Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Destin de mamă

Destin de mamă

Citiți previzualizarea

Destin de mamă

evaluări:
4/5 (4 evaluări)
Lungime:
198 pagini
3 ore
Editor:
Lansat:
30 mar. 2020
ISBN:
9780463003077
Format:
Carte

Descriere

Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație - adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l.)

Cu bune și cu rele, viața de familie este de neegalat, iar Dina a descris-o într-un mod amuzant și cu o ironie fină care o caracterizează din plin și care face deliciul întregului roman. Nu există părinți perfecți, cum nu există nici copii perfecți. Evident, nici familii perfecte. Însă ceea ce trebuie să înțelegem cu toții este că imperfecțiunile noastre fac din aventura aceasta numită parenting una care merită trăită din plin. (Robert Diaconeasa, tată, soț, antreprenor, blogger)

Editor:
Lansat:
30 mar. 2020
ISBN:
9780463003077
Format:
Carte

Despre autor

Bună și bine ai venit în clipa mea de relaxare!te rog să iei loc și să te simți ca acasă. Ia o cană din raftul de sus, pune-ți o cafea și așează-te confortabil.Mă numesc Dina Bento și sunt recunoscătoare pentru secolul în care trăiesc, că există cafea, scutece și avioane.Îmi place să zâmbesc, să iubesc, iar familia mă completează.Sunt mamă a doi copii: Andre și Beatriz, cu doar 2 ani și 4 luni diferență între ei.Am 38 de ani. Sunt căsătorită cu iubirea vieții mele, cel care de 12 ani mă inspiră, mă încurajează și mă iubește necondiționat.Ne-am cunoscut pe când eram voluntar într-un proiect european în Portugalia, iar legenda spune că s-a îndrăgostit atât de mult de mine că și-a lăsat familia, casa și prietenii și s-a mutat cu mine în România. De atunci trăim aici, fericiți, împreună cu copiii noștri.Profesional, am terminat facultatea de Asistență Socială și masterul în Managementul Resurselor Umane, la Universitatea din București. Am lucrat o mare parte din tinerețea mea ca asistent social cu copii defavorizați, apoi am continuat în domeniul resurselor umane.În clasa a 5-a, dirigintele și profesorul meu de limbă română m-a îndrumat să particip la un cenaclu literar care urma să mă transforme pentru totdeauna.Am scris mult și foarte mult despre iubire. Pe-atunci despre iubiri negăsite sau poate prea mult căutate.Apoi, despre iubiri neînțelese și pierdute, iar acum, despre iubirea care mă definește ca soție, mamă, fiică și prietenă.Sunt o visătoare, trăiesc în povești, cred în oameni și în bunătatea lor.Iubesc cu tot sufletul și sunt extrem de sinceră.Mai vrei o cafea?


Legat de Destin de mamă

Cărți conex

Previzualizare carte

Destin de mamă - Dina Bento

Mulțumiri

În primul rând, le mulțumesc copiilor mei, care îmi sunt sursă continuă de inspirație și voie bună, soțului meu, pentru încredere și înțelegere, iar părinților mei pentru toate experiențele de bucurie și împlinire sufletească pe care mi le-au oferit și pe care eu am putut să le împărtășesc cu voi.

Această carte n-ar fi fost posibilă fără încurajările surorii mele, Oana Moșoiu, care m-a sunat într-o zi și mi-a spus: tu trebuie să scrii o carte cu toate poveștile #destindemamă de pe Facebook. Multe mame vor râde, vor plânge și se vor iubi mai mult.

Am lăsat romanul de dragoste la care lucram atunci și mânată de gândul că această carte le va face pe mame fericite, am scris-o cu cea mai mare dăruire posibilă.

Le mulțumesc prietenelor mele, care cu multă răbdare și înțelegere mi-au fost alături și m-au ajutat să-mi adun gândurile, să îmi confirme experiențele despre care vorbesc în carte, să ne ventilăm și să-mi dea feedback pe manuscris: Alina Avădanei, Mariana Carvalho, Mihaela Amăriei, Ada Chindea.

Îi mulțumesc editoarei mele, Silvia Buzori, cu care m-am înțeles dincolo de cuvinte, care m-a ajutat să aduc cartea de față la cea mai bună variantă posibilă, precum o moașă care stă la căpătâiul mamei când dă naștere copilului, după 9 luni de sarcină și travaliu.

Îi mulțumesc desenatoarei Miro Tartan, care a demonstrat o răbdare sisifică de a finaliza cele 25 de imagini și care mi-a înțeles perfecționismul.

Nu în ultimul rând, îi mulțumesc înmiit întregii comunități de cititori ai blogului www.mamipetocuri.ro, care dă sens și direcție fericirii mele zilnice.

Dragii mei, fără ajutorul vostru, visul meu n-ar fi fost niciodată posibil! Vă mulțumesc!

Introducere

Mami, vreau ceai.

Prichindel, azi nu mai pot face ceai. Mă doare capul, mi-e somn, trebuie să fac și baie… chiar nu mai sunt în stare să fac ceai.

Dar eu vreau!

Am înțeles, dar în seara asta nu mai fac nimic.

Te roog!

Prichindel, mi se termină în curând filmul. Du-te la baie, spală-te pe dinți, bagă-te în pat și alege povestea.

Ce film ți se termină?

Filmul în care joc de dimineața până seara, în fiecare zi.

Și cum se cheamă?

În secolul 21, secolul vitezei și al lumii post-post moderne, statutul de mamă este deseori confundat cu o vacanță pe termen nedeterminat în Insulele Fericirii. Cumpărăturile sunt mereu la ușă, mâncarea caldă este pe masă, hainele spălate și călcate sunt aranjate în dulap, copiii au temele făcute, casa strălucește, facturile sunt plătite, bărbatul este împlinit… La care se adaugă un salariu lunar după 8, poate 10 ore de lucru pe zi.

Cercetătorii spun că femeile ar fi multitasking și că mamele ar fi super femei. Că au două mâini, dar par să aibă patru când vine vorba de pregătit cina, spălat haine și luat copilul în brațe. Că au două picioare, dar aleargă la grădiniță ca și cum ar avea șase. Că au doi ochi, dar văd din stația de metrou hainele din dulap.

— Mami, știi unde este tricoul de fotbal? se aude de partea cealaltă a telefonului.

— Dulapul din stânga, ultimul raft de jos.

— Și sticla de apă, știi unde e?

— Ți-ai lăsat-o pe hol, la intrare. Hai că vine metroul și rămân fără semnal! Ne vedem acasă!

Și posedă un al șaselea simț — intuiția, supranumit și ASM, așa simte mama, care o informează când are copilul febră, chiar dacă acesta e la sute de kilometri distanță, în tabără sau la bunici.

Cartea de față dorește să amintească că în spatele costumului roșu cu centură aurie în talie, pelerină și baghetă fermecată de SUPER EROU stă tot un OM, cu numele de scenă primul adult în rang de părinte. Care are nevoie de somn ca să fie calmă cu copiii, care are nevoie de timp ca să fie bine cu familia, care are nevoie de un duș și un masaj la picioare ca să fie pace între popoare.

Toată lumea știe că dacă mama e fericită, există ciorbă caldă pe masă și liniște în casă! Iar când mama e plecată cu fetele în oraș, al doilea adult în rang de părinte, tatăl copiilor și bărbatul viselor femeii, preia rolul de prim-adult în rang de părinte, face omletă, culcă copiii și-și așteaptă soția cu un pahar de vin rosé pe masă.

Nu trăim în secolul în care femeia să fie încurajată să stea acasă cu copiii, dar trăim în secolul informației în care oricine știe că pentru liniște în familie, pentru copii sănătoși, viitori adulți echilibrați, prezența părinților este esențială. Este absolut indispensabil ca rolul de prim-adult în viața copiilor să fie interschimbabil, fără părtinire și concurență, ci cu înțelegere și dăruire.

La final, paradisul acela spre care tinde toată lumea, și de care avem impresia uneori că mai mult ne îndepărtăm decât să-l atingem, este exact după colț. Ne așteaptă cu nisip fin, apă caldă, turcoaz, șezlonguri, colace și cărți de citit. Mai avem de trecut peste câteva crize de plâns, niște răceli și dureri de burtă, poate ceva nopți nedormite, dar niciodată paradisul n-a fost mai minunat cu toți grămadă, fericiți, pe-o vreme însorită. Familiile fericite au copii fericiți!

1. Am fost un părinte perfect, până am născut primul copil

Pe vremea când duminica era ziua aceea în care toată lumea dormea până la prânz sau stătea în pat până îi amorțea oasele, iar Dumnezeu se plimba pe un norișor să-și viziteze plantația de meri, în casa lui Adam și a Evei domnea liniștea.

Dacă erai în trecere prin Paradis la ora aia, sigur ai fi auzit ciripituri de păsărele, un urlet de leu sau un mieunat de pisică leneșă, dar la Adam și Eva până și furnicile dormeau cot la cot cu albinuțele. Abia, undeva după ora nouă, când Eva făcea prima ochi și se îndrepta adormită spre bucătărie să-și facă o cafea, se auzea primul zgomot de espressor și cană luată de pe raft. Niciodată nu era atentă la zgomotele pe care le făcea în jurul ei, pentru că niciodată nu deranja pe nimeni. Adam, așa cum l-a lăsat Dumnezeu dormind sub măslin, așa dormea și acum, buștean, fără să audă țânțarul ciupindu-l sau nevasta strigându-l.

Dacă ar fi știut Eva ce o aștepta în următorii ani și câte nopți albe urma să facă, ar fi început training-ul lui Adam cu mult înainte de aceste momente paradisiace. L-ar fi trezit să-l trimită la piață după cartofi și ceapă, după fructe și legume, i-ar fi prezentat diferențele dintre păstârnac și rădăcina de pătrunjel, i-ar fi spus didactic de unde se cumpără carnea de pui fără hormoni și peștele proaspăt de captură. I-ar fi arătat magazinul de la etajul 1, de lângă cofetărie, cel care are puzzle-uri de lemn, stickere de perete și culori care nu pătează hainele.

Dar oricât de mult s-ar crede că primii oameni au avut ceva înțelegeri părintești cu Dumnezeu și cunoșteau detalii numai de ei știute despre ce-i așteaptă, realitatea este că viața a fost lăsată să fie mereu surprinzătoare și palpitantă. Altfel, n-ar mai exista curiozitate, tigăi în cap și cadouri de împăcare. S-ar pierde tot farmecul unei vieți în doi.

Așa că, în ziua aceea, Adam a continuat să doarmă relaxat, în timp ce Eva s-a dus în bucătărie să termine de citit ultimele douăzeci de pagini din cartea Cum să trăiești viața la intensitate maximă. Când duminicile erau duminici și ora 9 era ora la care soarele să găsea de mult pe cer, Eva avea tot timpul din lume să citească, să se uite la filme, să facă piața, să pregătească ouă prăjite pe care să le mănânce în fața televizorului sau să se uite pe geam afară, minute-n șir.

Și-a făcut o cafea caldă, a scormonit în punga cu ciocolată pe care a găsit-o exact unde o lăsase cu o seară înainte, apoi s-a dus în baie. S-a spălat pe dinți, a băut o cană cu cafea și iar s-a spălat pe dinți. S-a uitat vreo zece minute la părul proaspăt vopsit, mișcându-și leneș mâna prin șuvițe. S-a privit minute în șir în razele soarelui, apoi a concluzionat că are nevoie de un duș și de niște bucle. S-a pensat, și-a admirat tenul fără riduri și sânii la locul lor, picioarele fără celulită și burta suplă.

După mai bine de o oră, a reușit să se îmbrace și să iasă din casă.

S-a îndreptat spre piață. A luat-o pe jos, ca să se bucure de razele călduțe de soare și de oamenii din jur. Liniștită, în armonie cu sine. Ce bine a sunat ultima afirmație, bine de tot!

Realitatea e că mergea liniștită, dar nu de la armonia cu sine, ci de la faptul că-i amorțise un picior de la multele ore dormite în aceeași poziție, fără s-o trezească cineva cu Mami, fac pipi!, Mami, trezește-te, e dimineață! sau Maamii, mi-e foameee!

Înainte să ajungă în piață, a trecut pe la bancomat, ca să fie sigură că îi ajung banii și de mere și de pere, de salată și de ridichi, cartofi noi, șorici, căpșune și banane Dole, dovlecei, carne de vițel, porc și curcan.

Primul drum a fost la magazinul de carne. Și cum stătea ea la rând să cumpere curcan, că se știe, ăsta n-are hormoni, antibiotic, aspirină și nici apă injectată precum puiul plictisit din baterii, a observat un copil ținând un cotor de măr în palmele murdare.

A închis ochii și a întors capul din reflex.

Ca un elastic de la borcanul de zacuscă a mamei, ceva a tras-o înapoi. A deschis ochii.

Copilul mozolea fericit cotorul de măr.

Toată viața s-a considerat o persoană flexibilă, empatică și înțelegătoare. Și cu toate astea, nu reușea să înțeleagă de ce o mamă i-ar da propriului ei copil un măr luat direct de pe tarabă, fără să-l spele înainte sau măcar să-l șteargă cu un șervețel umed.

A luat-o cu tremurat de la stomac.

Copilul ei nu va face niciodată asta. Copilul ei va avea mâinile mereu curate, nu va mânca fructe nespălate, în niciun caz direct din piață, pentru că ce e atât de greu să ai șervețele umede la tine și să-i ștergi copilului mâinile? Sau de ce i-ai da un măr murdar de pe tarabă când poți să iei cu tine unul la pachet? Copilul ei va fi un copil impecabil. Pentru că e foarte simplu să ai un copil impecabil. Îi ștergi mâinile și gata, copilul va sta așa, curățel, toată ziua. Ea o să-i spună să nu pună mâna pe lucrurile murdare fiindcă au microbi, iar copilul va asculta. Pentru că e copilul ei și copiii ei ascultă. Ea va fi o mamă bună și înțelegătoare și toți copiii rezonează cu mama lor. Bună și înțelegătoare și răbdătoare și relaxată, flexibilă și care nu țipă niciodată.

Eva a zâmbit la gândul că va fi o mamă perfectă. Nu avea niciun dubiu că nu va fi așa cum visează ea. Cu sufletul plin de împlinire, își continuă drumul prin piață, verificând cartofii și dovleceii din priviri. În spatele ei s-a auzit o voce blândă de femeie:

— Iubirea mea, ai muci?

— Îhî.

— Of, am uitat șervețelele acasă. Uite, șterge-ți nasul cu bluza!

— Nu vreau.

— Hai, te rog, c-o să te îmbolnăvești mai rău! Te roagă mami!

— Nu vreeaauu! Mi-e foamee!

— Vrei un măr? Uite, abia l-am cumpărat!

Și ca și cum ar fi vrut s-o verifice pe mamă dacă-și face bine treaba, Eva s-a întors și a văzut-o pe femeie cum freacă de pantaloni un măr gras și roșu.

— Uite ce frumos și mare e! Sigur va fi delicios! Ia gustă!

— Vreeau pară!

— Mai bine ia mărul ăsta, para e zemoasă și-o să te murdărești. Ți-am spus că n-am șervețele la mine.

— Vreeauu parăă!

— Bine, ia o pară. Și șterge nasul de tricou, te rog.

— Nu vreau. N-am muci.

Ce spunea de microbi?

Așa, da, ajută la creșterea imunității, le călesc copiilor organismul și până la urmă, n-a murit nimeni că a mâncat un măr din piață cu mâinile murdare.

Și-a luat ochii de la copilul mucos și a vrut să plece, dar conversația nu se terminase.

— Te roog, vreau înghețatăă!

— E 10 dimineața, nu poți mânca înghețată așa devreme.

— Te rooog!

— Nu se poate! Te rog, înțelege.

— Ultima înghețată! Promit!

— Bine, ultima, cedează mama.

Eva reușea cu greu să se abțină și să nu se gândească că ea niciodată când va fi mamă nu îi va da copilului înghețată la ora 10,

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Destin de mamă

4.0
4 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor