Iubiri clandestine

Trebuie ori să fii o operă de artă, ori să porți o operă de artă.

OSCAR WILDE

Lenjerie. Peste tot. Lumini multicolore difuze, aromă de mosc și fâșâitul sprinten scos de o panglică de satin desfăcută…

— Sara, Sara! Ce zici de ăsta? Îți place? Mie îmi place!

Sara privi la bascul din dantelă roz pe care i-l arăta Marie, luat de pe raftul cu corsete șic din vitrina Agent Provocateur. Avea culoarea unui crevete ușor fiert și, sinceră să fie, tenul lui Marie nu se potrivea prea bine cu nuanța crustaceului. Pielea ei tocmai ce fusese dată cu soluție bronzantă, mulțumită lui Tiffany de la Spoils Spa, și avea o tentă verzuie bizară, un fel de măsliniu cam prea mot-à-mot. Sara spera, pentru binele prietenei sale, fie că nuanța avea să-și revină peste weekend, fie că era doar o ciudățenie cauzată de lumina din Selfridges. La urma urmei, nimeni nu se duce la un salon de înfrumusețare ca să aleagă eșantionul cel mai apropiat de bălegarul de vacă din paleta de culori.

Sara încercă să-și imagineze bascul din perspectiva iubitului lui Marie. (Ei bine… nu se bucura încă de acest statut, dar cu siguranță avea să-l obțină până la sfârșitul săptămânii următoare, după spusele lui Marie – dacă reușea să-l amorseze cum trebuie.) Era un tablou inconfortabil de pornografic și cel mai bine ar fi fost să și-l șteargă din minte, dar, ca să se facă utilă – acesta fiind și motivul pentru care era acolo – încercă să fie obiectivă.

— Hmm… e superb, fără îndoială. Îmi plac dantela și marginea cu volănașe, dar nu sunt așa sigură de culoare; nu e puțin prea… pentru fete?

— Pentru fete? Păi, bineînțeles că e pentru fete! chițăi Marie. E un set complet de lenjerie seducătoare care spune: „Trage-mi-o și vezi că n-am de gând să las supraviețuitori! Care parte din „pentru fete nu se potrivește aici?

Sara ezită, întrebându-se dacă să răspundă. „Faptul că nu mai ești o fată de ceva timp?" ar fi fost o replică mult prea răutăcioasă, chiar dacă adevărată. Se abținu. De ce să o scoată pe Marie din bula ei de bună dispoziție? Și la urma urmei, de unde apăruse această atitudine negativă? Nu se cuvenea să te porți așa cu prietenele tale cele mai apropiate, nu?

— Scuze, voiam doar să spun că, ei bine, știi tu, e roz. Rozul arată superb până împlinești șapte ani, dar după aceea, nici gând. Poate doar la o petrecere de burlăcițe, și atunci dacă vrei să fii ironică. Ce nu-i în regulă cu negrul? Știu că e un pic cam stereotip pentru un scenariu de seducție, dar nu crezi că s-ar potrivi mai bine cu nuanța pielii tale?

Marie se bosumflă și se privi în oglindă. Bascul îi acoperea cam o treime din lățimea corpului.

— Dacă aș putea să-l trag pe mine, să văd… murmură ea, mijind ochii și zâmbind visătoare.

Sara privi lenjeria din satin și dantelă roz mai îndeaproape.

— În plus… Îl luă și pipăi structura care ar fi trebuit, în urma unor strădanii titanice, să cuprindă corpul cam plinuț al lui Marie, aflată la vârsta de mijloc. Nu e cam… rigid? Fără a renunța la paralela cu creveții, și-l imagină pe Angus (presupusul iubit) decojind-o pe Marie din corset. Nu avea să fie ușor. În pofida dietei sărace în carbohidrați pe care o ținea aproape permanent, Marie categoric nu se încadra în categoria ușoară. Bărbatul urma să aibă de furcă pentru a o extrage din carapace. În plus, e doar o sugestie practică și plictisitoare, continuă ea, simțind că, deși era cu câțiva ani mai tânără ca Marie, ajunsese să adopte o perspectivă de viață mai cumpătată. Dar, ținând cont că va fi prima dată când veți face sex, nu crezi c-ar fi o idee bună să porți ceva din care să poți ieși mai ușor? Nu vrei să se agite bâjbâind după copci, nu?

— Ce tot spui acolo, dragă? chicoti Marie răutăcios. Și poate că, de fapt, nu trebuie să-l dau jos de pe mine…

Sara tresări; încercând să alunge un alt val de imagini bulversante, stinse luminile de pe scena cvasipornografică din mintea ei. Brusc, își dădu seama că Marie părea tânără; aproape o adolescentă. Probabil pentru că se simțea atât de vioaie – poate chiar exista și o strălucire preorgastică, nu doar postorgastică. Toți feromonii și surplusul de adrenalină probabil că se mișcau de ici-colo, agitându-i reziduurile de estrogen. Ce cocktail! Dacă acesta era efectul advers al pasiunii clandestine anticipate, de ce oare nu i se deda toată lumea? De ce nu încerca și ea? De fapt, nu prea făcea nimic la capitolul acesta, de când Conrad începuse să se poarte ciudat și se mutase în atelierul din fundul grădinii. De-a lungul anilor petrecuse mulți ani acolo; Sara se obișnuise ca el să nu se mai întoarcă în casă după o zi de pictat, apoi să-l găsească acolo până aproape de miezul zilei, pe patul de la etaj, cu hainele pătate de vopsea încă pe el, după ce lucrase până în zori. Dar în ultimele câteva luni își mutase tot mai multe lucruri personale în atelier și dormea acolo aproape în fiecare noapte; totuși, apărea în casă imediat ce mirosul pâinii prăjite ajungea până în grădină, de parcă faptul că stăteau separat era o fază perfect normală pentru un cuplu de cursă lungă. Sara spera să nu aibă legătură cu vârsta. Poate că într-adevăr începea să se simtă această diferență masivă de douăzeci și cinci de ani dintre ei. Se simțea nemulțumită și plictisitoare. Era un sentiment nou pentru ea. În timpul acelei expediții la cumpărături de haine sexy ideea nu încetase s-o agaseze, pătrunzându-i în minte fără voia ei și cucerind teren, ca un fel de durere de cap care te ia cam la o oră după ce ți-ai dat seama că ți-e foame, dar tot n-ai reușit să mănânci decât o bucățică de ciocolată ieftină.

Îi înapoie bascul lui Marie și de pe stativul următor alese un umeraș de care atârna o pereche minusculă de chiloței de mătase de culoarea merelor verzi, cu un volănaș din tul delicat pe margini. O, extazul și promisiunea pe care le ascundea bucățica aceea de material, își spuse ea, tânjind profund. „Cum ar fi să ai încă un corp tânăr și slab pe care să arate bine? Oare nu ar fi minunat să-i cumperi fără să te gândești mai întâi că panglicile care se înnoadă pe lateral o să ți se profileze ca două cocoloașe sub fustă, mărindu-ți șoldurile cu câțiva centimetri? Ori să nu-ți pese că, la un material atât de alunecos, va trebui să-i legi destul de bine, ca nu cumva să se desfacă din greșeală și să te trezești cu ei pe jos, posibil în metrou sau pe stradă? Cu astfel de panglici ai nevoie de tinerețe și eleganță și de un bărbat entuziast, nerăbdător, care să le desfacă cu dinții."

Avea nevoie de un bărbat cu dinți. Asta era altă poveste. Pe Conrad îl tortura ideea că ai lui erau pe punctul de a-i pica toți.

„Când se duce unul, îi urmează toți. Dinții sunt ca oile", îi spusese el (destul de furios) când îi rămăsese o bucată de nucă între molari. După aceea renunțase la müsli și nu peste mult timp și la pâinea cu coajă crocantă, la mere și la biscuiții lui preferați din turtă dulce.

Norocoasa de Marie, se gândi Sara, spre surprinderea ei. De unde până unde? Ea trebuia să fie prietena cumpătată, contraponderea (destul de) rațională la această aventură secretă nebunească, fără să înceapă să devină geloasă…

— Știi ce, Sara? O să-i placă la nebunie! insistă Marie, fluturând în continuare bascul. Bărbații nu au parte de chestii de genul ăsta acasă – doar în fanteziile lor! Și dacă îl combin cu chiloțeii ăștia franțuzești… Se întinse după un alt umeraș și puse piesele una lângă cealaltă. Perfect! murmură ea.

— Dar cum se închide chestia asta? Uau, ia te uită!... Marie întorsese corsetul, iar Sara tresări văzând zigzagul complicat de dantele de pe spate. S-ar putea să-l îngrozească! râse ea. Sărăcuțul de Angus. Sper că nu-i un neîndemânatic; s-ar putea să se chinuie ore întregi cu el!

— Vă pot ajuta cu ceva astăzi? O fată drăguță, rotunjoară, până în douăzeci de ani, îmbrăcată într-o salopetă neagră scurtă, le zâmbi celor două femei cât de amabil putea, deși în ochii ei se citea o strălucire profesională rece, de parcă adevărata ei vocație ar fi fost irigarea de colon și nu vânzarea de lenjerie.

„De ce spun întotdeauna astăzi? se întrebă Sara. În care altă zi ne-ar putea ajuta?"

— O să-l probez, spuse Marie. Poate și alte câteva chestii.

— O! E pentru dumneavoastră? exclamă vânzătoarea, căscând ochii. Sara își dădu seama că fetei îi era imposibil să-și camufleze uluirea.

— Păi, bineînțeles că e pentru mine! Pentru cine altcineva? se răsti Marie. Își dădu pe spate părul proaspăt vopsit în nuanța mierii și îi aruncă o privire dușmănoasă. Tânăra făcu un pas înapoi, alarmată.

Sara chicoti. Făceau o pereche pe cinste: două burgheze (profesoare respectabile în domeniul educației pentru adulți) adunând grămezi de lenjerie frivolă și discutând cât de practice erau când venea vorba să te dezbraci rapid pentru o partidă de sex ilicit. Doar cu o zi în urmă, în bucătăria Sarei, Marie o întreba dacă nu avea niște flori de degetariță să ducă la biserică, iar acum nu mai avea mult până să întrebe despre ciucurii pentru sfârcuri și să ceară ponturi privind tehnica răsucirii acestora. Sara și-o imagina la colegiu, dându-le ca temă studenților de la cursul intitulat „Scrisul pentru amatori să facă o lucrare cu subiectul „La piele.

Vânzătoarea își recăpătă zâmbetul, deși prudent.

— Scuze, doar că… hmmm… mă gândeam… la mărime. Acesta e mărime mică… O măsură pe Marie din priviri. Mă duc să văd ce găsesc, zise ea grăbindu-se să verifice stocul.

— Vezi? O să-i placă asta, șușoti Marie. Contrastul dintre imaginea mea clasică de Lady Jaeger și pătimașa Madame Fifi care se ascunde în mine.

— Dar o va cunoaște pe Fifi dinlăuntrul tău doar când ești pe jumătate dezbrăcată, sublinie Sara. Îi strica tot cheful și era perfect conștientă de asta. Se simțea într-o dispoziție proastă, iar sentimentul acela care se ivise de nicăieri o enerva la culme. Ea nu își înșela partenerul. Nu-i trecuse niciodată prin minte – cu excepția unei pasiuni moderate pentru Keith Richards –, ceea ce părea să demonstreze o lipsă de imaginație lamentabilă pentru o femeie la patruzeci și cinci de ani. Avea prieteni bărbați, separat de cei pe care îi împărțea cu soțul ei, dar toți erau inaccesibili mai presus de orice îndoială. Unul dintre ei era Will cel homosexual, cu care mergea la film ca să-l asculte plângându-se de cel mai recent obicei domestic respingător al partenerului său. Uneori, la prânz, se întâlnea să bea un pahar la barul din Green cu Stuart, care preda întreținerea vehiculelor la colegiul pentru adulți și care îi livra săptămânal legume acasă. La petrecerea de Crăciun a colegiului, acesta jurase, beat fiind, că și-ar fi așteptat fericit moartea dacă Sara s-ar fi culcat pe trunchiul unui copac căzut din parc și l-ar fi lăsat să o lovească la fundul gol cu nuiele de salcie plângătoare. Viața ei sexuală se limitase virtuos doar la căsnicia cu Conrad timp de mai bine de un sfert de secol și avusese drept rezultat două fiice și un nepot.

Cuvântul „venerabilă" i se strecură în minte în timp ce se uita la ciorapii-plasă din vitrină și se imagina peste ani de zile, bătrână, cu o claie de păr alb, prezidând o masă festivă înconjurată de nepoți, strănepoți, diverși parteneri și rude. Avea să poarte o rochie neagră ca acelea ale văduvelor din zona mediteraneeană (accesorizată cu niște diamante), căci Conrad cu siguranță că avea să fie mort de mult, ținând cont că era mult mai în vârstă ca ea. Oare avea să fie un fel de Regină Mamă prețuită, sau un fel de scorpie neînduplecată? Ultima variantă ar fi fost distractivă pentru ea, dar nu și pentru progeniturile ei. Era înclinată spre o purtare afabilă și generoasă, așa că nu acumulase deceniile de acreală obligatorii pentru orice viperă bătrână. În plus, avea să-i fie greu să se comporte ca o zgripțuroaică fără ajutorul lui Conrad.

„Poate că ți se pare în regulă acum că ești tânără, dar ascultă-mă pe mine, într-o zi, diferența aia de douăzeci și cinci de ani o să se vadă. Ia aminte la ce-ți spun", o blestemase mama ei ca zâna rea din Frumoasa din pădurea adormită la botezul Aurorei, când Sara o anunțase că se muta cu bine-cunoscutul profesor venit să țină niște cursuri la colegiu. De fapt, până de curând, nivelul de energie al lui Conrad nu dăduse prea multe semne de scădere. Afirma că Sara îl menținea tânăr și într-o oarecare măsură avea dreptate. Nu era pensionarul tipic care joacă golf și se ocupă de grădinărit, ci mai degrabă un fel de Leonard Cohen, Willie Nelson sau Robert Redford. În acel moment, în magazinul întunecos și sufocant, Sara se gândi pentru prima dată că, în pofida tuturor lucrurilor, poate că el o făcea pe ea bătrână.

Vânzătoarea se întoarse cu un maldăr de desuuri înzorzonate și privi neliniștită cum Marie se îndreptă țopăind nerăbdătoare spre cabina de probă, cu o selecție de volănașe, danteluțe și panglici fluturând după ea. Sara se așeză pe un scaun de catifea violet și luă la răsfoit un catalog în care femei mult prea slăbănoage, cu picioare lungi, își țuguiau buzele și aruncau priviri provocatoare, părând bosumflate și o idee plictisite. Pozau cu accesorii din piele, bice cu mânerul incrustat și, din motive înțelese doar de stilistul ședinței foto, o grămadă de cățeluși pufoși. Nici vorbă ca imaginea să fie sexy, deși hainele erau fără îndoială superbe. Oare cum ar fi, se gândi ea absentă, să te plimbi prin Sainsbury’s știind că pe sub hainele de zi cu zi porți chiloței pe care broșura îi descrie evaziv ca „ouverts"? Oare casierița te-ar crede țicnită când ți-ar vedea expresia tâmpă, atotștiutoare pe față? Probabil că da. În timp ce îți împingi mai departe căruciorul cu cumpărături, ea s-ar uita la colega de la casa alăturată, s-ar lovi ușor cu un deget la tâmplă și ar comenta șoptit, dar destul de tare cât să auzi și tu: „Hormonii-s de vină, Maureen!"

— Ahhhhhh! se auzi de după perdeaua de mătase, urmat de un: Îîîh! După câteva momente de tăcere, Marie își scoase capul și șuieră printre dinți: Sara! Treci aici! Zi-mi cum ți se pare!

— Chiar trebuie? râse prietena ei. Făcu schimb de locuri cu vânzătoarea, care se îndepărtă recunoscătoare de cabina căptușită cu satin lila.

— Ei bine? Marie își puse mâinile în șold, uitându-se curioasă în oglindă. Corsetul își făcuse treaba – mijlocul amplu era strâns bine, iar legăturile de dantelă de la spate n-aveau nici o șansă să se desfacă singure. Cu sânii ce amenințau să i se reverse pe deasupra, decolteul părea un canion. Efectul era impresionant, se gândi Sara. Și lumina era mai bună acolo – nuanța măslinie se atenuase, pielea strălucind acum într-un roz-maroniu uniform.

— Arăt ridicol, nu-i așa? pufni Marie cu lacrimi în ochi. Ce naiba îmi închipuiam că fac?

— De fapt, cred că arăți absolut uimitor, îi spuse Sara cu sinceritate, îmbrățișând-o afectuos.

— Vânzătoarea mă crede o idioată în toată regula. Pun pariu că la mintea ei sexul ar trebui să fie ilegal pentru cei trecuți de treizeci de ani. Aș vrea să-i spun: „Așteaptă tu, fătucă, și-o să vezi. Nu dispare pur și simplu", mormăi Marie, ștergându-și degajat o lacrimă cu o pereche de chiloței negri de satin. Când își dădu seama ce făcuse, o privi pe Sara în oglindă și izbucniră amândouă într-un chicotit care se transformă imediat într-o isterie de școlărițe. Repede, Sara! Dezleagă-mi drăcovenia asta! gâfâi ea printre hohote. Nu pot să respir!

— Nu pot, e ca o menghină! spuse Sara, bâjbâind pe la noduri. Cerule, crezi că Scarlett O’Hara a avut probleme cu chestiile astea?

— Mda, ea n-avea de ce să-și facă griji! pufni Marie. Avea o servitoare experimentată care să o lege și să o dezlege…

— Asta e soluția. Ai nevoie de Mamie cea credincioasă care să te strângă până ajungi la o talie de patruzeci de centimetri. Sara trase de șnururi, găsind în sfârșit un nod care voia să cedeze.

— Patruzeci! țipă amica ei. M-am născut cu o talie mai mare de-atât!

— Păi, atunci ne-am lămurit, nu-i așa? În cele din urmă, cărnurile lui Marie se rostogoliră libere; pielea purta urmele chingilor care o ținuseră prizonieră. Dar cum ai reuși să-ți pui chestia asta în vederea întâlnirii cu Angus dacă nu să ai pe cineva care să-ți lege șnururile? Doar n-o să-i ceri lui Mike. Cred că nu intră în atribuțiile sale de soț, nu-i așa? Să-și ajute soția să se îmbrace cu lenjerie de star porno ca să-l seducă pe iubitul ei?...

— Totuși, s-ar pricepe de minune, reflectă Marie în timp ce își punea vechiul sutien negru confortabil. Însă i-ar lua câteva ore, pentru că ar vrea ca fiecare șnur să fie perfect egal cu celelalte. Probabil că ar folosi o nivelă cu bulă de aer. Să știi că-l cumpăr. Are și copci. O idee ar fi să-l îmbrac invers, să-l închei și apoi să-l rotesc în poziția corectă. Oricum, chiar dacă nu mi-ar ieși schema și ar trebui să-l țin în sertar, tot îl iau. Ca amintire. Indiferent că iese bine sau nu cu Angus marți, vreau ceva care să mă facă să zâmbesc.

Marie strânse grămada de lenjerie, alese bascul și chiloțeii franțuzești și se îndreptă spre casă, unde fata, care revenise la postura ei profesională și își ascundea perfect nedumerirea, preluă plata cu cartea de credit, împachetă obiectele și le puse într-o cutiuță strălucitoare legată cu panglică și apoi într-o plasă pe care i-o înmână lui Marie ca și când ar fi fost un cadou personal de la ea.

— Să le purtați cu plăcere, zâmbi ea, părând chiar sinceră.

— Bine, și acum? Vrei să te mai uiți la ceva? Mergem să bem un pahar de vin? o întrebă Marie pe prietena ei în timp ce ieșeau pe agitata și zgomotoasa Oxford Street.

— De fapt, mi-ar plăcea să mă duc acasă, spuse Sara, uitându-se la ceas. Panda și Cassandra vin la cină ca să discutăm despre ce vrea Conrad să facă de ziua lui și i-am promis lui Cass că-l duc pe Charlie pe malul râului, să hrănească puțin rațele. Aș vrea să-i dau și ei o pauză, o oră sau două numai pentru ea, chiar dacă vrea doar să se trântească pe canapea și să se uite la televizor.

— Aha! Vezi? Și tu ai bărbați în viața ta, o tachină Marie. Nu doar eu.

— Mda, dar, în cazul meu, unul e nepoțelul meu și celălalt e… ei bine, Conrad.

— Hm. Conrad. Tot în atelier?

— Da… Nu prea înțeleg ce se întâmplă acolo. Când încerc să discut cu el despre asta, se uită doar la mine, de parcă n-ar ști despre ce vorbesc. Crezi că-i normal? Am devenit ca un cuplu de odinioară, în care partenerii ajung să doarmă în camere separate, gândindu-se „păi, la vârsta noastră..." și hotărând că de acum totul se rezumă la companie. În rest, cam la fel…

— La fel? Marie îi aruncă o privire plină de neîncredere, pe care Sara o ignoră. Una era să-i împărtășești unei prietene lucrurile care te preocupă și alta să manifești o lipsă de loialitate crasă față de partenerul tău de viață. Conrad, deși fusese atâta timp o persoană publică, sau poate tocmai de aceea, își păzea cu multă atenție intimitatea și n-ar fi înțeles nici în ruptul capului cum de femeile consideră un lucru normal să-ți mărturisești grijile la masa din bucătărie, savurând un pahar de Sauvignon Blanc.

— Ești prea generoasă, asta-i buba. Ar trebui să stai frumos de vorbă cu Conrad și să-i ceri să-ți explice de ce dormi singură în pat. Pe deasupra, te agiți prea mult pentru ceilalți. Pun pariu că te-ai ocupat de cina pentru azi încă de ieri-seară, îi spuse Marie, ferindu-se de doi skateboarderi care navigau printre cumpărători. Sara nu spuse nimic – afirmația era cam dură, venind de la cea care o târâse la Selfridges ca să o ajute să-și aleagă haine deocheate, dar era și adevărată. Știind că avea să iasă cu Marie, lăsase tocănița de miel să fiarbă la foc mic în după-amiaza precedentă, în timp ce le preda noțiunile de bază despre teoria culorilor studenților ei de la cursul de artă pentru începători, astfel că acum trebuia doar să o încălzească. Salata era spălată și gata să fie asezonată. În frigider o aștepta o tartă cu lămâie. Femeia Minune n-avea decât să moară de ciudă (înecându-se cu o bucată de friptură cu sos de pere frapat). Nu crezi că ar trebui să faci ceva și pentru tine? continuă Marie. Dacă nu încetezi să-i mai pui pe alții pe primul loc, Sara, o să sfârșești pregătind prăjiturile pentru propria-ți înmormântare.

La cei douăzeci de ani ai ei, Sara era studentă la arte. Entuziasmată de culorile clare și vii, își dorea o lume fără energie nucleară. Era din Devon, făcută la bătrânețe, cu zece ani mai mică decât sora ei, Lizzie, și produsul unei combinații neobișnuite între educația ultramodernă și un cămin fără televizor. Își pierduse virginitatea la șaptesprezece ani, cu profesorul de chitară din satul ei, care semăna cu Sean Bean, în timp ce Ry Cooder cânta o melodie eterică pe fundal. Când relația lor s-a încheiat amiabil, ajunsese să-i cunoască destul de bine pe marii chitariști din anii ’60. Cultura pop nu s-a prea prins de ea – nu era fană Duran Duran ori Spandau Ballet, ci îi plăceau Puccini, Bob Dylan și Rolling Stones în faza lor timpurie. Nu purta tricouri cu sloganuri de-ale lui Katharine Hamnett sau jachete cu umerii supradimensionați și nici nu-și făcuse o freză filată și tapată în stilul celor de la Bananarama. Era mică și slăbuță, cu un păr lung, șaten, care se cârlionța natural la capete, mai ales dacă se uda. Când desena avea tendința să-l strângă tot la spate și să-l prindă într-un coc lejer cu un creion, iar Conrad îi mărturisise, la ceva timp după ce se cuplaseră, că de fapt se îndrăgostise de partea din spate a gâtului ei zvelt și vulnerabil. Momentul declanșator fusese acela când o văzuse schițând modelul posac întins pe o canapea de pluș verde. Sarei îi plăceau hainele dintr-o epocă precedentă – oricare epocă precedentă: mătăsurile, catifelele și bulinele din anii ’50, fustele lungi, pardesiurile din tul, tricotajele din anii ’30. Purta cămăși de noapte victoriene peste blugi și mătase marmorată pe sub haine de PVC. O jachetă Chanel veche de când lumea, o mult prețuită rochie de șifon cu imprimeuri Ossie Clark, cizme de piele întoarsă, berete, mănuși pentru copii de culoarea levănțicii.

Conrad, la cei patruzeci și cinci de ani ai lui, era pe punctul de a se renunța la cariera didactică și mai avea doar