Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

OSHO - Cartea Chakrelor
OSHO - Cartea Chakrelor
OSHO - Cartea Chakrelor
Cărți electronice253 pagini5 ore

OSHO - Cartea Chakrelor

De OSHO

Evaluare: 0 din 5 stele

()

Citiți previzualizarea

Informații despre cartea electronică

Învăţăturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri spirituali ai secolului XX, răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându- ne la o permanentă punere sub semnul întrebării a
certitudinilor şi la un proces de conştientizare
de sine. Cărţile din seria „OS HO” prezintă viziunea acestuia privind cele mai importante probleme
pe care şi le pun oamenii interesaţi de ştiinţa transformării de sine şi de o spiritualitate adaptată la provocările cotidiene ale vieţii contemporane. „Primele trei chakre au legătură cu mâncarea, cu banii, cu puterea, cu dominarea, cu sexul. Cea de‑a patra este chakra anahata –
chakra inimii, lotusul inimii, chakra iubirii. Iubirea este puntea dintre animalic şi divin. Al cincilea centru este vishuddha, al şaselea este ajna, al şaptelea este sahasrara. Iar odată ce ai
ajuns la cel de‑al şaptelea centru, sahasrara, ai ajuns la samadhi: ai ajuns acasă. Nu trebuie să negi vreunele dintre chakre, căci o chakră care a fost negată nu‑ţi va permite niciodată să devii complet iar cel care nu e complet nu poate să fie sfânt. Tot ceea ce aveţi trebuie folosit – nimic nu e lipsit de utilitate. Nu aruncaţi niciodată nimic, altminteri vă veţi căi într‑o zi. Totul trebuie folosit. Adânciţi‑vă înţelegerea, deveniţi mai atenţi; deveniţi mai conştienţi şi începeţi să priviţi în profunzimea fiinţei voastre lăuntrice; căutaţi să descoperiţi lucrurile ascunse acolo şi să le aduceţi la o armonie mai înaltă – asta e tot.”

LimbăRomână
Data lansării11 ian. 2019
ISBN9786063363979
OSHO - Cartea Chakrelor
Citiți previzualizarea

Citiți mai multe din Osho

Legat de OSHO - Cartea Chakrelor

Cărți electronice asociate

Recenzii pentru OSHO - Cartea Chakrelor

Evaluare: 0 din 5 stele
0 evaluări

0 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    OSHO - Cartea Chakrelor - OSHO

    1.png

    The Chakra Book: Energy and Healing Power of the Subtle Body

    Editor/Compiler: Osho International Foundation

    Copyright © 1991, 2015 OSHO International Foundation

    www.osho.com/copyrights

    2018 Grup Media Litera

    Toate drepturile rezervate

    Materialul din această carte este selectat din diverse conferințe ale lui Osho ținute în fața unui public. Toate conferințele lui Osho au fost publicate sub formă de cărți și sunt de asemenea disponibile sub formă de înregistrări audio originale. Înregistrările audio și arhiva completă a conferințelor sale pot fi găsite în cadrul bibliotecii online OSHO, pe www.osho.com/library

    OSHO® este marcă înregistrată a Osho International Foundation,

    www.osho.com/trademarks.

    Editura Litera

    O.P. 53; C.P. 212, sector 4, Bucureşti, România

    tel.: 021 319 63 90; 031 425 16 19; 0752 101 777

    e-mail: comenzi@litera.ro

    Ne puteţi vizita pe

    www.litera.ro

    Cartea chakrelor. Energia și puterea de vindecare a corpului subtil

    Editor/Compiler: Osho International Foundation

    Copyright © 2018 Grup Media Litera

    pentru versiunea în limba română

    Toate drepturile rezervate

    Editor: Vidraşcu şi fiii

    Copertă: Flori Zahiu

    Tehnoredactare şi prepress: Ana Vârtosu

    Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

    OSHO

    Cartea chakrelor. Energia și puterea de vindecare a corpului subtil/ Osho; trad.: Carmen Ștefania Neacșu. – Bucureşti: Litera, 2018

    ISBN 978-606-33-2595-3

    ISBN EPUB 978-606-33-6397-9

    I. Neacșu, Carmen Ștefania (trad.)

    294.5

    Introducere

    Osho,

    Sunt cunoștințele pe teme esoterice – precum chakrele, inconștientul colectiv, câmpurile energetice – folositoare ori nu pe calea spirituală? Sau tot ceea ce îmi e necesar va veni la mine prin experiență, la timpul potrivit?

    Tot ceea ce îți e necesar va veni la tine, la momentul potrivit. Toate aceste așa-zise cunoștințe esoterice despre chakre, câmpuri energetice, kundalini, corpuri astrale sunt periculoase în chip de cunoștințe. Atunci când sunt sub formă de experiență e cu totul altceva. Nu acumula cunoștințe despre aceste lucruri. Dacă îți sunt necesare pentru creșterea spirituală, vor veni la tine la momentul potrivit, și atunci le vei cunoaște prin propria experiență.

    Dacă ai o cunoaștere însușită în mod artificial, o cunoaștere împrumutată, ea va fi un obstacol în calea ta. De exemplu, yoga hindusă crede în șapte chakre, scripturile jainiste menționează nouă chakre, iar scripturile budiste spun că există zeci de chakre și că acestea sunt doar cele importante, care au fost alese de diferitele școli. Nu dau un număr fix. Cunoașterea împrumutată va fi derutantă: cât de multe chakre există? Și ce ai să faci cu aceste cunoștințe, cu faptul că există șapte sau nouă sau zeci de chakre? Cunoștințele pe aceste teme nu îți vor fi de nici un ajutor; nu vor putea decât să îți fie obstacol.

    Experiența mi-a arătat că probabil experiența lui Buddha a fost corectă – ceea ce nu face ca yoga hindusă sau jainistă să fie incorectă. Buddha spune că există câmpuri energetice, câmpuri de energie ca niște vârtejuri, din punctul cel mai de jos al coloanei vertebrale și până în vârful capului. Sunt multe; fiecare tip de învățătură alege să lucreze cu chakrele care sunt importante pentru acea învățătură. Hindușii au ales șapte, jainiștii au ales nouă. Cele două tipuri de învățătură nu se contrazic reciproc, ci pur și simplu accentul cade pe acea chakra pe care învățătura respectivă simte nevoia să o accentueze.

    Din punctul meu de vedere, patru sunt chakrele de importanță foarte mare din corpul tău.

    Una dintre ele este reprezentată de centrul sexului. A doua, chiar deasupra acestuia, care nu e recunoscută de nici o școală de gândire indiană, ci e recunoscută doar în Japonia, se numește hara. Se află între buric și centrul sexual. Hara este chakra morții.

    Din experiența mea, viața, adică centrul sexului, și moartea, adică hara, trebuie să fie situate foarte aproape, și așa și este.

    În Japonia, când cineva se sinucide, actul se numește harakiri. Nicăieri în lume nu se întâmplă un asemenea lucru, ci numai în Japonia. Suicidul este comis pretutindeni, dar cu un cuțit? La cinci centimetri mai jos de buric, japonezul înfige cuțitul – și aceasta este cea mai miraculoasă moarte; nici o picătură de sânge, nici o durere – iar moartea e instantanee.

    Așadar prima chakra este chakra vieții; este un vârtej de energie. Chakra înseamnă „roată, „în mișcare. Chiar deasupra chakrei vieții se află chakra morții.

    A treia chakra importantă este chakra inimii. O poți numi chakra iubirii, fiindcă între viață și moarte, cel mai important lucru care i se poate întâmpla unui om este iubirea. Iar iubirea are multe forme de manifestare: meditația este una dintre manifestările iubirii, rugăciunea este și ea o formă de manifestare a iubirii. Aceasta este a treia chakra importantă.

    A patra chakra importantă este ceea ce yoga hindusă numește ajna chakra – chiar în dreptul frunții, între cei doi ochi. Aceste patru chakre sunt cele mai importante.

    A patra este cea de la care energia ta trece dincolo de umanitate, către divinitate. Mai există o chakră, situată în vârful capului, dar nu vei veni în contact cu ea în călătoria vieții. De aceea nu o pun la socoteală. După cea de-a patra, transcenzi corpul, mintea, inima, tot ceea ce nu te reprezintă pe tine – și mai rămâne doar ființa ta. Iar când moartea i se întâmplă unei astfel de persoane…

    De aceea în India nu a fost băgată în seamă hara; în yoga hindusă sau budistă sau jainistă, nu erau luați în considerare oamenii care se sinucideau. Ei se gândeau doar la oamenii care își transformau energia din starea fizică în starea imaterială.

    Așadar, cea de-a cincea chakra este sahasrara. Jainiș­tii țin seama de ea, hindușii țin seama de ea – fiindcă un om care moare după ce transcende cea de-a patra chakra… Energia lui, ființa lui părăsește corpul, crăpând craniul în două; aceea este chakra sahasrara, dar pentru că ea nu face parte din experiența ta de viață, eu n-o pun la socoteală. Cele patru au legătură cu experiența ta de viață. Această din urmă chakra reprezintă moartea unei persoane care s-a iluminat. O astfel de persoană nu mai moare de la nivelul chakrei hara.

    De aceea în India nici o școală n-a băgat în seamă hara. Dar în Japonia au trebuit să o ia în seamă, fiindcă în Japonia sinuciderea era o formă de etichetă.

    Veți fi uimiți: japonezii au o cultură cu totul diferită de restul lumii; de la lucruri mărunte la lucruri mărețe, ei au propria abordare.

    Îmi vine în minte o întâmplare. Un japonez se poate sinucide pentru lucruri mărunte, fiindcă nu poate să trăiască o viață de rușine. Dacă se simte rușinat, lucrul ăsta e suficient pentru ca el să-și ia viața – și n-o să vă vină să credeți ce lucruri mărunte sunt considerate atât de importante încât viața nu înseamnă nimic în comparație cu ele.

    Un maestru, care era cel mai mare arcaș din Japonia, a fost chemat de împărat. Împăratul voia ca fiul său să devină un arcaș la fel de mare ca acest maestru.

    Eticheta japoneză cere ca, până și atunci când doi oameni urmează să se lupte între ei, mai întâi trebuie să se încline unul în fața divinității celuilalt, cu brațele împreunate, chiar dacă după aceea se vor omorî. Înainte să îl omoare pe celălalt, ei îl respectă. Așa că în viața de zi cu zi din Japonia, vei găsi pretutindeni oameni care se înclină unul în fața altuia – pe stradă, în restaurante. Obiceiul acesta începe să dispară, fiindcă influența occidentală schimbă întreaga lume.

    Dar maestrul arcaș era un om atât de plin de ego, încât chiar și în fața împăratului el a așteptat: mai întâi trebuie să-și împreuneze împăratul mâinile, și apoi…

    Curtenii împăratului l-au condamnat pe maestru și i-au zis: „Ai săvârșit un act foarte rușinos". Nu făcuse mare lucru, dar dacă întreaga curte a vorbit despre asta, a aflat întreaga țară.

    Maestrul s-a dus direct acasă și și-a făcut harakiri.

    Avea trei sute de discipoli. Când aceștia au auzit că maestrul lor a săvârșit un act rușinos, toți trei sute și-au făcut harakiri, fiindcă era foarte rușinos ca maestrul lor să se poarte astfel.

    Așa ceva nu se poate întâmpla nicăieri altundeva în lume. Dacă maestrul făcuse ceva rușinos, deși nu era cine știe ce act rușinos, dar chiar și dacă ar fi fost, discipolii erau complet nevinovați. Însă pentru că erau discipolii acelui maestru, lucrul acesta era suficient pentru ca ei să se sinucidă – îl urmaseră pe un astfel de om.

    Oamenii își fac harakiri în Japonia de secole. Așa că atunci când budismul a ajuns acolo pentru prima dată, în urmă cu aproximativ o mie patru sute de ani, iar japonezii au început să mediteze, ei au fost primii care au descoperit centrul hara – fiindcă folosiseră de secole acel centru, așa că el pulsa și vibra și era viu.

    Depinde însă. În culturi diferite el poate fi situat în locuri diferite.

    De exemplu, atunci când japonezii au început să vină la mine pentru sannyas, am fost puțin nedumerit – fiindcă pretutindeni în lume, atunci când vrei să spui da, miști din cap în sus și în jos. Iar japonezii, atunci când vor să spună da, mișcă din cap dintr-o parte într-alta – gest care înseamnă nu, de obicei. Peste tot în lume, acest gest înseamnă nu – dar pentru ei înseamnă da, iar mișcarea capului în sus și în jos înseamnă nu.

    Așa că atunci când îi întrebam câte ceva, eram foarte nedumerit; nu îmi venea să cred că veniseră să se ini­țieze în sannyas. Stăteau în fața mea și îi întrebam: „Ești pregătit pentru sannyas?, iar ei dădeau din cap că nu. „Și atunci de ce ai venit? Ai bătut degeaba drumul din Japonia până aici și acum stai în fața mea și îmi spui că nu?

    Apoi interpretul meu mi-a zpus: „Nu înțelegi; omul acesta îți spune da. În Japonia, mișcarea capului dintr-o parte într-alta înseamnă da; mișcarea capului de sus în jos înseamnă nu". Deci trebuie să țineți minte asta atunci când vorbiți cu japonezi. Altminteri se va crea o mare confuzie – voi veți spune ceva, ei vor înțelege altceva. Nu pot să vorbească, dar pot să înțeleagă.

    În Caucaz, acolo unde s-a născut Gurdjieff, au un sistem de chakre care e ușor diferit. Aceasta pare să fie diferența dintre oamenii din Caucaz și ceilalți oameni.

    În India, trei religii, hinduismul, jainismul și budismul, au exact aceleași puncte. Indiferent dacă e vorba despre cinci sau șapte sau nouă chakre, locul fiecăreia este exact același în cazul celor trei religii. Secolele le-au afectat corpul într-un mod diferit.

    În Caucaz, există mii de oameni care au mai mult de o sută cincizeci de ani. Caucazul e locul în care trăiesc cei mai bătrâni oameni din lume – şi nu sunt bătrâni; la vârsta de o sută optzeci de ani, un om e încă tânăr. Lucrează la câmp la fel ca un tânăr.

    În Caucaz, oamenii mor fiind încă tineri; nu îmbătrânesc. Corpul lor s-a dezvoltat într-un mod diferit. Mâncarea lor are legătură cu asta, clima, geografia, ţinutul. Toate acestea au creat o psihologie diferită.

    Pretutindeni în lume, se consideră că şaptezeci de ani este vârsta la care se moare – aceasta este vârsta medie; poţi să ai cinci ani mai mult sau mai puţin, dar vârsta medie este de şaptezeci de ani.

    Când George Bernard Shaw a împlinit şaptezeci de ani, a început să se uite la pietrele funerare din satele din jurul Londrei, ca să vadă cât trăiseră cei din satul respectiv. Prietenul lui i-a zis: „Eşti nebun. De ce îţi pierzi vremea?"

    El i-a răspuns: „Nu vreau să mor la şaptezeci de ani. N-am fost niciodată asemenea oamenilor obişnuiţi, şi nu pot să fiu asemenea lor nici când vine vorba despre moarte. Aşa că sunt în căutarea unui loc în care oamenii să nu creadă că şaptezeci de ani este vârsta obişnuită la care se moare, fiindcă acel loc va avea o psihologie a lui".

    În cele din urmă a găsit un sat în care, pe multe pietre funerare, stătea scris: Acest om a trăit o sută opt ani şi a murit prematur.

    Atunci a zis: „Acesta este locul potrivit – în care un om trăieşte o sută opt ani şi oamenii tot cred că bietul om a murit prematur, că încă nu venise timpul să moară".

    După ce a împlinit şaptezeci de ani s-a mutat din Londra – trăise acolo timp de şaptezeci de ani – într-un sat, pe care l-a ales după ce îi verificase cimitirul. Şi a trăit o sută de ani. A dovedit că satul acela avea psihologia, avea vibraţia, avea noţiunea conform căreia o sută de ani nu înseamnă mare lucru.

    Când îi întreba pe oameni dacă poate trăi până la o sută de ani, ei îi răspundeau: „O sută de ani nu înseamnă nimic; toată lumea trăieşte până la o sută de ani. N-ai decât să te duci până la cimitir, să vezi – o sută patruzeci de ani, o sută treizeci de ani; oamenii ajung lesne la vârsta asta. O sută de ani? E prea puţin".

    A trăit o sută de ani.

    Cu siguranţă a dovedit un lucru: acela că psihologia, mintea, corpul tău au întipărite în ele vibraţiile de care eşti înconjurat.

    Aşadar vei ajunge să îţi descoperi chakrele, vei ajunge să îţi descoperi câmpurile energetice, dar e mai bine să nu fii plin de cunoştinţe despre ele, fiindcă îţi pot crea probleme. Poate că citeşti o carte scrisă acum cinci mii de ani de către un anumit om, dar poate că tu nu aparţii categoriei căreia îi aparţine el. Poate că nu vei găsi chakra în acelaşi loc şi te vei simţi frustrat degeaba. Şi vei descoperi o chakră într-un loc în care cărţile nu menţionează că s-ar afla vreuna; atunci vei simţi că eşti anormal, că ceva nu e în regulă cu tine. Nu e nimic în neregulă cu tine.

    Câmpurile energetice, chakrele şi toate chestiile esoterice trebuie descoperite prin experienţă. Şi păstrează-ţi mintea neocupată de nici un fel de cunoştinţe, aşa încât să nu ai nici un fel de aşteptări; oriunde apare experienţa, eşti gata să o accepţi.

    Fiecare individ are particularităţile lui, iar aceste particularităţi ţin de aspecte atât de mărunte încât nu ţi-ar veni să crezi. De exemplu, în Orient oamenii stau pe podea. În ţările reci, oamenii nu au cum să stea pe podea; scaunul e absolut necesar. În mod firesc, coloana lor vertebrală va avea o formă diferită de a celor care stau pe podea, iar experienţele lor legate de kundalini vor fi diferite.

    Există oameni care mănâncă numai o dată pe zi. Timp de mii de ani, ei n-au mâncat niciodată mai des de-atât. În Africa de Sud există triburi care mănâncă numai o dată în douăzeci şi patru de ore. Când au venit în contact cu misionarii americani, s-au prăpădit de râs. „Idioţii ăştia mănâncă de cinci ori pe zi! Toată ziua ronţăie una sau alta; apoi au pauză de cafea, pauză de ceai, şi o ţin mereu aşa... Iar între timp mai mestecă nişte gumă. Oamenii aceştia au venit să ne înveţe despre religie, iar ei sunt complet nebuni."

    Într-un fel, au dreptate, fiindcă ei au corpuri frumoase, trăiesc mai mult, corpul lor nu e obez. Au corpuri suple ca ale cerbilor; aleargă ca nişte cerbi – n-au încotro, fiindcă sunt vânători. Ochii lor sunt foarte limpezi, foarte ageri; corpul lor e foarte bine proporţionat.

    Astfel de oameni vor avea o experienţă diferită atunci când îşi vor explora fiziologia. Mâncătorii de carne şi vegetarienii vor descoperi diferenţe între ei.

    Aşa că e mai bine să nu memorezi din scripturi. Scripturile acelea conţin experienţele unor anumiţi oameni, din anumite vremuri, din anumite circumstanţe; nu au fost scrise pentru tine.

    Scriptura care ţi se potriveşte ţie poate fi scrisă doar de tine, ca rezultat al experienţei tale proprii.

    Partea I

    Cei şapte centri ai fiinţei

    1. Anotimpurile schimbătoare ale vieţii

    Viaţa are un tipar lăuntric; e bine să fie înţeles. La fiecare şapte ani, spun fiziologii, corpul şi mintea trec printr-o criză şi printr-o schimbare. La fiecare şapte ani, toate celulele corpului se schimbă, sunt complet reînnoite. De fapt, dacă trăieşti şaptezeci de ani, vârsta medie la care mor oamenii, corpul tău moare de zece ori până atunci. În fiecare al şaptelea an, totul se schimbă. Este exact ca în cazul schimbării anotimpurilor. În şaptezeci de ani, cercul e complet. Linia care începe la naştere ajunge la un sfârşit odată cu moartea. Cercul e complet în şaptezeci de ani. El e împărţit în zece.

    De fapt, viaţa omului n-ar trebui să fie împărţită în copilărie, tinereţe şi bătrâneţe – împărţirea aceasta nu e foarte ştiinţifică, fiindcă la fiecare şapte ani apare o vârstă nouă, un pas nou.

    În primii şapte ani, copilul e centrat pe sine, ca şi cum ar fi buricul pământului. Întreaga familie se învârte în jurul lui. Nevoile lui sunt împlinite imediat, fiindcă în caz contrar are ieşiri de furie… Trăieşte ca un împărat, un adevărat împărat. Mama lui, tatăl lui – toţi îi sunt servitori, şi întreaga familie există doar pentru el. Sigur că el crede că acelaşi lucru e valabil în ceea ce priveşte tot restul lumii. Luna răsare pentru el, soarele răsare pentru el, anotimpurile se schimbă pentru el. Copilul rămâne absolut orientat spre sine, centrat pe sine timp de şapte ani. Dacă îi întrebi pe psihologi, aceştia îţi vor spune că un copil rămâne masturbatoriu timp de şapte ani, satisfăcut cu sine. Nu are nevoie de nimic, de nimeni. Se simte complet.

    După şapte ani are loc o trecere. Copilul nu mai este centrat pe sine; devine excentric, în sens literal. Excentric – cuvântul înseamnă a te îndepărta de centru. El se îndreaptă către ceilalţi. Celălalt devine fenomenul important – prietenii, găştile… Acum nu mai e atât de interesat de el însuşi; e interesat de ceilalţi, de lumea largă. Intră într-o aventură a cunoaşterii „celuilalt". Începe explorarea.

    După cel de-al şaptelea an, copilul începe să pună întruna întrebări. Întreabă despre orice. Devine un mare sceptic, fiindcă a apărut dorinţa de a explora; pune milioane de întrebări. Îşi plictiseşte de moarte părinţii, devine o pacoste. E interesat de celălalt, şi tot ce alcătuieşte lumea aceasta i se pare demn de interes. De ce sunt pomii verzi? De ce a creat Dumnezeu lumea? De ce e cutare lucru aşa, şi nu altfel? Începe să devină mai filosofic; explorare, scepticism – insistă să pătrundă în miezul lucrurilor.

    Omoară un fluture ca să vadă ce se află în interiorul acestuia, distruge o jucărie ca să vadă cum funcţionează, sparge un ceas doar ca să vadă de unde vine ­ticăitul – ce se întâmplă acolo, înăuntrul lui? Devine interesat de celălalt, dar celălalt va fi, deocamdată, persoana de acelaşi sex cu el. Băiatul nu e interesat de fete. Dacă alţi băieţi se vor arăta interesaţi de fete, el va crede că au o doagă lipsă. Fetele nu sunt interesate de băieţi. Dacă vreo fetiţă e interesată de băieţei şi se joacă cu ei, va fi o fată băieţoasă, nu una normală, obişnuită; ceva nu e în regulă. Psihanaliştii şi psihologii vor spune că acest al doilea stadiu este unul homosexual.

    După cel de-al paisprezecelea an, se deschide o a treia ușă. Băiatul nu mai e interesat de băieți, fata nu mai e interesată de fete. Sunt politicoși față de cei de același sex, dar nu mai sunt interesați. De aceea o prietenie care se leagă între vârsta de șapte ani și cea de paisprezece ani este cea mai profundă, fiindcă mintea este homosexuală, și niciodată în viață nu se va mai lega o astfel de prietenie. Acei prieteni rămân prieteni pentru totdeauna; legătura a fost una foarte puternică. Îți vei face mulți amici de-a lungul vieții, dar prieteniile cu ei vor fi mai superficiale, nu se va mai repeta fenomenul acela profund care a avut loc între cel de-al șaptelea și cel de-al paisprezecelea an de viață.

    După cel de-al paisprezecelea an, un băiat nu mai e interesat de băieți. Dacă totul se desfășoară normal, dacă nu rămâne blocat undeva, el va începe să fie interesat de fete. Acum devine heterosexual – nu doar interesat de ceilalți, ci interesat de celălalt, căci atunci când un băiat e interesat de băieți, băieții respectivi pot fi alții, dar tot băieți ca el sunt, nu sunt tocmai ceea ce se cheamă celălalt. Când un băiat devine interesat de o fată, acum e cu adevărat interesat de opusul său, de adevăratul celălalt. Când o fată

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1