Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Gandeste ca un calugar

Gandeste ca un calugar

Citiți previzualizarea

Gandeste ca un calugar

evaluări:
4/5 (11 evaluări)
Lungime:
477 pagini
8 ore
Lansat:
16 nov. 2020
ISBN:
9786063368424
Format:
Carte

Descriere

Superputerea lui Jay Shetty este să facă înțelepciunea accesibilă și relevantă. Cartea sa este profundă, practică și îți atrage atenția. Credem că va ajuta multă lume să își creeze noi obiceiuri, practici și o înțelepciune de viață care îi va conduce spre existența pe care și-o doresc cu adevărat.“ WILL SMITH & JADA PINKETT SMITH

„Jay Shetty îți arată pas cu pas cum să îți construiești puterea prin schimbarea accentului de la imaginea de sine la respectul de sine. Această carte te eliberează de hipnoza condiționării sociale și te ajută să devii arhitectul propriei vieți.“ DEEPAK CHOPRA, profesor de medicină, Universitatea din California, San Diego și autor de bestselleruri New York Times

„Jay a făcut o călătorie fascinantă, de la sala de clasă în ashram și în domeniul financiar și acum în lumea antreprenorilor. Îmi place cum a reușit să își aducă experiența, învățăturile și dragostea pentru o viață conștientă și plină de scop în atenția a milioane de oameni din întreaga lume. Această carte este un ghid clar și plin de forță pentru dobândirea unei vieți echilibrate.“ NOVAK DJOKOVIĆ

„Puneți mâna pe această carte, găsiți un fotoliu comod și lăsați-l pe Jay Shetty să vă poarte într-o călătorie care vă va schimba viața. Jay ne conduce cu căldură și claritate pe calea spre bucurie și scop, oferind înțelepciunea care poate fi pusă în practică acum. Vei dori să o împărtășești cu toți cei pe care îi iubești.” ROBERT WALDINGER, profesor de psihiatrie, Harvard Medical School, director al Harvard Study of Adult Development, sensei și preot, Boundless Way Zen

„Cine să te poată ajuta mai bine să găsești scopul în viață decât un călugăr? Experiența și înțelepciunea lui Jay sunt inestimabile pentru oricine caută să-și îmbunătățească viața și să-și atingă potențialul maxim.“ ELLEN DeGENERES

Lansat:
16 nov. 2020
ISBN:
9786063368424
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Gandeste ca un calugar

Cărți conex

Previzualizare carte

Gandeste ca un calugar - Jay Shetty

Introducere

Dacă vrei să-ți vină o idee nouă, citește o carte veche.

citat atribuit lui Ivan Pavlov (printre alții)

Pe vremea când aveam 18 ani și eram în primul an de facultate la Școala de Afaceri Cass în Londra, unul dintre prieteni mi-a propus să merg cu el să ascultăm prelegerea unui călugăr.

Am fost sceptic. „De ce-aș vrea să aud discursul unui călugăr oarecare?"

Mergeam deseori să ascult prelegerile ținute în campus de diverși directori executivi, vedete și alte persoane de succes, dar călugării nu mă interesau deloc. Preferam să ascult oameni care realmente realizaseră ceva în viață.

Prietenul meu a insistat, așa că în cele din urmă i-am răspuns: „Dacă mergem să bem ceva după, mă bag. „A te îndrăgosti e o expresie folosită aproape exclusiv ca să descrii relații de natură romantică. În seara aceea, însă, pe măsură ce l-am ascultat pe călugăr cum vorbea despre experiența lui, m-am îndrăgostit. Omul de pe scenă era un bărbat indian care avea în jur de 30 de ani. Era ras în cap și era îmbrăcat într-o robă de culoarea șofranului. Era inteligent, elocvent și charismatic. A vorbit despre principiul „sacrificiului altruist". În clipa în care a spus că ar trebui să plantăm copaci la umbra cărora¹ să nu plănuim să ședem, am simțit cum mă trece un fior neobișnuit de încântare.

Am fost și mai impresionat când am aflat că fusese student la ITT Bombai, care este MIT*-ul Indiei și unde, la fel ca la MIT, e aproape imposibil de intrat. Renunțase la acea oportunitate ca să se călugărească, abandonând toate lucrurile pe care eu și prietenii mei ni le doream cu ardoare. Fie era dus cu pluta, fie știa el ceva.

Fusesem dintotdeauna fascinat de oamenii care porniseră în viață cu nimic și ajunseseră departe – de la faliți la înstăriți. Acum eram pentru prima oară în preajma cuiva care făcuse, intenționat, opusul. Renunțase la viața despre care lumea îmi spusese că ar trebui să ne-o dorim cu toții. Dar în loc să fi devenit un ratat plin de frustrări, părea să fie vesel, încrezător și împăcat. Părea, de fapt, mai fericit decât orice altă persoană pe care o cunoscusem până atunci. La 18 ani întâlnisem deja o mulțime de oameni bogați. Ascultasem o grămadă de oameni care erau faimoși, puternici, arătoși sau care aveau toate aceste trei calități. Însă nu cred că întâlnisem pe cineva care era cu adevărat fericit.

După prelegere, mi-am croit cu greu drum prin mulțime ca să-i spun cât este de minunat și cât de mult mă inspirase. M-am trezit întrebându-l: „Cum aș putea să petrec mai mult timp cu tine?" Am simțit nevoia de a fi în preajma oamenilor care aveau valorile, nu lucrurile, pe care mi le doream.

Călugărul mi-a spus că urma să călătorească și să țină prelegeri în Marea Britanie toată săptămâna aceea și m-a poftit să merg la restul evenimentelor. Ceea ce am și făcut.

Prima impresie pe care mi-a lăsat-o acel călugăr, pe nume Gauranga Das, a fost că făcea un lucru bun, iar mai târziu urma să descopăr că știința vine în sprijinul acestei păreri. În 2002, un călugăr tibetan pe nume Yongey Mingyur Rinpoche² a călătorit dintr-un loc aflat în imediata apropiere a orașului Kathmandu din Nepal până la Universitatea Wisconsin–Madison ca cercetătorii să-i poată monitoriza activitatea cerebrală în timp ce medita. Oamenii de știință au acoperit capul călugărului cu un dispozitiv asemănător unei căști de duș (un electroencefalograf) din care ieșeau mai bine de 250 de fire micuțe, fiecare dintre ele având un senzor pe care un tehnician din laborator i l-a lipit de scalp. În momentul studiului, călugărul acumulase de-a lungul vieții 62 000 de ore de practicare a meditației.

În vreme ce o echipă de oameni de știință, unii dintre ei practicanți versați ai meditației, observa totul dintr-o cameră de control, călugărul a început protocolul meditației pe care îl concepuseră cercetătorii, ce consta în alternarea unui minut de meditație asupra compasiunii cu un răgaz de odihnă de 30 de secunde. A repetat rapid modelul de patru ori la rând, la semnalul unui traducător. Cercetătorii l-au privit uluiți; aproape în aceeași clipă în care călugărul începea să mediteze, electroencefalograma înregistra o creștere bruscă și uriașă a activității cerebrale. Oamenii de știință au presupus că, dată fiind creșterea atât de mare și de rapidă, călugărul trebuie să-și fi schimbat poziția sau să se fi mișcat, însă nu l-au văzut clintindu-se deloc.

Remarcabilă nu era doar consecvența activității cerebrale a călugărului – felul în care creierul lui „se pornea și „se oprea în mod repetat, în funcție de perioada de activitate sau de răgaz – ci și faptul că nu avea nevoie de un timp de „încălzire". Dacă practici meditația sau dacă ai încercat măcar să-ți calmezi creierul, știi că, în mod normal, ai nevoie de un pic de timp ca să domolești seria gândurilor care-ți trec prin minte și îți distrag atenția. Rinpoche nu a părut să aibă nevoie de un astfel de interval de tranziție. Cu alte cuvinte, a dat impresia că era în stare să intre și să iasă dintr-o stare meditativă profundă la fel de ușor precum ar fi acționat un comutator. La mai bine de zece ani după aceste prime studii, tomografiile călugărului de 41 de ani au arătat mai puține semne de îmbătrânire decât la semenii lui.³ Cercetătorii au spus că avea creierul unui om cu zece ani mai tânăr.

Cercetătorii care au monitorizat activitatea cerebrală a călugărului budist Matthieu Ricard⁴ l-au numit ulterior „Cel mai fericit om din lume" după ce au descoperit cel mai ridicat număr de unde gama – cele asociate cu atenția, memoria, învățarea și fericirea – care a fost înregistrat vreodată de știință. Un singur călugăr ieșit din tipare ar putea să pară o anomalie, dar Ricard nu e unic. Tomografiile altor 21 de călugări⁵, făcute în timpul unor diverse practici de meditație, au indicat un nivel mai ridicat și mai îndelungat al razelor gama (chiar și pe durata somnului⁶) decât cel al persoanelor care nu practică meditația.

De ce ar trebui să gândim ca niște călugări? Dacă ai vrea să știi cum să domini terenul de baschet, ar fi bine să-l iei exemplu pe Michael Jordan; dacă ai vrea să inovezi, ar fi bine să cercetezi munca lui Elon Musk; dacă ai vrea să înveți cum să cânți, ar fi bine să studiezi ce face Beyoncé. Iar dacă vrei să-ți educi mintea să găsească pace, calm și menire? Călugării sunt experți. Fratele David Steindl-Rast, un călugăr benedictin⁷, cofondatorul site-ului gratefulness.org, scrie: „Un om de rând care își dorește în mod conștient să trăiască încontinuu în Prezent e un călugăr".

Călugării pot să reziste tentațiilor, se abțin de la critici, fac față durerii și anxietății, își domolesc orgoliul și își clădesc vieți pline de sens și de însemnătate. De ce să nu învățăm de la cei mai calmi, mai fericiți, mai hotărâți oameni de pe Pământ? Poate te gândești că unui călugăr îi este ușor să fie calm, senin și relaxat. Stau retrași în locuri liniștite unde nu au de-a face cu slujbe, parteneri romantici și traficul de la orele de vârf. Poate că te întrebi: Cu ce m-ar putea ajuta să gândesc ca un călugăr aici, în lumea de azi?

În primul rând, ei nu s-au născut călugări. Sunt oameni care provin din tot felul de medii și care au ales să se schimbe. Matthieu Ricard, „Cel mai fericit om din lume", a fost înainte biolog; Andy Puddicombe, cofondatorul aplicației pentru meditat numită Headspace, s-a antrenat să facă parte din trupa unui circ; cunosc călugări care au lucrat în domeniul financiar sau au făcut parte dintr-o trupă rock. Au crescut la fel ca tine, mergând la școală și copilărind într-un orășel. Nu e nevoie să aprinzi lumânări în casă, să mergi desculț sau să publici poze cu tine în postura copacului pe un vârf de munte. A fi călugăr e un mod de gândire pe care oricine îl poate adopta.

La fel ca majoritatea călugărilor din zilele noastre, nu am crescut într-un ashram**. Mi-am petrecut cea mai mare parte a copilăriei făcând lucruri fără nici o legătură cu călugării. Până la vârsta de 14 ani, am fost un copil ascultător. Am crescut în zona de nord a Londrei, alături de părinți și de sora mea mai mică. Provin dintr-o familie de indieni din clasa de mijloc. Părinții mei, ca mulți alții, s-au implicat în educația mea și s-au luptat să-mi ofere șansa de a avea un viitor promițător. M-am ferit de necazuri, am avut rezultate bune la școală și mi-am dat silința să-i mulțumesc pe toți.

Însă, de când am început liceul, am luat-o pe căi greșite. În copilărie am fost obez și batjocorit din cauza asta, dar pe urmă am slăbit și am început să joc fotbal și rugby. Am început să studiez materii care nu sunt, de regulă, pe placul părinților indieni tradiționaliști, precum arta, designul și filosofia. N-ar fi fost nimic în neregulă cu toate astea dacă nu m-aș fi apucat totodată să fac parte din anturaje dubioase. Am luat parte la tot soiul de lucruri rele. Am luat droguri. M-am bătut. Am băut prea mult. N-a mers bine. Am fost suspendat de trei ori în liceu. În cele din urmă, mi s-a cerut să plec. „Mă voi schimba, le-am promis. „Dacă mă lăsați să rămân, mă voi schimba. Conducerea liceului mi-a permis să rămân, iar eu m-am cumințit. La facultate am ajuns, în cele din urmă, să observ meritele efortului, sacrificiului, disciplinei și perseverenței când îți urmărești țelurile. Problema era că, la vremea aceea, nu aveam alte țeluri în afară de cele obișnuite: o slujbă bună, o căsnicie, la un moment dat, poate întemeierea unei familii. Bănuiam că exista ceva mai profund de-atât, dar nu știam ce anume.

Până să vină Gauranga Das să țină prelegerea la facultatea noastră, eram pregătit să explorez idei noi, să încerc un nou mod de a trăi, să apuc pe o cale care s-ar fi îndepărtat de cea pe care toată lumea (inclusiv eu) aș fi crezut că o voi alege. Voiam să cresc ca persoană. Nu voiam să înțeleg modestia, compasiunea sau empatia doar ca pe niște concepte abstracte, voiam să le trăiesc. Nu-mi doream ca disciplina, caracterul și integritatea să fi fost noțiuni despre care să fi citit doar din cărți. Voiam să le trăiesc.

În următorii patru ani, am jonglat cu două lumi, trecând de la baruri și restaurante la meditație și dormit pe jos. În Londra, am studiat management, specializându-mă pe partea de științe comportamentale, am făcut stagii de practică la o mare firmă de consultanță și mi-am petrecut timpul alături de prieteni și de familie. Iar la un ashram din Mumbai am citit și am aprofundat texte vechi, și mi-am petrecut majoritatea vacanțelor de Crăciun și de vară locuind alături de călugări. Valorile mele s-au schimbat treptat. Mi-am dat seama că-mi doream să mă aflu în preajma călugărilor. De fapt, voiam să adopt întru totul modul lor de a gândi. Munca pe care o depuneam în lumea corporatistă începea să-mi pară din ce în ce mai puțin însemnată. Care era sensul dacă nu avea nici un impact pozitiv asupra celorlalți?

După ce am absolvit facultatea, am dat costumele pe robe și m-am alăturat ashramului, răstimp în care am dormit cu toții pe jos și am locuit în vestiarele sălilor de sport. Am trăit și am călătorit prin India, Marea Britanie și Europa. Am meditat ore-n șir în fiecare zi și am studiat scripturi vechi. Am avut ocazia să servesc alături de camarazii mei călugări, să ajut la munca de transformare a unui ashram dintr-un sat, din apropiere de Mumbai, într-un refugiu spiritual ecologic (pe nume Govardhan Ecovillage) și să fac voluntariat în cadrul unui program de distribuire a hranei ce oferă peste un milion de mese pe zi (Annamrita). Dacă eu pot să învăț să gândesc ca un călugăr, poate oricine.

Călugării hinduși cu care am studiat folosesc Vedele drept texte fundamentale. (Numele provine din cuvântul sanscrit veda, care înseamnă cunoaștere. Sanscrita e o limbă veche, precursoarea majorității limbilor vorbite în prezent în Asia de Sud.) Se poate spune că filosofia a început în urmă cu cel puțin 3 000 de ani cu această colecție străveche de scripturi, ce își are originile în zona în care acum se află o parte din teritoriul Pakistanului și nord-vestul Indiei; ele stau la baza hinduismului.

Asemenea poemelor epice ale lui Homer, Vedele au fost transmise prima oară pe cale orală, după care au fost, în cele din urmă, transcrise, însă având în vedere fragilitatea materialelor (frunze de palmieri și scoarță de mesteacăn!), majoritatea documentelor care s-au păstrat au cel mult câteva sute de ani vechime. Vedele cuprind imnuri, povești istorice, poeme, rugăciuni, cânturi, ritualuri religioase și sfaturi pentru viața de zi cu zi.

În viața mea și în cartea aceasta fac adesea trimiteri la Bhagavad Gita (care înseamnă „Cântarea Domnului"). Ea e întrucâtva bazată pe Upanișade, niște scrieri din jurul anilor 800–400 î.Hr. Bhagavad Gita e considerată un fel de manual universal și atemporal al vieții. Povestea nu e despre un călugăr și nu e menită pentru un context spiritual. Îi este spusă unui om căsătorit, care se întâmplă să fie un arcaș iscusit. Intenția nu a fost ca ea să se potrivească unei singure religii sau regiuni – e pentru omenirea întreagă. Eknath Easwaran, autor spiritual și profesor care a tradus o bună parte din textele sacre indiene, inclusiv Bhagavad Gita, o numește pe cea din urmă „cel mai important dar al Indiei oferit lumii⁸. În jurnalul lui din 1845, Ralph Waldo Emerson scria: „Am petrecut – prietenul meu și cu mine⁹ – o zi nemaipomenită în compania Bhagavat Geeta [sic!]. A fost prima dintre cărți; un imperiu al gândirii, nimic mărunt sau nedemn, ci măreț, senin, consecvent, glasul unei inteligențe străvechi care, într-o altă epocă și alt climat, cugetase și, prin urmare, răspunsese la aceleași întrebări care ne macină azi pe noi. Se spune că s-a scris mai mult despre Gita decât despre oricare altă scriptură.

În această carte, unul dintre scopurile mele este să te ajut să comunici cu înțelepciunea ei atemporală, pe lângă alte învățături străvechi ce au stat la baza educației pe care am primit-o în postura de călugăr – și care au o relevanță deosebită pentru provocările cu care ne confruntăm zilnic.

Lucrul care m-a marcat cel mai mult atunci când am studiat filosofia monastică a fost acela că oamenii nu s-au prea schimbat în ultimii 3 000 de ani. Sigur, suntem mai înalți și trăim, în medie, mai mult, dar am fost surprins și impresionat să aflu că învățăturile călugărilor vorbesc despre iertare, energie, intenții, despre viața trăită cu sens și alte subiecte într-un fel care este la fel de valabil și în ziua de azi, precum trebuie să fi fost atunci când au fost scrise.

Mai uluitor de-atât, înțelepciunea călugărilor poate să fie sprijinită într-o mare măsură de știință, după cum vom descoperi pe parcursul cărții. Mii de ani la rând, călugării au crezut că exercițiile de meditație și de mindfulness sunt benefice, că recunoștința îți face bine, că a-i ajuta pe alții te face mai fericit și multe altele pe care le vei învăța din această carte. Au creat practici în jurul acestor idei cu mult înainte ca știința modernă să le arate sau să le valideze.

Albert Einstein a spus: „Dacă nu poți să explici ceva în mod simplu, nu înțelegi acel lucru destul de bine". Când am văzut cât erau de utile pentru lumea modernă lecțiile pe care le învățam, am vrut să le aprofundez, ca să le pot împărtăși cu ceilalți oameni.

La trei ani după ce m-am mutat în Mumbai, învățătorul meu, Gauranga Das, mi-a zis că aș fi mai valoros și mai folositor dacă aș părăsi ashramul și dacă aș împărtăși cu lumea întreagă ceea ce învățasem. Cei trei ani petrecuți în călugărie au fost ca o școală a vieții. Mi-a fost greu să devin călugăr și mi-a fost și mai dificil să plec. Dar mi s-a părut că a pune în practică filosofia în viața din afara ashramului – cea mai anevoioasă parte – era ca un fel de examen final. Descopăr în fiecare zi că modul călugărilor de a gândi funcționează, că filosofia străveche este uluitor de aplicabilă în prezent. De aceea o împărtășesc.

Mă mai consider călugăr și în ziua de azi, deși de obicei mă refer la mine însumi drept „fost" călugăr, având în vedere că m-am căsătorit, iar călugării nu au voie să facă asta. Trăiesc în Los Angeles, loc despre care oamenii îmi spun că este una dintre capitalele mondiale ale materialismului, fațadelor, iluziilor și, per ansamblu, a riscurilor. Dar de ce să trăiesc într-un loc care e deja luminat? Acum împărtășesc lumii întregi și în această carte concluziile trase de mine din viața pe care am dus-o și lucrurile pe care le-am învățat. Cartea aceasta nu aparține nici unei secte. Nu este vreo strategie vicleană de a te converti. Jur! Pot, de asemenea, să promit că, dacă te vei strădui să înțelegi și dacă vei pune în practică materialul pe care îl prezint, vei găsi semnificația adevărată, pasiunea și scopul din viața ta.

Nicicând n-au fost atâția oameni nemulțumiți sau atât de preocupați să găsească „fericirea". Cultura noastră și mass-media ne bombardează cu imagini și idei despre cine și cum ar trebui să fim, în timp ce ne oferă modele de împlinire și succes. Faima, banii, strălucirea, sexul – nici unul dintre aceste lucruri nu ne pot satisface în cele din urmă. Vom căuta, pur și simplu, din ce în ce mai mult, creând un circuit ce duce la frustrare, dezamăgire, nemulțumire, nefericire și extenuare.

Vreau să fac o paralelă între modul de gândire al călugărilor și așa-numita minte de maimuță. Mintea noastră poate fie să ne înalțe, fie să ne tragă în jos. Cu toții ne confruntăm în ziua de azi cu faptul că ne gândim prea mult, suntem prea delăsători și prea anxioși, deoarece ne lăsăm conduși de mintea de maimuță. Aceasta trece zăpăcită de la un gând la altul, de la o provocare la alta, fără să rezolve într-adevăr ceva. Dar putem să accedem la modul de gândire al călugărilor dacă săpăm până la rădăcina lucrurilor pe care ni le dorim și dacă acționăm concret, pas cu pas, ca să creștem. Modul de gândire al călugărilor ne scoate din starea de confuzie și distragere și ne ajută să găsim claritate, o semnificație și o direcție.

Gândirea unui călugăr propune un alt fel de a privi și de a aborda viața. O cale a rebeliunii, a detașării, a redescoperirii, a scopului, a concentrării, a disciplinei și a ajutorării. Țelul gândirii unui călugăr este o viață liberă de egoism, invidie, pofte, neliniști, furie, amărăciune și de trecutul care ne trage înapoi. În opinia mea, nu e doar posibil, e necesar să adoptăm modul de gândire al călugărilor. Nu avem de ales. Trebuie să ne găsim calmul, liniștea și pacea.

Îmi amintesc atât de bine prima mea zi la școala de călugări. Numai ce mă răsesem în cap, dar nu purtam încă robă, așa că tot arătam ca și cum veneam din Londra. Am zărit un copil călugăr – nu cred că avea mai mult de zece ani – care preda unui grup de copii de cinci ani. Avea o aură deosebită, ținuta și încrederea în sine a unui adult.

– Ce faci? l-am întrebat.

– Tocmai le-am predat prima lor lecție, mi-a răspuns. Tu ce ai învățat în prima ta zi la școală?

– Am început să învăț alfabetul și cifrele. Ei ce au învățat?

– Primul lucru pe care îl învață e cum să respire.

– De ce? l-am întrebat.

– Pentru că respirația e singurul lucru pe care îl ai din clipa în care te naști până mori. Toți prietenii tăi, familia ta, țara în care trăiești, toate acestea se pot schimba. Singurul lucru pe care îl păstrezi e respirația.

Călugărul de zece ani a adăugat:

Ce se schimbă când ești stresat? Respirația. Ce se schimbă când te enervezi? Respirația. Trăim fiecare sentiment printr-o schimbare a felului în care respirăm. Când înveți să-ți cunoști și să-ți controlezi respirația, te descurci în orice situație din viață.

Mi se preda deja cea mai importantă lecție: să mă concentrez pe rădăcina lucrurilor, nu pe frunza copacului sau pe simptomele problemei. Și învățam, observând direct, că oricine poate să fie călugăr, chiar dacă are doar cinci sau zece ani.

Primul lucru pe care trebuie să-l facem când ne naștem este să respirăm. Însă așa cum viața devine mai complicată pentru nou-născut, a sta nemișcat și a respira poate fi foarte dificil. În această carte sper să-ți pot arăta calea călugărilor – mergem la baza lucrurilor, aprofundăm cunoașterea de sine. Numai cu ajutorul curiozității, al gândului, al efortului și al revelației ne putem găsi drumul către pace, calm și sens. Sper să te pot îndruma într-acolo folosindu-mă de înțelepciunea ce mi-a fost predată de învățătorii mei din ashram.

În paginile care urmează îți voi explica trei etape de adaptare la modul de gândire al călugărilor. În prima parte vom învăța să renunțăm, să ne eliberăm de influențele exterioare, de obstacolele lăuntrice și de temerile ce ne țin pe loc. Poți să privești asta ca pe o purificare ce va deschide calea către dezvoltare. În a doua parte vom progresa. Te voi învăța să îți remodelezi viața așa încât să iei, cu încredere și având un scop clar definit în minte, deciziile pe care le dorești cu adevărat. La final vom dărui, vom privi către lumea dincolo de noi înșine, ne vom dezvolta și ne vom împărtăși gratitudinea și vom aprofunda relațiile. Vom împărți cu ceilalți dragostea și darurile noastre și vom descoperi bucuria adevărată și beneficiile surprinzătoare ale ajutorării.

Pe parcursul cărții îți voi prezenta trei feluri foarte diferite de meditație pe care îți recomand să le incluzi în practica ta: exerciții de respirație, de vizualizare și de cântat. Toate trei sunt folositoare, dar cea mai simplă cale prin care poți face diferența între ele este să știi că faci exercițiul de respirație pentru beneficiile fizice – ca să îți găsești liniștea și echilibrul, ca să te calmezi; pe cel de vizualizare pentru beneficiile psihice – ca să vindeci trecutul și să te pregătești pentru viitor; iar pe cel de cântat pentru beneficiul spiritual – ca să iei legătura cu eul tău profund și cu universul, ca să te purifici cu adevărat.

Nu trebuie să meditezi ca să găsești utilă această carte, însă dacă o vei face, vei manevra cu mai multă iscusință uneltele pe care ți le ofer. Aș merge până într-acolo încât să spun că întreaga carte e o meditație – o reflecție asupra credințelor, valorilor și intențiilor noastre, a felului în care ne percepem, în care luăm decizii, în care ne antrenăm mintea și asupra modului în care alegem oamenii și interacționăm cu ei. Atingerea unui grad de cunoaștere profundă de sine reprezintă scopul și răsplata meditației.

Cum ar privi un călugăr aceste lucruri? Poate că nu e o întrebare pe care ți-o pui în acest moment – poate că nici nu te-ai gândit la ea – dar te vei întreba asta până la finalul cărții.

Massachusetts Institute of Technology, universitate prestigioasă din Cambridge, Massachusetts (n.tr.)

Ermitaj, loc de retragere colectivă unde discipolii se adună în jurul propovăduitorului (n.tr.)

Partea I. RENUNȚĂ

Capitolul 1. IDENTITATE

Sunt ceea ce cred că sunt

E mai bine să-ți trăiești propriul destin greșind, decât să trăiești o imitație perfectă a vieții altcuiva.

Bhagavad Gita 3.35

În 1902, sociologul Charles Horton Cooley scria: „Nu sunt ceea ce cred eu că sunt. Și nu sunt ceea ce crezi tu că sunt. Sunt ceea ce cred eu că tu crezi că sunt."¹

Cugetă o clipă la vorbele de mai sus.

Identitatea noastră se bazează pe ceea ce cred alții despre noi – sau, mai precis, pe cum suntem percepuți de ceilalți. Pe lângă faptul că felul în care ne percepem este într-o legătură strânsă cu felul în care credem că ne văd ceilalți, prin majoritatea eforturilor depuse ca să ne perfecționăm nu facem decât să încercăm să atingem acel ideal imaginar. Dacă avem impresia că o persoană pe care o admirăm crede că succesul înseamnă bogăție, atunci vom alerga după averi ca să o impresionăm. Dacă avem impresia că un prieten ne judecă după felul în care arătăm, vom răspunde prin schimbarea înfățișării. În Poveste din cartierul de vest, Maria întâlnește un băiat care o place. Care e următorul cântec? „I Feel Pretty („Mă simt frumoasă).

Până la data scrierii acestei cărți, singurul care a câștigat de trei ori Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal, Daniel Day-Lewis, a jucat doar în 6 filme din 1998.² Se pregătește intensiv pentru fiecare rol, intrând complet în pielea personajului pe care-l interpretează. Pentru rolul lui Bill Măcelarul din filmul lui Martin Scorsese, Bandele din New York, a învățat să fie măcelar, vorbea cu accent irlandez atât pe platourile de filmare, cât și în particular și a angajat circari care să-l învețe cum să arunce cu cuțitul. Iar asta e o nimica toată. Nu a purtat decât îmbrăcăminte autentică din secolul al XIX-lea și s-a plimbat prin Roma interpretându-și personajul, luându-se la harță și la bătaie cu necunoscuți. Foarte probabil din cauza acelor haine a făcut pneumonie.

Day-Lewis a folosit o tehnică de interpretare metodică, care presupunea să ducă o viață cât mai asemănătoare cu cea a personajului său ca să devină perso­najul pe care-l interpreta. E o abilitate artistică incredibilă, dar se întâmplă adesea ca actorii care aleg această tehnică metodică să fie atât de absorbiți de personaj, încât rolul prinde o viață proprie în afara scenei sau a platourilor de filmare. „Recunosc că am înnebunit, am înnebunit complet"³, mărturisea Day-Lewis câțiva ani mai târziu într-un interviu din Independent, recunoscând că rolul „nu a fost tocmai benefic pentru sănătatea mea fizică și mentală".

Într-o oarecare măsură, fără să ne dăm seama, suntem cu toții actori meto­dici. Avem personaje pe care le jucăm pe internet, la lucru, cu prietenii și acasă. Aceste măști diferite au beneficiile lor. Ne permit să câștigăm banii cu care ne plătim facturile, ne ajută să funcționăm la locul de muncă unde nu ne simțim mereu în apele noastre, ne îngăduie să păstrăm relații cu oameni pe care nu-i plăcem în mod deosebit, dar cu care trebuie să avem de-a face. Dar identitatea noastră are deseori atât de multe straturi, încât putem pierde din vedere cine suntem cu adevărat, asta în cazul în care știam măcar cine sau ce eram. Aducem cu noi acasă rolul pe care-l interpretăm la lucru și luăm cu noi în viața personală rolul pe care-l jucăm în fața prietenilor fără să ne dorim și fără să putem controla asta. Indiferent cât de bine ne jucăm rolurile, sfârșim prin a ne simți nemulțumiți, deprimați, nevrednici și nefericiți. Propria identitate, care e de la bun început măruntă și vulnerabilă, este distorsionată.

Încercăm să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor pe care credem că le au ceilalți de la noi, chiar și cu riscul de a ne compromite valorile.

Dacă se întâmplă vreodată să ne creăm în mod conștient, intenționat, propriile valori, asta nu are loc decât rareori. Alegerile pe care le facem în cursul vieții se bazează pe această imagine dublu reflectată a persoanei care ­s-ar putea să fim, fără să stăm prea mult pe gânduri. Cooley numește acest fenomen „Sinele Văzut Prin Sticlă".

Trăim într-o percepție a percepției asupra noastră, iar rezultatul este că ne-am pierdut din vedere pe noi înșine. Cum putem să ne dăm seama cine suntem și ce ne face fericiți, când alergăm după reflexia distorsionată a visurilor altcuiva?

S-ar putea să credeți că pasul dificil care trebuie făcut pentru a te călugări e renunțarea la distracții: la petreceri, la sex, la televizor, la lucruri, la odihna într-un pat (recunosc, partea cu patul a fost destul de dură). Însă înainte de asta a trebuit să depășesc un obstacol și mai mare: să le mărturisesc părinților „cariera" pe care mi-o alesesem.

Când mă pregăteam să termin și ultimul an de facultate, alesesem deja calea pe care voiam să o apuc. Le-am spus părinților că voi refuza ofertele de muncă pe care le primisem. Glumesc întotdeauna pe seama faptului că, în ceea ce-i privește pe părinții mei, aveam trei opțiuni: să mă fac doctor, avocat sau ratat. Nu există cale mai bună de a le transmite părinților că toate eforturile pe care le-au făcut pentru voi s-au dus pe apa sâmbetei decât faptul că ai ales să te călugărești.

La fel ca toți părinții, și ai mei aveau planuri mari pentru mine, dar eu îi obișnuisem măcar cu gândul că existau șanse să mă călugăresc: de la 18 ani îmi petrecusem în fiecare an o parte din vară făcând stagii de practică la o companie din domeniul financiar din Londra și o parte din an pregătindu-mă la ashramul din Mumbai. În clipa în care m-am hotărât, prima grijă a mamei mele a fost aceea a tuturor mamelor: binele meu. Voi beneficia de asigurare de sănătate? „A căuta iluminarea era un fel mai frumos de a spune că „voiam să stau degeaba toată ziua?

O situație și mai greu de îndurat pentru mama mea a fost aceea că eram înconjurați de prieteni și de membri ai familiei care defineau succesul prin trinomul doctor-avocat-ratat. Se răspândise vestea că aveam să iau această hotărâre radicală, iar prietenii ei au început să spună: „Dar ați investit atât de mult în educația lui și „A fost spălat pe creier și „Își va irosi viața. Și prietenii mei credeau aceleași lucruri. Îmi spuneau: „N-ai să mai găsești niciodată un loc de muncă, „Dai cu piciorul oricărei speranțe de a-ți câștiga existența".

Când încerci să-ți trăiești cu adevărat viața, multe dintre relațiile tale vor fi în pericol. Merită să-ți asumi riscul de a le pierde, așa cum merită și să accepți provocarea de a găsi o cale prin care să nu renunți la ele.

Din fericire pentru modul de gândire al călugărilor pe care începeam să-l dezvolt, reperele cele mai importante de care m-am folosit când am luat hotărârea nu au fost vocile părinților mei și ale prietenilor. M-am bazat, în schimb, pe experiența proprie. După ce am împlinit 18 ani, am încercat în fie­care an ambele vieți. Când mă întorceam acasă de la slujbele pe timpul verii din domeniul financiar, parcă nici nu mai aveam poftă de mâncare. Însă de fiecare dată când părăseam ashramul, mă gândeam: A fost minunat. M-am simțit mai bine ca niciodată. Faptul că am încercat aceste experiențe, valori și sisteme de credințe atât de diferite m-a ajutat să le înțeleg pe-ale mele.

Reacțiile provocate de hotărârea mea de a mă călugări sunt exemple ale presiunilor exterioare cu care ne confruntăm cu toții de-a lungul vieții. Familiile, prietenii, societatea, mass-media – suntem înconjurați de imagini și de voci care ne spun cine ar trebui să fim și ce ar trebui să facem.

Își strigă în gura mare părerile, așteptările și pretențiile. Intră la cea mai bună facultate imediat ce-ai terminat liceul, găsește-ți o slujbă bine plătită, căsătorește-te, cumpără o casă, fă copii, fii promovat. Normele culturale au rostul lor – nu e nimic greșit la o societate care oferă modele de posibile vieți îm­plinite. Dar dacă acceptăm aceste țeluri fără să cugetăm înainte, nu vom înțelege niciodată de ce nu avem o casă, de ce nu suntem fericiți în locul unde locuim, de ce locul de muncă nu ne satisface și nu vom ști dacă ne dorim cu adevărat un partener de viață sau dacă ne identificăm cu țelurile pe care ne străduim să le atingem.

Când m-am hotărât să mă alătur ashramului, părerile și grijile din jurul meu s-au întețit, dar, spre norocul meu, experiența pe care o acumulasem acolo îmi oferise instrumentele necesare ca să filtrez tot zgomotul. Cauza și soluția erau una și

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Gandeste ca un calugar

4.0
11 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor