Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Dansul umbrelor
Dansul umbrelor
Dansul umbrelor
Cărți electronice363 pagini5 ore

Dansul umbrelor

Evaluare: 4 din 5 stele

4/5

()

Informații despre cartea electronică

Jordan Buchanan este fericită că fratele și cea mai bună prietenă a ei se căsătoresc. Nunta este grandioasă, reflectând importanța evenimentului, căci Dylan Buchanan și Kate MacKenna reprezintă fiecare o dinastie ilustră. Totul decurge perfect până la apariția unui oaspete nepoftit – profesorul de istorie medievală Horace MacKenna, care avertizează cu privire la vrajba continuă dintre cele două clanuri, cu originea într-un conflict străvechi din Scoția.

Cum Jordan a dus întotdeauna o viață echilibrată și și-a folosit inteligența și judecata pentru a reuși în afaceri, afirmațiile profesorului o intrigă, fără însă a o convinge. Dar la provocarea lansată de Noah Clayborne, coleg la FBI și prieten cu fratele său, decide să cerceteze povestea profesorului și pornește spre prăfuitul orășel Serenity din Texas, unde locuiește MacKenna.

În acea comunitate restrânsă, unde nu se poate păstra nici un secret, Jordan este prinsă în țesătura unor intrigi și amenințări terifiante. Pe fundalul alcătuit din crime, minciuni și trădări se naște însă și o neașteptată poveste de dragoste, care îi va da peste cap lui Jordan viața ordonată cu atâta migală.

LimbăRomână
Data lansării2 sept. 2015
ISBN9786063300608
Dansul umbrelor
Citiți previzualizarea

Legat de Dansul umbrelor

Cărți conex

Recenzii pentru Dansul umbrelor

Evaluare: 4 din 5 stele
4/5

9 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

    Previzualizare carte

    Dansul umbrelor - Julie Garwood

    capitolul 1

    Nunta aceea nu s-ar fi putut numi în nici un caz un eveniment restrâns. Erau șapte domnișoare de onoare, șapte cavaleri de onoare, doi băieți de altar, trei preoți și suficiente arme ca să nimicească jumătate din asistență. În afară de doi dintre cavalerii de onoare, toți ceilalți erau înarmați.

    Agenții federali nu erau prea încântați de numărul mare al participanților, dar știau că ar fi fost inutil să vocifereze. Indiferent cât de multe amenințări cu moartea ar fi primit, tatăl mirelui, judecătorul Buchanan, nu avea de gând să rateze cununia. La Boston erau în curs audierile într-un caz de crimă organizată, așa că agenții federali desemnați să-l protejeze urmau să-și îndeplinească misiunea până când se pronunța verdictul.

    Biserica era plină până la refuz. Familia Buchanan era atât de numeroasă, încât o parte dintre rudele și prietenii mirelui se întinseseră și pe partea miresei. Majoritatea sosiseră din Boston în orășelul Silver Springs, din Carolina de Sud; dar erau și câțiva veri Buchanan care veniseră tocmai din Inverness, Scoția, pentru a celebra căsătoria dintre Dylan Buchanan și Kate MacKenna.

    Nunta reprezenta un prilej de mare bucurie, însă nu ar fi avut loc niciodată dacă n-ar fi fost Jordan, sora lui Dylan. Kate și Jordan erau cele mai bune prietene și fuseseră colege de cameră în facultate. Prima dată când Jordan o luase cu ea pe Kate la casa familiei din Nathan’s Bay, toți frații se adunaseră să sărbătorească ziua de naștere a tatălui lor. Jordan nu avusese nici cea mai mică intenție de a o face pe pețitoarea și, cu siguranță, în acel moment nu fusese conștientă de scânteia care se născuse între Kate și fratele ei, Dylan. Prin urmare, peste câțiva ani, când scânteia se transformase în flacără, iar cei doi se logodiseră, nu era nimeni mai surprins – sau mai încântat – decât ea.

    Fericitul eveniment fusese plănuit în cel mai mic detaliu. Jordan era la fel de pricepută la organizare ca și Kate, așa că primise sarcina de a decora biserica. După cum ar fi fost de așteptat, Jordan se lăsase purtată de val și pusese flori peste tot, atât în interiorul lăcașului, cât și afară. Coridorul de piatră fusese împodobit cu trandafiri roz și magnolii de un alb cremos, parfumul lor minunat întâmpinând oaspeții la sosire. Pe fiecare parte a ușilor vechi, deteriorate de capriciile vremii, atârnau coroane mari împodobite cu panglici de satin brodate cu dantelă; în acestea, trandafiri roz și albi se împleteau delicat cu floarea-miresei. Jordan se gândise și să vopsească ușile, dar își venise în fire în ultimul moment.

    Kate își mai rugase viitoarea cumnată să se ocupe și de muzică, și bineînțeles că aceasta se întrecuse pe sine. Pornise de la ideea de a angaja un pianist și un cântăreț, dar în cele din urmă ajunse la o orchestră. Erau viori, un pian, un flaut și două trompete. Muzicanții, așezați la balcon, interpretau piese de Mozart ca să-i întrețină pe oaspeții care se adunau. Muzica urma să se oprească atunci când cavalerii de onoare se aliniau în fața altarului. La semnalul trompetelor, mulțimea se ridica în picioare, iar ceremonia fastuoasă putea să înceapă.

    Mireasa și domnișoarele de onoare așteptau în garderoba de lângă vestibul. Sosise clipa, însă trompetele nu se auzeau. Kate o trimise pe Jordan să afle motivul întârzierii.

    Jordan aruncă o privire în biserică, asigurându-se că acordurile minunate ale muzicii lui Mozart acopereau scârțâitul ușii. Observă un agent federal stând într-o firidă din partea stângă și încercă să nu se gândească la motivul pentru care se afla acolo. La câți oameni ai legii existau în familia sa, gărzile de corp n-ar fi trebuit să fie necesare. Dintre cei șase frați, doi erau agenți FBI, unul procuror federal, unul se antrena în cadrul brigăzii SEAL de pușcași marini, unul era polițist, iar cel mai tânăr, Zachary, era la facultate și încă nu se hotărâse care parte a legii îi părea mai atrăgătoare. În fața altarului avea să se mai afle și Noah Clayborne, un prieten apropiat al familiei, care era tot agent FBI.

    Agenților însărcinați cu paza tatălui ei nu le păsa de aceste lucruri. Misiunea lor era foarte clar stabilită, și nu aveau să lase ceremonia să le distragă atenția. În cele din urmă, Jordan decise că nu trebuiau considerați un impediment, ci un factor de siguranță, așa că, fără a-și mai face griji, se concentră asupra nunții.

    Îl zări pe unul dintre frații ei croindu-și încet drum spre spatele bisericii. Era Alec, principalul cavaler de onoare al lui Dylan. Privindu-l cu afecțiune, se gândi că Alec se dăduse peste cap pentru nuntă. Lucra sub acoperire, dar se tunsese pentru acea ocazie; neîndoielnic era un semn de mare considerație din partea lui. Slujba sa îi cerea în general să se îmbrace și să arate ca un criminal în serie dement. Jordan de-abia îl recunoscuse când sosise la repetiția din ajun. Acum, văzu că Alec se oprise să discute cu una dintre gărzile de corp. Îi făcu discret cu mâna ca să-i atragă atenția, apoi îl conduse în vestibul.

    Când ușa se închise în spatele său, îl întrebă în șoaptă:

    ― De ce nu începe? E timpul.

    ― Dylan m-a trimis să-i spun lui Kate că începem în câteva minute, răspunse el.

    Atentă la detalii, Jordan se întinse ca să-i îndrepte gulerul.

    ― Era strâmb, îi explică, înainte ca el să deschidă gura. Nu te mai agita.

    După ce îi aranjă și cravata, făcu un pas în spate mulțumită. Partea amuzantă era că soția lui Alec, Regan, îl iubea indiferent cum arăta. Jordan decise că dragostea avea un efect ciudat asupra oamenilor.

    ― Se teme cumva Kate că Dylan o să fugă? întrebă Alec cu o licărire șăgalnică în ochi. În fond, nu întârziaseră decât câteva minute.

    ― Nu chiar, răspunse Jordan. A plecat acum cinci minute.

    El clătină din cap rânjind.

    ― Nu e amuzant. Trebuie să mă întorc.

    ― Așteaptă. Încă nu mi-ai spus de ce se întârzie. S-a întâmplat ceva?

    ― Nu-ți mai face atâtea griji. Nu s-a întâmplat nimic. Se opri brusc, tocmai când era pe punctul de a intra înapoi în biserică. Jordan?

    ― Da?

    ― Arăți foarte bine.

    Ar fi fost un compliment minunat de la un frate care nu obișnuia să facă acel lucru, dacă Alec n-ar fi părut el însuși atât de surprins de afirmația sa.

    Era pe punctul să-i întoarcă favoarea când ușile exterioare ale bisericii se deschiseră brusc, iar Noah Clayborne se năpusti înăuntru legându-și cravata.

    Omul acela făcea o impresie puternică. Femeile pur și simplu îl iubeau, și Jordan trebuia să admită că avea un farmec aparte. Înalt, atletic, sociabil, chipeș, era un bărbat între bărbați și fantezia oricărei femei. Părul lui blond-nisipiu arăta mereu ca și când avea nevoie de o tunsoare, iar ochii albaștri pătrunzători străluceau a neastâmpăr ori de câte ori își afișa zâmbetul diabolic.

    ― Am întârziat?

    ― Nu, e în regulă, zise Alec. O.K., Jordan, acum putem începe.

    ― Unde ai fost? îl întrebă ea exasperată pe Noah.

    În loc să-i răspundă, o cercetă din cap până-n picioare, îi zâmbi și-l urmă pe Alec înăuntru. Jordan simți că ia foc. Precis fusese cu o femeie. Omul era incorigibil.

    Ar fi trebuit să fie iritată, însă nu-și putu stăpâni râsul. Nu-și putea închipui cum era să fii atât de liber și fără inhibiții, dar Noah părea să cunoască bine acel sentiment.

    Fără să stea pe gânduri, deschise ușa sălii de așteptare și anunță:

    ― A sosit timpul.

    ― Ce-a fost cu întârzierea? vru Kate să știe.

    ― Noah. De-abia a ajuns. Dacă ar fi să ghicesc, aș zice că a fost cu o femeie.

    ― N-ai de ce să ghicești, șopti Kate. Lucrul ăsta e un dat. Habar n-am avut că e așa un playboy, până n-am văzut-o cu ochii mei. Aseară a dispărut de la dineul de repetiție cu trei din domnișoarele mele de onoare, iar în dimineața asta, când au ajuns la biserică, toate păreau să nu fi închis un ochi azi-noapte.

    Jordan își încrucișă brațele și se uită prin cameră, încercând să-și dea seama care dintre domnișoarele de onoare dispăruseră cu Noah.

    ― Să-i fie rușine, bombăni ea.

    ― O, dar n-a fost numai vina lui, zise Kate. Doar s-au dus de bunăvoie.

    Nora, mătușa miresei, le aminti că trebuiau să aștepte semnalul trompetelor, apoi începu să le alinieze în ordinea prestabilită.

    Kate îi făcu semn lui Jordan să se apropie mai mult.

    ― Trebuie să-ți cer o favoare. E una destul de dificilă.

    Nu conta dacă era dificilă sau nu. Kate fusese alături de Jordan în orice împrejurare, așa că și ea avea de gând să facă orice ca să o ajute.

    ― Nici o problemă, spune-mi despre ce e vorba.

    ― Te implor, fă-l pe Noah să se comporte frumos.

    „Bine, poate nu chiar orice", se gândi Jordan. Inspiră adânc și șopti:

    ― Îmi ceri imposibilul. Cum să-l controlezi pe omul ăsta? Mai ușor înveți un urs să umble la computer. Promit că o să fac tot ce-mi stă în putere, dacă-mi dai această sarcină, dar Noah? Haide, Kate…

    ― De fapt, nu-mi fac griji decât în privința lui Isabel. Ai văzut cum s-a lipit de el la repetiție?

    ― De asta mi-ai cerut să-i fiu parteneră la nuntă? Ca să o ții pe sora ta mai mică departe de el?

    ― Nu, dar după ce-am văzut-o pe Isabel în acțiune aseară, mă bucur că am făcut-o. Nu pot s-o condamn, întrucât Noah e fermecător. Cred că e unul dintre cei mai sexy bărbați pe care i-am cunoscut vreodată, în afară de Dylan, desigur. Emană charismă, nu-i așa?

    ― O, da, încuviință Jordan.

    ― Nu vreau să devină încă o FÎNC, zise Kate. Și nu vreau să mai dispară subit nimeni din alaiul meu de nuntă.

    ― Ce înseamnă FÎNC? se interesă Jordan.

    ― Fan Înfocat Noah Clayborne, îi explică rânjind prietena ei.

    Jordan izbucni în râs.

    ― Ești singura persoană pe care o cunosc care pare imună la farmecele lui. Te tratează ca pe o soră.

    Mătușa Nora bătu din palme:

    ― Gata, toată lumea, a sosit clipa.

    Kate o prinse de braț pe Jordan.

    ― Nu mă mișc de-aici până nu-mi promiți.

    ― Of, bine. O s-o fac.

    Trompetele răsunară din nou. Jordan avea să fie prima care pășea spre altar, așa că avea mari emoții; strânse tare mâinile în jurul buchetului și le coborî în dreptul taliei. Fusese mereu cunoscută drept neîndemânatica familiei, dar în acea zi era hotărâtă să nu se împiedice de propriile picioare. Avea să fie atentă și să se concentreze să pună un picior în fața celuilalt.

    Așteptă încordată până când o auzi pe mătușa Nora șoptind:

    ― Du-te.

    Respiră adânc și făcu primul pas. Culoarul părea lung de un kilometru. Noah o aștepta în fața altarului, dar, când ajunse la jumătatea drumului, porni spre ea. Arăta extraordinar îmbrăcat în smoching, constată Jordan, relaxându-se. Nimeni nu mai era atent la ea. Toți ochii – sau cel puțin toți ochii feminini – erau ațintiți asupra lui Noah.

    Se concentră asupra zâmbetului său și îl luă de braț. Îi fu de ajuns o privire fugară spre ochii lui ca să constate că licărirea neastâmpărată era acolo.

    O, Doamne, cu siguranță că urma să aibă mult de furcă!

    capitolul 2

    Ceremonia era minunată. Când fratele său și cea mai bună prietenă a ei depuneau jurămintele, lacrimile începură să curgă pe obrajii lui Jordan. Crezuse că nu-i observase nimeni ochii roșii, dar de îndată ce îl luă de braț pe Noah, el se aplecă și îi spuse la ureche:

    ― Plângăcioaso!

    Normal că observase. Nu-i scăpa niciodată nimic.

    După ce se mai făcură câteva fotografii, participanții porniră în mașini spre recepție. Jordan li se alătură tinerilor căsătoriți, care n-ar fi băgat-o de seamă nici dacă ar fi călătorit pe parbriz. Aveau ochi doar unul pentru altul.

    Kate și Dylan intrară în club înaintea tuturor, iar Jordan rămase afară pe trepte, așteptând ca restul mașinilor care aduceau nuntașii să intre pe aleea circulară.

    Era o seară minunată, în ciuda aerului răcoros necaracteristic acelei perioade a anului în Carolina de Sud. Ușile vitrate ale sălii de bal erau deschise spre terasa laterală. Mesele, îmbrăcate în olandă albă, fuseseră decorate cu lumânări și aranjamente florale formate din trandafiri și hortensii. Jordan știa că recepția avea să fie fabuloasă, mâncarea delicioasă – apucase să guste din ceea ce alesese Kate – și orchestra perfectă. Chiar și așa, nu plănuise să danseze prea mult. Fusese o zi lungă și se simțea tot mai vlăguită. O adiere rece o făcu să tremure, așa că își frecă brațele goale ca să alunge frigul. Adora rochia roz-pal pe care o purta, dar cu siguranță nu fusese concepută ca să țină de cald.

    Frigul nu era singurul lucru care o deranja. O înnebuneau lentilele de contact. Din fericire, își vârâse ochelarii, cutiuța lentilelor și rujul în buzunarul smochingului lui Noah. Păcat că nu se gândise să ascundă și o jachetă acolo.

    Auzi râsete și se întoarse în timp util ca să o surprindă pe Isabel, sora mai mică a lui Kate, prinzându-se de brațul lui Noah și sprijinindu-se de el. Spectacolul începuse, se gândi ea posomorâtă.

    Isabel era o frumusețe blondă cu ochii albaștri, la fel ca Noah. Deși era cu mult mai înalt decât ea, ar fi putut fi rude, atât de bine semănau. Gândul o înfioră pe Jordan, de vreme ce fata cocheta flagrant cu Noah. Era atât de naivă! Sora lui Kate era foarte tânără, avea nouăsprezece ani, iar după felul în care îl privea, cu ochii plini de adorație, nu încăpea îndoială că era deja vrăjită. Spre meritul său, Noah nu o încuraja. De fapt, nici nu o prea băga în seamă. În schimb, îl asculta atent pe Zachary, cel mai tânăr membru al familiei Buchanan.

    ― Te-am prins.

    Jordan tresări. Fratele ei Michael îi dădu un ghiont, apoi rânji încântat. În copilărie nimic nu-i plăcea mai mult decât să se furișeze lângă ea și sora lor, Sydney, și să le sperie de moarte. Jordan crezuse că acel comportament oribil era de domeniul trecutului, dar se părea că, uneori, Michael regresa atunci când se afla în preajma ei. Dacă se gândea puțin, toți frații ei mai mari regresau când erau în preajma ei.

    ― Ce faci aici? o întrebă el.

    ― Aștept.

    ― Asta e clar. Pe cine sau ce aștepți?

    ― Pe celelalte domnișoare de onoare, dar în special pe Isabel. Trebuie s-o țin la distanță de Noah.

    Michael se întoarse și observă scena de la baza scărilor. Isabel aproape că era lipită de Noah. Rânji.

    ― Și cum merge?

    ― Până acum merge bine.

    Cu ochii la tânăra domnișoară de onoare, Michael începu să râdă. Reușise în sfârșit să aibă toată atenția lui Noah. Se înroșise toată.

    ― Ce-avem aici se numește triunghi amoros, presupuse el.

    ― Pardon?

    ― Uită-te la ei. Isabel e îndrăgostită până peste cap de Noah, și Zachary e îndrăgostit până peste cap de ea. Iar după privirea înfricoșătoare a femeii de acolo, care-l scrutează pe Noah ca o pumă care își așteaptă masa, aș spune că acolo e vorba chiar de ceva mai mult. Michael ridică din umeri și adăugă: De fapt, este un pătrat amoros.

    ― Nu e nici triunghi, nici pătrat, nici un poligon cu zece laturi, bombăni Jordan.

    ― Cred că o treabă din asta, dar cu zece participanți, s-ar numi orgie. Ai auzit vreodată de așa ceva?

    Nu avea de gând să-l lase să o întărâte. Se uita la Zachary, care făcea tot posibilul ca să-i atragă atenția lui Isabel. Jordan n-ar fi fost surprinsă nici dacă tânărul ar fi început să execute sărituri pe spate.

    ― E de-a dreptul trist, oftă ea.

    ― Zack?

    ― Da.

    ― Nu pot să-l învinuiesc, zise Michael. Isabel are tot pachetul. Corpul, fața… Fără îndoială că...

    ― Are nouăsprezece ani, Michael.

    ― Da, știu. E prea tânără pentru Noah și pentru mine și crede că e prea mare pentru Zachary.

    Mașina în care se aflau părinții ei se opri la intrarea în club, iar pasagerii coborâră. Jordan observă că o gardă de corp stătea tot timpul chiar în spatele judecătorului. Un altul se grăbi să urce scările înaintea lui.

    ― Nu trebuie să-ți faci griji pentru gărzile de corp, îi spuse Michael înghiontind-o.

    ― Tu nu ești îngrijorat?

    ― În mică măsură. Procesul durează deja de mult, și m-am obișnuit cu umbrele tatei. O să se termine în câteva săptămâni, după ce se dă sentința. O înghionti din nou. Măcar în timpul nunții nu te mai gândi la lucrurile astea, bine?

    ― Da, bine, promise ea, neștiind cum avea să reușească.

    ― Ar trebui să sărbătorești. Ești liberă ca pasărea cerului acum că ți-ai vândut compania și ne-ai îmbogățit pe noi, acționarii. Poți face orice vrei.

    ― Și dacă nu știu ce vreau?

    ― O să-ți dai seama în timp, zise el. Probabil vei rămâne în domeniul computerelor, nu crezi?

    Jordan nu avea nici o idee. Se gândea că și-ar fi irosit diplomele dacă nu continua să lucreze în domeniul tehnologiei informației, într-o formă sau alta. Era una dintre foarte puținele femei care excelau în cercul select al inovării. Începuse lucrând la o corporație mare, dar apoi își crease propria firmă pe care, cu ajutorul investițiilor familiei, o transformase într-un mare succes. Lucrase non-stop în ultimii ani. Cu toate acestea, când o altă companie se oferise să o cumpere la un preț fenomenal, nu ezitase nici o clipă să vândă. Venise momentul să facă o schimbare în viața ei.

    ― Poate o să fac niște muncă de consultanță, zise acum ridicând din umeri.

    ― Jordan, știu că ai avut multe oferte, spuse Michael, dar acordă-ți un răgaz înainte să te apuci de altceva. Odihnește-te! Distrează-te!

    Își aminti că seara aceea îi avea în centru pe Dylan și Kate. Se putea îngrijora pentru viitorul ei și a doua zi.

    Lui Noah îi lua o veșnicie să urce scările, pentru că era oprit la fiecare metru de rude și prieteni.

    ― De ce nu te duci înăuntru? insistă Michael. Și nu-ți mai face atâtea griji pentru Noah. Știe și el cât de tânără e Isabel. N-o să facă nimic nepotrivit.

    Michael avea dreptate în privința lui Noah, dar Jordan nu putea spune același lucru despre Isabel.

    ― Fă cumva și adu-o încoace.

    Nu fu nevoie să-l roage de două ori. Înainte ca portarul să apuce să-i deschidă ușa, fratele ei era deja la jumătatea drumului pe verandă.

    Până la urmă, Jordan nu trebuia să fie un câine de pază. Exact așa cum prezisese Michael, Noah era un gentleman desăvârșit. Existau câteva domnișoare incapabile să se dezlipească de el, dar toată atenția pe care o primea nu părea să-l deranjeze. Din moment ce toate aveau peste douăzeci și unu de ani, știau în ce se implicau.

    Comportamentul virtuos al lui Noah o eliberă de responsabilități, îngăduindu-i chiar să se simtă bine. Totuși, la ora nouă era deja sătulă de lentilele de contact. Îl căută pe Noah până îl găsi pe ringul de dans, legănându-se în ritmul muzicii lente cu o blondă platinată. Jordan îi întrerupse atât cât să-și ia cutiuța pentru lentile și apoi se îndreptă spre toaleta femeilor.

    În hol era agitație. Un bărbat cu aspect bizar se certa cu bodyguarzii. Aceștia îl îndemnau ferm să plece, însă omul nu voia să accepte. Unul dintre agenții federali îl percheziționase deja ca să se asigure că nu purta o armă.

    ― E absurd ca un oaspete să fie tratat în felul acesta, izbucni necunoscutul. Vă spun că domnișoara Isabel MacKenna se va bucura să mă vadă. Mi-am rătăcit invitația, atâta tot. Dar vă asigur că am fost invitat.

    O observă pe Jordan apropiindu-se și afișă un zâmbet strălucitor. Avea dinții din față încălecați, astfel că buza de sus i se prindea de un incisiv ori de câte ori vorbea.

    Jordan nu știa dacă să intervină sau nu. Străinul se purta foarte ciudat. Tot pocnea din degete și dădea din cap aprobator, deși în acel moment nu vorbea nimeni cu el. Și îmbrăcămintea lui ieșea din tipare. Deși era toiul verii, purta un sacou gros de tweed cu petice de piele în coate. Nu era de mirare că transpira abundent. Avea o barbă încâlcită și părul vârstat cu gri, însă Jordan nu-și putea da seama de vârsta lui. Ținea strâns la piept un dosar vechi de piele, din care ieșeau hârtii în toate direcțiile.

    ― Vă pot ajuta cu ceva? întrebă ea.

    ― Sunteți de la nunta familiei MacKenna?

    ― Da, sunt.

    Zâmbetul necunoscutului se lărgi. Vârî dosarul gros sub braț și începu să scotocească prin buzunarul vestei de lână. În cele din urmă, scoase o carte de vizită șifonată și pătată și i-o întinse.

    ― Sunt profesorul Horace Athens MacKenna, anunță el cu mândrie. Așteptă până ea îi citi numele de pe cartea de vizită, apoi i-o smulse din mână și o băgă înapoi în buzunarul vestei. Oamenii de pază se retrăseseră, dar încă îl priveau prudent. Nici nu era de mirare – profesorul MacKenna era un pic cam ciudat. Nici nu vă pot spune cât de încântat sunt să mă aflu aici. Întinse mâna și adăugă: E o ocazie memorabilă. Un membru al familiei MacKenna se căsătorește cu un Buchanan. Este uimitor. Da, cu adevărat uimitor. Îmi închipui că strămoșii noștri MacKenna se răsucesc în morminte.

    ― Eu nu sunt o MacKenna, zise ea. Numele meu e Jordan Buchanan.

    Nu își smulse mâna dintr-a ei, dar fu pe aproape. Zâmbetul îi dispăru pe dată.

    ― Buchanan? Dumneata faci parte din familia Buchanan?

    ― Da, exact.

    ― Bine. Bine, atunci. Este nunta unei MacKenna cu un Buchanan. Bineînțeles că voi întâlni membri ai familiei Buchanan. E de la sine înțeles, nu-i așa?

    Îi era greu să-l urmărească. Accentul profesorului MacKenna era puternic și foarte neobișnuit – o combinație dintre un idiom scoțian și o vorbire sudistă tărăgănată.

    ― Îmi cer scuze. Ați spus cumva că strămoșii MacKenna s-ar răsuci în morminte? întrebă ea, sigură că înțelesese greșit.

    ― Da, asta am spus, drăguță.

    „Drăguță?" Devenea din ce în ce mai ciudat.

    ― Și cred că și strămoșii Buchanan s-ar răsuci destul de mult în mormintele lor păgâne, continuă el.

    ― Și de ce, mai precis?

    ― Din cauza dușmăniei de moarte, desigur.

    ― Dușmănie de moarte? Nu înțeleg. Ce dușmănie?

    Bărbatul își scoase batista și își șterse sudoarea de pe frunte.

    ― M-a cam luat gura pe dinainte. Probabil crezi că sunt nebun.

    Da, exact asta credea, dar își păstră opinia pentru sine.

    ― Sunt mort de sete, anunță el peste o clipă. Înclinând capul spre sala de bal, spuse: Mi-ar plăcea o băutură răcoritoare.

    ― Da, desigur. Vă rog, urmați-mă.

    Se prinse de brațul ei și se uită suspicios peste umăr în timp ce mergeau.

    ― Sunt profesor de istorie la Colegiul Franklin din Texas. Ai auzit de Franklin?

    ― Nu, recunoscu ea, n-am auzit.

    ― Este o școală bună, situată la marginea orașului Austin. Predau istorie medievală, sau cel puțin predam până când am primit o moștenire neașteptată și am hotărât să-mi iau ceva timp liber. Un fel de concediu sabatic. Vezi dumneata, în urmă cu vreo cincisprezece ani am început să cercetez istoria familiei mele. E un hobby deopotrivă tonic și pasionant. Știai că există o dușmănie între noi? Fără să aștepte un răspuns, continuă: Mă refer la dușmănia dintre familiile Buchanan și MacKenna. Dacă istoria ar fi avut un cuvânt de spus, nunta asta nu ar fi trebuit să aibă loc.

    ― Din cauza vrajbei?

    ― Întocmai, drăguță.

    Măcar un lucru se lămurise, omul era nebun. Dintr-odată era recunoscătoare că agentul federal îl verificase să nu aibă arme ascunse, și n-ar fi vrut să-l ducă în sala de bal, mai ales dacă avea de gând să facă vreo scenă. Pe de altă parte, părea inofensiv și o cunoștea pe Isabel… sau cel puțin așa susținea.

    ― În legătură cu Isabel, începu ea, hotărâtă să afle cum o cunoștea profesorul pe sora lui Kate.

    Acesta era însă mult prea captivat de povestea lui ca să asculte.

    ― Dușmănia asta ține de câteva secole, și de fiecare dată când cred că am ajuns la cauza ei, ce să vezi? Găsesc altă contradicție. Încuviință din cap energic de câteva ori, apoi mai aruncă o privire rapidă în spate, de parcă s-ar fi temut că cineva îl asculta pe furiș. Sunt mândru să spun că am urmat traseul dușmăniei până în secolul al XIII-lea.

    De îndată ce se opri să tragă o gură de aer, Jordan îi sugeră să o caute pe Isabel.

    ― Sunt sigură că va fi încântată să vă vadă. „Sau îngrozită", se gândi ea în tăcere.

    Intrară în sala de bal chiar când un chelner trecea cu o tavă de argint. Profesorul luă o cupă de șampanie, o dădu pe gât și se grăbi să se întindă după încă un pahar.

    ― Mmm, foarte revigorant. Este și de mâncare? întrebă el direct.

    ― Da, desigur. Veniți, o să vă găsim un loc la masă.

    ― Mulțumesc, zise el fără să se clintească. În legătură cu domnișoara MacKenna... Privirea lui dădu ocol sălii în timp ce continua: N-am cunoscut-o niciodată de fapt. Va trebui să mi-o arăți. Corespondez cu ea de ceva timp, dar n-am nici cea mai vagă idee cum arată. Știu doar că e tânără și că e la facultate. Aruncându-i interlocutoarei sale o ocheadă vicleană, adăugă: Te întrebi probabil cum am găsit-o, nu-i așa? Înainte ca Jordan să apuce să răspundă, mută dosarul gros de sub un braț sub celălalt și-i făcu semn unui chelner să-i mai aducă un pahar. Am obiceiul să citesc toate publicațiile pe care pot pune mâna. Îmi place să fiu la curent cu tot, explică el. Ziarele cele mai importante le urmăresc, desigur, pe internet. Nu-mi scapă nimic, de la evenimente politice la necrologuri, și rețin cea mai mare parte a informațiilor. E adevărat, să știi. Nu uit niciodată nimic. Așa îmi funcționează creierul. Cum Vâlceaua MacKenna joacă un rol important în istoria familiei mele, m-a interesat vestea că domnișoara MacKenna va moșteni acel pământ magnific în doar câțiva ani.

    ― Am auzit că unchiul lui Isabel i-a lăsat o proprietate vastă în Scoția, încuviință Jordan.

    ― Nu orice proprietate, drăguță, ci Vâlceaua MacKenna, o dojeni bărbatul pe un ton profesoral. Terenul acela este legat de vrajbă, iar vrajba, de el. Familiile Buchanan și MacKenna sunt în război de secole. Nu cunosc originea exactă a disputei, dar are ceva de-a face cu o comoară pe care infamii Buchanan au furat-o de acolo. Sunt hotărât să aflu ce conținea și când a fost luată.

    Jordan ignoră insulta adusă strămoșilor ei și

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1