Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Grădinile de Cristal
Grădinile de Cristal
Grădinile de Cristal
Cărți electronice359 pagini6 ore

Grădinile de Cristal

Evaluare: 5 din 5 stele

5/5

()

Citiți previzualizarea

Informații despre cartea electronică

După ce este victima unei agresiuni, Evangeline Ames închiriază o căsuță la țară, departe de străzile Londrei. Fascinată de energia paranormală a domeniului din vecinătate, nu se poate stăpâni să nu se strecoare deseori dincolo de zidurile acestuia pentru a-i explora enigmele. Atunci când viața îi este amenințată din nou, instinctul o îndeamnă să se adăpostească în grădini.

Lucas Sebastian nu ar putea să rămână vreodată indiferent când o femeie este în pericol, chiar dacă aceasta îi încalcă proprietatea. După ce reușește să scape de agresor, Lucas îi explică tinerei necunoscute că nu dorește ca incidentul să devină public. Circulă deja destule zvonuri despre comoara îngropată pe teritoriul domeniului și despre experiențele botanice neobișnuite realizate de unchiul său.

În scurt timp, descoperind că au un dușman comun, cei doi că decid să se alieze, pentru a rezolva împreună câteva mistere: Cine l-a ucis pe unchiul lui Lucas? Cine dorește moartea lui Evangeline? Există într-adevăr o comoară ascunsă pe domeniu? Dar lucrurile se complică și mai mult, când atracția și pasiunea dintre ei devin imposibil de ignorat.

LimbăRomână
Data lansării24 mai 2017
ISBN9786063317460
Grădinile de Cristal
Citiți previzualizarea

Citiți mai multe din Amanda Quick

Legat de Grădinile de Cristal

Cărți electronice asociate

Recenzii pentru Grădinile de Cristal

Evaluare: 4.888888888888889 din 5 stele
5/5

9 evaluări1 recenzie

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

  • Evaluare: 5 din 5 stele
    5/5
    Singurul cuvânt care ar descrie aceasta carte este superb. O carte care mi-a trezit interesul foarte repede și sinceră să fiu o îndrăgesc forte mult pentru acest lucru. Plină de mister și personajele așa de frumos descrise, alese cu grijă, superb chiar mi-a plăcut această carte .♡

Previzualizare carte

Grădinile de Cristal - Amanda Quick

capitolul 1

Zgomotul înfundat al încuietorii sparte răsună ca un trăsnet în tăcerea profundă ce învăluia casa. Evangeline Ames recunoscu îndată sunetul. Avea de-a face cu un intrus.

Primul ei instinct, cel elementar, fu să rămână absolut nemișcată sub așternuturi. Poate că se înșela. Casa era veche. Noaptea, dușumeaua de lemn și tavanul scârțâiau și se tânguiau adesea. Trecu în revistă câteva posibilități de bun-simț, însă trebui să cedeze în fața realității. Era două noaptea, cineva pătrunsese înăuntru și nu se punea problema să fi fost în căutare de argintărie. Nu avea destulă ca să tenteze un hoț.

Toată după-amiaza fusese cu nervii întinși, iar premonițiile o hărțuiseră neîncetat fără vreun motiv anume. Mai devreme, când mersese în oraș, se trezise că se uita tot timpul înapoi. Tresărise la cel mai mic foșnet al pădurii dese care mărginea drumul îngust. În timp ce își făcea cumpărăturile pe strada principală din Little Dixby i se zbârlise părul de pe ceafă. Se simțea ca și când ar fi fost urmărită.

Își amintise că încă se refăcea în urma teribilului atac din urmă cu două săptămâni. Fusese cât pe-aci să fie ucisă. Nu era de mirare că nervii ei erau atât de sensibili. Pe deasupra, scrisul nu mergea bine și termenul-limită se apropia. Nici nu îndrăznea să se gândească la depășirea lui. Avea toate motivele să fie încordată.

Acum însă aflase adevărul. Intuiția ei pătrunzătoare încercase să o avertizeze de ore întregi. Acesta era motivul pentru care nu-i venise somnul.

Pe hol se răspândeau curenți de aer răcoros dinspre bucătărie. Se auzi zgomotul unor pași grei. Intrusul nici măcar nu se ostenea să-și ascundă prezența. Era foarte sigur de prada lui. Trebuia să se ridice din pat.

Dădu cuverturile la o parte și se ridică în picioare. Dușumelele erau reci. Își încălță papucii solizi cu talpă de piele și își luă halatul din cui.

Atacul suferit în urmă cu două săptămâni o făcuse precaută. Când închiriase casa luase în considerație toate căile posibile de scăpare. Acolo, în dormitor, fereastra care începea de la nivelul taliei era cea mai bună variantă, întrucât dădea în mica grădină din față. Chiar în fața porții se afla cărarea îngustă și denivelată care șerpuia prin pădurea deasă către vechea reședință de țară numită Crystal Gardens¹.

Afară, pe hol, o scândură a podelei scârțâi sub povara unei ghete. Intrusul se îndrepta direct spre dormitor. Asta lămurea totul. Nu venise pentru argintărie. Venise pentru ea.

Nu avea nici un rost să păstreze o liniște perfectă, ca până atunci. Deschise larg una dintre ferestrele înguste, fără să țină seama de scârțâitul balamalelor, și se strecură prin deschizătură. Dacă avea noroc, intrusul nu putea trece prin ea.

― Unde crezi că te duci, proasta dracului? răsună din ușă o voce răstită de bărbat, cu un accent puternic amintind de cartierele rău famate ale Londrei. Nimeni nu scapă de cuțitul lui Sharpy Hobson.

Nu era momentul să se întrebe cum găsise drumul către Little Dixby un răufăcător de rând din Londra sau pentru ce venise după ea. Avea să-și facă griji în privința asta mai târziu, dacă reușea să scape cu viață.

Sări pe fereastră și se împletici prin jungla miniaturală de ferigi gigantice. Multe frunze erau mai înalte decât ea.

Și când te gândești că venise la țară să se refacă după evenimentele recente.

― Ei, drăcia dracului, vino aci imediat, urlă Hobson de la fereastra dormitorului. Vrei să-mi faci greutăți? Când o să te prind n-o să mă grăbesc, ai să vezi tu. Îți promit că o să mori frumos și încet. Ticăloasă mică și a dracului.

Un șuvoi de înjurături crunte îi dădu de veste că Hobson nu reușea să se strecoare prin deschizătura ferestrei. O brumă de speranță o cuprinse când nu mai auzi pașii bubuitori în urma ei. Ticălosul era silit să folosească una din cele două uși ale casei. Asta însemna că mai avea un pic de răgaz și poate suficient timp să ajungă la singurul adăpost aflat la îndemână.

Prin pădurea care mărginea cărarea nu exista scăpare. Era aproape lună plină, însă copacii încărcați din belșug de frunzișul verii opreau lumina argintie care ar fi trebuit să cadă pe sol. Chiar dacă ar fi avut un felinar, nu ar fi fost în stare să-și croiască drumul prin lăstărișul des. Știa cu exactitate cât de impenetrabilă era vegetația din apropierea vechii abații, pentru că încercase să o exploreze în cursul zilei. Arborii și hățișurile din jurul vechilor ruine se dezvoltaseră într-un mod despre care localnicii șopteau că era supranatural.

Se repezi pe aleea cu pietriș a grădinii cu poalele halatului fluturând nebunește. Se opri doar atât cât să descuie poarta, iar apoi fu afară, pe cărarea luminată de lună, alergând ca să-și salveze viața. Știa că Hobson avea s-o vadă îndată ce ieșea din casă.

Pașii grei bubuiră foarte aproape.

― Am pus laba pe tine, ticăloasă proastă. În curând o să simți cuțitul lui Sharpy.

Riscă să arunce o privire grăbită în urmă și văzu silueta întunecată venind spre ea. Ar fi țipat, dar nu avea nici un rost să-și irosească suflul. Alergă și mai tare, cu inima gata să-i sară din piept.

Zidurile vechi de piatră care apărau întinsul domeniu Crystal Gardens apărură scăldate în lumina lunii. Știa din explorările anterioare că poarta masivă de fier era încuiată.

Nu avea rost să alerge pe lângă zidul lung, către intrarea din față a întinsului domeniu. Nu avea timp. Hobson se apropia de ea. Pașii lui se auzeau mai clar acum. Îi percepea respirația șuierătoare, sau poate că în urechi îi răsuna doar propriul gâfâit.

Ajunse la zidul din spate al vechii abații și goni către grămada de frunziș abundent care ascundea gaura colțuroasă din îngrăditura de piatră. Descoperise intrarea cu câteva zile în urmă și se hotărâse să-și permită o explorare discretă înainte ca noul proprietar să se mute acolo. Nu se putuse abține. Curiozitatea insațiabilă era legată într-un anume fel de aptitudinile ei de mediu, iar misterul domeniului Crystal Gardens o fascinase de la început. Acesta era motivul pentru care alesese să închirieze Fern Gate Cottage în locul oricărei alte proprietăți din apropierea orășelului Little Dixby.

Un alt motiv fusese și acela al chiriei considerabil mai mici în raport cu oricare alt imobil de același gen din zonă. Descoperise însă curând pentru ce căsuța fusese un chilipir. Localnicii se temeau de abație și de pădurile din jurul ei.

Se opri brusc în fața frunzișului care ascundea gaura și dădu la o parte o perdea de verdeață atârnătoare. Deschizătura colțuroasă din piatră se găsea la aproape șaizeci de centimetri deasupra solului. Era suficient de largă pentru ca o persoană, chiar și un bărbat de talia lui Hobson, să se strecoare prin ea, însă odată ajunsă în incintă ar fi avut o șansă să scape.

Privi pentru ultima dată înapoi. Hobson încă nu ajunsese la colțul zidului, dar în orice clipă putea să apară. Îi auzea pașii înfundați și respirația șuierătoare, însă nu-l putea vedea. Avea câteva secunde la dispoziție.

Își trecu un picior peste zidul spart, apoi pe celălalt, și pătrunse în Crystal Gardens.

Fascinată de peisajul straniu care o înconjura, își ținu răsuflarea. Pe timpul zilei văzuse destul din ciudatele grădini pentru a-și da seama că emanau o energie nefirească, dar noaptea, elementele supranaturale erau evidente.

Frunzișul de pe vastul domeniu strălucea cu o luminescență stranie. Chiar în centrul grădinii, unde se spunea că se găseau ruinele unei străvechi băi romane, atmosfera era la fel de întunecată și sinistră ca o furtună violentă pe mare.

Din ghidurile pe care le cumpărase de la domnișoara Witton, proprietara librăriei din Little Dixby, aflase că Crystal Gardens era împărțit în două zone. Porțiunea exterioară în care se afla ea era numită pe hărți Grădina de Zi. Aceasta înconjura zidurile unui labirint elaborat, care, la rândul lui, mărginea porțiunea interioară a domeniului, cunoscută drept Grădina de Noapte.

În cele aproape două săptămâni de când stătea la Fern Gate Cottage nu se aventurase niciodată mai departe de locul unde se afla în noaptea asta, dar văzuse destul ca să știe că natura ciudată a atmosferei din interiorul zidurilor îi oferea cea mai bună șansă să scape de cuțitul lui Sharpy Hobson.

În timp ce Hobson smulgea anevoie frunzișul, se auzea un potop neîntrerupt de înjurături.

― Nici o târâtură mică nu scapă nepedepsită dacă încearcă să-și bată joc de Sharpy Hobson. O să te învăț eu ce e ăla respect, zău așa!

Ea privi în jur, refăcând în minte planul grădinilor. Primul loc în care se putea ascunde era labirintul. Avea motive să creadă că, datorită puterilor sale, nu risca să se piardă în el. Dar într-o expediție anterioară descoperise că intrarea în labirint era blocată de o poartă zăvorâtă.

Porni spre pavilion. Cupola grațioasă și coloanele străluceau într-o lumină albăstruie care părea să emane din însăși piatra din care era construit. Se grăbi, dar fără să alerge. Voia ca Hobson s-o vadă.

Acesta se năpusti prin gaura din zid, mormăind și înjurând. Ea se opri și privi înapoi, întrebându-se cât putea percepe el din lumina paranormală. În momentul în care fu pătruns de atmosfera din jur, rămase fără grai.

― Ce dracu’? mârâi el frecându-se la ochi. Apoi o văzu și uită de îndată la peisajul ciudat din jurul lui. Smulse un cuțit din teaca de piele de la brâu și țâșni spre ea mugind: Credeai că scapi de mine, ai?

Tânăra femeie o luă spre pavilion. Ținta ei era iazul sclipitor și întunecat din fața clădirii. Cu puțin noroc, Hobson nu avea să-l observe înainte de a fi prea târziu. Simțurile îi spuneau că, dacă acesta cădea în bazin, avea să-și piardă rapid interesul pentru ea. Apele acelea sumbre păreau desprinse dintr-un coșmar.

Era atât de concentrată asupra planului ei de a-l ademeni pe Hobson către iaz, încât nu conștientiză prezența bărbatului în haina lungă și neagră decât atunci când acesta ieși din beznă în lumina lunii. Se opri direct în fața ei, blocându-i trecerea.

― Pe aici este obiceiul ca oaspeții să facă vizite la ore atât de neobișnuite? întrebă el.

Vocea lui era la fel de sumbră ca suprafața de obsidian a iazului și încărcată de aceeași putere care-ți dădea fiori. Îi stârni toate simțurile. În întunericul nefiresc, sub lumina albăstruie a grădinilor și sub razele de argint ale lunii, chipul bărbatului era greu de distins, însă ea îl recunoscu de îndată. L-ar fi recunoscut oriunde. Lucas Sebastian, misteriosul proprietar al domeniului.

Se opri brusc, prinsă între Lucas și Sharpy Hobson.

― Domnule Sebastian, spuse ea. Rămăsese fără suflare și inima îi bătea puternic. Trebuia să se prezinte; îi era teamă că el nu avea s-o recunoască în obscuritate, mai ales că era îmbrăcată în halat și cămașă de noapte, cu părul căzându-i pe umeri. La urma urmei, nu se întâlniseră decât o dată. Urmă pe un ton spăsit: Îmi pare rău că dau buzna așa. Sunt Evangeline Ames, chiriașa dumneavoastră de la Fern Gate Cottage.

― Știu cine sunteți, domnișoară Ames.

― Ați spus să vă solicit dacă am vreo problemă. Din întâmplare, am una.

― Văd, spuse Lucas.

Hobson se opri brusc. Făcu o mișcare hotărâtă cu cuțitul.

― Dă-te la o parte din calea mea și n-o să pățești nimic. N-o vreau decât pe târâtura asta mică.

Lucas îl privi cu ceea ce putea fi descris numai ca o curiozitate detașată.

― Mi-ai încălcat proprietatea. E foarte periculos să faci lucrul ăsta aici, la Crystal Gardens.

― Ce se petrece aici? Hobson privi împrejur iritat.

― N-ai auzit poveștile? îl întrebă Lucas. Toată lumea din vecinătate știe că locurile sunt bântuite.

― Lui Sharpy Hobson nu-i e frică de nici o fantomă, se jură Hobson. N-o să zăbovesc pe aici destul ca să întâlnesc una. N-o vreau decât pe ticăloasa asta.

― Ce dorești de la domnișoara Ames? vru Lucas să știe.

Evangeline fu foarte uimită de tonul său indiferent. Era ca și cum ar fi fost întâmplător interesat de motivația lui Hobson.

― Nu e nenorocita ta de treabă, mârâi Hobson. Dar merită o moarte pe cinste, și nu am de gând să las pe nimeni să-mi stea în cale.

― Se pare că nu înțelegi situația, spuse Lucas. Doamna este chiriașa mea și în consecință se află sub protecția mea.

― Îți fac o favoare că ți-o iau de pe cap, pufni banditul. După cum am aflat, e o mincinoasă de două parale.

― Te-a angajat cineva s-o omori? îl întrebă Lucas.

Hobson începuse să pară nesigur. Era clar că lucrurile nu se desfășurau cum prevăzuse.

― Nu-mi mai pierd timpul cu palavre, hotărî el făcând un salt spre Lucas, gata să-l spintece cu cuțitul. Ești un om mort.

― Nu chiar, spuse celălalt.

Energia, întunecată și înfricoșătoare, izbucni în atmosferă. Evangeline de-abia avu timp să-și dea seama că Lucas era cel care o genera cumva. Hobson, cuprins de panică, strigă disperat:

― Nu, lasă-mă! Scăpă cuțiul și încercă să înhațe ceva ce numai el putea vedea. Lasă-mă!

Se întoarse și o luă la fugă orbește prin grădini.

― Ducă-se învârtindu-se, rosti Lucas liniștit. Stone?

O a doua siluetă se desprinse din întuneric.

― Aici sunt, sir.

Vocea răsună ca și când ar fi venit din adâncurile unei uriașe caverne subpământene; la fel ca vocea lui Sharpy Hobson, avea un accent de pe străzile Londrei.

În lumina stranie emanată subtil de frunzișul strălucitor, Evangeline văzu că Stone își merita numele². Era clădit ca un monolit străvechi de granit și părea la fel de rezistent. Lumina lunii strălucea pe capul lui ras. Bezna și luminescența stranie din jur făceau dificilă aproximarea vârstei lui, dar părea că trecuse cu puțin de douăzeci de ani.

― Vezi dacă-l poți prinde pe Hobson înainte să o ia razna prin labirint, spuse Lucas. În orice caz, nu încerca să-l urmărești dacă ajunge așa departe.

― Prea bine, sir.

Stone o luă la fugă, mișcându-se surprinzător de silențios pentru un om atât de masiv.

Lucas se întoarse din nou spre Evangeline.

― Vă simțiți bine, domnișoară Ames?

― Da, așa cred murmură ea, încercând să-și liniștească simțurile tulburate și pulsul rapid. Nu știu cum să vă mulțumesc...

De undeva din adâncul grădinii se auzi un țipăt ascuțit și pătrunzător. Strigătul nepământesc o îngheță pe Evangeline. Încremeni, cu respirația tăiată.

Sunetul se stinse cu o rapiditate de rău augur. Tânăra femeie tremura atât de violent, încât de-abia se mai ținea pe picioare.

― Sharpy Hobson, șopti.

― E limpede că Stone nu l-a ajuns ca să-l împiedice să intre în labirint, remarcă Lucas.

― A...? Înghiți și încercă din nou. A murit?

― Hobson? Probabil. Sau va muri în curând. Din nefericire.

― Din nefericire? îngăimă ea. Asta e tot ce puteți spune despre moartea lui?

― Mi-aș fi dorit să-l fi luat la întrebări. Dar cum asta nu pare că se va mai întâmpla, vom discuta în schimb noi doi.

Ea încercă să-și recapete stăpânirea de sine.

― Domnule Sebastian, nu știu ce aș putea să vă spun.

― Conversația noastră nu va fi deloc complicată, domnișoară Ames. Acum o să mergem împreună în casă. O să vă ofer un pahar cu brandy pentru a vă liniști și o să-mi povestiți ce făceați la această oră aici, în grădinile mele, și pentru ce încerca să vă ucidă un bărbat înarmat cu un cuțit.

― Exact asta încercam să vă spun. N-am nici cea mai vagă idee de ce m-a atacat Hobson.

― Atunci trebuie neapărat să rezolvăm împreună această problemă.

Își scoase haina și i-o puse pe umeri înainte ca ea să poată protesta. Evangeline se înfioră când degetele lui îi atinseră ceafa. Veșmântul gros de lână încă purta căldura trupului lui. Percepu o urmă de miros masculin. Simțurile îi fură stârnite așa cum nu i se mai întâmplase niciodată până atunci.

Peste câteva clipe, Stone își făcu apariția.

― Îmi pare rău, sir. A văzut poarta deschisă și a fugit drept înăuntru. Probabil și-a închipuit că era o ieșire din grădină.

― Mă voi ocupa de cadavru mai târziu, spuse Lucas. Doresc să discut mai întâi cu domnișoara Ames, apoi o voi însoți până acasă.

― Prea bine, sir. Mai aveți nevoie de ceva?

― Pentru moment, nu.

― Am înțeles, sir.

Stone se îndepărtă în întuneric, sub privirea șocată a tinerei femei. Începuse să se întrebe dacă nu era cumva prinsă într-un vis ciudat. Poate că avea halucinații. Nu era chiar imposibil, își zise. Angajatorii și prietenii ei erau încredințați că avea nervii întinși la maximum după atacul din urmă cu două săptămâni. Poate că aveau dreptate.

Mâna puternică a lui Lucas îi cuprinse brațul. Șocul contactului fizic o făcu să tresară. Simțul tactil era o altă componentă esențială a însușirilor ei aparte. Acum putea simți destul de clar aura lui Lucas. Undele puternice de energie îi făcură respirația să i se accelereze.

― Liniștiți-vă, domnișoară Ames. N-o să vă fac nici un rău.

În aura lui nu exista nici un indiciu că ar fi mințit. Hotărând că nu era nici un pericol, cel puțin pentru moment, își recăpătă stăpânirea de sine și își destinse simțurile.

― Pe aici, domnișoară Ames, zise el îndrumând-o pe lângă un tufiș mare. Aveți grijă unde călcați! Sunt câteva obstacole pe jos, inclusiv acei trandafiri.

Puterea pe care o întrezărise în aura lui Lucas o avertizase că probabil el era mult mai periculos decât orice altceva din grădinile lui stranii.

Sharpy Hobson încetase să mai țipe, dar ea știa că ecoul ultimelor lui strigăte înspăimântate avea să-i bântuie coșmarurile multă vreme de atunci încolo.


¹ Grădinile de Cristal

² În lb. engleză, stone – piatră

capitolul 2

Evangeline se așeză încordată pe marginea unuia dintre fotoliile destul de uzate din bibliotecă; ținând strâns la gât reverele hainei lui Lucas, îl privi cum turna două pahare de brandy.

Lumina dată de lămpile cu gaz de pe perete dezvăluia un birou masiv de mahon și două fotolii mari pentru citit, cu două măsuțe. Piesele de mobilier, împreună cu draperiile grele care acopereau ferestrele și covorul decolorat, fuseseră la modă cu zeci de ani înainte. Rafturile erau ticsite cu volume legate în piele. Prin încăpere erau împrăștiate o varietate de instrumente științifice, inclusiv un microscop și un telescop.

Lucas Sebastian nu era un mister numai pentru ea, ci și pentru locuitorii din Little Dixby. Se instalase doar de trei zile la Crystal Gardens și devenise imediat o sursă de speculații și bârfe.

Îl întâlnise prima oară în ajun, la Chadwick Books, singura librărie din oraș. Lucas intrase acolo la puțin timp după Evangeline și li se prezentase ei și proprietarei, Irene Witton.

Irene, lipsită de experiență în domeniul vânzării de carte, cumpărase prăvălia de la văduva fostului proprietar cu câteva luni înainte. Era însă ambițioasă, iar perspectiva ca Lucas să-i devină client o entuziasma. Nu exista nimic mai bun pentru o afacere decât să se răspândească vorba că proprietarul celei mai mari reședințe din zonă cumpăra de la prăvălia respectivă.

Evangeline, pe de altă parte, nu fusese capabilă să-și definească la fel de clar reacțiile față de Lucas. Când acesta intrase în librărie, simțurile ei fuseseră tulburate rapid. Fusese o reacție instinctivă, intuitivă. Deși n-o atinsese, simțise ceva ce știa că erau niște calități psihice puternice. Într-adevăr, schimbarea de energie din atmosferă fusese imposibil de ignorat. Conștientizarea acestui lucru făcuse să i se zbârlească părul pe ceafă. Simțise un amestec ciudat de incitare și precauție.

― Se pare că sunt chiriașa dumneavoastră, domnule Sebastian, spusese ea.

― Așa este, domnișoară Ames, replicase el zâmbind. Omul care se ocupă de afacerile unchiului meu m-a informat că ați închiriat Fern Gate Cottage pentru o lună. Era foarte mulțumit, ținând seama că în ultimii doi ani nu a fost în stare să atragă vreun chiriaș pe proprietate. Sper că vă place șederea aici în Little Dixby?

Îi stătuse pe limbă să-i spună că, în afară de momentele palpitante de explorare pe teritoriul vechii abații, nu fusese niciodată în viața ei mai plictisită. Totuși, în acea clipă, descoperise că acest lucru nu mai era adevărat. Dar cu greu ar fi putut afirma că percepția ei asupra plăcerilor vieții la țară se schimbase fundamental odată cu intrarea lui pe ușa de la Chadwick Books.

― Peisajul de țară mi se pare destul de... înviorător, zisese în cele din urmă.

El ridicase un pic din sprâncenele negre. Ceva ce ar fi putut fi luat drept amuzament luci în ochii lui verzi ca nestematele.

― Excelent. O să dați de veste la Gardens dacă aveți nevoie de ceva în privința reparațiilor la casă?

― Da, vă mulțumesc, dar sunt foarte sigură că nu va fi necesar.

― Nu se știe niciodată.

Lucas își alesese câteva hărți vechi și un ghid către ruinele din zonă, plătise pentru ele și își luase rămas-bun. Evangeline și Irene îl urmăriseră ieșind în stradă și pierzându-se în noianul de vizitatori care umpleau orașul vara. Little Dixby, situat la mai puțin de trei ore cu trenul de Londra, constituia o atracție turistică datorită vestigiilor romane bine păstrate din apropiere.

Cu un aer gânditor, Irene se rezemase de tejgheaua din sticlă. Era o femeie nemăritată de aproape patruzeci de ani. În mod cert, înfățișarea nu fusese o piedică în calea găsirii unui soț, se gândise Evangeline. Era o femeie atrăgătoare, bine educată, cu o față foarte frumoasă, păr negru, ochi albaștri și un simț deosebit al eleganței. Avea prins în talie un toc pentru ochelari din argint, gravat cu fluturi delicați și împodobit cu turcoaze.

Probabil fusese fermecătoare la vârsta măritișului, la optsprezece sau nouăsprezece ani, opina Evangeline. Dar înfățișarea și inteligența nu erau întotdeauna de ajuns când venea vorba de afacerea căsătoriei, căci toată lumea știa că aceasta era o tranzacție comercială. Poziția socială și banii contau mult mai mult decât dragostea adevărată și legătura metafizică dintre iubiți pe care romancierii de senzație le preamăreau în poveștile lor.

― Deci acesta este noul proprietar de la Gardens, comentase Irene. Nu e chiar cum te-ai aștepta. Cel puțin nu părea nebun ca unchiul lui.

― Ce Dumnezeu vrei să spui? tresărise Evangeline.

― Ești nouă pe aici, dar în mod sigur ai auzit câteva din poveștile și legendele despre Gardens.

― Da, dar nu știam că fostul proprietar era nebun. După o scurtă ezitare, Evangeline continuase: Ei bine, trebuie să recunosc un lucru. Slujnica mea a pomenit despre faptul că Chester Sebastian era un excentric notoriu.

― Un cuvânt politicos pentru nebun sadea, chicotise Irene. Totuși, Chester Sebastian era un botanist strălucit, iar eu una îi voi simți acut lipsa.

― Pentru ce?

― Era un client foarte bun. Reușisem să-i găsesc niște volume și tipărituri rare în materie de botanică. Prețul nu avea importanță. Însă nu toată lumea de pe aici, din Little Dixby, îl vedea cu aceiași ochi. Am fost asigurată de o autoritate în materie, Arabella Higgenthorp, președinta clubului local de grădinărit, că Sebastian făcea la Gardens tot felul de experimente horticole neobișnuite, cum le-a numit ea.

Evangeline se gândise la energia ciudată pe care o simțise pe terenul din preajma abației.

― Ce crezi că voia să spună doamna Higgenthorp prin „neobișnuit"?

― Se zvonește că Sebastian a combinat artele oculte cu știința botanicii, obținând rezultate dezastruoase.

― O, pentru numele lui Dumnezeu! Ce prostie!

― Nu fi așa de sigură de asta. Irene își deschisese larg ochii, arborând un fals aer melodramatic, și își coborâse vocea până la șoaptă: Localnicii sunt convinși că moartea lui Chester Sebastian a fost provocată de niște forțe supranaturale obscure pe care el le-a dezlănțuit în grădinile sale.

― E caraghios, pufnise Evangeline.

Dar și ea simțise niște fluxuri periculoase de energie pe domeniul de la Crystal Gardens. Nu era exclus ca bătrânul Sebastian să fi fost victima unuia dintre experimentele sale botanice supranaturale.

Irene zâmbise.

― Bineînțeles că totul este o prostie, dar povestea se potrivește de minune cu alte legende locale. Vizitatorilor le plac astfel de lucruri.

― Și au tendința să cumpere ghiduri și hărți care prezintă acele legende locale înfiorătoare? completase amuzată Evangeline.

― Da, așa este. Mai ales povestea cu comoara pierdută de la Crystal Gardens a fost deosebit de bună pentru afaceri.

― Ce fel de comoară?

― Se spune că pe domeniul vechii abații este îngropată o grămadă de aur de pe vremea romanilor. Dar dacă vrei părerea mea, cel mai probabil ar fi fost descoperită cu ani în urmă, dacă ar fi existat.

― Fără îndoială.

Evangeline privise din nou pe fereastră, însă Lucas nu se mai vedea.

Irene, care o urmărise atent, încetase să mai zâmbească.

― Acuma serios, se spune că în familie există o urmă de nebunie.

― Chiar așa?

― Conform bârfelor locale, Chester Sebastian pretindea că avea însușiri paranormale. Ești de acord că cineva trebuie să fie megaloman sau un escroc perfect ca să pretindă așa ceva? zisese Irene făcând un gest de lehamite.

Evangeline își alesese cuvintele cu grijă.

― În mod sigur te pune pe gânduri.

Totuși nu-i venea să creadă că Lucas era nebun. Incitant și poate periculos, da, dar nu nebun.

Se grăbise plină de inspirație la Fern Gate Cottage pentru a-și face însemnări amănunțite despre eroul noii ei cărți. Ajunsese la capitolul

Îți este utilă previzualizarea?
Pagina 1 din 1