Cum să lupți
()
Informații despre cartea electronică
Îi putem înțelege pe ceilalți doar atunci când îi ascultăm cu adevărat. Când reușim să‑i ascultăm pe ceilalți cu adevărat, le putem înțelege durerea și dificultățile cu care se confruntă. Dar când suntem furioși, nu le putem asculta sau auzi suferința. Să‑i asculți pe ceilalți cu sinceritate reprezintă o formă de meditație. Devenim conștienți de respirația noastră, o urmărim și practicăm concentrarea; astfel aflăm despre celălalt lucruri pe care nu le știam înainte. Practicând ascultarea profundă, îl putem ajuta pe celălalt să se elibereze de percepțiile greșite care îi provoacă suferință.“
Thich Nhat Hanh este unul dintre cei mai cunoscuți și respectați maeștri Zen din lumea contemporană, poet și activist pentru pace și drepturile omului. În anul 1967 a fost nominalizat de către Martin Luther King la Premiul Nobel pentru Pace. Este autorul a peste 100 de cărți care abordează tematici precum meditația, conceptul de mindfulness sau budismul, volume care s-au vândut în peste trei milioane de exemplare doar în Statele Unite ale Americii. Ca o formă de recunoaștere a impactului spiritual pe care-l are asupra umanității, este supranumit ,,celălalt Dalai Lama“.
Thich Nhat Hanh
Thich Nhat Hanh (pronounced tik-not-hawn) waas a world-renowned writer, scholar, spiritual leader, and Zen Buddhist monk. Since the age of sixteen, he was a Buddhist monk, a peace activist, and a seeker of the way. He survived three wars, persecution, and more than thirty years of exile from his native Vietnam, when he was banned by both the non-Communist and Communist governments for his role in undermining the violence he saw affecting his people. He was the master of one of the most prominent temples in Vietnam, and his lineage is traceable directly to the Buddha himself. A prolific author, Nhat Hanh has written more than one hundred books of philosophy, poetry, and fiction. Nhat Hanh lived in a monastic community in southwestern France that he founded, called Plum Village, recognized as the main inspiration for engaged Buddhism. He died in January 2022 at the age of 95.
Citiți mai multe din Thich Nhat Hanh
Cum să mănănci Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum să iubești Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pacea începe în noi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum să te relaxezi Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Legat de Cum să lupți
Cărți electronice asociate
Cum să mergi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum să stai așezat Evaluare: 3 din 5 stele3/5Rețeta fericirii. Schimbă ceea ce faci, nu felul în care gândești Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO inimă neînfricată Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAcceptarea neconditionata Evaluare: 5 din 5 stele5/5Adevaratul refugiu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Inteligența Emoțională. Despre Fericire Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCum să devii maestru în arta meditației Evaluare: 4 din 5 stele4/5Când totul se prăbușește în jurul tău Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriJurnal de mindfulness. Exerciții care vă ajută să găsiți pacea și calmul oriunde v-ați afla Evaluare: 4 din 5 stele4/5Simte-te ca lupul in padure Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCel Care Are Un Motiv Pentru Care Să Trăiască Evaluare: 5 din 5 stele5/5Puterea transformatoare a meditației transcendentale Evaluare: 5 din 5 stele5/5ÎNCREDEREA EMOȚIONALĂ Evaluare: 4 din 5 stele4/53 minute de meditatie Evaluare: 5 din 5 stele5/5De ce (nu) suntem fericiți? Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriMINCIUNI TOXICE PE CARE SI LE SPUN FEMEILE Evaluare: 3 din 5 stele3/5Colorează-ţi viaţa Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAscensiunea Personala Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDetoxifierea spirituala Evaluare: 5 din 5 stele5/5Schimbă-ți viața cu ajutorul inteligenței emoționale Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cum să te relaxezi și să învingi stresul Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cele 4 credințe care te împiedică să fii liber: Scapă din închisoarea minții prin hipnoză Evaluare: 5 din 5 stele5/5Încotro?: Etapa constientizarii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Directia: Etapa constientizarii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPUTEREA SENSIBILITĂȚII. Valoarea empatiei într-o lume din ce în ce mai dură Evaluare: 5 din 5 stele5/5Școala inimii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriGhidul Călătoriei spre Lumea Ta Interioară Evaluare: 5 din 5 stele5/5Seninatatea 25 de povestiri despre echilibrul interior Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriVremea meditatiei Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări
Cărți recomandate pentru dvs.
Cum să comunici eficient Evaluare: 5 din 5 stele5/5Oamenii mari si copilul din ei: Cum sa te intelegi si sa scapi de suferinta Evaluare: 4 din 5 stele4/5Jocul vieții și cum să-l jucăm Evaluare: 5 din 5 stele5/5Arta de a (nu) pierde timpul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Psihologia pozitivă. Ce ne menține fericiți, optimiști și motivați Evaluare: 4 din 5 stele4/5Doctorul memoriei - tehnici simple și amuzante pentru îmbunătățirea memoriei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Antrenarea Memoriei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Acolo unde canta racii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Gândește și vei fi bogat Evaluare: 5 din 5 stele5/5Schimba-Ti Atitudinea Ca Sa-Ti Schimbi Viata Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum Să Facem Față Persoanelor Toxice Evaluare: 5 din 5 stele5/5Puterea subconștientului. Cum să îți schimbi modul de a gândi Evaluare: 5 din 5 stele5/513 Lucruri Pe Care Nu Le Fac Oamenii Puternici Mental Evaluare: 5 din 5 stele5/5Curajul De A Nu Fi Pe Placul Celorlalti Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pacienta Tăcută Evaluare: 5 din 5 stele5/5Inteligența emoțională Evaluare: 5 din 5 stele5/5Controleaza-Ti Timpul Ca Sa-Ti Controlezi Viata Evaluare: 5 din 5 stele5/5Inconjurat De Idioti Evaluare: 5 din 5 stele5/5Puterea cuvântului rostit și alte scrieri Evaluare: 5 din 5 stele5/5Life Coaching. 10 pași esențiali pentru a-ți transforma viața Evaluare: 5 din 5 stele5/512 Reguli de viata Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cum să-ți creezi relații avantajoase, să câștigi încrederea și să devii influent Evaluare: 5 din 5 stele5/5ELIBERAREA COPILULUI INTERIOR. Cum sa identifici si sa vindeci traumele copilariei Evaluare: 5 din 5 stele5/5OSHO Primul Lucru, Dimineata Evaluare: 5 din 5 stele5/5PSIHOLOGIA ANXIETĂȚII. Cunoașterea lui pentru a înțelege mecanismele de funcționare Evaluare: 5 din 5 stele5/5