Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Mame și fiice. Povești adevărate. Vol. 5
Mame și fiice. Povești adevărate. Vol. 5
Mame și fiice. Povești adevărate. Vol. 5
Cărți electronice179 pagini2 ore

Mame și fiice. Povești adevărate. Vol. 5

Evaluare: 0 din 5 stele

()

Citiți previzualizarea

Informații despre cartea electronică

Întâmplări reale despre o legătură foarte specială

Cu toții avem de înfruntat adversități din când în când. Cu toții suntem uneori triști. Cu toții suntem câteodată prea ocupați, prea mulțumiți de noi înșine sau prea apăsați de povara propriilor probleme ca să mai apreciem lucrurile pozitive din viețile noastre. Colecția „Povești adevărate“ îți aduce cazuri reale, întâmplări din viața unor oameni obișnuiți, ce ne vorbesc despre curaj și bunătate, despre binecuvântările și miracolele vieții, amintindu-ne că nu suntem singuri, că putem răzbate chiar și în cele mai întunecate zile, că încă există bunătate în lume.

O sarcină la 17 ani și pierderea copilului îi aduc unei tinere împăcarea cu mama pe care cu mul timp în urmă a părăsit-o. La cinci ani, primul semn de răzvrătire față de autoritatea maternă se concretizează în fuga de acasă... până pe treptele de la intrare. Nici măcar boala Alzheimer nu poate distruge dragostea unei fiice pentru mama ei. În fața dificultăților, legătura dintre mamă și fiică rămâne mereu intactă, în ciuda diferențelor, a părerilor contrare, a distanței și a timpului scurs. 33 de întâmplări adevărate despre o relație profundă și rezistentă, ce sudează sufletele printr-o dragoste statornică.

LimbăRomână
Data lansării14 iun. 2016
ISBN9786066864589
Mame și fiice. Povești adevărate. Vol. 5
Citiți previzualizarea

Citiți mai multe din Sell Colleen

Legat de Mame și fiice. Povești adevărate. Vol. 5

Cărți electronice asociate

Recenzii pentru Mame și fiice. Povești adevărate. Vol. 5

Evaluare: 0 din 5 stele
0 evaluări

0 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    Mame și fiice. Povești adevărate. Vol. 5 - Sell Colleen

    Mulțumiri

    Când am început să adun povestiri pentru volumul-pilot al colecției, obiectivul meu era unul obișnuit: să fac un lucru bun. În mintea mea, asta însemna să realizez o colecție coerentă de povestiri captivante care să le ridice moralul și să le insufle speranță cititorilor. Pe atunci, la fel ca și în prezent, credeam că prin împărtășirea poveștilor personale are de câștigat nu doar ascultătorul, ci și povestitorul. Știam că urma să am o sarcină dificilă, dar speram ca răsplata să fie pe măsură. Nu am realizat însă cât de dificil avea să fie totul și cât de mult avea să depindă de munca istovitoare a atât de multor persoane. Nu mi-am imaginat nici cât de mare urma să fie răsplata în urma acestei experiențe, cât de multă alinare și bucurie urma să-mi aducă mie, personal.

    De fapt, pe vremea când a fost lansat proiectul, pentru prima dată în viață mă simțeam lipsită de speranță și de bucurie și nimic nu părea să-mi aducă alinare. De aproape cinci ani, fiul meu, cel mai mic dintre cei trei copii ai mei, se lupta cu o afecțiune a creierului care îl făcea neputincios. Erau din ce în ce mai puține șanse de recuperare; supraviețuirea era sub semnul întrebării. Prin urmare, am făcut ceea ce era de făcut, adică tot ce puteam ca să-l ajut pe fiul meu, și în fiecare dimineață mă trezeam ca să mă duc la serviciu.

    Apoi s-a întâmplat ceva uluitor. Datorită nenumăratelor persoane mărinimoase care au trimis povești ce m-au emoționat și inspirat, echipei uimitoare de la Adams Media, al cărei ajutor face ca totul să devină posibil, cititorilor care au apreciat aceste cărți minunate, munca mea m-a ajutat să mă refac, să simt iar bucurie și să apreciez lucrurile bune pe care ni le oferă viața.

    Și sunt extrem de recunoscătoare pentru acest lucru.

    Mă plec cu recunoștință în fața autorilor ale căror povestiri sunt incluse în Povești adevărate. Mame și fiice, dar și în fața lui Kate Epstein, Laura MacLaughlin, Kate McBride, Betty Eastman, Mary Hanley, Sandy Smith, Sue Beale, Sophie Cathro, Gene Molter și Bob Adams.

    Îi aduc mulțumiri și soțului meu, pentru că a suportat lungile mele ore petrecute la serviciu și departe de casă; mamei și fiicelor mele încântătoare, pentru prezența lor minunată în viața mea; și fiului meu, a cărui călătorie spre vindecare nu a încetat niciodată să mă uimească și să-mi fie exemplu.

    Introducere

    Te iubesc cu atât mai mult cu cât cred că m-ai plăcut pentru mine și pentru nimic altceva.

    John Keats

    Am două fiice, o nepoată (până acum), două surori și (numai) o mamă. Mama este unicul copil al unui copil unic. Între toate aceste combinații mamă-fiică, nici o relație nu se aseamănă cu alta. Unele sunt complexe, uneori dificile; altele sunt mai simple, mai ușoare și, de obicei, plăcute. Nici una nu este superficială. Toate sunt profunde, rezistente și au sudat sufletele printr-o dragoste statornică.

    Deși relațiile cu tații și cu fiii noștri sunt la fel de importante pentru noi, în familia mea legăturile mamă-fiică au ceva unic, aproape magic. Când vreuna dintre fiicele mele sună pe neașteptate, știu despre care dintre ele e vorba înainte de a ridica receptorul, și când aud „Bună, mamă" știu imediat dacă sună cu vești bune sau doar de bună ziua. La fel se întâmplă când mă sună mama și invers, când o sun eu pe ea, sau pe una dintre fete. (Această telepatie mamă-fiică îi cam înspăimântă pe bărbații din familia noastră.)

    Indiferent de stadiul în care ne aflăm în viață, mamele și fiicele din familia mea rămân conectate sufletește și cel puțin încearcă să se înțeleagă unele pe celelalte. Ne influențăm reciproc și am lăsat o urmă în viețile celorlalte. Iar dacă între noi lucrurile nu stau întotdeauna pe roze, în ciuda părerilor despre relația mamă-fiică, mereu am fost prietene bune care se bucură de realizările celeilalte, se susțin și se distrează de minune împreună.

    Nu suntem singure.

    Ca ziarist, pot să spun că toate cercetările arată că, în ciuda tuturor glumelor și a părerilor negative despre starea deplorabilă în care se presupune că se află relația mamă-fiică, între 70 și 90 la sută (în funcție de studiu) dintre femeile mature declară că au relații bune și înfloritoare cu mamele și fiicele lor. Multe femei de vârstă medie le menționează pe mamele și fiicele lor drept „cele mai bune prietene. Se pare că, înainte de a deveni mai deschise și de a le lăsa pe mame să se apropie de sufletul nostru, mai toate trebuie să trecem peste obstacolul numit de bunica „dealul prostului, adică anii de adolescență și de început de maturitate, când încerci în același timp să te rupi de mama ta și să-i demonstrezi cine ești. Desigur, există relații mamă-fiică fracturate și disfuncționale care, pentru a fi reparate sau reluate, necesită ceva mai mult decât maturitate și timp.

    În mod uimitor, în fața dificultăților, legătura dintre mamă și fiică rămâne aproape mereu intactă, în ciuda diferențelor, a părerilor contrare, a distanței și a timpului scurs. Statornica iubire și devotamentul uneia pentru cealaltă sunt cu atât mai uluitoare. Ce altă relație este tot atât de flexibilă și de necondiționată? Ce poate fi mai alinător decât să știi că de când te-ai născut o ai pe mama ta, iar de când o naști pe fiica ta poți să fii sigură că ești iubită de cineva cu care ai o legătură sacră care, la fel ca ADN-ul, se transmite din mamă în fiică, generație după generație?

    În copilărie, când eram neascultătoare, mama spunea adesea că, deși nu-i plăcea ce făcusem, ea tot mă iubea. La rândul meu, le-am servit replica asta fetelor mele, care fie plângeau, jignite că „mami se supăra pe ele, fie se îmbufnau, spunând că sunt o „mămică rea – asta până pe la doisprezece ani, după care răspundeau cu obrăznicie că nu se poate să iubești pe cineva și în același timp să îi urăști comportamentul. Cu ocazia unei vizite în casa fiicei celei mari, am auzit-o când, în camera alăturată, o certa pe fata ei de șase ani, spunându-i că o iubește, dar că nu-i place să o audă țipând la fratele ei mai mare. Cea mică a suspinat, a dat buzna în camera de zi, unde s-a aruncat la mine în poală și a spus cu lacrimi în ochi: „Buni, mama e supărată pe mine! E rea! I-am dat la o parte părul de pe fața ei de maimuțică, i-am șters lacrimile cu batista ei cu fluturași, am sărutat-o pe frunte și i-am spus: „Of, știu, suflețel! Asta pentru că și ea a avut o mami rea, care o iubește tare!

    De și-ar găsi rezolvarea la fel de ușor toate neînțelegerile, greșelile și dilemele care există între mame și fiice! E important de ținut minte că majoritatea pot fi rezolvate – chiar dacă soluția vine din acceptarea celeilalte așa cum e, cu crize de nervi și alte lucruri negative, cu „mămici rele și toate celelalte. Avantajele oferite de o relație mamă-fiică plină de dragoste merită orice efort care ar trebui depus și cântăresc și durează mult mai mult decât orice „neplăceri care ar putea apărea.

    Cu siguranță, relația unică împărtășită de mame și fiice este unul dintre cele mai fascinante și mai profunde daruri ale vieții. Veți găsi în aceste Povești adevărate o colecție bogată și variată de povestiri pline de inspirație și optimism, care slăvesc această legătură foarte specială. Ceea ce îți doresc, dragă cititoare, este ca aceste povești rupte din viață să te facă să prețuiești și să apreciezi și mai mult relația pe care o ai cu mama și cu fiica ori fiicele tale, dacă ești atât de norocoasă, vindecând-o și întărind-o, dacă este cazul.

    Colleen Sell

    Pauză

    Am dat la o parte cuverturile și am sărit în picioare, cu ochii larg deschiși.

    — Scoală-te! l-am scuturat de umăr pe Mike, întâi încet, apoi mai tare. Ne-am trezit prea târziu!

    M-am repezit spre camera fetelor, înnebunită și învăluită de mirosul greu al respirației de dimineață, le-am smuls pe cele două mai mari din paturile suprapuse și le-am dus la baie cu ochii încă închiși. Sperând că pot să-și îndeplinească toate sarcinile de dimineață semiadormite, am deschis sertarele și le-am pregătit hainele, în timp ce bebelușul încă dormea în pătuț. Apoi am traversat la repezeală holul, deschizând în trecere ușa de la baie.

    — Hainele sunt pe pat! Îmbrăcarea repede; am întârziat foarte mult!

    — Mami, putem să mâncăm clătite azi?

    — Nu! Tati o să vă facă niște pâine prăjită cu unt, să o luați pe drum. Dați-i zor!

    Mi-am tras pe mine o pereche de pantaloni galbeni și un tricou asortat. La școala la care predam puteai să te îmbraci sport. Haine neșifonabile, ce grozav! Nu era timp de călcat. Nu era timp nici pentru duș. Mi-am trecut rapid peria prin păr și, în timp ce mă machiam nițel, am ascultat ce spuneau fetele în camera de alături.

    — Nu pot să sufăr salopeta asta.

    — Nici eu. Ce n-aș da ca mami să nu știe să coasă la mașină!

    — Și eu. Vreau să mă îmbrac cu o rochiță drăguță.

    — Eu vreau tricoul portocaliu cu sclipici și blugii cu ținte argintii.

    — Poți să-mi dai rochia roz?

    — Sigur. Îmi scoți tricoul? E la tine sub pat.

    De obicei, aș fi intervenit ca să mă asigur că își pun haine curate și potrivite, însă în condițiile respective m-am hotărât s-o las baltă, având alte priorități. Cinci minute mai târziu ne-am adunat la ușă. Mike le-a dat cutiile cu pachetul de prânz și pâinea prăjită, și-am pornit în fugă!

    Pe când ieșeam din clădire, Sasha a ridicat privirea spre mine.

    — Arăți bine, mami. Îmi place galbenul.

    — Hai să mergem un pic mai repede, i-am răspuns. Ce mai priveliște ofeream și noi – mama chinuită, cu privire sălbatică, având o sacoșă de cărți atârnată de un umăr, care mâna de la spate două fetițe ciufulite, ce uitaseră să se pieptene, dar erau mortal îmbrăcate, una cu paiete și ținte, cealaltă cu volane. Am înaintat de-a lungul unui cvartal lung cu o viteză lăudabilă, trecând la repezeală pe lângă pietonii mai lenți și scoțând cât mai puține cuvinte, cu excepția vreunui „grăbiți-vă" ocazional. În mod surprinzător, nu întârziaserăm decât puține minute. Dacă am continua în ritm alert, mă gândeam, în zece minute aș putea să le las la școală și să o iau la fugă spre școala mea, unde, cu puțin noroc, aș ajunge exact la 8.30.

    N-a fost să fie. Când ne-am apropiat de prima intersecție, semaforul s-a făcut roșu și a trebuit să ne oprim. Dacă ați fost vreodată la New York, știți că de fapt nimeni nu așteaptă semnalul luminos pentru pietoni ca să traverseze. Pietonii pricepuți se uită la semaforul din celălalt sens și coboară de pe trotuar când acesta se face galben, se uită în dreapta și în stânga și încep să traverseze când arată roșu. Semnalul pentru pietoni se aprinde cam în momentul când ei ajung la jumătatea străzii. Am coborât de pe trotuar, m-am uitat în stânga și în dreapta, dar am sărit înapoi când un autobuz a trecut pe roșu. Deși aveam destul spațiu și nu eram în pericol să-mi pierd viața sau să mă accidentez, balta cu noroi n-o văzusem.

    — Ah, nu! Degeaba reușiserăm să plecăm de-acasă aproape la timp. Mi-am privit pantalonii împroșcați cu stropi de noroi de la brâu și până la manșete, calculând iute câte minute mi-ar lua să fug acasă să mă schimb și punând în balanță avantajele și dezavantajele mersului la serviciu așa cum eram.

    Deodată, capul lui Sasha a dispărut din raza privirii mele periferice. M-am răsucit și când am văzut-o așezată pe trotuar, deschizând cutia cu mâncare, am explodat.

    — Știi că am întârziat, ai văzut ce s-a întâmplat și tu nu te gândești decât la gustare! Ce-i cu tine?

    Buza de jos i-a tremurat. Perfect, mi-am spus. Colac peste pupăză, acum o să înceapă să plângă chiar aici, în stradă.

    Ochii mari căprui m-au privit, înecați în lacrimi.

    — Îți luam un șervețel ca să te ștergi pe pantaloni.

    Pe când îngenuncheam s-o îmbrățișez, iritarea mi s-a înmuiat odată cu inima. Suni a pus cu înțelegere mâna pe umărul meu. Roiuri de navetiști treceau pe lângă noi, o insuliță în aglomerația orei de vârf, și când semaforul s-a făcut iar roșu, încă eram îmbrățișate.

    — Mami... am o idee. Suni avea întotdeauna sclipiri. Ideile ei erau în ton cu hainele sale preferate, în culori tari, cu mult sclipici. Hai să nu mai mergem la școală. Hai să sunăm și să spunem că am răcit. De fapt, chiar cred că am răcit un pic. A tușit. Iar Sheila de la agenția de babysittere poate rămâne acasă... și tati ne poate face tuturor clătite.

    — Cu afine! Pentru Sasha, ăsta era raiul pe pământ.

    — Pe urmă putem să întindem o pătură pe podea și să jucăm „Sus-jos".

    Suni câștiga teren și o știa.

    Prioritățile mele s-au schimbat iar, spre bine, cred. De fapt, ce-aș avea de pierdut dacă mi-aș lua o zi liberă? Și cât aș câștiga? Am aruncat într-un coș pâinea prăjită rece mâncată doar pe jumătate și am alergat râzând, ținându-ne de mână, înapoi spre clădirea noastră, ca niște conspiratori ce plănuiau grozăvii. Au fost cele mai bune clătite cu

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1