Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Flacara de cristal
Flacara de cristal
Flacara de cristal
Cărți electronice436 pagini7 ore

Flacara de cristal

Evaluare: 3.5 din 5 stele

3.5/5

()

Informații despre cartea electronică

Kalena, o femeie cu ochi strălucitori și ținută rece, maiestuoasă, este ultima supraviețuitoare a unei mândre case nobiliare, ai cărei reprezentanți pe linie bărbătească au sfârșit uciși sălbatic cu mulți ani în urmă.
Când i se oferă ocazia de a-şi împlini destinul pentru care fusese crescută de mătuşa ei, acela de a-şi răzbuna tatăl şi fratele, Kalena se folosește de pretextul unei căsătorii de conveniență pentru a pătrunde în casa inamicului familiei sale, Baronul Quintel.
Soţul ei, Ridge, supranumit şi Biciul de Foc, lucrează pentru Quintel şi este un bărbat deosebit de periculos şi de abil, singurul care ar putea-o împiedica să-şi ducă la capăt misiunea de onoare.
Deşi sunt două firi complet opuse, Ridge şi Kalena reuşesc să se completeze perfect unul pe celălalt – el este singurul capabil să-i dezgheţe sufletul şi să-i trezească pasiuni neştiute, iar ea este singura femeie din lume care reuşeşte să stingă focul lăuntric al lui Ridge.
Într-o lume a contrariilor, foc şi gheaţă, întuneric şi lumină, şi a unor forţe ancestrale a căror încleştare ameninţă să distrugă univrsul, Ridge şi Kalena reuşesc să stabilească o uniune pasională a cărei intensitate are puterea de a salva lumea.

LimbăRomână
Data lansării20 nov. 2017
ISBN9786063364921
Flacara de cristal
Citiți previzualizarea

Citiți mai multe din Amanda Quick

Legat de Flacara de cristal

Cărți electronice asociate

Recenzii pentru Flacara de cristal

Evaluare: 3.6666666666666665 din 5 stele
3.5/5

6 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    Flacara de cristal - Amanda Quick

    1.png

    Crystal Flame

    Amanda Quick

    Copyright © 1986 Jayne Krentz, Inc.

    Ediţie publicată prin înţelegere cu Grand Central Publishing, New York, New York, SUA.

    Toate drepturile rezervate

    Lira şi Cărţi romantice sunt mărci înregistrate ale

    Grupului Editorial Litera

    O.P. 53; C.P. 212, sector 4, Bucureşti, România

    tel.: 031 425 16 19; 0752 101 777

    e-mail: comenzi@litera.ro

    Ne puteţi vizita pe

    www.litera.ro

    Flacăra de cristal

    Amanda Quick

    Copyright © 2017 Grup Media Litera

    pentru versiunea în limba română

    Toate drepturile rezervate

    Editor: Vidraşcu şi fiii

    Redactor: Mariana Petcu

    Corector: Cătălina Călinescu

    Copertă: Flori Zahiu

    Tehnoredactare şi prepress: Ioana Cristea

    Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

    quick, amanda

    Flacăra de cristal / Amanda Quick;

    trad.: Cristina-Oana Barbelian – Bucureşti: Litera, 2017

    ISBN 978-606-33-2282-2

    ISBN EPUB 978-606-33-6492-1

    I. Barbelian, Cristina-Oana (trad.)

    821.111(73)-31=135. 1

    capitolul 1

    De la un capăt în altul al continentului Zantalia de Nord se ştia, fără doar şi poate, că asasini puteau fi doar bărbaţii.

    Kalena împături contractul de căsătorie în mână şi rămase în cadrul uşii impunătoare a sediului Breslei Negustorilor gândindu-se la ce însemna să fii o excepţie de la această regulă. Încă din vara anului în care îm­plinise doisprezece ani, aşteptase cu sufletul la gură să ducă la bun sfârşit misiunea letală care avea s-o transforme într-un om liber. Acum se afla, în sfârşit, la un pas de viitorul pe care putuse doar să şi-l închipuie ca prin ceaţă; un viitor de femeie liberă cu obligaţii doar faţă de propria persoană.

    Privi uimită la agitaţia şi zarva din interiorul încăperii vaste. Ea sosise în oraşul înfloritor Crosspurposes cu doar o zi înainte, dar, chiar şi aşa, viaţa pe care o lăsase în urmă în oraşul de agricultori, Interlock, părea atât de îndepărtată. Pe Kalena nu o deranja asta absolut deloc. Nu avea nici cea mai mică intenţie de a se întoarce vreodată pe meleagurile bogate şi fertile ale văii Interlock cu fermierii şi sătenii ei pretenţioşi şi conservatori. Pe de altă parte, nici că-şi mai dorea să revină în compania dezagreabilă şi ursuză a mătuşii ei. Pentru Kalena, contractul era foarte important fiindcă reprezenta primul ei pas spre libertate.

    Chiar şi aşa, nu avea să se elibereze complet de trecut. Totul avea un preţ, iar ea încă mai trebuia să plătească pentru biletul care urma să-i ofere o viaţă nouă. Pachetul cu otravă pe care îl avea cusut în desaga de călătorie era mijlocul prin care avea să-şi ducă la îndeplinire ultima datorie faţă de Casa de Ice Harvest.

    Kalena, cea mai mică dintre fiicele măreţei Case de Ice Harvest, fusese trimisă în Crosspurposes să-şi răzbune clanul ruinat. Primise această misiune din partea ultimei Doamne a Casei, sora tatălui ei, Olara. Aceasta din urmă ştia la fel de bine ca oricine că încredinţarea unei misiuni de răzbunare unei femei implica o mulţime de riscuri, dar nu avusese de ales. Olara şi Kalena rămăseseră ultimele membre ale Casei de Ice Harvest. Mama Kalenei murise la scurt timp după ce aflase de moartea soţului şi a fiului ei, iar Olara era vraci şi nu putea ucide. Aşadar, nu mai rămânea decât Kalena.

    Kalena ştia de ceva vreme că Olara nu era deloc încântată ca nepoata ei să devină o posibilă asasină, dar nici ea, nici Kalena nu aveau de ales. Cineva trebuia să ducă la bun sfârşit misiunea de a-l asasina pe bărbatul responsabil pentru moartea bărbaţilor Casei de Ice Harvest. Se înfăptuise atunci mai mult decât o crimă. O întreagă Casă fusese distrusă odată cu moartea bărbaţilor din clan. O astfel de faptă trebuia răzbunată la modul extrem, iar, dacă singura rămasă să facă dreptate era o femeie, atunci aşa să fie. În consecinţă, Olara îşi făcuse planurile, dar ce nu ştia ea era că şi Kalena avea un plan.

    Kalena privi scena colorată care se desfăşura în faţa ochilor ei şi gustă pentru prima dată esenţa ameţitoare a libertăţii. Fără îndoială, avea să-şi facă datoria aşa cum îi cerea onoarea. Încă de dinainte să poată merge, îi fusese inculcată importanţa responsabilităţii pentru onoarea cuiva, dar spera ca, odată cu moartea victimei, să poată să câştige mai mult decât răzbunare. Avea de gând să folosească moartea asta ca să-şi cumpere un viitor nou pentru ea, genul acela de viitor fără limite pe care majoritatea femeilor de pe Continentul Nordic nu-l cunoscuseră vreodată.

    Ticluise planul ăsta prin care să-şi ducă la îndeplinire cele două ţeluri încă din vara anului în care împlinise doisprezece ani.

    Mătuşa Olara nu-i îngăduise nici măcar pentru o clipă să-şi uite destinul, dar, de îndată ce-şi revenise din şocul morţii familiei ei şi acceptase periculoasa misiune, Kalena începuse să-şi făurească propriile visuri.

    Fie. Viaţa era un Spectru. Fiecare acţiune avea şi o contraacţiune care avea să stabilească echilibrul suprem. Kalena înţelegea acest principiu filosofic fundamental. Chiar dacă, după decăderea Casei sale, fusese crescută într-un orăşel, fata se bucurase de o educaţie excelentă. Mătuşa Olara avusese grijă ca ultima dintre fiicele Casei să fie educată în concordanţă cu standardele înalte, potrivite moştenirii sale. I se puseseră la dispoziţie operele celor mai influenţi filosofi ai polarităţii, iar Kalena le studiase temeinic.

    Privi acum în sus spre cel de-al doilea rând de birouri care înconjura somptuosul foaier al Breslei. Nu putu să nu se lase impresionată de arhitectura elaborată. Acasă, în valea Interlock, nu exista nimic care să se compare cu asta.

    Clădirea cu două niveluri avea ferestre mari şi arcuite înşirate pe toată suprafaţa parterului, lăsând lumina să inunde sala deschisă din centru. Cel de-al doilea etaj avea presărate camere mici pe toate cele patru laturi. Fiecare faţetă a construcţiei, de la podeaua cu intarsii laborioase, la stâlpii din lemn masiv scump, bogat ornamentaţi, avea rolul de a sublinia bogăţia pe care o aducea negoţul în Crosspurposes.

    La etaj, câţiva bărbaţi stăteau sprijiniţi de balustradă şi priveau mulţimea de la parter. Kalena se întreba care dintre feţele acelea străine, asta în caz că se afla aici, aparţinea bărbatului al cărui nume era trecut pe contractul de căsătorie alături de al ei.

    Trei bărbaţi care râdeau şi glumeau îşi făcură apariţia în cadrul uşii deschise din spatele Kalenei. Cizmele din piele de lanti le erau acoperite cu o crustă de noroi uscat, iar pantalonii şi cămăşile cu mânecă lungă le erau pline de praf. Kalena bănui că erau negustori întorşi din vreo misiune, aşa că se dădu la o parte din calea lor. În timp ce treceau pe lângă ea, doi dintre ei salutară un prieten pe care-l zăriră în mulţime. Cel de-al treilea bărbat se întoarse şi o văzu pe Kalena stând în umbra uşii arcuite. Rânji răutăcios şi vru să-i spună ceva. Însă înainte să apuce să vorbească, un alt grup de bărbaţi intră pe uşă oferindu-i astfel un scut.

    Kalena se folosi de mica diversiune pentru a se amesteca în mulţime. În timp ce-şi făcea loc în sala aglomerată, căută cu privirea o persoană care ar fi fost dispusă să stea o clipă s-o ajute. Majoritatea oamenilor pe lângă care trecu păreau absorbiţi de vreo conversaţie gălăgioasă şi agitată de afaceri. În timp ce înainta prin sala mare cu două niveluri, studie ţinutele celor câtorva femei prezente în mulţime. Primul lucru pe care îl observă fu acela că tunicile colorate pe care le purtau acestea peste pantalonii strâmţi erau mult mai scurte, aproape până la genunchi, şi despicate mult mai sus în părţi decât a ei. Mai devreme, remarcase acelaşi gen de veşminte la femeile pe lângă care trecuse pe stradă.

    Moda de oraş era evident mult mai îndrăzneaţă decât stilurile vestimentare preferate în valea Interlock.

    Kalena îşi propuse să facă şi ea câteva schimbări în garderobă cât mai curând posibil. Pe de altă parte, şi cu părul trebuia să facă ceva. Femeile de aici din oraş păreau să-şi poarte toate părul mai scurt la spate cu bucle până în dreptul bărbiei care să le încadreze feţele. Kalena se simţi extrem de demodată cu coama de bucle roşcate prinsă la spate cu o panglică lată brodată.

    Una dintre femeile pe care le studia se întoarse brusc, iar privirea Kalenei se intersectă cu a străinei. Stânjenită că fusese surprinsă holbându-se, dădu să se întoarcă într-o parte, dar se răzgândi. Avea să fie mai uşor să ceară indicaţii unei alte femei decât să încerce să atragă atenţia uneia dintre namilele acelea de negustori bădărani. Kalena se forţă să zâmbească.

    – Aţi putea, vă rog, să mă ajutaţi? Încerc să găsesc pe cineva. Mi s-a spus că e foarte posibil să se afle acum aici, în sediul Breslei Negustorilor.

    Cealaltă femeie o cercetă cu atenţie preţ de o clipă observându-i aspectul vădit provincial. Aparent, se hotărî să-i fie milă de ea.

    – Pe cine încerci să găseşti? o întrebă cu voce blândă, apropiindu-se de ea ca să poată vorbi dincolo de zarvă.

    – Pe un bărbat pe nume Ridge. Nu cunosc numele Casei din care provine. Lucrează pentru Baronul Negustor Quintel din Casa de Gliding Fallon.

    Femeia ridică din sprâncene şi strânse câteva clipe din buze.

    – Ai treabă cu Biciul de Foc?

    Kalena clătină din cap.

    – Nu. Numele lui e Ridge. Sunt chiar sigură de asta. E scris aici pe contract.

    Curioasă, femeia se uită înspre documentul împăturit din mâna Kalenei.

    – Contract? Ce fel de contract ai tu cu Biciul de Foc al lui Quintel?

    – Un contract de căsătorie temporară. Kalena se simţi chiar îndrăzneaţă în timp ce rostea vorbele cu voce tare. Chiar dacă erau legale, căsătoriile temporare erau şi extrem de respectate. Bănuia că femeia din faţa ei ştia totul despre căsătoriile aranjate. După cum v-am explicat, nu are legătură cu cineva pe nume Biciul, ci cu un bărbat pe nume Ridge.

    – Ridge care lucrează pentru Quintel este cunoscut ca Biciul de Foc, îi explică femeia pierzându-şi răbdarea. Haide, dă-mi să văd contractul ăla. Nu-mi vine să cred că tu chiar ai un contract de căsătorie temporară cu el. El nu e un negustor obişnuit. E arma personală a lui Quintel. Quintel îl foloseşte aşa cum alţii folosesc sintarul.

    – Înţeleg, rosti Kalena, deşi nu era aşa. Biciul de Foc este... numele Casei din care face parte acest bărbat, Ridge?

    Femeia izbucni în râs ca şi cum întrebarea Kalenei ar fi fost cu adevărat hazlie.

    – Sub nici o formă. Ridge nu face parte din nici o Casă. E un bastard. În foarte multe feluri, după cum ar spune unii. Temperamentul lui ar putea să... Se întrerupse când întâlni privirea mâhnită a Kalenei. Nu contează. Hai să spunem că oamenii înţelepţi se abţin să-l provoace.

    – Dacă lucrează pentru Quintel, atunci el e cel pe care-l caut, şopti Kalena. Din ce îşi dădu ea seama, femeie nu înţelegea. Ea nu era supărată că viitorul ei soţ avea faima de a avea un temperament irascibil; nu se aştepta să stea prea mult în preajma lui Ridge încât să-l provoace. Mai degrabă, fusese uimită să afle că semna un contract de căsătorie... chiar dacă era vorba de ceva atât de simplu ca un contract de căsătorie temporară... cu un bărbat care nu aparţinea nici unei Case, oricât de mică ar fi fost aceasta. Olara nu o avertizase în legătură cu acest aspect.

    Kalena ezită, apoi îi înmână contractul de căsătorie temporară observând cu atenţie cum noua ei cunoştinţă cercetează documentul legal. Era fascinată de prima întâlnire cu cineva care părea să fie o femeie liberă care-şi câştiga singură existenţa şi care-şi decidea singură soarta. Cu puţin noroc şi un pic de răzbunare reuşită, Kalena, la rândul ei, avea să poată să facă parte din rândul unor astfel de femei libere.

    Femeia din faţa ei era cu câţiva ani mai în vârstă decât Kalena. Era puternică, avea un trup solid şi afişa un aer aproape agresiv. Părul brunet îi era tuns după moda oraşului, iar buclele lungi laterale îi încadrau faţa frumoasă şi ochii fascinanţi. În jurul încheieturii nu purta brăţara nici unei Case, dar asta nu era deloc de mirare. Doar membrii marilor Case purtau astfel de simboluri de rang şi recunoaştere. Familiile care reprezentau marea majoritate a Caselor mai puţin importante nu aveau dreptul de a le purta.

    În cele mai multe cazuri, nici o femeie, membră a unei Case Mari, nu ar fi avut permisiunea de a se implica în negustorie sau în orice altă activitate similară. Posibilitatea de a face asta era doar una dintre numeroasele situaţii excepţionale din viaţa Kalenei. Brăţara Casei ei era ascunsă în desaga de călătorie împreună cu sintarul ornat cu giuvaiere al tatălui său şi cu pachetul de otravă. Încă din vara în care împlinise doisprezece ani, îi fusese interzis să-şi folosească numele real de familie. În încercarea de a ascunde identitatea nepoatei ei, Olara nu îi dăduse voie să-l mai folosească.

    Pe măsură ce crescuse, Kalena se obişnuise să se recomande ca fiind fiica unei Case mai mici, numite Summer Wind, dar în sufletul ei fusese întotdeauna conştientă de numele şi moştenirea ei adevărate.

    Dar ceea ce o fascina cu adevărat pe Kalena la noua ei prietenă nu era atât lipsa unei brăţări care să indice apartenenţa la o Casă Mare, cât lipsa unui lanţ cu lacăt şi cheie aşezate în jurul gâtului de către un bărbat. Din ce ştia Kalena, femeile ajunse la vârsta asta erau invariabil căsătorite sau, cel puţin, aşa stăteau lucrurile în valea Interlock.

    Kalena fusese cumva luată prin surprindere de această primă dovadă tangibilă a libertăţii care chiar era posibilă. Până acum, reuşise să vadă cu ochii minţii doar imagini neclare şi nesigure despre ce însemna o femeie liberă; acum îşi dădea repede seama că într-adevăr o aştepta o viaţă cu totul nouă.

    Visurile ei aveau să devină realitate, iar ea abia aştepta.

    Străina ridică brusc privirea, mijindu-şi ochii de uimire şi confuzie.

    – La naiba, tu chiar spui adevărul, nu-i aşa? Tu chiar ai un contract de căsătorie temporară cu Biciul de Foc al lui Quintel. Şi te cheamă Kalena din Casa de Summer Wind?

    Kalena înclină capul, stânjenită că nu se prezentase cum trebuia.

    – Sunt din valea Interlock.

    Sigur că în contract nu exista nici un indiciu legat de relaţia ei cu Casa de Ice Harvest. Kalena şi Olara îşi foloseau numele false ca pe o mantie.

    – Bine ai venit în Crosspurposes, Kalena, rosti femeia de data asta pe un ton prietenos. Eu sunt Arrisa. Din Casa de Wet Fields, adăugă ea într-o doară după un moment de pauză. În mod cert, nu-şi folosea prea des numele de familie. Vorbele îi răsunară ciudat. Aş fi bucuroasă să te duc să-l cunoşti pe Ridge.

    – Eşti foarte amabilă.

    – Nici vorbă de asta, rânji Arrisa conducându-şi tovarăşa spre capătul aglomerat al sălii. Doar am chef de o glumă bună.

    Kalena ridică bărbia afişând o expresie vagă de aroganţă aristocrată.

    – Crezi că eu o să fiu o sursă de amuzament pentru tine?

    – Vom vedea, nu-i aşa? Probabil că Ridge e acolo, la etaj.

    Acolo se aflau birourile negustorilor.

    Arrisa o conduse pe nişte scări late în spirală care duceau la etajul unde se aflau birourile.

    Kalena o urmă ţinând în continuare bine în mână contractul ei prea preţios. Olara îi spusese clar că era obligatoriu să încheie acest nedemn contract de căsătorie ca să poată ajunge în preajma celui pe care avea de gând să-l asasineze, care era atât de bine păzit, încât altfel nu s-ar putea apropia de el.

    Da, îşi dădu ea seama, încă era important pentru ea, chiar dacă era vorba de un contract cu un bărbat care nu aparţinea nici unei case. Oricât de inferior îi era viitorul mire, căsătoria asta reprezenta biletul ei spre libertate. Odată ce avea să reuşească să ducă la bun sfârşit asasinatul, mătuşa Olara o asigurase că nu avea să mai fie nevoie să continue să fie nevastă de negustor. Dacă totul decurgea bine, Kalena avea să-şi ducă misiunea la bun sfârşit chiar în noaptea nunţii. Până la urmă, într-una dintre transele ei clarvăzătoare, Olara reuşise să întrezărească cum victima pe care voia să o asasi­neze Kalena murea în timpul confuziei şi larmei de la o mare petrecere de nuntă. Transele Olarei obişnuiau să fie foarte precise.

    Când Olara îşi revenise din acea transă, îşi asigurase nepoata că, după moartea victimei, haosul cauzat în gospodărie de un aparent infarct urma să aibă rolul de a o proteja pe Kalena. Moartea avea să pară a se fi întâmplat din cauze naturale, iar confuzia rezultată avea să ducă la dizolvarea contractelor de afaceri de scurtă durată, cum era şi cel de căsătorie temporară, cu membrii familiei victimei sau cu asociaţii acesteia. Dar pe Kalena o bucurau asigurările primite de la Olara mai ales acum că aflase că viitorul ei soţ era un bărbat fără nici un fel de nume de familie. Onoarea şi simţul datoriei puteau cere multe sacrificii din partea unei femei aflate în postura Kalenei, dar să-şi ducă la îndeplinire responsabilităţile de soţie, fie ea şi temporară, a unui bastard era prea mult pentru ea. Şi aşa era destul de rău gândul că avea să devină o criminală.

    – Afacerea lui Quintel e administrată pe partea asta a clădirii, îi explică Arrisa în timp ce o conducea pe Kalena pe lângă un şir de încăperi micuţe în care lucrau nişte funcţionari cu înfăţişare de oameni pricepuţi. Evident, funcţionarii erau toţi bărbaţi.

    Poate că în anumite domenii ale afacerii lui comerciale Quintel folosea şi femei, dar asta nu era valabil şi pentru o poziţie prestigioasă precum cea de funcţionar.

    Kalena era curioasă ce fel de bărbat avea să întâlnească. Poate că acest Ridge avea să fie timid şi modest precum unul dintre funcţionarii ăştia. Dacă era aşa, cu siguranţă lucrurile aveau să fie mai uşoare, îşi spuse ea. Se vedea reuşind fără doar şi poate să manipuleze pe cineva aşa. Mai mult ca sigur avea însă să se dovedească a fi un negustor aspru şi necruţător care reuşise să urce în ierarhie. Chiar şi aşa, Kalena era încrezătoare că avea să se descurce. Un astfel de bărbat avea să fie uşor de intimidat cu manierele şi rafinamentul ei de aristocrată. Gândul ăsta o binedispuse.

    – Dacă nu mă înşel, o să-l găsim pe Ridge în acest ultim birou, rosti Arrisa voioasă. Sper că nu te deranjează dacă rămân să privesc, nu?

    – Ce să priveşti ce? Arrisa, asta e o chestiune de afaceri. Nu înţeleg de ce crezi tu că va fi amuzant.

    Kalena se opri în spatele călăuzei sale în vreme ce cealaltă femeie rămase în faţa unei uşi arcuite deschise.

    În timp ce Arrisa lovi cu palma în perete ca să atragă atenţia celor doi bărbaţi dinăuntru, Kalena încercă să se uite pe după umărul acesteia.

    – Vă rog să mă iertaţi, domnilor Negustori, rosti Arrisa pe un ton atât de formal, că părea aproape batjocoritor. Am aici o vizitatoare care spune că are treabă cu Comandantul negoţului Ridge.

    Bărbatul care stătea la birou cu faţa spre Kalena ridică privirea încruntată. Era un tip durduliu, cu un început de chelie, care avea o pereche de ochelari de citit atârnată cu un şnur de gât. Era mai bătrân decât se aşteptase Kalena, dar, în afară de asta, nu văzu nici o problemă. Atitudine tipică de funcţionar, îşi zise tânăra. Fiica unei familii mari putea să se descurce cu el. Femeia surâse cuceritor ignorându-l pe celălalt bărbat care continua să stea cu spatele la ea cu picioarele încălţate cu cizme sprijinite de birou, studiind documentul pe care-l avea în mână. Kalena aşteptă ca Arrisa să facă prezentările.

    – Despre ce este vorba, Arrisa? întrebă iritat bărbatul cu început de chelie. Sunt foarte ocupat în momentul ăsta.

    – Nu te agita, Hotch, grăi Arrisa pe un ton liniştitor. Ţi-am spus, tovarăşa mea a venit să se întâlnească cu Ridge, nu cu tine.

    – La naiba, până la capătul Spectrumului, mormăi individul pe nume Hotch înşfăcând un stilou. Cum să mă aştept să termin ceva chiar şi atât de puţin legat de afaceri când sunt întrerupt la tot pasul? Ridge, te rog să te ocupi de chestiunea asta şi apoi întoarce-te să terminăm raportul lui Quintel. Am treabă, să ştii.

    Deci, nu era funcţionarul, se gândi Kalena simţindu-se uşor dezamăgită. Îşi mută atenţia spre cel de-al doilea bărbat din încăpere care lăsă deoparte actul pe care începuse să-l studieze şi-şi întoarse capul. Privirea lui aurie scăpără dezinteresată peste trăsăturile Arrisei şi se fixă cu o intensitate pătrunzătoare pe faţa Kalenei. În mod cert, nu era genul timid şi modest, hotărî Kalena. În clipa aceea, îi trecu prin minte că era posibil ca lucrurile să nu fie sortite să fie chiar aşa de simple pe cât o făcuse Olara să se aştepte.

    Ridge îşi dădu jos bocancii de pe birou şi se ridică în picioare uşor, cu o graţie lină care lăsa să se înţeleagă că îşi ştia manierele, doar că nu alegea întotdeauna să le folosească. Nici o clipă nu-şi dezlipi privirea aurie de Kalena, căreia această curiozitate i se păru neaşteptat de captivantă. Mai văzuse şi înainte culoarea aceea maro-gălbuie a ochilor atribuită de unii pieilor roşii, dar ochii lui Ridge nu se potriveau acelei descrieri. Când Kalena îi întâlni privirea, avu senzaţia că priveşte în flăcările aurii ale focului. Porecla pe care o folosise Arrisa pentru el îi veni în minte: Biciul de Foc.

    Părea cumva mai în vârstă decât ea, poate cu vreo opt sau nouă ani. Ridge era un bărbat cu trăsături dure, a cărui faţă de o eleganţă aspră nu intra în categoria frumuseţii convenţionale. Părul lui avea o nuanţă castanie aproape neagră şi îl purta puţin mai lung decât majoritatea orăşenilor pe care îi văzuse Kalena, lăsându-l să-i atingă partea din spate a cămăşii fără guler. Aparent îl dăduse, fără prea multă preocupare, pe după urechi, dar, dacă avea să-i cadă în faţă, cu siguranţă avea să-i atingă lobii urechilor. Ridge purta o cămaşă cu mâne­cile largi la modă şi printre mulţi dintre negustorii aflaţi la parter. A lui nu era însă vopsită, ci păstra nuanţa naturală deschisă a lânii de lanti din care fusese ţesută. La gât, era rotundă, despicată până la jumătatea pieptului şi legată cu un şiret subţire din piele. Primele două găici le lăsase desfăcute, ceea ce îi permitea Kalenei să vadă întrezărindu-se câteva fire din părul negru care părea să îi acopere pieptul. Manşetele cămăşii îi erau lungi şi înguste, ţinând laolaltă, într-o manieră practică, amplitudinea materialului. Mâinile care îi ieşeau prin mânecile largi îi părură Kalenei cam mari. Totodată, păreau şi destul de puternice, capabile să controleze un cal, o armă sau, poate, o femeie. Kalena îşi spuse că era mai bine să nu încerce toate cele trei activităţi în acelaşi timp, iar gândul ăsta o înveseli. Pantalonii lui Ridge erau legaţi cu o curea groasă din piele de zorcan şi i se mulau de la talie pe coapse evidenţiindu-i muşchii puternici, bine făcuţi, ai picioarelor până în zona de unde începeau să fie ascunse de cizmele din piele de lanti înalte până la genunchi. O teacă simplă, fără podoabe, de sintar îi atârna de cureaua din piele laolaltă cu o pungă simplă cu bani.

    Bărbatul era bine făcut, cu umerii laţi şi talia zveltă, ca de felină. Nu, îşi spuse Kalena, nu de felină, de bici. Preţ de o clipă, femeia văzu în el acelaşi pericol potenţial reprezentat şi de o armă ascunsă în teacă. Privi spre sintarul din toc. Dintr-un motiv sau altul, lama simplă, fără podoabe, a cuţitului i se părea că simbolizează cel mai bine felul de a fi al bărbatului. De multă vreme, sintarul evoluase de la stadiul de simplă armă la acela de accesoriu la modă, adesea strident, purtat de bărbaţii din aristocraţie. Cel purtat de Kalena în desaga ei era exemplul perfect. Arma aparţinuse tatălui ei şi fusese gravată cu aur şi bătută cu giuvaiere. Era o piesă de muzeu şi nu fusese niciodată folosită altfel decât ca obiect decorativ. Dar lama sitarului lui Ridge era cu totul altfel. Kalena nu se îndoia câtuşi de puţin că oţelul acestui sintar fusese călit cu un singur scop: acela de a gusta sânge. Gândul ăsta o făcu să i se facă inima cât un purice.

    – Eu sunt Ridge. Cu ce vă pot ajuta? întrebă el încetişor ignorând-o pe Arrisa a cărei privire scăpăra amuzată. Glasul îi era la fel de întunecat şi de sumbru ca toată fiinţa lui.

    Auzindu-l, Kalena simţi cum îi atinge fiecare terminaţie nervoasă.

    Kalena întinse actul pe care îl adusese cu ea din valea Interlock şi se forţă să-şi aducă aminte că, oricât de intimidant părea la prima vedere, Ridge nu purta la încheietură nici o brăţară a vreunei Case Mari. Nu-şi putea permite să revendice nici măcar numele vreunei familii mai mici. Asta o făcea cel puţin egala lui. Poate că era doar o consolare măruntă, mai ales că ea era ultimul membru al familiei sale distruse, dar, în momentul acela, Kalena decise că avea nevoie de un mic avantaj. Bărbatul ăsta avea să-i dea de furcă. Olara ar fi trebuit s-o prevină, se trezi gândindu-se.

    – Eu sunt Kalena, din valea Interlock, rosti ea pe un ton foarte serios. Mătuşa mea, Olara, a negociat acest contract cu Quintel, Baronul Negoţului. Este un acord pentru o căsătorie temporară între mine şi dumneata. Mătuşa mi-a spus că totul a fost aranjat şi că mă vei aştepta.

    Ridge îi luă hârtia dintre degete, fără a-şi desprinde privirea de la faţa ei. Pentru Kalena, focul din ochii lui era indescifrabil, dar, când li se atinseră degetele, redeveni brusc conştientă de mărimea şi de forţa mâinilor lui.

    Preţ de o clipă aparent interminabilă, Ridge cercetă contractul în tăcere. Kalena era conştientă de curiozitatea din privirea funcţionarului şi de nerăbdarea amu­zată din atitudinea Arrisei şi fu surprinsă să descopere că ea însăşi devenea destul de nerăbdătoare.

    Pentru prima oară se gândi că, dacă Ridge pretindea că nu ştie nimic despre contractul de căsătorie, ea avea să se simtă groaznic de stânjenită în faţa lui Hotch şi a Arrisei. Tânăra îşi dădea seama că un astfel de motiv de îngrijorare era prostesc – unii ar spune chiar tipic feminin – având în vedere că principalul ei obiectiv era unul de o natură atât de sângeroasă, dar nu se putea abţine. Spera ca Ridge, chiar dacă avea să fie luat prin surprindere, să nu-i facă vreo scenă în prezenţa celorlalţi. Mândria era o povară atât de mare uneori, iar Kalena ştia că şi ea avea o problemă cu asta.

    Ca şi cum i-ar fi simţit încordarea, Ridge ridică privirea, iar Kalena îşi ţinu respiraţia. Dintr-odată, bărbatul clătină din cap şi împături contractul la loc.

    – Era şi timpul să ajungi, rosti el calm. Hai să mergem undeva ca să putem discuta între patru ochi.

    Kalena răsuflă uşurată şi afişă un zâmbet strălucitor, conştientă de tresărirea uluită a Arrisei şi de expresia consternată a lui Hotch. Grăbit să vorbească, bărbatul mai mult scuipă cuvintele.

    – Acum, ia stai aşa, Biciule de Foc. Nu ştiu despre ce e vorba, dar nu poţi să-ţi iei pur şi simplu zborul. Trebuie să primesc informaţiile de care am nevoie ca să termin raportul ăsta pentru Quintel.

    – O să-ţi dau mai târziu informaţiile. Ridge se uită la Kalena. Şi asta e tot treaba lui Quintel şi îţi promit că e mult mai importantă decât raportul despre bandiţii aia care acţionează în Trecătoarea Talon. În plus, bandiţii au încetat atacurile încă de acum cinci zile. Quintel ştie asta. I-am spus de îndată ce m-am întors de la Trecătoare. Raportul tău vine prea târziu.

    – Dar, Ridge...

    Ridge îi ignoră pe funcţionar şi pe Arrisa şi păşi încet spre Kalena cu un calm înşelător. Kalena ştiu instinctiv că acela era mersul unui luptător. Înainte să apuce să-şi ia rămas-bun de la Arrisa, Kalena se trezi condusă spre scara lată de la capătul holului.

    – Ei bine, Kalena, mârâi Ridge cu blândeţe în timp ce începeau să coboare scările, nu eşti chiar cum mă aşteptam, dar cred că va trebui să mă descurc. Quintel ştie întotdeauna ce face şi, dacă el a hotărât că în călătoria asta am nevoie de tine, atunci probabil că are dreptate. Ai mai încheiat vreodată un contract de căsătorie temporară?

    – Nu, recunoscu ea, ridicându-şi tunica să poată coborî scările la fel de repede ca el. Chiar trebuia să facă rost de haine noi. Mătuşa mea nu e de acord cu căsătoriile temporare.

    – Nici nu mă miră, comentă el strâmbându-se. Majoritatea oamenilor bine-crescuţi nu sunt de acord cu astfel de învoieli. Probabil că mătuşa ta este disperată după Nisip.

    Kalena îşi aminti de pretextul pe care trebuia să-l invoce.

    – Mătuşa mea este o Tămăduitoare bună, Ridge, dar aproape că i se termină rezerva de Nisip de pe Eurythmia. Toate Tămăduitoarele din valea Interlock încep să rămână fără. De acasă nu mai au de unde să facă rost şi nici de aici din Crosspurposes. De vreme ce negustorii lui Quintel nu au reuşit de mai multe luni să aducă rezerve noi, atunci când o ambarcaţiune va putea în sfârşit să treacă, Tămăduitoarele din valea Interlock vor fi nevoite să stea la coadă după cele din oraşele mari ca să primească o porţie. Ştii asta.

    – Dar mătuşa ta a decis cu iscusinţă că, dacă te trimite pe tine ca nevastă temporară, va avea garanţia că va primi o porţie din încărcătură. Trebuie să recunosc că e destul de isteaţă.

    – Mătuşa mea e o femeie foarte inteligentă, Ridge. Totodată are şi aptitudinile unei Tămăduitoare native.

    Simţindu-se cumva ofensată de vorbele lui care i se părură critice, tânăra rosti cuvintele uşor răstit. Nu o iubea foarte mult pe mătuşa Olara, dar Kalena era mult prea mândră să le permită celorlalţi să-i critice singura rudă care-i mai rămăsese. Oricum ar fi fost Olara, ea rămânea totuşi Doamna de Ice Harvest. Prin urmare, i se cuvenea o fărâmă de respect din partea unui simplu bastard.

    – Nu mă îndoiesc câtuşi de puţin de inteligenţa mătuşii tale. Până la urmă, a fost îndeajuns de deşteaptă încât să-l convingă pe Quintel să semneze contractul ăla. Înţelegi care sunt termenii aranjamentului, nu? Vei fi soţia mea pe tot parcursul călătoriei. La întoarcerea în Crosspurposes, primeşti zece la sută din încărcătura ambarcaţiunii, surâse Ridge fără a se arăta însă câtuşi de puţin amuzat. Asta ar trebui să te transforme într-o femeie bogată în valea Interlock.

    – Treizeci la sută, rosti Kalena încet.

    Ridge privi spre ea cu ochii mijiţi.

    – Ce?

    – Trebuie să primesc treizeci la sută din încărcătura totală, sublinie ea politicos, gândindu-se cât de puţin conta asta având în vedere că oricum nu avea nici cea mai mică intenţie de a pleca în călătoria periculoasă spre Înălţimile Variance.

    Ţelul ei era mult mai imediat şi, odată atins, căsătoria asta temporară pentru care încheiase contract avea să se termine automat. Mătuşa Olara negociase cel mai mare procentaj doar ca să se asigure că Baronul Quintel va crede povestea Kalenei.

    – Nu am auzit niciodată ca într-o negociere Quintel să accepte să dea treizeci la sută din orice încărcătură, cu atât mai puţin una de Nisip. Probabil că mătuşa ta e o femeie remarcabilă.

    – Da, într-adevăr, este, aprobă cu sinceritate Kalena. Unde mergem?

    – La casa baronului. Când sunt în oraş pentru puţin timp, stau la el, îi explică Ridge indiferent. De data asta, am să stau doar cât fac pregătirile pentru călătoria spre Înălţimile Variance. Unde ţi-e bagajul?

    – La hanul unde am înnoptat noaptea trecută.

    – Voi trimite unul dintre servitorii lui Quintel să-l ridice.

    Kalena trase adânc aer în piept, uluită de cât de uşor avea să fie. Olara interpretase corect prevestirile favorabile atunci când intrase, în urmă cu două luni, în Transa Clarvăzătoare. Un sentiment ciudat de exaltare puse stăpânire pe tânără când păşi alături de Ridge în lumina caldă a soarelui, dar încercă să păstreze un ton cât mai calm cu putinţă.

    – M-am temut că s-ar putea să fii luat prin surprindere de acest contract. Ştiu că a fost negociat de Baronul Negoţului, Quintel, în absenţa ta.

    Ridge ridică din umeri.

    – În ultimele două luni, am fost plecat. A trebuit să mă ocup de nişte afaceri în Trecătoarea Talon. Ştiu că Quintel îşi făcea griji în legătură cu afacerea cu Nisip şi nu m-a mirat câtuşi de puţin că a vrut ca, de îndată ce m-am întors, să merg să verific situaţia. N-aş fi avut timp să-mi găsesc singur o soţie temporară potrivită, aşa că lui i s-a părut rezonabil să se ocupe de asta în locul meu.

    – Da, aprobă Kalena cu răceală, chiar rezonabil.

    Ei bine, măcar nu trebuia să mai ducă muncă de convingere. Ridge părea destul de mulţumit de aranjamentul făcut de angajatorul său, atât în privinţa termenilor contractului de căsătorie, cât şi în privinţa ei în calitate de soţie temporară.

    Kalena cercetă cu mult interes priveliştea din jurul ei. Nu venise decât de puţin timp în Crosspurposes, aşa că cea mai mare parte din oraşul întins şi aglomerat era încă nou pentru ea. Piatra roz folosită la construcţia celor mai multe dintre clădiri părea să ofere o strălucire caldă. La sfârşitul verii calde, ferestrele care dădeau spre străzi erau deschise să lase înăuntru orice pală de vânt se întâmpla să adie. Prea puţine clădiri erau mai înalte de două niveluri, dar erau şi câteva cu patru.

    Crosspurposes înflorise la răscrucea câtorva trasee comerciale importante. În drum spre destinaţiile finale, prin Crosspurposes treceau toate nestematele din Trecătoarea Talon, plantele medicinale şi Nisipurile Eurythmiei de pe Înălţimile Variance, pieile şi lâna de lanti, precum şi grânele de pe câmpiile Antinomy. Oraşul devenise bogat datorită poziţiei favorabile, iar acea bogăţie se vedea în clădirile frumoase, magazinele aglomerate şi cetăţenii bine îmbrăcaţi.

    Străzile erau pline de viaţă. Câteva căruţe trase de păsările nezburătoare creet trecură huruind pe lângă ei încărcate cu legume, fructe şi alte bunuri pentru piaţă. Oamenii se îmbulzeau pe trotuarele pavate cu piatră, femeile purtând tunici scurte şi pantaloni coloraţi, iar bărbaţii cămăşi, pantaloni şi cizme în culori mai discrete. Copiii mergeau ţopăind sau de mână cu părinţii. Câţiva cotly maidanezi alergară pe străzi şi apoi dispărură pe alei în căutare de mâncare. Kalena începu să zâmbească plină de nostalgie când le zări urechile lungi şi cozile ghiduşe. Propriul ei cotly murise în urmă cu un an, iar Olara refuzase să îi îngăduie să înlocuiască animăluţul blănos. Poate că mătuşa simţise cât de ataşată devenise Kalena de el. În mintea Olarei, nu trebuia să intervină nimic între Kalena şi ţelul ei suprem, cu atât mai puţin vreo fărâmă de ataşament emoţional.

    Problema era, credea Kalena, că Olara nu înţelesese niciodată care era adevăratul ei ţel suprem. Sub nici o formă, nu era vorba despre crima pe care o planificase de atâţia ani mătuşa ei. Ceea ce o făcea pe Kalena să se concentreze atât de bine pe ce avea de făcut era viaţa cea nouă pe care urma să o dobândească după aceea. Pe de altă parte, adevărul era că până acum îi fusese cam greu să-şi închipuie acea nouă viaţă în detaliu. Faptul că nu ştia prea multe despre vieţile femeilor libere aproape legendare despre care auzise vorbindu-se făcea ca imaginea despre viitorul ei să rămână învăluită în ceaţă, dar asta nu o făcea să se îndoiască de materializarea lui. Presimţea că, odată ce avea să-şi facă datoria faţă de familie, propriul viitor avea să se limpezească şi să prindă viaţă.

    – Crezi că Baronul Negoţului Quintel se va împotrivi şederii mele în casa lui? îl

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1