Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Gratuit pentru 30 zile, apoi $9.99/lună. Anulați oricând.

Dincolo de adevar

Dincolo de adevar

Citiți previzualizarea

Dincolo de adevar

Lungime:
207 pages
2 hours
Lansat:
Mar 9, 2020
ISBN:
9781393991403
Format:
Carte

Descriere

În cele aproape 200 de pagini, citititorul va fi introdus în lumea încâlcită a unui personaj depravat, îndrăgostit de femei frumoase, a unui bolnav psihic care nu ține cont de rațiune, ci doar de orgoliu, de îngâmfare și de o ambiție deșartă și trufașă. Polițistul de criminalistică Bogdan, nu are decât un gând, anume, acela de răzbunare pentru neputința sa. Iubește el cu adevărat, sau este măcinat de gândul comiterii unei crime? Va fi el un criminal, sau nu? Cei care intră în posesia acestei cărți, vor rebui să o parcurgă de la prima până la ultima pagină pentru a afla purul adevăr.

Lansat:
Mar 9, 2020
ISBN:
9781393991403
Format:
Carte

Despre autor

Autorul s-a născut în vremea comunismului în România, într-un sat mic din regiunea Vrancea, unde a și urmat școala generală. După absolvirea liceului, urmează cursurile Academiei Navale din Constanta, oraș în care locuiește și astăzi. I-a plăcut să citească mult, deseori furișându-se de privirile iscoditoare ale mamei, în încercarea de a dezlega singur enigma existenței unei lumi pe care nu o văzuse vreodată. Câțiva ani mai târziu, visul de a cunoaște lumea liberă, devine o realitate. Apoi, marea devine cea de-a doua soție, ea fiind cea care i-a cristalizat firea romantică, sensibilă, emoțională și sentimentală, dar care l-a făcut să fie în același timp un om echilibrat,  încrezător și stăpân pe sine.


Legat de Dincolo de adevar

Previzualizare carte

Dincolo de adevar - Stan Coviltir

adevăr.

Capitolul 1

Deși ploioasă, toamna se încăpăţâna să-şi urmeze cursul normal, semănând mai mult cu o primăvară timpurie. Sfârşitul lui octombrie se agăţa încrâncenat de ultimele zile minunate ale verii, în adierile de vânt simţindu-se mirosul plăcut şi proaspăt al florilor târzii. Oamenii alergau spre pieţe să-şi completeze rezervele pentru sezonul rece, ori spre marile magazine în căutarea hainelor de sezon.

La poarta spitalului, aceeaşi vânzoleală de zi cu zi. Buchetele de flori viu colorate dispăreau unul câte unul de pe rafturile înţesate, locurile libere fiind completate în grabă de neobositele vânzătoare.

Pierdut în gânduri, Bogdan coborî din maşină şi se îndreptă spre poarta rulantă ţinând strâns în mână un trandafir cu petale galbene, mari, strălucitoare.

Din când în când, sunetele stridente și asurzitoare al sirenelor de ambulanţe, cutremurau până şi zidurile groase ale aşa-zisului cămin de reîntoarcere la viaţă.

Temător, se apropie de uşa întredeschisă a camerei de rezervă. Aşteptă până ce asistenta îşi termină uzualele verificări şi adnotări în fişa agăţată la marginea patului. Îi aruncă un zâmbet scurt în semn de mulţumire profundă.

Într-un târziu, se aşeză pe scaunul rotund din apropiere, prinse mâna mamei şi o sărută îndelung. După numai câteva secunde, pleoapele bolnavei se deschiseră îndemnând la o sumbră conversaţie.

- Sărut-mâna mamă! Sunt eu, Bogdan.

- Te-am simțit și te-am recunoscut, dragul meu, se auzi răspunsul unei voci sufocate. Nu trebuia...

- Fii liniștită! Ştii doar cât te iubesc. Pentru mine eşti cea mai bună fiinţă din lume şi cel mai bun lucru pe care viaţa mi l-a putut oferi.

- Oh, scumpule! Nu te mai agita. Înainte de toate, te rog să-mi vorbești despre tine, despre voi...

- Păi... e bine... e chiar mai bine decât mă aşteptam, răspunse el abia şoptit.

- Să nu începi să-mi întorci gândurile la fel cum o făcea de cele mai multe ori şi tatăl tău.

- Dar...

- Dacă vrei, îmi doresc să fii sincer, îl imploră mama. Atât îţi cer. Nu vreau să mă minţi când...

- Hai, mamă! Nu-i chiar atât de grav. Până şi Radu este mai mult decât încrezător.

- Da de unde! Sunt proceduri de rigoare înainte de un ultim sărut, replică ea rece.

- Chiar mă superi. Ce sunt vorbele astea?

- Vorbele mele nu sunt goale, Bogdan. Au un anume conţinut şi au izvorât din deplina mea conştienţă. Mă pierd, dragul meu. Mă pierd cu fiecare clipă. Vă mai încurajez pe toți, atât cât pot să mai vorbesc. Deci, hai să schimbăm puţin subiectul.

- Mamă!...

- Da, am uitat să-ți mulţumesc mult pentru floare. Eşti un scump. Ştii... când tatăl tău îmi dăruia un trandafir, se întâmpla ceva cu el. Era mult mai tandru ca de obicei şi mă obliga să-l iubesc şi eu la fel de mult, așa cum o făcea și el. Ce mai face? Când l-ai văzut ultima oară?

- Drept să-ţi spun, este foarte greu de găsit şi asta se întâmplă mai ales atunci când ai mare nevoie. Știi bine că nu mi-am dorit prea mult de la el. Nu am făcut altceva decât să-i solicit părerea, şi asta foarte rar. A devenit...

- Obositor? îl întrebă ea temătoare.

- Cam aşa ceva.

- Dar, Lidia? Vă mai aruncați vorbe grele unul, altuia? Încă mai este o admiratoare înfocată a drogurilor și a alcoolului?

Bogdan se ridică de pe scaun şi se îndreptă gânditor spre fereastră în încercarea de a evita răspunsul.

- Eşti pe cale să renunţi la ea?

- Pe zi ce trece, Lidia este... tot mai dificilă, mamă. Am crezut, am sperat că va alege drumul cel bun. Din păcate nu-i aşa. Mă tem că într-o zi...

Uşa se deschise larg. Asistenta se apropie de patul pacientei, îi controlă pulsul, privi spre indicatoarele electronice, apoi îi făcu un semn disctret lui Bogdan amintindu-i că vizita luase sfârşit.

Copleşit de tristeţe, sărută mâna tremurândă şi porni spre ieşire.

- Scuză-mă! Scuză-mă! se bâlbâi el aplecându-se să adune hârtiile împrăştiate pe hol. Te rog să mă scuzi, domnişoară. Nu am avut nici cea mai mică intenţie...

- Te cred! Ai totuşi mare grijă să nu pătezi halatul doctorului Radu. E destul de pretenţios, mai ales când...

- Îl cunoşti?

- Da. Lucrăm pe acelaşi palier, dar la secţii diferite.

- Apropo! Eu mă numesc Bogdan. Tu?...

- Aida, răspunse ea arătându-i ecusonul din piept.

- De Verdi? glumi el.

Fata îi zâmbi, strângând în braţe dosarul refăcut.

- Cred că părinţii mei au fost mai mult decât ticăloşi când au ales numele. S-ar zice că pe atunci nu au avut habar nici de muzica veche, nici de cea clasică şi cu atât mai mult de cea modernă. De fapt, nu prea îmi mai amintesc de ei, continuă ea pe un ton plin de tristeţe. Îţi doresc o zi bună şi... fără alte accidente.

Se întoarse şi porni grăbită spre liftul din apropiere.

Recules, Bogdan îşi aranjă halatul și fără o ţintă precisă, porni spre uşa de urgenţă.

Se opri câteva clipe, apoi scuturând din cap începu să urce treptele înguste ale scării. Bătu discret în uşă şi fără a aştepta vreun răspuns, o deschise şi intră.

- Gata cu vizita? Cum ţi s-a părut a fi mama? îl întrebă Radu.

- Nici rău, dar nici bine. Cred că ştii mult mai mult decât bănuiesc eu, aşa că ar fi bine să nu-mi ascunzi adevărul.

- N-am cum să-l ascund. În prezent este în situația aceea delicată, de care și mie îmi este teamă, dragul meu.

- Ce vrei să spui cu asta?

- E mai grav decât am presupus la început. Fractura coastei se pare că i-a afectat şi ficatul.

- Oh, Doamne! reuşi să îngâne Bogdan.

- N-ar fi catastrofal, numai că...

Radu se ridică de pe scaun şi-i întoarse spatele. În ochi îi apăruse lacrimi.

- De ce te ferești să-mi spui? îl întrebă Bogdan pe un ton aproape răstit.

- Nu, nu-ți voi ascunde nimic. Chiar dacă nu avem acelaşi tată, tot fraţi rămânem. Ficatul ei este foarte, foarte afectat de ciroză, o ciroză care din păcate pare a fi în ultima fază. Am văzut astăzi analizele. De ce, de unde, cum... nu-mi dau seama.

- Să înţeleg că o putem pierde curând?

- Vom repeta testele în zilele următoare. Am să încerc să ajung la profesorul Vâlcu care tocmai s-a întors din concediu. Apoi...

În birou se lăsă o linişte profundă. De afară se auzeau paşii grăbiţi ai medicilor sau ale asistentelor, discuţii aprinse ori secrete purtate la telefoanele mobile, unele în şoaptă, abia perceptibile.

- Ce-ţi mai face soţia? V-aţi mai certat în ultimele săptămâni?

- Radu, nu ai impresia că pentru acest moment întrebările tale sunt cam nepotrivite?

- Cam așa ceva. Te întreb pentru că mai am ceva timp la dispoziţie, pentru că ne vedem foarte rar şi pentru că încă mai consider că prin venele noastre curge același sânge.

- Şi... vrei cumva să mă justific şi faţă de tine? Parcă ai fi tata. Numai el îmi aminteşte de fiecare dată când ne întâlnim că pentru nesăbuinţa mea trebuie să plătesc. Ei bine, eu cred că am plătit destul până acum.

- Cum? întrebă mirat Radu.

- Prin multă suferinţă şi nu-ţi doresc să ai vreodată parte de ce am avut eu, nici măcar pentru o singură zi.

- Lidia încă mai consumă etnobotanice?

- Se pare că da şi am senzaţia că s-a folosit de ele mai mult decât am presupus când i-am găsit pliculeţele. Şi alcoolul... și...

- Te consideri vinovat? Crezi că eşti vinovat pentru asta?

- Poate că da. Acum chiar că nu mai ştiu ce să fac. Parcă plutesc în întuneric ori într-un balon vidat. Este o situaţie pe cât de dificilă, pe atât de ciudată. Cum îți spuneam, efectiv nu știu cum să procedez.

- Hai, că n-o fi chiar aşa de rău! îi spuse Radu punând mâinile pe umăr, încercând a-l îmbărbăta. Într-adevăr nu pari a fi un om fericit.

- Nici tu nu vrei să înţelegi, nu vrei să mă înțelegi... spuse abia şoptit Bogdan.

- O să-ţi revii. Timpul le vindecă pe toate. Părerea mea este că ar trebui să calci peste orice fel de orgoliu şi să-i uiţi frumuseţea pentru că şi aşa nu ţi-a oferit nimic bun. Ai un loc de muncă, eşti tânăr, ai relaţii... Nu uita că viaţa, deşi scurtă, îţi rezervă mereu surprize, uneori mai multe decât îţi poţi imagina.

- S-ar putea să ai dreptate. Aseară, printre altele, mă gândeam că a sosit momentul să devin mai lucid şi de ce nu, mai dur de cât am fost până acum. Până când convingerea va deveni certitudine, iar...

Telefonul sună îndelung. Radu ridică receptorul, răspunse şi după câteva clipe, reveni.

- Scuză-mă! Trebuie să plec. A apărut o urgenţă şi e nevoie şi de mine, îi spuse el privindu-l adânc în ochi.

- Aş fi vrut să discutăm mai mult, îi spuse Bogdan în încercarea de a-l mai reţine.

- Şi mâine este o zi. Chiar mă grăbesc, îl linişti Radu.

Bogdan îşi dezbrăcă halatul şi-l agăţă în cuier. Mai zăbovi puţin, apoi ieşi din birou.

Deschise portiera, se aşeză pe scaun, îşi aprinse o ţigară şi porni radioul. Strânse apoi puternic volanul maşinii și oftând adânc își lăsă capul rezemat de spătarul scaunului.

Capitolul 2

Scârţâitul ascuțit și îndelung al frânelor, îi făcură pe pietoni să rămână împietriţi pe trecerea marcată. Bogdan văzuse în ultima clipă culoarea galbenă a semaforului. Închise ochii şi cu dosul mâinii îşi şterse transpiraţia de pe frunte. Conștient de consecințele care ar fi putut surveni, asculta reproşurile nuanţate ale celor speriaţi și le accepta ca pe o condamnare justă a greşelii sale.

Claxoanele maşinilor din spate îl treziră la realitate. Privi spre culoarea verde şi împinse încet schimbătorul de viteze. Lent, roţile maşinii începură să se învârtă.

Parcă în faţa casei, coborî, îşi aranjă cât de cât hainele şi se îndreptă spre poartă. Spre surprinderea lui, o găsi deschisă. Schimbă pachetul dintr-o mână în alta şi apăsă îndelung pe micul buton al soneriei. Aşteptă câteva secunde apoi mai apăsă încă o dată.

Uşa masivă din lemn se deschise. Îl întâmpină un bărbat potrivit de statură, cu păr albit la tâmple, îmbrăcat într-un halat de casă.

- Măi, să fie! Ce onoare pe capul meu, spuse acesta îndemnând oaspetele să urce cele câteva trepte.

- Bun găsit, tată ! Sper că nu consideri această vizită neanunţată ca pe ceva anormal. De fapt ar fi trebuit să te sun înainte.

- Nu-i nimic, nu-i nimic. Hai, intră! Intră, că altfel vom îngheţa precum statuile mele.

- Am venit să-ţi aduc un mic cadou pentru ziua de mâine. Nu voi fi în localitate, aşa că mai bine mai devreme decât mai târziu, îi spunea Bogdan înaintând spre livingul imens.

Aruncă o privire furişă peste tot şi constată că prea multe schimbări nu-i atrăgeau atenţia. Unul din pereţi era acoperit de o bibliotecă frumos sculptată în lemn de nuc, înţesată de sute de cărţi. Pe ceilalţi, erau postate câteva tablouri care lui i se păreau mult prea sumbre. În unul din colţuri era amenajat un bar micuț, de asemenea sculptat în lemn de nuc, plin cu diverse sticle cu băuturi fine. Totuși, avea impresia că livingul era prea încărcat.

Îşi aminti că Petre cumpărase această casă cu mulţi ani în urmă de la un evreu care plecase definitiv din țară. Era o casă veche, destul de solidă, pe care a reuşit să o renoveze în mai puţin de o jumătate de an. Din păcate, nu avea decât trei camere în afară de living unde fusese inclusă ingenios și bucătăria, fapt ce demonstra că tatăl său s-a străduit enorm să valorifice fiecare metru pătrat, fiecare colţişor, aşa cum a crezut el de cuviinţă că este mai bine.

- Deci ?!

- Păi, am trecut să-ţi urez tot ce-ți dorești pentru cele cincizeci și opt de toamne frumoase ale tale.

- Mulţumesc, deşi sincer cred că poate fi şi alt motiv, răspunse Petre îndreptându-se spre bar. Vrei să serveşti şi tu ceva?

- Ştii că nu prea obişnuiesc, apoi... sunt cu maşina și nu se cade să dau un exemplu negativ..

- Magda ce mai face? Cum se mai simte?

- Mama, încă mai este pe patul din spital. Din păcate, situaţia nu este prea încurajatoare, spuse Bogdan, trist.

- Da, da, da. Are nevoie, mare nevoie de ajutorul tău şi de cel al fratelui tău vitreg.

- Tu, cu ce te-ai mai ocupat în ultima vreme? Ce ai mai făcut? întrebă Bogdan schimbând subiectul.

- Din toate trei câte ceva, răspunse sec Petre. Mai pictez, mai sculptez și mai scriu. Se pare că scrisul îmi consumă cel mai mult timp, dar nu mă obosește.

- Şi... scrii ceva care măcar poate fi savurat de un cititor, ori tot filozofii de-ale tale?

- În principiu, aceleaşi subiecte vechi, pentru că din punctul meu de vedere, altele scrise sunt prostii mai mari ca ale mele.

- Dintotdeauna te ştiu la fel de...

- Încăpăţânat vrei să spui, nu-i aşa?

- Ai devenit iritant, tată. Nu încerc să te jignesc, dar te consideri prea deasupra altora, prea... La vârsta ta, eu aş face să...

- Tu câţi ani ai? îl întrerupse Petre pe un ton aproape răstit. Nu cumva treizeci și trei? Nu cumva ar trebui şi eu să te consider prea bătrân pentru vârsta ta? Ce-ai realizat până acum?

Bogdan se ridică nervos din fotoliu. Bănuia că va fi atacat din ce în ce mai tare şi că i se vor servi pe tavă multe reproşuri.

- Poți să-mi spui cât de tânăr erai când te-ai căsătorit? Tu, de fapt, ce ai realizat?

- Marea mea realizare, eşti tu, răspunse Petre la fel de nervos. Nici măcar nu contează dacă ai ajuns să te neliniștești pentru mine sau dacă măcar ești pe cale să o faci. Ca atare, îți recomand să ai mai multă grijă de tine.

- Tu, chiar crezi că îmi pasă aşa de mult? îl înțepă Bogdan.

- Din acest punct de vedere, sunt convins că da.

- Doamne, câtă răutate!

- Crede-mă că nu-mi aparţine. Ți-o spun foarte sincer. Este o moştenire de la bunicul tău care în afară de asta mai era şi mândru de realizările sale. Dacă vrei totuși să știi care este părerea mea despre mine, îți pot spune că sunt mai degrabă realist decât sobru, rău şi la fel de mândru ca tatăl meu.

- Şi mă rog, care ar fi realitatea asta, îl întrerupse Bogdan încercâd să-l enerveze şi mai tare.

- Mă interoghezi cumva? Ce vrei tu de fapt? Unde baţi cu aceste stupidităţi ale tale? Vrei să-ţi vorbesc de mama ta, sau vrei să afli dacă mă mai culc cu cineva?

- Din amândouă câte puțin.

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Dincolo de adevar

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor