Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Burlacul
Burlacul
Burlacul
Cărți electronice329 pagini5 ore

Burlacul

Evaluare: 4 din 5 stele

4/5

()

Citiți previzualizarea

Informații despre cartea electronică

Timp de zece ani, Lady Gwyn Drake i-a protejat familia i propria reputaie ascunzând o aventura scandaloasa din tineree. Dar când fostul iubit apare din nou în viaa ei, ameninând ca va face publice detaliile picante ale relaiei lor, fratele geaman al lui Gwyn, ducele de Thornstock, îi da seama ca sora lui are nevoie de protecie. i pentru ca Gwyn urmeaza sa îi faca debutul în societate în noul sezon din Londra, ducele îl angajeaza pe supraveghetorul domeniului de vânatoare al familiei sa fie garda de corp a surorii lui, însa fara sa îi spuna adevaratul motiv. Cu chipeul maior Joshua Wolfe supraveghindu-i fiecare micare i facându-i inima sa bata nebunete, Gwyn ar vrea sa scape de umbrele trecutului i sa uite de vânatorii de zestre care o curteaza. Dar maiorul, dei are ochi doar pentru ea, se arata de neclintit în faa încercarilor ei de a flirta i neîmblânzit în faa ameninarii care înca o urmarete, considerând ca nu este demn de rangul ei. Aa ca Gwyn se vede nevoita sa faca o alegere: sa încerce sa scape singura de antajul fostului iubit ori sa-i deschida inima în faa barbatului caruia nu poate sa-i reziste... „Dialog spumos, personaje bine definite i o abundena de senzualitate care îi taie respiraia.“

Sabrina Jeffries este autoarea a peste 40 de romane, vândute în aproape 10 milioane de exemplare i traduse în 20 de lim

LimbăRomână
Data lansării11 dec. 2020
ISBN9786063367267
Burlacul
Citiți previzualizarea

Citiți mai multe din Sabrina Jeffries

Legat de Burlacul

Cărți electronice asociate

Recenzii pentru Burlacul

Evaluare: 4.195121951219512 din 5 stele
4/5

41 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    Burlacul - Sabrina Jeffries

    1.png

    The Bachelor

    Sabrina Jeffries

    Copyright © 2020 Sabrina Jeffries, LLC

    Toate drepturile rezervate

    Alma este marcă înregistrată a Grupului Editorial Litera

    O.P. 53; C.P. 212, sector 4, București, România

    tel.: 021 319 63 93; 0752 101 777

    e-mail: comenzi@litera.ro

    Ne puteți vizita pe

    www.litera.ro

    Burlacul

    Sabrina Jeffries

    Copyright © 2020 Grup Media Litera

    pentru versiunea în limba română

    Toate drepturile rezervate

    Editor: Vidrașcu și fiii

    Redactor: Daniela Nae

    Corector: Emilia Achim

    Copertă: Flori Zahiu

    Tehnoredactare și prepress: Ioana Cristea

    Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

    jeffries, sabrina

    Burlacul / Sabrina Jeffries

    trad. din lb. engleză: Carmen Pleșa – București: Litera, 2020

    ISBN 978-606-33-6367-2

    ISBN EPUB 978-606-33-6726-7

    I. Pleșa, Carmen (trad.)

    821.111

    Pentru Starbucks, fără de care această poveste poate că nu ar fi fost niciodată spusă

    London Society Times

    Gemenii ducesei de Armitage iau societatea londoneză cu asalt

    Dragi cititori, am descoperit din nou o bârfă delicioasă, pentru delectarea dumneavoastră. Lumea ar fi crezut că ducesa de Armitage va aștepta un an, așa cum se cuvine, înainte ca fiica ei, Lady Gwyn Drake, să-și facă debutul în societate. Dar du­cesa văduvă dă din nou dovadă de o șocantă lipsă de considerație față de regulile înaltei societăți. Fiica ei va fi prezentată la curte chiar în acest sezon. Oamenii vor vorbi, desigur, vrute și nevrute, întrucât tânăra domnișoară le va da destule motive să o facă, fiind de așteptat ca Lady Gwyn să fie o adevărată încântare. Cel puțin mama ei a fost destul de înțeleaptă pentru a respecta măcar o parte din regulile sociale care se impun în cazul unei femei care e de doar șase luni văduvă. Din câte am aflat, ducesa nu va participa la evenimentele sociale alături de fiica ei. Lady Gwyn va fi însoțită la curte de o prietenă foarte apropiată a ducesei, Lady Hornsby, despre care se spune că este o femeie cu o reputație ireproșabilă.

    Fără îndoială, unul dintre motivele pentru care văduva s-a grăbit să o arunce pe fiica sa în cursa pentru căsătorie precum lansezi un cal în goana după premii la un derby este vârsta ridicată, de 30 de ani, a acesteia. Dar zvonurile spun că Lady Gwyn este foarte atractivă și totodată, din câte am auzit, la fel de spirituală precum fratele ei geamăn, ducele de Thornstock. Așa că puțini gentlemeni vor da atenție vârstei când un asemenea premiu e pus în joc.

    Și, ca lucrurile să fie și mai entuziasmante, fratele vitreg al lui Lady Gwyn, ducele de Greycourt, își va prezenta noua soție în acest sezon. Toată lumea s-a tot întrebat ce fel de femeie ar alege să se căsătorească cu un bărbat atât de arogant precum ducele. De asemenea, anticipăm cu interes prezența stilată a fratelui geamăn al lui Lady Gwyn. Sălile de bal ale Londrei pur și simplu vor fi pline cu membri ai familiei ducesei, inclusiv doi burlaci eligibili, dacă îl punem la socoteală și pe cel mai proaspăt duce de Armitage, Sheridan Wolfe. Tinerele domnișoare vor fi norocoase dacă vor putea să pună mâna pe unul din ei. Se anunță un sezon foarte interesant.

    Capitolul 1

    Aprilie 1809, Armitage Hall, Lincolnshire

    Lady Gwyn Drake se plimba pe podul cu plante ornamentale de peste râu precum o tigroaică în cușcă. Ce însemna când un șantajist întârzia? Cu siguranță, nu era un semn bun pentru negocierile pe care spera să le inițieze.

    Poate că ea greșise locul de întâlnire.

    Scoase din buzunar biletul de la șantajist și îl citi din nou:

    Pentru Lady Gwyn

    Adu-mi 50 de guinee mâine la ora 16, pe podul care traversează râul de pe domeniul Armitage, dacă vrei să păstrez tăcerea. Altfel, voi da în vileag secrete despre mine și despre tine care îți vor ruina bunul renume. Știi că pot face asta.

    Căpitanul L. Malet

    Deci nu se afla în locul greșit. Acesta era singurul pod peste râu de pe domeniu. Oare Malet își dăduse seama că locuința aflată la doi pași era ocupată de arătosul supraveghetor al domeniului de vânătoare, maiorul Joshua Wolfe? Sau pur și simplu nu-i păsa?

    Se încruntă. Îl văzuse ultima dată pe L. Malet în urmă cu zece ani, când acesta era doar un cadet în armată, iar ea avea numai 20 de ani. Dar, dacă el se aștepta să descopere aceeași fată prostuță cu ochi mari, se înșela amarnic.

    Mototoli biletul și îl aruncă în râu. Apoi își strecură mâna în manșon și atinse pistolul pe care îl luase din dulapul fratelui ei geamăn, Thorn, cunoscut drept ducele de Thornstock. Deși pistolul nu era încărcat – ea nu avea nici o idee cum să tragă cu arma și cu atât mai puțin să o încarce –, senzația atingerii patului din fildeș sculptat al pistolului o făcea să se simtă în siguranță. Avea să arate destul de impresionant încât să sperie un laș precum Lionel Malet.

    Auzi scârțâitul roților pe pavaj, moment în care îl văzu coborând din faeton. Probabil se îndatorase pentru acel faeton. Deși nu ai fi spus după felul în care cobora spre pod de pe deal, relaxat ca și cum nu ar fi avut nici o grijă.

    Era greu de crezut că ea riscase totul, în urmă cu câțiva ani, pentru o pereche de ochi albaștri, un zâmbet infatuat și un cap cu bucle negre ca pana corbului. Atunci, în uniforma lui simplă de cadet, Lionel păruse extrem de atrăgător pentru o tânără care își petrecea viața înconjurată de prietenii în vârstă ai tatălui ei vitreg, de un frate geamăn și de frați vitregi care o tachinau mereu.

    În acea zi însă, deși era îmbrăcat ca un adevărat gentleman, nu avea nici o șansă să o impresioneze. De ce nu reușise să-i vadă adevăratul caracter, șarmant și alunecos, care se folosise de naivitatea unei femei pentru a se strecura în viața ei cu unicul scop de a-i distruge reputația și de a-i otrăvi viitorul? Dacă și-ar fi dat seama atunci…

    Dar nu mai conta. Între timp, îi ghicise adevăratul caracter. În vreme ce el se apropia extrem de sigur pe sine, ea scoase pistolul lui Thorn și îl îndreptă spre el.

    – Te-ai apropiat îndeajuns, domnule!

    Fu șocată când îl auzi izbucnind în râs.

    – Vrei să mă împuști, nu-i așa?

    – Dacă va fi nevoie…

    – Dar nu e nevoie.

    El își înălță capul cu o eleganță studiată.

    – Trebuie doar să-mi plătești prețul cerut. 50 de guinee. E o sumă rezonabilă în schimbul tăcerii mele, nu crezi?

    Mâinile ei tremurau. Spera ca el să nu observe.

    – Am fost surprinsă că ai cerut atât de puțin, având în vedere cât ai fi obținut dacă te căsătoreai cu mine.

    – Mai ești interesată să te căsătorești cu mine?

    Când văzu cu câtă mânie îl privea, Lionel ridică din umeri.

    – Mda, bănuiam eu. Ce păcat! Am fi putut beneficia amândoi de pe urma căsătoriei.

    – Sunt sigură că pe tine te-ar fi ajutat financiar, dar cum aș fi putut beneficia eu de pe urma unei asemenea căsătorii?

    El își alunecă privirea insolentă asupra ei.

    – Nu mai ești nici pe departe proaspătă precum erai la 20 de ani. Nu mai e mult până când vei fi considerată o fată bătrână de care nici un bărbat nu va fi interesat să o ia de soție.

    – Perfect. Îmi convine de minune.

    Ciudat, dar chiar era adevărat.

    – Mă tem că m-ai făcut să fiu scârbită de bărbați.

    Și acel lucru era adevărat. Într-o oarecare măsură.

    – Și nu mai sunt o tânără inocentă care să cadă victimă uneltirilor tale.

    – Atunci de ce ai nevoie de un pistol?

    – Fratele meu s-a temut că ai putea să mă răpești, așa cum ai făcut cu Kitty Nickman, înainte de Crăciun, exact în acest loc.

    Lionel se înfurie când ea îi aminti de eșecul acelui plan.

    – M-am gândit la asta. Dar îl cunosc pe Thornstock. Dacă te răpesc, vom sfârși săraci amândoi, pentru că ți-ar tăia toate veniturile. Așa cum m-a amenințat în urmă cu mulți ani.

    Amintirea acelei trădări i se cuibări în piept precum un sloi de gheață. O înfuria că el încă avea puterea s-o rănească.

    – Fratele meu n-a făcut decât să încerce să mă protejeze, așa cum ar fi procedat orice frate.

    Și totuși era impresionată că fratele ei geamăn fusese capabil să-i citească atât de bine caracterul lui Lionel, în vreme ce ea fusese oarbă.

    – Și, având în vedere încercarea ta de acum de a mă șantaja, a procedat foarte înțelept.

    – Asta nu e o încercare, spuse bărbatul și făcu un pas înainte. Am fost cât se poate de serios în privința banilor pe care trebuie să mi-i dai.

    Bărbatul mai făcu un pas înainte.

    Ea îl luă în bătaia pistolului.

    – Nu am banii.

    El își încrucișă brațele la piept.

    – Atunci presupun că le voi spune tuturor despre noi, începând cu fratele tău.

    O senzație de teamă și neliniște o străbătu la gândul că Thorn – sau oricine altcineva – ar fi putut afla adevărul.

    – Promit că fac rost de bani odată ce familia mea ajunge în Londra pentru sezonul de baluri. Mai sunt doar câteva zile. Sunt sigură că ai putea să aștepți măcar atât.

    – Ah, și de ce aș aștepta?

    – Pentru că, dacă îi cer lui Thorn 50 de guinee când suntem în oraș, nu va pune întrebări, având în vedere ușurința cu care i-aș putea cheltui pe haine și pe bijuterii. Dar aici, la țară, suma ar ridica suspiciuni, așa că mă va întreba de ce am nevoie de bani. Nu știu ce minciună plauzibilă aș putea să găsesc. Iar dacă îi răspund sincer, te va omorî.

    Lionel începu să râdă.

    – Adică nu i-ai spus până acum fratelui tău ce s-a întâmplat între noi doi?

    – Bineînțeles că nu. Și știu că nici tu nu i-ai spus. Pentru că nu ai mai fi aici, încercând să mă șantajezi, dacă ai fi făcut-o. Thorn te-ar fi omorât cu mulți ani în urmă.

    – E adevărat. Amuzamentul dispăru de pe fața lui chipeșă, lăsând loc doar unei străluciri reci în privire. Acela era Lionel Malet pe care ea îl știa și îl ura. Din fericire, continuă el, sunt mult mai bine pregătit acum să mă lupt cu fratele tău. Doar nu m-am antrenat degeaba ca soldat. Iar Thornstock s-a mai înmuiat odată cu înaintarea în vârstă.

    – Se vede că nu ai prea avut de-a face cu el în ultimul timp dacă într-adevăr crezi așa ceva.

    – În orice caz, spuse el, ignorându-i comentariul, nu am nici cea mai mică intenție să aștept banii. Dacă nu poți să mă plătești astăzi, o să-mi iau plata sub altă formă.

    Trecu podul și, chiar dacă Gwyn se dădu înapoi, o ajunse înainte ca ea să se îndepărteze prea mult. Dar numai când el îi smulse pistolul își dădu seama că nu persoana ei îl interesa.

    – Nu poți să-l iei! țipă ea, simțind cum o lasă puterile. E al lui Thorn. Nu e al meu, nu ți-l pot da!

    Arma era cea mai recentă achiziție a lui Thorn, care era foarte încântat de pistol. Fratele ei n-ar fi iertat-o niciodată dacă ea ar fi permis cuiva să-i ia pistolul.

    – Nu-mi pasă.

    Lionel examină pistolul și pufni când văzu că nu era încărcat.

    – Voi lua ceva bani pe ăsta în Londra până când îmi aduci restul sumei. Își îndesă pistolul în buzunarul hainei. Oh, și prețul pe care trebuie să-l plătești pentru tăcerea mea tocmai a crescut la 100 de guinee.

    Când se întoarse să plece, ea îl apucă de braț, încercând să-l împiedice să scape cu pistolul lui Thorn.

    – Voi face rost de banii ăia afurisiți, dar nu poți lua pistolul!

    Reuși să se lupte cu el până când scoase pe jumătate pistolul din haină, când el o apucă de brațe și o scutură.

    – Voi lua de la tine orice am chef, poți fi sigură de asta! Așa că dacă vrei să-ți păstrez secretele…

    O împușcătură șuieră pe deasupra locului în care stăteau. Șocați, și ea, și Lionel se uitară în direcția din care venise, spre dealul din spatele ei, unde se afla una dintre casele de pe domeniu.

    Cel care locuia acolo, maiorul Wolfe, își reîncărcă arma, apoi ținti spre pieptul lui Lionel. Gwyn nu fusese niciodată atât de încântată să-l vadă pe morocănosul Wolfe, un fost soldat.

    – Îndepărtează-te de Excelența Sa! strigă maiorul Wolfe în timp ce se îndrepta spre pod.

    Ținea arma îndreptată spre Lionel în timp ce înainta pe terenul mâlos de lângă râu cu ajutorul unui baston.

    Lionel rânji la el.

    – Sau ce? Un simplu supraveghetor va îndrăzni să-l împuște pe fiul unui viconte?

    Gwyn se încruntă.

    – Cum ai știut că e supraveghetor? Ah, da…

    Uitase că, în preajma Crăciunului, maiorul Wolfe îl împiedicase pe nemernicul Lionel să-și ducă la capăt planul de a răpi o femeie. Nu că ar mai fi contat.

    – Maiorul este nepotul unui duce și e un trăgător de elită. Nu numai că ar îndrăzni să te împuște, dar cu siguranță te-ar nimeri.

    Maiorul Wolfe o măsură cu privirea. Părea surprins de remarca ei, deși nu-și putea explica de ce. Flirtase de prea multe ori cu maiorul ca părerea ei despre el să fi fost destul de clară. Totuși, se oprise din flirt după ce se alesese doar cu răspunsuri morocănoase din partea lui. Nu avea de gând să mai lase vreun bărbat să-și bată joc de ea. Îl lăsase pe Lionel să facă asta, iar rezultatul fusese dezastruos.

    Maiorul îndreptă pistolul spre Lionel.

    – Stai pe teritoriul meu, încercând să ataci un membru al familiei pentru care eu lucrez. Așa că ai face bine să o eliberezi pe această doamnă sau jur că vei regreta amarnic! Nici un magistrat din regiunea asta nu mă va condamna pentru că am împușcat un om înarmat aflat pe teritoriul meu.

    – Nu sunt înarmat, începu Lionel.

    Când maiorul Wolfe făcu un semn spre buzunarul hainei lui Lio­nel, din care atârna patul de fildeș al armei lui Thorn, Lionel păli.

    – Pistolul nu e încărcat, replică el, dar măcar avu bunul-simț să o elibereze pe Gwyn.

    – Ca să nu mai spun că nu îți aparține, comentă ea. Întâlni privirea întrebătoare a maiorului Wolfe. E al lui Thorn, iar domnul Malet mi l-a luat.

    Maiorul Wolfe ridică o sprânceană.

    – Și ce aveați dumneavoastră de gând să faceți cu un pistol neîncărcat?

    – Nu contează. Ceea ce încerc să spun e că îl vreau înapoi.

    – Ah, gesticulă maiorul Wolfe cu arma spre Lionel. Ai auzit ce spune Excelența Sa. Dă-i pistolul!

    Ochii lui Lionel se îngustară, iar Gwyn simți cum îi bubuia inima. Dacă el îi spune maiorului Wolfe secretul lor? Era exact genul de lucru pe care Lionel l-ar fi făcut ca să se răzbune. Iar ea avea să moară de rușine, ceea ce spunea multe, pentru că rar îi fusese rușine în ultimul timp.

    Se apropie de Lionel.

    – Dă-mi pistolul, spuse ea. Apoi adăugă în șoaptă: Îți promit că fac rost de bani când ajung la Londra. Dar nu o fac dacă îi pomenești lui ceva despre secretele din trecutul nostru.

    Lionel își tot muta privirea de la arma maiorului Wolfe la fața ei pământie.

    – Aștept să-ți ții promisiunea, murmură el.

    Îi înapoie pistolul lui Thorn, se dădu înapoi spre capătul podului și apoi o luă pe cărarea ce ducea spre locul unde își lăsase faetonul.

    Din fericire, maiorul Wolfe nu o întrebă ce vorbise cu Lionel, deși urmărise cu atenție schimbul lor de replici. Era destul de sigură că nu avea cum să-i fi auzit din cauza vuietului râului învolburat, dar tot tremura la gândul că fusese cât pe ce ca maiorul să-i afle secretele.

    Și avea să tremure atât timp cât Lionel insista cu șantajul lui.

    – Mi-aș fi dorit să-l fi omorât, mormăi ea în timp ce maiorul se apropia, urmărind însă cu atenție retragerea lui Lionel.

    După ce Lionel se urcă în faeton și se îndepărtă, atitudinea maiorului se mai relaxă. Își îndesă pistolul mare și ciudat în buzunarul generos al hainei jerpelite pe care o purta mereu când lucra pe domeniu.

    – Vă voi însoți înapoi la reședință. Când ea încercă să deschidă gura pentru a protesta, el o opri: Doar ca să fiu sigur că Malet nu stă la pândă prin apropiere, așteptând să vă atace din nou.

    Oh, în acea privință avea cu siguranță dreptate!

    – Îți mulțumesc că mi-ai sărit în ajutor.

    Taciturn ca de obicei, el încuviință din cap, apoi o invită cu un gest să o ia înaintea lui. Trecură podul și urcară dealul în liniște, ea privindu-l din când în când pe furiș. Dumnezeule, ce chipeș era! Nu avea nimic modern cu părul lui lung și negru, prins simplu cu un șnur din piele, dar tot era extrem de chipeș!

    Unii ar fi putut spune că maxilarul lui era prea pronunțat, iar buzele lui prea subțiri pentru a fi considerate atractive, ceea ce putea fi adevărat. Ea însă găsea această combinație foarte atractivă. Însă ochii lui de culoarea alunei îl făceau să arate altfel decât oricare alt bărbat pe care îl întâlnise vreodată, chiar și față de Heywood, care avea tot ochi căprui. Însă ochii maiorului erau de culoarea mierii închise la culoare, de un auriu atât de neobișnuit, încât s-ar fi uitat în ei cât era ziua de lungă.

    Asta nu însemna că ar fi avut prea multe oportunități să facă așa ceva. Când Bea, sora lui, locuia la moșie, Gwyn îl vedea destul de des, dar de când aceasta se căsătorise, maiorul părea hotărât să nu se asocieze cu nici unul dintre cei care trăiau la Armitage Hall.

    Asta nu le împiedica pe servitoare să vorbească despre el: cum arăta, ce spunea, ce făcea. Una chiar spusese că s-ar fi căsătorit cu el într-o clipită, chiar dacă șchiopăta. Și totuși, el părea să nu aibă habar despre efectul pe care îl avea asupra femeilor, pentru că altfel s-ar fi căsătorit până atunci. Potrivit surorii lui, maiorul împlinise deja 31 de ani.

    – Ce voia Malet? întrebă Wolfe în cele din urmă.

    Era fericită că avea pregătit un răspuns plauzibil pentru acea întrebare.

    – Să plec cu el. De aceea l-am amenințat cu pistolul.

    Maiorul îi cercetă chipul.

    – De când umblați cu un pistol la dumneavoastră pe domeniul Armitage?

    – De când domnul Malet i-a spus lui Heywood că are de gând să mă răpească pentru a se răzbuna pentru ceva ce Heywood și prietenii lui i-au făcut în străinătate, explică ea.

    – Malet a lansat acea amenințare în urmă cu patru luni, punctă maiorul Wolfe. E ciudat că a așteptat până acum pentru a-și pune planul în practică.

    – Probabil a așteptat să lăsăm garda jos, replică ea sec. Sau poate că a fost ocupat să curteze vreo moștenitoare bogată și nu i-au ieșit socotelile ticăloase, așa că s-a întors la vechile apucături.

    – Și cum se face că vă plimbați pe domeniu cu pistolul descărcat al fratelui dumneavoastră exact când a venit Malet să încerce să vă răpească?

    Ea știa că maiorul Wolfe nu era un naiv care să creadă o asemenea explicație. Apoi îi veni altă idee.

    – Thorn a auzit că domnul Malet se învârtea prin Sanforth, așa că mi-a spus să fiu cu ochii în patru.

    – Fratele dumneavoastră se află la Armitage Hall?

    – Da, și mi-a dat pistolul lui, pentru protecție.

    – V-a dat un pistol scump, neîncărcat… Și nu v-a învățat cum să-l încărcați ori să trageți cu el? Pare un gest cam nechibzuit din partea lui.

    – Ai fi uimit să afli, murmură ea.

    Își forțase norocul, având în vedere cine era maiorul și faptul că avea pregătire militară. Era limpede că nu se îndrepta în direcția bună.

    – În plus, părea că dumneavoastră și Malet vă cunoașteți, și încă destul de bine ca să schimbați confidențe.

    – Confidențe? Nu fi caraghios! Ce ai văzut nu are nici o legătură cu ceea ce insinuezi.

    – Hm, dacă așa spuneți…

    Maiorul Wolfe se mișca surprinzător de rapid pe cărarea din pădure, având în vedere că șchiopăta.

    – De ce se află fratele dumneavoastră aici? Nu are propriul domeniu de condus?

    – Bineînțeles că are, dar a decis să ne însoțească pe mine și pe mama la Londra pentru sezonul de baluri. Știi, voi fi prezentată la curte și-mi voi face debutul în societate.

    – Sunt foarte conștient de asta, spuse el încordat.

    Ce voia să spună cu acel comentariu?

    Oh, probabil se gândea la sora lui, Bea, și la faptul că și aceasta avea să fie prezentată la curte, dar din noua ei postură de soție a lui Grey, ducesă de Greycourt.

    – Din fericire, incidentul de astăzi o să-i amintească lui Thorn­stock cât e de important să vă țină sub observație pretendenții.

    Declarația lui era tipic masculină și arogantă, maiorul părând pregătit să o tragă de urechi. Însă ea își dădu seama că tocmai se ivise o problemă mult mai gravă.

    – Sper că nu ai de gând să-i spui lui Thorn ce s-a întâmplat!

    Maiorul Wolfe ridică o sprânceană.

    – Bineînțeles că asta intenționez să fac. Trebuie să știe, astfel încât să se pregătească pentru a vă însoți peste tot.

    Ea se puse în fața lui, pentru a-i bloca drumul.

    – Dar nu poți să faci asta! Nu vreau ca Thorn să-și bage nasul în problemele mele personale. Mi-a ajuns cât am stat cu el în Berlin.

    În întunericul pădurii, ochii maiorului aveau culoarea și duritatea lemnului de stejar.

    – Chiar vă așteptați să păstrez tăcerea în privința acestui incident?

    – De ce nu? Chiar nu e problema dumitale. Sunt o femeie în toată firea. Mă descurc în lumea bună cu persoane de teapa lui Malet, mai ales că nu voi fi niciodată singură.

    – Niciodată? Nici măcar în casa din oraș a familiei? Sau când veți ieși pe balcon la un bal, ca să luați puțin aer? Sau…

    – Voi fi atentă peste tot, te asigur. Și nu există prea multe situații în care Malet ar putea să-și pună în aplicare planul de a mă răpi fără să atragă atenția asupra lui.

    Și aveau să fie chiar foarte puține situații în care l-ar fi putut întâlni pe Malet dacă maiorul decidea să-i spună lui Thorn, iar acesta începea să o țină sub permanentă supraveghere. Ar fi însemnat ca ea să nu se mai poată întâlni niciodată cu Lionel în privat pentru a-i da banii.

    Iar ea nu putea să-i spună lui Thorn despre șantaj. Pentru că fratele ei l-ar fi omorât imediat și ar fi sfârșit într-o temniță. Sau l-ar fi provocat pe Lionel la duel și, din nou, Thorn ar fi sfârșit la închisoare.

    – Te rog, maior Wolfe, chiar nu trebuie să-i spui fratelui meu…

    – Fratele dumneavoastră poate că ține cont de rugămințile dumneavoastră, Lady Gwyn, dar eu știu cum trebuie procedat. Fie îi spuneți personal, în prezența mea, fie îi spun eu. Într-un fel sau altul, va afla ce a încercat Malet să facă. Și cu asta am încheiat discuția.

    Dumnezeule, parcă era un câine care găsise un os! Iar din cauza lui, șansa ei de a-i plăti lui Lionel și de a pune capăt acelei nebunii devenise de zece ori mai dificilă.

    Capitolul 2

    Lui Joshua nu-i venea să creadă că purta acea discuție cu Lady Gwyn. Nici măcar sora lui nu ar fi fost atât de nesăbuită încât să încerce să ascundă o asemenea situație periculoasă.

    „Dar s-a asigurat că nu afli despre pericolele ce o pândeau. A făcut exact același lucru înainte de a se căsători cu Greycourt. Poate că Lady Gwyn și Beatrice au mai multe în comun decât crezi."

    Nu conta. Nu avea de gând să păstreze secrete pentru Lady Gwyn. Și, după cum reacționase ea la întrebările lui, putea să-și dea seama că sigur avea secrete. Recunoștea cu ușurință indignarea falsă a unei persoane.

    Iar faptul că ea insista să nu-și implice fratele făcea ca totul să fie și mai dubios. Probabil era ceva legat de apariția lui Malet pe domeniu în acea zi. Așa că ar fi fost deosebit de imprudent să nu-i mențio­neze lui Thorn incidentul. Dacă Malet ajungea să-i facă rău pentru că Joshua nu-l informase pe fratele ei în privința pericolului?

    Nu, nu avea de gând să riște. Imaginea lui Malet bruscând-o aproape că îi făcuse inima să se oprească. Nu pentru că îi păsa de ea. Ar fi fost absurd să simtă mai mult decât o îngrijorare dezinteresată pentru sora bogată a unui duce. Deși, potrivit surorii lui, Lady Gwyn avea 30 de ani, ea nu părea mai în vârstă decât Bea­trice. Odată ajunsă în Londra, pretendenții aveau să se bată pentru mâna ei. Iar el ar fi făcut bine să-și amintească acest lucru înainte de a se lăsa să alunece spre ceva nesăbuit, cum ar fi fost să o dorească.

    Se uită la ea și observă că fața ei devenise palidă de-a binelea – o adevărată performanță pentru o femeie cu o piele albă ca de alabastru. Probabil se dăduse cu vreo loțiune cosmetică, una dintre acelea pe care le încercase și Beatrice, sora lui. Dar numai Dumnezeu știa cu ce se dădea Lady Gwyn ca să aibă buzele acelea de culoarea piersicii pârguite

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1