Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Ivanhoe
Ivanhoe
Ivanhoe
Cărți electronice133 pagini1 oră

Ivanhoe

Evaluare: 0 din 5 stele

()

Informații despre cartea electronică

În colecția Lecturi școlare se regăsesc cele mai importante opere din literatura română și universală, selectate în conformitate cu cerințele programei școlare de limba și literatura română. Astfel, elevii vor avea la îndemână, în formă integrală, creațiile cele mai cunoscute și mai îndrăgite ale scriitorilor clasici și moderni, însoțite de o scurtă prezentare a vieții și a operei autorului.
Cărţile de neuitat ale copilăriei, capodoperele literaturii din toate timpurile reprezintă repere obligatorii în formarea gustului pentru lectură și în educația cititorilor mai mici și mai mari.

LimbăRomână
Data lansării3 iun. 2020
ISBN9786063361241
Ivanhoe
Citiți previzualizarea
Autor

Walter Scott

Sir Walter Scott was born in Scotland in 1771 and achieved international fame with his work. In 1813 he was offered the position of Poet Laureate, but turned it down. Scott mainly wrote poetry before trying his hand at novels. His first novel, Waverley, was published anonymously, as were many novels that he wrote later, despite the fact that his identity became widely known.

Recenzii pentru Ivanhoe

Evaluare: 0 din 5 stele
0 evaluări

0 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    Ivanhoe - Walter Scott

    Capitolul 1

    Spre sfârșitul secolului al XI-lea, Anglia trecea printr-o perioadă foarte dificilă. Regele ei, Richard Inimă de Leu, plecat să lupte în Țara Sfântă, fusese luat prizonier la Ierusalim. Profitând de absența lui, nobilii englezi nu mai ascultau de nimeni. În loc să-și îndeplinească datoria de cavaleri și să-i apere pe cei sărmani, ei oprimau poporul și nedreptățile nu mai conteneau.

    Din vina lor, Anglia era dezbinată în două tabere. Pe de o parte erau nobilii, numiți și „normanzii", căci se trăgeau din francezi și vorbeau franceza. Pe de altă parte, saxonii, oamenii din popor, care vorbeau engleza… când îi normanzii lăsau să deschidă gura!

    Trufașii cavaleri normanzi nu aveau nicio îndoială că regele Richard îi va pedepsi la întoarcere pentru purtarea lor. Dar se va întoarce el oare? Era greu de crezut. Pentru cazul în care Richard reușea totuși să se elibereze, își întăreau turnurile și-și construiau creneluri la castele. Numai să se întoarcă Inimă de Leu și se va porni revolta: singur și fără arme, regele va fi cu mâinile legate împotriva cavalerilor rebeli!

    Iată cum stăteau lucrurile în momentul în care începe povestea noastră, într-o seară, într-o poiană din mijlocul pădurii, undeva între Sheffield și Doncaster, pe când razele soarelui ce stătea să apună se jucau printre norii mari și negri.

    În poiană se aflau doi bărbați. Primul era înalt și lat în umeri. Chipul îi era încadrat de o coamă deasă de păr; avea un suman cârpit și peticit ca vai de lume și sandale grosolane. La cingătoare îi atârna un corn, iar la gât avea un soi de zgardă de metal pe care scria: „Gurth, șerb al lui Cedric de Rotherwood. Tovarășul lui era îmbrăcat cu niște veșminte neobișnuite: o haină scurtă violet, o tichie pestriță cu clopoței, un ciorap roșu și unul galben! Era un bufon, unul dintre măscăricii a căror meserie era să-i distreze pe nobili în castelele lor. Și el avea un colier de metal cu inscripția: „Wamba, șerb al lui Cedric de Rotherwood.

    În jurul lor zburdau zeci de porci, iar Gurth, care era paznicul lor, fugea în toate părțile, încercând să-i adune la un loc. Nu reușea, și asta-l scotea din minți.

    – Colți! Colți! zbiera cât îl ținea gura, chemându-și câinele. Adună odată nenorocitele astea de animale, trântorule!

    Dar porcii nici nu-l băgau în seamă pe Colți. Când se apropia de ei, o luau și mai tare la fugă!

    – Vrei să știi care e sfatul meu? spuse liniștit Wamba. Lasă porcii să se ducă unde vor.

    – Ca să cadă în gura lupilor sau în mâna bandiților? strigă Gurth.

    Wamba dădu din umeri.

    – Orice-ai face, normanzii tot îi vor confisca până la urmă. Așa că…

    – Așa este, mormăi porcarul. Ne iau tot ce avem. Dacă ar putea, ne-ar fura și aerul pe care-l respirăm! Am fi deja morți dacă n-ar exista câțiva nobili saxoni care să ne apere, așa cum este vajnicul nostru stăpân, Cedric. Diavolul să-i strângă de gât pe nenorociții ăștia de normanzi, începând cu Reginald Front-de-Bœuf și Philip de Malvoisin!

    Și Gurth scuipă pe jos.

    – Ești cam nechibzuit, prietene, făcu Wamba. Ia gândește-te că aș repeta în public ceea ce tocmai ai spus!

    – Ai de gând să mă trădezi? întrebă Gurth, pălind.

    – Un măscărici este în stare de orice… Glumesc, pe cuvântul meu de nebun! Doar că vreau să te-nvăț să-ți ții gura.

    Gurth, căruia-i venise inima la loc, privi în jur.

    – Vai, Colți, bravo! În sfârșit, ai reușit să aduni dobitoacele astea nesuferite. Vom putea…

    – Ssst! îl întrerupse Wamba, ciulind urechea. Ascultă!

    Se apropia o trupă de călăreți.

    – Repede, Wamba, să o ștergem de-aici!

    Gurth își trase tovarășul de mânecă. Dar măscăriciul nu se grăbea să se ascundă și zece cavaleri apărură în curând pe potecă. Cei doi care călăreau în frunte, săltând în șa, erau în mod clar niște nobili, urmați de o escortă de slujitori.

    Unul dintre acești doi bărbați avea haine de călugăr. Totuși, rasa îi era croită dintr-o stofă bogată, iar mânecile și gulerul erau împodobite cu blană scumpă. Era limpede că acest om lua în râs jurământul de sărăcie! Gurth și Wamba îl recunoscură de îndată pe călător: era Aymer, superiorul abației Jorvaulx. Tot ținutul știa că-i plăceau vânătoarea, ospețele, vinul bun și desfătările de orice fel. Provenea din înalta nobilime și mulți cavaleri normanzi îi erau veri.

    Dar cine îi era tovarășul? Pielea-i arsă de soare îi făcu pe cei doi șerbi să înțeleagă că era un cruciat întors din Țara Sfântă. Trebuie să fi avut vreo patruzeci de ani. Trupul înalt și zvelt era numai mușchi. Ochii focoși scânteiau pe sub sprâncene, și pleoapa dreaptă, însemnată de o cicatrice, îi dădea un aer și mai înfricoșător.

    Purta costumul templierilor, călugării-soldați: o mantie roșie împodobită cu o cruce mare, albă. Sub această mantie, strălucea o cămașă de zale și un pumnal cu lamă scurtă îi atârna la cingătoare. Asemenea tovarășului său, era urmat de un cal de luptă; alți călăreți veneau în urmă, purtând o sabie grea, un scut și o lance.

    Doi slujitori neobișnuiți încheiau coloana. Aveau fețele măslinii și purtau turbane și iatagane, precum și veșminte orientale. Erau sarazini! Gurth și Wamba îi măsurau din cap până-n picioare, cu gurile căscate. Auziseră deja despre acești războinici de temut, dar era prima dată când îi vedeau.

    – Dumnezeu să vă binecuvânteze, fiii mei, li se adresă Aymer șerbilor. Știți prin apropiere o casă ce ne-ar putea da găzduire pe timp de noapte?

    Aymer vorbise în franceză. Cei doi saxoni rămaseră muți; nu înțelegeau nimic.

    – Vă întreb, reluă Aymer în engleză, dacă știți vreun bun creștin care să vrea să slujească Bisericii, adăpostind pe timpul nopții pe umilii ei slujitori.

    – Umilii ei slujitori! bombăni măscăriciul. La ce haine au, tare-aș fi curios să-i văd pe slujitorii ei de vază! Apoi, ridicând ochii spre abate: Preacuvioșiile Voastre, puteți cere găzduire la abația Brinxworth. Dar dacă preferați ceva mai modest, cunosc un pustnic în pădure, vă va primi în coliba lui.

    Aymer afișă o expresie de dezgust.

    – Prietene, un preot nu cere niciodată găzduire altui preot. Noi ne adresăm mirenilor, ca să le dăm ocazia de a fi pe plac lui Dumnezeu.

    – Totuși, Dumnezeu ar dori cu siguranță să-i vadă pe preoții Lui milostivindu-se unii de ceilalți…

    – Taci din gură, nebunule! interveni cu brutalitate templierul. Spune-ne unde se află castelul lui… Cum îl cheamă pe boiernașul ăla saxon, Aymer?

    – Cedric de Rotherwood, răspunse abatele.

    Gurth, care nu spusese nimic până atunci, rupse tăcerea:

    – Drumul nu e ușor de găsit, iar Cedric de Rotherwood merge la culcare devreme.

    – Ei bine, se va trezi, ca să primească niște persoane de rang înalt ca noi, tranșă templierul. Nu cerem ospitalitate, o pretindem.

    Gurth răspunse pe un ton sec:

    – Nu am chef să călăuzesc la stăpânul meu oameni care nu știu să spună „vă rog", ca toată lumea.

    Templierul strigă:

    – Neobrăzat nenorocit!

    Își agită cravașa pe deasupra capului lui Gurth, dar abatele deja se băgase între cei doi bărbați.

    – Hai, frate Brian de Bois-Guilbert, să nu exagerăm! Om bun, adăugă el, întorcându-se spre Wamba, arată-ne cum să ajungem la Cedric Saxonul.

    – Ei bine, păi… Preacuvioșiile Voastre, trebuie să mergeți drept până la o cruce prăbușită la o răspântie. Luați-o pe drumul din stânga și veți fi la adăpost înainte să înceapă furtuna.

    – Îți mulțumesc, spuse abatele.

    Și cavalerii o porniră la trap, căci cerul devenea într-adevăr amenințător. Cum zgomotul copitelor se stingea în depărtare, Gurth se întoarse spre măscărici.

    – După indicațiile tale, nu au cum să nimerească la Rotherwood.

    Wamba dădu din cap în semn că nu.

    – Aș face orice ca să-l scutesc pe Cedric de vizita lor.

    – Și bine-ar fi ca abatele ăsta să nu o întâlnească pe Lady Rowena, adăugă Gurth.

    În acest timp, cavalerii își continuau drumul.

    – De ce naiba m-ai împiedicat să-i dau o lecție neobrăzatului ăluia? îl întrebă templierul pe abate.

    – Asta nu ne-ar fi adus lămuriri despre drum, frate Brian. Mai mult, l-ai fi supărat pe stăpânul lui. Amintește-ți ce ți-am spus: Cedric este unul dintre ultimii nobili saxoni. Este mândru și ușor de mâniat. Chiar și vecinii lui, Front-de-Bœuf și Malvoisin, au grijă să nu-i stârnească furia!

    – Aymer, ceri prea mult de la mine. Dacă mă plec înaintea acestui Cedric, sper ca răbdarea mea să fie răsplătită prin frumusețea fiicei sale, Rowena.

    – Lady Rowena nu este fiica lui. Este orfană, iar părinții ei erau prinți. Cedric nu este decât tutorele ei, dar este adevărat că o iubește ca un tată. În orice caz, nu te teme: grația ei, pielea de culoarea fildeșului și ochii ei albaștri îți vor șterge din amintire toate femeile pe care le-ai întâlnit până astăzi.

    – Ți-aduci aminte de rămășagul nostru?

    – Da. Îți dau lanțul meu din aur dacă am exagerat descriind frumusețea lui Lady

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1