Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Povestiri din Petersburg

Povestiri din Petersburg

Citiți previzualizarea

Povestiri din Petersburg

evaluări:
3/5 (2 evaluări)
Lungime:
227 pagini
4 ore
Lansat:
11 nov. 2019
ISBN:
9786063354250
Format:
Carte

Descriere

Fie că este un bărbier mocăit, cicălit de nevastă, care intră în bucluc din cauza unui nas găsit în pâine, sau un funcționar pasionat de litere care își cheltuiește averea pe o manta, eroul scrierilor lui Gogol este
un om al exceselor. Cuprinzând cele mai reprezentative nuvele ale autorului – „Nevski Prospekt“, „Nasul“, „Portretul“, „Mantaua“, „Caleașca“ și „Însemnările unui nebun“ –, volumul Povestiri din Petersburg este dovada geniului unui scriitor care urmărește să redea adevărul vieții, realizând o frescă necruțătoare a societății birocratice a timpului său.
N.V. Gogol
Povestiri din Petersburg 115
N.V. Gogol Povestiri din Petersburg
www

Pricina acelei veselii care s-a făcut remarcată în primele mele scrieri se explică printr-o anume necesitate sufletească.
Mă încercau accese de deprimare, inexplicabile chiar pentru mine însumi, care proveneau probabil din starea
mea bolnăvicioasă. Ca să mă distrez, născoceam toate lucrurile comice de care eram în stare.
N.V. Gogol

Lansat:
11 nov. 2019
ISBN:
9786063354250
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Povestiri din Petersburg

Cărți conex

Previzualizare carte

Povestiri din Petersburg - N.V Gogol

Nevski Prospekt

În Petersburg, nu-i nimic mai frumos decât Nevski Prospekt; pentru Petersburg, el înseamnă totul. Prin ce nu strălucește frumusețea asta de stradă a capitalei noastre! Ştiu că nici unul dintre palizii ei locuitori și funcționari n-ar da Nevski Prospekt pentru toate bogățiile din lume. De Nevski Prospekt e încântat nu numai cel care are douăzeci și cinci de ani, mustăți frumoase și surtuc minunat cusut, ci chiar și acela în a cărui barbă încep să iasă firele albe și al cărui cap e neted ca o tavă de argint. Dar cucoanele! O, cucoanelor li-i și mai plăcut Nevski Prospekt! Dar cui nu-i place? Abia ai ieșit pe Nevski Prospekt, și-ți și vine să te plimbi! Chiar dacă ai avea vreun interes, vreo afacere urgentă, odată ajuns aici, uiți de orice treabă. Aici e unicul loc unde oamenii apar fără treburi, unde nu i-a adus interesul sau afacerile mercantile de care e cuprins Petersburgul. Omul întâlnit pe Nevski Prospekt pare mai puțin egoist decât cel de pe Morskaia, Gorohovaia, Liteinaia, Meșcianskaia și alte străzi, care umblă pe jos sau trece în goana birjei sau a caretei, având zugrăvite pe față lăcomia, zgârcenia sau interesul.

Nevski Prospekt este locul de întâlnire al întregii socie­tăți din Petersburg. Un locuitor din cartierul Petersburg sau Vîborg, care nu și-a văzut de câțiva ani un prieten din Peski ori de la bariera Moscovei, poate fi sigur că-l va întâlni neapărat aici. Nici un anuar de adrese, nici un birou de informații nu-ți va da lămuriri mai exacte decât îți dă Nevski Prospekt. Atotputernicul Nevski Prospekt! Singura distracție a Petersburgului, atât de sărac în petreceri! Cât de curat îi sunt măturate trotuarele și, Doamne! câte picioare și-au lăsat urmele pe ele! Şi ciubota grosolană și murdară a soldatului rezervist, sub a cărei greutate parcă și granitul crapă; și ghetuța-miniatură, ușoară ca fumul, a cuconiței tinere care-și întoarce căpșorul spre vitrinele strălucitoare, cum se întoarce floarea-soarelui către soare; și sabia zăngănitoare a sublocotenentului plin de nădejdi, care lasă pe trotuar o zgârietură adâncă, tot ce e pe Nevski Prospekt exprimă puterea forței sau puterea slăbiciunii. Cu ce iuțeală se desfășoară fantastica panoramă, într-o singură zi! Câte schimbări nu suportă el în douăzeci și patru de ore! Să începem cu dimineața, când tot Petersburgul miroase a pâine caldă, abia scoasă din cuptor, și-i plin de bătrânele în rochii și pelerine zdrențăroase, care ațin calea trecătorilor milostivi sau a celor care intră în biserică. În vremea aceasta, Nevski Prospekt e pustiu: proprietarii trupeși ai magazinelor și vânzătorii dorm încă, în cămășile lor de olandă, sau își săpunesc obrazul nobil și beau cafea. Cerșetorii s-adună la ușile cofetăriilor; somnoros, Ganimede, care ieri zbura ca o muscă, împărțind cești de ciocolată, iese acum fără cravată, cu mătura în mână, aruncându-le pateuri vechi și alte resturi. Pe ulițe, umblă forfota norodul truditor: uneori vezi țărani ruși mergând zoriți la lucru, cu ciubotele așa de murdare de var, încât nici apa canalului Ekaterininski, vestit prin curățenia lui, nu le-ar putea spăla. În timpul acesta, nu prea-i bine să umble cucoanele, pentru că rușilor le place să pronunțe cuvinte tari, pe care de bună seamă cucoanele nu le aud nici la teatru! Vezi uneori câte un funcționar somnoros trecând cu geanta la subsuoară, căci drumul spre instituția lui trece prin Nevski Prospekt. Se poate spune că în timpul acesta, adică până la ora 12, Nevski Prospekt nu reprezintă pentru nimeni un scop, ci un mijloc: treptat, el se umple de lumea cu grijile, ocupațiile și necazurile ei, de lumea care nu se gândește deloc la dânsul. Mujicul vorbește despre zece copeici sau șapte parale, bătrânele și bătrânii dau din mâini sau vorbesc singuri, uneori cu gesturi foarte elocvente, dar nimeni nu-i ascultă și nimeni nu râde de ei, afară de băiețandrii îmbrăcați în halate pestrițe, care trec ca fulgerul pe Nevski Prospekt, ținând în mână niște sticle goale sau niște cizme noi. În timpul acesta, nu-ți ia nimeni în seamă felul cum ești îmbrăcat: poți să ai și șapcă în loc de pălărie, iar gulerul poate să se vadă cât de tare deasupra cravatei.

La orele 12, Nevski Prospekt e invadat de pedagogii de toate națiile, care însoțesc copii cu gulerașe de batist. Jones-ii englezi și Cocq-ii francezi, mergând la braț cu copiii încredințați grijii lor părintești, le explică cu o cuviincioasă seriozitate că magazinele au firme, ca să putem ști ce anume articole se găsesc înăuntru. Guvernantele, miss-ele palide și slavele roze, calcă impunător în urma fetișcanelor subțirele și vioaie, sfătuindu-le ba să-și ridice un umăr mai sus, ba să se țină mai drept. Într-un cuvânt, la vremea asta, Nevski Prospekt e un Nevski Prospekt pedagogic. Cu cât ne apropiem de ora 2, cu atât se reduce și numărul guvernantelor, al pedagogilor și al copiilor; în sfârșit, locul copiilor este luat de părinții lor distinși, care își duc la braț consoartele slabe de nervi, îmbrăcate în rochii pestrițe și multicolore. Puțin câte puțin, la societatea lor se adaugă toți cei care și-au sfârșit importantele ocupații casnice, adică au discutat cu medicul despre vreme, despre un mic coș apărut pe nas, s-au interesat de sănătatea cailor și a copiilor plini de talente; au citit anunțurile din gazete sau vreun articol important cu privire la cei sosiți sau plecați; în sfârșit, au băut câte o ceașcă de cafea sau de ceai. Acestora li se adaugă apoi cei care au o soartă demnă de invidiat, fiind posesori ai binecuvântatului titlu de funcționari cu însărcinări speciale; li se mai adaugă și cei cu slujbe la Ministerul de Externe, care se disting prin apucăturile și îndeletnicirile lor nobile. Doamne, ce slujbe și ocupații minunate sunt pe lume! Cum înalță ele sufletul și cum îl desfată! Dar vai! Eu n-am slujbă și-s lipsit de plăcerea de a cunoaște purtarea fină a șefilor. Tot ce întâlnești pe Nevski Prospekt e plin de bună-cuviință, bărbați cu mâinile în buzunarele redingotelor lungi, femei cu jachete de atlas roz, albe, bleu-pal și cu pălării. Veți întâlni aici favoriți unici în felul lor, aranjați sub cravate cu o artă neînchipuită, favoriți ca atlasul sau catifeaua, negri cum e zibelina sau cărbunele – dar, vai, favoriții aceștia aparțin numai Ministerului de Externe! Pe cei cu slujbe la alte ministere, providența i-a lipsit de favoriți negri, așa că-s obligați, spre marea lor neplăcere, să-i poarte așa roșcați cum sunt. Veți întâlni aici minunate mustăți, pe care nu le-ar putea zugrăvi nici o pană, nici un penel; mustăți cărora li s-au închinat jumătate din anii cei mai buni ai vieții, mustăți care sunt zi și noapte obiectul unor atenții îndelungate; mustăți pe care s-au turnat cele mai sublime parfumuri; mustăți unse cu pomezile cele mai scumpe și mai rare; mustăți care se răsucesc în timpul nopții pe hârtie velină; mustăți de care cei ce le poartă sunt legați sufletește în modul cel mai mișcător și pentru care sunt invidiați de trecători. Mii de pălării de toate felurile, mii de rochii, mii de basmale multicolore, fine, de care posesoarele lor se simt strâns legate timp de două zile întregi, orbesc pe oricine trece pe Nevski Prospekt. S-ar părea că o mare întreagă de fluturi, ridicați deodată de pe lujere, se revarsă, asemenea unui nor strălucitor, peste bondarii negri de sex masculin. Veți întâlni aici talii pe care nu le-ați fi putut visa vreodată: subțirele, înguste, talii care nu-s mai groase decât gâtul unei sticle și în fața cărora vă veți da cu respect la o parte, pentru ca nu cumva să le atingeți din nebăgare de seamă cu cotul dumneavoastră nepoliticos; inima vă va fi cuprinsă de teamă ca nu cumva să frângeți, chiar cu o răsuflare neprevăzătoare, creația aceasta minunată a naturii și a artei. Dar ce mâneci de cucoane veți întâlni pe Nevski Prospekt! Ah, ce splendoare! Unele seamănă cu două baloane, încât ai impresia că doamna respectivă s-ar ridica dintr-odată în aer, dacă n-ar susține-o bărbatul; căci a ridica în aer o cucoană e tot așa de plăcut și de ușor, ca și a ridica o cupă de șampanie la gură. Nicăieri nu se salută așa de politicos și de natural ca pe Nevski Prospekt! Veți întâlni aici un zâmbet unic, un zâmbet culme a artei; uneori, veți întâlni un astfel de zâmbet, încât vă veți topi de plăcere, nu altceva; iar alteori un zâmbet care are să vă facă să credeți că sunteți una cu pământul – și vă veți pleca fruntea; pe când alteori veți întâlni un astfel de zâmbet, încât vă veți simți mai înalți decât vârful clădirii Amiralității – și vă veți înălța capul… Veți auzi aici discutându-se despre concerte, despre vreme, în limba cea mai aleasă și cu sentimentul propriei demnități. Veți întâlni caractere și lucruri de nepătruns. Doamne! Ce firi ciudate întâlnești pe Nevski Prospekt! Există un soi de oameni care, dacă te întâlnesc, trebuie să-ți privească numaidecât cizmele; iar după ce ai trecut, își întorc capul să-ți vadă croiala hainelor. Nu pot înțelege nici până azi de ce fac ei asta. La început, credeam că-s cizmari; dar nu; cea mai mare parte dintre ei au slujbe la diferite instituții, mulți pot scrie rapoarte admirabile de la o instituție de stat la alta, sau sunt oameni care se ocupă cu plimbările, cu cititul gazetelor prin cofetării; într-un cuvânt, cea mai mare parte dintre ei sunt oameni onorabili.

În acest binecuvântat timp de la 2 la 3 după-amiază, timp în care s-ar putea spune că pe Nevski Prospekt, capitala se pune în mișcare, are loc o importantă expoziție a celor mai bune lucruri pe care le produce omul. Unul își arată haina luxoasă, cu cea mai bună blană de castor; altul, un minunat nas grecesc; al treilea, niște favoriți neîntrecuți; a patra, o frumoasă pereche de ochișori și o pălărie minunată; al cincilea, un talisman pe degetu-i mic și elegant; a șasea, un picioruș cu o ghetuță fermecătoare; al șaptelea, o cravată care stârnește uimirea; al optulea, niște mustăți care te uluiesc.

Cum bate ora 3, expoziția ia sfârșit și lumea începe să se rărească. La ora 3 o nouă schimbare. Pe Nevski Prospekt apare deodată primăvara; întregul Nevski Prospekt se umple atunci de funcționarii îmbrăcați în uniforme verzi; flămânzi, consilierii titulari, consilierii de curte și consilierii de toate celelalte categorii se silesc din răsputeri să-și iuțească mersul. Tinerii registratori de colegiu și secretarii de guvernământ și de colegiu se grăbesc să se folosească de timp, spre a se plimba pe Nevski Prospekt, cu un aer care ar vrea s-arate că n-au stat la slujbă șase ceasuri, fără întrerupere. Doar bătrânii secretari de colegiu și consilierii titulari și de curte merg repede, cu capul în pământ, căci lor nu le arde să se uite la trecători; grijile nu i-au părăsit încă – iar capul lor e o babilonie și o arhivă întreagă de lucrări începute și neterminate. Multă vreme, în loc de firme, ei văd dosarul cu hârtii sau fața rotundă a șefului secretariatului. La ora 4, Nevski Prospekt e pustiu, și e foarte puțin probabil să mai întâlnești funcționari; doar vreo croitoreasă cu o cutie în mână trece strada în grabă; vreo biată victimă a unui grefier filantrop, părăsită de acesta, îmbrăcată într-un palton de dimie; vreun original sosit de curând, pentru care toate ceasurile sunt la fel; vreo englezoaică lungă și deșirată cu poșetă și cu o carte în mână; vreun rus, calfă de atelier, cu barba subțire, îmbrăcat într-un surtuc de bumbac cu talia înaltă și trăind ca frunza pe apă, care calcă respectuos pe trotuar, și-și mișcă și spatele, și mâinile, și picioarele, și capul; uneori vreun mic meseriaș; încolo nu mai întâlnești pe nimeni pe Nevski Prospekt.

Dar îndată ce întunericul se așterne peste clădiri și străzi, iar vardistul, acoperit cu o pătură, se urcă pe scară pentru a-și aprinde felinarul, și când prin ferestruicile joase ale dughenelor încep să se arate imaginile care nu îndrăznesc să apară în plină zi, Nevski Prospekt învie și începe să se miște. E ora misterelor, sub lumina ademenitoare și minunată a lămpilor. Veți întâlni atunci foarte mulți tineri, cea mai mare parte dintre ei neînsurați, în haine și mantale călduroase. La vremea asta, se simte parcă un țel, sau mai curând ceva ce amintește un țel, ceva extrem de nedefinit; pașii tuturor devin mai grăbiți și foarte neregulați. Pe pavaj și pe ziduri apar umbre lungi, ale căror capete aproape ating podul Polițeiski. Tinerii registratori și secretari de gubernie și de colegiu se plimbă mult timp; dar majoritatea bătrânilor registratori de colegiu, a consilierilor titulari și de curte stau acasă, fie pentru că sunt căsătoriți, fie din cauza meselor foarte bune pe care le pregătesc bucătăresele lor nemțoaice. Aici îi veți întâlni pe bătrânii respectabili, care la ora două se plimbau cu un aer atât de grav și cu o extraordinară noblețe pe Nevski Prospekt; îi veți vedea pe bătrânii aceștia, ca și pe tinerii impiegați, alergând să se uite pe sub pălăria vreunei dame zărite încă de departe, ai cărei obraji și buze groase sunt fardate din plin. Multora dintre cei care se plimbă le place să facă lucrul acesta, dar mai mult decât la toți le place vânzătorilor, meseriașilor, negustorilor, care se plimbă în grupuri mari, la braț, îmbrăcați în surtuce nemțești.

– Stai! rostea în vremea asta locotenentul Pirogov tânărului îmbrăcat în frac și cu pelerină, care mergea cu dânsul. Ai văzut-o?

– Am văzut-o! E minunată, leit Bianca lui Perugino¹.

– Despre ce vorbești?

– Despre ea! Despre aceea cu părul negru! Ce ochi, Doamne! Ce ochi! Totul e o minune la dânsa: atitudinea, conturul, ovalul feței…

– Eu mă gândeam la blonda din urma ei… De ce nu te duci după brunetă dacă ți-a plăcut așa de tare?

– O, cum se poate… strigă tânărul în frac, înroșindu-se; parcă-i dintr-acelea care umblă seara pe Nevski Prospekt? Trebuie să fie o doamnă din înalta societate, spuse el oftând. Numai pelerina de pe dânsa costă vreo 80 de ruble!

– Prostule! îi răspunse Pirogov, împingându-l cu de-a sila în direcția în care se vedea fluturând pelerina țipătoare. Du-te, prostănacule! Nu pierde ocazia! Eu mă duc după blondă!…

Şi cei doi prieteni se despărțiră. „Vă știm noi pe toate!" își spunea Pirogov, cu un zâmbet de mulțumire și încredere în sine, convins că nu există frumusețe care să-i poată rezista.

Tânărul cu pelerină și frac, cu pas timid și nesigur, trecu de partea cealaltă, unde flutura în depărtare pelerina pes­triță, care arunca reflexe vii când trecea prin dreptul felinarelor și se întuneca îndată ce se îndepărta de ele. Inima îi bătea; grăbea pasul, fără să vrea. Şi nici nu îndrăznea să creadă că ar avea vreun drept la atenția frumoasei care parcă plutea în depărtare, și cu atât mai puțin putea admite gândul murdar la care făcuse aluzie locotenentul Pirogov. Voia, totuși, să vadă casa unde locuia făptura aceea frumoasă, care părea căzută pe Nevski Prospekt de-a dreptul din cer și care desigur va zbura cine știe unde… Şi tânărul mergea acum așa de repede, încât mereu se izbea de domni serioși, cu favoriți cărunți. Tânărul acesta făcea parte din acea categorie de oameni care la noi constituie un fenomen destul de ciudat, oameni care pot fi socotiți cetățeni ai Petersburgului, atât cât o față văzută în vis ține de realitate. E o tagmă cu totul aparte, neobișnuită în orașul acesta, unde toți locui­torii sunt sau funcționari, sau negustori, sau meșteșugari nemți. Tânărul acesta era un pictor! O apariție ciudată, nu? Un pictor în Petersburg! Un pictor pe pământul zăpezilor, un pictor în țara finilor, unde totul e umed, drept, neted, palid, cenușiu și cețos. Pictorii aceștia nu seamănă deloc cu pictorii italieni, mândri și înflăcărați ca Italia și cerul ei – ci, contrar acestora, cea mai mare parte din ei sunt oameni buni, blânzi, rușinoși, fără griji, iubindu-și arta în tăcere, bând ceaiul cu vreo doi prieteni într-o odăiță și discutând simplu despre obiectul admirat, fără a năzui la mai mult; ei cheamă mereu la dânșii câte o bătrână cerșetoare și-o pun să pozeze câte șase ceasuri la rând, pentru a-i transpune pe pânză înfățișarea jalnică și indiferentă; pictează perspectiva odăii unde se găsesc tot felul de nimicuri de-ale pictorilor: mâini și picioare de ghips devenite cafenii din cauza colbului și a vremii, șevalete rupte, palete răsturnate, un amic cântând din chitară, pereți mânjiți cu vopsele, o fereastră deschisă prin care se vede Neva palidă cu pescari săraci în cămăși roșii. În toate picturile lor, este un colorit tulbure, cenușiu, pecetea de neșters a Nordului. Cu toate acestea, ei lucrează cu o adevărată desfătare; deseori ascund într-înșii talente adevărate, asupra cărora, dacă ar adia aerul proaspăt al Italiei, s-ar dezvolta liber, puternic, strălucitor, asemenea unor plante scoase din odaie la aer curat. Mai toți sunt timizi; vederea unei decorații sau a unui epolet impunător îi pune într-o încurcătură așa de mare, încât, fără să vrea, își scad prețul operelor.

Uneori le place să se îmbrace elegant; dar eleganța pare așa de nepotrivită cu ei, încât parc-ar fi un petic. Veți vedea câteodată la dânșii un frac excelent și o pelerină murdară, o vestă scumpă de catifea și un surtuc mânjit de vopsele peste tot. Tot așa veți vedea câteodată, într-un peisaj neterminat al vreunuia dintre ei, o nimfă desenată cu capul în jos – pe care pictorul, negăsind alt loc, a schițat-o pe fondul mânjit al unei opere vechi, pe care cândva o pictase cu desfătare. Niciodată n-o să vi se uite drept în ochi; iar dacă au să vă privească, o vor face cu o privire tulbure și nedefinită; nu vă vor străpunge cu privirea de uliu a unui cercetător sau cu privirea mândră, de șoim, a ofițerului de cavalerie; aceasta din cauză că, pe când vă privesc trăsăturile, ei văd în același timp și trăsăturile vreunui Hercule de ghips din camera lor de-acasă; ori își închipuie vreun tablou pe care au de gând să-l lucreze de acum înainte; din cauza asta răspunsurile lor sunt deseori fără legătură; uneori răspund aiurea și, cu cât lucrurile li se amestecă în cap mai mult, devin tot mai timizi. Acestei categorii de oameni îi aparține și tânărul pictor Piskariov, cel descris de noi; rușinos, timid, dar purtând în sufletul lui scânteia sentimentului, gata să devină flacără, în condiții prielnice. Iată-l grăbindu-se, cuprins de un fior tainic, către ținta care l-a impresionat atât de mult, încât se miră el singur de îndrăzneala lui. Ființa necunoscută, care-i rămăsese întipărită în ochi, în gânduri, în simțuri, întoarse deodată capul și se uită la dânsul. Doamne, ce trăsături dumnezeiești! Ce albeață orbitoare a frunții minunate, umbrită de un păr frumos ca piatra de agată! Iar minunatele bucle îi cădeau în unde de sub pălărie, atingându-i obrajii cuprinși de-o roșeață proaspătă și fină, pricinuită de frigul serii. Buzele ei strânse păreau că închid în ele un roi de vise minunate. Tot ce rămâne din amintirile copilăriei, toate visările și închipuirile inspirate de lumina candelei, toate acestea păreau că s-au contopit, oglindindu-se pe buzele ei armonioase! Ea îl privi – și inima lui se cutremură; îl privi aspru, indignată parcă, pentru că a urmărit-o atât de obraznic; dar pe fața ei până și mânia era fermecătoare. Cuprins de timiditate și de rușine, el se opri, uitându-se în pământ; dar cum să piardă această dumnezeiască făptură, și să nu știe măcar locul sfânt unde a pogorât acest oaspete divin? Cu aceste gânduri, tânărul visător se hotărî s-o urmărească mai departe. Pentru a nu fi observat, rămase la o oarecare distanță; dar în timp ce

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Povestiri din Petersburg

3.0
2 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor