Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Doar $9.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Amanții

Amanții


Amanții

evaluări:
3.5/5 (6 evaluări)
Lungime:
serie
Editor:
Lansat:
Sep 22, 2019
Format:
Carte

Descriere

“Corina Ozon ține cont de dorințele cititorilor ei, iar cea mai mare dorință a acestora a fost ca aventurile lui Cati și Mircea să nu se sfârșească, dacă e posibil, niciodată. Așa s-a născut cel de-al cincilea volum al seriei Amanții, unde umorul, exprimarea realistă, situațiile spumoase, dar și sensibilitatea personajelor sunt cuceritoare. Capabilă de a aborda cu aceeași fervoare o multitudine de teme și stiluri și de a captiva în egală măsură, Corina este tot mai dezinvoltă literar atunci când spune o poveste. Iar prin fiecare nuanță a frazelor pe care le concepe și le dăruiește cititorilor se simte plăcerea scrisului și a împărtășirii, a dezvăluirii psihologiei vieții noastre, a tuturor, așa cum e ea în toate aspectele sale, și pe care ochiul de scriitor știe să o cuprindă în resorturile cele mai intime și mai puternice.



Cea mai mare calitate a unui scriitor este să te facă să nu poți lăsa o carte din mână, iar cu Drumurile amanților exact acest lucru se întâmplă. Savurați cartea și, sunt convins, veți regreta iute că s-a terminat.” (Alexandru Voicescu)

Editor:
Lansat:
Sep 22, 2019
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Amanții

Cărți conex


Recenzii

Ce părere au oamenii despre Amanții

3.5
6 evaluări / 1 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor

  • (5/5)
    Ador seria Corinei Ozon, sper sa apăra toate cărțile ei aici pe aplicație