Războiul sexelor. Infidelitate, conflicte sexuale și alte lupte din dormitor

PREFAŢĂ

Oamenii îşi dedică o mare parte din timp sexului şi reproducerii, dar petrec mai mult timp vorbind sau gândindu-se la sex decât făcând sex. În ciuda importanţei pe care o acordă acestui subiect, mulţi oameni sunt mai derutaţi de propriile activităţi, reacţii şi emoţii de natură sexuală decât de orice alt aspect al vieţii lor. Haideţi să ne gândim la următoarele lucruri.

De ce, în mijlocul unei relaţii care ne face să ne simţim fericiţi şi mulţumiţi, simţim uneori nevoia extrem de puternică de a ne înşela partenerul/partenera de viaţă? De ce, în timpul fiecărui act sexual, numărul spermatozoizilor eliberaţi este atât de mare, încât poate reface întreaga populaţie a Statelor Unite și încă o dată pe-atât? Şi, dacă sunt eliberaţi într-un număr atât de mare, de ce jumătate dintre ei nu ajung să-şi îndeplinească scopul? De ce simţim atât de des nevoia de a face sex, având în vedere că, de cele mai multe ori, nu ne dorim să concepem un copil? De ce, atunci când ne dorim cel mai puţin un copil, organismul nostru (aparent) ne dezamăgeşte, iar conceperea se produce? De ce, atunci când ne dorim un copil, organismul nostru (aparent) ne dezamăgeşte, iar conceperea nu se produce? De ce ne este atât de greu să aflăm care este cea mai potrivită perioadă în care putem (sau nu) concepe un copil? De ce penisul are o anumită formă şi de ce au loc anumite mişcări în timpul actului sexual? De ce simţim nevoia imperioasă de a ne masturba şi de ce unii dintre noi au orgasm în timpul nopţii? De ce orgasmul feminin este atât de imprevizibil şi atât de greu de provocat? De ce unele persoane simt o atracţie mai mare faţă de persoanele de acelaşi sex?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care mulţi oameni, dacă sunt sinceri, vor recunoaşte că nu au un răspuns logic sau măcar unul coerent. Cu toate acestea, înscriindu-se în tendinţa revoluţionară de înţelegere a sexualităţii umane, tendinţă care a început în anii ’70, dar care a luat amploare abia în anii ’90 ai secolului XX, acestea sunt întrebări la care autorul cărţii de față îşi propune să dea răspunsuri.

Până în prezent, descoperirile cu privire la interpretarea comportamentului sexual au reprezentat prerogativa oamenilor de ştiinţă: a biologilor evoluţionişti, mai exact. Prin această carte, îmi propun să pun la îndemâna unei mase mult mai largi de oameni noile descoperiri cu privire la interpretarea comportamentului sexual.

Avem capacitatea de a revoluţiona modul nostru de percepere a sexualităţii. Scopul meu este acela de a contribui la această revoluţie. Comportamentul sexual a fost programat şi modelat de forţe care au contribuit la evoluţia omului, care au acţionat asupra strămoşilor noştri şi care acţionează asupra noastră şi în prezent. Aceste forţe au vizat organismul nostru, şi nu conştiinţa noastră. Organismul nostru se foloseşte de conştiinţa noastră pentru a ne obliga să ne comportăm în modul în care am fost programaţi să o facem.

Principala forţă de evoluţie care a controlat acest mod de programare a fost riscul declanşării unui război al spermatozoizilor. Când în uterul unei femei se află în acelaşi timp spermatozoizi ce provin de la doi (sau mai mulţi) bărbaţi diferiţi, spermatozoizii încep lupta pentru marele premiu: fertilizarea ovulului. Această competiţie seamănă cu un război. Foarte puţini (sub 1%) dintre spermatozoizii eliberaţi în urma unei ejaculări se numără printre „câştigătorii fertili, de elită. Ceilalţi sunt spermatozoizii infertili, „kamikaze, al căror rol nu are nimic de-a face cu procesul de fertilizare în sine, ci cu împiedicarea spermatozoizilor care provin din sperma celuilalt bărbat de a fertiliza ovulul.

Războiul spermatozoizilor este o poveste în sine, însă, în acelaşi timp, are o gamă largă de consecinţe asupra comportamentului sexual la fiecare nivel. În parte, la nivel conştient, dar, mult mai important, la nivel subconştient, toate atitudinile, emoţiile, reacţiile şi comportamentele noastre sexuale depind de războiul spermatozoizilor, şi orice tip de comportament sexual uman poate fi reinterpretat din această nouă perspectivă. Prin urmare, la baza comportamentului sexual al bărbatului se află încercarea acestuia de a împiedica o femeie să-i „trimită spermatozoizii la război sau, dacă eşuează în această încercare, el doreşte să le ofere spermatozoizilor săi cele mai mari şanse de a câştiga „războiul. La baza comportamentului sexual al femeii stă încercarea acesteia de a obţine cele mai mari avantaje din planurile partenerului ei sau ale altor bărbaţi, sau de a înclina balanţa în favoarea unuia sau a altuia, în cadrul fiecărui „război" pe care ea îl încurajează.

Pentru fiecare dintre noi a existat un moment crucial în trecut: cel în care un spermatozoid al tatălui a fecundat un ovul al mamei. Acest eveniment a declanşat un set complex de instrucţiuni pentru dezvoltarea noastră. Aceste instrucţiuni au fost moştenite în proporţie de 50% de la mamă şi 50% de la tată. Dacă părinţii noştri nu ar fi avut contact sexual atunci când trebuie, cu cine trebuie sau dacă nu ar fi fost pregătiţi pentru aceasta, noi nu am fi existat azi.

În spatele fiecărui act de procreare există o poveste. Însă detaliile acestui gen de poveşti nu sunt atât de cunoscute. Câţi dintre noi ştim, de exemplu, dacă femeia care ne-a adus pe lume a avut orgasm în timpul conceperii şi, dacă a avut, în ce moment s-a întâmplat acest lucru: înainte, după sau în acelaşi timp cu cel al tatălui nostru? S-a masturbat vreunul dintre părinţii noştri cu câteva zile (sau ore) înainte de concepere? Era vreunul dintre părinţii noştri bisexual/infidel? În vaginul mamei se aflau spermatozoizi care proveneau de la un singur bărbat, de la doi sau de la mai mulţi? Este oare tatăl nostru bărbatul care a produs spermatozoidul ce a fecundat ovulul din care am început să ne dezvoltăm?

Cunoaşterea răspunsurilor la aceste întrebări (în special a celor cu privire la circumstanţele în care a avut loc actul sexual) ar fi putut schimba cu totul datele problemei, iar înţelegerea modului precis în care s-au petrecut lucrurile constituie unul dintre cele mai interesante rezultate ale noii revoluţii.

Desigur, cei mai mulţi dintre noi am fost concepuţi în urma unui act sexual de rutină dintre un bărbat şi o femeie, care au trăit împreună şi au avut o relaţie îndelungată. Acest lucru este la fel de valabil în prezent cum probabil că este de cel puţin 3-4 milioane de ani încoace. Astfel de acte ar putea părea banale, însă chiar şi actele sexuale de rutină ne pot rezerva surprize, după cum sper să vă arăt în această carte. Iar pentru acei oameni (aproximativ 1 din 5) care nu au fost concepuţi în urma unui act sexual de rutină, am o teorie cu mult mai interesantă referitoare la momentul conceperii lor. Cu astfel de teorii vă veţi întâlni în această carte.

În 1995, împreună cu dr. Mark Bellis, am publicat o carte intitulată Human Sperm Competition: Copulation, Masturbation and Infidelity (Competiţia spermatozoizilor umani: copulare, masturbare şi infidelitate). În această carte, publicată la Editura Chapman & Hall, prezentam concluziile unor studii de biologie (multe dintre acestea ne aparţineau), efectuate la momentul respectiv de un grup de cercetători, cu privire la efectele negative ale riscului declanşării unui război al spermatozoizilor asupra sexualităţii umane. Susţineam atunci că aproape fiecare aspect al sexualităţii umane (chiar şi cele mai banale) îşi datorează caracteristicile declanşării sau riscului declanşării unui război al spermatozoizilor. Dacă doriţi să aflaţi motivaţiile ştiinţifice ale acestei teorii, vă recomand să citiţi Human Sperm Competition. Din necesitate, această carte conţine termeni ştiinţifici, date statistice, grafice şi tabele, care, în mod inevitabil, nu concordă cu ceea ce mulţi dintre noi am trăit. Totuşi, autorii săi interpretează şi explică toate tipurile de comportament sexual întâlnite la majoritatea oamenilor, comportamente care par adeseori iraţionale şi inexplicabile. Studiile au arătat că toate tipurile de comportament sexual (sex normal, jenant, plăcut, riscant, infracţional, amoral sau exotic) se supun unor legi fundamentale.

Pentru a ilustra comportamentele sexuale şi legile fundamentale cărora li se supun, m-am folosit în această carte de o serie de situaţii (scene) fictive. Fiecare scenă presupune o formă de conflict sexual: între persoane de acelaşi sex sau, de cele mai multe ori, între bărbaţi şi femei. De asemenea, multe dintre aceste scene implică unul sau mai multe aspecte ale războiului spermatozoizilor, care, după părerea mea, stă la baza oricărui tip de comportament sexual. Fiecare tip de comportament sexual prezentat în exemple este interpretat mai apoi din punctul de vedere al unui biolog evoluţionist.

Scenele fictive prezentate în carte reflectă strategiile la care recurgem din punct de vedere sexual, strategii care, în ultimii ani, au reprezentat principalele obiective de cercetare şi analiză ale oamenilor de ştiinţă. Deşi îmi bazez concluziile cu privire la comportamentul sexual uman pe o întreagă serie de cercetări şi experimente ştiinţifice la care au participat mii de oameni din întreaga lume, scenele pe care am ales să le prezint în această carte sunt, în mod firesc, fictive. La urma urmei, scopul acestora este de a ilustra avantajele, dar şi preţul plătit pentru un anumit tip de comportament sexual şi de a reda cu acurateţe dovezile şi interpretările ştiinţifice care decurg din acestea. Am încercat să creez personaje şi scenarii care alcătuiesc piese amuzante şi credibile, dar care, în acelaşi timp, reflectă dovezile ştiinţifice de care dispunem în prezent.

Mi-am bazat exemplele nu atât pe informaţii generale, cât pe studii şi experimente şi, cu toate că unele se regăsesc în ştirile din presă, cele mai multe sunt bazate pe experienţele mele personale, pe cele ale prietenilor sau ale membrilor familiei mele. Toate exemplele sunt inspirate din cazuri reale. Cu toate acestea, prietenii mei nu ar trebui să-şi piardă timpul încercând să ghicească cine se află în spatele anumitor exemple, şi nici cititorii nu ar trebui să şi-l piardă pe al lor încercând să găsească ştirea din presă care mi-a inspirat exemplul. Fiecare personaj este un amalgam şi fiecare scenă, un mozaic alcătuit din mai multe evenimente diferite. Mai mult, fiecare personaj descris în carte poate aparţine oricărei rase (şi aproape oricărei naţionalităţi) şi fiecare scenă poate fi întâlnită în orice ţară.

Nu toate exemplele din fiecare scenă sunt interpretate, însă fiecare aspect comportamental menţionat este analizat pe parcursul cărţii. De exemplu, am dedicat două scene masturbării, una masturbării masculine (Scena 12) şi una celei feminine (Scena 22). După fiecare scenă, discut rolul masturbării. În alte fragmente din carte, prezint scene de comportament sexual care implică adeseori personaje care se masturbează sau care s-au masturbat, fără să analizez acest model de comportament. Însă, odată ce toate rolurile masturbării au fost expuse prin scenele respective, rolul masturbării în alte scene prezentate ar trebui să devină clar.

În redarea analizelor, am încercat să-mi înfrânez impulsul firesc de a folosi termeni ştiinţifici. Am încercat să dau cât mai puţine cifre şi, în cazul în care analiza unei anumite scene era mai complexă, am încercat să o explic succint şi într-o manieră amuzantă, în detrimentul preciziei ştiinţifice. Am încercat, de asemenea, să evit folosirea termenilor „probabil şi „posibil în multe situaţii în care, la drept vorbind, aceştia erau necesari. Cititorii cu studii ştiinţifice care simt lipsa rigorii vor găsi informaţiile şi explicaţiile pe care şi le doresc în tratatul pe care l-am scris împreună cu Mark Bellis.

Nu toţi colegii mei de breaslă vor fi de acord cu opiniile sau cu detaliile mele cu privire la ceea ce se întâmplă între un bărbat şi o femeie, între spermatozoizi şi tractul genital feminin, între spermatozoizi şi ovul sau între spermatozoizi pur și simplu. Există personalităţi (persoane eminente în domeniul lor de activitate) care vor cataloga această carte (interpretările şi actele pe care aceasta le conţine) drept o operă de ficţiune. Foarte bine. Eu am ales să spun o poveste, o poveste bazată pe interpretări ştiinţifice reale, rezultate în urma unor studii ştiinţifice recente. Pe lângă această idee de la care am pornit, principalul meu obiectiv a fost acela de a reda un material interesant şi de substanţă. Nici măcar nu am reuşit să redau toate celelalte puncte de vedere ale colegilor mei cu privire la situaţiile analizate în carte. Dacă aş fi făcut acest lucru, cartea ar fi creat confuzii, ar fi fost mult prea lungă, ba chiar plictisitoare. Unele puncte de vedere ale colegilor sunt prezentate în detaliu şi apreciate în Human Sperm Competition, carte în care, împreună cu Mark Bellis, argumentez faptul că războiul spermatozoizilor este cea mai bună prezentare pe această temă existentă la ora actuală. Având în vedere că mi-am argumentat academic părerile în Human Sperm Competition, mi-am acordat libertatea de a le expune în cartea de faţă în cel mai simplu şi mai amuzant mod cu putinţă.

Una dintre problemele cu care m-am confruntat atunci când am scris această carte a fost aceea că multe dintre tipurile de comportament sexual pe care am încercat să le interpretez necesitau descrieri explicite. Multe dintre scenele şi detaliile redate în carte ar putea fi considerate, în alt context, pornografice. Anumiţi termeni sunt necesari în context şi sper ca acei cititori care consideră jenante sau incitante anumite scene sau detalii din carte să le găsească justificare în explicaţiile „de după".

O altă problemă este aceea că multe dintre aspectele de comportament pe care le descriu şi le interpretez în această carte ar putea părea multora, în cel mai fericit caz, amorale sau, în cel mai nefericit caz, reprobabile. Personal, cel mai important lucru pe care mi l-am propus a fost acela de a nu aborda nici un subiect legat de moralitate. Ca biolog evoluţionist, scopul meu este acela de a analiza tipurile de comportament uman fără prejudecăţi sau critici. Procedând astfel mă expun riscului ca mulţi cititori să considere că scuz sau încurajez un anumit tip de comportament. Totuşi, aşa cum am explicat în Scena 33, cu privire la viol, primul pas către înţelegerea unui model de comportament antisocial este acela de a-l explica. Acesta este singurul scop al tuturor interpretărilor mele.

N-aş fi putut scrie această carte dacă nu aş fi beneficiat de colaborarea ştiinţifică a lui Mark Bellis. Îi rămân dator. Timp de 7 ani (1987–1994), am discutat, cercetat şi dezbătut fiecare aspect al sexualităţii umane. Nu am avut mereu aceleaşi păreri, însă, în mod surprinzător, ori unul, ori celălalt se lăsa convins de argumentele celuilalt într-o măsură suficient de mare pentru a se concretiza colaborarea care a dat naştere lucrării ştiinţifice aflate la baza acestei cărţi. Deşi Mark nu este de acord cu toate ideile pe care eu le expun în această carte (unele dintre ele luând naştere în perioada imediat următoare plecării sale de la Universitatea Manchester, perioadă în care s-a dedicat studiului epidemiologiei SIDA şi a altor boli cu transmitere sexuală, şi în care a scris lucrări importante în domeniu), acestea sunt în aceeaşi măsură ale sale pe cât sunt ale mele. Totuşi, el nu este răspunzător de modul în care aceste idei sunt descrise în carte sau de scenele fictive prezentate în aceasta.

Mulţumesc, de asemenea, Editurii Fourth Estate şi în special lui Michael Mason şi lui Christopher Potter pentru că, după părerea mea, au dat dovadă de mare curaj atunci când au hotărât să publice această carte, nu atât din cauza conţinutului, cât pentru faptul că au avut încredere că voi fi în stare să le ofer un produs care se va vinde. Înainte să-mi ofere sprijinul lor, nu aveam nici un motiv să cred că pot scrie o carte precum cea de faţă, având în vedere că, până atunci, nu scrisesem decât texte ştiinţifice. Sper ca această carte să fie pe măsura aşteptărilor.

Cele mai calde mulţumiri se îndreaptă către soţia mea, Elizabeth Oram, care m-a susţinut şi m-a ajutat pe parcursul scrierii acestei cărţi, în ciuda unui disconfort fizic considerabil: perioada de concepere, gestaţie şi apariţie a acestei cărţi a coincis cu perioada de concepere, gestaţie şi apariţie a celui de-al doilea copil pe care îl avem împreună. Ideea cărţii mi-a venit într-o sâmbătă de octombrie în timp ce luam micul dejun cu soţia mea, care era însărcinată în trei luni. Dacă ea nu m-ar fi încurajat pe loc, nici măcar nu aş fi îndrăznit să mă apuc de scris.

Pe măsură ce cartea lua proporţii odată cu soţia mea, Liz s-a folosit de capacităţile sale remarcabile de scriitor şi redactor pentru a mă împiedica să fac multe dintre greşelile pe care le-ar fi putut face un diletant ca mine. În primul rând, datorită ei, scenele sexuale sunt mai puţin explicite decât aş fi fost eu înclinat să le descriu. Dacă scenele sunt interesante şi explicite, dar de bun-gust, acest lucru se datorează limitelor impuse şi sfaturilor date de ea. În al doilea rând, datorită ei, interpretarea scenelor nu abundă în formulări pompoase şi didactice. Dacă volumul de faţă conţine, totuşi, unele formulări pompoase sau pornografice, aceasta se întâmplă deoarece m-am încăpăţânat să nu „omor" anumite cuvinte pe care le găsisem cu multă dificultate.

În cele din urmă, pe măsură ce se apropia data predării manuscrisului (şi a naşterii copilului nostru), Liz a făcut tot ce i-a stat în putinţă să se asigure că nu am făcut rabat la calitate pentru a câştiga timp. Ca să am timp să termin manuscrisul, ea mi-a permis să mă sustrag de la îndatoririle gospodăreşti şi de părinte. Nu m-a făcut să mă simt vinovat nici măcar o dată. Mai mult, a citit şi a recitit ciornele scenelor şi ale interpretărilor ori de câte ori îi ceream să facă acest lucru, chiar şi după miezul nopţii, dacă era nevoie. În timpul acestei perioade stresante, când aş fi putut hotărî cu uşurinţă că anumite paragrafe dezlânate „merg", Liz nu a renunţat nici măcar o dată la standardele sale înalte de redactor.

Ultimul efort pe care l-a făcut pentru această carte a fost supranatural! Având în vedere că nu reuşisem să termin manuscrisul până la data la care trebuia să nască, Liz nu s-a lăsat şi şi-a amânat naşterea cu zece zile. Datorită timpului pe care mi l-a acordat, am reuşit să predau manuscrisul editurii Fourth Estate chiar înainte ca fiica noastră, Amelia, să se nască.

1. JOACA CU ARBORELE GENEALOGIC

Scena 1

Care frate al bunicii?

Feţele din fotografia îngălbenită şi boţită se uitau impasibil la femeie, privirile lor străbătând sutele de ani care îi despărţeau. Îi plăcea această fotografie şi, ori de câte ori venea la bunica ei, o ruga să i-o arate. Erau feţele a trei copii care muriseră de multă vreme, dar care fuseseră imortalizaţi de un aparat vechi de fotografiat. Stăteau pe acelaşi rând, cel mai mare şi mai înalt în partea stângă, cel mai mic şi mai scund, în partea dreaptă. Băieţii aveau în jur de zece şi respectiv doi ani, iar fetiţa drăguţă din mijloc, în jur de cinci ani.

Ori de câte ori le privea feţele imortalizate în fotografie, tânăra simţea o legătură cu trecutul pe care nu o mai simţise cu nici un alt prilej. Fotografia o înfăţişa pe străbunica ei alături de fraţii acesteia. Dar, cu puţină imaginaţie, ar fi putut fi chiar ea. Asemănarea dintre ele era izbitoare. Bunica ei o numea „faţa familiei", deoarece mulţi dintre membrii familiei lor aveau aceeaşi structură osoasă şi aceeaşi formă a ochilor.

Tânăra femeie a zăbovit asupra fotografiei şi apoi a rugat-o pe bunica ei să-i mai spună „doar o dată" povestea familiei lor. Înainte să înceapă să povestească, bătrâna a căutat la începutul albumului şi a scos o foaie mare de hârtie. Aceasta cuprindea arborele genealogic, era mândria şi bucuria ei, şi îi plăcea să îl arate numeroşilor ei nepoţi, împreună cu fotografiile.

Tânăra femeie făcea eforturi să urmărească povestea bunicii ei, hotărâtă de data aceasta să reţină ceea ce îi spunea. Ştia deja că unul dintre băieţii din fotografie nu trăise suficient de mult încât să aibă copii. Totuşi, străbunica ei nu doar că supravieţuise, dar reuşise să şi scape de sărăcia în care se născuse. Fusese o copilă drăgălașă, care devenise o femeie frumoasă, dorită de toţi tinerii din sat. Lucra ca servitoare la un mare conac când, într-o zi, descoperise că rămăsese însărcinată cu fiul moşierului. Copilul era chiar bunica ei, cea care spunea povestea.

Deşi se aşteptase ca fiul moşierului s-o alunge şi să nu recunoască paternitatea copilului, străbunica ei a fost surprinsă atunci când noua ei familie a primit-o cu braţele deschise. Totul s-a întâmplat atât de repede, încât, în ciuda zvonurilor, nimeni n-a putut afirma vreodată cu certitudine că cei doi concepuseră copilul înainte de căsătorie. Tinerii însurăţei au dus o viaţă îmbelşugată şi au mai avut încă patru copii. Toţi au fost băieţi şi, lucru neobişnuit la vremea respectivă, toţi au supravieţuit.

Apoi bunica a arătat către unchiul tinerei, cel mai mare dintre băieţii din fotografie. El nu fusese la fel de norocos ca sora lui. Nereuşind să scape de sărăcie, a muncit din greu toată viaţa. La fel ca şi sora lui, a avut cinci copii. Trei dintre ei au murit din fragedă pruncie, iar unul dintre cei care a supravieţuit, un băiat, a murit în război pe când avea doar 18 ani. Celălalt, o fată, nu a putut să aibă copii şi a murit singură, în jurul vârstei de 50 de ani, la scurt timp după moartea soţului ei. Cel mai mic dintre copiii din poză, băiatul cu ochi jucăuşi şi zâmbet larg, avea să moară de pojar doi ani mai târziu.

Tânăra studia cu atenţie arborele genealogic împreună cu bunica ei. Arborele avea forma unei piramide: în vârful ei, se aflau trei nume (numele celor trei copii din fotografie), iar la baza acesteia, circa 50 de nume, care alcătuiau arborele genealogic al tinerei. Apoi, dintr-o dată, îşi dădu seama de un lucru la care nu se mai gândise până atunci: cele 50 de nume care alcătuiau arborele ei genealogic porneau de la străbunica ei, copila frumuşică din fotografie. Desigur, nici unul dintre nume nu se lega de cei doi băieţi din aceeaşi fotografie.

Tânăra se aplecă în faţă ca să studieze mai îndeaproape arborele său genealogic. Era curioasă să afle dacă mai avea şi alte rude care, asemenea celor doi băieţi, nu avuseseră urmaşi şi, prin urmare, rămâneau nume suspendate în aer pe hârtia ce reprezenta arborele genealogic. Singurul care sărea în ochi era unul dintre fraţii bunicii ei, al cărui nume nu-l reţinea niciodată, dar care fusese celebru pentru forma ciudată a nasului său. Poziţia inconfortabilă în care stătea i-a mai permis să vadă doar încă două nume suspendate în aer. Neputând să se aplece mai mult, se îndreptă de spate şi se depărtă de arborele genealogic şi de fotografii. În timp ce se îndepărta, simţi cum bebeluşul se mişca înăuntrul ei. Tresări, apoi zâmbi şi îşi puse mâna pe pântec. Cel puţin, ea nu va fi un nume care se termină în aer.

*

Trăsăturile fiecăruia dintre noi depind de genele noastre: informaţiile genetice cu privire la dezvoltarea şi buna funcţionare a organismului. Aceste informaţii sunt stocate în spermatozoizi şi în ovul şi sunt transmise de la o generaţie la alta, ajungând la noi prin părinţii noştri. Pe lângă caracteristicile fizice, moştenim şi informaţiile de ordin psihologic şi comportamental (inclusiv multe dintre comportamentele noastre sexuale).

Scopul acestei cărţi este acela de a arăta cauzele care stau la baza diferitelor tipuri de comportamente sexuale. Modul nostru de abordare este simplu. Vom analiza persoanele care, printr-un anumit tip de strategie sexuală, au un mai mare succes în plan reproductiv decât altele, cu un comportament sexual diferit.

Familiile şi populaţiile dominante au strămoşi care s-au bucurat de un real succes din punct de vedere reproductiv. De asemenea, ele au moştenit informaţiile genetice ale acestora. În scena pe care tocmai am descris-o, generaţia femeii mai tinere moştenise trăsăturile feţei străbunicii ei, şi nu forma nasului pe care o avusese fratele bunicii ei. Din câte ştia ea, arborele său genealogic era dominat de o „sexualitate de familie", transmisă mai departe de întemeietorii dinastiei, străbunicii ei. Nimeni nu moştenise informaţiile genetice de ordin sexual de la fratele bunicii ei. Indiferent care ar fi fost acestea, nu a avut moştenitori care să le ducă mai departe.

Faptul că strămoşii lor şi-au dorit mulţi copii sau nepoţi sau dacă acest lucru s-a întâmplat pur şi simplu este irelevant pentru generaţia prezentă. Principalul factor care se ia în calcul este care dintre aceştia a lăsat moştenitori (şi numărul acestora) şi care nu. Străbunica şi străbunicul din scena noastră au fost, probabil, îngroziţi atunci când au aflat că joaca lor sexuală a avut drept rezultat un copil. Dar, dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, nici tânăra din povestea noastră şi nici ceilalţi 50 de membri ai arborelui genealogic nu ar mai fi existat. De fapt, fiecare generaţie joacă un joc în cadrul căruia membrii acesteia se află în competiţie pentru transmiterea informaţiilor genetice generaţiei următoare. Fiecare generaţie are câştigătorii (fetiţa drăguţă din fotografie) şi învinşii săi (cei doi fraţi şi fratele bunicii). Noi suntem descendenţii câştigătorilor, câştigători ale căror strategii de ordin sexual au dat roade.

Jocul generaţiei nu a luat sfârşit. Acesta va continua atâta vreme cât unii membri dintr-o familie ce aparţine noii generaţii vor avea mai mulţi copii decât alţii. În prezent, acest joc este la fel de popular şi de nemilos ca în trecut: cei care au cei mai mulţi copii vor transmite mai departe informaţiile genetice care vor caracteriza generaţiile următoare.

Că suntem sau nu conştienţi de acest lucru, că vrem sau nu, că ne pasă sau nu, cu toţii suntem programaţi să câştigăm „meciul" reproducerii, cu alte cuvinte să avem un număr cât mai mare de moştenitori. Strămoşii noştri ne-au transmis instrucţiuni atât privind participarea la „meci", cât şi regulile „meciului". În mod inevitabil, unii dintre noi avem strămoşi mai prolifici decât alţii, prin urmare, am moştenit strategii mai bune de joc. La ceasul bilanţului, unii dintre noi vor fi mai prolifici decât ceilalți. În continuare, vom investiga strategiile celor ce au câştigat jocul de-a lungul generaţiilor.

2. SEX DE RUTINĂ

Scena 2

Sex normal

Sâmbătă noaptea, târziu. Un bărbat şi o femeie (cu vârste până în 30 de ani) se pregătesc de culcare. Îşi fac de lucru prin cameră, dezbrăcaţi. Pentru ei, acesta este un lucru normal, neimportant din punct de vedere sexual. Faptul că se află dezbrăcaţi unul în prezenţa celuilalt nu mai reprezintă un stimulent sexual pentru ei. De fapt, aproape că nici nu-şi mai iau în seamă corpurile. Având în vedere că e sâmbătă seara, ştiu că vor face sex înainte de culcare. Cu toate acestea, în timp ce fiecare îşi vede de treaba lui, nu există vreun semn că va exista un preludiu, nici măcar atunci când corpurile lor se ating din întâmplare.

A trecut fix o săptămână de la ultima lor partidă de sex: s-a întâmplat sâmbăta trecută. La începutul relaţiei lor, în urmă cu patru ani, aveau relaţii sexuale cel puţin o dată pe zi (cu excepţia zilelor de menstruaţie, perioadă în care nici unul dintre ei nu era dispus să facă sex). Atunci, ideea de a face sex o dată pe săptămână li s-ar fi părut hilară. În prezent, acest lucru se întâmplă din ce în ce mai des, deşi, de obicei, până acum făceau sex de două ori pe săptămână. În prezent însemnând până în urmă cu două luni, când renunţaseră la mijloacele de contracepţie.

Nu se grăbeau deloc să facă copii. Nici măcar nu luaseră în calcul modurile năstruşnice de concepere a unui copil pe care cei circa 30 de prieteni pe care îi aveau le descriau încântaţi. Ei preferau să lase soarta să decidă pentru ei (şi, până în prezent, soarta nu-şi dăduse încă acordul). Ideea conceperii unui copil le revigorase viaţa sexuală pentru o perioadă, ajungând din nou la trei-patru raporturi sexuale pe săptămână. Totuşi, săptămâna aceasta, situaţia se schimbase. Câteva seri ieşiseră separat în oraş, fiecare cu prietenii săi şi, dacă ar fi fost să fie sinceri unul cu celălalt, între ei se instalase şi o răceală inexplicabilă, care-i împiedicase să întreţină vreun raport sexual. Intimitatea relaţiei şi-o regăsiseră abia în această dimineaţă, în timp ce mergeau cu maşina la sora ei, în vizită. Chiar şi acum, în timp ce se băgau în pat, răceala care se instalase între ei în timpul săptămânii era încă palpabilă. Primele încercări ale bărbatului de a atinge trupul gol al partenerei sale au fost şovăielnice. Însă aproape imediat şi-au regăsit ritmul obişnuit.

La început, bărbatul îi acoperă faţa cu sărutări delicate şi îi mângâie sânii. Apoi, buzele lor se regăsesc într-un sărut adânc. Îi mângâie îndelung picioarele şi genunchii, faţa lui coborând către sânii ei, şi îi sărută sfârcurile. În acest timp, mâinile ei alunecă frenetic pe spatele şi pe fesele lui. În seara aceasta, ca în multe alte seri, nu-şi poate alunga gândurile care îi zboară către discuţiile pe care le-a avut cu sora ei. Este readusă brusc în prezent de mâna lui, care i se strecoară între coapse şi îi depărtează labiile, introducând un deget ca să-i simtă excitarea. Bărbatul crede că femeia este pregătită pentru penetrare. Ea ştie că nu este, iar perspectiva penetrării în acel moment o cutremură. Îşi duce mâna către penisul lui, îl atinge şi îl strânge uşor, pe de o parte ca să vadă dacă este pregătit, iar pe de alta, pentru a amâna momentul penetrării. Pe moment, tactica ei funcţionează. El se bucură pentru moment de senzaţiile plăcute, mişcându-şi foarte puţin degetele între picioarele ei. Deşi degetele lui se joacă la un centimetru de clitoris, el observă (sau îşi închipuie că observă) că ea este mult mai umedă acum. Îşi retrage degetele şi se pregăteşte să o penetreze din poziţia misionarului. Ea nu-şi retrage mâna de pe penisul lui şi, când vine momentul penetrării, îl ghidează cu degetele. Nu îşi retrage imediat mâna pentru a-l împiedica să o penetreze prea dur şi prea repede (ea nu este nici pe departe pregătită pentru momentul penetrării). Apoi, nu mai poate face altceva decât să lase actul sexual în grija lui. Și, pe măsură ce mişcările se înteţesc, începe să se lubrifieze, iar el o poate penetra complet.

Până să se lubrifieze, femeia s-a gândit la organele lor sexuale şi la mecanismul penetrării. Însă, imediat ce s-a umezit, iar el a început să se mişte ca de obicei, gândurile i-au zburat din nou la discuţiile cu sora ei. Este readusă în prezent doar atunci când el face o mişcare ce îi provoacă disconfort fizic. În ciuda faptului că atenţia sa este cu totul în altă parte, anii de experienţă o ajută să-şi sincronizeze sunetele de plăcere cu mişcările lui. Apoi, dintr-o dată, mintea îi zboară la bărbatul care flirtase cu ea miercuri seara când ieşise cu prietenele, închipuindu-şi că se află în locul bărbatului care se mişcă deasupra ei. Pulsul i se accelerează, răsuflarea i se întretaie, iar sunetele ei de plăcere cresc în intensitate. Însă, chiar în momentul în care fantezia sa pare să devină realitate şi simte apropierea orgasmului, bărbatul se opinteşte într-un mod ciudat. Fantezia ei se năruie. Momentul s-a pierdut, iar în secunda imediat următoare, îşi dă seama că el a ejaculat. Mimează plăcerea în tot acest timp, apoi amândoi se relaxează. Nerăbdătoare să-i dea trupul greoi la o parte, tuşeşte uşor. El iese din ea, se dă la o parte şi rămân, ca de obicei după un act sexual, îmbrăţişaţi. Amândoi se simt vinovaţi că nu au făcut mai mult pentru a-şi produce unul altuia plăcere şi amândoi se simt deprimaţi. Apoi fac schimb de câteva minciuni despre cât de minunat s-au simţit şi adorm.

*

Cei mai mulţi dintre noi fac sex acasă, cu un partener stabil. Foarte curând, actele sexuale devin o rutină în cadrul relaţiei; însă, în mod surprinzător, acestea joacă un rol important în ceea ce priveşte procrearea.

Acest capitol cuprinde Scenele 2–5, scene axate pe raporturile sexuale între parteneri care au o relaţie stabilă, de lungă durată. Deşi majoritatea scenelor din carte au personaje diferite în ipostaze diferite, primele (Scenele 2–7) se concentrează asupra unui singur cuplu. Le vom urmări viaţa sexuală până în momentul în care femeia va rămâne însărcinată şi până când vom afla întreaga poveste din spatele conceperii copilului.

În timpul interpretării acestor scene, am profitat de ocazie pentru a explica o serie de aspecte care stau la baza sexualităţii umane. Multe dintre acestea vă sunt deja cunoscute, dar vă garantez că veţi avea parte şi de câteva surprize. Unele analize ar putea părea mult prea detaliate, dar aceste detalii vor fi folositoare atunci când vom vorbi despre aspectele mult mai interesante ale comportamentului sexual uman, cum ar fi masturbarea şi orgasmul feminin.

Oricine a avut o relaţie de lungă durată se regăseşte în situaţia de mai sus. De fapt, se regăseşte atât de mult în ea, încât îi vine greu să perceapă anumite aspecte legate de comportamentul celor doi. Aici avem de-a face cu un cuplu care a avut, probabil, 500 de raporturi sexuale pe parcursul celor patru ani de relaţie. Cu toate acestea, femeia nu a rămas niciodată însărcinată. Desigur, au folosit metode de contracepţie, însă este imposibil ca, uneori, să fi fost neglijenţi, astfel încât femeia ar fi putut rămâne însărcinată. Însă nu a rămas. Acum, deşi nu mai folosesc nici o metodă de contracepţie, ea nu poate să rămână însărcinată.

În mod evident, ei nu au avut 500 de raporturi sexuale cu scopul de a concepe un copil, şi aceste lucruri nu constituie un fapt ieşit din comun pentru ei. În medie, de-a lungul vieţii, un cuplu, fie că trăieşte într-o colibă din deşertul Kalahari, fie că trăieşte într-o casă somptuoasă cu nenumărate dormitoare, va face sex de circa 2 000–3 000 de ori. Totuşi, chiar dacă nu apelează la metodele de contracepţie moderne, multe cupluri au mai puţin de şapte copii. Este nevoie de circa 500 de contacte sexuale pentru conceperea unui copil, însă cifra nu este importantă. Lăsând la o parte detaliile de ordin aritmetic, concluzia se impune de la sine: principalul motiv pentru care oamenii fac sex nu este acela de a avea copii.

De asemenea, oamenii nu se deosebesc prea mult de alte primate din punctul de vedere al numărului de contacte sexuale necesare procreării. De fapt, ne aflăm undeva pe la mijloc în această ierarhie. Suntem de-a dreptul neprihăniți în comparaţie cu cimpanzeii pitici, care par să nu se sature niciodată de sex, sau cu leul, din afara ordinului primatelor (3 000 de împerecheri necesare procreării). Deşi unele păsări nu au nevoie decât de un număr mic de împerecheri pentru a se reproduce, altele seamănă cu omul din acest punct de vedere. Prin urmare, de ce facem sex atât de des dacă scopul nu este procrearea? Şi ce rol joacă rutina sexuală în procesul procreării?

Oamenii de ştiinţă ne-au explicat deja că noi (şi, probabil, toate celelalte animale cu care semănăm din acest punct de vedere) facem sex din plăcere. Este, însă, această teorie adevărată? Haideţi să ne gândim la cuplul din situaţia noastră. Desigur, în primele săptămâni de relaţie, când aveau raporturi sexuale zilnice, penetrarea, contactul corpurilor şi doar gândul de a sta dezbrăcaţi unul alături de celălalt reprezentau stimulente sexuale suficient de puternice pentru ei. De asemenea, chiar şi după ce pasiunea începuse să se mai domolească, tot mai simţeau, măcar din când în când, o imensă plăcere în timpul unui act sexual. Însă, în ultimul timp, cuplul nostru a început să aibă din ce în ce mai puţine astfel de experienţe. În situaţia noastră, nici unul dintre ei nu era nerăbdător să facă sex şi, dacă ar fi fost sinceri unul cu celălalt, nici unul nu obţinuse prea multă plăcere în urma actului sexual.

Femeia poate afirma cu siguranţă acest lucru. Întregul act a fost neplăcut, uşor dureros şi aproape cu totul nesatisfăcător pentru ea. Obţinuse mai multă plăcere sexuală în urma simplului flirt cu un bărbat necunoscut decât în urma unui act sexual cu partenerul ei. Acesta din urmă fusese plictisit în timpul preludiului, iritat că ea nu se excitase suficient în timp ce el era deja pregătit, şi ambii fuseseră plictisiţi şi iritaţi aşteptând ca ea să aibă orgasm în timp ce el se mişca deja înăuntrul ei. El a avut o foarte scurtă senzaţie de plăcere înainte de ejaculare, ca mai apoi să fie cuprins aproape imediat de o tristeţe amestecată cu vină. Mai mult, ei nu doar că au obţinut foarte puţină plăcere în urma actului, dar au ştiut că acesta va fi rezultatul încă înainte de a începe.

Prin urmare, de ce au făcut sex tocmai în această seară de sâmbătă? O vor face oare în continuare în săptămânile, lunile şi anii ce vor veni?

În sensul cel mai larg, explicaţia rutinei sexuale este tautologică. Corpurile bărbaţilor şi ale femeilor sunt programate genetic să facă periodic sex cu partenerii lor, indiferent de motivele conştiente pe care le-ar avea aceştia. De ce? Deoarece rutina sexuală joacă, de fapt, un rol important în ceea ce priveşte numărul şi starea de sănătate a copiilor, nepoţilor, strănepoţilor etc. pe care cuplul i-ar putea avea, iar asta în ciuda faptului că probabilitatea procreării este de 1 la 500. Mai mult, creierul nostru nu conştientizează acest lucru şi, de cele mai multe ori, nici nu prea dă mare importanţă acestei stări de fapt.

Prin urmare, care este cel mai mare avantaj al sexului de rutină în cadrul cuplurilor care nu mai au nevoie de implicarea creierului conştient? Răspunsul diferă în funcţie de sex şi introduce primul exemplu al uneia dintre temele acestei cărţi: cel mai plăcut lucru pentru unul dintre parteneri nu este, de cele mai multe ori, cel mai plăcut şi pentru celălalt. În acest caz, bărbaţii sunt programaţi să încerce să menţină o anumită cantitate de spermă în interiorul partenerelor. De cealaltă parte, femeile încearcă să creeze confuzie, astfel încât ei să nu ştie, conştient sau nu, când este cel mai bun moment pentru fertilizare.

La unele femele din ordinul primatelor, cum ar fi cimpanzeii sau babuinii, în perioada fertilă, vulva şi anusul se umflă şi se înroşesc puternic. Uneori, pielea din jurul pieptului capătă şi ea o nuanţă roşiatică. Masculii, incitaţi de aceste semnale, sunt mult mai interesaţi să se împerecheze cu femelele care au ajuns la apogeul frumuseţii lor! Masculii intră în competiţie pentru o femelă în zilele în care aceasta este mai fertilă şi fiecare mascul face tot ce-i stă în putinţă pentru a o împiedica să se împerecheze cu alt mascul. Adeseori, renunţă la orice tip de activitate, chiar şi la hrană, doar ca să nu-şi piardă nici o clipă partenera din ochi.

Pe de altă parte, multe alte femele din ordinul primatelor, în special cele care, la fel ca şi oamenii, sunt monogame (gibonii, de exemplu) preferă să ascundă masculilor faptul că sunt în perioada fertilă. De ce? Ei bine, dacă masculul nu ştie când femela se află la apogeul fertilităţii sale, nu o poate supraveghea un timp prea îndelungat. La urma urmei, cât timp poate rezista fără hrană şi somn? Prin urmare, ascunzând faptul că este în perioada fertilă, femela alege momentul şi partenerul. Procedând astfel, ei îi va fi mai uşor să-şi înşele partenerul dacă va fi nevoită sau dacă va dori vreodată să facă asta. Acest lucru este valabil şi pentru femei.

Abilitatea femeii de a le ascunde bărbaților faptul că este în perioada fertilă este de o eleganţă şi de o eficienţă uimitoare. Pe de o parte, ea creează cadrul potrivit pentru actul de reproducere, act care va avea loc relativ uşor şi doar atunci când ea se află la apogeul fertilităţii. Pe de altă parte, ea nu dă nici un indiciu care ar putea să ajute bărbatul să ghicească momentul potrivit. Detaliile acestei strategii sunt fascinante.

În primul rând, de obicei, corpul unei femei nu permite spermatozoizilor ce au pătruns în vaginul ei să trăiască mai mult de cinci zile. În al doilea rând, spermatozoizii din vagin au nevoie de circa două zile pentru a atinge maximum de fertilitate. În al treilea rând, ovarele nu produc decât un singur ovul pe lună, care moare în aproximativ 24 de ore. Acest lucru înseamnă că, pentru a concepe un copil, un cuplu trebuie să aibă cel puţin un act sexual în perioada cuprinsă între cele cinci zile care precedă ovulaţia