Denise și colierul magic

MARIA LOREDANA VOICU

Denise și colierul magic

Mulțumiri speciale

Dragi cititori, întâlnirea mea cu scrisul a fost întâmplătoare, am început să scriu pentru că simteam ca era unicul mod pentru a puteat să-mi exprim cele mai profunde emoții și in acest fel pentru a ma simți bine.

Dar de acolo să scriu o poveste.. . Cine s-ar fi gândit? Ei bine.. . Cineva a fost!

Mulțumirile mele merg la:

• Nicoletta Meoli Galasso care m-a făcut să descopăr frumusețea limbii italiene.

•Ileana Claudia Voicu și Ioan Cătălin Voicu care m-au susținut de la început mai ales când, din anumite motive, m-am blocat.

Fără ajutorul lor n-aș fi făcut-o niciodată. Va multumesc foarte mult.

•Și vreau să-i mulțumesc tatălui meu Ion Claudiu Voicu, care m-a ajutat cu traducerea in limba română.

Originalul cărții este in limba italiană.

Începutul

Voi începe să vă povestesc despre viața mea înainte de magie. Sunt Denise De Genuis, locuiesc într-un orașel numit Frecvența din care poți admira o panoramă spectaculoasă a altor orașe vecine care te lasă fără suflare. Deocamdată am doar 24 de ani, dar în câteva zile va fi ziua mea.

Mi-aș dori să vă spun alte detalii, dar vă povestesc rapid pentru că am o întâlnire cu prietena mea Alice. Vă voi spune pe parcursul drumului până la studioul de înregistrări. Sunt o fată simplă, bine educată de părinții mei, care m-au învățat că viața este grea și trebuie să lupți mereu pentru a obține ceea ce vrei, fără să renunți vreodată în fața obstacolelor, pentru că după fiecare furtună, soarele apare mereu. Totuși... m-au învățat că trebuie să fiu mereu cinstită și să prefer un adevăr dur decât o minciună dulce și în ciuda lucrurilor, trebuie să te confrunți cu dificultățile vieţii cu zâmbetul pe buze, pentru că v-a fi întotdeauna singura armă câștigătoare.

Pentru mine părinții mei sunt totul, nu am secrete față de ei, sunt forțele mele. Se numesc Loredana și Daniele De Genuis și sunt cei mai buni părinți pe care i-ai putea dori. Ca să nu mai vorbim de Alice,ea este ca o soră pentru mine, am crescut împreună de la o vârstă fragedă, am mers la aceeași școală, împărtășind aceleași interese, în special aceeași pasiune pentru muzică. Am moștenit acest cadou de la mamele noastre doar că nu au cântat niciodată în fața unui public, în timp ce Alice și cu mine eram membrii unei trupe; cu toate acestea, după ceva timp, am fost date afară cu scuza că nu eram la nivelul așteptărilor lor.

Nu am renunțat și încă încercăm să creăm trupa noastră; de fapt merg la studio pentru niște repetiții. Pentru a ne completa trupa, mai avem nevoie de un baterist, dar sunt sigură că îl vom găsi! În fața mea am văzut studioul, am parcat mașina într-unul din locurile libere şi m-am dat jos.

Eram la intrarea clădirii, în interiorul căreia, la capătul unui coridor foarte lung, se afla studioul. Am intrat și am găsit doar pe Alice în camera in care am fi trebuit să repetam. De îndată ce m-a văzut, a fugit spre mine și cu un zâmbet frumos m-a îmbrățișat spunându-mi:

-Bună, Denyyy.

Am îmbrăţişat-o si eu, privind în jur un pic dezamăgită, din moment ce nu mai era nimeni, am spus:

-Alice, dar unde sunt ceilalți?

La care mi-a facut semn să mă așez:

-Emma și Edward vor ajunge în curând, în timp ce Larry, bateristul nostru, va ajunge și el să încerce azi. M-am uitat puțin la ea. Emma cântă la pian în timp ce Edward cântă la chitară, dar Larry...

-Alice nu-l pot să cred, de ce mi-ai ținut ascuns...?. Am spus în glumă, dându-i o ușoară apăsare pe umăr. Ea râzand a răspuns:

-Am vrut să te surprind! A zis ea și ne-am îmbrățișat.

Alice m-a întrebat:

-Peste 2 zile va fi ziua ta, ce ai vrea să primești? Am privit-o pentru o clipă, apoi mi-am întors privirea gândindu-mă la întrebarea pe care tocmai mi-o pusese. Am oftat și m-am uitat la ea:

-Alice am aproape tot ce vreau, am o soră splendidă ca tine care, crede-mă, nu aș schimba cu nimeni din lume. Am cei mai buni părinți din lume și mai ales trupa noastră. Dar îţi voi raspunde,singurul lucru care lipsește din viața mea este dragostea. Vreau să mă simt liberă cu persoana care mă iubește, vreau să simt mii de fluturi în stomac, vreau să simt frisoane pe toată pielea, vreau să mă simt protejată de persoana pe care o iubesc, vreau să găsesc în sfârșit o persoană care lângă mine să îmi dea putere și curajul de a înfrunta totul, îmi doresc o persoană care mă privește cu drag ca și cum aș fi cel mai frumos și cel mai prețios lucru. Când voi găsi această persoană, el va fi cel potrivit pentru mine! Cel care va fi lângă mine pentru totdeauna! Dupa aceste cuvinte respir adânc şi îmi dau seama că mici lacrimi alunecau pe fața mea, asta doar pentru că eram cu adevărat sinceră!

Alice a fost atât de uimită de cuvintele mele încât nu a spus nimic, pur și simplu mi-a zâmbit și m-a îmbrățișat.După câteva secunde, băieții au apărut și fără a pierde timpul, am început imediat să repetăm piesele pe care le-am scris. Obosiți după repetiții, am plecat cu toți la casele noastre. Nu am mâncat, am făcut un duș și m-am pus să dorm. A doua zi m-am trezit cu dorința de a-mi cumpăra un colier special, nu unul pe care îl vezi în fiecare zi, nu unul prețios sau scump, ci unul care să mă uimescă la prima vedere.

Prinsă de dorinţa asta ciudată mă duc direct la computerul meu,în timp ce nagivam pe internet, dintr-o dată se deschide o pagină cu diferite coliere. Analizând, pe fiecare în parte, am găsit colierul perfect. Avea amplasat o jumătate de lună cu o mică pietricică care atârna lin pe vârful acesteia. N-am stat pe gânduri și l-am comandat.

Au trecut săptămâni până să-mi ajungă colierul. L-am purtat din prima zi, dar am simțit un contact ciudat cu acesta, ca și cum era destinat să fie al meu!

La început nu mi-am dat seama, dar după puțin timp, am observat că atunci când soarele apunea iar luna era sus pe cer, colierul meu se lumina de o culoare albastră, însă nu i-am dat multă importanță crezând că era fosforescent.

Mirată de colierul meu, am decis să mă reîntorc pe acel site de unde l-am cumpărat, dar, din păcate nu se mai vindea acel model. Părea puțin ciudat că dintr-o dată nu mai era scos la vânzare, dar pe cine păcăleam eu, clar fiind așa frumoase s-au vândut toate.

Au trecut multe zile la rând și prețiosul meu colier nu se mai lumina deloc, dar într-o profundă noapte cu lună plină, a început din nou să emane acea culoare formidabilă. Eram puțin speriată, recunosc, însă totodată eram curioasă de ceea ce se întâmplă. Am atins încetișor luna de la firavul meu gât și imagini cu o dimensiune pe care nu am mai văzut niciodată mi-au apărut în minte. Cu siguranță era o altă lume!

Dimineața următoare m-am trezit și dintr-odată imaginile cu acea dimensiune minunată mi-au apărut iar în minte. Recunosc că eram așa confuză încât nu știam sigur daca a fost un vis sau pur și simplu real. Mă îndoiesc totuşi, era prea frumos să fie adevărat, deci decisesem să nu îmi mai bat capul!

A trecut mult timp de atunci, însă într-o zi in timp ce mergeam pe stradă, un tip a încercat să îmi fure geanta. Normal că m-am opus, într-o fracțiune de secundă colierul meu s-a luminat iar, dându-mi o putere imensă şi am reușit cu o singură mână să îl împing pe hoț de lângă mine. Unicul sentiment evident pe chipul său era frica. Frica îi domina toată fața, făcându-l să își ia tălpășița imediat.

Și nimic, după episodul acela, nu eram în stare să dau o explicație logică la ceea ce s-a întâmplat. Am căutat pe internet, la bibliotecă, dar nimic. Prea multe întrebări fără răspuns.

M-am întors obosită acasă şi fără să mai pierd timp, m-am pus imediat