ar fi fost păcat. Însă el a intenționat cu totul altceva, s-a referit la evoluția propriilor sale idei despre analiză, iar aceasta era, desigur, o temă pe care toți am primit-o cu bucurie. El a spus că a fost dintotdeauna impresionat de întinderea ariei pe care o acoperă psihologia analitică și astfel s-a gândit că este important pentru cineva să aibă o imagine asupra acestei întinderi, iar apoi și-a început prelegerea, pe care o voi prezenta prin propriile lui cuvinte, atât cât pot, în speranța de a surprinde caracterul plin de viață al prezentării.¹¹

Descrierea însuflețită făcută de Cary Baynes comentariilor prietenoase din cadrul acestor seminarii se oprește aici. În mod clar, auditoriul nu a avut nicio idee despre ceea ce Jung urma să prezinte. Dar înainte de a ne întoarce la aceasta, trebuie să privim situația în care se afla Jung în 1925.

JUNG ÎN 1925

În 1921 apăruse lucrarea Tipuri psihologice, fiind foarte apreciată. Ediția în engleză a apărut în 1923 și a primit multe recenzii elogioase. Într-un articol întins pe două pagini în New York Book Reviews, Mark Isham concluzionează: „Această operă este deosebit de profundă, desăvârșită, educativă, clasică și mult mai mult decât incitantă. Este stimulantă, eliberatoare și tonică. Autorul dă dovadă de o înțelegere plină de simpatie a tipului de gândire introvertit și cu nimic mai prejos a celorlalte tipologii... Jung a dezvăluit regatul interior al sufletului extraordinar de bine și a realizat descoperirea de prim rang asupra semnificației imaginației. Cartea sa cuprinde o multitudine de domenii de cunoaștere și concepte, despre care se pot scrie numeroase recenzii cu subiecte foarte diferite".¹² În ceea ce privește lucrările publicate, perioada care a urmat după Tipuri psihologice până la prezentul seminar a fost una dintre cele mai tăcute din cariera lui Jung. În anul 1921 s-a publicat contribuția la un simpozion din cadrul Societății Britanice de Psihologie, „Valoarea terapeutică a abreacției¹³; în 1922 s-a publicat o prelegere ținută la Societatea pentru limba și literatura germană din Zürich, „Despre legăturile psihologiei analitice cu opera literară.¹⁴ Atipic pentru Jung, nu s-a publicat nimic nou în anii 1923 și 1924. Această situație poate avea legătură cu faptul că mama sa a murit în ianuarie 1923. În anul 1925 au apărut două articole, un rezumat din 1923 despre „tipurile psihologice, care a fost prezentat la Congresul internațional de educație din Territet, Elveția¹⁵, și o contribuție la lucrarea contelui Hermann Keyserling pe tema căsătoriei, intitulată „Căsnicia ca relație psihologică.¹⁶ Focusul creativității lui Jung era în mod evident în altă parte, și anume în transcrierea Cărții Roșii, Liber Novus,¹⁷ și începerea construcției turnului său de la Bollingen, pe țărmurile de nord ale lacului Zürich.

Originea operei poate fi expusă pe scurt. În iarna anului 1913, Jung a dat frâu liber gândirii sale fantasmatice, notând cu atenție ceea ce apărea. El a numit mai târziu acest proces imaginație activă. Și-a notat aceste fantasme în Cărțile Negre. Acestea nu sunt jurnale personale, ci mai degrabă înregistrări ale unui experiment cu sine însuși. Dialogurile din imaginația activă pot fi privite ca o gândire într-o formă dramatizată.

Când a izbucnit Primul Război Mondial, Jung a considerat că o parte a imaginațiilor sale erau de fapt anticipări ale acestui eveniment. Acest fapt l-a dus la elaborarea primei schițe a cărții Liber Novus, ce a constat în transcrierea principalelor fantasme din Cărțile Negre, împreună cu un rând de interpretări și o formulare lirică. Jung a încercat atât să deducă principii psihologice generale din fantasme, cât și să înțeleagă în ce măsură evenimentele descrise în fantasme reprezintă, într-o formă simbolică, întâmplări ce urmează să se petreacă în lume. Lucrarea, cu toate că nu a fost publicată în timpul vieții sale, a fost scrisă spre a fi publicată. Tema generală a lucrării constă în modul în care Jung și-a regăsit sufletul și a învins disconfortul contemporan al alienării spirituale. Acest punct este atins în cele din urmă prin faptul că permite renașterea unei noi imagini a lui Dumnezeu în sufletul său și prin elaborarea unei noi viziuni asupra lumii sub forma unei cosmologii psihologice și teologice. Liber Novus reprezintă prototipul viziunii lui Jung asupra procesului de individuație.

Conținutul lucrării a trecut printr-o serie de schițe, iar apoi a fost transcris de Jung într-o caligrafie ornamentată în stil gotic într-un volum in-folio de dimensiuni mari, cu coperți de piele roșie, căreia i-a adăugat litere ornamentate la începutul fiecărui capitol, margini decorate și un număr însemnat de picturi. Jung a terminat manuscrisul celor două părți din Liber Novus în 1915, iar a treia parte, Încercări, în 1917. După aceea s-a apucat de transcrierea migăloasă. Inițial, picturile au reprezentat ilustrări ale fantasmelor prezentate în text, ulterior putând fi considerate imaginații active ele însele, uneori referindu-se la fantasmele din aceeași perioadă din Cărțile Negre. Jung întrerupe brusc transcrierea în jurul anului 1930. Până în ianuarie 1921 ajunsese la pagina 127 din volumul caligrafiat, iar până în august 1925 ajunsese la sfârșitul paginii 156.

În anul 1920, Jung a cumpărat un teren pe țărmurile de nord ale lacului Zürich, în Bollingen. A simțit nevoia să își reprezinte cele mai lăuntrice gânduri în piatră și să își construiască o locuință primitivă: „Bollingen a fost ceva deosebit de important pentru mine, deoarece cuvintele și scrisul nu erau suficient de reale. A trebuit să îmi fac confesiunea în piatră".¹⁸ Turnul a fost „o reprezentare a procesului individuării". De-a lungul anilor a pictat fresce și a făcut gravuri pe pereți. Turnul poate fi privit ca o continuare tridimensională a cărții Liber Novus: Liber Quartus.

În 1924 și 1925, publicarea lucrării pare să fi fost una dintre preocupările cele mai importante pentru Jung. La începutul anului 1924, acesta i-a cerut lui Cary Baynes să facă o transcriere tipărită a textului și a discutat cu ea problema publicării lucrării. Aceasta notează în jurnalul său:

Atunci tu ai spus că trebuie să scriu exact conținutul Cărții Roșii — cândva înainte de a-l da spre copiere, dar de atunci ai adăugat mult material și ai vrut să îl copiez din nou, spunându-mi că îmi vei explica lucrurile pe măsură ce continui, deoarece înțelegi aproape tot de acolo. Astfel vom putea ajunge să discutăm multe lucruri care nu au apărut în analiza mea și aș putea înțelege ideile tale de la temelie.¹⁹

În aceeași perioadă, Jung a discutat modalitatea de a fi publicată lucrarea și cu colegul său, Wolfgang Stockmayer.²⁰ În 1925, Peter Baynes a tradus Septem Sermones ad Mortuous,²¹ care a fost publicată privat de către Watkins în Anglia.

În timp ce se ocupa cu transcrierea, Cary Baynes l-a îndemnat pe Jung să susțină un seminar pe tema lucrării. Ea notează în jurnalul său:

Când l-am întrebat pe Baynes dacă și-ar dori un seminar despre Cartea Roșie, n-am avut altceva în minte decât ceea ce făceai împreună cu el. De când am început să o citesc, m-am gândit că ar fi o idee bună aceea ca, în loc să o discuți cu mine, așa cum ai zis că vei face, să fie inclusă și Mona Lisa.²² Poate că ea cunoaște tot ceea ce se află în lucrare și înțelege atât de bine încât această propunere nu o va atrage, însă m-am gândit că poate o va interesa... el [Peter Baynes] m-a întrebat… de ce este o atât de mare problemă pentru mine publicarea Cărții Roșii. Aș fi putut să i-o retez scurt spunându-i că este o problemă pentru mine deoarece tu ai prezentat-o astfel… atunci i-ai spus propria părere și a fost complet blocat… Când am spus că vreau să te aud vorbind despre Cartea Roșie în exterior și tu te încăpățânai să crezi că am în minte ceaiuri dansante, ți-am întors-o, spunându-ți că, dacă a ta Carte Roșie nu e suficient de măreață pentru a se vorbi despre ea și într-un cerc mai larg, atunci ar trebui să faci ceva în legătură cu asta.²³

Nu se știe dacă a avut loc un astfel de seminar. Însă este posibil ca aceste discuții să fi avut un rol important în decizia lui Jung de a vorbi pentru prima oară în public despre experimentul cu sine însuși și despre câteva imaginații din Liber Novus.

În această perioadă, Jung s-a retras din Clubul psihologic, pe care îl fondase în 1916.²⁴ În data de 25 noiembrie 1922, împreună cu Emma Jung și Toni Wolff, a părăsit Clubul.²⁵ Pe perioada retragerii de la club, Jung a susținut seminariile de la Polzeath, Cornwall, Anglia, în iulie 1923. În anul precedent a fost înființat Clubul de psihologie analitică din Londra. Seminariile au fost organizate de Peter Baynes și Esther Harding. Au participat douăzeci și nouă de persoane.²⁶ Au avut două teme principale — tehnica analizei și efectele psihologice ale creștinismului de-a lungul istoriei. În această perioadă, un număr crescând de persoane au venit din Anglia și America în Zürich pentru a lucra cu Jung, alcătuind un grup neoficial de expatriați. În 22 august 1922, Jaime de Angulo îi scria lui Chauncey Goodrich lansând „o provocare tuturor fraților suferinzi de nevroză — mergeți, frații mei, mergeți la Mecca, mă refer la Zürich, și beți din fântâna vieții toți cei care aveți sufletele moarte, mergeți și căutați viață nouă".²⁷

În data de 30 aprilie 1923, Eugen Schlegel a venit cu inițiativa ca Clubul să încerce să îl implice pe Jung din nou. În această privință a urmat un schimb de scrisori între Jung și Alphonse Maeder în acel an. Poziția lui Jung a fost aceea că se va întoarce doar dacă această colaborare este dorită clar și în unanimitate. În cadrul Clubului erau discuții aprinse pe această temă. De exemplu, în data de 29 octombrie 1923, von Muralt a susținut faptul că Jung folosea oamenii pentru scopurile proprii, că relațiile mai personale cu el erau dificile dacă cineva nu îi accepta teoriile, că atitudinea sa față de oameni nu era cea a unui analist etc. Ne putem imagina reacția lui Jung față de situația în care se afla, în care o instituție pe care el a fondat-o, pe baza viziunii sale, era dusă în alte direcții, în timp ce el era pus în rolul unui tiran. În februarie 1924, Hans Trüb s-a retras din funcția de președinte al Clubului și lui Jung i-a fost trimisă o scrisoare prin care i se cerea să revină, ceea ce a și făcut o lună mai târziu.²⁸

Mai târziu în acel an, Jung a început prezentarea unei prelegeri în limba germană, în trei părți, pe tema psihologiei viselor (1 noiembrie, 8 decembrie, 21 februarie 1925), urmată de o discuție, în data de 23 mai 1925.²⁹ Este de remarcat faptul că seminariile în limba engleză prezentate în această carte, chiar dacă au fost ținute la Clubul psihologic, nu au fost oficial seminarii ale clubului — nu există nicio menționare a acestora în minutele sau raportul anual ale clubului; de asemenea, din cei douăzeci și doi de membri și trei invitați ai Clubului din 1925, doar puțini au luat parte. De fapt, seminariile par a fi fost evenimente private organizate de Jung, care s-a întâmplat să fie ținute la Clubul psihologic. Pare să fi existat o mai mare continuitate între cei care au participat la seminariile lui Jung de la Polzeath și acestea (grupurile de participanți erau cam de aceleași dimensiuni). Prin urmare, a existat un dezacord între membrii locali ai Clubului, care doar de curând îl reprimiseseră pe Jung în mijlocul lor, și auditorii internaționali care au participat la seminariile în engleză ținute de Jung, de aceea și o altă dinamică psihologică. În anii ce au urmat, participanții vorbitori de engleză au jucat rolul principal în răspândirea ideilor sale.

SEMINARIILE

Jung a început lucrarea Tipuri psihologice comentând asupra naturii subiective a cunoașterii, „ecuația personală. El scrie faptul că, în psihologie, conceptele „vor fi mereu un produs al constelației psihologice subiective a cercetătorului.³⁰ Conștientizarea influenței ecuației personale, care reprezintă baza subiectivă a cunoașterii, constituie o condiție necesară pentru evaluarea științifică a altor oameni. În aceste seminarii, Jung a vorbit deschis despre ecuația sa personală — nu despre biografia sa ca atare, ci despre direcția sa, formarea perspectivei sale psihologice, reperele sale subiective. Pentru prima dată a vorbit despre tipul său psihologic. Și-a început prezentarea menționând faptul că și-a propus să ofere o „imagine asupra „întinderii câmpului psihologiei analitice, și a început astfel prin creionarea nașterii propriilor concepții, odată cu momentul în care a început să fie interesat de aspectele ce țin de inconștient. În opoziție frapantă față de prezentările freudo-centrice ale activității sale, Jung nu s-a dus apoi direct către legătura sa cu Freud, ci către lecturile sale anterioare din Schopenhauer și von Hartmann, către interesul său pentru spiritualism, plasând astfel munca sa pe o direcție intelectuală și experiențială total diferită de cea a lui Freud. Jung a subliniat faptul că, doar după ce și-a format părerile inițiale despre inconștient și libido și după ce s-a făcut remarcat cu cercetările experimentale în domeniul psihopatologiei, a intrat în legătură cu Freud. Cu toate că a simțit că prin munca sa a confirmat o parte din teoriile lui Freud, și-a păstrat unele rețineri încă de la început. În lucrările publicate, Jung și-a exprimat divergențele teoretice față de Freud.³¹ Aici, în aceste seminarii, vorbește pentru prima dată deschis despre relația lor și despre limitările personale ale lui Freud — lipsa lui de onestitate în ce privește cazurile sale, incapacitatea de a primi critici și, în cele din urmă, plasarea propriilor idei mai presus de adevăr. Acestea au constituit primul răspuns al lui Jung la atacul la persoană al lui Freud cu privire la relația lor, în Despre istoria mișcării psihanalitice, din 1914.³²

Jung a menționat apoi vise importante, pe care Freud nu le-a înțeles corect, fapt ce i-a oferit o nouă înțelegere cu privire la funcționarea autonomă a inconștientului. Ulterior și-a dat seama că, în lucrarea Transformations and Symbols of the Libido (1912), el își analiza propria funcție a imaginației. Ca urmare, s-a hotărât să facă lucrul acesta într-o manieră mai organizată. În continuare, Jung a povestit despre viziunile pe care le-a avut pe drumul către Schaffhausen, în octombrie 1913, pe care, după izbucnirea războiului, le-a interpretat ca fiind previziuni și ca reprezentând începutul experiențelor sale de imaginație activă. În toamna anului 1913 s-a concentrat pe dialogurile sale cu sufletul, prima coborâre vizuală din 12 decembrie, visul în care îl ucide pe Siegfried în 18 decembrie și întâlnirile cu Ilie și Salomea imediat după. Adunându-le, această perioadă de experimentare cu sine pe care Jung a prezentat-o în seminarii s-a desfășurat din octombrie până în decembrie 1913. Aceasta constituie temelia primei părți din Liber Novus, Liber Primus. Împreună cu discuția, aceste relatări formează partea principală a seminarului. A fost prima dată și, de fapt, singura dată în care Jung a vorbit în public despre acest subiect. Cu toate acestea, este semnificativ faptul că, în timp ce relata aceste episoade, Jung nu a făcut referire directă la Liber Novus, fapt ce ar fi stârnit curiozitatea multora. Seminarul poate fi considerat un experiment prin prezentarea psihologiei analitice la persoana întâi, cu propriul „caz ca fiind cea mai clară exemplificare a teoriilor sale. În același timp, a recunoscut deschis în fața auditoriului: „V-am spus lucruri foarte importante, dar să nu credeți că v-am spus totul!³³ În acest punct, prezentarea sa a răspuns cumva cererii lui Cary Baynes cu privire la susținerea unui seminar despre Liber Novus și este posibil ca Jung să fi fost interesat să afle răspunsul auditoriului cu privire la dilemele sale legate de publicarea lucrării.

Relatarea de către Jung a acestor episoade personale nu repetă sub nicio formă comentarea lor din stratul secund al Liber Novus și poate fi considerată ca fiind o a treia parte a analizei lor. În opoziție cu limbajul însuflețit și sugestiv al celui de-al doilea strat din Liber Novus, aici Jung folosește conceptele sale psihologice, mai exact, încearcă să demonstreze cum a dezvoltat conceptele psihologice prin reflectarea asupra acestor întâlniri cu inconștientul. După cum el însuși a spus foarte clar: „M-am inspirat din experiențele pacienților mei, însă rezolvarea problemei am găsit-o în interior, prin observarea manifestărilor inconștientului".³⁴ În același timp, prezentările sale din cadrul seminarului au avut un rol pedagogic. Auditoriul era alcătuit în mare parte din oameni cu care el lucra și putem presupune că folosirea imaginației active juca un rol determinant în analiza lor. Așadar, el își folosea propriul material psihic drept exemplar didactic, arătându-le astfel cum propria sa tipologie psihologică era reprezentată și trăită în fantasmele sale, cum s-a întâlnit cu figura animei și cea a bătrânului înțelept și s-a împăcat cu ele, precum și nașterea funcției transcendente ca o rezolvare a conflictului opuselor. În completare, o importantă parte a discuțiilor din cadrul seminarului s-a centrat pe semnificația artei moderne și cum poate fi înțeleasă din punct de vedere psihologic. Pare că nevoia de a-și poziționa propria operă creatoare era prezentă în fundalul minții lui Jung.

După relatarea și discutarea materialului său, Jung a prezentat o schemă generală arătând modul în care pot fi înțelese astfel de figuri interioare. Dintr-o perspectivă istorică, cineva poate regreta faptul că participanții nu l-au presat pe Jung să prezinte și să comenteze mai mult din materialul său personal. Seminarul s-a încheiat cu o temă în care participanților li s-a cerut să studieze trei romane cunoscute care prezintă tema animei, She, de Rider Haggard, L’Atlantide, de Benoît, și Das grüne Gesicht (Fața verde), de Meyrink. La solicitarea cursanților, o lucrare legată de animus, The Evil Vineyard, de Marie Hay, a înlocuit-o pe cea a lui Meyrink.³⁵ După cum a spus Jung, scopul acestui exercițiu era să îi ofere „o imagine clară despre ceea ce ați câștigat din aceste prelegeri".³⁶ Nu era prima dată când Jung făcea referire la scrieri cunoscute pentru a-și ilustra opera. Capitolul V din Tipuri psihologice prezintă analiza sa asupra romanului Prometheus und Epimetheus, al autorului elvețian Carl Spitteler. Lui Spitteler i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1919.³⁷ Publicat în 1887, romanul lui Rider Haggard, She, a continuat să fie un bestseller. Producția unui film mut pe baza romanului, pentru care Rider Haggard a scris replicile, s-a încheiat în 1925. Folosirea unor romane cunoscute a avut rolul de a demonstra faptul că dinamica psihică din procesul de individuație nu este nici pe departe o chestiune ezoterică.

La câteva săptămâni după încheierea acestor seminarii, din 6 iulie, Jung a mers în Anglia pentru a susține o altă serie de seminarii în limba engleză, în Swanage, Dorset, între 25 iulie și 7 august. Din nou, seminariile au fost organizate de Peter Baynes și Esther

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Introducere in psihologia jungiana

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor