Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Mandrie Si Prejudecata
Mandrie Si Prejudecata
Mandrie Si Prejudecata
Cărți electronice467 pagini8 ore

Mandrie Si Prejudecata

Evaluare: 5 din 5 stele

5/5

()

Informații despre cartea electronică

Elizabeth Bennet este întruchiparea perfectă a eroinei tipice pentru Jane Austen: inteligentă, generoasă, sensibilă, incapabilă de gelozie sau de orice alt păcat major. Am putea crede că asta o face o mironosiță insuportabilă, dar adevărul e că Lizzy este o tânără modernă și sofisticată, care, la nevoie, știe să dea o replică spirituală și politicoasă, însă mustind de sarcasm. Ocazia i se ivește din plin când îl cunoaște pe arogantul, dar onestul burlac Fitzwilliam Darcy, prototipul eroului romantic distant și intens masculin, care o tratează inițial cu superioritate și chiar cu grosolănie. Căci, fără îndoială, miza romanului Mândrie și prejudecată, întrebarea care a făcut și face generații de cititori să întoarcă filă după filă până în ziua de azi este: vor ajunge Elizabeth și domnul Darcy, în ciuda diferențelor care îi fac aparent incompatibili, să fie împreună? Descoperiți răspunsul în această carte devenită clasică, savurând o poveste de dragoste scrisă după toate regulile artei și lăsându-vă fermecați de personajele ei memorabile!

Cu Jane Austen, romanul european ajungea într-un punct de unde i se deschideau perspective neştiute până atunci. S-a spus despre cărțile ei că reprezintă „o artă a perfecțiunii clasice“: ele satisfac exigențele intelectuale ale cititorului. [...] Jane Austen a fost, fără îndoială, o scriitoare care, fără să se lase învinsă de pretențiile comerciale ale editorilor interesați să satisfacă gustul publicului, nu şi-a neglijat cititorii.
Dan Grigorescu

LimbăRomână
Data lansării23 apr. 2019
ISBN9786063352621
Mandrie Si Prejudecata
Citiți previzualizarea
Autor

Jane Austen

Jane Austen (1775-1817) was an English novelist known for six major novels, Pride and Prejudice; Sense and Sensibility; Becoming Jane; Emma; Mansfield Park>; and Northanger Abbey. Her writing style has been widely thought of as a cross between realist and romantic genres. Austen’s prose is poignant, and always features a strong-willed female protagonist. While sparing no detail depicting the lavishness of women in the English upper class, Austen also portrayed the reality of gendered social dynamics in the 19th century. Austen has been hailed as a heroine of her own time, in large part because most of the novels of the day were written by men. Indeed, her literature portrayed a female narrative that was often overlooked in the catalogue of male authors at the time. Austen’s platform gave an important voice to girls and women in literature, and it is for that reason, among countless others, that her works continue to inspire readers today.

Citiți mai multe de la Jane Austen

Legat de Mandrie Si Prejudecata

Cărți conex

Recenzii pentru Mandrie Si Prejudecata

Evaluare: 5 din 5 stele
5/5

3 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

    Previzualizare carte

    Mandrie Si Prejudecata - Jane Austen

    Capitolul 1

    E un adevăr de toți ştiut că un burlac înzestrat cu o avere frumuşică trebuie să fie în căutarea unei soții.

    Oricât de puțin s-ar şti despre simțămintele sau părerile acestuia atunci când este introdus în comu­nitate, adevărul acesta e aşa de bine înfipt în mințile familiilor din vecinătate, încât burlacul respectiv este considerat proprietatea de drept a uneia sau alteia dintre fetele lor.

    – Dragă domnule Bennet, îi spuse într-o zi doamna acestuia, ai auzit că Netherfield Park a fost închiriat, în sfârşit?

    Domnul Bennet răspunse că nu.

    – Dar chiar aşa e, veni replica ei; doamna Long tocmai s-a întors de acolo şi mi-a povestit tot.

    Domnul Bennet nu scotea o vorbă.

    – Vrei să ştii cine a închiriat? exclamă soția sa, pierzându-şi răbdarea.

    Dumneata vrei să-mi spui, iar eu nu mă opun să aud.

    Invitația aceasta fu îndeajuns.

    – Ei bine, dragul meu, trebuie să ştii. Doamna Long spune că Netherfield a fost închiriat de un tânăr bogat din nordul Angliei; că a venit luni într-o trăsură de poştă ca să vadă proprietatea şi că a fost aşa de încântat, încât s-a învoit de îndată cu domnul Morris; că o să se instaleze înainte de Sf. Mihail¹ şi că unii dintre servitori o să vină pe la sfârşitul săptămânii viitoare.

    – Cum se numeşte?

    – Bingley.

    – E însurat sau burlac?

    – O, dragul meu, sigur că e burlac! E burlac şi are multă avere, patru sau cinci mii de lire pe an. Ce bine pentru fetele noastre!

    – Cum aşa? Ce legătură au ele cu asta?

    – Dragă domnule Bennet, replică soția lui, cum poți să fii aşa de plictisitor! Doar ştii prea bine că mă gândesc că o să se însoare cu una dintre ele.

    – Acesta îi e scopul, de se stabileşte aici?

    – Scopul! Ce prostii poți să spui! Dar e foarte posibil să se îndrăgostească de una dintre ele, aşa că dumneata trebuie să te duci să-i faci o vizită de îndată ce soseşte.

    – Nu găsesc nici un prilej pentru asta. Te poți duce împreună cu fetele sau, şi mai bine, ai putea să le trimiți pe ele singure, întrucât eşti la fel de chipeşă ca oricare dintre ele, şi domnul Bingley ar putea să pună ochii pe dumneata.

    – Dragul meu, mă linguşeşti. Sigur, am avut şi eu parte de frumusețe, dar acum nu mai pot pretinde că sunt extraordinară. O femeie care are cinci fete mari trebuie să renunțe să se mai gândească la propria frumusețe.

    – Adesea, în astfel de cazuri, o femeie nu mai are prea multă frumusețe la care să se gândească.

    – Dar, dragul meu, chiar trebuie să te duci să-l vizitezi pe domnul Bingley când va sosi aici.

    – Te asigur că e mai mult decât aş putea face.

    – Dar gândeşte-te la fetele tale! Gândeşte-te numai ce partidă bună ar fi pentru una dintre ele. Sir William şi Lady Lucas sunt hotărâți să se ducă, mai ales pentru asta, căci altfel, nici ei nu-i vizitează în general pe nou-veniți. Chiar trebuie să te duci, căci, dacă n-o faci, nouă ne va fi imposibil să-l vizităm.

    – Sunt sigur că îți faci prea multe scrupule. Eu aş zice mai degrabă că domnul Bingley se va bucura foarte mult să vă primească; o să-i scriu şi eu, ca să-l asigur că îi dau din toată inima consimțământul să o ia de nevastă pe oricare o va dori dintre fetele mele; deşi neapărat o să pun o vorbă bună pentru micuța mea Lizzy.

    – Ba aş dori să nu faci una ca asta. Lizzy nu e cu nimic mai presus de celelalte; şi sunt sigură că nu-i nici pe jumătate la fel de frumoasă ca Jane ori veselă ca Lydia. Dar dumneata o preferi mereu pe ea.

    – Nici una dintre ele nu dă dovadă de cine ştie ce calități care s-o recomande, răspunse tatăl; toate sunt la fel de prostuțe şi de ignorante ca orice altă fată; Lizzy însă e ceva mai răsărită la minte decât surorile ei.

    – Domnule Bennet, cum poți să-ți nedreptățeşti într-atât copiii? Îți place tare mult să mă jigneşti. Pic de milă nu ai pentru nervii mei.

    – Aici te înşeli, draga mea. Nutresc cel mai profund respect pentru nervii dumitale, doar sunt prietenii mei buni. Sunt cel puțin douăzeci de ani de când te tot aud vorbindu-mi cu mare considerație despre ei.

    – Vai, nici nu ştii cât sufăr!

    – Sper însă că o să-ți revii şi că vei ajunge să vezi mulți tineri cu un venit de patru mii de lire pe an stabilindu-se în apropiere de noi.

    – Numai că nu-mi va fi de nici un folos, chiar şi douăzeci de-ar veni, dacă dumneata nu te vei duce să-i vizitezi.

    – Draga mea, îți dau cuvântul meu că, atunci când o să se strângă douăzeci, mă voi duce la toți în vizită.

    Domnul Bennet era un amestec atât de bizar de ironie, umor sarcastic, rezervă şi toane, că douăzeci şi trei de ani de căsătorie nu fuseseră nicidecum de ajuns să o ajute pe soția lui să-i priceapă caracterul. Mintea ei, în schimb, era mai uşor de citit. Era o femeie care pricepea destul de puțin, nu cunoştea prea multe şi cu un temperament nu prea bine conturat. Când ceva o nemulțumea, îşi închipuia că este nervoasă. Scopul vieții sale era să-şi vadă fetele măritate, iar satisfacția şi-o găsea în vizitele făcute vecinilor şi în schimbul de bârfe.

    În calendarul romano-catolic şi anglican, sărbătoarea Sfântului Mihail cade pe 29 septembrie.

    Capitolul 2

    Domnul Bennet fu printre primii care îl vizitară pe domnul Bingley. De fapt, avusese de la bun început intenția aceasta, cu toate că până în ultima clipă îşi asigurase soția că nu se va duce; iar ea nu ştiuse nimic despre asta până în seara care urmase vizitei. Apoi, el se dădu în vileag în felul următor. Observând că a doua lui născută îşi dădea silința să-şi dichisească o pălărie, i se adresă brusc:

    – Sper că domnului Bingley o să-i placă, Lizzy.

    – Noi nu avem de unde să ştim ce îi place domnului Bingley, interveni mama ranchiunoasă, din moment ce nu ne facem vizite.

    – Dar, mamă, spuse Elizabeth, uiți că o să-l întâlnim la bal şi că doamna Long ne-a promis că o să ni-l prezinte.

    – Eu nu cred că doamna Long va face asta. Are şi ea două nepoate. E o femeie egoistă şi fățarnică, şi nu am deloc o părere bună despre ea.

    – Nici eu, spuse domnul Bennet; şi mă bucur să aflu că nu depinzi de ea ca să-ți facă acest serviciu.

    Doamna Bennet nu catadicsi să răspundă nimic, însă, cum nu se putea abține, începu să-şi dojenească una dintre fiice.

    – Nu mai tuşi aşa, Kitty, pentru numele lui Dum­nezeu! Ai puțină milă pentru nervii mei! Îi faci țăndări.

    – Kitty nu are pic de discreție când tuşeşte, zise tatăl ei; îşi alege foarte prost momentele.

    – Nu tuşesc ca să mă distrez, răspunse Kitty morocănoasă. Lizzy, când e următorul bal la care o să mergi?

    – De mâine în două săptămâni.

    – O, da, aşa este, exclamă mama, iar doamna Long nu se va întoarce până în ajun, aşa că îi va fi imposibil să ne facă şi nouă cunoştință cu el, întrucât nici ea nu-l va cunoaşte.

    – Atunci, draga mea, înseamnă că o să ai un avantaj față de prietena dumitale şi să i-l prezinți pe domnul Bingley.

    – Cu neputință, domnule Bennet, cu neputință, din moment ce nici eu însămi nu-l cunosc; de ce mă necăjeşti aşa de tare?

    – Îți admir prudența. Ce-i drept, o cunoştință de numai două săptămâni e foarte puțin. În intervalul acesta nu ai cum să-ți dai seama ce caracter are persoana respectivă. Dar dacă noi nu ne luăm inima în dinți, atunci sigur o vor face alții; şi, la urma urmelor, doamna Long şi fetele ei trebuie să-şi încerce norocul; de aceea, cum ea va considera că e un gest nobil, dacă dumneata declini să-i faci această cinste, o voi lua în seama mea.

    Fetele rămaseră cu ochii ațintiți la tatăl lor. Doamna Bennet nu spuse decât:

    – Prostii, prostii!

    – Şi care ar fi înțelesul acestei exclamații categorice? se interesă el. Consideri cumva că formele de prezentare şi tot accentul care se pune pe ele ar fi doar nişte prostii? În această privință chiar că nu pot fi de aceeaşi părere cu dumneata. Tu ce spui, Mary? Căci tu eşti o domnişoară care reflectează mult, după câte ştiu, ai citit multe cărți şi îți scoți citate din ele.

    Mary ar fi vrut să spună ceva profund, însă nu ştia cum.

    – Cât timp îşi pune Mary ideile în ordine, continuă domnul Bennet, hai să ne întoarcem la domnul Bingley.

    – M-am săturat până peste cap de domnul Bingley! exclamă soția lui.

    – Îmi pare rău să aud una ca asta; dar de ce nu mi-ai spus înainte? Dacă aş fi ştiut asta azi-dimineață, cu siguranță nu m-aş fi dus la el. Mare ghinion; dar, de vreme ce tocmai l-am vizitat, nu mai putem să ne prefacem că nu-l cunoaştem.

    Uluirea doamnelor era exact ceea ce îşi dorise; probabil cea a doamnei Bennet o întrecea pe a fetelor; deşi, după ce primul val de bucurie trecu, ea începu să declare că era exact lucrul la care se aşteptase.

    – Cât eşti de bun, dragă domnule Bennet! Dar ştiam eu că o să te conving până la urmă. Eram sigură că îți iubeşti prea mult fetele ca să neglijezi aşa o cunoştință. Sunt atât de încântată! Și ce glumă bună ai făcut, ducându-te încă de azi-dimineață, fără să sufli o vorbă până acum.

    – Kitty, acum poți să tuşeşti cât îți va plăcea, spuse domnul Bennet; şi, cu asta, ieşi din încăpere, epuizat de extazul soției sale.

    – Ce tată minunat aveți, fetelor! spuse aceasta, de îndată ce uşa se închise în urma lui. Nu ştiu cum îl veți putea răsplăti vreodată pentru bunătatea lui; şi nici pe mine, de altfel. La vârsta noastră, credeți-mă, nu e prea plăcut să cunoşti în fiecare zi alți oameni; însă am face orice pentru binele vostru. Lydia, dragostea mea, chiar dacă tu eşti mezina, îndrăznesc să cred că domnul Bingley o să danseze cu tine la balul următor.

    – O, strigă Lydia, nu mă tem deloc; pentru că, deși sunt cea mai mică, eu sunt cea mai înaltă.

    Şi restul serii trecu cu presupuneri despre cât de repede îi va întoarce domnul Bingley vizita domnului Bennet şi cu hotărâri asupra momentului când îl vor invita la masă.

    Capitolul 3

    Indiferent cât se strădui doamna Bennet, ajutată de cele cinci fiice ale sale, care nu mai conteneau cu descusutul, nu reuşi să scoată de la domnul Bennet o descriere satisfăcătoare a domnului Bingley. Îl atacau în diferite moduri: cu întrebări directe, cu presupuneri ingenioase, cu aluzii de departe; el însă le dejucă toate vicleniile, aşa că, în cele din urmă, fură nevoite să se mulțumească doar cu datele la mâna a doua oferite de vecina lor, Lady Lucas. Părerea ei era foarte favorabilă. Sir William fusese încântat de el. Era tânăr, foarte chipeş, extrem de agreabil şi, pentru a încorona totul, voia să vină la balul următor împreună cu un grup mare. Nimic nu putea fi mai încântător! Faptul că îi plăcea să danseze era un pas sigur spre a se îndrăgosti; şi astfel, speranțele privind inima domnului Bingley atinseră înălțimi amețitoare.

    – Dacă mi-aş putea vedea una dintre fete stăpână la Nether­field, îi spuse doamna Bennet soțului ei, şi pe toate celelalte măritate la fel de bine, atunci chiar că n-o să mai am ce să-mi doresc.

    Peste câteva zile, domnul Bingley îi întoarse vizita domnului Bennet şi petrecu vreo zece minute în biblioteca lui. Sperase să-i fie îngăduit să le zărească pe tinerele domnişoare, despre a căror frumusețe auzise mult vorbindu-se; îl văzu însă doar pe tatăl lor. Doamnele fură ceva mai norocoase, întrucât avură avantajul de a observa de la o fereastră de la etaj că purta o haină albastră şi că avea un cal negru.

    La puțină vreme după aceea fu trimisă o invitație la cină; doamna Bennet se apucase deja să plănuiască felurile de servit, când sosi un răspuns care amâna totul. Domnul Bingley era nevoit să se ducă în oraş în ziua următoare şi, în consecință, nu putea să accepte onoarea pe care i-o făcuseră invitându-l etc. … Doamna Bennet fu foarte nedumerită. Nu reușea să-și închipuie ce treburi putea să aibă în oraş la atât de puțină vreme după ce sosise în Hertfordshire; începea să se teamă că poate avea să penduleze întotdeauna dintr-un loc în altul şi nu se va stabili niciodată la Netherfield, aşa cum ar fi trebuit. Lady Lucas îi potoli temerile întru câtva, dându-şi cu presupusul că se dusese la Londra numai ca să aducă mai mulți prieteni pentru bal; şi în curând veni vestea că domnul Bingley avea să vină la întrunire împreună cu douăsprezece doamne şi şapte domni. Fetele începură să se vaite auzind câte doamne o să fie, dar se liniştiră în ajunul balului când aflară că nu douăsprezece, ci doar şase persoane îl însoțiseră de la Londra: cele cinci surori ale sale şi un văr. Iar când grupul intră în sala de bal, se vădi că erau cu totul doar cinci: domnul Bingley, cele două surori ale lui, soțul celei mai vârstnice şi un alt tânăr.

    Domnul Bingley era arătos şi avea un aer de adevărat gentleman; avea un chip amabil şi maniere alese, neafectate. Surorile lui erau chipeşe şi în pas cu moda. Cumnatul său, domnul Hurst, abia dacă arăta ca un gentleman; în schimb, prietenul său, domnul Darcy, atrase curând atenția tuturor celor prezenți, pentru că era un tânăr înalt şi elegant, cu trăsături frumoase ale chipului, cu o ținută nobilă; în plus, la cinci minute după ce intrase, începu să circule zvonul că avea un venit de zece mii pe an. Domnii spuseră despre el că este un bărbat elegant, iar doamnele declarară că era mult mai chipeş decât domnul Bingley. Şi astfel, jumătate din acea seară fu privit cu mare admirație, până când felul lui de a fi provocă atâta neplăcere, încât popu­laritatea lui se duse de râpă. Căci se descoperise că e mândru, că se crede mai presus decât ceilalți şi că nimic nu-i intra în voie; şi în cele din urmă, nici măcar moşia lui enormă din Derbyshire nu-l mai putu salva de a fi considerat foarte respingător, dezagreabil şi nedemn să fie comparat cu prietenul său.

    Domnul Bingley făcu în curând cunoştință cu toate persoanele mai însemnate din încăpere; era un tânăr plin de vitalitate, lipsit de rezerve; dansă toate dansurile, fu supărat că balul se termina atât de devreme şi vorbi despre posibilitatea de a da chiar el un bal la Netherfield. Asemenea calități admirabile vorbeau de la sine. Ce contrast între el şi prietenul său! Domnul Darcy dansase numai o dată cu doamna Hurst şi o dată cu domnişoara Bingley, refuzase să fie prezentat oricărei alte doamne şi îşi petrecuse restul serii plimbându-se prin încăpere şi schimbând din când în când câte o vorbă cu vreunul dintre prietenii săi. Aceasta pusese eticheta pe caracterul său. Era cel mai trufaş şi mai dezagreabil om din lume, şi toți sperau să nu-l mai vadă revenind. Iar printre cei mai porniți împotriva lui se afla doamna Bennet, în cazul căreia aversiunea față de el fusese întărită de resentimentele provocate de faptul că îi adusese un afront uneia dintre fiicele sale.

    Cum nu erau îndeajuns de mulți bărbați, Elizabeth Bennet fusese nevoită să stea deoparte vreme de două dansuri; şi o parte din acest timp, domnul Darcy se aflase îndeajuns de aproape încât ea să audă o discuție între el şi domnul Bingley, care părăsise câteva minute ringul ca să-şi îndemne prietenul să danseze şi el.

    – Hai, Darcy, spuse el, trebuie să te văd dansând. Nu-mi place deloc că stai aşa, singur, într-un mod atât de prostesc. Ai face mult mai bine dacă ai dansa.

    – Cu nici un chip. Ştii cât de mult îl urăsc, dacă nu îmi cunosc bine partenera. Iar într-o asemenea adunare, ar fi de-a dreptul insuportabil. Surorile tale au alți parteneri, şi în toată încăperea nu e nici măcar o singură femeie lângă care să nu mă simt osândit dacă aş sta.

    – Nici pentru tot aurul din lume n-aş fi la fel de pretențios ca tine! exclamă domnul Bingley. Pe cinstea mea că n-am întâlnit niciodată în viață atât de multe fete drăguțe ca în seara asta; iar unele dintre ele sunt neobişnuit de frumoase.

    Tu dansezi cu fata cea mai frumoasă din încăpere, spuse domnul Darcy, uitându-se la cea mai vârstnică dintre domnişoarele Bennet.

    – O, e cea mai minunată ființă pe care am văzut-o vreodată! Dar uite, chiar în spatele tău, se află una dintre surorile ei; şi ea e foarte frumoasă şi aş spune şi plăcută. Dă-mi voie să o rog pe partenera mea să te prezinte.

    – La care te referi? Şi, întorcându-se, îi aruncă o privire fugară lui Elizabeth, dar când privirile li se încrucişară, îşi feri ochii şi spuse cu răceală: E tolerabilă, dar nu îndeajuns de frumoasă ca să mă atragă pe mine; în prezent, nu am dispoziția necesară să mă ocup de tinerele doamne care sunt trecute cu vederea de alții. Mai bine întoarce-te la partenera ta şi bucură-te de zâmbetele ei, pentru că îți pierzi vremea cu mine.

    Domnul Bingley îi urmă sfatul. Domnul Darcy se îndepărtă; iar sentimentele lui Elizabeth față de el erau departe de a fi cordiale. Totuşi, le povesti prietenelor sale totul cu mare vioiciune, căci avea o fire veselă şi jucăuşă, care se amuza de tot ce era ridicol.

    Una peste alta, seara trecu foarte plăcut pentru întreaga familie. Doamna Bennet îşi văzuse fiica cea mare foarte admirată de cei de la Netherfield. Domnul Bingley dansase de două ori cu ea, şi Jane ieşise în evidență dintre surorile sale. Şi ea era la fel de încântată de asta ca şi mama ei, deşi într-un fel mai liniştit. Elizabeth se bucura foarte mult pentru Jane. Mary auzise cum îi fusese descrisă domnișoarei Bingley drept cea mai învățată fată din împrejurimi; iar Catherine şi Lydia avuseseră îndeajuns de mult noroc încât să nu rămână niciodată fără parteneri, unicul lucru de care învățaseră să se îngrijească la un bal. În consecință, se întoarseră pline de bună dispoziție la Longbourn, satul în care locuiau şi unde familia lor era cea mai de vază. Îl găsiră pe domnul Bennet încă treaz. Se cufundase în lectură, uitând de trecerea timpului; iar în seara aceea era şi ros de curiozitate să afle cum se petrecuse momentul care dăduse naştere atâtor aşteptări mărețe. De fapt, mai degrabă trăgea nădejdea ca nevasta lui să fie dezamăgită de noul venit; află însă curând că avea să audă o cu totul altă poveste.

    – Dragă domnule Bennet, începu ea din clipa când intră în încăpere, am avut o seară minunată! A fost un bal excelent. Jane a fost tare admirată; a fost cum nu se poate mai bine. Toată lumea vorbea despre frumusețea ei; şi domnul Bingley a considerat-o tare frumoasă şi a dansat de două ori cu ea! Gândeşte-te la asta, dragul meu; chiar a dansat de două ori cu ea! A fost singura fată căreia i-a cerut să danseze şi a doua oară. Mai întâi, a invitat-o pe domnişoara Lucas. Am fost atât de necăjită când l-am văzut cu ea! Oricum, nu a plăcut-o deloc; ştii doar că nimeni nu poate; şi în timp ce dansa, a părut de-a dreptul uluit de frumusețea lui Jane. Prin urmare, a întrebat cine este, i-a fost prezentat şi i-a cerut următoarele două dansuri. Apoi, în al treilea rând a dansat cu domnişoara King, în al patrulea cu Maria Lucas şi în al cincilea rând a dansat încă două dansuri cu Jane, apoi următoarele două cu Lizzy, iar Boulangerul

    – Dacă ar fi avut măcar un dram de milă pentru mine, se văită soțul ei exasperat, n-ar fi dansat nici măcar pe jumătate! Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai vreau să aud o vorbă despre partenerele lui. Bine-ar fi fost să-şi fi scrântit piciorul încă de la primul dans!

    – Dragul meu, sunt foarte încântată de el. E cum nu se poate mai chipeş! Şi surorile lui sunt nişte femei încântătoare. N-am văzut niciodată rochii mai elegante decât ale lor. Cred că dantela de pe rochia doamnei Hurst…

    Dar în clipa aceea fu întreruptă din nou, căci domnul Bennet protestă împotriva oricărei descrieri a podoabelor. Prin urmare, se văzu nevoită să caute alt subiect, aşa că îi povesti, foarte sarcastică şi mai şi punând de la ea, despre şocanta lipsă de politețe de care dăduse dovadă domnul Darcy.

    – Dar pot să te asigur, încheie ea, că Lizzy nu pierde mare lucru că nu-i este lui pe plac; pentru că e un om absolut dezagreabil şi înfiorător, fără pic de amabilitate în el. Aşa de trufaş, de plin de dispreț, că s-a făcut nesuferit de toți! Se plimba de colo-colo, umflându-se în pene ca un păun! Auzi, nu e îndeajuns de frumoasă ca să danseze cu el! Aş fi vrut să fii şi dumneata acolo, ca să-l pui la punct aşa cum ştii mai bine. Cât despre mine, eu îl urăsc.

    Capitolul 4

    După ce Jane şi Elizabeth rămaseră singure, prima, care până atunci se abținuse să-l laude pe domnul Bingley cu prea mare înflăcărare, îi mărturisi surorii sale cât de mult îl admira.

    – E exact aşa cum trebuie să fie oricare tânăr, spuse ea, are bun-simț, e plăcut, spiritual; şi n-am mai văzut până acum o purtare atât de frumoasă! E atât de în largul lui, atât de bine-crescut!

    – Şi e şi chipeş, răspunse Elizabeth, aşa cum ar trebui să fie un tânăr, dacă îi stă în puteri. Cu alte cuvinte, caracterul lui e complet.

    – M-am simțit foarte flatată când m-a invitat la dans şi a doua oară. Nu mă aşteptam la un asemenea compliment.

    – Chiar aşa? Ei bine, eu, da, pentru tine. Dar asta e marea deosebire dintre noi două. Pe tine com­plimentele te iau mereu prin surprindere; pe mine însă, niciodată. Ce putea fi mai firesc decât să te invite încă o dată? Orb să fi fost, şi tot şi-ar fi dat seama că eşti de cinci ori mai frumoasă decât oricare altă femeie de la bal. Aşa că nu ai de ce să mulțumeşti galanteriei lui pentru asta. Bine, e clar că e o persoană foarte agreabilă, aşa că ai permisiunea mea să îl placi. Ţi-au plăcut ție alții mai nătărăi.

    – Dragă Lizzy!

    – Ei bine, tu eşti mult prea înclinată să ai o părere bună despre oameni în general. Tu nu vezi la nimeni vreun cusur. Toți oamenii sunt buni şi amabili, din punctul tău de vedere. În viața ta nu te-am auzit să spui ceva rău despre cineva.

    – Nu vreau să mă grăbesc cu judecățile; dar întotdeauna spun ce am în minte.

    – Ştiu; şi nu pot decât să mă minunez de asta. Eşti atât de înzestrată cu rațiune, dar incredibil de oarbă la nebunia şi prostia altora! Mulți oameni se prefac că sunt inocenți, e ceva foarte obişnuit. Dar să fii inocentă fără ostentație, fără nici un scop, să iei numai ce e bun la oameni şi să faci să pară şi mai bun, fără să sufli o vorbă despre ceea ce e rău, asta e o calitate numai şi numai a ta. Prin urmare, să înțeleg că îți plac şi surorile lui? Manierele lor nu sunt deloc egale cu ale lui.

    – Sigur că nu – la început. Dar sunt foarte plăcute când ajungi să vorbeşti cu ele. Domnişoara Bingley va locui cu fratele ei şi se va ocupa de casă; şi ar însemna că mă înşel amarnic dacă n-o să ne fie o vecină încântătoare.

    Elizabeth o ascultă fără să comenteze, însă ea nu era deloc convinsă. Felul cum se purtaseră la bal nu era de natură să le facă plăcute în general; şi, cum era înzestrată cu mai mult spirit de observație şi mai puțină amabilitate decât sora ei, iar judecata nu îi fusese pusă la încercare de vreo atenție primită, era foarte puțin dispusă să le aprobe. Într-adevăr, amândouă aveau purtări alese; nu le lipsea buna dispoziție când erau mulțumite, nici capacitatea de a se face plăcute atunci când doreau; erau însă mândre şi îngâmfate. Erau frumoase, fuseseră educate într-una dintre cele mai însemnate şcoli private din Londra, aveau o avere de douăzeci de mii de lire, erau obişnuite să cheltuiască mai mult decât ar fi avut nevoie şi să se mişte printre oameni de acelaşi rang cu ele, iar toate acestea le dădeau tot dreptul să aibă o părere foarte bună despre propriile persoane şi destul de proastă despre ceilalți. Proveneau dintr-o familie respectabilă din nordul Angliei, împrejurare mult mai bine întipărită în mintea lor decât amintirea faptului că averea lor şi a fratelui lor fusese făcută din negoț.

    Domnul Bingley moştenise o avere de aproape o sută de mii de lire de la tatăl său, care îşi dorise să cumpere o casă, însă nu mai ajunsese s-o facă. Şi domnul Bingley dorea acelaşi lucru, iar uneori îşi alegea chiar şi comitatul; dar pentru că acum avea o casă bună şi se bucura de libertatea unui conac, mulți dintre cei care îi cunoşteau foarte bine uşurința cu care privea viața se îndoiau că o va face, presupunând că ar putea să-şi petreacă restul zilelor ca un chiriaş la Netherfield, lăsând sarcina cumpărării unei proprietăți pe seama generației următoare.

    Surorile lui abia aşteptau ca el să-şi cumpere o proprietate; însă, chiar dacă deocamdată era doar chiriaş, domnişoara Bingley nu avea, în nici un caz, nimic împotrivă să se aşeze în capul mesei lui; aceleaşi sentimente le nutrea şi doamna Hurst, care se măritase cu un bărbat înzestrat cu mai multă aplecare pentru modă decât cu avere şi era la fel de dispusă, atunci când îi convenea, să considere casa fratelui ei ca fiind şi a ei. Domnul Bingley nu atinsese de nici doi ani vârsta majoratului, când fusese atras de o recomandare întâmplătoare să vadă cum este la Netherfield. El se uitase, petrecuse o jumătate de oră acolo, fusese mulțumit de felul cum se prezentau încăperile principale, satisfăcut de laudele pe care proprietarul i le adusese casei şi o închiriase pe dată.

    Pe el şi pe Darcy îi lega o prietenie trainică, deşi aveau firi tare deosebite. Darcy îl îndrăgea pe Bingley pentru caracterul plăcut, deschis şi maleabil, deşi nu exista nimic mai diferit de propriul lui fel de a fi, de care nu părea niciodată nemulțumit. Bingley, pe de altă parte, avea o încredere nestrămutată în forța părerilor lui Darcy şi îi admira enorm judecata. Darcy îi era superior ca inteligență. Bingley nu era în nici un caz lipsit de gândire, însă Darcy era mai deştept. Era în acelaşi timp trufaş, rezervat şi pretențios şi, deşi foarte bine educat, manierele lui nu erau plăcute. În privința aceasta, prietenul său îi era clar superior. Bingley se făcea de îndată plăcut oriunde s-ar fi dus, în timp ce Darcy jignea fără încetare.

    Discuția lor la balul de la Meryton era îndeajuns de grăitoare. Bingley nu mai întâlnise niciodată oameni mai drăguți şi fete mai frumoase; toți fuseseră foarte amabili şi atenți cu el; nu se simțise constrâns de formalități, de trufia cuiva; făcuse rapid cunoştință cu toți cei prezenți; iar în ce o privește pe domnişoara Bennet, nu-şi putea închipui frumusețe mai îngerească. Dimpotrivă, Darcy văzuse doar o adunătură de oameni care duceau lipsă de frumusețe, de eleganță, nu simțise nici cel mai mic interes față de nimeni şi nu se bucurase nici de atenție, nici de amabilitate din partea cuiva. Se învoise că domnişoara Bennet e drăguță, dar zâmbea prea mult.

    Doamna Hurst şi sora ei erau de aceeaşi părere – dar, cu toate astea, au admirat-o şi le-a plăcut, declarând că e o fată drăgălaşă şi că nu aveau nimic împotrivă să o cunoască mai bine. Prin urmare, rămase stabilit că domnişoara Bennet e drăgălaşă, iar această recomandare îl făcu pe fratele lor să se simtă îndreptățit să se gândească la ea după plac.

    Capitolul 5

    La mică distanță de Longbourn locuia o familie cu care cei din familia Bennet erau prieteni apropiați. Sir William Lucas fusese negustor la Meryton şi făcuse o avere bunicică, iar mai târziu fusese ridicat la rangul de cavaler, în urma unei cereri adresate regelui pe vremea când era primar acolo. Poate că această onoare fusese luată prea în serios, căci îl făcuse să se umple de dezgust față de afaceri şi de casa lui din târguşor. Aşa că le părăsise pe ambele şi se retrăsese cu familia într-o casă aflată la vreun kilometru de Meryton, numită de atunci Lucas Lodge, unde putea să reflecteze plin de încântare la propria însemnătate şi, eliberat de-acum înainte de povara afacerilor, să aibă drept unică ocupație doar pe aceea de a fi politicos cu toată lumea. Întrucât, deşi rangul primit îl ridicase în al nouălea cer, nu îl făcuse şi înfumurat; dimpotrivă, era întruchiparea amabilității cu toată lumea. Fiind din fire un om inofensiv, prietenos şi îndatoritor, prezentarea la palatul St. James îl făcuse să devină plin de curtoazie.

    Lady Lucas era o femeie foarte de treabă, nu prea deşteaptă, aşa încât era o vecină neprețuită pentru doamna Bennet. Aveau mai mulți copii. Cea mai mare dintre ei, o fată cu mult bun-simț şi inteligentă, în vârstă de douăzeci şi şapte de ani, era prietena intimă a lui Elizabeth.

    Era absolut necesar ca domnişoarele Lucas şi Bennet să se întâlnească şi să analizeze balul; prin urmare, în dimineața ce urmă acelei întruniri, primele se înfățişară la Longbourn ca să asculte şi să discute.

    Tu ai început seara bine, Charlotte, i se adresă doamna Bennet, plină de politețe, domnişoarei Lucas. Ai fost prima aleasă de domnul Bingley.

    – Aşa este; se pare însă că a doua alegere i-a fost mai pe plac.

    – A, bănuiesc că vorbeşti despre Jane, pentru că a dansat de două ori cu ea. Ce-i drept, pare că a admirat-o – da, chiar cred că aşa e; am auzit ceva despre asta, numai că nu-mi prea amintesc ce anume, ceva legat de domnul Robinson.

    – Vă referiți probabil la discuția dintre el şi domnul Robinson, pe care s-a întâmplat să o aud; nu v-am povestit? Domnul Robinson l-a întrebat dacă îi plac întrunirile noastre de la Meryton, dacă nu crede că sunt multe femei frumoase la bal şi care dintre ele i se pare cea mai frumoasă? Iar la ultima întrebare el a răspuns de îndată: „Fără îndoială, cea mai mare dintre domnişoarele Bennet; nu e chip să mă înşel în privința asta".

    – Pe cuvântul meu, asta e o părere foarte fermă! Mă face chiar să mă gândesc că… dar, în orice caz, poate că n-o să ducă la nimic.

    – Ceea ce am auzit eu a fost mult mai folositor decât conversația la care ai fost tu martoră, Eliza, continuă Charlotte. Pe domnul Darcy nu merită să-l asculți la fel de mult ca pe prietenul său, nu-i aşa? Biata Eliza, să fie doar tolerabilă!

    – Te rog să nu-i bagi în cap lui Lizzy să se simtă jignită de felul urât în care s-a purtat față de ea, pentru că omul acesta e aşa de nesuferit, încât ar fi de-a dreptul un mare ghinion să-i fii pe plac. Aseară, doamna Long mi-a spus că a stat lângă ea o jumătate de oră fără să-şi dezlipească măcar o dată buzele.

    – Eşti sigură, mamă? Nu cumva te înşeli un pic? întrebă Jane. Eu sunt sigură că l-am văzut pe domnul Darcy stând de vorbă cu ea.

    – Da, dar numai pentru că l-a întrebat ea, în cele din urmă, dacă îi place Netherfield, iar el n-a putut evita să-i răspundă; dar ea mi-a spus că părea destul de iritat că i se adresase cuvântul.

    – Domnişoara Bingley mi-a spus, interveni Jane, că nu vorbeşte niciodată prea mult, dacă nu se află printre prieteni apropiați. Cu ei e deosebit de amabil.

    – Draga mea, nu cred o iotă din ce-mi spui. Dacă ar fi atât de amabil, ar fi conversat cu doamna Long. Dar pot să-mi dau seama cum a fost: toată lumea spune că e plin de el, şi aş zice că o fi aflat că doamna Long nu are trăsură şi că a venit la bal într-o trăsură de piață.

    – Nu mă deranjează că n-a vorbit cu doamna Long, zise domnişoara Lucas, dar aş fi vrut să danseze cu Eliza.

    – În locul tău, Lizzy, spuse mama ei, n-aş dansa nici altă dată cu el.

    – Doamnă, cred că pot făgădui liniştită că n-o să dansez niciodată cu el.

    – Mândria lui, zise domnişoara Lucas, nu mă jigneşte prea mult pe mine, căci are o anume îndreptățire. Nu e deloc de mirare că un tânăr atât de fin, având de partea lui drept avantaje familia, averea, totul, are o părere atât de bună despre propria persoană. Dacă mi-e îngăduit să spun, are dreptul să fie mândru.

    – E foarte adevărat, răspunse Elizabeth, şi aş putea să trec cu uşurință cu vederea peste mândria lui, dacă nu mi-ar fi rănit-o pe a mea.

    – Mândria, observă Mary, tare încântată de soliditatea reflecțiilor sale, mândria e un defect foarte comun, aş crede. Toate lecturile mele m-au convins că e foarte întâlnită; că omul e predispus la ea de la natură şi că foarte puțini dintre noi suntem iertați de a fi încântați de o calitate pe care o avem sau de alta, reală sau închipuită. Vanitatea şi mândria sunt două lucruri diferite, deşi aceste cuvinte sunt folosite adesea unul în locul celuilalt. O persoană poate fi mândră, fără să fie vanitoasă. Mândria are legătură mai degrabă cu părerea pe care o avem despre noi înşine, iar vanitatea se referă la ceea ce cred alții despre noi.

    – Dacă aş fi eu la fel de bogat ca domnul Darcy, exclamă unul dintre băieții Lucas, care venise împreună cu surorile lui mai mari, nici nu mi-ar păsa cât de mândru aş fi. Aş avea o pereche de copoi şi aş bea în fiecare zi câte o sticlă de vin.

    – În acest caz, ai bea mult mai mult decât ar trebui, zise doamna Bennet, şi dacă te-aş vedea că faci asta, ți-aş lua imediat sticla din față.

    Băiatul o contrazise că n-o va face; ea continuă să declare că aşa va fi, iar disputa nu se sfârşi decât odată cu vizita.

    Capitolul 6

    Curând după asta, doamnele de la Longbourn le făcură o vizită celor de la Netherfield. Vizita fu întoarsă cum se cuvine, la timpul potrivit. Manierele plăcute ale domnişoarei Bennet făcură ca bunăvoința doamnei Hurst şi a domnișoarei Bingley să se mărească; şi, cu toate că mama fu declarată intolerabilă, iar surorile cele mai mici nedemne nici măcar să vorbească despre ele, față de cele două surori mai mari fu exprimată dorința de a le cunoaşte mai bine pe ele. Jane primi această atenție cu cea mai mare plăcere, însă lui Elizabeth nu-i scăpa trufia cu care se purtau cu toată lumea, fără s-o scutească întru totul nici măcar pe sora ei de asta, şi nu avea cum să le placă; deşi amabilitatea față de Jane, atâta câtă era, se datora probabil influenței pe care o avea admirația fratelui lor. De fiecare dată când se întâlneau, era evident pentru toată lumea că el chiar o admira, iar pentru Elizabeth era clar că Jane se lăsa dusă de preferința pe care o avusese încă din prima zi pentru el şi că era foarte îndrăgostită; se gândea însă încântată că această preferință a surorii ei nu avea să fie descoperită de lume, întrucât Jane combina o mare profunzime a sentimentelor cu o fire calmă şi o bună dispoziție egală, care o apărau de bănuielile băgăcioşilor. Deschise acest subiect cu domnişoara Lucas.

    – Poate că e bine, replică Charlotte, să poți să te ascunzi de ochii altora într-o asemenea situație; uneori însă e un dezavantaj să fii atât de reținut. Dacă o femeie îşi ascunde afecțiunea cu tot atâta îndemânare şi de obiectul ei, e posibil să piardă ocazia de a-l prinde în mreje; iar atunci, slabă consolare ar fi că a ținut şi restul lumii în aceeaşi ignoranță. În aproape orice ataşament e atâta gratitudine sau vanitate, încât nu e deloc bine ca oamenii să fie lăsați de capul lor. Toți putem să începem să nutrim afecțiune în mod liber – o uşoară preferință e absolut firească: dar foarte puțini au îndeajuns de mult curaj să se îndrăgostească fără nici o încurajare. În nouă cazuri din zece, e chiar mai bine ca o femeie să arate mai multă afecțiune decât simte. Fără îndoială, lui Bingley îi place sora ta; dar poate că nu va nutri niciodată mai mult pentru ea, dacă nu îl ajută puțin.

    – Dar ea chiar îl ajută, atât cât îi permite firea. Dacă eu pot să-mi dau seama de sentimentele ei pentru el, atunci ar fi chiar nătărău dacă nu le-ar observa şi el.

    – Eliza, aminteşte-ți că el nu cunoaşte tempera­men­tul lui Jane la fel de bine ca tine.

    – Dar dacă o femeie are o înclinație pentru un bărbat şi nu-şi dă osteneala s-o ascundă, atunci el trebuie s-o descopere.

    – Probabil o s-o descopere, dacă o vede destul. Dar, cu toate că Bingley şi Jane se întâlnesc îndeajuns de des, nu petrec niciodată prea multe ceasuri împreună; şi, cum se întâlnesc mereu în adunări mari, e imposibil să-şi petreacă toate clipele stând de vorbă unul cu altul. De aceea, Jane ar trebui să profite cât mai mult de fiecare jumătate de ceas în care îi poate atrage atenția. Şi când va fi sigură de el, o să aibă destulă vreme ca să se îndrăgostească oricât de tare va dori.

    – Planul tău e bun, replică Elizabeth, în situațiile în care nu intră în discuție decât dorința de a face o partidă bună; şi dacă eu aş dori să îmi găsesc un soț bogat, sau un soț, pur şi simplu, cred că l-aş folosi. Dar sentimentele lui Jane sunt diferite: ea nu acționează mânată de un scop. Şi, în plus, nici ea nu poate să fie sigură de cât e de atrasă de el, nici de cât de rezonabil e

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1