Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Adversarul secret

Adversarul secret

Citiți previzualizarea

Adversarul secret

Lungime:
338 pagini
3 ore
Lansat:
16 ian. 1900
ISBN:
9786063355059
Format:
Carte

Descriere

Primul Război Mondial tocmai s-a încheiat, iar doi prieteni, Tommy, care a fost soldat, şi Tuppence, o fostă infirmieră pe front, au nevoie disperată de o slujbă sau de orice alt mijloc prin care ar putea face rost de bani. Se trezesc în schimb implicaţi într-o afacere de spionaj cu miză foarte importantă pentru Marea Britanie şi SUA: cele două ţări, dar şi un misterios şi puternic adversar vor să pună mâna pe nişte documente transportate în 1915 pe vasul Lusitania.
Documentele ar putea împiedica izbucnirea unui nou război, dar cum ar putea Tommy şi Tuppence să o găsească după atâţia ani pe misterioasa Jane Finn, singura care ştie unde se află acestea? Este primul dintre cazurile pe care le vor rezolva Tommy și Tuppence.

Lansat:
16 ian. 1900
ISBN:
9786063355059
Format:
Carte

Despre autor

Agatha Christie is the most widely published author of all time, outsold only by the Bible and Shakespeare. Her books have sold more than a billion copies in English and another billion in a hundred foreign languages. She died in 1976, after a prolific career spanning six decades.


Legat de Adversarul secret

Cărți conex

Previzualizare carte

Adversarul secret - Agatha Christie

Prolog

Era ora două a după-amiezii de 7 mai 1915. Lusitania fusese lovită de două torpile succesive și se scufunda rapid, în timp ce bărcile erau lansate la apă cu cea mai mare viteză. Femeile și copiii erau aliniați, așteptându-și rândul. Unele dintre ele încă se agățau cu disperare de soți şi tați; altele îşi strângeau tare la piept copiii. O fată stătea singură, uşor retrasă față de ceilalți. Era destul de tânără, cel mult optsprezece ani. Nu părea în­fri­coşată şi privea drept înainte, cu ochi încremeniți.

– Îmi cer iertare.

Când auzi o voce de bărbat lângă ea, tresări şi se răsuci înspre acesta. Îl mai văzuse pe cel care vorbise printre pasagerii de la clasa întâi. Bărbatul avea un oarecare aer misterios care îi încân­ta­se imaginația. Nu vorbea cu nimeni. Dacă i se adresa cineva, îi tăia rapid vorba. De asemenea, avea un fel nervos de-a privi peste umăr, aruncând priviri bănuitoare.

Observă acum că era foarte agitat. Avea bro­boane de sudoare pe frunte. Era evident foarte speriat. Şi, totuşi, nu i se părea genul de bărbat care să se teamă de o întâlnire cu moartea!

– Da?

Îi aruncă o privire întrebătoare. El rămase locului, privind-o cu un fel de şovăială disperată.

– Trebuie să fie! bombăni el ca pentru sine. Da, este singura cale. Apoi spuse brusc cu voce tare: Eşti americancă?

– Da.

– Patriotă?

Fata se îmbujoră.

– Nu aveți nici un drept să întrebați aşa ceva! Bineînțeles că sunt!

– Nu te simți ofensată. Nu ai fi deloc supărată dacă ai şti câte sunt în joc. Dar trebuie să am încredere în ci­neva – şi trebuie să fie o femeie.

– De ce?

– Pentru că „femeile şi copiii au întâietate". Se uită în jur şi îşi coborî vocea. Am nişte documente foarte importante. Contează enorm pentru Aliați în război. Înțelegi? Aceste documente trebuie să fie salvate! Au mai multe şanse cu tine, decât cu mine. Vrei să le iei?

Fata întinse mâna.

– Aşteaptă! Trebuie să te avertizez. S-ar putea să existe riscuri – dacă am fost urmărit. Nu cred că am fost, dar nu se ştie niciodată. Dacă am fost, vor exista pericole. Ai curajul necesar ca să mergi până la capăt?

Fata zâmbi.

– Sigur că merg până la capăt. Şi sunt foarte mândră că am fost aleasă! Ce voi face cu ele după aceea?

– Urmăreşte ziarele! Voi da anunț la mica pu­blicitate din The Times şi voi începe cu „Ca­ma­rad de navă". Dacă în trei zile nu vezi nici un anunț, ei bine, vei şti că nu am avut prea mult noroc. Atunci du pachetul la ambasada americană şi înmânează-i-l chiar ambasadorului. Ai înțeles?

– Foarte bine.

– Atunci pregăteşte-te – îmi voi lua la revedere. O prinse de mână. La revedere. Mult noroc, spuse el, mai tare.

Ea îşi închise mâna peste pachetul impermeabil pe care îl ținuse bărbatul în palmă.

Lusitania se înclină mai mult spre tribord. Drept răspuns la o comandă rapidă, fata înaintă şi îşi ocupă locul în barcă.

Capitolul 1

Tinerii Aventurieri S.R.L.

– Tommy, bătrâne!

– Tuppence, băbuțo!

Cei doi tineri se salutară cu afecțiune şi blocară pentru moment gura de metrou de pe Dover Street. Adjectivul „bătrân" era înşelător. Vârstele lor, la un loc, cu siguranță nu ar fi însumat patru­zeci şi cinci de ani.

– Nu te-am văzut de secole, continuă tânărul. Încotro te duci? Hai să mâncăm un corn. Înce­pem să devenim cam nepopulari aici, la cum blo­căm trecerea. Să mergem.

Fata încuviință şi o porniră în jos pe strada Dover, înspre Piccadilly.

– Deci, spuse Tommy, unde să mergem?

Neliniştea uşoară din tonul lui nu scăpă ne­percepută de urechile perspicace ale domnişoarei Prudence Cowley, cunoscută prietenilor apropiați din cine ştie ce motiv misterios drept „Tuppence". Se năpusti deodată.

– Tommy, eşti lefter!

– Nici vorbă de-aşa ceva, declară Tommy ne­convingător. Mă scald în bani.

– Ai fost mereu un mincinos îngrozitor, spuse Tuppence pe un ton sever, deşi ai reuşit o dată să o convingi pe sora Greenbank că doctorul ți-a prescris bere drept tonic, dar a uitat să noteze pe fişă. Mai ții minte?

Tommy chicoti.

– Sigur că îmi amintesc! Ce s-a înfuriat mâța aia bătrână când a aflat! Nu că ar fi fost o femeie rea de felul ei! Un spital bun – a ajuns la pământ, ca toate de altfel. M-au demobilizat.

Tuppence oftă.

– Da. Şi pe tine?

Tommy încuviință.

– Cu două luni în urmă.

– Gratificația? întrebă Tuppence.

– Cheltuită.

– Of, Tommy!

– Nu, băbuțo, nu i-am cheltuit pe plăceri. Nu am eu norocul ăsta! Prețul vieții – banală şi sim­plă, sau liniştită – în zilele noastre este, te asigur, în caz că nu ştii…

– Copilul meu drag, îl întrerupse Tuppence, nu există lucru pe care să nu îl ştiu despre prețul vieții. Am ajuns la „Lyons" şi fiecare va plăti pen­tru el. Și gata!

După care Tuppence urcă la etaj.

Localul era plin şi se plimbară pe-acolo, cău­tând o masă, surprinzând frânturi de conversații în acest timp.

– Şi… ştii că s-a aşezat şi a plâns când i-am spus că totuşi nu poate primi apartamentul.

– A fost pur şi simplu un chilipir, dragă! Ca cel pe care l-a adus Mabel Lewis de la Paris…

– Ce frânturi de conversații ciudate auzim câte­o­dată, murmură Tommy. Am trecut azi pe lângă doi tipi pe stradă care vorbeau despre o anume Jane Finn. Ai mai auzit vreodată un aşa nume?

Dar chiar atunci două femei în vârstă se ridi­cară şi îşi luară şi pachetele, iar Tuppence se aşeză cu iscusință pe unul dintre scaunele goale.

Tommy comandă ceai şi cornuri. Tuppence comandă ceai şi pâine prăjită cu unt.

– Şi ai grijă ca ceaiul să îl primim în ceşti se­parate, adăugă ea pe un ton sever.

Tommy se aşeză în fața ei. Îşi dezveli capul, dând la iveală un păr roşcat aranjat frumos pe spate. Avea un chip plăcut de urât – greu de descris aşa şi, totuşi, fără îndoială, chipul unui gentilom şi individ cinstit. Costumul lui maro era bine croit, dar foarte uzat.

Aşa cum stăteau acolo, păreau un cuplu mo­dern. Tuppence nu era frumoasă, dar exista dis­tincție şi farmec pe chipul său, cu bărbia hotărâtă şi ochi mari, cenuşii, depărtați, care priveau de sub sprâncenele ei negre şi drepte. Purta o tocă mică de un verde aprins peste păru-i negru tuns scurt, iar fusta extrem de scurtă şi cam ponosită dădea la iveală o pereche de glezne neobişnuit de grați­oase. Se străduia foarte mult să pară elegantă.

În sfârşit, le fu adus şi ceaiul, iar Tuppence, tre­zindu-se dintr-o scurtă meditație, turnă în ceşti.

– Deci, spuse Tommy, muşcând zdravăn din corn, să ne punem la curent. Nu te-am mai văzut de-atunci, din spital, din 1916.

– Prea bine. Tuppence se servi cu generozi­tate din pâinea prăjită cu unt. Biografia pe scurt a dom­nişoarei Prudence Cowley, cea de-a cincea fiică a arhidiaconului Cowley din Little Missen­dell, Suffolk. Domnişoara Cowley a părăsit în­cântările (şi corvezile) căminului ei la începutul războiului şi a venit la Londra, unde s-a angajat la un spital militar. Prima lună: spălat şase sute patruzeci şi opt de farfurii zilnic. A doua lună: pro­movată la ştersul farfuriilor menționate anteri­or. A treia lună: promovată la curățarea cartofilor. A patra lună: promovată la tăierea pâinii şi a un­tului. A cincea lună: promovată un etaj mai sus, cu îndatoriri de femeie de serviciu pe secție, cu mop şi găleată. A şasea lună: promovată la servirea mesei. A şaptea lună: înfățişare plăcută şi bune ma­niere atât de remarcabile, încât am fost promovată să le servesc pe surorile medicale! A opta lună: un hop în carieră. Sora Bond a mâncat oul sorei Westhaven! O ceartă de proporții! Clar, femeia de serviciu este de vină! Lipsa de atenție în astfel de chestiuni im­portante nu poate fi criticată îndeajuns. Înapoi la mop şi găleată! A noua lună: promovată la mătu­rat prin secții, unde mi-am întâlnit un prieten din copilărie în persoana locotenentului Thomas Beresford (salut, Tommy!), pe care nu îl văzusem de cinci ani. Întâlnirea m-a emoționat! A zecea lună: certată de infirmiera-şefă pentru că m-am dus la film în compania unuia dintre pacienți, şi anume sus-numitul locotenent Thomas Beres­ford. A unsprezecea şi a douăsprezecea lună: re­luat sarcinile de servitoare cu mult succes. La sfâr­şitul anului, plecat din spital în mare glorie. După aceea, talentata domnişoară Cowley a con­dus, pe rând, o dubă de livrare, un autocamion şi un general. Cel din urmă a fost cel mai plăcut. Era un general destul de tânăr!

– Cine a fost individul? întrebă Tommy. Ți se face greață de-a dreptul, când îi vezi pe ofițerii ăia cum merg cu maşina de la Ministerul de Război la Savoy, şi de la Savoy la Ministerul de Război!

– I-am uitat numele, mărturisi Tuppence. Ca să reiau, acela a fost, într-un fel, apogeul carierei mele. Apoi m-am angajat într-un birou guver­na­mental. Am avut parte de câteva petreceri plăcute. Intenționam să lucrez la o fermă, la poştă sau ca şofer de autobuz, ca să îmi întregesc cariera, dar a intervenit Armistițiul! M-am agățat de slujba de la birou multe luni, dar, vai, în cele din urmă am fost dată afară. De atunci, îmi caut de lucru. Şi acum e rândul tău.

– Eu nu prea am avut parte de promovări, spuse Tommy cu regret, şi mult mai puțină varietate. Am plecat din nou în Franța, după cum ştii. Apoi m-au trimis în Mesopotamia, unde am fost rănit a doua oară şi am fost internat acolo. Apoi am ră­mas blocat în Egipt până s-a declarat Armistițiul, am mai pierdut vremea pe acolo şi, aşa cum ți-am spus, în cele din urmă am fost demobilizat. Şi, de zece luni lungi şi istovitoare îmi caut o slujbă! Nu există locuri de muncă! Şi dacă ar fi, nu mi le-ar da mie. La ce-s bun? Ce ştiu eu despre afa­ceri? Nimic.

Tuppence încuviință posomorâtă.

– Coloniile? sugeră ea.

Tommy clătină din cap.

– Nu mi-ar plăcea coloniile – şi sunt convins că nici ele nu m-ar plăcea pe mine!

– Rude bogate?

Tommy clătină din nou din cap.

– Of, Tommy, nici măcar o mătuşă din partea bunicilor?

– Am un unchi bătrân mai mult sau mai puțin avut, dar nu e bun.

– De ce nu?

– A vrut să mă adopte o dată. Am refuzat.

– Cred că îmi amintesc că am auzit despre asta, spuse Tuppence. Ai refuzat din cauza mamei tale.

Tommy se înroşi.

– Da, ar fi fost puțin dur pentru ea. După cum ştii, mă avea doar pe mine. Bătrânu’ o ura – voia să mă ia de lângă ea. Numai aşa, în ciudă.

– Mama ta a murit, aşa-i? spuse Tuppence cu blândețe.

Tommy încuviință din cap.

Ochii mari şi cenuşii ai lui Tuppence păreau încețoşați.

– Eşti un tip de treabă, Tommy. Am ştiut me­reu asta.

– Prostii! spuse Tommy degrabă. Ei bine, cam asta-i situația mea. Sunt cam disperat.

– Şi eu la fel! Am dat sfară-n țară. Am răspuns la anunțuri. Am încercat orice lucru cunoscut de oameni. Am stors şi strâns şi tras de fiecare bănuț! Dar fără folos. Va trebui să mă duc acasă!

– Şi nu vrei?

– Bineînțeles că nu vreau! Ce sens are să fii sen­timental? Tata e un scump – îmi e foarte drag –, dar nu ai habar cât de îngrijorat e din cauza mea! Are părerea aceea specifică perioadei victoriene timpurii cum că fustele scurte şi fumatul ar fi imo­rale. Îți poți imagina ce pacoste sunt pentru el! Pur şi simplu a oftat uşurat când războiul m-a luat de lângă el. Vezi tu, suntem şapte acasă. E în­gro­zitor! Numai muncă în gospodărie! Nu vreau să mă întorc, dar – of, Tommy – ce altceva pot să fac?

Tommy clătină din cap cu tristețe. Urmă un moment de tăcere, după care Tuppence izbucni:

– Bani, bani, bani! Mă gândesc la bani dimi­neața, la prânz şi seara! Îndrăznesc să spun că sunt de-a dreptul obsedată, dar aşa stau lucrurile!

– Şi eu la fel, fu de acord Tommy, plin de com­pasiune.

– M-am gândit la orice metodă de a face bani, continuă Tuppence. Sunt doar trei la număr! Să mi se lase banii moştenire, să mă căsătoresc pen­tru bani sau să fac bani. Prima variantă iese din calcul. Nu am nici o rudă bogată în vârstă. Toate rudele pe care le am se află în aziluri pentru bă­trâni! Ajut mereu bătrâne la trecerile pentru pie­toni şi ridic pachete pentru domni în vârstă, în caz că vreunul dintre ei s-ar dovedi a fi vreun mili­onar excentric. Nici unul nu m-a întrebat măcar cum mă cheamă – şi mulți dintre ei nici nu mi-au mulțumit vreodată. Urmă o pauză. Bineîn­țeles, reluă Tuppence, căsătoria ar fi cea mai bună variantă pentru mine. M-am hotărât să mă mărit pentru bani când eram destul de tânără. Orice fată care gândeşte ar face aşa! Nu sunt senti­men­tală, să ştii. Se opri. Haide, acum, nu poți spune că sunt sentimentală, adăugă ea tăios.

– Cu siguranță că nu, fu de acord Tommy de­grabă. Nimeni nu ar asocia sentimentele cu tine.

– Nu e foarte politicos din partea ta, îi răspun­se Tuppence. Dar îndrăznesc să spun că o zici cu intenție bună. Ei bine, aşa stau lucrurile! Sunt pregătită şi dispusă, dar nu întâlnesc bărbați bo­gați! Toți băieții pe care-i cunosc sunt cam la fel de strâmtorați ca mine.

– Cum rămâne cu generalul? întrebă Tommy.

– Îmi imaginez că are un magazin de biciclete pe timp de pace, explică Tuppence. Ba nu, am găsit! Tu, în schimb, ai putea să te însori cu o fată bogată.

– Sunt în aceeaşi situație ca tine. Nu cunosc nici una.

– Nu contează. Poți mereu să ajungi să cunoşti una. Eu dacă văd un bărbat în haină de blană ie­şind din Ritz, nu pot să dau fuga la el şi să îi spun: „Ascultă, tu eşti bogat. Mi-ar plăcea să te cunosc".

– Sugerezi cumva că ar trebui să procedez aşa cu o femeie îmbrăcată asemănător?

– Nu fi prostuț! O calci pe picior sau îi ridici batista, sau ceva de genul ăsta. Dacă crede că vrei să o cunoşti, se simte flatată şi se va asigura că se va întâmpla cumva.

– Îmi supraestimezi farmecele bărbăteşti, mur­mură Tommy.

– Pe de altă parte, continuă Tuppence, milio­narul meu ar putea duce o viață periculoasă! Nu, căsătoria e plină de dificultăți. Mai rămâne să fac bani!

– Am încercat deja şi-am dat greş, îi aminti Tommy.

– Am încercat toate metodele ortodoxe, da. Dar dacă am încerca şi varianta neortodoxă? Tommy, să fim aventurieri!

– Cu siguranță, răspunse Tommy cu veselie. De unde începem?

– Asta e partea dificilă. Dacă am deveni cunos­cuți, s-ar putea ca oamenii să ne angajeze pen­tru a comite infracțiuni pentru ei.

– Încântător, comentă Tommy. Mai ales când vine din partea unei fiice de preot!

– Vina morală, sublinie din nou Tuppence, le-ar aparține lor, nu mie. Trebuie să recunoşti că există o diferență între a fura un colier cu dia­man­te pentru tine şi a fi angajat să îl furi, nu-i aşa?

– Nu ar exista nici o diferență dacă ai fi prins!

– Poate că nu. Dar nu voi fi prinsă. Atât sunt de isteață.

– Modestia a fost mereu păcatul tău chinuitor, remarcă Tommy.

– Nu mă necăji. Uite ce e, Tommy, vrei? Vrei să încheiem un parteneriat de afaceri?

– Să înființăm o companie pentru furtul de coliere cu diamante?

– Era doar un exemplu. Să pornim o – cum i se spune – în contabilitate?

– Nu ştiu. Nu am ținut niciodată contabili­tatea.

– Eu da, dar mereu mă încurcam şi puneam intrările de credit la cele de debit şi viceversa, aşa că m-au concediat. Ah, ştiu: un parteneriat co­mercial! Mi s-a părut un termen atât de romantic printre cifre vechi şi prăfuite. Are ceva elisabetan; te duce cu gândul la galioane şi dubloni. Un par­teneriat comercial!

– Făcând afaceri sub denumirea de Tinerii Aventurieri S.R.L.? Asta e ideea ta, Tuppence?

– N-ai decât să râzi, dar cred că s-ar putea să reuşim.

– Cum propui să iei legătura cu posibilii tăi angajatori?

– Reclamă, răspunse Tuppence cu prompti­tudine. Ai nişte hârtie şi un creion? S-ar părea că bărbații au de obicei astfel de obiecte la ei. Aşa cum noi avem agrafe de păr şi pudrieră.

Tommy îi înmână un carnețel verde cam uzat, iar Tuppence începu să scrie de zor.

– Să începem: „Tânăr ofițer, rănit de două ori în război…"

– În nici un caz.

– Of, bine, dragul meu. Dar te pot asigura că astfel de lucruri i-ar putea merge drept la inimă vreunei fete bătrâne şi te-ar putea adopta şi atunci nu ar mai fi deloc nevoie să fii un tânăr aventurier.

– Nu vreau să fiu adoptat.

– Am uitat că ai o prejudecată împotriva aces­tui lucru. Doar te necăjeam! Ziarele sunt pline de astfel de lucruri. Ascultă – cum ți se pare asta? „Doi aventurieri tineri caută de lucru. Dis­puşi să facă orice, să meargă oriunde. Plata trebuie să fie pe măsură. (Am putea foarte bine să spe­cificăm clar acest lucru de la bun început.) Apoi am putea adăuga: „Nu refuzăm nici o ofertă re­zonabilă – cum ar fi apartamente şi mobilier.

– Cred că orice ofertă am primi ca răspuns ar fi destul de nerezonabilă!

– Tommy! Eşti un geniu! E mult mai şic aşa.

– „Nu refuzăm nici o ofertă nerezonabilă… dacă se plăteşte bine." Cum sună?

– Nu aş menționa din nou plata. Pare că suntem prea disperați.

– Nu ar avea cum să pară la fel cum mă simt eu! Dar poate că ai dreptate. O citesc acum de la cap la coadă. „Doi aventurieri tineri caută de lucru. Dispuşi să facă orice, să meargă oriunde. Plata trebuie să fie pe măsură. Nu se refuză nici o ofertă nerezonabilă." Ce-ai zice dacă ai citi aşa ceva?

– Mi s-ar părea fie că ar fi o farsă, fie că a fost scrisă de un lunatic.

– Nu e nici pe jumătate la fel de nebunească pre­cum o chestie pe care am citit-o azi-dimineață, care începea cu „Petunia şi era semnată „Cel mai bun băiat. Rupse foaia şi i-o înmână lui Tommy. Poftim. Cred că în The Times. Răspunsurile la cutia poştală cutare. Mă aştept să coste vreo cinci şilingi. Uite jumătate de coroană pentru partea mea.

Tommy ținea hârtia gânditor. Fața îi devenea tot mai roşie.

– Oare chiar ar trebui să încercăm? spuse el în cele din urmă. Ar trebui, Tuppence? Doar aşa, de distracție?

– Tommy, eşti de treabă! Ştiam că aşa vei fi! Să bem pentru reuşită. Turnă nişte ceai rece în cele două ceşti. Pentru parteneriatul nostru, şi fie ca acesta să aibă succes!

– Tinerii Aventurieri S.R.L.! răspunse Tommy.

Lăsară ceştile din mâini şi râseră destul de ne­convingător. Tuppence se ridică.

– Trebuie să mă întorc la apartamentul meu somptuos de la hotel.

– Poate că a venit momentul să mă duc la Ritz, fu de acord Tommy, rânjind. Unde ar trebui să ne întâlnim? Şi când?

– Mâine, la prânz. În stația de metrou Picca­dilly. E bine pentru tine?

– Sunt stăpân pe timpul meu, răspunse dom­nul Beresford cu măreție.

– Pe curând, atunci.

– La revedere, băbuțo.

Cei doi tineri o porniră în direcții opuse.

Hostelul la care stătea Tuppence se afla în zona numită Belgravia de Sud. Din motive economice, nu luă autobuzul.

Mersese jumătate din parcul St James, când auzi o voce de bărbat în spatele ei şi tresări.

– Mă scuzați, spuse acesta. Aş putea să vă vor­besc o clipă?

Capitolul 2

Oferta domnului Whittington

Tuppence se întoarse brusc, dar cuvintele care îi stăteau pe vârful limbii rămaseră nerostite, în­tru­cât înfățişarea şi manierele bărbatului nu se potri­veau presupunerii ei inițiale, fireşti de altfel. Ezită. Parcă citindu-i gândurile, bărbatul spuse rapid:

– Vă pot asigura că nu doresc să fiu lipsit de respect.

Tuppence îl crezu. Deşi instinctiv nu îl plăcea şi nu avea încredere în el, era dispusă să îl achite de bănuiala ei inițială. Îl măsură din priviri. Era un bărbat bine făcut, proaspăt bărbierit, cu maxilar puternic. Avea ochi mici şi vicleni şi îşi mută pri­vi­rea de la ea când se uită direct la el.

– Ei bine, ce este? întrebă ea.

Bărbatul zâmbi.

– Am auzit fără să vreau o parte din conversația dumneavoastră cu tânărul domn din „Lyons".

– Ei bine… ce-i cu ea?

– Nimic… doar că cred că v-aş putea fi întru câtva de ajutor.

Alt gând îi trecu prin minte lui Tuppence.

– M-ați urmărit până aici?

– Mi-am permis această libertate, da.

– Şi în ce fel credeți că mi-ați putea fi de folos?

Bărbatul scoase o carte de vizită din buzunar şi i-o înmână cu o plecăciune.

Tuppence o luă şi o examină amănunțit. Era inscripționată cu „Domnul Edward Whitting­ton. Sub nume se puteau citi cuvintele „Esthonia Glas­sware Co. şi adresa unui birou din oraş. Domnul Whittington vorbi din nou:

– Dacă mă puteți vizita mâine-dimineață, la ora unsprezece, vă voi detalia propunerea pe care o am pentru dumneavoastră.

– La ora unsprezece? spuse Tuppence şovăi­toare.

– La ora unsprezece.

Tuppence se hotărî.

– Prea bine. Voi fi acolo.

– Mulțumesc. O seară bună.

Îşi ridică pălăria cu un gest larg, apoi se înde­părtă.

Tuppence rămase câteva minute uitându-se după el. După care făcu o mişcare curioasă din umeri, cam la fel ca un terier care se scutură.

„Aventurile au început, murmură ea pentru sine. „Mă întreb oare ce vrea să fac? Ai ceva, dom­nule Whittington, care nu-mi place deloc. Dar, pe de altă parte, nu mă tem câtuşi de puțin de tine. Şi – aşa cum am mai spus şi cum fără îndo­ială că voi mai spune – micuța Tuppence îşi poate purta bine mersi de grijă!

Şi, încuviințând cu o înclinare scurtă şi tăioasă din cap, îşi continuă drumul cu paşi repezi. După ce mai medită puțin însă, se abătu de la ruta ei di­rectă şi intră într-un oficiu poştal. Acolo se gân­di preț de câteva momente, ținând un formular de telegramă în mână. Gândul că era posibil să cheltuiască cinci şilingi inutil îi dădu ghes să acționeze, aşa că se hotărî să rişte să arunce cu banii pe fereastră.

Desconsiderând penița ascuțită şi melasa nea­gră şi groasă oferite prin bunăvoința guver­nului binefăcător, Tuppence scoase creionul lui Tommy, care rămăsese la ea, şi scrise rapid: „Nu publica anun­țul. Îți explic mâine". O trimise către Tommy, la clubul pe care îl frecventa aces­ta, din care avea să fie nevoit să se retragă, dacă soarta nu îi per­mitea cumva să îşi reînnoiască abonamentul.

– S-ar putea să-i ajungă la timp, murmură ea. Oricum, merită încercat.

După ce întinse telegrama peste tejghea, o porni cu paşi repezi spre casă, oprindu-se la brutărie ca să cumpere cornuri de trei penny.

Mai târziu, în dormitorul ei mic din mansardă, mesteca un corn şi

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Adversarul secret

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor