Calea deschisă. Călătoria în jurul lumii a celui de-al XIV-lea Dalai Lama
De Pico Iyer
()
Informații despre cartea electronică
De mai bine de trei decenii, Pico Iyer, unul dintre cei mai apreciați autori de cărți de călătorie, este prieten cu Dalai Lama. Pe parcursul acestor ani, prin intermediul unor conversații intime, a ajuns să îl cunoască așa cum doar puțini se pot lăuda că îl știu. În paginile acestei cărți, Iyer realizează un portret unic al uneia dintre cele mai insolite personalități a timpului nostru, explicând ideile și activitatea lui Dalai Lama despre politică, știință, tehnologie și religie.
Acest volum nu este o biografie, ci o analiză jurnalistică extinsă despre o persoană care a adunat înțelepciune cât pentru mai multe vieți, așa cum cred budiștii tibetani. Iyer își organizează observațiile prin descrieri inteligente ale diferitelor aspecte ale activității și personalității lui Dalai Lama: personalitate, călugăr, filosof, politician. Aceasta îi permite să sondeze diverse laturi ale Sfinției Sale, Iyer reamintind cititorilor de anumite paradoxuri: Dalai Lama este profund empiric și, cu toate acestea, are convingeri, precum reîncarnarea, care desfid observația. Este o persoană publică, dar la fel de mult este extrem de implicat în practicile religioase elaborate. Scopul acestei cărți este, în cele din urmă, simplu: să ni-l prezinte pe omul Dalai Lama.
Legat de Calea deschisă. Călătoria în jurul lumii a celui de-al XIV-lea Dalai Lama
Cărți electronice asociate
O inimă neînfricată Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCalea Spre Dumnezeu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pacea începe în noi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Dalai Lama: O viata extraordinara: Un tablou complet al gândirii lui Dalai Lama și al viziunii sale despre lume Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCalea Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCalea spiritualității Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIn gradina mintii: Sa redescoperim natura in lumea moderna Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDe ce este adevărat budismul Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPuterea transformatoare a minții pline de compasiune Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCine sunt eu? O călătorie prin mintea ta Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPisica lui Dalai Lama și cele patru lăbuțe ale succesului spiritual Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCUM GANDESTE LUMEA. O istorie globală a filosofiei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Creștinismul mistic: Învățăturile interioare ale Maestrului Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSecretul Secretelor Evaluare: 5 din 5 stele5/5OSHO. Seara, La Culcare Evaluare: 5 din 5 stele5/5OSHO - Viata. Iubire. Ras Evaluare: 1 din 5 stele1/5Curajul de a fi fericit Evaluare: 4 din 5 stele4/5Sadhana. Calea desăvârșirii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriOameni de insemnatate cruciala: Socrate, Buddha, Confucius, Iisus Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCum să mergi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Calea fericirii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum să lupți Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIerarhia Nevoilor: Uman, #3 Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriComorile Dharmei: Un curs de meditatie asupra buddhismului tibetan Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLiniste intr-o epoca a zgomotului Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCum să stai așezat Evaluare: 3 din 5 stele3/5Trei prieteni in cautarea intelepciunii: Un calugar, un filosof si un psihiatru ne vorbesc despre lucrurile esentiale Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAdevaratul refugiu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum să te relaxezi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Viitorul lui Dumnezeu O abordare practica a spiritualitatii pentru vremurile noastre Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Filosofie pentru dvs.
Cine sunt eu? O călătorie prin mintea ta Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriFilosofia Antică Evaluare: 5 din 5 stele5/5Filosofie: Noțiuni de bază, Volumul 1 Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUniversul convolut Volumul 1 Evaluare: 5 din 5 stele5/5Întemeierea metafizicii moravurilor Evaluare: 4 din 5 stele4/550 de clasici. Filosofie Evaluare: 3 din 5 stele3/5Controlează-ți emoțiile: Evită sindromul de burnout Evaluare: 5 din 5 stele5/5Moartea: Aspecte psihologice, ştiinţifice, religioase, culturale şi filozofice Evaluare: 4 din 5 stele4/5Întreabă un filosof: Răspunsuri la cele mai importante și neașteptate întrebări Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriFilosofie: Noțiuni de bază, Volumul 2 Evaluare: 5 din 5 stele5/5Platon, Republica: Despre justiție – Dialectica și educația Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDe ce (nu) suntem fericiți? Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLogica și gândirea critică în dezvoltarea personală Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDespre viață și moarte Evaluare: 5 din 5 stele5/5Filosofii care au influențat dezvoltarea umanității Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriÎntâmplări în irealitatea imediată Evaluare: 3 din 5 stele3/5Si nu uita sa fii fericit Abecedar de psihologie pozitiva Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriEroi ai istoriei. O scurtă istorie a civilizației din vremurile străvechi până în zorii epocii moderne Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriViata buna: O introducere in etica Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUniversul Convolut Volumul 2 Evaluare: 5 din 5 stele5/5Femeile vin de pe Venus, barbatii de la baut Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIncrederea in sine O filosofie Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDragostea. Gene egoiste, chimie sau romantism? Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriFilosofia ca mod de viata: Sursele autenticitatii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări