Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Pasiuni mocnite

Pasiuni mocnite

Citiți previzualizarea

Pasiuni mocnite

evaluări:
4.5/5 (9 evaluări)
Lungime:
373 pagini
5 ore
Lansat:
7 ian. 2016
ISBN:
9786063303210
Format:
Carte

Descriere

<p>Frumoasa și independenta Kate MacKenna consideră că duce o viață obișnuită. Deși ea și surorile ei tocmai și-au pierdut mama din cauza unei boli necruțătoare, este hotărâtă să descurce pe cont propriu ițele încâlcite ale situației materiale dezastruoase în care au rămas, folosindu-se de spiritul antrepenorial care a ajutat-o să-și dezvolte o afacere încă din timpul facultății. Și tocmai atunci se întâmplă inimaginabilul: situația explodează la propriu, și viața începe cu adevărat să o ia razna...</p><p>Prima explozie o aduce față în față cu un detectiv chipeș din poliția locală. </p><p>Cea de-a doua explozie o trimite în brațele altuia – Dylan Buchanan, un bărbat mult prea îndrăzneț și atrăgător pentru binele ei și fratele celei mai bune prietene ale sale. Îndrăgostit de ea fără să-și dea seama, încă din adolescență, Dylan este hotărât să o apere cu orice preț: cineva încearcă să o distrugă pe Kate, și el este singurul care poate să o apere. Iar pasiunea care mocnește între cei doi nu ușurează deloc misiunea lui Dylan.</p>

Lansat:
7 ian. 2016
ISBN:
9786063303210
Format:
Carte

Despre autor


Legat de Pasiuni mocnite

Cărți conex

Previzualizare carte

Pasiuni mocnite - Julie Garwood

capitolul 1

Bătrânul ursuz intenționa să provoace un scandal și îi părea rău doar că nu avea să mai fie prin preajmă ca să-l urmărească.

Avea de gând să taie craca de sub picioarele rudelor sale inutile, și vai, cum aveau să se mai prăbușească. Dar venise timpul ca un om din familia asta nenorocită să îndrepte o greșeală teribilă. Într-adevăr, venise timpul.

Cât așteptă să fie instalat echipamentul, își aranjă lucrurile de pe birou. Degetele lui noduroase mângâiară lemnul neted cu aceeași tandrețe și grijă pe care o arătase odinioară amantelor sale, când le atingea. Biroul era vechi, plin de tăieturi și la fel de prăpădit ca și el. Își făcuse averea chiar în camera asta. Cu telefonul lipit de ureche, încheiase o afacere profitabilă după alta. Câte companii cumpărase în ultimii treizeci de ani? Și câte altele fuseseră distruse de el?

Încetă să mai viseze cu ochii deschiși la numeroasele sale victorii. Acum nu era momentul potrivit. Traversă camera până ajunse la bar și își turnă un pahar de apă din carafa de cristal pe care o primise în dar, cu mulți ani în urmă, de la unul dintre asociații lui de afaceri. După ce sorbi o dată, luă paharul cu el și îl puse pe un suport, pe colțul biroului. Se uită în jur la biblioteca din lemn masiv și își dădu seama că era prea întuneric pentru camerele de luat vederi, așa că se grăbi să aprindă toate lămpile de birou.

― Ești gata? întrebă el, cu nerăbdare în glas. Își trase scaunul, se așeză, își netezi părul și își aranjă sacoul, astfel încât gulerul să nu stea ridicat. Trase de nodul de la cravată, de parcă gestul l-ar fi ajutat să scape de nodul din gât. Îmi voi pregăti gândurile acum, spuse el, cu vocea răgușită după atâția ani de dat ordine și de fumat prețioasele lui trabucuri cubaneze.

Își dorea un trabuc. Însă nu avea nici unul în casă. Renunțase la obiceiul ăsta cu zece ani în urmă, dar uneori, când era nervos, îl apuca brusc pofta de fumat.

În momentul de față nu era numai nervos, ci și un pic speriat, ceea ce era un sentiment ciudat și aproape necunoscut pentru el. Își dorea cu disperare să facă tot ceea ce trebuie înainte de a muri, lucru care avea să se întâmple curând, foarte curând. Îi era dator măcar cu atât numelui MacKenna.

Camera video de modă veche, cu o casetă VHS, era așezată pe un trepied și îndreptată spre fața bătrânului. Aparatul de fotografiat digital era așezat direct în spatele camerei video, iar obiectivul era focalizat tot pe el.

Privi dincolo de camere.

― Știu că, în opinia ta, aparatul digital este de ajuns, și probabil că ai dreptate, dar eu încă prefer stilul vechi, cu casetă video. N-am încredere în discurile astea, așa că această casetă video va fi copia mea de rezervă. Să dai din cap când totul este pregătit și voi începe, rosti el instrucțiunile.

Ridică paharul, luă o gură și-l puse jos. Pastilele pe care medicii aceia exasperanți îl forțaseră să le ia îi uscau gura.

Câteva secunde mai târziu, totul era gata și începu:

― Numele meu este Thomas Compton MacKenna. Acesta nu este ultimul meu testament, pentru că deja m-am îngrijit de toate astea. Mi-am schimbat testamentul cu ceva timp în urmă. Originalul se află în caseta mea de valori; o copie se află în dosarul de la firma de avocatură pe care am angajat-o și mai există încă un exemplar. Vă pot asigura că acesta își va face apariția de-ndată în cazul în care, din orice motiv, originalul și copia avocatului vor fi pierdute sau distruse.

N-am spus nici unuia dintre voi nimic despre noul testament sau despre modificările pe care le-am făcut pentru că n-am vrut să fiu hărțuit în ultimele luni pe care le mai am de trăit, dar acum, când medicii m-au asigurat că sfârșitul mi-este aproape și că nu mai pot face nimic altceva, vreau ... nu, am nevoie, se corectă el, să explic de ce am făcut ceea ce-am făcut. Deși nu sunt sigur că vreunul dintre voi va înțelege sau că îi va păsa.

Îmi voi începe explicația cu o scurtă istorie a familiei MacKenna. Părinții mei s-au născut, au crescut și au fost îngropați în Highlands, Scoția. Tatăl meu a avut o bucată de teren... o bucată destul de măricică, repetă el. Se opri să-și dreagă glasul și să mai ia o gură de apă înainte de a continua: Când a murit, terenul ne-a revenit în mod egal mie și fratelui meu mai mare, Robert Duncan Junior. Eu și Robert am plecat în Statele Unite ca să ne terminăm studiile și amândoi am decis să rămânem acolo. Peste mulți ani, Robert mi-a vândut partea lui din teren. Moștenirea asta l-a făcut pe el un om foarte bogat, iar pe mine, unicul moștenitor al proprietății numite Glen MacKenna.

Nu m-am căsătorit niciodată. Nu am avut nici timpul necesar, nici dorința de-a face lucrul ăsta. Robert s-a căsătorit cu o femeie pe care nu o agream, dar, spre deosebire de fratele meu, nu am adresat amenințări și nu m-am dat în spectacol pentru că a ales pe cineva de care nu-mi plăcea. Numele ei era Caroline, o oportunistă. Evident, s-a căsătorit cu Robert pentru banii lui. Oricum, nu l-a iubit niciodată. Și-a făcut însă datoria și i-a dăruit doi fii, Robert Duncan al III-lea și Conal Thomas.

Și acum ajungem în miezul acestei lecții de istorie. Când nepotul meu, Conal, a ales să se însoare cu o femeie fără avere, tatăl lui l-a renegat. Robert avusese pe altcineva în gând – o femeie dintr-o familie influentă – și era indignat că dorințele îi fuseseră ignorate. Leah, soția lui Conal, nu era cu nimic mai bună decât o cerșetoare de stradă, dar se părea că lui Conal nu-i păsa de banii pe care avea să-i piardă. Schiță un gest de dezgust și zise: Lui Robert nu-i mai rămăsese decât întâiul său născut, un lingușitor în adevăratul sens al cuvântului, care făcea tot ceea ce i se spunea.

De-a lungul anilor, am pierdut legătura cu Conal, continuă el. Eram prea ocupat, adăugă el, ca o scuză. Știam doar că se mutase în Silver Springs, chiar în afara orașului Charleston. Dar apoi am aflat că murise într-un accident de mașină. Știam că fratele meu nu va merge la înmormântare. Dar eu m-am dus. Nu neapărat dintr-un sentiment de obligație, recunosc. Cred că eram curios să văd cum se descurcase Conal. Nu i-am spus nici lui Leah, nici altcuiva că am fost acolo. Am păstrat distanța. Biserica era plină de îndoliați. M-am dus chiar și la cimitir și am văzut-o pe Leah cu cele trei fetițe ale ei, cea mai mică fiind doar un prunc. Se opri de parcă rememora scena. Pentru că nu dorea să trădeze vreo emoție care i s-ar fi putut vedea în ochii stinși, își întoarse privirea de la cameră pentru o secundă. Se îndreptă în scaun și continuă: Am văzut ceea ce mă dusesem să văd. Descendența MacKenna avea să continue prin copiii lui Conal... deși era păcat că nu exista nici un băiat printre ei.

În ceea ce-l privește pe celălalt fiu al fratelui meu... Robert al III-lea... a fost un răsfățat, a fost învățat să fie inutil. Tatăl lui nu i-a permis să aibă vreo ambiție și, drept răsplată, fratele meu a trăit suficient de mult timp ca să-și vadă întâiul născut ajungând un bețiv notoriu, viciu care l-a făcut să intre mult prea repede în mormânt.

Păcatul excesului a fost transmis generației următoare. I-am urmărit pe nepoții lui Robert risipindu-și moștenirea și, chiar mai rău, pângărind numele MacKenna. Bryce, cel mai mare dintre ei, calcă pe urmele tatălui său. S-a căsătorit cu o femeie bună, Vanessa, dar ea n-a putut să-l salveze din ghearele viciilor sale. Ca și tatăl său, e un bețiv. Și-a vândut toate acțiunile, și-a încasat toate obligațiunile și a cheltuit până și ultimul dolar. A cheltuit o bună parte pe alcool și pe femei și numai Dumnezeu știe ce a făcut cu restul.

Și apoi mai e Roger. El a fost cel mai lunecos – dispărea cu săptămânile –, dar cu resursele mele nu mi-a luat mult până să-l găsesc și să aflu cu ce se ocupa. Se pare că Roger se distra la jocurile de noroc. Conform rapoartelor, doar anul trecut a pierdut peste patru sute de mii de dolari. Patru sute de mii. Bătrânul clătină din cap și continuă de parcă vorbele astea îi lăsaseră un gust amar. Ceea ce e și mai rău e că s-a încurcat cu mafioți ca Johnny Jackman. Mi se face greață când mă gândesc la faptul că numele MacKenna a fost asociat cu un asasin ca Jackman.

Ewan, cel mai mic, nu poate sau nu vrea să-și controleze temperamentul. Dacă n-ar fi fost avocații lui scumpi și foarte inteligenți, ar fi în închisoare acum. În urmă cu doi ani, aproape c-a omorât din bătaie un bărbat.

Sunt dezgustat de toți. Sunt oameni inutili, care nu au contribuit cu nimic la lumea asta. Bătrânul scoase o batistă din buzunar și își tamponă fruntea.

Când doctorii ăia de nimic mi-au spus că mai am doar câteva luni de trăit, m-am hotărât să fac bilanțul. Se întoarse, deschise sertarul lateral și scoase de acolo un dosar gros și negru. Îl deschise pe mijlocul biroului și își așeză mâinile deasupra lui. Am angajat un detectiv ca să verifice un lucru pentru mine. Am vrut să aflu ce s-a întâmplat cu copiii lui Conal. Recunosc, nu aveam prea multe așteptări. Am presupus că, după moartea lui Conal, Leah și fetele ei au trăit de pe o zi pe alta. Am presupus, de asemenea, că nici una dintre ele nu a terminat o formă de educație în afară de liceu... dacă l-au terminat și pe ăla. M-am înșelat în ambele privințe. Suma plătită de compania de asigurări după accidentul lui Conal i-a permis lui Leah să rămână în casa lor cu copiii. S-a angajat ca secretară la o școală privată de fete. Salariul era mic – nu cred că Leah era capabilă de mai mult –, dar a fost și un avantaj. Toate cele trei fiice ale ei au făcut gimnaziul și liceul la școala aia privată și au fost scutite de taxa de școlarizare. Dădu din cap în semn de aprobare și spuse: În mod evident, Conal o învățase despre valoarea unei educații adecvate.

Aruncă o privire peste raportul din dosar.

― Se pare că toate trei muncesc din greu. Nu au ajuns niște pierde-vară, adăugă el, accentuând acele cuvinte. Cea mai mare, Kiera, a primit o bursă completă la o universitate bună și a absolvit cu onoruri. A primit o altă bursă la Facultatea de Medicină și se descurcă excepțional de bine. Fata mijlocie, Kate, este antreprenorul din familie. Și ea a primit o bursă completă la una dintre cele mai bune universități din est și a absolvit cu onoruri. A început o afacere când încă era în școală, iar astăzi compania ei se dezvoltă și este pe cale de a deveni foarte profitabilă. Se uită înapoi la cameră. Se pare că ea seamănă cel mai mult cu mine.

Isabel, cea mai mică, este cu siguranță și ea inteligentă, dar adevăratul ei har este vocea pe care o are. Am înțeles că este destul de talentată. Bătu în raport cu degetul arătător. Isabel intenționează să studieze muzica și istoria la universitate și-și dorește ca într-o zi să meargă în Scoția, să-și întâlnească rudele îndepărtate. Vestea asta mă bucură foarte mult.

Și acum, să revenim la modificările din testament. Colțurile gurii i se arcuiră ușor într-un zâmbet aproape nepăsător, fals. Zâmbetul îi dispăru când continuă. Bryce, Roger și Ewan vor primi fiecare câte o sută de mii de dolari în numerar, imediat. Sper ca banii să fie cheltuiți pe un program de reabilitare, dar mă îndoiesc că se va întâmpla asta. Vanessa va primi și ea o sută de mii și îi va rămâne casa asta. Merită cel puțin atâta pentru cât a trebuit să-l suporte pe Bryce în acești ultimi ani. A adus respect numelui MacKenna prin munca ei la diverse organizații caritabile și în comunitate, așa că nu are nici un rost s-o pedepsesc, pentru soțul pe care și l-a ales.

Acum, să trecem la ceilalți MacKenna. I-am cedat Kierei toate certificatele de trezorerie. Scadențele sunt trecute în testament. Isabel, care e pasionată de istorie ca și mine, va primi Glen MacKenna. Sunt anumite prevederi care merg mână în mână, desigur, și ea va fi informată despre toate astea în timp util. Asta este tot ce vor primi de la mine, dar cred că am fost mai mult decât generos.

Respirația îi deveni greoaie și se opri să mai bea o gură de apă, golind paharul înainte de a termina de vorbit.

― În cele din urmă, ajungem la cea mai mare parte a averii mele, bunurile fiind estimate la o valoare de optzeci de milioane de dolari. Atât am adunat într-o viață întreagă de muncă și totul va fi moștenit de rudele mele de sânge, dar să fiu al naibii dacă le voi oferi ceva pe tavă nepoților mei depravați, așa că totul va fi moștenit de Kate MacKenna. Ea este cea mai hotărâtă dintre toți și, ca și mine, cunoaște valoarea banilor. Dacă ea alege această moștenire, totul e al ei.

Am încredere că n-o va risipi.

capitolul 2

Sutienul-minune îi salvă viața lui Kate MacKenna. La doar cinci minute după ce și-l pusese, își dori să-l dea jos. N-ar fi trebuit s-o lase pe sora ei, Kiera, s-o convingă să-l poarte. Într-adevăr, o făcea să arate voluptoasă și sexy, dar chiar ăsta era mesajul pe care voia să-l transmită în seara asta? Era o femeie de afaceri, pentru numele lui Dumnezeu, nu un star porno. În plus, chiar și fără acel sutien cu efect de push-up, era oricum suficient de dotată.

Și de ce era Kiera atât de hotărâtă „s-o facă să arate sexy" – după cum se exprimase ea atât de convingător? Viața socială a lui Kate era chiar un eșec total? Se pare că asta credeau surorile ei.

Dintre toate trei, Kiera era cea mai mare și mai autoritară. Jurase c-o va convinge pe Kate să poarte o rochie de cocktail minusculă, neagră și mult prea mulată, sau că va muri încercând. Isabel, cea mai mică dintre ele, îi luase partea Kierei, ca de obicei. În cele din urmă, Kate renunțase și se îmbrăcase cu rochia de mătase, doar ca să n-o mai sâcâie amândouă. Când se raliau împotriva ei, erau o forță de care trebuia să ții seama – o forță zgomotoasă, neobosită.

Kate stătea în fața oglinzii din hol, trăgând de sutien și încercând să-l aranjeze în așa fel încât să nu-i mai intre în coaste, dar eforturile sale fură inutile. Se uită la ceas și se gândi că, dacă s-ar grăbi, s-ar putea schimba. Tocmai când dădu să se întoarcă în camera ei, apăru și Kiera pe scări.

― Arăți minunat, spuse ea după ce-și examină sora din cap până-n picioare.

― Tu arăți obosită, zise Kate.

Sub ochii ei se vedeau cercuri întunecate. Tocmai ieșise de la duș, iar părul blond îi cădea pe umeri. Kate știa că nici măcar nu se sinchisise să-l usuce cu prosopul. Chiar și nemachiată, Kiera tot era frumoasă.

Avea o frumusețe naturală, la fel ca mama lor.

― Sunt studentă la Medicină. Și așa trebuie să par, lipsită de somn. Este o cerință. Aș fi dată afară dacă aș arăta odihnită.

În ciuda faptului că o sâcâiau, Kate era fericită să fie din nou împreună cu surorile ei, chiar și pentru câteva săptămâni. După moartea mamei lor, petrecuseră foarte puțin timp împreună. Kate se întorsese la Boston să-și termine studiile, Kiera plecase înapoi la Facultatea de Medicină din Duke, în timp ce Isabel rămăsese acasă cu mătușa lor, Nora.

Acum, Kate se întorsese acasă pentru totdeauna. După vacanța aceasta de două săptămâni, Kiera avea să se întoarcă din nou la Duke, iar Isabel urma să înceapă primul an de facultate. Schimbările erau inevitabile, conchise ea. Viața trebuia să meargă mai departe.

― Cât timp ești acasă, ar trebui să-ți rezervi o zi și să mergi la plajă... Știi, să te relaxezi. Ia-o și pe Isabel cu tine, o rugă Kate.

Kiera râse.

― Bună încercare! Nu vei scăpa de ea lăsându-mi-o mie pe cap, chiar dacă e vorba de o singură zi. Mi-aș petrece tot timpul alungând băieții care se țin după ea. Nu, mulțumesc! E destul de rău aici, cu telefonul ăsta care sună întruna. E un tip Reece, în special. Are impresia că e prietenul lui Isabel. Ea a spus că au lucrat împreună la o serie de concerte și că au ieșit de câteva ori, dar că n-a fost nimic serios. N-au mai ieșit de când el și-a exprimat dorința de a deveni mai mult decât prieteni. Acum o sună aici non-stop, cerând să discute cu ea și, pentru că Isabel refuză să-i răspundă la telefon, devine din ce în ce mai insistent. O iubesc foarte mult pe Isabel, dar uneori cred că-și complică un pic prea mult viața. Prin urmare, îți mulțumesc pentru sugestia cu mersul la plajă, dar nu, mulțumesc.

Kate trase încă o dată de sutien.

O, arată minunat, spuse Kiera.

― Drăcia asta mă omoară. Nu pot să respir.

― Arăți superb și asta e mai important decât respiratul, nu-i așa? o tachină ea. Suportă și taci din gură. E pentru o cauză bună.

― Care este cauza?

― Tu. Tu ești „cauza" mea zilele astea. Și a lui Isabel. Suntem hotărâte să te facem să te relaxezi. Ești mult prea serioasă pentru binele tău. Eu, personal, cred că suferi de sindromul copilului mijlociu. Știi, ești plină de îndoieli și de fobii și ai nevoia asta constantă de a demonstra de ce ești în stare.

Kate se hotărî s-o ignore. Își puse poșeta pe masă și se îndreptă spre dulap.

― Ești material didactic, continuă Kiera.

― Asta-i drăguț.

― Tu nu mă asculți, nu-i așa?

Kate nu mai fu nevoită să dea socoteală, pentru că începu să sune telefonul. În timp ce Kiera se repezi afară din cameră ca să răspundă, ea deschise ușa dulapului și începu să-și caute impermeabilul. Televizorul răsuna tare din bucătărie. Un meteorolog exagerat de vesel amintea cu bucurie publicului că Charleston încă se mai afla în toiul unui val de căldură cum nu mai văzuse nici un alt oraș, de treizeci de ani. Dacă temperatura mai rămânea la aproape 40 de grade pentru încă două zile, avea să fie stabilit un nou record. Meteorologul părea amețit de entuziasm.

Umiditatea era însă problema cea mai mare. Aerul era greu, stătut și gros ca lipiciul. Aburul ce se ridica de pe trotuare și străzi se amesteca cu aerul poluat ce plutea ca un miraj tulbure peste orașul fără aer. O rafală puternică de vânt ar fi ajutat la limpezirea cerului, dar nu se anunțase prea curând nici vânt, nici ploaie. Dacă nu erai obișnuit, trebuia să depui un efort considerabil doar ca să respiri adânc. Aerul umed și cald îi secătuia de puteri atât pe tineri, cât și pe bătrâni, și îi aducea într-o stare de letargie. Ca să fugărești un țânțar îți trebuia mult mai multă energie decât erau dispuși să depună cei mai mulți oameni.

Totuși, oricât de groaznic de cald era, petrecerea la care Kate promisese să participe era organizată în aer liber, la o galerie de artă privată. Evenimentul fusese planificat cu săptămâni în urmă și cortul alb fusese ridicat înainte ca vremea să devină atât de înăbușitoare. Din galeria nouă era finisată doar o singură aripă, și Kate știa că nu era suficient de mare să găzduiască mulțimea de oameni care erau așteptați să sosească.

Însă nu putea să se eschiveze. Proprietarul, Carl Bertolli, era un prieten de-al lui Kate. Știa că-i va răni sentimentele dacă nu avea să apară. Din cauza traficului, drumul cu mașina de la Silver Springs, unde locuia, până în cealaltă parte a orașului Charleston, avea să dureze mai mult de o oră, dar nu intenționa să stea mult. Va ajuta cu toate detaliile de ultim moment și apoi, când petrecerea va fi în toi, avea s-o șteargă. Carl va fi mult prea ocupat ca să observe că pleacă.

Erau expuse lucrările unei artiste controversate din Houston, și deja avuseseră loc proteste și primiseră telefoane de amenințare. Carl nu putea fi mai fericit. Credea că orice reclamă, bună sau rea, era propice pentru galeria lui. Artista, o femeie care își spunea Cinnamon, avea destul de mulți fani, deși Kate nu putea înțelege nici în ruptul capului motivul. Ca artistă, Cinnamon era, în cel mai bun caz, mediocră. Avea însă un talent formidabil de-a atrage atenția asupra ei. Apărea în mod constant la știri și ar fi făcut orice ca să fie observată. În prezent, era împotriva tuturor lucrurilor care presupun o minimă organizare. Când nu arunca vopsea pe pânzele ei, încerca, fără tragere de inimă, să răstoarne guvernul. Cinnamon credea în dragostea liberă, exprimarea liberă și o viață ușoară. Cu toate astea, picturile ei nu erau gratuite. Din contră, erau exagerat de scumpe.

Kiera se întoarse în hol, spunând:

― Iar a sunat Reece. Începe să-mi dea fiori. Se opri când o văzu pe Kate. Nu s-a anunțat ploaie în seara asta. De ce ești înfofolită în pelerina de ploaie? Sunt aproape cincizeci de grade afară.

― Niciodată nu poți fi prea precaut. N-aș vrea să-mi ud rochia.

Kiera râse.

― Știu ce faci! Nu vrei ca mătușa Nora să te vadă în rochia aia. Recunoaște, Katie. Ți-e frică de ea.

― Nu mi-e frică de ea. Încerc doar să evit o lungă prelegere.

― Rochia nu este indecentă.

― Ea va crede că este, spuse Kate, lăsând haina să-i alunece peste umeri.

― Va fi ciudat când nu va mai fi aici să facă pe șefa cu noi. Îmi va fi dor de ea.

― Și mie, șopti Kate.

Nora se muta înapoi la St. Louis. Venise în Silver Springs când sora ei se îmbolnăvise și rămăsese ca să aibă grijă de casă până când Isabel avea să termine liceul. Acum, când Kate se întorsese și Isabel pleca la facultate, Nora era gata să se întoarcă acasă. Îi era dor să fie aproape de fiica și de nepoții ei.

Nora fusese o mană cerească și avusese grijă de ele atunci când fusese cel mai mult nevoie. Cu toate acestea, era rigidă în păreri și obiceiuri și, după părerea surorilor, era obsedată de sex. Kiera o numise o fecioară renăscută. După ce mama lor murise, preluase din oficiu rolul de gardian moral al fetelor. După Nora, fiecare bărbat umbla după „știi tu ce" și era datoria ei să se asigure că nu va obține lucrul acela de la fetele ei.

Kate trase cu ochiul după colț. Din fericire, Nora nu era în bucătărie, așa că închise televizorul, își dădu jos impermeabilul și îl așeză pe un scaun. Apoi își luă cheile și porni în grabă spre garaj. Dacă norocul era de partea ei, avea să fie plecată înainte ca Nora să se întoarcă. Nu-i era chiar frică de mătușa ei, dar când Nora era iritată, prelegerile ei puteau dura la nesfârșit. Unele durau chiar și o oră.

Kiera o urmă pe Kate prin bucătărie.

― Să ai grijă în seara asta. Sunt mulți nebuni cărora nu le pasă ce părere are Cinnamon despre guvern sau religie. Nu cumva propovăduiește anarhia?

― Luna asta cred că da. Nu țin evidența lucrurilor pe care le spune sau le face și nu-mi fac griji pentru seara asta. Măsurile de siguranță vor fi stricte.

― Carl trebuie să fie îngrijorat.

― Nu, totul e de ochii lumii. Am impresia că nici Cinnamon nu crede cu adevărat în prostiile pe care le debitează. Vânează doar reclama, asta-i tot.

― Grupurile pe care le-a jignit nu știu că totul e de ochii lumii, iar unele dintre ele au adepți cu vederi foarte radicale.

― Nu-ți mai face griji. Voi fi bine.

Kate deschise ușa și intră în garaj. Căldura îi tăie răsuflarea.

― De ce trebuie să pleci atât de devreme? În invitație se preciza „de la opt, la miezul nopții".

― Asistentul lui Carl a sunat și mi-a lăsat mesaj să fiu acolo până la șase.

Se urcă în mașina ce părea să fie mai degrabă un cuptor și apăsă pe telecomandă ca să deschidă ușa garajului. Kiera strigă după ea:

― Vor fi și coșuri de cadouri de la Kate MacKenna?

― Bine-nțeles! Carl a insistat. Cred că am devenit unul dintre proiectele sale. Mi-a spus că, atunci când voi fi faimoasă, vrea să poată spune că mă cunoștea de la începuturi, răspunse ea. Acum, închide ușa! Lași tot aerul condiționat să iasă afară.

― Deja devii un nume cunoscut. Destul de drăguț, nu-i așa?

Era limpede că sora ei nu mai avea nevoie de nici un răspuns, pentru că închise ușa imediat după ce făcuse acel comentariu.

Viața era destul de dulce acum. Kate avu timp berechet să se gândească la asta în timp ce înainta, centimetru cu centimetru, de-a lungul autostrăzii, prin traficul intens. Deși nu era încă un nume de referință, cu siguranță se îndrepta în direcția asta. Era nostim cum un simplu hobby se putea transforma într-o carieră plină de satisfacții.

Compania ei luase naștere într-o perioadă în care ea încerca să-și dea seama ce profesie să-și aleagă. Era în ultimul an de liceu și se chinuia să facă rost de bani, ca să le poată cumpăra cadouri familiei și prietenilor ei. În perioada aceea, frecventa și un curs de chimie. Intrase într-o zi în biroul profesorului și acesta avea aprinsă o lumânare pe masa de lucru. Kate fusese întotdeauna sensibilă la diverse mirosuri și izul de mosc pe care îl emana lumânarea i se păru respingător. Mirosul oribil îi dăduse ideea să-și facă propriile lumânări. Dar nu lumânări în genul celor care se găseau deja pe piață. Avea de gând să facă ceva unic. Cât de greu putea fi?

La început, folosise bucătăria pe post de laborator. Până la sfârșitul vacanței de iarnă, făcuse primul ei lot de lumânări parfumate. Erau un dezastru. Amestecase mai multe condimente și ierburi, iar bucătăria ajunsese să miroasă ca un canal.

Mama ei o alungase la subsol. Cu toate astea, Kate nu renunțase la experimentele ei. Petrecuse fiecare minut liber din vacanța de vară lucrând la proiectul ei. Colindase prin biblioteci și laboratoare și, până la sfârșitul primului an de facultate, crease cele mai minunate lumânări parfumate cu busuioc și grapefruit.

Kate intenționase să le dăruiască, dar colega ei de cameră de la facultate și cea mai bună prietenă a ei, Jordan Buchanan, văzuse potențialul uriaș al afacerii. Jordan luase zece lumânări, le fixase un preț și le vânduse pe toate într-o singură seară. O convinse pe Kate să-și pună numele complet pe toate produsele ei. Apoi, o ajutase să creeze un logo

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Pasiuni mocnite

4.4
9 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor