Schimbă-ți viața cu ajutorul inteligenței emoționale
3/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
MANUAL PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CONŞTIINŢEI EMOŢIONALE ŞI PENTRU TRANSFORMAREA RELAŢIILOR
Această carte indispensabilă îţi va arăta cum poate fi folosită inteli genţa emoţională pentru a te ajuta să te dezvolţi şi să creşti, profesional şi personal.
Schimbă-ţi viaţa cu ajutorul inteligenţei emoţionale preia teoria psihologică revoluţionară a lui Daniel Goleman şi o transformă în practică pentru a te ajuta să îţi dezvolţi conştiinţa emoţională ca parte a vieţii tale. Preferând o abordare aplicată, autoarea te încurajează să îţi înţelegi identitatea emoţională, apoi să îţi dezvolţi calităţi precum simţul responsabilităţii, capacitatea de a-ţi stăpâni furia şi de a fi mai asertiv.
INTRODUCERI DE UNU, CINCI SAU ZECE MINUTE ÎN PRINCIPIILE-CHEIE AJUTOR IMEDIAT PENTRU PROBLEME DES ÎNTÂLNITE ŞI PONTURI PENTRU SUCCES SCURTE RECAPITULĂRI CARE SĂ TE AJUTE SĂ ÎŢI AMINTEŞTI INFORMAŢIILE CELE MAI IMPORTANTE EXERCIŢII INOVATIVE CARE ILUSTREAZĂ LUCRURILE ÎNVĂŢATE ŞI ÎŢI ARATĂ CUM SĂ LE FOLOSEŞTI CHRISTINE WILDING este specialist în resurse umane şi psihoterapeut autorizat. Are clienţi din lumea afacerilor, cu care lucrează ca terapeut şi trainer motivaţional şi de aptitudini interpersonale.
Related to Schimbă-ți viața cu ajutorul inteligenței emoționale
Related ebooks
Schimbă-ți viața cu ajutorul inteligenței emoționale Rating: 4 out of 5 stars4/5Curs intensiv de reglare emoțională: Strategii cognitive și de mindfulness pentru gestionarea emoțiilor Rating: 5 out of 5 stars5/5Dezvoltarea inteligenței emoționale: Creșteți-vă performanța profesională prin înțelegerea emoțiilor Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCum să-ți dezvolți inteligența emoțională. Rating: 5 out of 5 stars5/5Descoperă Puterea Ta Interioară: Ghid Practic pentru Legea Atracției Rating: 5 out of 5 stars5/5Cunoștințe intuitive - Inspirație, intuiție și cunoaștere directă Rating: 4 out of 5 stars4/5Inteligența emoțională Rating: 5 out of 5 stars5/5Puterea Ta Interioara: Preia Controlul Asupra Vietii Tale Rating: 4 out of 5 stars4/5Atașamentul anxios: Obține încredere în tine și siguranță în relațiile de dragoste Rating: 5 out of 5 stars5/5Comunicarea non-violentă: Cum să comunici productiv în situații dificile Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsArta subtila a nepasarii. Jurnal Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCum să-ți gestionezi anxietatea: Abilități esențiale pentru o viață normală Rating: 5 out of 5 stars5/5Unfuck yourself Rating: 5 out of 5 stars5/5Mintea alege, iar corpul se supune: Cum ne influențează modul de a gândi sănătatea Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCum să-ți observi și să-ți identifici emoțiile Rating: 5 out of 5 stars5/5Dependențele Umane: Uman, #2 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCartea copilului supraîncărcat emoțional: – Rating: 5 out of 5 stars5/5Comunicarea persuasivă: Ghid rapid pentru influențarea eficientă și etică Rating: 5 out of 5 stars5/5Am nevoie de un terapeut?: Cum să-ţi înţelegi emoţiile şi cum te ajută terapia Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPsihologie Întunecată Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsBiofeedback si mindfulness in viata de zi cu zi: Solutii practice pentru imbunatatirea sanatatii si performantei personale Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDa-ti voie sa simti: Descatuseaza puterea emotiilor pentru o dezvoltare sanatoasa a copiilor, a ta si a celor din jurul tau Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAnaliza tranzacțională: Un instrument valoros pentru a te înțelege pe tine însuți și pe ceilalți Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSă înțelegem anxietatea și stresul: Set complet de soluții pentru gestionarea stresului Rating: 5 out of 5 stars5/5Dezvoltarea asertivității: Să te aperi și să comunici mai eficient Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDragoste nesigura. Cum sa nu mai fii gelos si dependent emotional Rating: 5 out of 5 stars5/5Relații Și Abilități De Comunicare: Strategii Pentru Construirea Relațiilor Solide Și Sănătoase Prin Comunicare Eficientă. Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsEmotii date pe fata: Cum sa citim sentimentele de pe chipul uman Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCum să te relaxezi și să învingi stresul Rating: 4 out of 5 stars4/5Dependențele Umane Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Personal Growth For You
Arta terapiei PSI: din practica terapeutica Rating: 5 out of 5 stars5/5Atașamentul anxios: Obține încredere în tine și siguranță în relațiile de dragoste Rating: 5 out of 5 stars5/513 Lucruri Pe Care Nu Le Fac Oamenii Puternici Mental Rating: 5 out of 5 stars5/5Amant - Manualul bărbatului Alpha Rating: 4 out of 5 stars4/5Puterea Ta Interioara: Preia Controlul Asupra Vietii Tale Rating: 4 out of 5 stars4/5Antrenarea Memoriei Rating: 5 out of 5 stars5/5Vreau si Pot sa Slabesc Mancand: Dieta ca Stil de Viata: Terapii Holistice Rating: 5 out of 5 stars5/5Arta de a (nu) pierde timpul Rating: 5 out of 5 stars5/5Cum să devii mai fericit și mai productiv: Obiceiurile zilnice care îți cresc optimismul Rating: 4 out of 5 stars4/5Cum să-ți creezi relații avantajoase, să câștigi încrederea și să devii influent Rating: 5 out of 5 stars5/5Bărbații de pe canapeaua mea. Povești adevărate despre sex, dragoste și terapie Rating: 5 out of 5 stars5/5Memoria Inteligenta Rating: 5 out of 5 stars5/5Cum să ai o viață mai bună Rating: 4 out of 5 stars4/5Cea mai eficientă strategie de învățare: Cum să dobândești cu ușurință abilități noi Rating: 4 out of 5 stars4/5Jocul vieții și cum să-l jucăm Rating: 5 out of 5 stars5/5Gândește și vei fi bogat Rating: 5 out of 5 stars5/5La Que Sabe: Cea care știe să fie Femeie Rating: 5 out of 5 stars5/5Cum să te relaxezi și să învingi stresul Rating: 4 out of 5 stars4/5Cum să iubești Rating: 5 out of 5 stars5/5Schimba-Ti Atitudinea Ca Sa-Ti Schimbi Viata Rating: 5 out of 5 stars5/5Cum să-ți observi și să-ți identifici emoțiile Rating: 5 out of 5 stars5/57 Paşi Rapizi Către Evoluţie Rating: 5 out of 5 stars5/5Cunoasterea Omului Rating: 5 out of 5 stars5/5Creează-ți un panou al dorințelor: Cum să-ți transformi visurile în realitate Rating: 5 out of 5 stars5/5Inteligența Emoțională. Despre Fericire Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSă înțelegem anxietatea și stresul: Set complet de soluții pentru gestionarea stresului Rating: 5 out of 5 stars5/5Oaia neagra Rating: 4 out of 5 stars4/5Arta razboiului PSI: Protectia Rating: 4 out of 5 stars4/5Cele 7 Peceti Rating: 5 out of 5 stars5/5
Reviews for Schimbă-ți viața cu ajutorul inteligenței emoționale
1 rating0 reviews