Triumful dragostei

capitolul 1

1833

— O să faci exact cum îți spun eu. Bărbatul ăsta e o partidă bună și ar trebui să-i mulțumești în genunchi lui Dumnezeu pentru că ți l-a scos în cale.

— Ei bine, nu. Nu o să mă mărit cu un bărbat pe care nu l-am cunoscut. Dacă seamănă câtuși de puțin cu tatăl lui, e dezgustător. N-o să mă mărit cu el, și cu asta basta.

— Tu să nu vorbești așa cu mine, copilă. Sunt tatăl tău și îmi datorezi respect, așa că să nu uiți asta.

— Tu nu ești tatăl meu, ești tatăl meu vitreg. Tati era un om cumsecade și blând, și nu ar fi încercat niciodată să mă împingă într-o căsătorie cu un bărbat doar pentru că e bogat.

În salonul de la conacul Gardner un bărbat și o tânără se înfruntau, amândoi plini de furie.

John Gardner avea în jur de cincizeci de ani – necioplit, roșu la față, brutal. Fiica lui vitregă, Lady Selina Napier, care abia împlinise nouăsprezece ani, era elegantă, zveltă și fragilă la trup, dar avea o fire hotărâtă.

Cu capul sus, îl înfrunta pe acest bărbat amenințător.

Avea o aversiune puternică față de el – întotdeauna fusese așa, chiar din prima zi a căsătoriei cu mama ei, văduva contesă Napier. I se părea că odată cu el intrase un duh rău în casă.

Părinții Selinei fuseseră extrem de fericiți.

Tatăl ei, contele, își dorise foarte mult un fiu, și amândoi s-ar fi bucurat mult să aibă ceva mai mulți bani.

Erau așa de săraci, încât fuseseră nevoiți să plece din căminul strămoșesc și să trăiască într-o casă modestă de pe moșie. Dar nimic din toate acestea nu putea să le tulbure fericirea, pentru că se iubeau profund.

Selina avea doar cincisprezece ani când îi lovise nenorocirea.

Tatăl ei căzuse de pe cal la vânătoare, și calul călcase peste el, zdrobindu-l. Din păcate, mai trăise doar o săptămână.

Tragedia o distrusese pe mama ei. Timp de un an, fusese nefericită. Câteodată rătăcea prin casă, cu mintea tulbure, ca și când, printr-o minune, l-ar fi putut regăsi pe omul pe care-l iubea.

Și apoi, după un an, anunțase dintr-odată că avea de gând să se mărite din nou.

Alesul ei era John Gardner, un constructor de nave înstărit. Le făcuse ei și Selinei multe cadouri costisitoare, pe care copila le acceptase cu o forțată politețe rece.

Încă din prima clipă nu avusese încredere în el.

Căsătoria se făcuse repede și pe ascuns, ca și când mamei ei îi era prea rușine ca prietenii și familia să afle despre ea.

„Și pe bună dreptate", gândea Selina.

Înainte să se mărite cu lordul Napier, fusese Lady Edwina Franklin. Acum, devenise Lady Edwina Gardner, ceva ce nimeni nu putea pierde din vedere, întrucât noul ei soț o prezenta întotdeauna cu acest titlu și niciodată nu o menționa altfel.

Fiicei lui vitrege îi spunea în orice împrejurare „Lady Selina Napier". El însuși fiind lipsit de vreun titlu, nu permitea nimănui să uite că dobândise prin căsătorie două doamne nobile.

„E un snob, își spunea ea. „S-a însurat cu mama numai ca să avanseze pe scara socială. Nu are educație, doar bani. Îi aruncă peste tot, încercând să impresioneze lumea, și nu reușește decât să se facă disprețuit.

Le mutase din căsuța lor în grandioasa proprietate pe care o cumpărase și o rebotezase „conacul Gardner", spre amuzamentul tuturor vecinilor de neam ales, în opinia Selinei.

Aceasta era mult prea spațioasă pentru ei trei și avea nevoie de o armată de oameni pentru întreținerea celor șaizeci de camere și a vastelor grădini, dar era potrivită cu ceea ce John Gardner considera a fi de demnitatea sa.

— Un decor demn de o contesă, obișnuia el adesea să peroreze, uitând de faptul că soția lui nu mai era contesă.

Le înconjurase cu bogăția pe care Selina își dăduse seama că mama sa o prețuia cu adevărat.

Pentru o viață confortabilă, aceasta era gata să suporte comportamentul vulgar al soțului ei.

Îi întreținea partenerii de afaceri, adoptând aerul trufaș pe care soțul ei îl aprecia atât de mult.

Ori de câte ori putea, acesta îi convingea pe câțiva dintre prietenii săi aristocrați să îi viziteze, dar asta se întâmpla arareori. Mulți șovăiau, deoarece purtarea lui îi stânjenea.

Și apoi, fără de veste, Lady Edwina se molipsi de gripă în toiul iernii și muri.

Cum era de așteptat, John Gardner îi făcu o înmormântare fastuoasă și îi construi un cavou mare și extravagant, pe care erau gravate cu majuscule cuvintele „Lady Edwina Gardner".

Își arăta cu ostentație lumii întregi durerea și, dacă Selina ar fi crezut că e sinceră, poate că s-ar fi apropiat de el.

Foarte curând înțelese însă că plănuia să o forțeze să-i facă rost de o poziție mai înaltă în societate.

Refuza să îi permită să stea cu prieteni de-ai tatălui ei. Cel mult o lăsa să le facă rare vizite, și atunci insista să o însoțească. Treptat, invitațiile încetară.

Pe măsură ce timpul trecu, Selina își dădu seama că era jenată atunci când îi trâmbița titlul, prezentând-o străinilor ca și când le împărtășea ceva foarte valoros.

O făcea de râs prin felul în care se lăuda cu răposata lui soție, spunând unor străini cât de tare suferise la moartea celei care fusese „Lady Edwina".

Străinii care veneau acum în casa în care mama ei nu mai locuia erau în mare parte bărbați cu care tatăl ei vitreg făcea afaceri sau care credea el că-l puteau ajuta să urce în ierarhia socială.

— De ce nu-mi dai voie să plec? îl întreba ea mereu.

— Vreau să stai cu mine.

— De ce vrei asta? La urma urmei, nu te pot ajuta mai deloc să construiești o corabie.

Tatăl ei vitreg râdea, sunetele pe care le scotea nu erau prea plăcute.

— Poți face cu mult mai mult de-atât, îi spunea el. Oamenii pe care-i aduc aici doresc să te cunoască. Îi atragi. Desigur că nu-ți cer imposibilul în comparație cu tot ceea ce ți-am oferit.

— Nu ți-am cerut niciodată să-mi dai toate acele cadouri scumpe, striga ea. Oricum, nici nu erau pentru mine sau pentru mama. Tu doar voiai să faci paradă ca să impresionezi lumea. Nici mie, nici mamei nu ne păsa de ele. Tata n-a avut niciodată bani, dar era cu mult mai fericită cu el decât a fost vreodată cu tine, pentru că se iubeau cu adevărat!

— Prostii! Toți cei pe care-i cunosc apreciază banii, inclusiv tu, fata mea. Acel minunat tată al tău n-a fost în stare să vă lase nici măcar un singur bănuț. Depinzi de mine pentru fiecare împunsătură de ac de pe hainele pe care le porți, așa că fă bine și nu uita asta!

Era adevărat.

Era prinsă în capcană.

Într-o bună zi se întorsese de la Portsmouth, unde fusese să inspecteze una dintre corăbiile lui, și ceva din felul lui de a fi o tulbura peste măsură.

Era obișnuită cu furiile lui dezagreabile, dar buna lui dispoziție o tulbura și mai mult.

— Am niște vești extraordinare, anunță el.

Selina încercă să se arate interesată.

— Știu că o să-ți placă și ție la fel de mult ca mie, declară el.

Ea se îndoia. Mai mult ca sigur era felul lui de a-i spune că ar face bine să-i placă, pentru că altminteri va fi de rău.

Știu că cele mai rele temeri deveniră realitate atunci când el adăugă:

— Ți-am găsit un soț.

Selina se holbă la el.

— Ce vrei să spui?

— Este chiar fiul unuia dintre cei mai bogați oameni din țară. Nu l-ai cunoscut, dar va sosi momentul. Când tatăl lui m-a abordat, mi-am dat seama dintr-odată că asta e partida ideală pentru tine.

— Nu știu despre ce vorbești. De ce m-aș mărita cu cineva pe care nu l-am întâlnit niciodată?

Vorbea pe un ton aproape răstit, dar, în același timp, se simțea mai degrabă speriată. Ceva din vocea lui și din felul în care o privea era neobișnuit.

Nu-l mai văzuse astfel până atunci.

— Acum stai jos și ascultă ce am a-ți spune, îi ordonă el. Ai vârsta potrivită, ești și foarte atrăgătoare și ești fiica unui conte – ai un titlu.

— Să fii Lady Selina nu e câtuși de puțin un titlu important.

— Ne mulțumim și cu asta, spuse el pe un ton impasibil. Cu relațiile tale și cu banii lui Peter Turner, societatea va deveni foarte atentă cu tine, draga mea copilă.

Adăugase ultimele cuvinte cu stângăcie, ca și când își amintea replici dintr-un scenariu. Juca rolul unui tată iubitor, dar nu-i deprinsese încă rostul.

— Peter Turner? repetă ea. Este oare fiul lui Ralph Turner, omul acela îngrozitor care în urmă cu două luni, când a fost pe-aici, mi-a suflat aburi de whisky în față?

— Ce naiba vrei să spui cu „îngrozitor", izbucni el. Ralph Turner are cincizeci de mii de lire pe an.

Ea începu să se înfurie și, în același timp, să se neliniștească.

— Și dacă ar avea un milion de lire pe an tot ar fi îngrozitor, afirmă ea fără ezitare.

John Gardner rămase fără grai. Pentru prima dată în viață era luat complet prin surprindere. Nu mai auzise așa o idee până atunci.

Cum ai putea să fii îngrozitor dacă ai avea atâta bănet? Practic, asta era blasfemie.

— Dacă e atât de bogat, de ce își bate capul cu mine? întrebă Selina. De ce nu aspiră la fiica unui duce sau a unui marchiz, de preferat una care este plină de viață și îl poate introduce în cercurile potrivite.

Tatăl ei vitreg deveni țâfnos.

— Nu contează.

— Desigur că știm răspunsul, nu-i așa? insistă ea. Turner e un om atât de nesuferit, că nici toate bogățiile pământului nu l-ar putea ajuta să fie acceptat în acele cercuri. Așa încât mă va accepta pe mine.

— Și tu ar trebui să fii bucuroasă de asta, răcni el. Unde altundeva o să-ți găsești un bărbat? N-ai nici un ban al tău.

— Atunci o să mă descurc fără. Cu bani sau fără bani, n-o să mă mărit cu un bărbat pe care nu-l iubesc și care nu mă iubește pentru ceea ce sunt.

— Peter te va iubi, răspunse el nerăbdător, nu trebuie să-ți faci griji de asta. Tatăl lui nu numai că o să vă transforme într-una dintre cele mai bogate perechi din Anglia, dar, după cum mi-a spus el însuși, la moartea lui, fiecare bănuț pe care-l are – și pot să te asigur că nu sunt puțini – va fi moștenit de Peter.

Se opri, și pentru că Selina nu spuse nimic, continuă:

— Poți să strălucești în societate. Toată lumea va dori să vină la petrecerile tale, chiar și membri ai familiei regale.

Se lăsă tăcerea, în vreme ce Selina îl privea țintă. În cele din urmă, răspunse:

— Crezi într-adevăr că acest fel de viață, oricât de atrăgător ar părea, merită o căsătorie cu un bărbat pe care nu-l cunosc și care puțin probabil că ar dori să se însoare cu mine, de vreme ce nu m-a întâlnit niciodată?

— A aflat totul despre tine, replică tatăl ei vitreg. Tatăl lui nu numai că i-a spus cât de importantă ești, ci și cât de frumoasă. I-am dat o pictură care era în dormitorul mamei tale ca să vadă că nu am exagerat cu nimic când ți-am descris frumusețea. Deși a fost pictată cu trei ani în urmă, acum arăți de cincizeci de ori mai bine decât pe-atunci.

Selina se ridică în picioare și merse spre fereastră, stând cu spatele la tatăl ei vitreg. Știa din inflexiunile vocii lui că acest aranjament însemna foarte mult pentru el.

Evident că era hotărât să facă în așa fel încât ea să-i respecte dorința.

Chiar din primul moment al căsătoriei cu mama ei, întotdeauna pretinsese că orice voia trebuia să fie al lui.

Discutase asta cu tatăl lui Peter Turner, și împreună urmau să insiste ca să li se facă pe plac.

Nu ar fi dat ascultare în veci nici unui protest, nici măcar nu l-ar fi luat în considerare.

Își aminti că în ziua în care el plecase spre Portsmouth, i se păruse agitat. De data asta, gândul nu-i stătea doar la afaceri, ceea ce, de obicei, îl preocupa mai mult decât orice altceva. Fusese ceva nou și neobișnuit în felul în care o privea