Cum să crești un copil sănătos. Recomandările experților pentru o dezvoltare fizică și mentală armonioasă. Alergiile și astmul. O alimentație sănătoasă. Rețete foarte simple pe placul copiilor

Dragi cititori,

Volumul de față este izvorât din dragoste. Citind această carte, puteți profita, împreună cu copilul dumneavoastră, de cunoștințele și experiența mai multor experți în domenii care variază de la imunologie pediatrică la creativitatea copiilor, colaboratori aleși de Erica Reid. Veți găsi, de asemenea, o avalanșă de informații descoperite de Erica de-a lungul vremii prin cercetări minuțioase. Și aveți pagini întregi de sfaturi practice de parenting bazate pe experiența proprie și care pot veni doar de la o mamă care a trecut prin toate acestea, care știe ce înseamnă să-ți convingi copilul să mănânce prăjituri fără gluten în timp ce toți ceilalți copii au voie orice.

Dar cel mai mult, pe măsură ce treceți prin paginile acestei cărți, veți întâlni un exemplu de iubire maternă demn de urmat. În practica mea de medic am întâlnit mulți părinți care s-au confruntat cu probleme asemănătoare cu acelea de care s-a lovit Erica în creșterea unui copil cu astm și, eventual, cu alergii alimentare grave. Nu știu vreo altă mamă cu mai multă dăruire în lupta cu acestea decât Erica. În paginile următoare veți descoperi această dăruire concretizată în lista exhaustivă de ingrediente alimentare pe care nu v-ați fi gândit să le evitați ori în aceea de gustări care se păstrează proaspete îndeajuns timp pentru o călătorie cu avionul. De asemenea, în acest volum veți întâlni și o parte din inima și sufletul ei și din dăruirea sa necontenită nu doar de a menține sănătatea copiilor, ci și de a se ocupa de toate aspectele creșterii lor și de a le oferi toate șansele cu putință pentru dezvoltarea lor fizică, mentală și spirituală.

În pregătirea mea medicală am întâlnit mare parte dintre informațiile despre alergii, astm și nutriție cuprinse în acest volum, aici existând lucruri care le pot fi de folos și specialiștilor. Dar numai prin propria experiență ca mamă am ajuns să apreciez cu adevărat bucuriile extraordinare pe care le poate avea un părinte și intensitatea dăruirii pe care o pot manifesta părinții devotați. Volumul de față vă va ajuta să protejați sănătatea copiilor și să-i feriți de secțiile de urgențe, dar va reuși ceva, poate, mai important. Vă va ajuta să-i învățați să trăiască, să învețe, să progreseze și să se dezvolte. Pe scurt, vă va arăta cum să-i ajutați să crească sănătoși.

A dumneavoastră,

dr. Holly L. Phillips

CUVÂNT ÎNAINTE

Jennifer Lopez

Am fost binecuvântată cu îndeajuns succes în lumea muzicii, a filmului, a modei, a televiziunii și nu numai. Dar, fără nici o îndoială, rolul de care sunt cel mai mândră este acela de mamă a gemenilor Max și Emme. Munca de mamă este unul dintre cele mai grele lucruri pe care le poate face o femeie.

Întotdeauna am avut un deosebit respect pentru mame, și în special pentru a mea. Dar numai atunci când am intrat eu însămi în această lume specială a maternității am început să fiu mai atentă la mămicile din jurul meu și să încerc să aflu din cunoștințele lor. Una dintre aceste femei este Erica Reid.

Eu și Erica ne-am cunoscut prin intermediul soțului ei L.A., iar relația noastră s-a dezvoltat pe măsura trecerii timpului. Am petrecut multă vreme cu ea și cu copiii noștri, profitând de mesele luate împreună, de weekenduri și de timpul împreună cu familia. Ne ajutăm reciproc prin meandrele creșterii „puilor". Ochiul obiectiv al altei mame te poate ajuta uneori să vezi clar în momentele de îndoială din această lume a maternității. Acesta a fost un lucru de neprețuit pentru mine. Nu pot decât să spun că Erica este cea care se apropie cel mai mult de modelul mamei perfecte.

Dat fiind că îmi cresc singură copiii și muncesc în același timp, e puțin spus că sunt ocupată până peste cap. Dar, în ciuda acestui fapt, fac tot ce-mi stă în putere să mă asigur că micuții mei au tot ce le trebuie ca nevoi imediate și pentru dezvoltarea lor. Viața e într-adevăr așa cum ți-o construiești și toată lumea are nevoie de un pic de ajutor, mai ales când e vorba de copii. După cum spune Erica în carte, nu contează câte premii ai luat sau cât de cunoscut ești. De aceea volumul de față are o importanță atât de mare pentru mine. Încurajează fără să ne țină lecții, motivează fără să ne copleșească și oferă atât de necesara informație de care noi, ca părinți, avem nevoie în această lume aglomerată, grăbită și tehnologizată.

Această carte oferă sfaturi practice izvorâte din experiențele unei femei născute pentru a fi mamă. Iar informația nu e doar utilă: am fost de față la punerea ei în practică. Știu că Erica face exact ceea ce spune. Chiar și familia mea a avut de câștigat din timpul petrecut cu ea. (Cel puțin călătoriile împreună cu copiii au devenit mai lejere datorită sfaturilor ei.) Mă bucur mult că Erica a avut generozitatea de a pune pe hârtie experiența proprie și de a o împărtăși cu ceilalți. Știu că nu i-a fost ușor întotdeauna. Unul dintre cele mai dureroase momente ale vieții ei a fost când aproape că și-a pierdut fiul din cauza unui virus letal și întotdeauna îi dau lacrimile când își amintește de asta. Și totuși a transformat această experiență într-un lucru pozitiv și a folosit-o ca să-i ajute pe alții. Știu că le va fi de ajutor cititorilor și familiilor acestora. Cred cu tărie că această carte va îmbunătăți viața oricărei mame care are nevoie din când în când de ajutor. Și, în definitiv, cine nu are nevoie de sprijin? Eu cu siguranță am.

Cu toată dragostea,

Jennifer

INTRODUCERE

Se spune că nimic nu se compară cu dragostea de mamă. Am ajuns să înțeleg aceasta cu adevărat atunci când unul dintre cei doi copii ai mei, care abia făcuse trei ani, se afla între viață și moarte din cauza unei tulpini bacteriene letale. În acel moment mi-am dat seama până unde putem ajunge pentru a ne îngriji de sănătatea fizică și emoțională a copiilor noștri. Faptul că mi-aș fi putut pierde fiul a fost ca un duș rece. Înainte de aceasta, simțeam că am control în privința a ceea ce se întâmpla cu copiii mei. În definitiv, până să învețe să meargă, eu aveam grijă de hrana și îmbrăcămintea lor și cu cine se jucau. Mă asiguram că se spală pe mâni și că își fac baie. Nu li se putea întâmpla nimic rău, pentru că aveam eu grijă de toate. Sau, cel puțin, așa credeam! Spre exemplu, i-am hrănit la sân pe ambii copii, Arianna și Addison, destul de multă vreme – douăsprezece, respectiv treisprezece luni. Fiindcă știam de cercetările care arată beneficiile alăptatului pentru sănătate, credeam că nu se vor îmbolnăvi niciodată – cel puțin nu la această vârstă.

Din păcate, lucrurile nu au decurs astfel. Am reușit să evităm răcelile, dar nu și o infecție la ureche ori celelalte situații mai grave, după cum voi arăta în această carte. Cele mai neașteptate lucruri se pot întâmpla. Iar nouă ni s-au întâmplat. A fost ca un duș rece, o experiență ce mi-a arătat că nu controlam lucrurile în măsura în care credeam că o fac. Mi-a arătat și că, dacă îmi folosesc toată pasiunea și energia în ceea ce pot controla, acest lucru mă va ajuta să cresc copii puternici și sănătoși din punct de vedere fizic și afectiv. Și mă va ajuta să fiu mai prezentă ca mamă și ca om.

Intuiția mi-a salvat fiul, Addison, atunci când s-a îmbolnăvit. (Veți afla mai multe în capitolul 2.) Această voce interioară mă îndrumă și în ce privește alte zone ale maternității, pe lângă sănătate, precum educația și întărirea stimei de sine a copiilor. Cred că mamele și tații ar trebui să asculte cu adevărat de această voce, de discernământul și cunoașterea înnăscută pe care le avem cu toții, să facă ceea ce le dictează inima. Vreau ca mamele și tații de pretutindeni să învețe, cum am făcut și eu, să se încreadă în intuiția lor și să-și protejeze copiii. Acest lucru îi va ajuta să aibă o viață mai sănătoasă, mai împlinită și mai productivă – pentru că, indiferent de locul unde trăim, de ceea ce avem sau de ceea ce facem, indiferent de rasă, clasă, religie sau credințe, toți avem un lucru în comun: dorim ceea ce este mai bun pentru copiii noștri.

În paginile următoare vă voi împărtăși calea neașteptată pe care am apucat după boala lui Addison și anii de muncă ce m-au făcut ceea ce sunt astăzi. În acest timp am citit, am ascultat, am experimentat – și am avut rezultate. (Și încă merg pe acest drum. Studiez și adun informații în continuare.) Pe măsură ce urmam acest drum, entuziasmul meu devenea din ce în ce mai puternic. Oare ceea ce am învățat și ceea ce am făcut va funcționa pentru toată lumea? Nu. Nu au avut toate efect nici în ceea ce-i privește pe copiii mei. Dar ceea ce am învățat din proprie experiență e că nu poți ști ce merge până nu încerci. Am înțeles foarte multe lucruri după groaznicele circumstanțe în care s-a aflat fiul meu. Dar de ce trebuie să așteptăm până se ajunge la pericol de moarte ca să ne schimbăm viețile?

Nu spun că a fost un proces ușor sau rapid – pentru că nu a fost –, dar beneficiile s-au arătat după o vreme, pentru că mulți din micii pași făcuți au avut rezultate benefice, fie că este vorba de schimbarea dietei copiilor, de a avea mai multe plante în casă sau de a purta discuții contradictorii cu cei de la școlile unde învață aceștia. Schimbările petrecute și cu copiii mei, și cu mine au fost uriașe.

Mamele pe care le cunoșteam, chiar și cele pe care le știam doar vag, și care văzuseră schimbările prin care au trecut copiii mei m-au abordat când eram la școală cu copiii și mi-au cerut sfatul în legătură cu propriiile lor odrasle. Altele mi-au dat telefon sau mi-au scris. Există foarte multă satisfacție în a ajuta, în a primi telefoane de la persoane pe care abia le știu, pentru a-mi mulțumi sau a-mi spune entuziasmate despre schimbările văzute la copiii lor după ce au făcut doar un lucru minor dintre cele pe care le discutaserăm împreună. Deși fiecare avea probleme diferite, aproape fiecare sfârșea prin a spune: „Ar trebui să scrii o carte. Râdeam de acest lucru, spunându-mi: „Cum să nu… Tocmai eu lipseam să scriu o carte!

Dar la un moment dat s-a îmbolnăvit bunicul meu. Am fost la el la spital, neștiind că era ultima oară când ne vedeam. Când stăteam lângă el, pe marginea patului, mi-a spus: „Erica, sunt atât de mândru de tine! Ai atât de mult de dăruit! Știu că așa e". A murit câteva zile mai târziu. Moartea lui a schimbat ceva în mine. Cuvintele lui mi-au aprins dorința de a împărtăși informațiile pe care le am – informații pentru care am cheltuit atât de mult timp și energie. Mi-am dat seama că există mulți copii pe lume care ar putea beneficia de tot ceea ce am învățat. Nu puteam să dețin toate aceste cunoștințe și să le păstrez în mod egoist doar pentru mine și pentru cei doi copii ai mei, când atât de mulți alții ar putea fi și ei ajutați. Așa că am deschis calculatorul și am început să scriu. Trebuie să țineți cont că nu-mi era deloc clar ce fac, dar ultima conversație cu bunicul lăsase urme adânci. Poate era o formă de a-l jeli. Poate era o descărcare. Poate era faptul că cineva atât de deosebit ca el avusese încredere în mine și îmi văzuse entuziasmul. Sau poate că voiam ca el să fie mândru de mine.

Nu am avut întotdeauna această pasiune. Mereu mi-au plăcut copiii, dar această dragoste a ieșit la iveală mult mai mult după ce au apărut copiii mei. Înainte de a fi mamă aveam un regim destul de nomad, călătorind des, și mă întrebam tot timpul ce rol am pe lume. Singurele lucruri importante pentru mine erau să mă distrez, să profit cât pot de viață și să văd lumea. Doar după ce am devenit mamă am început să am un scop în viață și mi-am dat seama că am o pasiune în a ajuta copiii – oricare copii, nu numai pe ai mei. Copiii mei m-au învățat ce înseamnă adevărata pasiune doar prin simplul fapt că erau disponibili afecțiunii și grijii mele.

Cred că darul cel mai mare pe care-l putem avea ca ființe umane este de a fi binecuvântați cu copii, fie că aceștia apar din trupul nostru, fie că vin din iubirea inimilor noastre. Și trebuie să facem sacrificii, iar acestea merg dincolo de asigurarea nevoilor primare de hrană, adăpost și îmbrăcăminte. Avem un rol și o responsabilitate. Trebuie să fim conștienți de darul care ne-a fost acordat și să-l prețuim ca atare. Da, e și un sacrificiu, dar vine la pachet. Iar rezultatele pot fi extraordinare. Totul ține de perspectiva pe care o adoptăm.

Întotdeauna am crezut că există un motiv pentru tot ce se întâmplă. Fie că e un lucru bun, fie că e unul rău, la un moment dat îmi dau seama care e rațiunea acestuia. Dar când s-a îmbolnăvit fiul meu, am început să mă îndoiesc puternic de această teorie a „motivelor pentru care lucrurile se întâmplă". Acum cred că motivul din spatele situației în care a ajuns fiul meu a fost ca eu să împărtășesc toate aceste informații cu alții.

În calitate de mame, de tați, de oameni, avem foarte multă putere în noi înșine – fiecare dintre noi. Nu sunt singura care are această putere. Nu fac vreun lucru pe care să nu-l poată face oricare altă persoană obișnuită. Sunt prima care să afirme că nu sunt un expert. Nu sunt doctor. Nu am nici o diplomă în vreun domeniu legat de sănătate. Nu le știu pe toate. Și cu siguranță nu am răspuns la toate. Pregătirea mea e prin experiență directă și prin informațiile adunate crescând copii cu alergii. Se poate spune că sunt expert în propria viață și în ceea ce am făcut pentru copiii mei – și acestea sunt informațiile pe care vreau să le împărtășesc.

Dat fiind că nu sunt expert sau medic, am colaborat cu experți și medici la acest volum. Am discutat cu profesioniști foarte respectați din diverse domenii, dintre care mulți m-au ajutat să-mi schimb propria viață și pe cea a copiilor mei. Veți găsi și opiniile unor celebrități, nu pentru că sunt celebrități, ci pentru că sunt mame – mame minunate și grijulii care au ce spune despre acest subiect. Adevărul e că nu contează dacă faci o emisiune la televizor, dacă ai albume premiate sau filmele tale sunt pe primul loc la încasări, o mamă e o mamă. Nu contează cât de strălucitoare sau de fascinantă ți-e viața, atunci când copiii sunt bolnavi sau au probleme la școală, covorul roșu și limuzinele nu mai au nici o importanță.

Prima parte a acestei cărți este despre cum să crești copii sănătoși într-o lume plină de alergeni. Subiectul principal îl constituie aici sănătatea și nutriția. A doua parte discută despre cum să avem un copil sănătos din punct de vedere afectiv, iar prin aceasta vreau să explic cum să ne concentrăm pe alte domenii care ajută la dezvoltarea unui copil, precum insuflarea simțului disciplinei, al respectului și al responsabilității, încurajarea creativității și modalitățile în care îi putem învăța să-și deschidă inimile. Nu e nevoie să vă concentrați asupra tuturor acestor domenii pentru a avea rezultate. Orice schimbare pe care o faceți e de ajutor, deoarece a face ceva e mai bine decât să nu faci nimic. Acesta este un proces, o lucrare în desfășurare și nu trebuie să aibă un caracter radical sau dificil. E ceea ce vreți să fie. Orice sfat sau sugestie preluați din volumul de față, sper să vă fie la fel de folositoare precum ne-a fost mie și copiilor mei. O parte din cercetări sunt gata făcute de mine. Vă puteți gândi la copiii mei ca la șoarecii de laborator pe care sunt testate informațiile.

Așadar, pregătiți-vă să vă schimbați în bine propria viață și pe cea a copiilor voștri. Lăsați-vă duși de entuziasm. Puteți s-o faceți. Sunt sigură că puteți. Și vă ofer ajutor.

Avertisment: nu promit nimic. Nu pot garanta că orice subiect abordez, discut sau orice sfat dau în acest volum, ele vor avea în cazul dumneavoastră același efect sau rezultatele pe care le-am văzut la copiii mei și la mine. Tot ceea ce pot face este să împărtășesc experiențele mele – aceleași pe care le-am comunicat prietenilor, rudelor și altor părinți de la școala unde învață copiii mei – și să arăt ce a funcționat în cazul nostru. Vă recomand să utilizați această carte ca pe un ghid. Nu sunt doctor sau expert. Și nici nu sunt perfectă și nu încerc să dau sfaturi ca și cum aș fi. Experții pe care i-am ales să facă parte din acest proiect vorbesc strict din experiența și cunoștințele personale. Recomandarea mea este să căutați ajutor la profesioniști și răspunsuri de la terapeuții proprii, mai ales dacă aveți anumite probleme de sănătate.

Orice drum ați alege pentru dumneavoastră și pentru copii, vă doresc doar o sănătate de fier – mintală, spirituală și fizică. În sănătatea dumneavoastră!

Vă mulțumesc,

Erica Reid

PARTEA ÎNTÂI

Un copil sănătos într-o lume de alergeni

CAPITOLUL 1

Copii cu alergii alimentare și astm

Cred că orice părinte trebuie să fie bine informat înainte de a-i vorbi copilului său despre alergiile alimentare ale acestuia. Cred că este esențial, ca în orice altă lecție de viață, să fii sincer, calm și clar în această privință. Nu îndulci problema, dar învață-ți în același timp copilul că alergiile sale alimentare pot fi ținute sub control, că are puterea să-și asume responsabilitatea de a fi vigilent și grijuliu și că nu trebuie să-și trăiască viața cu teamă. Cunoașterea înseamnă întotdeauna putere. Nu există nici un motiv pentru care un copil cu alergii alimentare să se simtă exclus sau ciudat. El trebuie să știe ce îi poate face rău și că poate trăi o viață normală și împlinită.

– Lori Stokes, mamă a doi copii

Nu voi uita niciodată ziua în care fiul meu zăcea bolnav pe jos, în baie. De obicei plin de o energie de nestăpânit, Addison, în vârstă de 22 de luni, era înfășurat într-un prosop, cu trupul moale și letargic. Ochii săi, de obicei strălucitori și plini de viață, priveau pierduți, iar fața lui, de obicei îmbujorată, era acum lipsită de culoare și posomorâtă. Mi-am dat seama că ceva era în neregulă. Complet în neregulă. Nu mai era vorba de o răceală sau de virusurile de sezon. Sistemul imunitar al lui Addison încerca să lupte cu ceva. Copilul meu e bolnav. Foarte bolnav, mi-am spus în timp ce adrenalina mi se răspândea prin trup. Un pic mai înainte tușise, o tuse adâncă și persistentă ce părea cauzată de flegma din piept. Am dat drumul la duș și am stat cu el în baie, convingându-l să inhaleze aburii ce ne înconjurau. Credeam că aceasta îi va dilua flegma. Dar după cinci minute, tusea lui era la fel de puternică. De fapt, era mai rău, așa că mi-am dat seama că făcusem o greșeală cu aburii. Era nevoie să-l sun pe medicul pediatru.

„Adu-l aici", mi-a spus ea după ce i-am descris simptomele.

L-am pus pe Addison în căruț și am luat-o la goană spre cabinetul medical. (Locuim în New York, unde pentru a ne deplasa mergem pe jos sau cu taxiul.) N-am mai mers niciodată atât de repede.

„S-ar putea să aibă pneumonie, mi-a spus pediatrul după ce l-a ascultat pe Addison la plămâni. „Ar trebui să-i facem o radiografie toracică.

„Radiografie?", am întrebat.

„Nu putem afla altfel", mi-a răspuns. Mi-am dat acordul, dar cu ezitări. Apoi l-am pus iar pe Addison în căruț, am ieșit din cabinetul medical și am mai tras o fugă până la cabinetul radiologului.

Înainte de a-l lăsa pe Addison să stea în brațe la mine, tehnicianul radiolog m-a acoperit cu un șorț blindat care-mi venea de la umeri la coapse. Dar copilul nu era protejat cu nimic. Asta m-a neliniștit. Dacă ei mă protejează pe mine cu atâta migală, iar eu sunt o persoană adultă, toată radiația asta nu e periculoasă pentru trupul lui?, mă gândeam. Dar nu aveam de ales și, ca de obicei, m-am încurajat singură să rezist. Toate astea se petrec cu un motiv. Nu înțeleg care e, dar într-o zi voi afla. (Poate că acesta e, de a împărtăși cele prin care am trecut în această carte.)

Radiografia a confirmat bănuielile pediatrului: Addison avea pneumonie. „Voi suna la farmacie pentru o rețetă de antibiotice", mi-a spus. Eram năucită. Fiul meu nu avea nici doi ani și trecea de la raze X la primul antibiotic – un medicament despre care ni se spune tot timpul să-l folosim cât mai rar cu putință. De unde era să știu că acesta era primul dintr-o lungă serie de antibiotice care aveau să îi fie prescrise și de probleme ale sistemului respirator pe care le va avea și că acesta era primul pas pe un drum neașteptat? Pentru că, deși starea lui Addison s-a ameliorat, boala nu i-a trecut; antibioticele erau doar o soluție temporară, iar cauza problemei nu fusese soluționată.

În anul următor, am colindat cu Addison pe la o mulțime de cabinete medicale. Avea infecții recurente ale căilor respiratorii superioare și mereu mi s-a spus că era o bronșită și că trebuie să ia antibiotice. Lucru nu numai frustrant, ci supărător și enervant: mă deranja să fiu forțată să-i dau antibiotice la o vârstă atât de fragedă. Pe lângă faptul că toate programările la doctor îmi consumau o mulțime de timp, era enervant să repet încontinuu anamneza lui Addison de fiecare dată când ne duceam la un medic nou. Una dintre vizite, la un medic pneumolog, mi-a rămas întipărită în minte.

„Are astm, cu siguranță, a spus doctorul după ce a ascultat un istoric al bolilor de familie. „Luați această rețetă și cumpărați medicamentele imediat.

„Despre ce medicamente e vorba?", am întrebat.

„Un atomizor cu un steroid", mi-a spus calmă. Nu mi s-a părut că diagnosticul ei și remediul au fost date personalizat pentru copilul meu, ci oarecum automat, ca un robot. Ea făcea exact ce făcuse și cu pacienții care intraseră înaintea noastră și urma să facă același lucru cu cei care aveau să vină după noi. Bineînțeles că eram pregătită să aflu că răspunsul constă în medicație, dar chiar steroizi? Pentru un copil sub doi ani? Mi-am privit fiul, care stătea pe jos și colora. Gândul la faptul de a-l lăsa să inhaleze steroizi printr-o mască în trupul lui mic era covârșitor. Era aceasta singura modalitate de a-l ajuta? Nu mai exista nici o alternativă? Era vorba de un copil care avea nevoie să-și întărească sistemul imunitar, nu să-l bombardeze cu chimicale.

„Reveniți în patru săptămâni", a spus doctorul brusc, de parcă ar fi vrut să încheie rapid și să treacă la următorul pacient cât mai curând. În nici un caz, mi-am spus. Ceva din mine i se împotrivea cu tărie: Cuvintele tale îmi intră pe o ureche și îmi ies pe alta. Nu voi lăsa nimic din ce recomanzi în trupul copilului meu! Mă încăpățânam (mai mult decât de obicei).

După aceasta, un prieten mi-a recomandat să vedem un alergolog cunoscut, de la unul dintre cele mai bune spitale din New York. Acesta era atât de ocupat, încât în momentul respectiv exista o listă de așteptare de trei luni. Abia așteptam să ne întâlnim, crezând că acest om cu o așa reputație în mod sigur îl va putea ajuta pe fiul meu.

Când am reușit într-un final să-l vedem, el a făcut câteva teste de bază, printre care și un test cutanat pentru cele mai întâlnite alergii, precum cele la alune, ouă, ciocolată și lactate. Concluzia? „Deocamdată, fiul dumneavoastră nu va putea ieși în aer liber dacă nu va lua două doze de albuterol prin inhalator în fiecare zi", mi-a spus.

Albuterol este un medicament cu un avertisment pe etichetă de posibilă moarte din cauza astmului, așa că nu am fost extraordinar de bucuroasă de această soluție. Eram neliniștită și din cauză că îmi aduceam aminte că sora fotomodelului Niki Taylor își pierduse viața în urma folosirii unui inhalator pentru astm. Nu cunoșteam detalii și nici dacă inhalatorul fusese cauza oficială a morții, dar tragica poveste mi-a apărut imediat în minte ca un semnal de alarmă.

Apoi doctorul mi-a dat un teanc de rețete: una pentru inhalator, una pentru atomizor, a treia pentru steroizi și ultima pentru EpiPen, o seringă cu epinefrină, un medicament despre care zicea că Addison trebuie neapărat să-l aibă cu el când e scos din casă.

„De ce e nevoie de EpiPen?", am întrebat.

„Fiul dumneavoastră este extrem de alergic la ouă."

„Dar mănâncă ouă și nu are nimic", am protestat. Addison nu a avut niciodată vreo reacție alergică la ouă, în orice caz nu erupții, sufocare, buze umflate care să justifice folosirea unui EpiPen.

„Este extrem de alergic, a repetat doctorul cu un aer vexat. „Testele au arătat că e alergic la ouă.

Am încercat în continuare să-l conving