La nord de Dunăre, printre barbari: Triburile preistorice și manifestările lor
De Remus Moise
5/5
()
Informații despre cartea electronică
Cele dintâi comunități umane din Europa au provenit - conform teoriei arheologului, paleolingvistului și specialistului în datarea vestigiilor preistorice Andrew Colin Renfrew, membru al Academiei Naționale de Știință a Marii Britanii, publicată în 1988 -, cu aproximativ 9 000 de ani în urmă, din Asia Mică.
În lunca Dunării, într-o regiune fertilă, joasă, împădurită, înțesată cu grinduri, cu mlaștini și cu privaluri - sau cu bălți secate -, unde, multe mii de ani mai târziu, aveau să ia ființă întâi o așezare rudimentară numită „Malu Roșu”, apoi, încă și mai târziu, „târgul”, sau „burgul” cu numele Giurgiu, arheologii au descoperit, într-un strat de sedimente și de aluviuni, într-un ostrov numit Mocanu, la o adâncime de 9 metri, cu prilejul unor lucrări de excavare, un fragment de craniu, despre care apoi, analizându-l, au estimat că ar data din paleoliticul superior, sau dintr-o perioadă cronologică existentă cu de la 35 000 până la 10 000 de ani înainte de ziua în curs, și că a aparținut unei femei, sau unuia dintre primii oameni din preistorie, ocupant al acelor ținuturi.
Componentă esențială a arheologiei, investigația teoretică reprezintă un factor indispensabil pentru triumful unei direcții științifice de cercetare, în vreme ce lipsa unei teorii explicite determină, inevitabil, eșuarea tentativelor de evaluare a conținutului analizei, obligându-i, în final, pe arheologi să se limiteze la aspectele formale și cantitative, mai puțin importante.
Remus Moise
Remus Moise este fascinat de trecutul ținutului său natal din lunca Dunării - ținut care, conform unor istorici și arheologi de renume, a reprezentat „leagănul” vechii civilizații a Europei - și, de aceea, se străduiește atât să recompună acel magnific trecut, populându-l cu chipuri și cu întâmplări reale, cât și să le transmită cititorilor propria sa fascinație.Este creștin și, în scrisul său, pretutindeni se regăsește dragostea pentru umanitate.
Citiți mai multe din Remus Moise
Apocalipsa Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPe patul morții: Istoria raialei Giurgiu Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriVicina, misteriosul oraș-fantomă Evaluare: 5 din 5 stele5/5Fortăreața de pe culoarul stepei Evaluare: 4 din 5 stele4/5
Legat de La nord de Dunăre, printre barbari
Cărți electronice asociate
Cursuri universitare de arheologie preistorică Evaluare: 5 din 5 stele5/5Eroi, Zei și Ființe Fabuloase în Arta Geto-Dacică Evaluare: 5 din 5 stele5/5Istoria de sub covor. Dezbateri istoriografice Evaluare: 4 din 5 stele4/5Religia Geto-Dacilor: Miturile Antice și Miturile Moderne Evaluare: 5 din 5 stele5/5Inchiziția. O istorie a terorii în secolele al XV-lea - al XVIII-lea Evaluare: 3 din 5 stele3/5Drag îmi e să fac armata Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIstoria sociala a satului romanesc Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDoamna Chiajna Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriA Short Illustrated History of Romanians Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriMari minuni, mari mistere. 100 de martori și făptuitori de miracole din întreaga lume Evaluare: 3 din 5 stele3/5Publius Ovidius Naso. Drama relegării la Tomis Evaluare: 3 din 5 stele3/5Campanii și bătălii - 03 - Alexandru cel Mare. Campaniile din 336–323 î.Hr. Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriOrdinul Hora Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriMoreni: Un secol de petrol: 1900 - 2000 Evaluare: 5 din 5 stele5/5Lecțiile istoriei Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCartea mică a marilor expediții: Aventuri în Necunoscut care au schimbat lumea Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSfârșitul lumii. Temeri și speranțe la schimbarea mileniului Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriTeoria evoluției: mit sau realitate? Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriMarea Istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova Evaluare: 3 din 5 stele3/5Mică istorie a religiei Evaluare: 5 din 5 stele5/5CUM GANDESTE LUMEA. O istorie globală a filosofiei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pecetluite in istorie Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIstoria Europei In Pilule Evaluare: 5 din 5 stele5/5Balcanii: Naționalism, război și Marile Puteri 1804–2012 Evaluare: 5 din 5 stele5/5Mit si Religie in Dacia Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPetru cel Mare. Viața și lumea lui Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cristofor Columb Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSteagul roșu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Tartaria - Ultima Cruciadă: Romanian Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriȘtefan cel Mare și Sfânt. 500 de ani de nemurire Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Istorie europeană pentru dvs.
Adevăruri nespuse despre Nicolae Ceaușescu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Istoria Europei In Pilule Evaluare: 5 din 5 stele5/5Steagul roșu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Copiii uitati ai lui Hitler Evaluare: 4 din 5 stele4/5In pat cu regele Evaluare: 5 din 5 stele5/5Epoca postbelica Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sapte Decenii de Medicina: Amintirile unui Medic Geriatru Evaluare: 5 din 5 stele5/5Scurta Istorie A Romanilor Evaluare: 5 din 5 stele5/5Mit si Religie in Dacia Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriScurta istorie a Europei Evaluare: 5 din 5 stele5/5In pat cu regina Evaluare: 4 din 5 stele4/5Istoria Lumii In Pilule Evaluare: 5 din 5 stele5/5Marea Istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova Evaluare: 3 din 5 stele3/5Arhive secrete, secretele arhivelor vol I Evaluare: 5 din 5 stele5/5Amintiri din Romania socialista: De la inflorire la faliment Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriRiviera lui Chanel Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriArhive secrete, secretele arhivelor. Vol. 2 Evaluare: 5 din 5 stele5/5MI6. Adevăruri șocante despre istoria serviciilor secrete britanice Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIstoria unei minciuni bolşevice- 23 august 1944 Evaluare: 5 din 5 stele5/5Elita interbelică: sociologia românească în context european Evaluare: 3 din 5 stele3/5Scurtă istorie a Italiei Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriFundamentele educatiei pozitive: Cuvinte pe care sa nu le spui niciodata copilului tau Evaluare: 5 din 5 stele5/5