Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Doar $9.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Ghidul ceaiurilor terapeutice

Ghidul ceaiurilor terapeutice

Citiți previzualizarea

Ghidul ceaiurilor terapeutice

Lungime:
123 pagini
1 oră
Editor:
Lansat:
Oct 28, 2012
ISBN:
9789737011824
Format:
Carte

Descriere

Ghid simplu si explicit cu principalele ceaiuri folosite in scopuri terapeutice.


Ceaiurile cu proprietati terapeutice, numite si ceaiuri curative, sunt preparate obtinute din plante medicinale. Ele se realizeaza si se administreaza dupa anumite reguli care trebuiesc respectate. Ceaiurile terapeutice, in functie de reteta, se administreaza intern sau se aplica extern. Sunt folosite pentru evitarea acumularii unor principii cu potential toxic in organism cat si pentru a se preintampina fenomenul de rezistenta sau obisnuinta a corpului la substantele active din preparat. Ceaiurile pot fi obtinute din componentele unei singure plante medicinale sau din combinatia mai multor specii vegetale.

Editor:
Lansat:
Oct 28, 2012
ISBN:
9789737011824
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Ghidul ceaiurilor terapeutice

Cărți conex

Previzualizare carte

Ghidul ceaiurilor terapeutice - C. Antonov

CEAIURI TERAPEUTICE

ARNICA

(Arnica Montana)

Arnica creşte în regiunile montane. Se mai numeşte potbal de munte, carul pădurilorilor, cujdă sau carul-zânelor.

Conţine uleiuri volatile, arnidiol, arnisterină, colină, acid cafeic, xantofila. Antiseptic, cicatrizant, decongestiv.De la această plantă se folosesc florile şi mai rar planta întreagă.

Utilizare. Laringită acută. In plăgi se utilizează sub formă de tinctură pentru cicatrizarea rănilor. Se poate folosi în concentraţie optimă de 4%.

La indicaţia medicului se pot folosi intern ca stimulent 20-50 picături de tinctură, dimineaţa şi seara, în amestec cu apă, dar nu se recomandă a se lua intern doze prea mari deoarece provoacă gastro-enterite, ridică tensiunea arterială, iar în cantităţi prea mari paralizează centrii nervoşi.

Extern, sub formă de infuzie, pentru laringite (răguşeală): 2 linguriţe flori, la 200 ml apă clocotită, cu care se face gargară la 3-4 ore după preparare.

AFINUL

(Vaccinum Mirtillus L)

Acţiunea farmacodinamică: astringent, bacteriostatic, scade zahărul din sânge.

Utilizare, Antidiabetic. Datorită principiului activ, mirtilina, numită şi insulină vegetală, scade zahărul din sânge. Se foloseşte în gută, reumatism, infecţii urinare, uremia. Este antidiareic, folosit în cazul enterocolitelor de fermentaţie şi putrefacţie. Se foloseşte în creşterea acuităţii vizuale.

Plecând de la observaţia că în urma consumării de fructe de afin ochiul se adaptează mult mai uşor când trece de la lumină la întuneric. În ultimul deceniu s-au obţinut din acest produs o serie de preparate cu asemenea proprietăţi terapeutice.

ALBĂSTRELELE

(Centaura cyanus L.)

Utilizare Intern: antidiareic, datorită conţinutului de tanin cu acţiune astringentă, diuretic, în afecţiuni renale şi afecţiuni ale vezicii urinare.

Extern: calmant în iritaţiile oculare. Tot extern se foloseşte sub formă de cataplasme şi comprese în tratamentul pleoapelor ridate şi tonifiant al muşchilor lăsaţi.

În scopuri medicinale, din flori -Flores Cyani - se prepară un ceai care are proprietăţi diuretice şi astringente.

Pentru a obţine ceaiul vom opări o linguriţă şi jumătate de flori cu apă clocotită şi le vom lăsa acoperite 20 minute. Pentru mărirea acţiunii diuretice, florile de albăstrele se vor asocia cu frunze de measteacăn sau cozi de cireşe.

În cazul afecţiunilor renale şi vezicale se bea câte 200 ml de ceai cu 15 minute înainte de masă.

Ceaiul diuretic are în compoziţia sa şi flori de albastrele.

ANASONUL

(Piminella anisium L.)

Este originar din regiunile mediteraneene. La noi se gaseşte numai cultivata. Planta este cunoscută şi sub denumirea de bădean.

Fructele de anason se pot confunda cu cele de cucută care sunt foarte toxice. Fructele de anason au gust şi miros plăcut.

De la anason se folosesc fructele - Fructus Anisi vulgaris - ce conţin ulei volatil, care are acţiune stimulativă asupra apetitului.

Utilizare. Acţiune farmacodinamică. Stimulează funcţiile pancreatice: antiseptic, digestiv.

Ceaiul de anason se recomandă ca expectorant în bronşite, stimuleaza lactaţia la femeile care alăptează, calmează colicile intestinale la sugari şi la copii, ajută la eliminarea gazelor din stomac. Anorexie: ajută digestia şi contribuie la creşterea apetitului. Are o acţiune stimulativă şi excită secreţiile pancreatice şi intestinale. În bronşită, ca expectorant. Antihelmintic: ajută la eliminarea viermilor intestinali.: 10 grame fructe la 100 ml de apă.

Pentru adulţi, infuzie dintr-o linguriţă de fructe la 300 ml de apă clocotită: după 20 de minute se strecoară; se bea fracţionat în trei reprize înaintea meselor principale.

Infuzia preparată din 20 g fructe şi 200 ml apă ajută la eliminarea viermilor intestinali.Ceaiul se bea călduţ, de preferinţa înainte de masă.

Contraindicaţii: gastrite, ulcer gastric şi duodenal, enterocolite.

ANGHINAREA

(Cynara scolymus L.)

Anghinarea a fost introdusă în terapeutică încă din secolul al XI-lea.

Frunzele de anghinare se caracterizează prin efecte sigure asupra bolilor de ficat şi rinichi, având proprietatea de a mări secreţia biliară şi diureza, reglând în acelaşi timp procesul de formare a colesterolului.

In scopuri medicinale se folosesc frunzele.

Acţiune farmacodinamică. Excită secreţiile biliare, scad valoarea colesterolului din sânge, regenerează celulele hepatice şi măresc pofta de mâncare.

Utilizare. Ca diuretic, ceaiul se recomandă în nefritele acute şi cronice, deoarece măreşte volumul de urină şi favorizează în acelaşi timp eliminarea ureei şi a substanţelor toxice ce se formează la nivelul ficatului şi al rinichilor.

Ceaiul de anghinare mai este un bun adjuvant în unele afecţiuni ale inimii, care se manifestă prin hipertensiune, ateroscleroză şi angină pectorală.

Intern în hepatita cronică. Activează funcţia antitoxică a ficatului. Are actiune trofică, de hrănire a celulei hepatice. In colecistite acute şi cronice; constipaţie; vărsături; colită; hemoroizi; anghină pectorală şi diabet.

100 ml ceai se bea dimineaţa pe stomacul gol, după care bolnavul va sta întins timp de 20-30 de minute pe partea dreaptă. Restul conţinutului va fi băut în cursul aceleiaşi zile cu 30 minute înaintea meselor principale. Nu se supradozează întrucât provoacă colici hepatobiliare.

Intern: infuzie: 2 linguriţe frunze la 300 ml apă clocotită. După 10 zile se măreşte doza la 4 linguriţe, iar după încă 10 zile, 5 linguriţe la 300 ml apă clocotită.

Contraindicaţii: afecţiuni acute renale şi hepatobiliare.

ALOE VERA

(Aloe barbadensis)

Pe lângă producerea unui gel emolient, din frunzele de aloe vera se extrage şi un suc amar, care este solidificat şi vândut sub formă de pulbere sau capsule, adesea amestecat cu alte ierburi. Abuzul de aloe vera sau se de alt laxativ poate duce la deshidratare şi privează corpul de electroliţi, ceea ce ar putea duce la probleme medicale serioase. Dacă luaţi medicamente pentru a regla ritmul cardiac, ca digoxin, lipsa de potasiu ar putea provoca complicaţii care vă ameninţă viaţa.

Acţiune. Frunzele de aloe conţin compuşi numiţi antranoizi, care acţionează dual asupra intestinului uman. Mai întâi, este micşorată cantitatea de apă şi de electroliţi (ca sodiu şi potasiu) care trece prin peretele intestinal în sânge. În al doilea rând, antranoizii trimit apa şi electroliţii din sânge în intestine. Această acţiune duală acţionează benefic asupra scaunelor, făcând din aloe vera un laxativ puternic - poate la fel de puternic ca alte laxative date prin reţete.

Utilizare. Susţinători ai medicinei naturiste spun că proprietăţile curative ale aloei vera sunt multiple, dar cel mai cunoscut este ca laxativ. Aloe vera este adesea inclusă într-un ingredient care ar curăţa colonul şi care promite că vă va revigora prin stimularea aparatului gastro-intestinal.

Aloe vera poate avea efecte secundare serioase, făcând din ea o alegere deloc bună pentru autotratarea constipaţiei. Dacă suferiţi de probleme constante cu intestinul, mergeţi la medic.

BRUSTURUL

(Arctium lappa)

Este cunoscută şi sub denumirea de lipan sau lăptuc. Mai sunt cunoscute două specii de brusture faţă de care prezintă unele deosebiri. De la brusture folosim rădăcina care este bogată in insulină, săruri şi ulei volatile care au acţiune antimicrobiană.

Acţiune farmacodinamică. Hipoglicemiant, creşte diureza, coleretic, sudorific.

Utilizări. Diabet. Ceaiul de brusture scade zahărul din sânge. Diuretic, stimulând funcţiile renale şi cutanate. În bolile digestive reduce calculii biliari. În creşterea părului se foloseşte ceaiul de rădăcină de brusture asociat cu frunze de urzică şi mesteacăn. Se mai foloseşte în acnee şi pentru tenurile seboreice prin aplicare de comprese.

Intern, sub formă de decoct: 2 linguri de rădăcină la 40 ml apă clocotită, se continuă fierberea încă 5 minute, apoi se lasă 15 minute. Lichidul se bea călduţ în 3-4 reprize în decursul unei zile.

Extern. Decoct: 5 linguri de rădăcină la 500 ml apă. Se foloseşte în aplcaţii locale sub formă de comprese.

BUSUIOCUL

(Ocimum basilicum)

Acţiune internă: aromatizant, calmant al colicilor intestinale, stimulează digestia, este diuretic şi antiseptic pulmonar.

Utilizare. Intern se administrează in colici intestinale, balonări intestinale, bronşită, cefalee, ulcer gastric, anorexie, diaree, colită.

Se foloseşte sub formă de infuzie - o linguriţă la 200 ml apă clocotită. Se beau 3 ceaiuri călduţe pe zi, după mesele principale.

CASTANUL

Familia acestor arbori umbroşi cunoscuţi sub numele de castani creşte în Europa şi în S.U.A. Seminţele sunt procesate pentru a se obţine extractul de castan, care este vândut de obicei

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Ghidul ceaiurilor terapeutice

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor