Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Doar $9.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Manastirea Northanger

Manastirea Northanger

Citiți previzualizarea

Manastirea Northanger

evaluări:
4.5/5 (2 evaluări)
Lungime:
264 pages
5 hours
Editor:
Lansat:
Apr 25, 2018
ISBN:
9789737011060
Format:
Carte

Descriere

Romanul Manastirea Northanger - in original Northanger Abbey - a trecut printr-o serie de peripetii de cand a fost scris, intr-o prima varianta in 1797, si pana ce a fost tiparit, in 1818. In 1803 a fost revizuit si a primit titlul definitiv, fiind destinat, fireste, publicarii imediate. A fost predat unui editor din Londra, Crosbie&Co., care i-a facut si reclama, dar lucrurile s-au oprit aici. Autoarea il rascumpara in 1816 si, dupa cum singura spune, “pare extraordinar ca un editor considera demna de cumparare o lucrare pe care nu o considera demna de publicare”. Timpul trece si abia in 1818 apare prima editie sub ingrijirea lui John Murray, tocmai cand se implinise un an de la moartea domnisoarei Jane Austen

Editor:
Lansat:
Apr 25, 2018
ISBN:
9789737011060
Format:
Carte

Despre autor

Born December 16, 1775, Jane Austen is one of the most celebrated authors of the English language. Her fiction is known for its witty satires on English society. Austen wrote anonymously during her life and wasn't widely recognized as a great English writer until after her death in 1817.


Legat de Manastirea Northanger

Cărți conex

Previzualizare carte

Manastirea Northanger - Jane Austen

CAPITOLUL 1

Nimeni din cei care au cunoscut-o pe Catherine Morland în copilărie ar fi bănuit că are stofă de eroină. Starea ei socială, caracterul tatălui şi mamei ei, felul ei de-a fi şi firea ei, totul era împotrivă. Tatăl ei era cleric, nu era un om şters sau sărac şi era un om foarte respectabil, deşi numele lui era Richard… şi nu fusese niciodată frumos. Avea mijloace financiare considerabile şi două case bune… şi n-avea deloc obieiul să-şi ţină fetele încuiate. Mama ei era o femeie cu foarte mult bun simţ, avea o fire plăcută şi, ceea ce mai notabil, era foarte sănătoasă. A avut trei fii până să o nască pe Catherine şi în loc să moară aducând-o pe aceasta pe lume, aşa cum s-ar aştepta toată lumea, a mai trăit... şi încă destul ca să mai facă şase copii, să-i vadă crescând în jurul ei şi să fie sanătoasă tun. O familie cu zece copii va fi totdeauna considerată minunată fiindcă sunt destule capete, braţe şi picioare ca să fie una puternică, dar familia Morland nu prea merita acest epitet fiindcă membrii ei erau, în general, foarte şterşi, iar Catherine a fost mulţi ani la fel de ştearsă ca ceilalţi. Avea o siluetă ciudată, slăbuţă, o piele bolnăvicioasă, fără culoare, păr negru lins şi trăsături ascuţite… cam asta ca să vorbim despre fizic, iar mintea îi părea la fel de nepotrivită pentru a fi o eroină. Îi plăceau toate jocurile băieţeşti şi prefera să joace cricket în loc să se joace cu păpuşile sau să facă alte fapte bune de-ale copilăriei cum ar fi să adăpostească un alunar, să hrănească un canar sau să ude o tufă de trandafiri. De fapt, nu-i plăcea grădinăritul, iar dacă aduna flori era mai mult din plăcerea de a face o faptă rea… sau, cel puţin, aşa au dedus alţii văzând că le ia doar pe cele de care nu avea voie. Astea erau înclinaţiile ei; cât despre aptitudinile ei, erau la fel de neobişnuite. Nu putea învăţa sau înţelege nimic înainte să fie instruită şi, uneori, nu reuşea nici atunci, fiindcă era adesea neatentă şi, din când în când, cam prostuţă. Mamei ei i-a luat trei luni doar s-o înveţe Rugăciunea Cerşetorului, iar după aceea, sora ei mai mică, Sally, o spunea mai bine ca ea. Nici vorbă, Catherine nu era totdeauna proastă, nicidecum, dovadă că a învăţat fabula Iepurele şi Prietenii lui la fel de repede ca orice fată din Anglia. Mama ei dorea ca ea să studieze muzica, iar Catherine era sigură că i-ar plăcea, fiindcă o amuza foarte mult să ciocnească şplinturile vechii şi oropsitei maşini de tors, aşa că la opt ani a început. A învăţat un an şi n-a mai putut să reziste, iar doamna Morland, care nu voia ca fetele ei să fie cultivate dacă nu aveau aptitudini sau nu o făceau cu plăcere, i-a permis să întrerupă. Ziua în care au renunţat la profesorul de muzică a fost una din cele mai fericite din viaţa lui Catherine. Nici dorinţa de a desena n-a durat mai mult; deşi de câte ori punea mâna pe plicul vreunei scrisori de-a mamei ei sau orice alt petic de hârtie dădea dovadă de mult zel în a desena case şi copaci, găini şi pui, toate astea semănând suspect de mult. Tatăl ei a învăţat-o să scrie şi să socotească, mama ei a învăţat-o franceza deşi n-avea talent pentru nimic şi se eschiva de la lecţii oricând putea. Ce caracter ciudat, inexplicabil! Fiindcă deşi dădea aceste semne de nepăsare la zece ani, nu era nici rea la suflet, nici irascibilă, era rareori încăpăţânată, se certa rar, era foarte blândă cu cei mici deşi îi mai tiraniza, din când în când; era cam zgomotoasă şi nestăpânită, nu-i plăcea să stea în casă şi nu agrea curăţenia, iar ce-o amuza mai mult pe lume era să se rostogolească în jos pe deluşorul din spatele casei.

Aşa era Catherine Morland la zece ani. La cincisprezece a început să se schimbe în bine ca fizic: a început să-şi bucleze părul şi să viseze la baluri, tenul i s-a luminat, trăsăturile i s-au îndulcit, s-au rotunjit şi au căpătat culoare, ochii i-au devenit mai vioi, iar silueta mai fermă. Dragostea pentru murdărie a lăsat locul înclinaţiei spre podoabe şi s-a făcut mai curată pe măsură ce se făcea mai deşteaptă, auzind cu plăcere cum, uneori, tatăl sau mama ei remarcau aceste îmbunătăţiri. Catherine se face chiar frumuşică… astăzi e aproape drăguţă erau cuvinte care-i ajungeau la urechi, din când în când, şi ce plăcute erau! Să fie aproape drăguţă e un lucru mult mai încântător pentru o fată care în primii cincisprezece ani de viaţă a fost ştearsă, decât dacă ar fi avut frumuseţea de la început, din prima clipă de viaţă.

Doamna Morland era o femeie foarte bună şi voia să-şi lase copiii să fie ei înşişi, dar timpul ei era tot ocupat cu lenevitul în pat şi instruirea celor mici, aşa că fetele mai mari erau lăsate, inevitabil, de capul lor şi nu era grozav că această Catherine, care nu avea nimic măreţ, prefera cricketul, baseballul, călăria şi hoinăreala pe coclauri la paisprezece ani în loc să citească, de fapt să citească ceva util, fiindcă dacă nu conţineau cunoştinţe utile, dacă erau doar poveşti şi nimic serios, nu le respingea deloc. Dar de la cincisprezece la şaptesprezece ani s-a pregătit să devină o eroină de roman: a citit tot ce trebuie ele să citească să-şi umple mintea cu acele citate care sunt atât de utile ca să le aline durerea în clipele grele ale vieţii lor pline de aventuri.

Din Pope a învăţat să-i dezaprobe pe cei care îndură batjocura durerii.

Din Gray a aflat că:

"Multe flori înfloresc nevăzute măcar

Risipindu-şi aroma în pustiu, în zadar."

De la Thompson că:

"E o plăcere nemaipomenită

O minte tânără s-o înveţi să priceapă."

Iar de la Shakespeare a aflat multe… printre altele că:

"Fleacuri fără consistenţă, ca aerul,

Sunt pentru cel gelos dovezi de neclintit,

Le crede ca pe Sfânta Scriptură."

Sau că:

"Bietul gândăcel pe care călcăm

În trup sfâşiat e de-o durere tot aşa mare

Ca muribundul uriaş."

Şi că o tânără îndrăgostită arată:

"Ca Răbdarea însăşi

Zâmbind chiar dac-o doare."

În domeniul acesta progresase suficient… şi s-a descurcat extrem de bine şi în altele, fiindcă deşi nu ştia să scrie sonete, a reuşit să le citească; şi dacă nu avea şansa de a fermeca auditoriul cântând la pian un preludiu compus chiar de ea, totuşi putea să asculte pe alţii cântând fără să pară obosită. Cele mai mari lipsuri le avea la desen fiindcă n-avea nici cea mai mică noţiune, nici măcar deajuns ca să încerce să schiţeze profilul iubitului. Aici se îndepărta îngrozitor de nivelul unei adevărate eroine. Nu-şi dădea seama cât de mari lipsuri are fiindcă nu avea un iubit căruia să-i facă portretul. Ajunsese la şaptesprezece ani fără să întâlnească un tânăr afabil care să-i trezească sentimentele fără să-i provoace o pasiune adevărată sau, măcar, să-i provoace mai mult decât o admiraţie destul de moderată şi trecătoare. Asta era într-adevăr ciudat! Dar lucrurile ciudate sunt, în general, explicabile dacă faci efortul de a cerceta în amănunt. Nu era nici un lord în vecinătate; mai mult, nici măcar un baronet. Nu era nici o familie printre cunoştinţele ei care să fi crescut şi ajutat un băiat găsit întâmplător la uşa lor, nici un tânăr a cărui origine să fie necunoscută. Tatăl ei nu era tutorele nimănui şi moşierul din parohia lor nu avea copii.

Dar când o tânără dominşoară e destinată să devină eroină nici eforturile perseverente a patruzeci de familii vecine n-o pot împiedica! Ceva trebuie să se întâmple şi se va întâmpla negreşit ca să-i aducă în cale un erou.

Domnul Allen, care deţinea cea mai mare parte din Fullerton, satul din Wiltshire unde trăia familia Morland, a fost trimis la Bath, la băi, din cauza acceselor de gută, iar soţia lui, o femeie bună la suflet care o îndrăgea pe domnişoara Morland şi ştia probabil că dacă aventura n-o găseşte pe o tânără fată în satul ei atunci ea trebuie s-o caute în altă parte, a invitat-o pe Catherine să vină cu ei. Domnul şi doamna Morland au fost foarte maleabili şi Catherine era extrem de fericită.

CAPITOLUL 2

În plus faţă de ce s-a spus deja despre caracteristicile fizice şi morale ale lui Catherine Morland, care e pe cale de a se lansa în problemele şi pericolele ridicate de o şedere de şase săptămâni la Bath, se poate adăuga, pentru o mai bună informare a cititorului în caz că următoarele pa gini nu vor reuşi să dea altfel o idee despre caracterul ei, că avea o inimă iubitoare, era veselă şi comunicativă, nu era deloc înfumurată sau prefăcută, manierele ei tocmai se debarasaseră de stângăcia şi timiditatea unei copile, era o persoană plăcută şi în zilele bune chiar drăguţă, iar mintea ei era cam tot aşa de neştiutoare şi inconsecventă cum e de obicei mintea femeii la şaptesprezece ani.

Cum se apropia ora de plecare ne aşteptăm, desigur, ca neliniştea maternă a doamnei Morland să se accentueze. O mie de presentimente prevestitoare de rău pentru iubita ei Catherine, din cauza acestei îngrozitoare despărţiri, trebuiau să-i umple inima de tristeţe şi s-o înece în lacrimi în ultimele două zile împreună, iar sfaturi practice de cea mai mare importanţă trebuiau să-i zboare de pe buzele înţelepte în timpul ultimei lor discuţii în camera ei. Avertismente împotriva unor nobili şi baroneţi care, cu violenţă, se delectează cu răpirea tinerelor domnişoare pe care le duc departe în câte o fermă trebuiau în asemenea momente să dezvăluie tulburarea inimii ei. Cine n-ar gândi aşa? Dar doamna Morland ştia atât de puţine despre lorzi şi baroneţi încât nu avea habar de răutatea tuturor şi ignora complet în ce pericol e fiica ei din cauza uneltirilor acestora. Avertismentele ei s-au rezumat la următoarele:

— Te rog, Catherine, să-ţi pui totdeauna ceva călduros în jurul gâtului când ieşi din cameră, seara, şi aş vrea să fi atentă pe ce cheltui banii, o să-ţi dau caieţelul ăsta să-ţi notezi.

Sally sau, mai degrabă, Sarah (fiindcă ce tânără din mica nobilime ajunge la şaisprezece ani fără să-şi schimbe numele cât poate?) trebuie deja să fie prietena intimă şi confidenta surorii ei Catherine. Totuşi, e de remarcat că nici n-a insistat ca aceasta să-i scrie în fiecare zi, nici nu i-a smuls promisiunea să-i descrie exact fiecare nouă cunoştinţă sau să-i dea detalii despre fiecare conversaţie interesantă avută la Bath. De fapt, tot ce privea această călătorie relativ importantă a fost tratat de membrii familiei Morland cu o moderaţie şi un calm care păreau mai potrivite cu sentimentele obişnuite într-o viaţă comună decât cu susceptibilităţile rafinate, emoţiile dulci pe care ar trebui să le stârnească prima despărţire a unei eroine de familia ei. Tatăl ei, în loc să-i dea un cec fără valoare limitată către bancherul lui sau măcar să-i pună în mână o bancnotă de o sută de lire i-a dar doar zece guinee şi i-a promis să-i dea mai mult dacă cere.

Despărţirea a avut loc sub aceste auspicii nu prea promiţătoare şi călătoria a început. Ea s-a desfăşurat relativ în linişte şi a fost sigură, lipsită de evenimente. Nici hoţii nici furtuna nu i-au năpăstuit, nici o întorsătură fericită care să-i aducă în preajma unui erou. Nu s-a petrecut nimic mai grav decât că doamna Allen s-a temut că-şi uitase unul din saboţi la un han, dar, din nefericire, şi această temere s-a dovedit nejustificată.

Au ajuns la Bath. Catherine era încântată şi agitată, ochii îi cutreierau încoace şi-ncolo, peste tot, pe măsură ce se apropiau de frumoasa şi impresionanta periferie a oraşului şi apoi când au intrat pe străzile care duceau spre hotel. Venise pregătită să se simtă fericită şi era deja. S-au cazat repede într-o pensiune confortabilă din strada Pulteney.

Cred că e mai bine să facem acum o scurtă descriere a doamnei Allen pentru ca cititorul să poată aprecia în ce măsură comportarea ei va favoriza, probabil, toată nenorocirea şi cum va contribui s-o aducă pe biata Catherine la starea disperată care e necesară în ultimul volum şi asta fie din imprudenţă, vulgaritate sau gelozie, fie prin interceptarea scrisorilor ei, distrugerea caracterului sau scoaterea ei în societate.

Doamna Allen era una din numeroasele femei în a căror prezenţă nu simţi altceva decât surpriza că există bărbaţi pe lume care să le placă destul ca să se căsătorească cu ele. Nu era înzestrată cu frumuseţe, inteligenţă, pregătire artistică sau maniere alese. Avea doar aerul unei femei blânde, liniştite, o fire plăcută şi o minte cam superficială – asta era tot ce-ar fi putut s-o ajute să fie aleasă de un om inteligent şi raţional ca domnul Allen. Pe de o parte, era persoana cea mai nimerită să prezinte o tânără domnişoară în societate fiindcă-i plăcea la fel de mult să meargă peste tot şi să vadă totul. Îmbrăcămintea o pasiona. Avea o plăcere inofensivă să fie elegantă, aşa că intrarea eroinei noastre în societate nu s-a produs decât după ce a petrecut trei-patru zile învăţând cam ce se poartă, iar însoţitoarea ei şi-a achiziţionat o rochie de ultima modă. Şi Catherine a cumpărat ceva şi după ce toate astea s-au aranjat a venit şi seara cea mare în care trebuia să fie condusă la pavilionul mare de dans. Părul i-a fost tuns şi coafat de cele mai pricepute mâini, hainele i-au fost aranjate cu grijă, iar doamna Allen şi camerista ei au declarat că arăta exact aşa cum trebuie. Cu asemenea încurajări, Catherine spera, cel puţin, să treacă prin mulţime fără a primi priviri critice. Cât despre admiraţie, era totdeauna binevenită dacă o primea, dar nu era dependentă de asta.

Doamnei Allen i-a luat atât de mult îmbrăcatul, încât au intrat târziu în sala de bal. Era în plin sezon, sala era aglomerată, iar cele două doamne s-au strecurat înăuntru cât de bine au putut. Cât despre domnul Allen, el s-a dus direct în sala de joc şi le-a lăsat să se descurce singure cu mulţimea. Având mai multă grijă de toaleta ei decât de confortul protejatei, doamna Allen şi-a croit drum printre bărbaţii îngrămădiţi la uşă cât de repede se poate merge cu prudenţă; totuşi, Catherine s-a ţinut aproape de ea împletindu-şi prea strâns braţul pe după al prietenei ei ca să poată fi despărţite de forţa obişnuită a unui grup care se agită. Dar spre marea ei uimire şi-a dat seama că dacă pătrundeau în cameră asta nu însemna deloc că scăpau de îngrămădeală ci, mai degrabă, aglomeraţia era mai mare pe măsură ce avansau deşi ea îşi închipuise că odată ajunse mai dincolo de uşă vor găsi cu uşurinţă locuri şi vor putea urmări dansul foarte bine. N-a fost deloc aşa, şi chiar dacă după multă strădanie neobosită au ajuns chiar în mijlocul camerei situaţia lor a rămas aceeaşi, adică nu vedeau nimic din dansatori în afară de penele lungi ale toaletelor unor doamne. Au continuat să se mişte sperând să vadă ceva mai bine şi insistând mai cu forţă mai cu blândeţe au avansat, în sfârşit, până la intervalul din spatele celei mai înalte bănci. Aici era mai puţin aglomerat şi, prin urmare, domnişoara Morland vedea foarte bine toate persoanele aflate mai jos şi ce pericole o pândiseră la trecerea printre ele. Era o panoramă superbă şi ea a început, pentru prima dată în seara aceea, să se simtă la un bal; murea de nerăbdare să danseze, dar nu cunoştea pe nimeni în cameră. Doamna Allen a făcut tot ce ştia ea să facă într-o asemenea situaţie spunând foarte calmă din când în când:

— Aş vrea să poţi dansa, draga mea… sper să poţi găsi un partener.

O vreme, tânăra ei prietenă i-a fost recunoscătoare pentru această urare, dar a repetat-o prea des şi fără efect, şi Catherine s-a săturat până la urmă şi n-a mai vrut să-i mulţumească. Totuşi n-au putut să se bucure mult timp de avantajul oferit de poziţia câştigată cu atâta trudă. Repede toată lumea a plecat să ia ceaiul, iar ele au trebuit să se înghesuie ca toată lumea. Catherine începea să fie cam dezamăgită, obosise lăsându-se tot timpul înghesuită de alţii, cu feţe, în general, neinteresante şi pe care nu-i cunoştea deloc aşa că nu putea să uşureze neplăcerea acestei încarcerări schimbând câteva cuvinte cu vreunul din ceilalţi captivi. Când a ajuns în sfârşit în sala unde se lua ceaiul s-a simţit şi mai stânjenită că nu aparţine unui grup, nu cunoaşte pe nimeni şi nu e nici un domn să le însoţească. Nici urmă de domnul Allen şi după ce au căutat degeaba o soluţie mai bună, au fost obligate să stea la un capăt de masă la care se aşezase deja un grup mai mare şi unde ele nu se simţeau în largul lor şi nu puteau vorbi decât una cu cealaltă. De îndată ce s-au aşezat doamna Allen s-a felicitat singură că nu şi-a stricat rochia:

— Ar fi fost o nenorocire s-o rup, nu-i aşa? E o muselină atât de fină. După părerea mea, nu-i o rochie la fel de frumoasă în toată sala, te asigur.

— Ce neplăcut e, a şoptit Catherine, să nu cunoaştem chiar pe nimeni aici!

Doamna Allen i-a răspuns perfect senină:

— Da, draga mea, e, într-adevăr, foarte neplăcut.

— Ce-o să facem? Domnii şi doamnele de la masa asta par să se întrebe de ce-am venit aici… parcă vrem să ne impunem prezenţa în grupul lor.

— Da, aşa şi facem. E foarte dezagreabil. Aş vrea să cunoaştem multă lume aici.

— Eu aş vrea să cunoaştem măcar pe câţiva… am avea la cine să ne ducem.

— Foarte adevărat, draga mea, dacă am cunoaşte pe cineva ne-am duce acolo direct. Familia Skinner a fost aici anul trecut… aş vrea să fi venit şi anul ăsta.

— N-ar fi mai bine să plecăm acum? Nici nu sunt tacâmuri puse pentru noi aici, vezi doar.

— Nu mai sunt, e-adevărat. Ce neplăcut! Dar cred că-i mai bine să rămânem pe loc fiindcă prea ne mototolesc în aglomeraţia asta! Cum îmi stă părul, draga mea? Cineva m-a împins şi cred că mi-a stricat coafura.

— Nu, arată, într-adevăr, foarte bine. Dar, dragă doamnă Allen, eşti sigură că nu cunoşti pe nimeni în mulţimea asta de oameni? Cred că trebuie să cunoşti pe cineva.

— Nu cunosc, pe cuvânt de onoare… aş vrea să cunosc. Mi-aş dori din toată inima sa cunosc multă lume aici ca să-ţi fac rost de-un partener. Aş fi aşa de bucuroasă dacă ai dansa! Uite ce femeie ciudată trece! Ce rochie veche poartă! Ce demodată e! Uită-te în spate.

După câtva timp unul din vecini le-a oferit ceai, iar ele au acceptat recunoscătoare, ceea ce a fost începutul unei conversaţii simple cu domnul care le făcuse oferta şi asta a fost singura dată când cineva le-a vorbit toată seara până să fie găsite de domnul Allen care li s-a alăturat la sfârşitul balului. El i-a spus direct:

— Ei, domnişoară Morland, sper c-ai petrecut bine la bal.

— Într-adevăr, foarte bine, a replicat ea încercând fără succes să ascundă un căscat profund.

Doamna Allen a adăugat:

— Aş vrea ca ea să fi dansat, ca noi să-i fi găsit un partener. Îi spuneam cât m-aş bucura dacă familia Skinner ar fi venit în iarna asta şi nu iarna trecută sau dacă ar fi venit familia Parry, cum ziceau că au de gând, ea ar fi putut dansa cu George Parry. Îmi pare aşa de rău că n-a avut partener!

— Poate o să fie mai bine în altă seară, a fost consolarea oferită de domnul Allen.

La sfârşitul dansului oamenii au început să se împrăştie, oricum a rămas destul spaţiu pentru ca cei rămaşi să meargă mai în voie şi acesta a fost momentul ca o eroină care nu jucase un rol prea important în evenimentele serii să fie observată şi admirată. La fiecare cinci minute plecarea unora lăsa mai mult spaţiu ca farmecul ei să iasă în evidenţă. A fost văzută de mulţi tineri care nu fuseseră lângă ea înainte. Totuşi, nici unul n-a tresărit vrăjit şi mirat zărind-o, nici o şoaptă întrebând spre ea n-a străbătut camera, nimeni n-a considerat-o o zeiţă. Totuşi, Catherine arăta foarte bine, iar dacă acei oameni ar fi cunoscut-o cu trei ani înainte ar fi considerat-o chiar frumoasă acum.

Totuşi, a fost privită şi chiar cu oarecare admiraţie, fiindcă ea însăşi a auzit când doi domni au spus despre ea că-i o fată drăguţă. Aceste cuvinte au avut efectul normal: imediat seara i s-a părut mai plăcută decât înainte fiindcă mica vanitate îi fusese satisfăcută; s-a simţit mai îndatorată celor doi tineri pentru această laudă simplă decât ar fi fost o adevărată eroină pentru cincisprezece sonete care-i laudă farmecele şi s-a dus la locul ei foarte bine dispusă şi perfect mulţumită de câtă atenţie primise.

CAPITOLUL 3

Fiecare dimineaţă venea cu activităţile obişnuite: magazine de vizitat, noi părţi ale oraşului de explorat, de frecventat pavilionul de cură, unde s-au plimbat de colo-colo uitându-se la toată lumea şi nevorbind cu nimeni. Dorinţa doamnei Allen de a cunoaşte mai multă lume la Bath era încă foarte vie şi ea o repeta după fiecare nouă dovadă avută dimineaţa că nu cunoaşte absolut pe nimeni.

Şi-au făcut apariţia în pavilionul mic de dans şi aici eroina noastră a avut mai mult noroc. Maestrul de ceremonii i-a prezentat un tânăr gentleman pe nume Tilney ca partener. Părea cam de douăzeci şi patru – douăzeci şi cinci de ani, era înalt, avea un ten plăcut, ochi vioi, inteligenţi şi dacă nu era chiar frumos, oricum, era foarte aproape de asta. Era îndemânatic şi Catherine s-a simţit foarte norocoasă. N-au avut răgazul să vorbească în timp ce dansau, dar când s-au aşezat la ceai ea a descoperit că-i mai agreabil decât îl crezuse.

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Manastirea Northanger

4.5
2 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor