Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Gratuit pentru 30 zile, apoi $9.99/lună. Anulați oricând.

Tainele casniciei

Tainele casniciei

Citiți previzualizarea

Tainele casniciei

evaluări:
4/5 (1 evaluare)
Lungime:
171 pages
7 hours
Editor:
Lansat:
Sep 20, 2012
ISBN:
9789737011381
Format:
Carte

Descriere

Nu exista balanta pentru cantarirea sentimentelor. Se spune ca în dragoste, întotdeauna, dai mai mult decat primesti sau, poate, e invers? Sa iubesti si sa-i daruiesti persoanei iubite ce-si doreste, nu doar posibilitatea de a-si satisface placerile mondene, ci sa-i jertfesti chiar onoarea ta este, oare, o dovada suprema de dragoste, sau de nesfarsita încredere, sau de copilareasca naivitate, sau, pur si simplu, de nesabuinta?

Editor:
Lansat:
Sep 20, 2012
ISBN:
9789737011381
Format:
Carte

Despre autor

Honoré de Balzac (1799-1850) was a French novelist, short story writer, and playwright. Regarded as one of the key figures of French and European literature, Balzac’s realist approach to writing would influence Charles Dickens, Émile Zola, Henry James, Gustave Flaubert, and Karl Marx. With a precocious attitude and fierce intellect, Balzac struggled first in school and then in business before dedicating himself to the pursuit of writing as both an art and a profession. His distinctly industrious work routine—he spent hours each day writing furiously by hand and made extensive edits during the publication process—led to a prodigious output of dozens of novels, stories, plays, and novellas. La Comédie humaine, Balzac’s most famous work, is a sequence of 91 finished and 46 unfinished stories, novels, and essays with which he attempted to realistically and exhaustively portray every aspect of French society during the early-nineteenth century.


Legat de Tainele casniciei

Cărți conex

Previzualizare carte

Tainele casniciei - Honoré de Balzac

TAINELE CĂSNICIEI

Lui G. Rossini

Domnul de Manerville tatăl era un gentilom de treabă din Normandia bine cunoscut de mareşalul de Richellieu, care îl făcu să se căsătorească cu una din cele mai bogate moştenitoare din Bordeaux, pe vremea când bătrânul duce trona acolo în calitatea-i de guvernator al Guyanei. Normandul vându moşiile pe care le poseda în Bessin şi se făcu gascon, sedus de frumuseţea castelului Lanstrac, o proprietate fermecătoare, care aparţinea soţiei lui. În ultimele zile ale domniei lui Ludovic al XV-lea dobândi postul de comandant în garda regelui şi trăi până în 1813, după ce străbătu cu bine Revoluţia. Iată cum. Pe la sfârşitul anului 1790 se duse în Martinica, unde soţia lui avea treburi, şi încredinţă administrarea bunurilor sale din Gasconia unui notar cinstit, anume Mathias, care începea să devină părtaş al ideilor noi. La întoarcere, contele de Manerville găsi moşiile intacte şi foarte bine administrate. Iscusinţa aceasta era un fruct produs de altoiul gasconului asupra unui normand. Doamna de Manerville muri în 1810. Înştiinţat de însemnătatea bunurilor pe care le poseda, prin cheltuielile nesocotite pe care le făcuse în tinereţe şi, ca mulţi bătrâni care acordă în viaţă intereselor mai multă vază decât merită într-adevăr, domnul de Manerville deveni, rând pe rând, econom, avar şi cărpănos. Fără să ştie că zgârcenia părinţilor pregăteşte risipa copiilor, nu dădu aproape nimic fiului său, cu toate că acesta era unicul lui moştenitor. Paul de Manerville, întorcându-se pe la sfârşitul anului 1810 de la liceul Vendôme, rămase sub tutela părintească, timp de trei ani. Tirania pe care o făcu să apese asupra odraslei sale bătrânul acesta de şaptezeci şi nouă de ani influenţă, negreşit, foarte mult o inimă şi o fire care nu erau încă formate. Fără a fi lipsit de curajul fizic, care pare că face parte din chiar aerul Gasconiei, Paul nu îndrăzni să ţină piept tatălui său şi pierdu facultatea aceasta de rezistenţă, care zămisleşte curajul moral. Simţămintele lui înăbuşite, le păstra în taină, înăuntrul sufletului, fără să le exprime; apoi, mai târziu, când le simţi în dezbinare cu maximele lumii, putu să cugete bine, dar să săvârşească fapte greşite. S-ar fi bătut în duel pentru un cuvânt şi cu toate astea tremura numai la gândul să alunge o slugă; căci timiditatea lui se exercită în luptele care cer o voinţă neclintită. Capabil de lucruri mari, pentru a fugi de persecuţii, n-ar fi ştiut să le prevină printr-o opunere sistematică, nici să le înfrunte printr-o desfăşurare continuă a forţelor de care dispunea. Laş în gândire, îndrăzneţ în acţiune, păstră multă vreme candoarea aceea tainică ce-i face pe unii oameni să fie victimele unor lucruri împotriva cărora anumite suflete şovăiesc să se răzvrătească, preferând mai degrabă să sufere decât să se plângă.

Era aproape întemniţat în vechiul palat al tatălui său, căci nu avea bani îndeajuns pentru a avea relaţii de prietenie cu tinerii oraşului; de aceea le invidia plăcerile pe care nu putea să le împărtăşească. Bătrânul gentilom îl conducea în fiecare seară într-o trăsură veche, trasă de nişte cai slabi cu hamurile ca vai de lume, însoţit de doi lachei bătrâni, prost îmbrăcaţi, într-o societate regalistă, alcătuită din rămăşiţele nobleţei parlamentare şi a nobleţei de spadă. Întrunite, acum, după Revoluţie, pentru a rezista influenţei imperiale, aceste două nobleţi se transformaseră într-o aristocraţie teritorială. Zdrobit de marile şi mişcătoarele averi ale oraşelor maritime, acest foburg Sain-Germain din Bordeaux răspundea cu dispreţul lui fastului pe care îl desfăşurau pe atunci comercianţii, funcţionarii şi militarii. Prea tânăr pentru a înţelege deosebirile sociale şi necesităţile ascunse sub aparenta vanitate pe care le creează, Paul se plictisea în mijlocul acestor antichităţi, fără să ştie că mai târziu legăturile din tinereţe îi vor asigura superioritatea aristocratică pe care Franţa o va iubi veşnic. Găsea, e drept, câteva despăgubiri uşoare pentru serile acestea posomorâte, în câteva exerciţii care plac tinerilor, dar pe care tatăl lui i le impunea. Pentru bătrânul gentilom a cunoaşte bine scrima, a fi un călăreţ desăvârşit, a juca fotbal, a fi manierat reprezenta, în sfârşit, toată învăţătura uşoară şi frivolă a nobililor de odinioară şi constituia desăvârşirea unui tânăr desăvârşit. Paul, aşadar, lua zilnic lecţii de scrimă, de tir cu pistolul şi se ducea apoi la manej. Restul timpului, îl întrebuinţa citind romane, căci tatăl lui nu aprecia studiile prea înalte cu care se termină azi educaţia. O viaţă atât de monotonă l-ar fi ucis pe tânărul Paul, dacă moartea tatălui său nu l-ar fi scăpat de tirania-i aspră tocmai în clipa când devenise nesuferită. Paul găsi capitaluri uriaşe strânse de avariţia părintească, precum şi moşii într-o stare cum nu se poate mai înfloritoare; dar nu putea să sufere oraşul Bordeaux precum nu-i plăcea, de asemenea, Lanstrac, unde tatăl lui îl ducea în fiecare vară şi-l lua la vânătoare de dimineaţă până seara.

Numaidecât ce se terminară afacerile succesiunii, tânărul moştenitor, lacom de petreceri, cumpără titluri de rentă cu capitalurile pe care le avea, lăsă administraţia moşiilor bătrânului Mathias, notarul tatălui său, şi petrecu şase ani departe de Bordeaux: ataşat de ambasadă la Neapole, mai întâi, se duse în urmă ca secretar la Madrid, la Londra şi făcu astfel ocolul Europei. După ce cunoscuse lumea, după ce pierdu multe iluzii, după ce risipise capitalurile lichide pe care le strânsese tatăl său, sosi o clipă când, pentru a-şi urma felul de a trăi, Paul trebuia să cheltuiască veniturile moşiei pe care notarul i le acumulase. În clipa aceea critică, cuprins de una din aceste idei, aşa-zis înţelepte, dori să părăsească Parisul, să se întoarcă la Bordeaux, să-şi conducă el însuşi afacerile, să trăiască la Lanstrac asemenea unui gentilom, să-şi îmbunătăţească moşiile, să se căsătorească şi chiar să ajungă, într-o bună zi, deputat.

Paul era conte, nobleţea redevenea o valoare exclusiv matrimonială, aşa că putea şi trebuia să facă o căsătorie bună. Dacă multe femei doresc să se căsătorească cu un bărbat care poartă un nume mare, mai sunt şi multe alte femei care doresc ca soţul lor să fie iniţiat în toate amănuntele vieţii şi nimic să nu-i fie străin. Or, Paul dobândise pentru o sumă de şapte sute de mii de franci, cheltuită în şase ani, un capital care nu se vinde şi care uneori valorează mai mult decât o avere moştenită, care cere, de asemenea, studii lungi, un stagiu, examene, cunoştinţe, prieteni, inamici, o anumită eleganţă a ţinutei, anumite apucături, un nume uşor şi graţios de rostit, un capital de altfel care aduce venituri multe, aventuri amoroase, dueluri, pariuri pierdute la curse, decepţii, plictiseli, munci şi o sumedenie de alte plăceri care nu se pot mistui. Paul, în sfârşit, era un om elegant. Cu toate cheltuielile lui nesocotite, nu putea să devină un om la modă. În armata aceea caraghioasă a oamenilor din lumea mare, omul la modă este ca mareşalul Franţei, omul elegant echivalează cu un general de brigadă. Paul se bucura de mica-i reputaţie de elegant şi ştia să şi-o păstreze. Lacheii lui aveau o prestanţă foarte bună, echipajele lui erau pomenite des, ospeţele-i aveau un oarecare succes şi, în sfârşit, locuinţa lui de burlac era citată printre cele şapte sau opt al căror fast egala pe acela al celor mai reputate case din Paris. Dar nu făcuse nenorocirea nici unei femei, juca fără să piardă, avea un noroc liniştit, era prea cinstit pentru a înşela pe cineva, chiar pe o cocotă, şi nu lăsa răvăşite încoace şi-ncolo scrisorile de dragoste pe care le scria şi nici nu-şi expunea bileţelele dulci pentru ca prietenii lui să le poată citi, în vreme ce-şi puneau gulerul sau se bărbiereau; dar dorind să se atingă de moşiile-i din Guyana, nu avea îndrăzneala aceasta care te face să iei hotărâri nebuneşti şi atrage cu orice preţ atenţia asupra unui tânăr; nu lua bani cu împrumut de la nimeni şi făcea, uneori, greşeala să împrumute pe câţiva prieteni care îl părăseau apoi şi nu mai vorbeau de el, nici de bine, nici de rău. Părea că-şi numerotase dezordinea. Taina firii lui îşi avea obârşia în tirania paternă care făcuse din el o corcitură socială. Într-o bună dimineaţă, spuse unuia dintre prietenii săi, anume Henri de Marsay, care mai târziu a devenit celebru:

– Dragul meu, viaţa are o semnificaţie.

– Trebuie să fi împlinit douăzeci şi şapte de ani ca să înţelegi lucrul acesta, răspunse pe un ton batjocoritor de Marsay.

– Da, am douăzeci şi şapte de ani, şi tocmai din pricina acestor douăzeci şi şapte de ani, vreau să mă stabilesc la Lanstrac, ca un adevărat gentilom. Voi sta şi la Bordeaux, de altfel, unde am să-mi transport mobila de la Paris, în palatul tatălui meu şi am să stau acolo în fiecare iarnă trei luni, în casa asta pe care nu vreau s-o vând.

– Şi ai să te căsătoreşti?

– Da, am să mă căsătoresc.

– Sunt prietenul tău, scumpul meu Paul, o ştii prea bine, spuse de Marsay după o clipă de tăcere; ei bine, caută să fii un bun tată şi bun soţ şi vei deveni pur şi simplu ridicol pentru tot restul vieţii tale. Dacă ai putea să fii fericit şi ridicol, lucrul acesta ar trebui luat în seamă, dar n-ai să fii fericit. N-ai o mână de fier pentru a cârmui o căsnicie. Când e vorba să-ţi dau dreptate, îţi dau: eşti un călăreţ desăvârşit, nimeni ca tine nu ştie cum să ţină un cal în frâu şi să-l facă să joace. Dar, dragul meu, căsătoria merge cu totul altfel. Parcă te văd, condus de doamna contesă de Manerville, pornind de cele mai multe ori împotriva voinţei tale, la galop în loc să mergi la trap şi într-o bună zi, iată-te! trântit pe jos... da’ trântit în aşa fel, încât să rămâi în şanţ cu picioarele sfărmate. Ascultă, îţi rămân patruzeci şi ceva de mii de franci venit anual de la moşiile pe care le ai în departamentul Gironde. Du-te la Bordeaux, ia-ţi caii şi slugile, mobilează-ţi palatul şi vei fi regele Bordeaux-ului, vei promulga hotărârile noastre, vei fi corespondentul stupidităţilor noastre. Foarte bine. Fă nebunii în provincie, ba chiar şi în provincie, ba chiar fă şi prostii, poate că aşa vei deveni celebru, dar, pentru Dumnezeu, nu te căsători. Cine se căsătoreşte astăzi? Comercianţii care au nevoie de bani pentru capitalurile lor, ţăranii care vor să aibă un ajutor la coarnele plugului şi vor pe deasupra copii ca să facă dintr-înşii lucrători, samsari sau notari pentru a-şi plăti impozitele sau nefericiţii aceia de regi care vor să-şi continue neamul nenorocit. Noi singuri suntem scutiţi de samarul acesta pe care vrei să ţi-l pui acum în spate. În sfârşit, pentru ce vrei să te căsătoreşti? Trebuie să dai socoteală pentru motivele acestea celui mai bun prieten al tău. Şi mai întâi, chiar atunci când te vei însura cu o fată tot atât de bogată ca tine, un venit anual de optzeci de mii de franci pentru două persoane nu este acelaşi lucru ca patruzeci de mii de franci pentru unul singur, pentru că în curând deveniţi trei şi patru, dacă aveţi copii. Poate ai din întâmplare vreo dragoste pentru neamul acesta stupid al Manerville-ilor, care nu ţi-a pricinuit decât dureri? Ignori slujba de tată şi de mamă? Căsătoria, scumpul meu Paul, e cea mai proastă jertfă socială; numai copiii noştri profită de ea şi nu-i cunosc preţul decât în clipa când caii lor pasc florile care cresc pe mormintele noastre. Îl regreţi cumva pe tatăl tău? Tiranul acesta care ţi-a întunecat întreaga tinereţe? Cum o să reuşeşti să-i faci pe copiii tăi să te iubească? Prevederile tale pentru educaţia lor, grija ta pentru fericirea lor, asprimile tale atât de necesare o să-i facă să nu te mai iubească. Copiii îl iubesc numai pe un tată care e darnic, risipitor sau moale, dar pe care mai târziu îl dispreţuiesc. Vei fi deci ceva intermediar între ură şi dispreţ. Nu oricine care vrea poate fi un bun tată. Aruncă-ţi privirile asupra tuturor prietenilor noştri şi spune-mi pe cel al căror fiu ai vrea să fii! Am cunoscut pe unii care dezonorau numele. Copiii, dragul meu, sunt mărfuri care se îngrijesc cum nu se poate mai greu. Ai tăi vor fi nişte îngeri, fie! Ai sondat însă vreodată prăpastia care desparte viaţa de holtei de viaţa omului însurat? Ascultă. Holtei, poţi să-ţi spui: „Sunt întrucâtva ridicol, dar publicul nu va crede despre mine decât ceea ce am să-i dau eu voie să creadă. Însurat însă, cazi în infinitul ridicolului! Burlac, îţi faci tu însuţi fericirea, azi eşti fericit, mâine te lipseşti de fericire; însurat, trebuie să primeşti norocul aşa cum îţi vine şi, în ziua când norocul îţi trebuie, într-adevăr, nu-l mai ai. Însurat devii gogoman, calculezi zestrea, vorbeşti de morală publică şi religioasă, îi găseşti pe toţi tinerii imorali, periculoşi, în fine ai să devii un „academician social. Drept să-ţi spun, mi-e milă de tine.

Holteiul a cărui moştenire e aşteptată şi care se ceartă, din clipa când stă să moară, cu o îngrijitoare bătrână pentru o înghiţitură de apă, este nespus de fericit, în comparaţie cu un bărbat însurat. Nu-ţi vorbesc că tot ce poate să ţi se întâmple poate fi cicălitor, plictisitor, nerăbdător, tiranic, supărător, stânjenitor, idiot, narcotic, paralitic, în lupta a două fiinţe veşnic prezente, unite pe vecie şi care s-au luat crezând că se potrivesc; nu, ar fi să reîncep satira lui Boileau; o ştim pe dinafară. Ţi-aş ierta gândul acesta caraghios, dacă mi-ai făgădui că te însori ca un adevărat nobil, dacă ai institui un majorat cu averea ta, dacă ai profita de luna de miere ca să ai doi copii legitimi, dacă ai da soţiei tale o casă completă, cu totul deosebită de-a ta, că n-o să vă întâlniţi decât în reuniunile mondene, şi că n-ai să te întorci niciodată din călătorie, decât anunţându-te printr-un curier special. Două sute de mii de franci venit anual ajung pentru existenţa asta şi antecedentele tale îţi îngăduie s-o creezi mulţumită unei englezoaice bogate, ahtiată după un titlu. Ah! Viaţa asta aristocratică îmi pare cu adevărat franţuzească, singura, cu adevărat, măreaţă, singura care ne face să obţinem respectul, prietenia unei femei, singura care ne deosebeşte de masa actuală, în sfârşit, singura pentru care un tânăr poate părăsi viaţa de holtei. Şi numai aşa contele de Manerville poate să-şi sfătuiască epoca, să se înalţe deasupra tuturor, astfel încât nu mai poate fi decât ministru sau ambasador. Ridicolul n-o să-l atingă niciodată, deoarece a cucerit avantajele sociale ale căsătoriei păstrând privilegiile holteiului.

– Dar, scumpul meu prieten, nu sunt de Marsay, sunt eu pur şi simplu, precum îmi faci onoarea s-o spui tu însuţi, Paul de Manerville, bun tată şi bun soţ, deputat al centrului şi poate membru în senatul francez, soartă cum nu

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Tainele casniciei

4.0
1 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor