Noduri
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Dacă tu ai uitat, distinse domn, îți amintesc eu: sunt soția ta.” Astfel începe scrisoarea pe care Vanda i-o scrie soțului ei care a plecat de acasă, lăsând-o pradă unei furtuni de furie neputincioasă și unor întrebări cărora nu le găsește răspuns. S-au căsătorit de tineri la începutul anilor șaizeci, din dorința de a fi independenți, dar apoi lumea din jurul lor s-a schimbat, și faptul că la vârsta de treizeci de ani au o familie de întreținut devine un semn de rămânere în urmă, mai degrabă decât de autonomie. El s-a stabilit acum la Roma, îndrăgostit de grația blândă a unei necunoscute, alături de care zilele sunt mereu vesele, iar ea a rămas în Napoli cu copiii lor, măsurând tăcerile îndelungate și amploarea înstrăinării.
Ce suntem dispuși să sacrificăm, ca să nu ne simțim prinși în capcană? Și ce pierdem, când alegem să ne întoarcem? Pentru că nimic nu este mai radical decât abandonul, dar nimic nu rezistă mai bine trecerii timpului decât acele legături invizibile care îi unesc pe oameni. Și uneori un simplu gest este suficient pentru a scoate la iveală ceea ce am încercat să lăsăm deoparte.
Domenico Starnone ne oferă o poveste emoționantă și intensă, povestea unei evadări, a unei întoarceri, povestea tuturor eșecurilor, cele care par insurmontabile și cele care ne însoțesc o viață întreagă. Noduri este un roman provocator și fascinant despre căsnicie și familie, scris de unul dintre cei mai de succes autori italieni contemporani.
„Noduri este un roman ingenios construit, asemănător unui puzzle.”
The New Yorker
„O meditație subtilă, uimitoare despre căsnicie, fidelitate, sinceritate și adevăr.”
Kirkus Reviews
„Noduri este cel mai emoționant roman al lui Domenico Starnone.”
The New York Times
„Noduri este un studiu plin de măiestrie asupra trecerii timpului.”
National Post (Canada)
Related to Noduri
Related ebooks
Noduri Rating: 4 out of 5 stars4/5Suge-o, Andrei! Încă o poveste semi-amuzantă Rating: 4 out of 5 stars4/5Un Dulau Si Un Arici La Psihoterapie De Cuplu Rating: 5 out of 5 stars5/5Păcăleala Rating: 5 out of 5 stars5/5Singur Impotriva Tuturor, Am Ramas Mereu Acelasi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDe Maine Nu Ne Mai Vedem Rating: 5 out of 5 stars5/5Caruselul iubirii Rating: 2 out of 5 stars2/5Vis febril Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsBinevoitoarele Rating: 3 out of 5 stars3/5Te Voi Iubi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsBucurie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFrantumaglia: Viata si scrisul meu Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO inimă de Broscuță. Volumul 2. Primii pași spre maturitate Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrivighetoarea Rating: 5 out of 5 stars5/5Nu te împiedica de mine, te implor! - vol 1 Rating: 4 out of 5 stars4/5Suflet de hartie Rating: 4 out of 5 stars4/5Ruină și blestem Rating: 4 out of 5 stars4/5Omul Suspendat Rating: 4 out of 5 stars4/5Usa ferecata Rating: 5 out of 5 stars5/5Călătoria Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCum să pictezi un mort Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsNu Judeca O Carte Dupa Coperta Rating: 5 out of 5 stars5/5Culorile Seducției Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsJurnalul Unui Anxios Rating: 5 out of 5 stars5/5Trilogia Serpilor: Vol. 1 - Lacrimi De Sange Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsBarbatul: O Specie Pe Cale De Disparitie Rating: 4 out of 5 stars4/5Mai rece ca gheața Rating: 5 out of 5 stars5/5Pe urmele iubirii Rating: 5 out of 5 stars5/5Doamna Escobar. Viața mea alături de Pablo Rating: 5 out of 5 stars5/5Tărâmul renegaților: O nouă generație: Tărâmul Renegaților, #1 Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Historical Fiction For You
Nobila casă - Vol 1 +2 Rating: 5 out of 5 stars5/5Razboiul Romano-Maghiar Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsGai-Jin Rating: 4 out of 5 stars4/5Cavalerii Pardaillan. Vol 1 Rating: 4 out of 5 stars4/5Zece negri mititei Rating: 5 out of 5 stars5/5Seful Mossadului Rating: 4 out of 5 stars4/5Scurtă istorie a șapte crime Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSub Cortina de Fier: – Rating: 5 out of 5 stars5/5Regii blestemați 2. Regina sugrumată Rating: 5 out of 5 stars5/5Wolf Hall Rating: 4 out of 5 stars4/5Misterele Parisului Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCalea lacrimilor Rating: 5 out of 5 stars5/5Mașina Ernetti Rating: 5 out of 5 stars5/5Viaţa la ţară Rating: 4 out of 5 stars4/5Fausta învinsă Rating: 4 out of 5 stars4/5Ultima calatorie Rating: 5 out of 5 stars5/5O poveste din Ierusalim Rating: 5 out of 5 stars5/5Când înflorește liliacul Rating: 5 out of 5 stars5/5Epopeea dragostei Rating: 5 out of 5 stars5/5Pardaillan si Fausta Rating: 4 out of 5 stars4/5Regii blestemați 3. Otrăvurile coroanei Rating: 5 out of 5 stars5/5Cavalerii Pardaillan. Vol 2 Rating: 4 out of 5 stars4/5Regii blestemați 4. Legea Bărbaților Rating: 5 out of 5 stars5/5Răscoala (Volumul 1 si 2) Rating: 5 out of 5 stars5/5Mos Teaca Rating: 5 out of 5 stars5/5Fausta Rating: 5 out of 5 stars5/5Fiica Pierdută Rating: 5 out of 5 stars5/5Vinovat fără vină Rating: 5 out of 5 stars5/5Regii blestemați 5. Lupoaica Franței Rating: 5 out of 5 stars5/5Regii blestemați 7. Când un rege pierde Franța Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Reviews for Noduri
0 ratings0 reviews