Atingerea Țintei: O expunere a Epistolei lui Pavel către Filipeni

CAPITOLUL  1

Prizonierul plin de bucurie

1:1 – 2:2

Filipeni începe într-o notă foarte pozitivă, triumfantă. Deși apostolul Pavel scrie această epistolă prietenilor săi, în Filipi, din închisoarea de la Roma, el nu a pierdut victoria pe care o are în Hristos. Pavel era mai mult decât biruitor în Isus Hristos, în fiecare circumstanță pe care o avea de înfruntat (Rom. 8:37).

Am intitulat această secțiune Prizonierul plin de bucurie, datorită spiritului de bucurie pe care îl avea Pavel în închisoare. Fie ca Domnul să pună același duh al Său peste fiecare dintre noi, pe măsură ce studiem împreună această epistolă.

1.  SALUTĂRILE (1:1-2)

1:1 – Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii." Pavel îl include pe prietenul și fiul său spiritual, Timotei, în salutările sale adresate sfinților din Filipi.

El îl numește pe Timotei și pe el însuși slujitori ai lui Isus Hristos. Cuvântul grecesc doulos tradus slujitori are semnificația de sclavi sau robi. Pavel recunoștea că era supus domniei lui Isus Hristos. Exceptând epistolele către tesaloniceni și Filimon, aceasta este singura scrisoare a lui Pavel, care nu  începe cu declararea apostoliei lui. E o scrisoare adresată prietenilor săi și bisericii care pare să fi fost cel mai aproape de inima lui.

Cu siguranță, exceptând comentariile din capitolul 4:2 3, privitoare la cele două doamne ce amenințau să pună în pericol unitatea bisericii prin cearta lor, nu există mustrări adresate bisericii din Filipi. Aceasta nu seamănă cu epistolele adresate de către apostol celorlalte biserici, ce conțineau multe admonestări. Pe parcursul ultimilor 11 ani, de la începutul ei în anul 51 d.H., biserica din Filipi crescuse, iar acum avea bătrâni și diaconi care trebuiau să poarte de grijă turmei.

1:2 – Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! Aici, Pavel rostește binecuvântarea dublă de har și pace. Harul înseamnă favoare nemeritată și împuternicire divină pentru a împlini o sarcină. La fel, și pacea are două conotații. În calitate de creștini, avem pace cu Dumnezeu datorită sângelui vărsat al lui Isus Hristos, care dărâmă zidul de separare ce există între noi și Dumnezeu, din cauza păcatelor noastre. Hristos ne-a promis și pacea lui Dumnezeu, care ne împuternicește să rămânem calmi în mijlocul furtunilor vieții (In. 14:27). Aceasta e marca unui sfânt matur în Hristos.

2.  MULȚUMIRI ȘI RUGĂCIUNI

 (1:3-11)

1:3 – Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi.  Acesta este unul din factorii-cheie ai unei vieți biruitoare pentru orice pastor – să fie recunoscător pentru fiecare membru al congregației pe care Domnul i-a dat-o în grijă. Acest lucru nu este nici pe departe ușor, dar reprezintă o virtute spirituală pe care ar trebui să o practicăm și să o exercităm în mod continuu. Putem împlini porunca lui Dumnezeu de a ne iubi unii pe alții prin pacea lui Dumnezeu, pe măsură ce dragostea lui Dumnezeu ne consumă.

Totuși, în limba engleză, există o diferență distinctă între a iubi și a fi asemenea unei persoane. La urma urmei, cei care se aseamănă se adună, iar contrariile se resping. În funcție de viața spirituală a acestuia, un pastor este atras mai degrabă de cei evlavioși, în timp ce membrii dificili ai congregației sale vor primi mai degrabă un salut fugitiv.

Totuși, nu aceasta este purtarea unui om cu adevărat spiritual. De fapt, copiii-problemă fac o persoană să depindă mai mult de harul lui Dumnezeu, decât cei neprihăniți. Adesea, creștem în mod proporțional cu cei care ne tulbură viețile prin problemele produse de trecutul lor păcătos.

De asemenea, ar trebui să înțelegem că trebuie să îi acceptăm pe alții, așa cum ne spune Pavel în Romani 15:7: "Aşadar primiţi-vă [sau acceptați-vă] unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu." Trebuie, de asemenea, să învățăm virtutea de a fi îngăduitori cu oamenii de condiție umilă (Rom. 12:16). Fiecare om are un scop și un rol de jucat în planul cel mare de răscumpărare a omenirii. Așadar, Pavel continuă această temă în rugăciunea sa din versetele 4-5:

1:4-5 – În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie, pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie din cea dintâi zi până acum. Pavel nu este doar recunoscător pentru toți credincioșii filipeni, ci el se bucură și de prietenia și părtășia lor. Aceasta înseamnă să ne iubim cu adevărat unii pe alții, așa cum Hristos ne-a iubit. Pavel i-a iubit din prima zi când i-a cunoscut. Inima lui s-a extins pentru a-i primi așa cum i-a primit Hristos Însuși. Dragostea lui Pavel pentru filipeni a produs o asigurare în străfundul inimii lui, că Dumnezeu avea să ducă la bun sfârșit lucrarea bună pe care o începuse în viețile lor.

1:6 – Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Una din frumusețile extraordinare ale lui Hristos o regăsim în numele Său, Alfa și Omega, nume ce ilustrează faptul că El ceea ce începe și termină. Pavel Îl numește Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre. Prin urmare, lucrarea de răscumpărare pe care a început-o în noi, cu siguranță o va duce la bun sfârșit.

Ce asigurare binecuvântată pentru noi este să știm că putem fi transformați în vase de cinste, pentru a fi folosiți pentru slava Lui, pe măsură ce ne supunem cu smerenie lucrărilor pe care le face El în viața noastră. De ce are Pavel o siguranță atât de mare cu privire la prietenii săi filipeni? El ne spune acum în versetul 7:

1:7 – Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele, cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har. Motivul pentru care Pavel era încrezător că Domnul avea să desăvârșească lucrarea pe care o începuse în ei era acela că apostolul avea un loc special pentru aceștia în inima lui. Dragostea lui Pavel pentru ei a produs credință în inima sa că cei din Filipi aveau să reușească. Dragostea lui a eliberat credință pentru ei. Aceștia erau părtași ai harului pe care Dumnezeu îl dăduse lui Pavel.

Acest lucru este absolut esențial pentru un bun conducător. Dacă suntem lideri, mai ales pastori, nu trebuie doar să-i iubim și să ne pese de cei care ne sunt apropiați, ci fiecare membru al congregației trebuie să aibă un loc în inima noastră. Dumnezeu i-a dat lui Solomon o inimă largă, să fie împăratul lui Israel, astfel ca tot poporul lui Dumnezeu să aibă un loc în inima lui (1 Împ. 4:29).

Dumnezeu vrea să ne extindă inimile astfel încât chiar să ne pese și să fim preocupați pentru toți cei pe care Dumnezeu ni i-a încredințat. Aceasta este marca unui adevărat păstor.

Marii preoți din Vechiul Testament purtau o platoșă peste efod. Pe platoșă erau scrise numele celor 12 seminții ale lui Israel. Numele lor erau scrise pe inima marelui preot. Pentru a fi astăzi preoți ai lui Dumnezeu, trebuie să avem o inimă mărită, pentru a-i iubi și a ține la oamenii lui Dumnezeu. Dacă avem, vom ajuta la formarea unor sfinți maturi, care sunt șlefuiți pentru a-L sluji pe Domnul în scopurile pe care le-a pregătit pentru ei.

1:8 – Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă în Isus Hristos. Pavel a experimentat sentimentele unui tată față de credincioșii din Filipi, pentru care suferise durerile facerii, ca Hristos să ia naștere în ei.

1:9 – Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere. Așa cum am mai spus, credincioșii filipeni alcătuiau o congregație model. Prin urmare, această epistolă este în realitate un îndemn de a continua pe calea cea bună pe care umblau deja și de a înainta spre desăvârșire.

Pavel va dezvolta acest subiect mai târziu în epistola lui. Pavel îi încurajează să sporească în dragostea lui Hristos care este în ei sub două forme: în cunoaștere și în pricepere (judecată).

Cunoaștere

Deși nu este scopul acestei cărți acela de a face o analiză exclusivă a subiectului iubirii, subiect dezvoltat mai în detaliu în cartea noastră intitulată Mângâietorul, aș vrea doar să spun că dragostea se dezvoltă printr-o înțelegere tot mai mare a următoarelor patru aspecte:

1.  Trebuie să Îl iubim pe Domnul. În Matei 22:37, Hristos a spus: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.

2.  Trebuie să ne iubim aproapele. Domnul a continuat să spună în Matei 22:39: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

3.  Trebuie să ne iubim dușmanii. În Matei 5:44, Hristos a spus: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.

4.  Dragostea este o roadă a Duhului. Galateni 5:22-23 spune: "Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea,