Citiți această carte acum, plus milioane de alte cărți în perioada de probă gratuită

Gratuit pentru 30 zile, apoi $9.99/lună. Anulați oricând.

Vanda, între DorinÈÄ Èi RaÈiune

Vanda, între DorinÈÄ Èi RaÈiune

Citiți previzualizarea

Vanda, între DorinÈÄ Èi RaÈiune

Lungime:
390 pagini
4 ore
Lansat:
Apr 19, 2020
ISBN:
9781648713750
Format:
Carte

Descriere

à ntre dorinÈ Ä È i raÈ iune... o problematicÄ ancestralÄ a omului zilelor noastre. Eroina acestui roman se aruncÄ Ã®ntr-un joc al hazardului în iubire, o ruletÄ la care astÄ zi poÈ i sÄ cÃ¢È tigi iar mâine sÄ pierzi. Dar, indiferent dacÄ gÄ seÈ te satisfacÈ ii sau decepÈ ii, eroina întotdeauna savureazÄ gustul viu È i plin de ardoare al jocului. Vanda, femeia modernÄ , femeia de afaceri iese dintr-o cÄ snicie searbÄ dÄ È i neîmplinitÄ . DescÄ tuÈ atÄ de restricÈ ii legale È i morale, de prejudecÄ È i È i norme societale, ea se avantÄ Ã®n vârtejul periculos al dragostei întâmplatoare.

Vanda este surferul pasionat care încearcÄ sÄ prindÄ cele mai prielnice valuri pe oceanul vieÈ ii, sperând sÄ se ridice la înÄ lÈ imi ameÈ itoare. Iar noi cititorii, surfÄ m cu ea pe aceeaÈ i placÄ , urcând È i coborând pe coamele valurilor marine, simÈ ind aceleaÈ i emoÈ ii È i senzaÈ ii care o copleÈ esc È i pe ea. Vanda este în cÄ utarea iubirii, a acestei enigme a fiinÈ ei umane, ce dizolvÄ tot ce-i stÄ Ã®n cale: raÈ iune, credinÈ Ä , logicÄ , moraluri. Iubirea se exprimÄ prin pasiune, dar pasiunea este oarbÄ . Oare suntem destinaÈ i sÄ iubim doar când suntem orbi? Oare a iubi este o vinÄ sau un dar divin?

*****

Between desire and reason...an old problem for the contemporary woman. Vanda, a psychologist in private practice in Romania, feels free and uninhibited after the end of a  boring and unfulfilling marriage. She foolishly jumps into the risky game of passionate love in hope of finding the ideal life partner. Only to find out that giving full love to others does not necessarily provides sincere love in return.

Vanda is enslaved by her own desires. She is simply pushed in new relationships by a seductive attraction to the opposite sex. She is incapable of giving full consideration to potential negative outcomes of her actions. In search for the perfect partner, she is driven by haste and passion, not by reason. However, Vanda is sincere in love, drinking each time the chalice of pleasure, thrill and excitement to the bottom.

Only when the first signs of difficulties show up, does she wonder what has happened: is she the cause of her own troubles? Or the men she deals with are not worthy of her love? How come she can advise her patients on understanding and managing their own feelings, yet she is unable to councel herself in similar cases?

In this process of trial and error, of being torn between desire and reason, Vanda grows and matrures emotionally. Will she succeed in the end?
Lansat:
Apr 19, 2020
ISBN:
9781648713750
Format:
Carte

Despre autor


Previzualizare carte

Vanda, între DorinÈÄ Èi RaÈiune - Mara Popescu-Vasilca

Mara Popescu-Vasilca

Vanda,

între Dorință și Rațiune

Roman

Collectia „Dragostea arză-o-ar Focul"

2020

Vanda, între Dorință și Rațiune

Vanda, between Desire and Reason

Copyright 2020 © Mara Popescu-Vasilca

All rights reserved

ISBN-13: 9781648713750

Contact:

popmara43@yahoo.com

george.vasilca@gmail.com

CUPRINS:

Comentarii de la Cititori

Cuvânt către Cititor

Prefață

Capitolul 1

Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Capitolul 11

Comentarii de la Cititori

Felicitări sincere, draga mea Mara. Scrisul dumneavoastră ne scoate din starea de amorțeală și ne poartă în realitatea adevărată a vieții. Sunteți o minunată scriitoare de romane, găsind în operele dumneavostră tot felul de întâmplări care îmbină prezentul cu trecutul, realul cu irealul. Am notat în decursul lecturării, folosirea în scriere doar a amănuntelor esențiale, un lucru foarte important care dă posibilitatea de a purta cititorul cu imaginația în realul întamplărilor. Eu vă mulțumesc din suflet pentru că îmi creați imensa bucurie de a putea să vă citesc, și să îmi bucur sufletul și inima în momentele mele de singurătate. Va mulțumesc și vă doresc mult succes.

Liliana P.

***

Superb, stimată doamnă, am citit cu multă placere, fără să mă plictisesc, ba chiar nedumerita că se opreste...Aveți har!

Maria F.

***

Tot ce scrieți își lasă amprenta în suflet. Totul este atât de real, natural, de parcă am văzut personajele aevea. Sunteți un bun observator al naturii umane. Intotdeauna mă impresionează profund când cineva își dezvăluie sufletul în fața mea. Citind, am trăit mari emoții...

După lectură mi-au trebuit câteva zile să las impresiile să se așeze, pentru că fiind un roman psihologic, este evident că primează emoțiile. Vanda, personajul principal este un subiect greu, complicat, plin de semnificatii. Este un personaj care caută iubirea ideală, își caută propria identitate, își caută apartenența. Toate greșelile și eșecurile Vandei pot fi iertate, ba mai mult, se creaza o conexiune cu cititorul, se leagă o prietenie și o înțelegere cu atât mai mult cu cât autoarea nu-i oferă soluții de viață. Toate personajele din roman se succed ca într-un carusel, ocupând fiecare pe rând un loc central în narativ. Ei dezvăluie cititorului propriile povești, propriile trăiri emoționale, vorbind cu sinceritate despre frământările sufletești și nevoia de căutare a motivației vieții.

Căci despre asta este vorba în roman. De nevoia de a ne cauta și a ne regăsi într-o lume contemporană debusolată, fără repere morale clare, o lume în care fiecare vrea să ia din viață cât mai mult și cât mai repede. Timpul și graba nu lasă nici un sentiment să prindă rădăcini, să se sedimenteze, să construiască legături durabile. Că urmare, căutările se reiau, iar și iar. Acest roman nu oferă soluții, ci pune întrebări și ne îndeamnă de a ne cauta și descoperi pe noi înșine, nu la suprafață, ci în adâncime, acolo unde se plămădește sufletul. Vă recomand cu căldură lectura acestui roman plin de sensibilitate, în care emotiile ating cote înalte. Cu multă admirație pentru autoare.

Nuți P.

***

Între personajele cărții se evidențiază în mod clar personajul principal, Vanda. Vanda trebuie să fie apreciată pentru năzuința spre împlinire, pentru încercarea de a găsi un om alături de care să fie mulțumită și fericită. Dar, în același timp, trebuie să fie și criticată pentru lipsa capacității de a descoperi și cunoaste pe îndelete însușirile acelui om. Adică, pentru graba excesivă de a intra într-o relație în care este previzibil că va da greș și va rămâne la urmă cu dezamăgiri. Vanda nu este de loc prevăzătoare, și în ziua de astazi aceasta este o eroare gravă. Din păcate, este clar că există astfel de femei și bărbați care prin alcătuirea lor sufletească sunt mai puțin calculați, mai puțin cerebrali, sau altfel spus, sunt mai aventurieri.

Vasile Mircea P.

***

Mara, felicitări pentru romanul tău „Vanda, între dorință și rațiune"! Cred, draga mea, că o să aibă un mare succes datorită și a temei precum și a abordării. Mă bucur nespus pentru tine și cred și sper din toată inima ca acesta să fie doar începutul și să mai urmeze și alte cărți la fel de interesante și pasionante....Nădăjduiesc că și urmatoarele tale opere să se bucure de aceași apreciere din partea noastră a cititorilor avizați și dornici de o carte bună. Cu mare drag și simpatie!

Dan B.

***

Stiți ce m-a frapat chiar de prima dată la ceeace scrieți? Deși nu intrați în prea multe amănunte, tabloul pe care îl creionați apare brusc în fața ochilor, ca într-o hologramă, încât intru în viața personajelor total captivată. Nu știu cum reușiți asta, dar cu siguranță înseamnă că scopul dumneavoastră este atins. Totul e cât se poate de firesc, fără exagerări, iar emoțiile sunt transmise direct și autentic..... Pot să spun că pentru mine e foarte interesantă abordarea de a spune o poveste în altă poveste. Abia se potolesc emoțiile și uimirea regăsirii Vandei cu mama sa , că imediat apare o altă poveste la fel de incitantă. Stiți să țineți cititorul continuu în priză!

Lenuța P.

***

Cuvânt către Cititor

Acum un an am scris și publicat o carte intitulată Paula, prin labirintul iubirilor în care povesteam despre două familii cu fete de măritat, care, din nefericire, au fost decepționate de căsătoriile lor ce nu erau nici pe departe așa cum visau în adolescență.

Când am scris cartea, am notat o nouă pasiune, aceea de a scrie, de a împărtăși și altora tot ce eu am văzut, auzit și trăit alături de un grup de persoane care au fost în preajma mea, colegi, prieteni, rude. Vreau să vă spun că poveștile celor care iau din viață ce-i frumos, iubind și dăruind iubire, mă impresionează. De aici, toate complicațiile dintre personaje, care, chiar dacă sunt bine intenționate atunci când încep o relație, pe parcurs, se pierd.

Poate că sunt soluții de cum ar trebui să facem atunci când cineva ne pune viața în mâinile noastre. Dar, este mereu un dar, intervin situații care ne complică existența, ne mai dau și alte ocazii cu care să comparăm ce avem, să vedem dacă nu cumva nu e chiar ce căutam. Nu știm cum să renunțăm la ce avem în favoarea altei relații, nu știm nimic, practic, aici e marea dilemă. Cum să facem când avem doi pepeni într-o mână?

Așa că din foarte multe motive am simțit nevoia să scriu și cea de a doua carte. Titlul, simplu: Vanda, între dorință și rațiune. Na, acum descurcă-te, pare că ar fi spus muza care nu-mi dădea pace și mă îndemna să scriu. Sigur, intru în pielea personajelor care iau parte la acțiune. De multe ori îmi este milă de ele, alteori sunt optimistă și bucuroasă când reușesc să fie în situații care să-i facă fericiți. Cea mai frumoasă parte e aceea a frământărilor interioare. Lupta cu noi înșine, singuri, în mare secret. Căutăm soluții, răspunsuri la întrebări și nu ne găsim liniștea până când nu rezolvăm așa cum ne pricepem problemele.

Cele două femei din roman, Vanda și Mirela sunt surori, dar sunt diferite. Realizate din punct de vedere profesional. Dar pe plan personal, doar Mirela are o căsnicie care merge înainte. Vanda, în schimb, după primul eșec din prima căsnicie, caută, caută și insistă să găsească pe cineva cu care să poată să aibă o familie. Faptul că nu poate să ducă o relație pentru mult timp o pune pe gânduri. Motivul frământărilor care nu-i dau pace. Încearcă să găsească și un răspuns, dar nu vine de niciunde. Nu știe ce și unde greșește, dacă este ea cea care nu corespunde sau sunt ei cei care nu știu ce vor.

O rază de speranță se arată când cunoaște un medic italian, care se îndrăgostește de ea, cu 18 ani mai mare. Crede în el și speră să reușească să întemeieze o familie. Dacă a reușit sau nu, vom vedea...

Mara Popescu Vasilca

Montreal, martie 2020

PS Doresc să vă aduc la cunoștință că prima mea carte va apare în luna mai într-o nouă ediție și cu un titlu nou „Paula, destine paralele" care sper să sugereze mai bine tematica cartii.

Deasemenea, pe masa mea de lucru este un nou roman tot cu nume de femeie, „Nora, în cautarea identității" care sper să fie publicată în vara acestui an.

După cum vedeți, dragi cititoare, toate cărțile mele sunt dedicate nouă, femeiilor, scrise pentru și de dragul nostru.

Prefață

„Vanda, între dorinţă şi raţiune" este cel mai recent volum al autoarei Mara Popescu Vasilca, o scriitoare canadiană, de origine română. Între dorinţă şi raţiune, o problematică ancestrală a omului, desigur, fiecare epocă având particularităţile sale, dar mai ales a zilelor noastre, într-o deschidere din ce în ce mai largă a conceptelor şi prejudecăţilor sociale. Poate un subiect extrem de sensibil ales de autoare, dar pe cât de sensibil, pe atât de ofertant, iar aici este de menţionat capacitatea dumneaei de a-l dezvolta gradual, neapelând la elemente de vulgaritate, care, de multe ori, sunt mai facile sau folosite în căutarea senzaţionalului.

Am fost tentat, ca la multe alte recenzii de romane, să scriu: „Toată acţiunea romanului...", dar mi-am dat seama că în acest roman, acţiunea trece într-un plan secund, fiind, de fapt, un roman de introspecţie, un roman psihologic, şi nici nu se putea altfel atâta vreme cât eroina acestuia, Vanda, cât şi Andrei, al doilea personaj ca întindere, sunt medici psihologi, aici surprinzându-mă vulnerabilitatea lor în fața furtunilor emoţionale ale vieţii. Vanda, pe întinderea celor câţiva ani în care se desfăşoară romanul, se află într-un joc al hazardului în iubire, o ruletă în care poţi astăzi, să pierzi, mâine, să câştigi, dar întotdeauna să-i simţi gustul viu şi plin de pasiune. Dincolo de orice urmă de vulgaritate, scenele de amor sunt foarte bine scrise şi deosebit de incitante. Lăsându-te pradă lecturii, intri în toate acele câmpuri senzoriale care te fac să-ţi dorești, măcar pentru o clipă, să fii în rolul unuia din personaje.

Focurile pasiunii se aprind şi se sting neîncetat, dorinţa de a trăi din plin tot ce poate trăi o femeie şi ce şi-ar dori multe dintre acestea este dorinţa unui animal sălbatic, ţinut în cuşcă ani de zile şi eliberat apoi. Aşa şi Vanda, ieşită dintr-o căsnicie searbădă şi neîmplinită, descătuşată din lanţurile ei, păşeşte pe un tărâm nou, al pasiunii, un tărâm demult uitat şi, asemeni unui călător prin deşert ce întâlnește o oază, fiind însetată de iubire, vrea să bea din fântâna fericirii până la fund. Acest lucru face ca raţiunea să cadă într-un plan secund, aruncându-se în vâltoarea vieţii cu ardoarea unui surfer care încearcă să prindă cele mai frumoase valuri, gustând sau, mai bine zis, înfruptându-se din minunatele plăceri mai mult sau mai puţin vinovate.

Dar a iubi poartă vreo vină? Dacă da, atunci Vanda este vinovată, dar este vinovată că atâţia ani a acceptat să stea închisă într-o căsnicie ternă, care nu-i putea aduce deplină satisfacţie sufletească sau trupească. Iluzia iubirii este ca nectarul stors din fructul pasiunii, amestecat cu roua dimineţilor împlinite, într-un coctail al zilelor senine, după lungi perioade înnegurate. O imagine plastică, în care am încercat să rezum întregul personaj Vanda, foarte bine creionat, de altfel, de autoare, un personaj normal, în care se poate transpune fiecare dintre noi, cu o poveste de viaţă trăită din plin, dar nu senzaţională, în care emoţia şi trăirile îşi au locul lor primordial.

Revin şi spun încă o dată că ne aflăm în faţa unui roman de introspecţie, un roman care ne invită să ne gândim din ce în ce mai mult la viaţa noastră, la cât de mult putem merge pe calea compromisului şi la ce am putea face pentru noi, pentru sufletele noastre.

Aduc aici aprecieri autoarei pentru tehnica dezvoltată în roman, fiecare dintre personaje jucând, la un moment dat, rolul de povestitor, pentru limbajul adecvat folosit, nici foarte elevat, pentru a se citi cu dicţionarul, nici foarte slab sau plin de elemente împrumutate, asta având în vedere că, de foarte mulţi ani, dumneaei s-a stabilit în Canada, și cred că se pot ignora unele mici repetiţii care cu siguranță vor fi evitate în proiectele următoare.

De asemeni, un punct în plus îl dă folosirea dialogului doar de strictă necesitate, majoritatea pasajelor fiind dedicate monologului interior al personajului, indiferent care, fiecare dintre acestea având ca structură de bază personalitatea construită, înaintea aspectului fizic.

M-a bucurat mult citirea acestui roman pe care îl recomand cu drag, tuturor. De aceea nu m-am referit în acestă prefață la nimic concret, lăsându-vă dumneavoastră plăcerea descoperirii multiplelor valenţe ale unui om aflat între dorinţă şi raţiune.

Căprar Florin, Editor

Buftea, Romania Martie, 2020

Capitolul 1

Într-o seară frumoasă de toamnă, eu, Chiara, dau naștere primului copil. De aici începe o poveste care nu s-a scris încă. O viață complicată, cu multe probleme. Dar să revin la momentul în care voi deveni mamă. Toți sunt nerăbdători să vadă cum arată micuța. Copiii cunoștințelor și rudelor nu mai au astâmpăr. E un eveniment important și ei sunt nerăbdători.

În toată hărmălaia din casă, se aude primul plânset de copil, disperat, supărat că nu mai e la loc sigur. Lumina și durerea trupului care se desmembrase, ca să poată să parcurgă primul drum al durerii, începuse pe 12 septembrie 1986, când ajunsese în brațele moașei. Deodată se făcu liniște, liniște deplină. Așteptau, așteptau nerăbdători să o vadă pe ea, micuța creatură, care era ca o nouă speranță de viață și bucurie. La pieptul mamei, primește prima porție din laptele matern.

Camera e plină cu flori de toamnă, proaspete, ca să mă bucure în acel moment important din viața mea și a soțului. Bărbații, veseli, fiind la al treilea pahar cu brandy, au mai pus unul ca să fie bucuria deplină.

Am hotărât să nasc acasă, voiam ca micuța să deschidă ochii unde va crește. Să se audă primul ei urlet la viață în toată casa. Să împrospăteze locul. Și așa și era, mișcare, voci care se amestecau cu cea mai plăpândă și mai frumoasă voce, a fetiței, care mă strânsese tare de degetul mare când am avut-o în brațe pentru prima oară. Urla de parcă îi chema pe toți la raport. Hei, unde sunteți? Am venit, o văd doar pe mama, veniți să vă cunosc. Zâmbesc, mă las pe spate, pe pernele mari și pufoase din patul imens, alb, imaculat, cu multe dantele.

Ușa dormitorului se deschide încet. Intră Nic. Bărbatul în cauză e soțul meu. Nu pot să spun că e dragostea mea, dar stau bine cu el. E destul de tandru și de atent cu mine. Doar că e cu șaisprezece ani mai mare. Locuise câțiva ani singur. Ce a urmat nu a fost o atracție, a fost un timp în care a trebuit să mă obișnuiesc cu el, apoi, pare că ne-am îndrăgostit. Așa credeam noi, atunci...

***

El nu ar fi vrut să se mai însoare, nemaicrezând în dragoste. Spunea că, în absența dragostei, nu poate fi o legătură între noi. Dar amândoi, în timp, am fost mai întâi bucuroși că suntem, apoi părea că suntem fericiți. Ne promiteam marea cu sarea, eram siguri că vom râmăne împreună toată viața. Eu nu aveam de unde să știu că aș fi putut să-l trădez, și asta pentru a câștiga afecțiunea lui George, o persoană specială din viața mea, care, rămăsese departe odată cu creșterea și maturizarea mea.

Jurasem că nu o să-l trădez. Asta îl asigura pe Nic, avea mare încredere în mine. Problema e că habar nu aveam ce va fi cu noi în viitor. Trăiam prezentul. Nu știam ce aveam în interior sau ce ne rezervă viitorul. Nu știam nici dacă, în viețile noastre de până atunci, au mai rămas urme sau amintiri legate de alții, dacă experiențele noastre de până atunci mai sunt în mințile noastre, sau ne-am lepădat de ele ca de niște păcate sau greșeli. Sau, poate că atunci, de mult, le-am trăit intens. Cine mai știe? Astea sunt secrete personale. Mai ales încurcături ale vieții, care se împletesc ca o plasă în care să ne prindă, să ne imobilizeze, să nu mai știm ce e cu noi, nici ce să facem ca să ieșim. Complicat, foarte complicat.

Ar trebui să avem mai multe vieți. Să începem prin a învăța teoretic, totul despre viață, despre tot ce ar putea să ne încurce, mai ales cum să facem să ieșim. Și apoi, altă viață, în care să venim maturi, cu lecția învățată. Să nu mai rănim suflete, dar, mai ales, să nu mai încurcăm sau să distrugem viețile altora. Aici e problema. Că nu suntem în stare să conștientizăm sau, mai exact, nu ne prea pasă de ceilalți. Luăm hotărâri care rănesc, care distrug mulți oameni din jurul nostru, de multe ori și pe noi înșine. Dar, Nic promisese că dacă viața o să ne pună și nouă piedici, să știi, mă asigura, că noi contăm cel mai mult, și tot ce putem construi, trebuie să vrem să rămână pentru totdeauna.

Ce ușor spunem DA când ne căsătorim și, poate, chiar în acel moment, ne gândim că dacă nu merge, divorțăm. Viața o să ne pună mereu piedici, depinde de noi dacă o să știm cum să facem ca să fim împreună. Și uite așa se întâmplă să intrăm în viețile altora, să le aducem numai necazuri și bătaie de cap. Asta înseamnă că suntem nepăsători cu cei ce au încredere în noi, așteaptă să fim alături în cazul în care au nevoie. Dar nu ne mai pasă.

Nepăsarea, cea mai nerușinată invenție omenească. Să te folosești de cineva ca să atingi un scop și apoi să-l abandonezi, dând vina numai pe el, fără să te întrebi: eu ce am făcut ca să-l ajut? Ce să mai spun, știu că egoismul și nepăsarea ne ajută pe noi să credem că suntem nevinovați, dar, fără să vrem, să vedem ce am lăsat în sufletele persoanelor rănite, abandonate pe câmpul de luptă al vieții.

***

Cât despre Nic... Prima lui căsătorie a fost cu o italiancă inteligentă și bogată, pe care o cunoscuse la Paris, într-o vacanță. S-au îndrăgostit, era și ea turistă. În urma aventurii, Irma rămâne însărcinată. Așa că, într-o bună zi, s-au trezit cu toată familia la ușa lor ca să-i anunțe evenimentul. Nu erau surprinși și nici supărați. De la Nic se puteau aștepta la orice, era tânăr și nu prea dădea importanță la ce va fi după. Era distrat. Numai că ai lui nu știau nimic de această poveste. Așa că vrând, nevrând au înghițit gălușca.

La drept vorbind, îmi povestea Nic: nici eu nu prea știam cu ce se mănâncă aventura, mai ales că ar putea rezulta un copil, și asta pentru că tata nu vorbise cu mine despre sex. Colegii erau la fel de tonți ca și mine, știam că ne culcăm cu fetele, că le salutăm, nu ne gândeam că ele nu știu cum să se ferească, așa că, mergeam înainte, ca orbeții. Rezultatul, în cazul meu, s-a văzut.

Așa că după o săptămână eram ginere și așteptam mireasa în fața altarului. Nici nu mai știu cum eram. Poate curios cum e să te însori sau ce dans o să fac cu Irma prima dată. Colegii mei mă luau la vale, glumeau pe seama mea, povestindu-mi în fel și chip ce bine e când vrei să-ți iubești nevasta noaptea și să te cheme la raport micuțul care urlă mai tare ca sirena pompierilor. Ce mai, acum intrasem în joc, trebuia să joc.

Cred că pluteam, visam cum o să fie când o să trec mireasa peste pragul casei pe care o cumpărase socrul meu în Italia, unde era și nunta, și cum o să mă lăfăiesc în toată casa și frumusețile din ea, fără să fi făcut nimic. Așa, deodată, pleașcă. Mă felicit, știind că tata a muncit din greu să agonisească ce aveam. Uite ce băiat deștept sunt, casă, masă, mașină, nevastă italiancă, ce mai trai nineacă, da, sunt frumos și deștept. Eram mândru de mine, nu știam că *o să mă coste și nici că o să-mi iasă pe nas toată aventura asta bizară, neplanificată. Nici nu prea eram copt. Da mă gândisem o dată ce fac dacă nu merge. Răspunsul a venit fulgerător, o las. Oare cine trimite răspunsurile? Cum de nu m-am gândit la consecințe? Două vieți tinere, distruse. Of, Doamne, de ce nu ne faci bătrâni la minte, ca să știm ce avem de făcut în viață?

Totul se sfârșise cu doi ani înainte de a ne cunoaște. Divorțul se desfășurase destul de repede. Dar faptul că pierduse tot, adică casa, nevasta și copilul l-au marcat și l-au trezit la realitate. A plătit cam scump. Anii din viața lui, care s-au dus odată cu ea, l-au transformat. Se simțea golit de toate dorințele lumii de a mai fi soț și tată. Asta înseamnă să nu joci cinstit. Vine un moment când adevărul este eminent, lipsa de interes, familia care nu conta sentimental, mai exact se fereau să investească sentimente de parcă ar fi programat despărțirea. Îl obseda dorința de a fi din nou liber. Liber să facă ce? Se întreba acum, când era liber, dar, legat de trecut. Avusese tot și nu mai avea nimic. Nu mai are cui și nici pentru cine să mai existe, se simte inutil, așa, deodată. Nu cunoscuse acest aspect al libertății. Se eliberase de cine? De femeia care-i dăruise un copil, de socrii care l-au ridicat la rang de om împlinit, așa, deodată, de prietenii care-l priveau cu respect și familia lui care era mândră de el?

Era dezorientat și falit. Totul lăsase în mintea lui o tristețe, ceva care-l urmărea și întrista și era dominat de regrete, conștient, de izolare și nesiguranță financiară. Începuse să frecventeze persoane dubioase, cu orientări sexuale incerte, oameni care nu se cunoșteau, căutau identitatea lor. Așa descoperise și Nic plăcerea brutală și necontrolată când făceam sex. Dar pe mine nu mă afecta, era totul nou. Cum să vă spun, nu era chiar așa rău, mai ales că după, mă uimea cu drăgălășeniile lui și cu priviri cărora numai noi le cunoșteam secretul.

Asta a dus și la oboseală, nu mai avea puterea să o ia de la capăt, bulversat și neîncrezător în legătură cu o nouă căsnicie. Așa se simt toți cei ce au trecut prin vâltoarea tumultoasă a divorțului. Nic, învățase pe propria piele un adevăr care l-a tulburat, că orice experiență personală poartă cu ea, undeva, ascunsă, și o speranță de putere a unui nou început, chiar pe ruinele catastrofei.

Mai știa că din încurcătura cu căsătoria este mai greu să ieși, decât să intri. Dacă ești într-o simplă relație, necăsătorit, poți ieși oricând dacă nu ți se potrivește. Dar când ești cu contract de căsătorie legal, dacă vrei să ieși, descoperi că actul de căsătorie aparține și soției, și atunci ea are nevoie de mult timp până să-ți dea voie să pleci. Chiar așa te pomenești cu multe luni, chiar ani într-o legătură oficială lipsită de iubire, în care te simți ca și când ai fi la închisoare, nu mai ai cum să pleci, nu mai știi cum să faci, nu găsești soluții să te eliberezi.

Argumentul economic atârna greu. În același timp, Nic trebuia să găsească o partidă bună ca să renască din cenușă ca pasărea Phoenix. Și iată soluția.

Eu, Chiara. Eu care-i dăruiesc primul copil, astăzi.

***

Nic deschide ușa, apoi se apropie nerăbdător să ne vadă. Mai întâi îmi ia mâna, o sărută lung. Mă privește ca pe o sfântă care făcuse o minune. Îi dăruisem copilul mult dorit, neașteptat de repede. Un ghemotoc care trezise la viață toată casa. Am întors-o pe micuță spre el, care, dintr-un zâmbet radios, rămăsese doar cu ochii surprinși de ce vede. Din politețe făcu un compliment în timp ce se îndepărtează. Ajuns în salon, a fost întrebat din nou cum o s-o cheme. Fără să se gândească prea mult, răspunde dezumflat:

-VANDA. Se făcu liniște. Părea nemulțumit de cum arată micuța.

-Vanda? Întreabă maică-sa foarte intrigată. Sunt atâtea nume frumoase, de ce Vanda?

Așa, ca pe sora ta, mamă, tanti Vanda. Așa vreau eu, seamănă cu ea, e grasă și roșie la față.

Mătușa lui Vanda e o doamnă mică, durdulie, cu fața bună și zâmbitoare, mereu bine dispusă. Fusese cântăreață de operă. De multe ori părea că e pe scenă și în viață. Cred că se simțea bine în rolul ei de mătușă, deși avusese o viață reală. Așa i se păru lui că micuța seamănă cu mătușă-sa Vanda și gata. Maică-sa nu mai spuse nimic. Se grăbea să urce scările să-i spună Chiarei ce a hotărât Nic. Voia să vadă dacă sunt mulțumită deși nu fusesem întrebată.

Alăptam, odată cu laptele îi dădeam bucurie din bucuria mea de mamă tânără. Sunt fericită, alăptez pentru prima oară copilul meu la sân. Cred că se vede bucuria cu care o alăptam de la sânii cu care Nic se delecta jucându-se. Și acum văd că au și altă menire, devenisem mamă. Mă întrebam ce-o să facă Nic când o să-i atingă și va ieși lapte? Râd pe înfundate. Își va aminti de originile Căii Lactee? Văzusem un tablou într-o expoziție cu Hera. Laptele-i țâșnea din sâni în timp ce-l alăpta pe Hercule. Mă umflă râsul din nou. Între timp, soacra mea ajunse aproape, se uită la mine ca la un tablou de Rubens. Printre cearșafuri albe, într-un pat imens, în care acum sunt o mamă care are la sân copilul ei. O impresionă și se apropie cu grijă să nu ne deranjeze. O privesc atent, vreau să văd ce reacție are când va vedea copila.

Se apropie, împreunează mâinile de parcă voia să se roage sau să mulțumească lui Dumnezeu pentru darul lui. Legăna capul ușor, cu ochii luminoși se minuna de făptura care abia se mai vedea printre dantele, părea un înger coborât din cer cu scutece cu tot.

-Ce frumoasă e. Seamănă cu Nic, da, sunt sigură, îmi amintesc precis.

Sunt surprinsă și mulțumită de constatarea soacrei, mă strâmb de râs. Mă simt și mai frumoasă, tânără mamă, cu părul lăsat pe umeri și cu fața radioasă, mândră de ce făcusem.

-Chiar așa? Așa era și el?

-Daaa, seamănă ca două picături de apă. Îmi amintesc tare bine, nicio mamă nu uită chipul copilului când îl vede pentru prima oară. Bine ai venit pe lume, draga bunicii! Îi spuse apropiindu-se cu fața de fața micuței. Apoi îi face semn Chiarei să se apropie de ea ca să-i spună ceva la ureche. Știi cum vrea Nic să o cheme?

-Nu. Nu știu, nu am discutat încă.

-Vanda. Vanda ca pe sora mea.

Eu ridic sprâncenele în semn de mirare. Soacra mea nu face niciun comentariu, așteaptă nerăbdătoare să vadă ce spun eu. Nimic, nicio reacție. Parcă-i pare rău că mi-a spus ea și nu l-a lăsat pe Nic. Dar când ridică privirea vinovată, mă vede radioasă și fericită. Da, mă bucur, e un nume frumos, e deosebit.

-Vanda? Da îmi place, îmi place foarte mult. E un nume pentru o persoană rebelă, cu personalitate și nonconformistă. Vrei, te rog, să-mi aduci din bibliotecă cartea de pe biroul lui Nic, cu nume pentru copii?

-Sigur. Se duce cu pași repezi și se întoarce cu ea în mână, bucuroasă că o găsise. Între timp, mama soacră se așeză comod pe marginea patului. Iau cartea, o răsfoiesc nerăbdătoare.

-Uite, l-am găsit, Vanda. Deci Vanda e nume de origine slavă și înseamnă tribul vandalilor. Impune o atitudine respectabilă, responsabilă și impozantă. Este tenace și planificată. Dotată cu o inteligență vie, are o mare capacitate de anticipație, spirit profetic.

Nu-i rău. Dar ia să vedem ce defecte are. Deci, nu e flexibilă, se adaptează greu la schimbări. Este acaparatoare, posesivă și geloasă, uneori poate deveni chiar crudă. Ei, ca noi toți, de altfel. Sunt caracteristici studiate pe un anumit număr de persoane, nu se poate generaliza. Închid cartea, mă las pe spate și adorm cu ea în mână repetând încet, Vanda, Vanda...

După numai un an și trei luni tot eu, Chiara, sunt din nou în același dormitor, născusem a doua fetiță. Din nou casa plină cu prieteni și rude apropiate. Agitație și nerăbdare. Părea că se pregătesc de filmare. Peste tot erau flori, pahare și multe platouri cu dulciuri pentru cei prezenți. În mijlocul marelui salon era Nic care se juca cu Vanda pe genunchi. Se atașase de ea. O iubește și îi spune mereu fata tatii. E îmbrăcată cu o rochiță roz, din dantelă, are o scufiță fină, de aceeași culoare, peste perișorul blond cârlionțat care ieșise de sub scufie. E simpatică și râde tot timpul. Vanda are un an și jumătate când îi dăruiesc o soră. Nu știe ea de ce e atâta hărmălaie în casă. Se uită mirată în toată casa și la cei prezenți, dar, fiind în brațele lui Nic, e liniștită.

În capul scării apare mama lui Nic, Clara, o femeie mică, durdulie, cu obraji roșii de parcă era Moș Crăciun. Nu-i lipsește zâmbetul de pe buze. E pozitivă, veselă tot timpul. Dacă povestește ceva serios, neplăcut, ea dă o notă de o normală situație, doar că se terminase rău. Atâta tot. Nu erau motive ca ea să se supere. Cuvinte ca: lasă că trece, ei și ce, au mai trecut și alții, sau nu e nimic grav, s.a.m.d., erau în vocabularul ei de când lumea. Nu știu cum se face, dar era tare puternică. Viața, pentru ea, era o plimbare sub umbrelă, tot timpul, dacă ploua o avea, dacă era soare, la fel. Se ferea de soare și de ploaie ca și de problemele cotidiene, care nu o atingeau de nicăieri, de parcă avea o platoșă sau o armură. Părea invincibilă. O adora toată lumea. Poate că era instinctul de supraviețuire care o făcea să fugă sau să iasă repede din situațiile dificile. Părea un pește care alunecă printre ierburile adâncurilor, se ascunde printre pietrele cu dimensiuni și forme diferite. Așa, ca și problemele care sunt, care mai mici, care mai mari.

Rămăsese singură de tânără. Soțul ei se prăpădise, așa, deodată. S-a așezat pe pat, a pus mâna la inimă, nu a mai apucat să spună ceva, că a închis ochii. Asta a fost tot. Un adio trist. Doar ea se uita cum trece în lumea celor plecați în împărăția cerului, fără să știe cu cine sau cui să-i ceară ajutor. Era tânără. Nu mai văzuse pe nimeni murind. Acel moment a întărit-o. Se uita la Nic care-și făcea lecțiile la biroul tatălui, fără să știe că acel loc va fi al lui pentru totdeauna. Ca să nu-l sperie, s-a apropiat și i-a spus cu glas normal. Nic, am rămas singuri, tata ne-a părăsit. Trebuie să mergi la mătușa Vanda până când o să ne ocupăm de el ca de un creștin.

- Vrei să fii și tu la biserică, la slujbă și la cimitir?

La nouă ani Nic nu era nici copil, nici adolescent. Citise mult, așa cum spunea mătușa lui, Vanda: copilul ăsta o să ajungă departe, e inteligent și frumos.

După ce l-au petrecut pe ultimul drum pe Valentin, întoarsă acasă, mama lui Nic, cum a ajuns în dormitor s-a aruncat pe pat și a plâns, mai exact a bocit. Nu se știe, îl plângea pe el, pe ea, pe Nic sau soarta care o pusese la grea încercare. Era toată îmbrăcată în negru. Arăta ca o bocitoare din vechi timpuri, care era plătită să bocească morții. Nu apucă să se elibereze de tot amarul din sufletul ei că Vanda, sora ei, intră val-vârtej în dormitor, știa că o găsește acolo distrusă și plânsă. Se îndreaptă spre patul unde zăcea Clara, o trage de mână spunându-i:

-Gata, nu mai plânge, vino cu mine.

-Unde? O întreb printre suspine.

-Trebuie să vedem cine era cucoana cu părul roșu, care era pe aleea cimitirului și plângea de mama focului când l-au pus în groapă.

Clara o privește nedumirită. Nu înțelege ce vrea să spună. Era

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Vanda, între DorinÈÄ Èi RaÈiune

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor