Plumb

CRONOLOGIE

1881

Pe 4 septembrie, se naște, la Bacău, Gheorghe Vasiliu (viitorul poet George Bacovia).

Era fi ul lui Dimitrie și al Zoiței Vasiliu.

1888

Din cauza îmbolnăvirii de malarie,

îi este amânată

cu un an înscrierea

în ciclul primar.

1889-1894

Urmează primele clase la Școala domnească nr. 1 din Bacău.

1894

Se înscrie la Gimnaziul „Principele Ferdinand" din Bacău. Tânărul Vasiliu D. Gheorghe vădește aptitudini pentru desen, muzică și gimnastică.

1899

Debutează în Literatorul lui Al. Macedonski, cu poezia Și toate (semnată V. George Bacău).

Obține Premiul I la concursul de desen artistic organizat la București, se Societatea „Tinerimea Română", sub egida Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor.

La anii tinereții

1899-1903

Cu un parcurs sincopat de corigențe la limba elină și matematică și succese la desen, tânărul G. Vasiliu reușește să absolve studiile liceale, frecventând Liceul Militar din Iași și, ulterior, Liceul „Principele Ferdinand din Bacău. Liceul – „cimitir al tinereții mele, cum va fi invocat într-un poem – i-a prilejuit totuși contactul cu profesorii G. Ibrăileanu și D. D. Pătrășcanu.

1903

Se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din București.

Publică în revista Vieața nouă, de la București, poeziile Amurg, Lacustră și Nevroză. În altă revistă, din Iași (Arta), îi apar versurile intitulate Toamnă și Melancolie, când semnează pentru întâia oară cu pseudonimul G. Bacovia.

Participă la cenaclul lui Macedonski, făcând cunoștință cu mai multe personalități literare ale momentului. Maestrul, evocat cu extaz, e una dintre puținele surse de entuziasm ale poetului: „Ca un vestit maharadjah, ne împărțea inele cu pietre nestemate. Nu era vina lui dacă, din nefericire, aceste pietre erau întotdeauna false.

De multe ori îmi citea din Nopțile lui până îmi ațipea conștiința. Era poet adevărat și credea în misiunea lui. Mai arată-mi astăzi unul la fel!"

(I. Valerian, Cântec târziu – romanul unui poet. De vorbă cu G. Bacovia (II), Viața literară, IV, 107, 13-27 aprilie 1929; reprodus în G. Bacovia, Opere, ediție alcătuită de Mircea Coloșenco, cu o Introducere de Eugen Simion, Editura Univers Enciclopedic, București, 2001, p. 456)

1904-1906

Colaborează la mai multe reviste (Arta, Mărgăritarul, Românul literar, Liga conservatoare ș.a.).

1907

Din cauză că nu și-a trecut examenele, este exmatriculat de la Facultatea de Drept din București, în al doilea an de studii. Se transferă la Facultatea de Drept a Universității din Iași.

1908-1911

Deși se înscrie la examenele curente, nu se prezintă să le susțină. Nici licența nu o trece fără probleme, fiind respins în mai multe sesiuni. În toamna lui 1911, reușește totuși să absolve facultatea, eliberându-i-se și Cartea de Avocat (nu va profesa însă niciodată).

Între timp, publică sub pseudonimul G. Andoni poemele Finis, Gris, Plumb, în revista Versuri și proză.

1912

Îi apare poemul Nervi de toamnă în Insula, revista lui Ion Minulescu.

Predă ca suplinitor la școli din Bacău și din comuna Călugăra.

1913

Este copist și, apoi, ajutor de contabil la cancelaria Prefecturii Bacău.

I. Ludo îi consacră articolul: Un poet al toamnei, în revista ieșeană Absolutio.

1914

Îi apar o serie de poezii (Altfel, Fanfara militară, Plumb de iarnă, Nervi de toamnă, Plumb de toamnă, Nocturnă, Romanță ș.a.) în reviste și cotidiane ieșene și bucureștene.

Este internat la Sanatoriul de boli nervoase al doctorului Mărgăritescu din București.

1915

G. Bacovia înființează, alături de niște colegi, mensualul Orizonturi noi, scos la Bacău, din care au apărut doar trei numere. Aici a publicat poeziile Dialog de iarnă, Monosilab de toamnă, Cuptor, poemele în proză Zborul cărților, Iarmaroc, De Paști, Pe maidan, Cubul negru (semnând Bob sau Vag – alte două pseudonime alese pentru a-și semna versurile) și chiar o recenzie la volumul Flori sacre de Al. Macedonski.

Inițiativa înființări acestei reviste este sintetizată de poet în articolul-program De ce. „Orizonturi noi" va fi refugiul acelor tineri care, recunoscând că niciodată nu vor vedea orizonturi noi, naturale, se vor resemna căutând orizonturi noi, imaginative, dar cu putere de realizare în domeniul culturii, urmărind drumul acelor luptători de mai nou, de mai bine, de mai omenesc. (Orizonturi noi, I, 1, mai 1915; reprodus în ibidem, p. 419)

1916

Al. Macedonski semnează articolul „Bacovia", apărut în Făclia.

Sunt publicate, în reviste bucureștene, poemele Decor, Amurg, Note de toamnă.

În ianuarie, debutul editorial al poetului îl constituie apariția volumului de poezii Plumb (Tipografia „Flacăra, București), sub îngrijirea lui Ion Pillat, „prietenul care i-a „adunat cu sila" versurile pentru această primă carte.

Volumul va fi recenzat în același an de Ovid Densușianu, Ion Vinea, N. Davidescu, F. Aderca.

Este copist clasa a III-a la Direcțiunea învățământului secundar și superior a Ministerului Instrucțiunii și Cultelor.

În calitatea sa de funcționar al Ministerului Instrucțiunii și Cultelor, nu are voie să-și părăsească serviciul nici în „caz de ocupație" (produsă de întrarea în București a trupelor Puterilor Centrale).

1918

Poetul primește un concediu de o lună pentru îngrijirea sănătății.

În Literatorul macedonskian, îi apar poemul în proză În zadar și poezia Nocturnă.

1920

Lucrează șef de birou clasa a III-a la Direcțiunea generală a asistenței sociale din Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.

Cu soția, în 1935

1921

La câteva luni după ce îi este desființat postul, este numit șef de birou clasa I la aceeași Direcțiune generală a asistenței sociale (din care va demisiona, peste puțin timp, invocând boala de care suferea).

În primul volum al antologiei Aspecte și direcții literare, N. Davidescu include textul din 1916 la volumul Plumb.

G. Bacovia este prezent în Antologia toamnei, editată de Ion Pillat.

1922

E. Lovinescu publică în Sburătorul literar consemnarea „figurina" Bacovia. Tot aici îi mai consacră poetului texte critice Camil Petrescu, Oscar W. Cisek și Vladimir Streinu.

1923

Cezar Petrescu publică în mai multe rânduri texte despre „nedreptățitul" Bacovia, cerând republicarea volumului Plumb.

Volumul Plumb primește Premiul Ministerului Artelor (în valoare de 5 000 de lei).

E. Lovinescu publică studiul Poezia nouă, cu Bacovia tratat, alături de Ion Minulescu, Elena Farago și Camil Baltazar, în secțiunea „simbolismului românesc". Studiul lovinescian fixează termenii sinuoasei receptări bacoviene în epocă și mai târziu.

Împreună cu fiul și soția (1956)

1924

Apare ediția a doua a volumului Plumb (Tipografia Poporul, Iorgu Constantiniu, Râmnicu Sărat).

1925

Este înființată, la Bacău, publicația Ateneul literar, devenită peste puțin timp Ateneul cultural (-1928), condusă de Gr. Tăbăcaru și G. Bacovia; revista va găzdui multe dintre producțiile poetului (poeme în versuri și în proză și fragmente din romanul liric Cântec târziu – construit în jurul unui erou care „se zbate în lume ca într-o cameră de plumb", după cum va mărturisi autorul său într-un interviu).

Poetul predă ca profesor de desen și caligrafie la Școala Normală de Băieți și apoi la Școala Comercială de Băieți, din Bacău.

Poetul Adrian Maniu semnează medalionul „Bacovia" în revista bucureșteană Mișcarea literară.

G. Bacovia este prezent cu zece poezii în Antologia poeților de azi, vol. I, coordonată de Ion Pillat și Perpessicius.

1926

Îi este publicat al doilea volum de poezii, Scântei galbene (Tipografia Minerva, Bacău), care va fi premiat cu 10 000 de lei de către Societatea Scriitorilor Români.

Chestionat asupra „culorilor obsedante" și a sinesteziilor din poezia sa, poetul va răspunde: „În poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor, sau audiție colorată, cum vrei s-o iei. Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influență colorantă. Întâi am făcut muzică și după strunele vioarei am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului, acest instrument m-a însoțit cu credință, până azi. […]

Pictorul întrebuințează în meșteșugul său culorile alb, roșu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am încercat să le redau cu inteligență, prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum, în urmă, m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdii. De aceea ultimul volum poartă titlul Scântei galbene. Roșul e sânge, e viața zgomotoasă. Nu vreau să-ți fac teorii. Urăsc definițiile dascălilor pentru adormit copiii. Asta-i osândă modernă. Unii ar spune: metafizica culorilor. […]

În plumb văd culoarea galbenă. Compușii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet și alb, am evoluat spre galben. […] Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben. În manualul de fizică nu mai găsesc altă culoare. În eprubeta mea, orice reacție chimică dă precipitat galben.

Acasă, la ceas aniversar

Altă dată în plumb, pe lângă impresia colorată, mai simțeam alta statică, de greutate. Plumbul apasă cel mai greu pe om […] forța lui m-a apăsat până la distrugere. (I. Valerian, „Cântec târziu – romanul unui poet. De vorbă cu G. Bacovia (II), în Viața literară, IV, 107, 13-27 aprilie 1929; reprodus în ibidem, pp. 452-454)

Își vede tipărit și volumul de poeme în proză Bucăți de noapte (Tipografia „Lupta", București).

1927

Perpessicius publică o recenzie la recent apărutele Scântei galbene și Bucăți de noapte, în Universul literar.

Poetul e prezent cu mai multe texte (poezii, poem în proză, recenzii, un fragment de roman liric) în revistele vremii.

Se publică un interviu luat poetului de I. Valerian, elocvent pentru maniera în